Cum și-a câștigat Securitatea rolul și locul în stat în perioada socialist-comunistă ? Nu prin exces de zel în domeniul „poliției politice”, adică dedicându-se, exclusiv, apărării și supravegherii propriilor interese materiale și ca cei aflați la putere, ce tolerează realizarea acestor interese, să nu fie înlăturați ? Nu servind, exclusiv, puterea, eliminându-i adversarii (chiar dacă nu există sunt inventați !) câștigi încrederea „stăpânului” și obții orice dorești astfel ? În numele demagog al siguranței naționale, în fapt SRI, ca și Securitatea, utilizând aceleași metode „patentate”, n-a apărat nici o siguranță națională. A existat SRI în cazul privatizării „PETROM”, „ROMPETROL”, „SIDEX”; în cazul privatizării distribuției de energie electrică, de gaz; în cazul privatizării „ROMTELECOM”; în cazul exploatării nelegale a masei lemnoase; în cazul vânzării pământurilor prin scheme diabolice ce au falimentat agricultura autohtonă; în cazul jafurilor din fondurile de asigurări de sănătate, pensii; în cazul deturnării bugetului de stat prin așa zisul „fond de rezervă” al Guvernului (o găselniță care, în fapt, înseamnă deturnarea fondurilor publice); în cazul comerțului cu medicamente; în cazul serviciilor publice; în cazul contractelor ultra-dubioase din infrastructură (autostrăzi), în cazul comerțului intracomunitar, în cazul furtului masiv de TVA, în cazul comerțului neloial practicat de marile corporații multinaționale care au falimentat producția și comerțul autohton, etc., etc., etc., etc…. ? Adică au asistat pasivi la distrugerea și devalizarea României, n-au activat așa zisul „câmp tactic” când averea României era furată, în direct și n-a fost afectată siguranța națională ?

În viziunea SRI, nu ! Și logic însă, pentru că spre a-și păstra pole position-ul în schema puterii, SRI a inventat așa zisul „câmp tactic”, pe care, deși l-au „promovat” ca un concept justițiar, pentru apărarea „interesului național”, pervers, l-a utilizat doar în cazul incomozilor puterii sau celor „dirijați” spre putere. În cazurile menționate anterior, ce au atentat direct la siguranța națională (independență energetică, alimentară, teritorială) SRI n-a considerat că e necesar și nici oportun să „activeze” câmpul tactic, decât formal (rapoarte și informări de ordin general, fără nimic concret). Nici în cazul „PETROM”, nici în cazul „ROMPETROL”, nici în cazul „SIDEX”, nici în cazul „DISTRIGAZ”, nici în cazul „ELECTRICA”, nici în cazul masacrării pădurilor, nici în cazul deturnării fondurilor publice (sănătate, pensii, învățământ, cultură, armată…), nici în cazul „HEXI PHARMA” sau altele de acest gen, ce au adus România într-o situație dramatică în ceea ce privește capacitatea statului de a asigura sănătatea publică, venitul minim pentru supraviețuire, învățământul minim sau cultura, SRI n-a considerat că se impune activarea „câmpului tactic”. În schimb a considerat „câmp tactic” desființarea Gărzii Financiare și, în special, epurarea din sistemul fiscal al unor profesioniști, deveniți „incomozi” pentru unele structuri de fraudă bugetară și „supravegherea” (un mod de-a defini presiunea) justiției ca nu cumva vreunul din cei eliminați să revină în sistemul fiscal. Dar oare a servit interesul național SRI când a eliminat, prin „informări” și presiuni, din sistemul fiscal pe cei care au întocmit sau au participat la întocmirea unor dosare precum „ROMPETROL”, „ICA”, „TRANSFORMATORUL”, „TRANSFERURILE DIN FOTBAL”, „LOTERIA ROMÂNĂ”, „ROVINARI”, „SOLVENTUL TIMIȘOARA”, dosarul de la Ploiești în care au fost implicați coloneii SRI, Păltânea, Dumitrache și generalul Soare și multe altele de acest gen, etc…, înlocuindu-i cu imbecili, incapabili să realizeze ce se întâmplă în fapt, adică cum este jefuită România și bugetul public de grupurile de interese pe care SRI, din ignoranță (premeditată ?), nu le cuprinde în „câmpul tactic” ? Chiar nu se vede fățărnicia acestei instituții care adoptă o curioasă și enigmatică relativitate în ceea ce privește includerea unor activități în „câmpul tactic”, în definirea elementelor de siguranță națională și a interesului național, criteriul de bază fiind nu interesul public ci protecția puterii ? Nu credeți că e timpul ca unele coincidențe de tipul arestării reprezentanților „AKMAIA” din Turcia, la momentul oportun, ca rafinăria „PETROMIDIA” să fie privatizată de Patriciu; a morții lui Patriciu și „transferul” gratuit a rafinăriri „PETROMIDIA” către „KazMunaiGaz” și, a morții lui Condrea, să fie analizate și prin altă formulă decât cea obișnuită, a acceptării ca o condiție sine qua non a tot ceea ce ne prezintă SRI  ? Nu este interesant că marile tunuri din averea publică și banii publici, deși este mai mult decât evident că s-au realizat cu participarea, respectiv protecția „serviciilor”, sunt „rezolvate” mult prea simplu, prin niște (auto)eliminări ale unor personaje care par mai mult niște pioni de sacrificiu într-un angrenaj mult mai complex decât pare, iar prejudiciile nici vorbă să fie recuperate ? Reacția lui Sebastian Ghiță (un impuls emoțional, de moment, care spune însă multe despre rolul său în încrengătura de firme abonate la contracte publice și despre faptul că nu el se află la „masa de regie”) nu este oare un strigăt de avertisment și un semnal a faptului că ceea ce vedem nu-i cea ce pare ? Că de fapt marile tunuri date averii publice și banului public sunt dirijate din alte „laboratoare” decât birourile unui Ghită, Patriciu, Condrea sau alți parveniți din contracte publice ? Nu e timpul să ne întrebăm dacă nu cumva „dirijorii ” devalizării bugetare, prin mecanismul diabolic al „repartițiilor” programate a contractelor publice și adevărații beneficiari ai profitului obținut din exploatarea acestui mecanism perfid de golire a bugetului și înstrăinare a averii publice se află în cu totul altă parte decât credem ? Nu e timpul să cerem, public, așa cum a sugerat Traian Băsescu (și sunt convins că știa ce spune, fiind un avertisment pentru SRI și alte servicii că nu e cazul să fie „tamponat” pentru că s-ar putea să spună, cu CUI și adresă, firme aparținând serviciilor, implicate în fraudă bugetară), să ni se spună în ce domenii economice activează „serviciile” din România și ce firme dețin, pentru că e tot mai evident că serviciile nu sunt străine de nimic ce se întâmplă. Iar „naivitatea” afișată de „servicii” în cazul fraudelor din domeniul exploatării petrolului românesc, a comerțului cu produse petroliere, a comerțului cu carne, legume, fructe, cereale, masă lemnoasă, alcool, tutun, cu terenuri agricole, cu medicamente și servicii medicale, a alocărilor bugetare pentru infrastructură, a contractelor de mentenanță, a sustragerii de la plata impozitului pe profit a corporațiilor multinaționale și alte domenii unde fraudele sunt echivalente cu veniturile bugetare (adică un fel de fifty-fifty stat/mafie), nu e timpul să fie devoalată ca fiind una de paradă ? Pentru că logica și bunul simț exclud ca din „portofoliul” serviciilor și, în special, din „câmpul tactic” să lipsească tocmai fraudele bugetare din domeniile menționate anterior, care, cu siguranță (și, în special, privatizările dubioase și alocările dubioase de fonduri bugetare) sunt domenii care afectează direct siguranța națională. Or, așa cum se prezintă „reacția” serviciilor în cazul unor mega-excrocherii gen „PETROM”, „ROMPETROL”, „HEXI PHARMA”, contractele pentru realizarea autostrăzilor și altele de acest gen, care n-au îndeplinit „criteriile” includerii în „câmpul tactic”, ridică mari semne de întrebare privind veridicitatea bunelor intenții în cazul înființării „câmpului tactic”, așa cum se prezintă lucrurile mai degrabă acesta având rolul de asigurare a protecției și descurajare a concurenței în domeniile în care serviciile sunt „interesate”. Iar desființarea Gărzii Financiare, dacă pentru ignorantul cronic („boală” de care suferă peste 90% din cetățenii cu drept de vot) a constituit o formă de „curățenie” anticorupție, pentru cei avizați este dovada că serviciile au generat „câmpul tactic” pentru câ își vedeau amenințate activitățile „economice” colaterale, devenite, se pare, principale. Rămâne, prin eliminare, să stabilim ce „interese” a deranjat Garda Financiară, respectiv în ce domeniu a „lovit” serviciile (exploatare și comercializare petrol și derivate din petrol, comerț cu masă lemnoasă, comerț cu medicamente, comerț cu cereale, achiziții intracomunitare, comerț cu alcool…) și avem explicația reală a dispariției unei instituții, respectiv că desființarea s-a datorat, în primul rând, lobbyului „serviciilor”, se pare, „călcate pe coadă” de Garda Financiară. O statistică și o analiză a activității Direcției Generale Antifraudă, din ANAF, coordonată de SRI, respectiv a „domeniilor sensibile” (cansacrate prin dimensiunea fraudei fiscale) ocolite deliberat de această instituție, ar fi răspunsul mai mult decât relevant privind ceea ce se întâmplă în România, respectiv cine este interesat să mențină frauda fiscală la peste 40% din PIB (mai ales în cazul TVA la achiziții intracomunitare, a impozitului pe venit și CAS la comerțul cu cereale, la impozitul pe profit al corporațiilor multinaționale), privatizarea „pe sub pult” a averii publice și resurselor strategice (petrol, lemn, minereuri, pământ agricol, păduri), respectiv cine, de ce și în ce domenii sunt cantonate interesele unor instituții ale căror menire a devenit una doar de paravan.       Într-o țară în faliment (datoria publică este nesustenabilă de către randamentul economiei) este tot mai evident că interesul național nu mai există decât teoretic. Că interesul personal, pur material, primează chiar și în „servicii”. Există doar interesul protejării, prin metode dictatoriale (poliție politică) a unei puteri ce protejează devalizarea averii publice și a banului public. Aceste este domeniul în care s-au cantonat, din păcate și serviciile. (Ec Pavel Roman).