Actualitate
Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni, 10-23 mai 2021
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, prognoza pentru următoarele două săptămâni, mai precis intervalul 10-23 mai 2021.
Prognoza meteo în Banat, în intervalul 10-23 mai 2021
Vremea, caldă în primele zile ale intervalului de prognoză, când se vor înregistra maxime termice, în medie, de 25…27 de grade, se va răcori ulterior, astfel încât, în jurul datei de 13 mai, media regională a temperaturilor maxime va fi de 20 de grade. Va urma un proces de încălzire, iar între 15 și 23 mai valorile termice diurne se vor situa între 22 și 25 de grade, caracterizând un regim termic normal pentru această perioadă. Nopțile vor fi răcoroase la începutul intervalului, când media minimelor nocturne va fi de aproximativ 7 grade, apoi valorile termice vor fi în creștere spre 10…12 grade înintervalul 12 – 23 mai. Probabilitatea de ploaie va fi în creștere începând cu data de 12 mai, dar averse mai însemnate cantiativ și pe arii mai extinse se vor semnala cu precădere în jurul datelor de 12 și 13 mai, precum și în intrevalul 17 – 19 mai.
Prognoza meteo în Crișana, în intervalul 10-23 mai 2021
Vremea va fi deosebit de caldă la începutul primei săptămâni a intervalului de prognoză, când se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 25…27 de grade, apoi se va răcori și, pe 13 și 14 mai, media regională a maximelor diurne va fi de aproximativ 19 grade. Va urma o încălzire a vremii, iar între 15 și 23 mai se vor înregistra, în medie, valori de 22…24 de grade, caracterizând o vreme apropiată de normal din punct de vedere termic, pentru această perioadă. Regimul termic nocturn va fi caracterizat de temperaturi în creștere în primele nopți, de la 5….6 grade la început, spre 11 grade pe 13 mai. Ulterior, valorile termice minime vor avea ușoare variații, dar se vor încadra, în general, între 10 și 12 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată în intervalul 12 – 23 mai, dar în jurul datelor de 13 și 18 mai ploile se vor semnala pe arii extinse și pot fi mai importante cantitativ.
Prognoza meteo în Transilvania, în intervalul 10-23 mai 2021
Intervalul de prognoză va debuta cu o vreme caldă, astfel încât media regională a temperaturilor maxime va fi de 22…23 de grade în primele trei zile ale săptămânii. Pe 13 mai vremea se va răcori, media maximei va fi de 17 grade, după care se va încălzi treptat și, în intervalul 15 – 23 mai, se vor înregistra valori termice diurne cuprinse, în general, între 21 și 23
de grade. Temperaturile nocturne vor fi în creștere la începutul intervalului, de la 2 grade în prima noapte, spre 6…8 grade între 12 și 15 mai, iar în intervalul 16 – 23 mai se vor înregistra minime nocturne de 8….10 grade. Începând cu data de 12 mai se vor semnala ploi în fiecare zi a intervalului de prognoză, dar pe 12 și 13 mai, precum și între 17 și 20 mai, acestea pot fi pe arii mai extinse și mai importante cantitativ.
Prognoza meteo în Maramureș, în intervalul 10-23 mai 2021
Vremea va fi deosebit de caldă în primele zile, când se vor înregistra maxime diurne de 23…25 de grade, în medie, apoi se va răci și, pe 13 și 14 mai, media temperaturilor diurne va fi de 18 grade. Va urma un proces de încălzire, astfel încât, între 15 și 23 mai, regimul termic diurn va fi caracterizat prin valori situate între 20 și 24 de grade, cele mai ridicate fiind de așteptat în jurul datei de 17 mai și, din nou, spre sfârșitul intervalului. Temperaturile nocturne vor fi în creștere la începutul intervalului de prognoză, de la 4 grade în prima noapte, spre 10 grade pe 13 mai, iar apoi se vor situa, în general, între 9 și 11 grade. Probabilitatea de ploaie va fi ridicată începând cu data de 12 mai, dar averse mai însemnate cantiativ și pe arii mai extinse se pot consemna cu precădere în jurul datelor de 13 și 19 mai.
Prognoza meteo în Moldova, în intervalul 10-23 mai 2021
În primele două zile vremea se va încălzi, iar media temperaturilor maxime se va situa în jurul valorii de 22 de grade. Până în data de 13 mai valorile termice vor fi în scădere cu 5…6 grade, apoi vor crește din nou, astfel încât, la sfârșitul primei săptămâni a intervalului de prognoză și la începutul celei de a doua, temperaturile maxime vor atinge, în medie, 24…25 degrade. În zilele care vor urma, regimul termic diurn se va menține constant, caracterizând o vreme apropiată de normal din punct de vedere termic. Temperaturile minime vor fi în creștere până în jurul datei de 17 mai, când se vor situa, în medie, în jurul a 12 grade, valoare ce va caracteriza regimul termic nocturn până la finalul intervalului de prognoză.
Ploi slabe, pe arii restrânse, se pot semnala aproape în fiecare zi, începând cu data de 12 mai.
Prognoza meteo în Dobrogea, în intervalul 10-23 mai 2021
În prima săptămână maximele termice vor avea variații de la o zi la alta. Cele mai răcoroase zile vor fi în 12 și 13 mai, când media lor se va situa în jurul valorii de 17 grade, iar cea mai caldă zi va fi în 15 mai, când media va atinge 23…24 de grade. În cea de a doua săptămână nu vor fi variații termice semnificative. Media temperaturilor minime va fi în crestere de la 7…8 grade în prima dimineața, până în jurul a 14 grade în data de 17 mai, apoi nu se va modifica semnificativ. Ploi slabe se vor semnala, pe arii restrânse, în primele două zile ale intervalului de prognoză, iar în rest probabilitatea de ploaie va fi redusă.
Prognoza meteo în Muntenia, în intervalul 10-23 mai 2021
La începutul intervalului, valorile termice diurne vor fi în creștere ușoară, până la medii în jurul a 22 de grade. La mijlocul primei săptămâni, maximele termice vor marca o scădere spre valori medii de 19 grade. Apoi, după data de 14 mai, temperaturile maxime vor fi din nou în creștere treptată până la valori, în medie, de 25…26 de grade, iar până spre sfârșitul intervalului vor mai fi ușoare variații, dar media regională nu va coborî sub 24 de grade. Media temperaturilor minime va fi în creștere de la 5…6 grade în prima dimineața, până în jurul a 12 grade la începutul celei de-a doua săptămâni. Ulterior, variațiile termice nocturne nu vor fi semnificative. Averse, în general slabe cantitativ, se vor putea semnala aproape în fiecare zi, începând cu data de 12 mai.
Prognoza meteo în Oltenia, în intervalul 10-23 mai 2021
În primele două zile ale intervalului, temperaturile diurne vor fi în creștere ușoară, până la valori medii în jurul a 23 de grade. Apoi, în data de 13 mai, maximele termice vor marca o scădere spre medii de 19…20 de grade. În a doua jumătate a primei săptămâni, temperaturile maxime vor fi din nou în creștere treptată spre valori, în medie, de 25…26 de grade, iar până spre sfârșitul intervalului vor mai fi ușoare variații și media regională a temperaturilor maxime se va situa în jurul a 24 de grade. Temperaturile minime vor avea tendința de creștere de la valori medii de 6…7 grade în prima dimineața, până la aproximativ 12 grade, la începutul celei de-a doua săptămâni. Ulterior, variațiile termice nocturne nu vor fi semnificative, iar media acestora va fi de 11…13 grade. Probabilitatea pentru averse, posibil mai însemnate cantitativ, va fi mai mare în zilele de 12 și 13 mai și în jurul datei de 18 mai.
Prognoza meteo la munte, în intervalul 10-23 mai 2021
Intervalul va debuta cu temperaturi diurne în creștere, până la valori medii de 15 grade. În intervalul 11-13 mai, temperaturile maxime vor marca o scădere, spre 9…10 grade, în medie. După data de 14 mai, valorile maxime vor crește și, până la sfârșitul intervalului, deși vor mai fi ușoare variații, media acestora se va menține la 13…15 grade. Temperaturile minime vor avea variații pe parcursul celor două săptămani, iar media acestora se va situa între 3 și 7 grade, cele mai ridicate valori urmând a se înregistra în intervalul 16-19 mai. Probabilitatea pentru averse, posibil însemnate cantitativ, se va menține ridicată după data de 12 mai. Pe crestele montane înalte vor mai fi posibile precipitații mixte.
Citește și: Horoscop săptămânal, 10 – 16 mai 2021. „Vărsătorii” își cresc veniturile
Actualitate
Revoluție în reglementarea spațiului: FCC elimină birocrația pentru a accelera dominația americană pe orbită
Într-o mișcare strategică menită să redefinească economia spațială, Comisia Federală pentru Comunicații (FCC) a aprobat o reformă radicală a procesului de licențiere pentru utilizarea spectrului de către sateliți. Această decizie istorică promite să elimine barierele administrative pentru operatorii din sectoarele militar, civil și comercial, facilitând în același timp accesul pe orbită pentru noi tipuri de misiuni. Deși autoritatea nu licențiază direct sateliții deținuți de Departamentul Apărării, noile reguli vor avea un impact direct asupra furnizorilor de servicii comerciale care sprijină securitatea națională.
Modernizarea reglementărilor: Un pas vital pentru sectorul spațial de ultimă generație
Industria de profil a reacționat cu entuziasm la acest pachet de reforme, considerându-l un pilon esențial pentru menținerea superiorității tehnologice. Prin simplificarea proceselor pentru stațiile terestre și sateliți, autoritățile fac un pas decisiv în sprijinul inovației continue. Liderii din domeniu subliniază că actualizarea normelor este o etapă necesară pentru a ține pasul cu ritmul accelerat al dezvoltării tehnologice, oferind companiilor predictibilitatea de care au nevoie pentru a investi masiv în noi infrastructuri orbitale.
Eficiență și predictibilitate: Noua „linie de asamblare” a licențelor spațiale
Nucleul acestei reforme este transformarea procesului tradițional de licențiere într-o veritabilă „linie de asamblare”. Această abordare modulară permite procesarea mult mai rapidă a cererilor, eliminând un set vast de reguli de operare considerate în prezent inutile. În plus, reforma stabilește criterii clare și directe pentru aprobarea aplicațiilor care servesc interesul public, oferind totodată claritate asupra circumstanțelor excepționale care ar putea necesita o revizuire mai detaliată.
Deși filosofia generală a acestui pachet este de a simplifica și elimina reglementările redundante, noile norme introduc și o cerință critică pentru siguranță: operatorii de sateliți sunt acum obligați să partajeze datele privind monitorizarea situației spațiale. Această măsură este menită să prevină coliziunile și să asigure un mediu orbital sustenabil pe termen lung. Într-o eră marcată de ascensiunea amenințărilor cibernetice asistate de inteligența artificială, aceste reforme sunt văzute ca fundamentul unei noi epoci de dominanță și inovație în economia spațială americană.
Actualitate
Botezul focului în Mojave: Armata SUA își testează sistemele de comandă digitală în „cuptorul” din California
Într-un peisaj dezolant, unde temperaturile depășesc frecvent 41 de grade Celsius, Pentagonul a decis să împingă tehnologia viitorului la limită. Arhitectura de Comandă și Control de Nouă Generație (NGC2) părăsește laboratoarele sterile pentru a înfrunta căldura zdrobitoare și relieful necruțător al Deșertului Mojave, într-un test care va decide viitorul comunicațiilor pe câmpul de luptă.
Electronică sub asediu: Când 100 de grade Fahrenheit devin un inamic tactic
Misiunea din cadrul Proiectului Convergence Capstone 6 nu este doar o simplă aplicație militară, ci o luptă pentru supraviețuirea sistemelor electronice. Oficialii militari subliniază că temperaturile extreme aduc o perspectivă complet nouă asupra comunicațiilor. Nu este vorba doar de funcționarea software-ului, ci de rezistența fizică a carcaselor, a sistemelor de răcire și a circuitelor care trebuie să gestioneze fluxuri masive de date în timp ce sunt expuse unui soare arzător.
Deșertul Mojave, cu vârfurile sale muntoase precum Tiefort Mountain, oferă decorul perfect pentru a testa „stresul” la care sunt supuse undele radio, transformând barierele naturale în obstacole cibernetice ce trebuie depășite pentru a menține unitatea fluxului informațional.
Duelul prototipurilor: Divizia 4 Infanterie versus Divizia 25 Infanterie
Experimentul pune față în față două abordări diferite ale modernizării. În timp ce Divizia 4 Infanterie a reconstruit rețeaua de la zero pe noua arhitectură NGC2, Divizia 25 Infanterie utilizează o variantă modernizată a sistemelor actuale, numită C2 Fix.
Această comparație directă va permite armatei să determine mixul ideal de capabilități necesare pentru întreaga forță, care operează în prezent cu un amestec de echipamente moștenite și tehnologii de ultimă oră. Rezultatul va influența direct deciziile de achiziție și contractele de miliarde de dolari ce urmează a fi acordate.
Inteligența Artificială sub presiunea „Blackhorse”
Testul actual se remarcă printr-o amploare fără precedent: aproape 10.000 de soldați participă la ceea ce este considerat cel mai mare exercițiu de acest tip. Adversarul nu este unul de paie; faimosul Regiment 11 Cavalerie, cunoscut sub numele de „Blackhorse”, acționează ca o forță de opoziție de clasă mondială, simulând atacuri cibernetice și electromagnetice constante.
În acest mediu ostil, sistemele de asistență bazate pe Inteligență Artificială și funcțiile de comunicații automate (auto-PACE) trebuie să demonstreze că pot reconfigura rețeaua instantaneu atunci când legăturile primare sunt bruiate sau distruse.
Pariul pe sectorul comercial: De la prototip la dotarea de serie
Această etapă marchează finalul fazei de prototipare pentru NGC2. Armata SUA își validează astfel strategia „commercial-first”, testând dacă produsele derivate din sectorul civil pot face față rigorilor războiului modern. Feedback-ul colectat în Mojave va fi crucial pentru ajustările finale înainte ca echipamentele să ajungă în dotarea unităților operative anul viitor. Pentru Pentagon, miza este clară: transformarea datelor într-o armă letală, indiferent cât de ridicată este temperatura în termometre.
Actualitate
Un pas istoric pentru apărarea Kievului: Raytheon și Lockheed Martin analizează producția de rachete Patriot direct în Ucraina
În urma anunțului surprinzător al președintelui Donald Trump privind acordarea unei licențe de producție, giganții industriei de apărare RTX (prin subsidiara Raytheon) și Lockheed Martin au demarat studiile de fezabilitate pentru fabricarea interceptoarelor Patriot pe teritoriul ucrainean. Discuțiile, deși aflate într-un stadiu incipient, marchează o schimbare fundamentală în strategia de susținere militară a Ucrainei, mutând accentul de pe transferul de echipamente către producția locală sub licență americană.
Undă verde de la Casa Albă: Administrația Trump forțează extinderea capacităților industriale în zonele de conflict
Decizia oficială de a permite licențierea producției de interceptoare în Ucraina a pus în mișcare mecanismele birocratice și tehnice ale marilor furnizori de armament. Tom Laliberty, președintele diviziei de sisteme de apărare terestră și aeriană din cadrul Raytheon, a confirmat la Farnborough că procesul este abia la început, subliniind că firma va urma îndeaproape directivele guvernului Statelor Unite. Această inițiativă vizează nu doar sprijinirea efortului de război, ci și reducerea presiunii asupra stocurilor globale, care au generat deja tensiuni cu alți clienți strategici, precum Elveția.
Arhitectura apărării aeriene: Analiza fezabilității pentru modelele GEM-T și PAC-3
Complexitatea sistemului Patriot, care integrează tehnologii de la mai mulți furnizori, ridică provocări logistice semnificative. În timp ce RTX furnizează interceptorul GEM-T, Lockheed Martin produce varianta PAC-3, ambele fiind esențiale pentru anihilarea amenințărilor balistice. Oficialii celor două companii studiază în prezent trei direcții de acțiune: implicarea lanțului de aprovizionare local, operarea unor facilități de mentenanță și, în cel mai ambițios scenariu, asamblarea completă a rachetelor pe sol ucrainean pentru a asigura suportul pe care Kievul îl solicită.
Inovație la costuri reduse: Lockheed Martin prezintă noul interceptor Adapted Capability Effector
În paralel cu discuțiile despre Ucraina, industria de apărare caută soluții pentru a face față cererii masive și costurilor ridicate. Lockheed Martin a profitat de contextul salonului aeronautic pentru a lansa o nouă versiune a interceptorului PAC-3, denumită Adapted Capability Effector (ACE). Această variantă, concepută pentru a fi mai accesibilă din punct de vedere financiar, urmează să fie dezvoltată în parteneriat cu industria europeană, primul test fiind programat pentru anul 2028. Această mutare semnalează o adaptare a marilor jucători la o realitate în care cantitatea și sustenabilitatea economică devin la fel de importante ca precizia tehnologică.
-
Exclusivacum 2 zileMascații închid lumina la Giurgiu: „Mandatul” lui Fulga, evacuat cu escortă morală
-
Exclusivacum 5 zileDe la etilotest la plug: „Instructorul de etică” de la Blejoi trece pe tractor cu remorcă penală -Grădinița de cadre a IPJ Prahova– sezonul XXIX
-
Exclusivacum 3 zileHipodromul cu iz penal: cum se dopează caii și se diluează regulamentul, sub ochii unei comisii de decor
-
Exclusivacum 2 zileREPUBLICA PARALELĂ A ȘTAMPLEI „STRICT SECRET”. Cum a fost răpită piața 5G de CSAT, pusă la adăpost de Justiție și împachetată în „interes național”
-
Exclusivacum 3 zileFurtuna transatlantică a cenzurii: Cum a ajuns România cârpa de șters a Congresului SUA și a Comisiei Europene
-
Exclusivacum 3 zileO nouă rușine în siguranța muncii: polițiști trimiși la lucru în condiții toxice, instituția se ascunde după „cercetare prealabilă”
-
Exclusivacum 2 zileO nouă eră în salarizarea polițiștilor: DGF apasă pe Maisal, finanțiștii din teritoriu numără taste, nu bani
-
Exclusivacum o ziDe la „butelia de fericire” la galeata de ploaie: cum se îneacă Coca-Cola Ploiești în apă, fantome și 50 de bani taxați la fraieri



