Am prezentat de curând un caz de-a dreptul exploziv. Un general de la vârful oștirii, numărul doi în ierarhia serviciului secret, a sifonat, pentru a-și cumpăra un teren la Corbeanca, 180.000 de dolari din fondurile de război ale instituției. Circumstanțele în care s-a produs această infracțiune, recunoscută de autor, sunt extrem de grave. Arestat și anchetat de procurorii militari, acesta a făcut mai multe declarații, care practic aruncă nucleara acolo unde ne așteptam mai puțin. Este vizat în mod direct președintele României. Cum că ar fi primit șpagă. A primit sau nu a primit? Și dacă a primit, cât de mult a primit?Dar adevărata nucleară vine abia acum. În fața procurorilor, generalul Iulian Gherghe declară că o parte din acești bani, acele alte sume numeroase și mult mai mari, era utilizată pentru cadouri acordate unor persoane, în general politicieni. Cel aflat în cercetare le-a oferit procurorilor și o pistă în acest sens. Iar pista conduce direct la președintele Klaus Iohannis.
Conform depoziției generalului, costumul de schi roșu și negru în care a defilat recent pe pârtie președintele Klaus Iohannis reprezintă un astfel de cadou.
Acest detaliu este o informație care a scăpat din dosarul de anchetă, probabil din multe informații de acest fel. Nu știu cum se vor descurca procurorii militari, în general atât de prudenți. Cum vor face ei să nu-și prindă urechile, atâta timp cât indiciile duc atât de dus? Cum vor obține ei confirmarea de la președintele Klaus Iohannis, cum că respectivul costum de schi reprezintă pur și simplu o șpagă primită de la Armată din fondurile de război? Cum va proba Klaus Iohannis la o adică că lucrurile stau altfel și că acel costum și l-a achiziționat din remunerația sa de președinte? Și dacă aceasta este doar fața văzută a icebergului? Dacă președintele a primit și alte cadouri de acest fel? Sau chiar mai consistente? Domnul Nicolae Ciucă tace. Stă cu capul sub pupitru. Și bine face. Pentru că și domnia sa are de dat explicații. Cum explică domnul Ciucă faptul că nu s-au făcut controale decât din an în Paști legat de modul în care sunt utilizate aceste fonduri secrete? Și mai ales s-ar impune să trateze cu o discreție absolută prezența propriei sale soții în această direcție cu probleme atât de mari.
Dacă Ciucă tace – și bine face, că nu prea are încotro – președintele Klaus Iohannis nu ar trebui să tacă. El are obligația să iasă de îndată public și să confirme sau să infirme, dacă este cazul, informațiile din acest dosar exploziv.
Sorin Rosca Stanescu




