Actualitate
Studiu Microsoft: Gradul de pregătire digitală, factor esențial în susținerea organizațiilor, în perioada pandemiei
La nivel global, companiile și-au îndreptat atenția spre gradul de implicare al angajaților la locul de muncă și spre bunăstarea socială
Economist Intelligence Unit (EIU) a publicat rezultatele unui amplu studiu privind evoluția relației dintre tehnologie, mediul de afaceri și oameni, în perioada pandemiei COVID-19. Studiul publicat de EIU prezintă perspectiva liderilor de afaceri din opt industrii distincte asupra provocărilor și oportunităților aduse de pandemie la nivelul organizațiilor și despre modul în care inițiativele digitale au fost adaptate la noua realitate.
Comandat de Microsoft, studiul EIU este menit să scoată la lumină perspectivele anului trecut și să se axeze pe aspectele care trebuie luate în considerare pentru viitor. Studiul a analizat în special aspectele legate de lanțurile de aprovizionare, munca de la distanță, analiza predictivă, procesul de luare a deciziilor și siguranța și bunăstarea angajaților.
Cercetătorii au făcut conexiuni între gradul de maturitate digitală a organizațiilor și capacitatea acestora de a rezista în fața acestor schimbări fără precedent, descoperind o corelație puternică: cu cât companiile s-au axat mai mult pe transformarea digitală, cu atât mai repede au reușit să-și redreseze capacitățile operaționale și să-și sprijine angajații în a se adapta noilor condiții de muncă.
„Pandemia COVID-19 a arătat importanța instrumentelor digitale în ceea ce privește capacitatea companiilor de a răspunde rapid la schimbări majore”, a declarat Michael Gold, managing editor, The Economist Intelligence Unit.

Toate industriile își concentrează atenția asupra angajaților și impactului social
Studiul a arătat că industriile acordă o atenție tot mai mare implicării și gradului de apropiere al angajaților – între ei, la munca lor și la definirea și urmărirea unui scop comun. Procentul respondenților care susțin că gradul de implicare al angajaților este un efect urmărit când vine vorba de noi tehnologii a crescut de la 24% (înainte de pandemie) la 36% (în perioada COVID), și a fost mai mare cu peste 10 puncte procentuale în industria prelucrătoare, în sectorul serviciilor financiare, în retail și în educație.
Pandemia a evidențiat preocupările sociale – 75% dintre respondenți sunt de părere că transformarea digitală ar trebui să treacă dincolo de succesul unei afaceri pentru a sprijini societatea, pentru a crea oportunități de muncă accesibile și pentru a găsi modalități de abordare a problemelor legate de schimbările climatice și amprenta de carbon.
La nivel global, se remarcă tendința de accelerare a investițiilor în tehnologie
Instrumentele digitale au devenit indispensabile în toate industriile, iar cele care sunt puternic digitalizate au raportat o mai mare agilitate în ceea ce privește facilitarea muncii de la distanță, refacerea lanțurilor logistice afectate și identificarea unor noi metode de relaționare cu piața.
Fie că erau pregătite sau nu, organizațiile din toate industriile au accelerat procesele de transformare și au început să se bazeze mai mult pe instrumentele digitale. În cazul acestora, tehnologia cloud a fost foarte importantă, 50% dintre organizații spunând că aceasta a jucat un rol esențial în ceea ce privește operațiunile lor, în perioada pandemiei. Alte instrumente digitale menționate de organizații sunt: tehnologiile care facilitează munca de la distanță (40%), soluțiile de inteligență artificială și machine learning (33%), precum și IoT (31%).
Impactul pandemiei asupra industriilor arată efectele priorităților digitale asupra oamenilor
Fiecare industrie funcționează diferit, iar pandemia a expus lacunele digitale în moduri diferite. Profesorii și-au exprimat îngrijorarea cu privire la aspectele legate de accesul la educație și incluziune, în timp ce producătorii auto s-au axat pe schimbările climatice. În toate industriile, răspunsul uman la tehnologie a fost un factor de neignorat și o contragreutate la beneficiile pe care le-ar putea avea afacerile. Concluziile studiului, în funcție de industrie, sunt următoarele:
- Respondenții din industria autoau menționat schimbările climatice ca fiind principalul beneficiu al transformării digitale. De asemenea, în industrie, investițiile sunt direcționate spre automatizare, eficiența proceselor și îmbunătățirea competențelor digitale la nivelul forței de muncă.
- Respondenții din domeniul educațieimenționează dezvoltarea competențelor și incluziunea ca beneficii majore ale transformării digitale în domeniul lor, dar sunt îngrijorați de lipsa instrumentelor, fapt care creează o barieră în calea progresului digital, precum și de integrarea fragmentată a soluțiilor tehnologice la nivelul departamentelor.
- Organizațiile care activează în domeniul serviciilorfinanciare au fost cele mai pregătite din punct de vedere digital pentru a face față provocărilor aduse de pandemie (precum carantina sau sincopele din lanțurile de aprovizionare). Respondenții au considerat că pandemia a evidențiat avantajul competitiv pe care îl au companiile pregătite din punct de vedere digital.
- Organizațiilor guvernamentalele-a fost mai ușor să obțină bugete pentru investiții în tehnologie, la începutul pandemiei, și au prioritizat, în general, instrumentele care facilitează munca de la distanță și colaborarea. Cu toate acestea, deficitul în materie de competențe, precum și potențialul impact negativ asociat cu noile tehnologii rămân bariere în calea transformării digitale.
- Organizațiile din domeniul sănătății,care se bazează într-o măsură foarte mare pe interacțiunile directe, au trecut prin cele mai mari transformări cauzate de pandemie, în ceea ce privește interacțiunile interne și externe. Respectând cu strictețe reglementările privind confidențialitatea pacienților, industria s-a adaptat rapid și a adoptat capabilități virtuale, în paralel cu investițiile sporite datorate presiunii cauzate de pandemie.
- Înainte de pandemie, în industria prelucrătoare se făceau deja demersuri pentru a acoperi deficitul în materie de competențe. De asemenea, diversitatea și incluziunea, dezvoltarea competențelor și schimbările climatice se numără printre principalele preocupări care pot fi adresate prin intermediul transformării digitale, potrivit respondenților.
- Respondenții din mass-media și comunicațiisunt îngrijorați de faptul că nu vor putea ține pasul cu schimbările tehnologice și sunt de părere că principalul beneficiu al transformării digitale, la nivelul industriei, este reprezentat de combaterea dezinformării.
- Industria de retail și a bunurilor de larg consumse arată optimistă, considerând că transformarea digitală ar putea avea un impact pozitiv asupra oportunităților de locuri de muncă, acesta fiind sectorul care a acordat cea mai mare atenție impactului social pozitiv al tranziției la modelul de lucru de la distanță.
Studiul a acoperit 15 țări de pe continentul american, Asia-Pacific și Europa, fiind efectuat pe un eșantion de 800 de respondenți (directori executivi), câte 100 din cele opt industrii: automotive, bunuri de larg consum și retail, educație, servicii financiare, sectorul guvernamental, sănătate, producție, mass-media și comunicații.
Despre The Economist Intelligence Unit
EIU este divizia de leadership, cercetare și analiză a The Economist Group și lider global în aria de business intelligence pentru management. EIU aduce noi perspective, orientate spre viitor, având acces la peste 750 de analiști, experți și colaboratori la nivel național, care aduc informații de cea mai bună calitate, pentru mai bine de 200 de țări și regiuni.
Despre Microsoft
Microsoft susține companiile în procesul transformării digitale și facilitează dezvoltarea, implementarea și utilizarea tehnologiilor inteligente de tip cloud. Misiunea Microsoft este aceea de a sprijini fiecare organizație și individ, de la nivel global, în a realiza mai mult.
Actualitate
HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA
Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.
Construcția ar putea începe în 2027
Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.
Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.
Automatizare și tehnologii digitale
Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.
HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.
Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene
Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.
Parteneriate în industria de apărare
HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.
Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.
Actualitate
Pentagonul și Lockheed Martin stabilesc cadrul unui acord pe zece ani pentru F-35
Pentagonul și Lockheed Martin au anunțat un acord-cadru privind producția și susținerea pe termen lung a avioanelor F-35 Joint Strike Fighter. Înțelegerea ar putea schimba modul în care este gestionat programul, însă intrarea sa în vigoare depinde de aprobarea Congresului și de clarificarea unor detalii esențiale.
Acordul vizează cel puțin 850 de aeronave americane, distribuite pe zece loturi de producție, alături de piese de schimb inițiale. Mai include zece ani de servicii de susținere și kituri de modernizare. Potrivit Pentagonului, Lockheed Martin va finanța inițiative în valoare de 7 miliarde de dolari pentru programul F-35, fără ca acestea să fie detaliate în anunț. Compania afirmă că va menține ritmul de producție la 156 de aparate pe an, pentru cele trei versiuni ale avionului.
Contractul promite stabilitate, nu și o creștere a producției
Responsabilii americani susțin că acordul aliniază stimulentele financiare cu rezultatele obținute și ar putea consolida capacitatea bazei industriale de apărare. Directorul general al Lockheed Martin, Jim Taiclet, a declarat că înțelegerea oferă companiei și furnizorilor săi mai multă predictibilitate pentru investiții în extinderea capacității, eficiență și reziliența lanțului de aprovizionare.
Administrația Trump a promovat acorduri-cadru similare pentru sisteme de armament solicitate, în ideea că angajamentele pe termen lung pot susține producția și reduce costurile prin economii de scară. În cazul F-35, însă, anunțul nu prevede majorarea ritmului de fabricație.
Rămân neclarificate și două chestiuni centrale: cât va costa inițiativa contribuabililor și ce economii estimează Pentagonul că va obține prin achizițiile multianuale.
Investiții în furnizori și stimulente pentru performanță
Lockheed Martin și Biroul Programului Comun F-35 urmează să stabilească termenii contractuali, prețurile și calendarul, înaintea atribuirii oficiale a contractului. Acest pas va putea avea loc numai dacă legislatorii aprobă autoritatea necesară și fondurile aferente.
Un acord pe zece ani ar putea valora zeci de miliarde de dolari. Un contract recent pentru două loturi de F-35, cu aproape 300 de aeronave, a ajuns la 24,3 miliarde de dolari.
În cadrul unei teleconferințe cu investitorii, Taiclet a spus că înțelegerea ar putea permite furnizorilor să investească în recrutare și software și să reducă livrările întârziate sau neconforme către linia de producție din Fort Worth, Texas. El a adăugat că firmele participante ar putea beneficia de un mecanism de ajustare a prețului fix, care le-ar permite să obțină profituri mai mari dacă își îndeplinesc obiectivele.
Acordul ar urma, de asemenea, să permită gruparea pieselor destinate producției și susținerii aeronavelor, pentru a obține prețuri mai bune de la furnizori. Investițiile ar putea sprijini și testarea noilor capabilități introduse prin programele de modernizare.
Conducerea Lockheed Martin nu se așteaptă ca acordul pentru următorul lot de producție, Lotul 20, să fie finalizat înainte de anul viitor.
Congresul poate impune condiții suplimentare
Legislatorii analizează în prezent posibilitatea de a acorda Pentagonului autoritate pentru contracte multianuale F-35. Proiectele de lege privind autorizarea apărării pentru anul fiscal 2027, atât în Senat, cât și în Camera Reprezentanților, includ prevederi care ar permite astfel de contracte.
Varianta Camerei impune însă garanții suplimentare: înainte de autorizarea unui contract multianual, secretarul Apărării ar trebui să certifice că acesta include toate piesele de schimb inițiale și echipamentele alternative pentru fiecare aeronavă. Pentagonul ar trebui, de asemenea, să demonstreze economii de cel puțin 5%.
Niciuna dintre versiunile proiectului de lege nu autorizează explicit un acord multianual pentru susținerea flotei, ceea ce ar putea lăsa nerezolvată o componentă importantă a propunerii. Un precedent sugerează că această etapă ar putea fi dificilă: programul F-35 a analizat anterior un contract de susținere pe cinci ani, bazat pe performanță, dar nu a reușit să demonstreze că acesta ar reduce costurile sau ar îmbunătăți gradul de pregătire.
Dimensiunea internațională, o piesă importantă a acordului
Răspândirea internațională a programului ar putea complica negocierile. Lockheed Martin afirmă însă că acordul nu va schimba modul de alocare a sloturilor de producție între cumpărătorii F-35. Biroul Programului Comun va continua să gestioneze comenzile tuturor clienților, iar compania susține că economiile de scară ar putea reduce în timp costurile pentru operatorii străini.
Programul F-35 este prevăzut să continue până în anii 2080, iar susținerea aeronavelor reprezintă o parte majoră din costul total estimat al ciclului de viață, de aproape două trilioane de dolari. Îmbunătățirea disponibilității operaționale este una dintre priorități. Rapoarte ale organismelor guvernamentale de supraveghere au semnalat că pregătirea flotei este afectată de capacitatea insuficientă a centrelor de mentenanță, lipsa pieselor și accesul limitat al tehnicienilor militari la datele tehnice ale aeronavei.
Peste 1.300 de F-35 au fost livrate până acum. În ultimii doi ani, însă, numeroase aparate noi au fost folosite pentru instruire, în timp ce oficialii încearcă să aprobe o actualizare necesară pentru utilizarea lor în luptă.
Actualitate
Australia și Indonezia își consolidează cooperarea militară prin exercițiul Keris Woomera
Australia și Indonezia au încheiat un exercițiu militar bilateral de amploare, care a reunit aproximativ 1.000 de militari australieni și omologi indonezieni. Desfășurată în perioada 12–20 octombrie, în estul insulei Java și în împrejurimi, operațiunea a marcat mai multe premiere pentru Canberra și face parte dintr-o serie de activități menite să apropie forțele armate ale celor două țări.
Manevre comune, cu obiective strategice
Exercițiul Keris Woomera a fost cea mai amplă activitate de instruire în străinătate a Forțelor de Apărare Australiene din acest an. Antrenamentele le-au oferit militarilor indonezieni și australieni ocazia de a lucra împreună în scenarii complexe, de a-și coordona procedurile și de a-și îmbunătăți capacitatea de operare în comun.
Australia a prezentat exercițiul drept o contribuție la consolidarea capacității Indoneziei de a descuraja presiunile militare și de a-și apăra suveranitatea. Totodată, Canberra urmărește să-și sporească propria capacitate de a răspunde amenințărilor la adresa țării și a rutelor sale maritime.
Trei premiere pentru forțele australiene
Keris Woomera a inclus mai multe activități desfășurate pentru prima dată de Australia. Sistemul de artilerie cu rachete HIMARS a fost dislocat și a executat trageri în afara țării pentru întâia oară. De asemenea, un aparat al Escadrilei 4 a Forțelor Aeriene Regale Australiene a fost desfășurat în Asia de Sud-Est, pentru prima dată de la Al Doilea Război Mondial.
O altă premieră a fost instruirea comună în domeniul integrării cibernetice. Oficialii australieni au descris exercițiul drept o ocazie de a testa modul în care cele două armate pot aborda provocări de securitate comune și se pot adapta unui mediu strategic aflat în schimbare rapidă.
Încredere și interoperabilitate, construite pas cu pas
Exercițiul s-a desfășurat la câteva luni după semnarea, în februarie, a Tratatului Australia–Indonezia privind securitatea comună. Acordul reafirmă relația dintre cele două state și angajamentul lor de a contribui la securitatea și stabilitatea regională.
Fauzan Malufti, cercetător la Centrul pentru Studii Strategice și Internaționale din Jakarta, a descris Keris Woomera ca parte a unei serii de exerciții tot mai frecvente, menite să consolideze încrederea și familiaritatea dintre militari, atât la nivelul unităților, cât și al conducerii.
Antrenamentele îi ajută pe participanți să înțeleagă mai bine procedurile, comunicațiile, planificarea și sistemele de comandă ale partenerilor. Această cunoaștere poate facilita cooperarea, inclusiv în scenarii de luptă.
Extinderea exercițiilor, între ambiție și prudență
Ediția din acest an a fost a doua de la lansarea exercițiului, în 2024. Malufti estimează că Australia ar putea dori ca viitoarele ediții să fie mai complexe, pe fondul unui climat regional de securitate tot mai dificil.
O asemenea extindere nu este însă sigură. Capacitățile militare ale Indoneziei și considerentele sale politice ar putea limita amploarea cooperării. Jakarta urmărește o politică de nealiniere și ar putea evita orice demers care ar crea impresia că se apropie de o anumită putere.
Resursele forțelor armate indoneziene reprezintă un alt factor: acestea participă tot mai mult la activități cu armate străine, dar sunt solicitate și de sarcini interne care nu țin direct de apărare.
Un octombrie aglomerat pentru armata australiană
Keris Woomera s-a desfășurat în paralel cu alte angajamente regionale ale Australiei. Un detașament de avioane F-35 Lightning II se află în Singapore pentru exercițiul Bersama Lima, organizat în cadrul Aranjamentelor de Apărare ale celor Cinci Puteri, alături de forțele din Malaysia, Noua Zeelandă, Singapore și Regatul Unit.
În Japonia, aproximativ 300 de militari australieni participă la exercițiul Keen Sword. Australia a trimis acolo o fregată și un avion Boeing P-8A Poseidon, specializat în misiuni de patrulare maritimă și luptă antisubmarin, alături de forțele japoneze, americane și ale altor șase state.
-
Exclusivacum 3 zileProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 2 zileCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 2 zileArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 3 zileI.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice
-
Exclusivacum 3 zileM.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți
-
Exclusivacum 2 zileStrict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă
-
Exclusivacum 2 zileCamere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte




