Connect with us

Actualitate

Horoscopul zilei de 8 mai 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole

Publicat

pe

Horoscopul zilei de 8 mai 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.

Astăzi se formează un aspect tensionat între Venus, planeta iubirii și a banilor, din zodia Taur și Jupiter, planeta expansiunii, din zodia Vărsător.

Acest contex, dat fiind, suplimentar, că ambele planete se află pe ultimul grad și se manifestă la extrem, poate aduce o tendință de exces și în viața noastră, în special fiind vorba de excese financiare și sentimentale. Putem deveni excesiv de geloși și posesivi și putem cheltui peste limite.

Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!

Horoscop zilnic Berbec – 8 mai 2021

Dragoste

Cum Venus îți guvernează relațiile, s-ar putea ca astăzi să fii cuprins de un val de dorințe și să-ți manifești sentimentele la extrem, ceea ce poate aduce și tendințe autoritare și posesive. Ai grijă să nu crezi că poți cumpăra iubirea cuiva.

Carieră și bani

Sectorul financiar este în atenția ta și astăzi și poți fi determinat să faci cheltuieli mai mult ca să te lauzi, să-ți îndeplinești niște dorințe și nu neapărat că ai nevoie de ceva anume.

Sănătate

Încearcă să nu-ți risipești degeaba resursele pe care le ai, fie că sunt de energie, fie că sunt financiare sau de altă natură. Luna se află în zodia ta și-ți dă avânt, dar folosește-l constructiv.

Horoscop zilnic Taur – 8 mai 2021

Dragoste

Poți duce la extrem manifestările sentimentale astăzi, mai ales că Venus este în semnul tău și este guvernatoarea ta. Ai nevoie de iubire, dar nu o pretinde, nu deveni gelos și posesiv. S-ar putea să te simți nesigur pe tine și să ai impresia că ceilalți îți ascund ceva.

Carieră și bani

S-ar putea să ai parte de un exces de autoritate sau cineva să-ți impună aspecte cărora nu te vei supune. Atenție la cheltuieli! Dă dovadă de cumpătare și echilibru în ceea ce faci astăzi.

Sănătate

Pentru unii Tauri, ziua de astăzi poate aduce și o stare de leneveală, o dorință de a nu face nimic, însă dacă aleg să se relaxeze nu ar trebui să se streseze pentru că fac asta.

Horoscop zilnic Gemeni – 8 mai 2021

Dragoste

Trecutul te poate căuta astăzi, însă ar trebui să profiți de contextul zilei pentru a încheia orice socoteală cu ceea ce a fost, indiferent că este vorba de o fostă iubire sau de o amintire, un regret.

Carieră și bani

S-ar putea să fii pus în fața unei situații incomode în care va trebui să-ți calci pe orgoliu sau să trebuiască să fii de acord cu ceva ce-ți încalcă standardele sau poate să fie vorba de o persoană cu autoritate care se impune în fața ta și pe care va trebui să o tolerezi.

Sănătate

Azi s-ar putea să fii mai agitat și mai irascibil, mai obosit, însă nu te alarma. De mâine te vei bucura că Venus părăsește sectorul sănătății tale va intra în zodia ta.

Horoscop zilnic Rac – 8 mai 2021

Dragoste

Ai grijă pentru că s-ar putea să ai pretenții mult prea mari de la prieteni sau să te vezi pus în situația în care, deși nu-ți permiți financiar, să răspunzi afirmativ la invitațiile acestora pentru a nu fi mai prejos.

Carieră și bani

Asociații te pot dezamăgi destul de ușor astăzi și bine ar fi să nu-ți pui baza în ei. Dacă te ocupi de un proiect de grup, s-ar putea să trebuiască să te bazezi doar pe resursele tale. Posibile tensiuni financiare.

Sănătate

Este o zi care-ți poate activa destul de intens fricile și pierderile trăite, viciile, însă puterea este la tine să le combați.

Horoscop zilnic Leu – 8 mai 2021

Dragoste

Îți dorești ca relația de cuplu să fie condusă la un alt nivel, să fie pe culmi și să te mândrești în fața tuturor cu partenerul tău, însă ai grijă ca și el să-și dorească același lucru pentru a nu se simți inconfortabil.

Carieră și bani

Deși este sâmbătă, dorința de a-ți reface un plan profesional, de a-ți atinge niște obiective profesionale este foarte mare și s-ar putea să lucrezi intens în acest scop, inclusiv la îmbunătățirea imaginii. Dacă cineva trebuie să strălucească astăzi, tu vei fi acela!

Sănătate

Simți nevoia de a te relaxa, dar nu prin odihnă, ci prin distracție. Ieși din cotidian și fă ceva ce-ți place, pleacă într-o scurtă călătorie.

Horoscop zilnic Fecioară – 8 mai 2021

Dragoste

Chiar dacă ziua nu prea ai timp să te ocupi de tine, rezervă-ți seara pentru partener și pentru a face ceva nou, inedit, care să alunge monotonia din cuplu.

Carieră și bani

Apar sarcini neplanificate, activități de rutină sau chiar profesionale pe care le-ai tot amânat. Contextul nu te va încânta deloc, ba chiar te va obosi, mai ales dacă trebuie să dai explicații cuiva.

Sănătate

Oricât de mult ți-ai dori să te plimbi, să ieși din zona de confort, astăzi poți fi ținut în loc de alte responsabilități pe care trebuie să le onorezi. Acest aspect te va irita și te poate stimula să-ți schimbi stilul de viață cu unul care te lasă mai liber. Odihnește-te mai mult!

Horoscop zilnic Balanță – 8 mai 2021

Dragoste

Azi poți împinge lucrurile la extrem foarte ușor, așa că ai grijă la tendința de a-ți acapara partenerul, de a dezvolta dependențe față de acesta. Posibil ca unii nativi să se sature de o situație sentimentală și să o încheie.

Carieră și bani

Pe de o parte te temi să cheltui bani și îți faci griji pentru situația ta financiară, iar pe de altă parte, mai mult ca un moft, îți faci toate poftele și uiți de limita bugetului. Evită speculațiile financiare!

Sănătate

Te tentează peste măsură distracțiile, aventurile (inclusiv sentimentale) și s-ar putea chiar să exagerezi dacă nu-ți menții echilibrul.

Horoscop zilnic Scorpion – 8 mai 2021

Dragoste

Nu încerca să-ți demonstrezi iubirea acaparându-ți partenerul pentru că poți da naștere tensiunilor. Unii nativi pot deveni geloși.

Carieră și bani

Nu te impune în relațiile cu ceilalți și nici nu încerca să faci tot posibilul pentru a le fi tuturor pe plac. Este aproape imposibil să reușești asta.

Sănătate

Ziua de astăzi te poate obosi peste măsură. Pe de o parte, te epuizează un context legat de casă sau familie, iar pe de altă parte poate fi vorba de emoțiile tale mult prea aprinse.

Horoscop zilnic Săgetător – 8 mai 2021

Dragoste

S-ar putea să te ia gura pe dinainte și să spui lucruri pe care apoi să le regreți sau să spui lucruri care să rănească persoana iubită. Nu face promisiuni mărețe pentru că nu te vei putea ține de ele.

Carieră și bani

Chiar dacă este sâmbătă, tu sigur mai găsești ceva de făcut, de trebăluit și astfel s-ar putea să te trezești că ai pierdut mare parte din zi.

Sănătate

Contextul zilei aduce oboseală destul de multă, de aceea ar fi de preferat să schimbi rapid ceva în programul zilnic astfel încât să te mai și relaxezi.

Horoscop zilnic Capricorn – 8 mai 2021

Dragoste

Venus în sectorul iubirii tale va aduce, înainte de a ieși, o mare intensitate în viața ta sentimentală, iar dacă ești parte a unui cuplu poți trăi destul de pasional astăzi, poate chiar să devii gelos. Dacă ești singur, ești dornic de aventură și flirt, însă fără să legi nimic serios.

Carieră și bani

Cu Jupiter în sectorul financiar, fie te suprasoliciți să faci rost de o sumă de bani, fie să câștigi mai mulți bani, fie ai tendința de a cheltui peste măsură.

Sănătate

S-ar putea ca tot stresul tău financiar să te facă să-ți anulezi programul pentru azi și apoi tot tu să te enervezi că nu ai timp liber.

Horoscop zilnic Vărsător – 8 mai 2021

Dragoste

Jupiter se află în zodia ta și aduce mult entuziasm în perioada caesta, însă entiziasm extrem, obositor și pentru tine, dar mai ales pentru ceilalți. Posibil să renunți la visul tău de a cuceri pe cineva.

Carieră și bani

Ești destul de justițiar astăzi, însă doar cu familia sau cu cei care reprezintă o autoritate în viața ta îți vei manifesta această atitudine.

Sănătate

Ai grijă cum acționezi astăzi pentru că excesul de entuziasm te poate copleși. Totodată, s-ar putea să fii și mai obosit dacă te ocupi de sarcinile gospodărești.

Horoscop zilnic Pești – 8 mai 2021

Dragoste

Trecutul nu-ți dă pace, fie că este vorba de amintiri, regrete, pasiuni ascunse sau foste relații. Poți folosi contextul astrologic al zilei pentru a sta de vorbă cu cineva și a-i spune ceea ce te apasă sau poate prinzi curaj și-ți declari sentimentele.

Carieră și bani

Jupiter este guvernator al tău, iar Luna se află în sectorul tău financiar, prin urmare s-ar putea creea un mix care să te determine să fii mai cheltuitor decât ți-ai dori sau decât îți permiți.

Sănătate

Trecutul nu se întoarce zâmbind, ci vine cu agitație interioară, irascibilitate și stări de tensiune interioară, chiar și insomnii.

Horoscop săptămâna 3 – 9 mai 2021. Scorpionii sunt conflictuali cu cei din jur

Astrologul Mădălina Manole prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 3 – 9 mai 2021, pentru toate zodiile. Săptămâna 3 – 9 mai 2021 poate aduce o serie de frustrări financiare datorate limitărilor impuse de contextul social.

Săptămâna 3 – 9 mai 2021 se remarcă prin aspectele tensionate pe care le fac planetele din zodia Taur, Mercur (comunicarea), Venus (iubirea și banii) și Soarele (energia) cu planetele de zodia Vărsător, cu Saturn (limitarea, blocajul, lecția) și Jupiter (oportunitățile, progresul, excesul).

Acest context astrologic prevestește probleme cu banii, frustrări financiare și sentimentale cauzate de faptul că stabilitatea și siguranța sunt aproape imposibil de obținut în contextul restricțiilor sociale ale momentului. Va trebui să ne schimbăr strategiile pentru a obține confortul dorit, ceea ce nu va fi deloc ușor pentru că presupune să ne desprindem de ceea ce deja știm. Atenție la excese financiare și la exagerări sentimentale!

Pe de altă parte, în săptămâna 3 – 9 mai 2021, Mercur și Venus își vor schimba zodia și vor trece din Taur în Gemeni, context care ne va susține foarte mult în dialoguri, în gândire, dar și în găsirea unor soluții la problemele noastre și în luarea deciziilor.

Însă, de preferat ar fi ca în prima parte a săptămânii acesteia să nu ne avântăm în decizii majore și negocieri. Trebuie ținut cont că, deși Mercur activează Gemenii din 4 mai, încă se află sub aspecte tensionate, iar Venus abia duminică va intra aici, prin urmare impactul acestui tranzit va fi resimțit mai mult începând de săptămâna viitoare.

Horoscop lunar. Previziuni pentru luna mai 2021, care va activa puternic energia zodiei Gemeni

Horoscopul lunii mai 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.

Luna mai 2021 va activa puternic energia zodiei Gemeni, odată cu ingresul aici al lui Mercur, planeta comunicării, urmată de Venus, planeta iubirii, și de Soare, din 20 mai, atunci când, oficial se intră în sezonul lor.

Contextul astrologic ne face foarte comunicativi, deschiși noilor idei, receptivi la noi informații, la sfaturi și soluții și la construirea de strategii pentru atingerea obiectivelor avute, dat fiind că planetele fac conjuncție cu Nodul Nord Karmic, cel care arată direcție de moment, Sensul Vieții actual.

Totuși, după jumătatea lunii nu ar trebui să luăm decizii majore pentru că, din 30 mai, Mercur își va începe retrogradarea, și se va întoarce peste anumite grade, făcându-ne să ne vedem erorile de comunicare și raționament.

Pe data de 11 mai, avem o Lună Nouă în Taur, moment care marchează noi începuturi în viața fiecăruia, iar pe data de 26 mai avem o Lună Plină în Scorpion, însoțită de o Eclipsă de Lună, context care marchează un moment karmic ce poate aduce răsturnări de situație în viața noastră.

Pe de altă parte, Jupiter, Marele Benefic, al astrologiei va tranzita pentru o scurtă perioadă zodia sa secundară de domiciliu, Pești, aspect care va începe pe data de 14 mai și care ne va aduce o serie de oportunității și ocazii de progres.

Pe data de 23 mai, Saturn, Marele Învățător al astrologiei, va începe să retrogradeze prin Vărsător, reamintindu-ne că trebuie să fim altruiști, responsabili față de cei din jur și să schimbăm anumite strategii dacă ne dorim să ne remarcăm în societate sau în proiectele de grup în care suntem implicați.

Actualitate

Polonia obține un împrumut american de 4 miliarde de dolari pentru modernizarea armatei

Publicat

pe

De

Acordul consolidează cooperarea militară transatlantică

Statele Unite și Polonia au semnat un acord de finanțare militară externă în valoare de 4 miliarde de dolari. Documentul prevede acordarea unui împrumut prin mecanismul Foreign Military Financing (FMF), destinat sprijinirii modernizării tehnice a Forțelor Armate Poloneze și consolidării cooperării transatlantice.

Acordul a fost semnat în cadrul unei ceremonii organizate la Muzeul Armatei Poloneze din Varșovia, în prezența oficialilor celor două țări.

Ministrul polonez al Apărării Naționale, Władysław Kosiniak-Kamysz, a declarat că acesta este cel de-al șaselea împrumut acordat Poloniei prin mecanismul FMF. Potrivit oficialului, finanțarea a permis Varșoviei să achiziționeze echipamente militare americane de ultimă generație.

Varșovia își consolidează poziția pe flancul estic al NATO

Ministrul polonez a subliniat că investițiile contribuie la întărirea capacității de apărare a flancului estic al NATO. El a susținut că Polonia își îndeplinește responsabilitățile de aliat european și că statele europene își asumă un rol tot mai important în asigurarea propriei securități.

Secretarul de stat polonez pentru Apărare, Magdalena Sobkowiak, a precizat că valoarea totală a împrumuturilor FMF primite până acum de Varșovia se ridică la 20 de miliarde de dolari.

Într-un mesaj publicat pe rețelele sociale, oficialul a ironizat îngrijorările privind reducerea relațiilor comerciale cu Statele Unite, întrebând, în mod sarcastic, cum ar fi fost posibilă „întreruperea relațiilor comerciale” în condițiile unor asemenea contracte de apărare.

Polonia a cumpărat masiv tehnică militară americană

Acordul finalizat acum vine după informațiile apărute în luna iunie, potrivit cărora Washingtonul și Varșovia conveniseră deja asupra unei finanțări de 4 miliarde de dolari.

În ultimul deceniu, Polonia a investit masiv în echipamente militare fabricate în Statele Unite. Printre principalele programe se numără achiziția avioanelor de luptă F-35, a elicopterelor de atac AH-64E Apache, a tancurilor M1A2 Abrams, a sistemelor de apărare antiaeriană și antirachetă Patriot PAC-3+, a lansatoarelor de rachete HIMARS, a rachetelor antitanc Javelin și modernizarea avioanelor F-16.

Împrumutul ar putea finanța noi avioane F-35

Autoritățile poloneze nu au precizat încă modul în care va fi utilizat noul împrumut de 4 miliarde de dolari. O parte a fondurilor ar putea fi direcționată către achiziționarea a încă 32 de avioane F-35, în cadrul planurilor Varșoviei de consolidare a superiorității aeriene.

Compania Boeing promovează de mai multe luni avionul F-15 ca alternativă, în timp ce Eurofighter susține, la rândul său, candidatura aeronavei Typhoon. Cu toate acestea, ministrul polonez al Apărării a anunțat în iunie că Varșovia analizează în mod concret suplimentarea flotei de F-35.

Lockheed Martin discută cu autoritățile poloneze

Dennis Göge, directorul executiv pentru Europa al Lockheed Martin, a declarat că nu există încă o decizie privind semnarea unui al doilea contract pentru avioane F-35. El a precizat că producătorul se află în discuții cu autoritățile poloneze pentru a înțelege mai bine cerințele operaționale ale acestora.

Polonia a primit până acum opt avioane F-35, în baza unui contract în valoare de 4,6 miliarde de dolari semnat în 2020. Acordul inițial prevede livrarea unei flote de 32 de aeronave de luptă.

Reprezentantul Lockheed Martin a salutat introducerea acestor capabilități în dotarea forțelor armate poloneze, subliniind importanța lor strategică pentru securitatea flancului estic al NATO.

Citeste in continuare

Actualitate

Ce organe pot fi examinate prin ecografie?

Publicat

pe

Ecografia se numără printre cele mai frecvente investigații imagistice recomandate de medic. Probabil ai făcut deja una pentru dureri abdominale, pentru monitorizarea unei sarcini sau în cadrul unui control de rutină. Este rapidă, nedureroasă și nu folosește radiații. În majoritatea cazurilor, îți oferă informații pe loc, astfel încât medicul poate decide imediat care sunt următorii pași.

Dacă îți dorești claritate medicală, este important să înțelegi exact ce poate evalua ecografia, cum se desfășoară investigația și care sunt limitele ei. Iată mai multe detalii.

Ce este ecografia și cum funcționează?

Ecografia, numită și ultrasonografie, folosește unde sonore de frecvență înaltă pentru a crea imagini ale organelor interne. Sonda aparatului transmite aceste unde, ele se reflectă diferit în funcție de țesuturi, iar aparatul transformă informația în imagini vizibile pe monitor.

Medicul vede structura organelor în timp real. Astfel, poate observa dimensiuni, forme, eventuale formațiuni sau acumulări de lichid. În varianta Doppler, ecografia măsoară și fluxul de sânge prin vase sau prin inimă. Investigația este sigură inclusiv în sarcină.

Ce organe pot fi examinate prin ecografie abdominală?

Ecografia abdominală este una dintre cele mai solicitate investigații. Aceasta permite evaluarea mai multor organe din partea superioară și inferioară a abdomenului.

Ficatul

Medicul poate identifica:

  • ficatul gras (steatoză hepatică);
  • inflamații cronice;
  • ciroză;
  • chisturi sau formațiuni suspecte.

Dacă analizele de sânge arată transaminaze crescute, ecografia ajută la clarificarea cauzei. Dacă apar leziuni suspecte, medicul poate recomanda investigații suplimentare pentru confirmare.

Vezica biliară și căile biliare

Ecografia detectează frecvent pietrele la fiere. În cazul durerilor în partea dreaptă a abdomenului, grețurilor sau icterului, această investigație oferă rapid informații despre:

  • litiaza biliară;
  • inflamația vezicii biliare;
  • dilatarea căilor biliare.

Pentru rezultate optime, este indicat repausul alimentar cu 6–8 ore înainte.

Pancreasul

Pancreasul poate fi evaluat pentru inflamații (pancreatită), chisturi sau formațiuni tumorale. Gazele intestinale pot limita vizualizarea, iar în aceste situații medicul poate recomanda un CT sau un RMN.

Splina

Ecografia arată dacă splina este mărită sau prezintă leziuni. O splină mărită poate fi asociată cu infecții sau afecțiuni hematologice. Medicul corelează întotdeauna imaginea cu simptomele și analizele tale.

Rinichii și vezica urinară

Ecografia renală este frecvent indicată în caz de:

  • dureri lombare;
  • sânge în urină;
  • infecții urinare repetate;
  • suspiciune de pietre la rinichi.

Medicul verifică dimensiunea rinichilor, eventualii calculi, prezența chisturilor sau dilatarea căilor urinare. Este important să vii la ecografie cu vezica plină, deoarece urina ajută la vizualizarea pereților.

Aorta abdominală

Prin ecografie Doppler, medicul poate evalua aorta și alte vase mari. Investigația permite detectarea unor dilatări (anevrisme) sau îngustări care necesită monitorizare atentă.

Ce organe pot fi examinate prin ecografie pelvină?

Ecografia pelvină se adresează atât femeilor, cât și bărbaților. Este foarte utilă în specialități precum obstetrică-ginecologie și urologie.

La femei: uterul și ovarele

Ecografia pelvină poate fi:

  • transabdominală (cu vezica plină);
  • transvaginală (pentru imagini mai detaliate).

Medicul evaluează:

  • uterul și grosimea endometrului;
  • ovarele și eventuale chisturi;
  • fibroamele uterine;
  • sarcina în evoluție sau suspiciunea de sarcină extrauterină.

În sarcină, ecografia rămâne metoda standard de monitorizare a dezvoltării fătului. Dacă alegi să faci o ecografie în București, sectorul 3, într-o clinică modernă, medicul ginecolog îți va explica exact ce tip de examinare ți se potrivește și cum se integrează aceasta în planul tău medical.

La bărbați: prostata

Ecografia prostatei se face transabdominal sau transrectal, în funcție de indicație. Aceasta este recomandată dacă apar:

  • dificultăți la urinare;
  • jet urinar slab;
  • valori PSA modificate.

Investigația ajută la identificarea hiperplaziei benigne de prostată, inflamațiilor sau formațiunilor suspecte.

Alte zone care pot fi examinate prin ecografie

Ecografia nu se limitează la abdomen și pelvis. Medicul o folosește în mai multe specialități.

Tiroida

În endocrinologie, ecografia tiroidiană este prima investigație indicată pentru noduli sau modificări ale analizelor hormonale. Medicul observă dimensiunea glandei și caracteristicile nodulilor și decide dacă este necesară o biopsie.

Inima (ecocardiografie)

În cardiologie, ecocardiografia oferă informații despre structura inimii, funcționarea valvelor și modul în care sângele circulă prin camerele cardiace. Investigația este frecvent recomandată în caz de hipertensiune, suflu cardiac sau dureri toracice.

Sânii

Ecografia mamară este utilă mai ales la femeile tinere, unde țesutul mamar este dens. Aceasta ajută la diferențierea chisturilor de nodulii solizi și completează mamografia.

Testiculele și părțile moi

Pentru dureri scrotale, traumatisme sau umflături, ecografia testiculară oferă informații rapide. În cazul leziunilor musculare sau al colecțiilor de lichid, ecografia părților moi este o metodă eficientă de evaluare.

Cum se desfășoară ecografia?

Procedura este simplă:

  • te așezi pe patul de examinare;
  • medicul aplică un gel pe zona investigată;
  • plimbă sonda pe piele și urmărește imaginile pe monitor;
  • la final, primești rezultatul pe loc sau în scurt timp.

În general, investigația durează între 15 și 30 de minute. Nu ai nevoie de recuperare și îți poți relua activitatea imediat.

Pregătirea depinde de tipul ecografiei:

  • pentru abdomenul superior: nu mânca 6–8 ore înainte;
  • pentru pelvis: bea aproximativ un litru de apă și nu urina înainte;
  • pentru ecografie transvaginală: golește vezica înainte de procedură.

Medicul îți oferă instrucțiuni clare la programare.

Ce nu poate evidenția ecografia?

Ecografia are și limite. Aerul din intestin poate împiedica vizualizarea unor organe. Oasele blochează undele sonore, astfel că structurile aflate în spatele lor nu pot fi evaluate. Leziunile foarte mici pot trece neobservate. Dacă rezultatul este neconcludent, medicul poate recomanda un CT sau un RMN.

Când este bine să programezi o ecografie?

Programează un consult dacă apar:

  • dureri abdominale persistente;
  • tulburări urinare;
  • sângerări anormale;
  • modificări ale ciclului menstrual;
  • analize de sânge care depășesc limitele indicate de laborator.

Așadar, dacă ai simptome sau vrei un control preventiv, fă primul pas: programează un consult și discută deschis cu medicul despre opțiunile tale. O evaluare efectuată la timp îți oferă claritate și te ajută să iei decizii informate pentru tine și familia ta.

Disclaimer: Acest articol are scop informativ și nu înlocuiește consultul medical. Pentru interpretarea corectă a rezultatelor și stabilirea unui plan de investigații, adresează-te unui medic.

Surse de informare:

  • “Ultrasound – Mayo Clinic.” Mayoclinic.Org, 2024, https://www.mayoclinic.org/tests-procedures/ultrasound/about/pac-20395177. Accesat în data de 5 Aug. 2026.
Citeste in continuare

Actualitate

Polonia și Canada își consolidează cooperarea militară prin exerciții comune și acorduri pentru drone

Publicat

pe

De

Varșovia și Ottawa extind parteneriatul în domeniul apărării

Polonia și Canada au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării, menit să aprofundeze relațiile bilaterale și să intensifice colaborarea dintre cele două state. Documentul pune accent pe exerciții militare comune, programe de instruire și dezvoltarea legăturilor dintre industriile naționale de apărare.

Memorandumul de înțelegere a fost semnat luni, la Kielce, de ministrul polonez al Apărării Naționale, Władysław Kosiniak-Kamysz, și omologul său canadian, David J. McGuinty. Ceremonia a avut loc înaintea deschiderii expoziției internaționale de tehnică militară MSPO, organizată în perioada 8-11 septembrie.

Canada, prezentă la MSPO ca partener principal

Canada participă la ediția din acest an a expoziției în calitate de națiune parteneră principală. Aproape 200 de companii canadiene își prezintă soluțiile și produsele în domenii precum industria aerospațială și spațială, inteligența artificială, securitatea cibernetică, precum și sistemele terestre și maritime.

Prezența masivă a companiilor canadiene reflectă, potrivit oficialilor polonezi, schimbarea poziției Poloniei pe piața internațională de apărare. Varșovia nu mai este privită doar ca un cumpărător de echipamente militare, ci și ca un furnizor capabil să ofere soluții tehnologice competitive.

Canada și-a exprimat, de asemenea, interesul pentru achiziționarea unor produse militare fabricate în Polonia.

Militarii polonezi vor participa la exerciții în Arctica

Noul acord prevede intensificarea activităților de pregătire militară și organizarea unor exerciții comune. În acest context, militari polonezi urmează să se deplaseze în Canada pentru a participa la antrenamente desfășurate în mediul arctic.

Cooperarea le va permite celor două armate să își compare procedurile, să își dezvolte interoperabilitatea și să acumuleze experiență în condiții climatice dificile. Activitățile comune vor include instruire, exerciții operaționale și schimburi de experiență între militari.

Canada menține aproximativ 2.000 de militari în Letonia

Parteneriatul dintre cele două state se bazează și pe cooperarea deja existentă în cadrul NATO. Canada are desfășurați aproximativ 2.000 de militari în Letonia, unde contribuie la securizarea flancului estic al Alianței.

La rândul său, Polonia participă la misiunea NATO din regiune cu unul dintre cele mai importante contingente. Prezența comună în această zonă consolidează coordonarea militară dintre Varșovia și Ottawa și transmite un mesaj de unitate în fața amenințărilor de securitate din regiune.

Un nou contract pentru drone produse în Polonia

Pe lângă acordul privind instruirea și cooperarea militară, Polonia și Canada urmau să finalizeze un contract pentru sisteme fără pilot.

Pachetul include mai multe tipuri de platforme dezvoltate de compania poloneză WB Group: dronele miniaturale FlyEye, munițiile rătăcitoare Warmate și sistemele Gladius, destinate misiunilor de lovire și recunoaștere.

Acordul marchează o evoluție importantă pentru industria poloneză de apărare. Polonia își consolidează astfel tranziția de la statutul de importator major de echipamente militare la cel de producător și exportator de tehnologii militare avansate.

Cooperarea se leagă de mecanismul european SAFE

Aprofundarea relațiilor polono-canadiene are loc la scurt timp după ce cele două țări au convenit să utilizeze mecanismul european de împrumuturi Security Action for Europe, cunoscut sub acronimul SAFE.

Înțelegerea a fost formalizată printr-o scrisoare de intenție semnată în luna mai. Instrumentul financiar, în valoare de 150 de miliarde de euro, este destinat extinderii capacității de producție a industriei europene de apărare.

Inițiativa face parte din eforturile Europei de a accelera reînarmarea pe fondul agresiunii ruse și de a reduce dependența de sistemele militare fabricate în Statele Unite.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv7 ore ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre” – Episodul 59 – Flagrant de carton, anticorupție de mucava și lăutari cu epoleți la comanda Sistemului

Când ți se cântă prea mult la ureche, la un moment dat nu mai poți sta în banca ta. Când...

Exclusiv7 ore ago

MAREA TĂCERE DE LA TCE PLOIEȘTI.  „Organigrama cu chiloți”, sindicatele de buzunar și frica la normă

Remember: cum s-au distrus Neoplan-urile și s-au umflat kilometrii Înainte să ajungem la „organigrama cu chiloți”, merită un mic remember:...

Exclusiv7 ore ago

MAI adună date sensibile, ANSPDCP ridică din umeri: cazul procedurii PS-MAI-DGMRU-125

ANSPDCP și marele miracol administrativ: când dosarul cu date personale se lovește de ușa competenței Procedura MAI care a pus...

Exclusiv7 ore ago

La Arad, programul de 8 ore bate infractorul la scor: 1–0 pentru hoți

Dacă te-ai întrebat vreodată cum poți crește infracționalitatea fără să dai o singură palmă legii, răspunsul vine de la Arad:...

Exclusivo zi ago

STATUL PE PERSOANĂ FIZICĂ – Sufrageria de Securitate Națională S.A.

Cum și-au tras Bolojan și Abrudean Zonă de Securitate Clasa I „la cheie”, pe încredere și fără acte Când credeai...

Exclusiv2 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre care-și mănâncă propriile grade” – Episodul 58: Cum a dispărut, peste noapte, „subcomisarul-șef” din Băicoi

„Grădinița de Cadre din IPJ Prahova” nu mai e doar o metaforă. Este un manual de proastă guvernare, ediție ilustrată,...

Exclusiv2 zile ago

Bâlbâiala de stat cu ștampilă «Strict Secret». Cum a jucat România telefonul fără fir pe securitatea națională

Există popoare care construiesc rachete. Altele, care ridică zgârie-nori. România a reușit performanța unică de a bloca securitatea națională într-un...

Exclusiv2 zile ago

Argint în nori, aur la Electromecanica, plumb în buget. Fermierii întreabă, Mafia Antigrindină se ascunde după gardul de beton

Asociația fermierilor din Prahova trimite o adresă‑dosar către AASNACP și lovește direct în inima combinațiilor cu puncte de lansare, contracte...

Exclusiv3 zile ago

Veteranii de dinainte de 2017 – sponsorii oficiali ai bugetului prin CASS

Cum să-i prostești pe rezerviști în trei pași simpli: tai, declari neconstituțional, apoi tai din altă parte – Când ‘plafonarea’...

Exclusiv3 zile ago

„Poliția Rutieră 4.0” – tableta la șosea, pixul în epoca de piatră

Dacă te uiți la conferințele de presă ale MAI, ai zice că Poliția Rutieră trăiește deja în viitor: „digitalizare”, „aplicații...

Exclusiv3 zile ago

Cum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof

Există cazuri în care abuzul este atât de grosolan încât nu mai poate fi mascat nici cu munți de hârtii...

Exclusiv4 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova

Incisiv de Prahova continuă serialul „Grădinița de Cadre din IPJ Prahova”. După episoadele în care am arătat cum „Inspectoratul de...

Exclusiv4 zile ago

De la „J’Accuse…!” la „Noi n-am văzut nimic”: Afacerea Dreyfus, manualul secret al MAI-ului românesc

Un evreu alsacian, o scrisoare dubioasă și o justiție oarbă „la comandă” În 1894, Franța își dădea examenul de morală...

Exclusiv4 zile ago

IGPR, instituția cu două oglinzi: una pentru hârtie, alta pentru instanță

Cazul semnalat de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” arată o performanță administrativă rară: aceeași instituție reușește să susțină, în documente...

Exclusiv5 zile ago

MEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” –  Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul

De la strategie națională la șmecherie organizată Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului (MEDAT) a fost vândut românilor drept „motor...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv