Actualitate
Horoscopul zilei de 7 mai 2021. „Peștii” au nemulțumiri financiare
Horoscopul zilei de 7 mai 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
În prima parte a zilei, cât timp Luna își va încheia tranzitul prin zodia Pești, vom fi mai molcomi, mai calmi și mai sensibili, însă registrul se va schimba radical după amiază, când Luna va intra în zodia Berbec. Astfel vom avea parte de multă energie, avânt și determinare și vom deveni activi și dornici de acțiune.
Sfatul astrologului! Persoanele care-și cunosc ascendentul zodiacal, sunt sfătuite să-și citească întâi previziunile pentru ascendent și apoi previziunile pentru zodie!
Horoscop zilnic Berbec – 7 mai 2021
Dragoste
S-ar putea ca și astăzi să fii bântuit de trecut, cel puțin în prima parte a zilei, și amintirile să nu-ți dea pace, mai ales dacă sentimental nu ești în cea mai bună perioadă.
Carieră și bani
Din a doua parte a zilei ești motivat, ai spor în desfășurarea activităților și reușești să-ți duci la bun sfârșit tot ce ți-ai programat.
Sănătate
Chiar dacă te vei trezi mai obosit și vei prefera să-ți bei cafeaua în liniște, cu gândurile tale, ulterior te vei încărca de energie și de bună dispoziție.
Horoscop zilnic Taur – 7 mai 2021
Dragoste
Începi ziua cu chef de vorbă, discuți cu prietenii și flirtezi cu nonșalanță dacă-ți place cineva, ba chiar s-ar putea să ai o activitate intensă pe rețelele de socializare și pe conturile de dating Totuși, ai grijă. Către seară niște amintiri te pot frământa.
Carieră și bani
Dacă vrei să-ți faci planuri de viitor, profită de contextul astrologic din prima parte a zilei. Totodată, poți primi ajutor și susținere în proiectele tale.
Sănătate
Către seară s-ar putea ca rezervele tale de energie să fie consumate și să te simți peste măsură de obosit. Ești mai irascibil, mai agitat și nu este exclus să te confrunți cu insomnii.
Horoscop zilnic Gemeni – 7 mai 2021
Dragoste
Profită de după amiază și de seară și ieși cu prietenii la o scurtă plimbare. Planifică-ți întâlniri cu cei dragi, mai ales că simți din plin nevoia de a sta la povești.
Carieră și bani
Profită de contextul astrologic din prima parte a zilei pentru a pune la punct niște situații ce țin de cariera și ascensiunea ta profesională, de atingerea unor obiective.
Sănătate
Nu este exclus ca stresul profesional din ultimul timp să-și spună cuvântul, iar seara să te simți fără vlagă. Unii nativi se pot confrunta cu simptome ale unor afecțiuni deja cunoscute.
Horoscop zilnic Rac – 7 mai 2021
Dragoste
Încearcă să rămâi ancorat în realitate în prima parte a zilei pentru că ai tendința de a visa cu ochii deschiși. Nu este nimic rău, dar depinde cum acționezi.
Carieră și bani
Este o zi bună să-ți faci planuri de viitor, mai ales de natură profesională, să-ți conturezi strategii de avansare, dar ai grijă și la imaginea ta și la anumite ipostaze mai puțin plăcute care se pot contura în a doua parte a zilei.
Sănătate
Nu se întrevăd probleme de sănătate, în schimb ai tendința de a sta peste program și de a te agita într-o problemă profesională au legată de autorități.
Horoscop zilnic Leu – 7 mai 2021
Dragoste
Azi ești mai idealist ca de obicei și visezi cu ochii deschiși. Îți faci planuri mărețe, însă mare parte dintre acestea nu vor putea fi puse în practică deocamdată.
Carieră și bani
Nu este exclus ca în prima parte a zilei să intri în discuții contradictorii și tensionate pe teme financiare fie cu partenerul de viață, fie cu cei cu care colaborezi. Unii nativi pot fi dați peste cap de situații ce țin de procese, acte, relația cu instituțiile statului.
Sănătate
Indiferent de cât de mare este stresul profesional și indiferent de cât de multe obstacole ai întâmpina, te bucuri de o putere interioară foarte mare și le vei face față. Totuși, nu deveni prea orgolios, prea mândru.
Horoscop zilnic Fecioară – 7 mai 2021
Dragoste
În prima parte a zilei te bucuri de susținere din partea partenerului de v iață și chiar aveți ocazia să faceți planuri de viitor sau să puneți la punct niște situații ce țin de viața de cuplu. Către seară banii pot fi motiv de dispută în cuplu.
Carieră și bani
Tot banii sau interesele materiale pot sta la baza unor certuri cu colaboratorii sau cu persoanele de care depinzi financiar sau alături de care ai proiecte.
Sănătate
Ești destul de stresat astăzi și tinzi să dezvolți fel și fel de temeri, să ai mustrări de conștiință și să te simți forțat de anumite contexte să faci ceva ce nu-ți place și nu-ți stă în caracter.
Horoscop zilnic Balanță – 7 mai 2021
Dragoste
Fă toto posibilul să închei ziua în armonie cu persoana iubită. Ai tendința de a fi conflictual în cuplu și nimic să nu-ți convină.
Carieră și bani
Se anunță o zi agitată la locul de muncă, dar cu multe posibilități de a-ți rezolva sarcinile și de a pune la punct ce ai trecut în program. Atenție după amiază la discuțiile profesionale care pot fi mai tensionate.
Sănătate
S-ar putea să nu te trezești chiar în cea mai bună formă, însă îți vei recăpăta ușor, ușor starea de spirit bună.
Horoscop zilnic Scorpion – 7 mai 2021
Dragoste
Ziua începe cu o starede visare, de bucurie interioară și avânt care te poate ajuta să-ți manifești mai ușor intențiile față de o persoană care-ți place sau să faci o declarație persoanei iubite.
Carieră și bani
Ești creativ și poți face multe dacă ai încredere în tine. După masă pot apărea sarcini de ultim moment, dedline-uri care să te enerveze și să te scoată din starea de bine.
Sănătate
Este posibil să te enerveze o situație ce ține de locul de muncă și pe cât de binedispus ești dimineața pe atât de agitat să închei ziua.
Horoscop zilnic Săgetător – 7 mai 2021
Dragoste
Luna va tranzita în a doua parte a zilei sectorul iubirii tale și te va stimula la pasiune, romantism și aventură. Dacă ești singur, poți flirta mai ușor.
Carieră și bani
Ai idei creative și le poți exprima mai ușor celor cu care te afli într-un proiect, dar ai grijă să nu te entuziasmezi prea mult și să uiți simțul practic.
Sănătate
Nevoia de a te distra, de a fi liber și de a face ceea ce-ți dorești este mare și s-ar putea ca astăzi să uiți de norme, reguli și responsabilități.
Horoscop zilnic Capricorn – 7 mai 2021
Dragoste
Din punct de vedere sentimental, ziua începe cu declarații de dragoste și dorință de iubire, de a fi alături de persoana dragă. Spre seară sunt posibile tensiuni cu membrii familiei.
Carieră și bani
Partea a doua a zilei poate să vină cu cereri care te copleșesc, care-ți schimbă programul. O situație legată de acte patrimoniale poate fi inconfortabilă.
Sănătate
Seara evită să lași stările emoționale să te copleșească. Fă o baie, bea un pahar cu vin și ascultă o muzică relaxantă.
Horoscop zilnic Vărsător – 7 mai 2021
Dragoste
Încerci să te pui mai mult în valoare și există riscul de a exagera, în sensul că devii insistent și vorbești prea mult.
Carieră și bani
Este o zi favorabilă negocierilor, dar nu te grăbi să îți dai semnătura prea ușor. Ai grijă la modul în care comunici cu ceilalți și ascultă și ceea ce aceștia au de zis, ascultă-le sfaturile.
Sănătate
Mintea ta funcționează rapid și faptul că îți trec multe idei prin cap te poate obosi și te poți simți către seară ca și cum te-ai fi dat jos dintr-un carusel.
Horoscop zilnic Pești – 7 mai 2021
Dragoste
Dai dovadă de înțelegere și empatie și asta te ajută foarte mult în relațiile cu ceilalți, fie vcă sunt sentimentale, fie că sunt profesionale. Unii nativi își comunică sentimentele.
Carieră și bani
Sunt posibile discuții pe teme financiare care sunt destul de nemulțumitoare sau poți primi vești care te destabilizează pe moment. Unii nativi se confruntă cu întârzieri ale unor plăți și încasări.
Sănătate
În prima parte a zxilei încă te bucuri de tranzitul Lunii prin zodia ta și te vei simți bine, reușind să faci față agitației cotidiene.
Horoscop săptămâna 3 – 9 mai 2021. Scorpionii sunt conflictuali cu cei din jur
Astrologul Mădălina Manole prezintă horoscopul săptămânal pentru perioada 3 – 9 mai 2021, pentru toate zodiile. Săptămâna 3 – 9 mai 2021 poate aduce o serie de frustrări financiare datorate limitărilor impuse de contextul social.
Săptămâna 3 – 9 mai 2021 se remarcă prin aspectele tensionate pe care le fac planetele din zodia Taur, Mercur (comunicarea), Venus (iubirea și banii) și Soarele (energia) cu planetele de zodia Vărsător, cu Saturn (limitarea, blocajul, lecția) și Jupiter (oportunitățile, progresul, excesul).
Acest context astrologic prevestește probleme cu banii, frustrări financiare și sentimentale cauzate de faptul că stabilitatea și siguranța sunt aproape imposibil de obținut în contextul restricțiilor sociale ale momentului. Va trebui să ne schimbăr strategiile pentru a obține confortul dorit, ceea ce nu va fi deloc ușor pentru că presupune să ne desprindem de ceea ce deja știm. Atenție la excese financiare și la exagerări sentimentale!
Pe de altă parte, în săptămâna 3 – 9 mai 2021, Mercur și Venus își vor schimba zodia și vor trece din Taur în Gemeni, context care ne va susține foarte mult în dialoguri, în gândire, dar și în găsirea unor soluții la problemele noastre și în luarea deciziilor.
Însă, de preferat ar fi ca în prima parte a săptămânii acesteia să nu ne avântăm în decizii majore și negocieri. Trebuie ținut cont că, deși Mercur activează Gemenii din 4 mai, încă se află sub aspecte tensionate, iar Venus abia duminică va intra aici, prin urmare impactul acestui tranzit va fi resimțit mai mult începând de săptămâna viitoare.
Horoscop lunar. Previziuni pentru luna mai 2021, care va activa puternic energia zodiei Gemeni
Horoscopul lunii mai 2021, realizat de astrologul Mădălina Manole, vine cu previziuni astrologice și sfaturi pentru toate zodiile, în dragoste, carieră, bani și sănătate.
Luna mai 2021 va activa puternic energia zodiei Gemeni, odată cu ingresul aici al lui Mercur, planeta comunicării, urmată de Venus, planeta iubirii, și de Soare, din 20 mai, atunci când, oficial se intră în sezonul lor.
Contextul astrologic ne face foarte comunicativi, deschiși noilor idei, receptivi la noi informații, la sfaturi și soluții și la construirea de strategii pentru atingerea obiectivelor avute, dat fiind că planetele fac conjuncție cu Nodul Nord Karmic, cel care arată direcție de moment, Sensul Vieții actual.
Totuși, după jumătatea lunii nu ar trebui să luăm decizii majore pentru că, din 30 mai, Mercur își va începe retrogradarea, și se va întoarce peste anumite grade, făcându-ne să ne vedem erorile de comunicare și raționament.
Pe data de 11 mai, avem o Lună Nouă în Taur, moment care marchează noi începuturi în viața fiecăruia, iar pe data de 26 mai avem o Lună Plină în Scorpion, însoțită de o Eclipsă de Lună, context care marchează un moment karmic ce poate aduce răsturnări de situație în viața noastră.
Pe de altă parte, Jupiter, Marele Benefic, al astrologiei va tranzita pentru o scurtă perioadă zodia sa secundară de domiciliu, Pești, aspect care va începe pe data de 14 mai și care ne va aduce o serie de oportunității și ocazii de progres.
Pe data de 23 mai, Saturn, Marele Învățător al astrologiei, va începe să retrogradeze prin Vărsător, reamintindu-ne că trebuie să fim altruiști, responsabili față de cei din jur și să schimbăm anumite strategii dacă ne dorim să ne remarcăm în societate sau în proiectele de grup în care suntem implicați.
Actualitate
Pentagonul ridică spațiul cislunar la rang de prioritate militară
După ani de experimente fragmentare, Statele Unite își intensifică eforturile pentru a-și dezvolta capacitățile militare în spațiul dintre Pământ și Lună. Forța Spațială americană pregătește achiziția rapidă de tehnologii comerciale și sisteme autonome, cu obiectivul de a pune la dispoziție capabilități operaționale până la sfârșitul anului fiscal 2029.
De la subiect marginal la domeniu de luptă
La începutul anului, discuțiile despre spațiul cislunar erau descurajate în interiorul instituției, a declarat generalul-maior Stephen Purdy, responsabilul Forței Spațiale pentru achizițiile de programe avansate. Între timp, tema a ajuns în prim-planul dezbaterilor publice, iar conducerea militară americană o tratează tot mai clar ca pe un posibil domeniu de confruntare.
Pe 20 octombrie, secretarul Apărării, Pete Hegseth, a avertizat că statele care vor controla zonele submarine și spațiul cislunar vor putea influența decisiv conflictele viitoare. Purdy a explicat că accelerarea eforturilor americane are o motivație directă: China avansează în acest domeniu, în timp ce Statele Unite au acordat până acum mai puțină atenție regiunii.
Progresele Chinei alimentează îngrijorările
Un proiect chinez recent a atras atenția specialiștilor: lansarea a 30 de nanosateliți CubeSat pe o orbită foarte eliptică, în apropierea unuia dintre punctele Lagrange ale sistemului Pământ–Lună, precum și pe o orbită circulară în jurul Lunii. Beijingul a prezentat inițiativa drept un experiment științific, însă experți în domeniu consideră că sistemul ar putea contribui la supravegherea spațiului cislunar.
În Statele Unite, instituții de cercetare precum Laboratorul de Cercetare al Forțelor Aeriene, SpaceWERX și DARPA au experimentat deja cu tehnologii destinate acestei regiuni. Până de curând, însă, activitatea lor s-a desfășurat fără un sprijin consistent din partea întregului aparat de apărare, concentrat în principal asupra operațiunilor militare din apropierea Pământului.
Două solicitări către industrie, cu accent pe soluții gata de utilizare
Forța Spațială intenționează să publice în curând două cereri de informații adresate companiilor. Prima va viza tehnologii comerciale utilizabile în misiuni cislunare de bază, inclusiv pentru supravegherea și monitorizarea activităților spațiale, precum și pentru poziționare, navigație și sincronizare.
Mesajul transmis industriei este că armata nu caută proiecte de cercetare îndelungate și nici nu intenționează să aloce sume mari pentru dezvoltarea unor sisteme de la zero. Prioritatea o reprezintă echipamentele comerciale deja disponibile sau aproape de comercializare, susținute de rezultate concrete și însoțite de software care necesită intervenții limitate. Sistemele de la sol trebuie incluse de la început într-o rețea integrată, nu tratate ca o componentă secundară.
A doua solicitare va căuta soluții de inteligență artificială și operare autonomă pentru navele spațiale care vor funcționa între Pământ și Lună. Obiectivul este ca acestea să poată detecta și gestiona defecțiuni, să proceseze datele colectate de senzori și să-și adapteze misiunile pe măsură ce se schimbă condițiile.
Autonomia, o necesitate într-un mediu dificil
Operațiunile cislunare sunt deosebit de complexe, a explicat Purdy. Distanțele și condițiile din regiune fac dificilă supravegherea permanentă de la sol, astfel că navele spațiale trebuie să poată lua decizii și să gestioneze probleme fără intervenția constantă a operatorilor.
Forța Spațială urmărește să introducă aceste capabilități până în trimestrul al patrulea al anului fiscal 2029, mizând pe tehnologii care pot fi livrate rapid, nu pe sisteme aflate la începutul unui ciclu amplu de dezvoltare.
Plan comun cu NASA, nu infrastructuri paralele
Pentru coordonarea efortului, Departamentul Apărării pregătește grupuri de lucru interinstituționale dedicate politicilor privind spațiul cislunar. Forța Spațială colaborează, totodată, cu NASA pentru armonizarea planurilor de infrastructură și evitarea construirii unor sisteme separate care să îndeplinească aceleași funcții.
Biroul de Coordonare Cislunară, înființat în luna mai, contribuie la definirea nevoilor și la transmiterea unor semnale mai clare către industrie. Rolul său nu este să conducă toate operațiunile din regiune, ci să sprijine efortul mai amplu al Forței Spațiale. Stabilirea cerințelor și achiziția capabilităților rămân în responsabilitatea structurilor specializate ale serviciului.
Planul cislunar aflat în pregătire va include strategii pentru domenii precum măsurarea timpului lunar, supravegherea spațiului și comunicațiile.
Finanțare limitată pentru nevoi urgente
Biroul a întocmit și o listă de cerințe urgente, dar nefinanțate, pentru operațiunile cislunare. Unele dintre probleme ar putea fi rezolvate cu sume relativ mici, inclusiv prin conectarea antenelor existente și îmbunătățirea fluxului de date către operatorii de la sol.
Chiar dacă, raportate la bugetele spațiale, aceste cheltuieli ar fi modeste, lipsa finanțării a întârziat soluționarea unor nevoi elementare. Noua listă stabilește prioritățile și urmărește să transforme planurile în sprijin concret pentru echipele care încearcă să construiască infrastructura necesară.
Actualitate
Schimbare strategică la vârful GDIT: Amy Johnson preia conducerea gigantului tehnologic
Gigantul din sectorul tehnologiei federale, General Dynamics Information Technology (GDIT), traversează o etapă de transformare majoră, anunțând numirea unei veterane a companiei în funcția de președinte. Începând cu data de 3 noiembrie, Amy Johnson va prelua frâiele organizației, marcând un nou capitol în strategia de dezvoltare a acestei entități esențiale pentru infrastructura digitală a statului.
O tranziție orchestrată la nivel înalt
Această schimbare vine pe fondul plecării lui Amy Gilliland, care a ocupat poziția de președinte timp de aproape un deceniu. În perioada de tranziție, rolul a fost exercitat interimar de către Paul Nedzbala. Conducerea grupului General Dynamics și-a exprimat încrederea deplină în noua numire, subliniind capacitatea demonstrată a lui Johnson de a gestiona echipe în contexte extrem de complexe și de a oferi soluții tehnice sofisticate pentru clienții din sectorul public și militar. Se mizează pe leadership-ul său dinamic, rigoarea operațională și alinierea profundă la cultura organizațională a companiei pentru a genera valoare sustenabilă pe termen lung.
O carieră construită pe expertiză tehnică solidă
Amy Johnson nu este o figură nouă în cadrul grupului, având un parcurs remarcabil de 27 de ani în cadrul General Dynamics Mission Systems. Ultima sa funcție, cea de vicepreședinte și manager general pentru divizia de Spațiu, Cibernetică și Inteligență, i-a oferit o perspectivă vastă asupra provocărilor tehnologice actuale. Experiența sa extinsă acoperă domenii critice precum securitatea cibernetică, electronica de apărare și sistemele complexe de spionaj și supraveghere, pregătind-o temeinic pentru responsabilitățile noului rol de la vârful GDIT.
Un pilon al securității și eficienței federale
Poziționată ca unul dintre cei mai importanți jucători pe piața IT-ului federal, GDIT constituie un partener strategic pentru agențiile guvernamentale și pentru sectorul militar. Compania livrează instrumente critice de software, rețelistică și securitate cibernetică, facilitând comunicații securizate și operațiuni complexe de monitorizare a amenințărilor. În noul său mandat, Amy Johnson va coordona eforturile companiei de a rămâne în avangarda inovației tehnologice, într-un mediu geopolitic și tehnologic marcat de o complexitate tot mai mare și de necesitatea unei reacții rapide la riscurile emergente.
Actualitate
HD Hyundai și Kiewit plănuiesc un nou șantier naval în SUA
Compania sud-coreeană HD Hyundai și firma nord-americană Kiewit Maritime intenționează să înființeze în Statele Unite un șantier naval pentru construcția de nave auxiliare destinate Marinei americane și de nave comerciale. Facilitatea ar urma să producă și blocuri și module pentru industria navală din SUA.
Construcția ar putea începe în 2027
Societatea mixtă propusă, denumită HD Kiewit Shipbuilding LLC, ar urma să fie construită pe un amplasament industrial existent. Companiile nu au precizat locația exactă, dar au indicat că terenul va avea acces la ape adânci și ieșire neîngrădită spre Golful Mexic.
Lucrările sunt planificate să înceapă în 2027, iar operațiunile complete ar urma să fie lansate în 2029. Potrivit firmelor, șantierul ar putea susține până la 3.000 de locuri de muncă cu normă întreagă.
Automatizare și tehnologii digitale
Proiectul vizează facilități moderne de producție, care să valorifice infrastructura industrială deja existentă. Planurile includ utilizarea gemenilor digitali, a sistemelor automatizate de producție și a sudurii robotizate, tehnologii despre care companiile spun că ar putea spori productivitatea, calitatea și siguranța în procesul de construcție navală.
HD Hyundai prezintă inițiativa drept o contribuție la consolidarea industriei navale americane și la extinderea cooperării dintre Statele Unite și Coreea de Sud.
Proiectul, în contextul investițiilor sud-coreene
Planul apare după ce Coreea de Sud a aprobat, în iulie 2025, investiții de 350 de miliarde de dolari în proiecte din SUA selectate de președintele Donald Trump. Pachetul include 150 de miliarde de dolari pentru construcția navală americană și a fost asociat cu reducerea tarifelor aplicate importurilor sud-coreene.
Parteneriate în industria de apărare
HD Hyundai este cel mai mare constructor naval din Coreea de Sud și are deja colaborări cu companii americane din domeniul apărării. Anul trecut, firma a semnat un memorandum de înțelegere cu HII pentru a explora oportunități în construcția de nave militare și comerciale. În august, cele două companii au lansat și un program-pilot pentru utilizarea echipamentelor inteligente de sudură mecanizată la divizia Ingalls Shipbuilding a HII.
Kiewit Maritime este afiliată grupului Kiewit, o companie nord-americană de construcții și inginerie cu experiență în realizarea de baze, șantiere navale și alte proiecte de infrastructură pentru apărarea SUA.
-
Exclusivacum 4 zileCURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum o ziI.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin
-
Exclusivacum 4 zileArhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații
-
Exclusivacum 2 zileArhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești
-
Exclusivacum 4 zileStrict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă
-
Exclusivacum 3 zileDosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 4 zileCamere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte
-
Administratieacum 4 zileDouă instanțe dau dreptate polițiștilor în disputa privind sporul pentru condiții grele în concediul de odihnă




