Statul face oferta vieții: plătești, te pensionezi, apoi dai totul înapoi

Aproximativ 700 de foști polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști de penitenciare au făcut „greșeala” să creadă în legea românească. Și-au completat vechimea cu stagiu cumpărat, perfect legal, în baza OUG nr. 163/2020, au ajuns la vechimea necesară pentru pensia de serviciu anticipată parțială – și au primit decizia de pensie de la Casa de Pensii Sectorială a MAI.

Casa a verificat dosarele, a numărat anii, a încasat banii, a semnat deciziile și, în unele cazuri, a confirmat chiar în scris, înainte de pensionare, că stagiul cumpărat intră la socoteală.

După care, la ani distanță, aceeași Casă vine peste oameni cu pretenția halucinantă: „Dați tot înapoi. Pensia, plus banii plătiți pentru stagiu. Am citit noi altfel legea, mai târziu”.

Așa arată, în practică, „securitatea juridică” made in România.

Cum a inventat Guvernul „vechimea la kilogram”, apoi s-a făcut că n-a fost el

În 2020, Guvernul a dat OUG nr. 163/2020, prin care a permis oricărei persoane să-și „cumpere” până la 6 ani de contribuții la pensie, plătind retroactiv la casa teritorială de pensii. O măsură prezentată atunci ca o șansă de a nu ajunge la bătrânețe fără pensie decentă.

Mulți angajați din structurile MAI au folosit exact acest instrument pentru a ajunge la cei 20 de ani de vechime efectivă ceruți pentru pensia de serviciu anticipată parțială, prevăzută de art. 18 din Legea nr. 223/2015. Au semnat contracte de asigurare, au plătit până la ultimul leu, au închis socotelile cu statul și au mers la pensie.

Casa de Pensii Sectorială a MAI nu doar că a știut, dar a și valorificat acest stagiu cumpărat la calculul pensiei. Totul a fost „în regulă” până într-o zi.

În martie 2025, Corpul de control al ministrului MAI a descoperit brusc că textul legal ar trebui citit altfel: stagiul cumpărat se ia în considerare doar pentru pensia de limită de vârstă, nu pentru cea anticipată. Așadar, ce era „bun” ieri devine „interzis” azi, iar nota de plată se trimite, desigur, nu către cei care au greșit interpretarea, ci către pensionari.

Pe scurt: statul îți ia banii, îți aprobă pensionarea, te scoate din activitate, iar după câțiva ani bate la ușă și anunță că totul a fost „o eroare de interpretare” – și că trebuie să plătești tu pentru ea.

Runda I în instanță: Casa se prezintă cu tupeu, instanțele o trimit la plimbare

Din iulie 2025, Casa de Pensii Sectorială a MAI a început ofensiva: sute de acțiuni în instanță împotriva propriilor pensionari. Obiectivul: anularea deciziilor de pensie și obligarea oamenilor să restituie toate sumele încasate.

Instanțele au desființat, în majoritate covârșitoare, acest atac. Procesele au fost respinse ca inadmisibile. Judecătorii le-au explicat, negru pe alb, celor de la Casă ce ar fi trebuit să știe din prima zi: Legea nr. 223/2015, la art. 65, le dă chiar lor instrumentul numit „revizuire” pentru corectarea propriilor decizii. Nu Codul civil, nu procese pe bandă rulantă împotriva pensionarilor.

La Curtea de Apel București, de exemplu, apelurile Casei au fost respinse unul după altul, inclusiv prin decizia nr. 4646 din 6 octombrie 2026 (definitivă), potrivit datelor prezentate public de reprezentanți ai pensionarilor.

Și mai dureros pentru Casa MAI a fost cazul soluționat la Buzău. Tribunalul Buzău, prin sentința civilă nr. 253 din 25 februarie 2026, a respins acțiunea Casei ca nefondată, iar Curtea de Apel Ploiești a confirmat definitiv soluția, prin decizia nr. 1222 din 13 octombrie 2026.

Instanța a demolat exact argumentul pe care Casa își construise atacul: art. 192 din Legea nr. 263/2010. Acolo scrie clar că sistemele de pensii „își recunosc reciproc stagiile de cotizare”. Altfel spus, textul este un argument pentru includerea stagiului cumpărat, nu pentru excluderea lui. Tribunalul notează, citat în analiza făcută de S.P.R. „Diamantul”, că Casa „interpretează greşit articolul de lege folosindu-l ca argument de excludere”.

Pe românește: textul spune „da”, Casa citește „nu”.

Iar principiul elementar pe care îl subliniază instanța este acesta: omul care a plătit legal și a acționat cu bună-credință nu poate fi lovit financiar pentru că autoritatea a interpretat greșit legea.

Runda a II-a: pierd pe față, atacă prin spate – arma se numește „revizuire”

Că a pierdut în instanță nu a oprit Casa. Dimpotrivă. A făcut ce îi spuseseră clar judecătorii că poate face: a trecut la „revizuirea” propriilor decizii.

Scenariul descris, de exemplu, în cazul unui pensionar din Covasna, dezvăluit de S.P.R. „Diamantul”, arată un tipar cinic:

• 23 iunie 2026 – Casa pierde definitiv în instanță;
• 14 iulie 2026 – emite decizia de revizuire prin care respinge pensia de la data acordării;
• 31 iulie 2026 – emite decizia de recuperare, cu un debit de peste 305.000 lei, din care solicită să se restituie aproape 207.000 lei, adică sumele pe ultimii 3 ani, în temeiul art. 114 din Legea nr. 223/2015.

Într-un alt caz, din Vrancea, „factura” sub formă de decizie de recuperare a venit la doar 5 zile după revizuire.

Ce este mai abuziv decât suma în sine este mecanismul:

• decizia de revizuire oprește pensia imediat;
• singura cale de atac este contestația la Comisia de contestații a MAI;
• această contestație nu suspendă efectele deciziei.

Cu alte cuvinte, statul îți ta pensia acum și îți dă eventual dreptate peste ani, dacă mai reziști până la hotărârea definitivă.

Unii pensionari au încercat să țină piept avalanșei cerând suspendarea prin ordonanță președințială. Câteva tribunale – Dâmbovița, Covasna, Gorj – au admis provizoriu cererile, dar curțile de apel de la Ploiești și Brașov au desființat o parte din aceste ordonanțe, iar alte instanțe le-au respins din start ca inadmisibile.

Rezultatul practic: ordonanța președințială devine un colac de salvare cu gaură, care poate cumpăra câteva săptămâni doar celui care demonstrează că nu mai are niciun venit, e bolnav și are copii în întreținere. Pensia se câștigă pe fond, la tribunal, abia după procedura de contestație.

Legea spune clar: banii din pensie nu se recuperează, dacă nu e vina ta

În tot acest peisaj sumbru, există o lege despre care mulți nici nu au auzit. Și care, culmea, este de partea pensionarilor.

Legea nr. 125/2014, modificată prin Legea nr. 285/2024, spune negru pe alb că sumele încasate necuvenit cu titlu de pensie „nu se recuperează”, cu excepția situațiilor în care există culpa pensionarului (de exemplu: acte false, declarații mincinoase, ascunderea unor venituri). Legea se aplică „indiferent de categoria de pensie”, iar normele de aplicare, modificate în 2025, precizează explicit că includ și pensiile de serviciu.

Pe baza acestei legi, Tribunalul București a scutit deja un pensionar MAI de plata debitului, prin sentința civilă nr. 725 din 10 februarie 2026, potrivit datelor prezentate de S.P.R. „Diamantul”.

Pentru cei aproximativ 700 de pensionari care au cumpărat stagiu în baza OUG nr. 163/2020, situația este limpede:

• contractele de asigurare au fost perfect legale;
• sumele au fost plătite integral;
• Casa a analizat dosarele și a emis singură deciziile de pensie;
• niciunul nu a prezentat documente false și nu a mințit asupra vechimii.

Dacă există o vină, ea aparține exclusiv autorității, nu pensionarului.

Această idee este susținută și la nivel european. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a arătat, în cauza Rusu și Hedeș împotriva României (hotărâre din iunie 2026), că atunci când statul revizuiește o pensie după ani de zile, pe exact aceleași acte și fără probe noi, și mai cere și restituirea banilor, pune asupra unei persoane de bună-credință o povară excesivă. Cu alte cuvinte, erorile autorității nu se repară din buzunarul omului.

Capcana Ordinului: cum au reușit două ministere să încline balanța împotriva pensionarilor

Aici intervine „șmecheria” birocratică.

Prin Ordinul comun nr. 427/612/2025, Ministerul Muncii și Ministerul Finanțelor au modificat normele de aplicare ale Legii nr. 125/2014 și au introdus două noi litere – n) și o) – în lista situațiilor în care debitul NU se mai scutește de la plată.

La litera n) au trecut: pensia obținută pe baza unui stagiu de cotizare „rectificat ulterior de către angajator”.

La litera o) au băgat la grămadă: orice sume încasate cu titlu de pensie sau pensie restantă „necuvenite, în raport cu drepturile stabilite prin decizia de pensionare”.

Dacă le citești cu atenție, în formularea redată de S.P.R. „Diamantul”:

• litera n) mută, pur și simplu, vina angajatorului (care rectifică ulterior un stagiu) în spatele pensionarului;
• litera o) descrie toate debitele posibile, golind practic de conținut regula legii – aceea că debitele NU se recuperează decât dacă e vina pensionarului.

Pe scurt: legea spune „nu se recuperează, decât dacă e vina ta”; ordinul zice „e vina ta oricum”.

Or, un ordin de ministru nu poate să calce în picioare legea. Art. 78 din Legea nr. 24/2000 spune clar: un ordin nu poate conține soluții care să contravină actului pe care îl pune în executare.

Și nu e tot. Potrivit informațiilor făcute publice de S.P.R. „Diamantul”, ordinul a fost:

• semnat de ministrul muncii pe 31 martie 2025;
• semnat de ministrul finanțelor pe 14 aprilie 2025;
• iar proiectul a fost pus în consultare publică abia pe 16 aprilie 2025.

Deci consultarea prevăzută de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională a fost transformată într-o glumă amară: „vă cerem opinia după ce am semnat deja actul”.

Singurul lucru pe care nu-l poate face nimeni în locul pensionarului: să atace el însuși capcana

S.P.R. „Diamantul” a cerut deja oficial Ministerului Muncii și Ministerului Finanțelor eliminarea literelor n) și o) din norme. O asociație a cadrelor în rezervă a făcut același lucru. Este important, creează presiune, dar are o limită juridică.

În fața instanței, cel care are șansă reală să obțină anularea acestor prevederi este pensionarul direct vătămat – adică omul căruia i se cere debit și căruia i s-ar refuza scutirea exact pe baza acestor litere.

Dacă doar o organizație atacă ordinul, acțiunea riscă să fie respinsă pentru lipsă de interes.

De aceea, S.P.R. „Diamantul” recomandă fiecărui pensionar vizat să:

1. trimită o plângere prealabilă individuală către ambele ministere;
2. dacă în 30 de zile nu primește răspuns sau primește un refuz, să introducă acțiune în anulare la Curtea de Apel, în contencios administrativ, împotriva art. 13 lit. n) și o) din Norme.

Legea contenciosului administrativ (Legea nr. 554/2004, art. 7 alin. (11)) spune clar: plângerea împotriva unui act normativ se poate face oricând. Nu e prea târziu. Din contră, cu cât sunt mai mulți reclamanți, cu atât presiunea crește, iar practica instanțelor are șanse mai mari să se uniformizeze în favoarea pensionarilor.

Sindicatul a întocmit deja un model de plângere prealabilă individuală, pe care pensionarii o pot completa cu datele proprii și o pot trimite la adresele de e-mail oficiale ale ministerelor, menționate de S.P.R. „Diamantul”.

Ce trebuie să aibă fiecare la îndemână: dosarul de supraviețuire

Indiferent de etapa în care se află, pensionarii vizați trebuie să-și organizeze „dosarul de supraviețuire juridică”. În el ar trebui să existe, în copie:

• decizia de pensie și buletinul de calcul;
• contractul de asigurare încheiat în baza OUG nr. 163/2020 și dovada plății integrale;
• orice adresă scrisă a Casei prin care s-a confirmat că stagiul cumpărat se ia în calcul;
• hotărârile judecătorești relevante menționate public (cum sunt cele de la Buzău, Ploiești, București), pentru a fi invocate la rândul lor în procese;
• orice decizie de revizuire și orice decizie de recuperare primită.

Termenele sunt extrem de stricte:

• decizia de revizuire se contestă în 30 de zile, contestația depunându-se la Casa care a emis-o, pentru Comisia de contestații a MAI;
• decizia de debit (recuperare) se contestă separat, tot în 30 de zile.

Sunt două proceduri distincte, fiecare cu termenul ei. Un termen pierdut e, în principiu, pierdut definitiv.

De ce timpul curge, pentru o dată, în favoarea pensionarilor

Paradoxal, în acest caz, timpul nu lucrează doar împotriva oamenilor, ci și în favoarea lor.

Cât timp procesele deschise de Casa de Pensii împotriva pensionarilor sunt încă pe rol, revizuirea nu este emisă. Iar, potrivit art. 114 din Legea nr. 223/2015, Casa poate recupera cel mult ultimii 3 ani de la data revizuirii.

Cu cât revizuirea vine mai târziu, cu atât mai mulți bani devin prescriși și nu mai pot fi ceruți înapoi.

În același timp, fiecare lună în care literele n) și o) din Norme sunt contestate prin mai multe plângeri și acțiuni în instanță aduce mai aproape momentul în care aceste prevederi pot fi anulate. Iar odată anulate, scutirea de debit revine la forma corectă din lege: fără recuperare, atunci când nu e vina pensionarului.

Nu te joci singur cu pensia ta: avocatul nu e moft, e necesitate

Apărarea împotriva unei revizuiri și a unui debit de zeci sau sute de mii de lei nu este un joc. Miza este uriașă: pensia de acum înainte și sume care pot depăși 200.000–300.000 de lei per persoană, așa cum reiese din cazurile prezentate de S.P.R. „Diamantul”.

Un termen de 30 de zile ratat, o contestație depusă la adresă greșită, o formulare ambiguă într-o cerere – toate acestea pot fi fatale juridic și, de obicei, ireparabile.

De aceea, recomandarea fermă formulată public de S.P.R. „Diamantul” este aceasta: niciun pensionar vizat nu ar trebui să acționeze singur, fără consultarea unui avocat specializat în pensii militare și contencios administrativ.

Ce nu se poate publica integral: nu tot ce ține linia frontului se strigă în piață

Organizațiile care apără pensionarii – între care se numără și S.P.R. „Diamantul” – au făcut publică doar o parte din instrumentele juridice de apărare, inclusiv modelul de plângere prealabilă.

Dar, după cum recunoaște deschis sindicatul, nu toate strategiile pot fi făcute publice. O parte țin de documente, de practica instanțelor și de tactici procesuale care se aplică punctual în dosarele membrilor, împreună cu avocații.

Pe scurt:

• există o linie de apărare „publică”, pe care o poate folosi oricine;
• și există apărări suplimentare, detaliate, rezervate celor care sunt membri ai sindicatului și lucrează direct cu avocații acestuia.

Epilog: statul-șmenar a inventat „pensia cu retur inclus” – rămâne de văzut dacă instanțele o acceptă

Cazul celor aproximativ 700 de pensionari cu vechime cumpărată scoate la lumină un mecanism toxic:

• statul creează o facilitate prin lege (OUG nr. 163/2020);
• oamenii o folosesc, plătesc, se pensionează;
• aceeași putere publică decide, la ani distanță, că a interpretat greșit și își vânează propriii pensionari pentru a-și acoperi eroarea;
• pentru a-și ușura sarcina, două ministere croșetează un ordin care ciuntește, pe ascuns, protecția oferită de lege.

Singura barieră reală rămasă între statul-șmenar și pensia oamenilor de bună-credință este instanța de judecată – și faptul că fiecare pensionar în parte își asumă să lupte, documentat și asistat de un avocat.

Dacă cei vizați tac și plătesc, „pensia cu retur inclus” va deveni noua normalitate.
Dacă atacă deciziile, ordinul și refuzul de a aplica Legea nr. 125/2014, statul va fi nevoit să recunoască, oficial, că greșeala lui nu se acoperă din banii lor. (Cristina T.).

Burcu, directorul-general-în-rate: 18 luni de mandat, zero loialitate, maxim tupeu!

Sindicatele i-au ținut spatele, el a băgat cuțitul. Reforma Poliției Penitenciare, făcută sâmbăta, ca hoții, pe la spatele partenerilor de dialog social.

Cândva, prin birourile întunecoase ale Administrației Naționale a Penitenciarelor (ANP), se spunea că directorul general Geo Bogdan Burcu e un om „de dialog”, „de echipă”, „de încredere”.
După 18 luni de mandat, bilanțul arată altfel: dialog pe mute, echipă varză, încredere la tomberon.

Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP) a ridicat cortina: Burcu a ales să joace murdar, ascunzând intențiile de „reformă” a Poliției Penitenciare de cei care i-au fost singurii aliați reali – sindicatele. Și, ca bonus, a făcut-o contrar voinței propriului ministru al Justiției.

Cum să nu fie „managerial”?

„Poate a fost vina noastră că am fost prea creduli”. Nu, a fost vina lor că v-au crezut oameni

Sindicatele au înghițit ani de zile toate mizeriile sistemului:
– deficit de personal;
– subfinanțare cronică;
– suprasolicitare;
– condiții de lucru care ar face de rușine și un grajd.

Birouri fără lumină naturală, fără apă, fără WC. Polițiști de penitenciare care își fac nevoile în pungi, ca în lagărele de pe documentarele alb-negru. Ploșnițe în pat, șobolani pe holuri, filmulețe cu „fauna penitenciară” care n-au ajuns niciodată în presă ca să nu se facă de râs ministerul și șefii.

Nici directori de penitenciare, nici directori generali, nici miniștri ai Justiției nu și-au văzut numele tăvălit prin instanțe din cauza acestor imagini. De ce? Pentru că sindicatele au înțeles să nu arunce totul în aer.

Poate că, într-adevăr, vina sindicatelor e că au fost prea oameni cu niște șefi care au confundat decența cu prostia.

Salariu baban, conștiință mică: 20.000 de lei pentru „a nu face nimic”

Geo Bogdan Burcu nu datorează respect doar unor „lideri sindicali gălăgioși”, ci miilor de polițiști de penitenciare care duc, efectiv, în cârcă sistemul.

Oamenii aceia care sunt înjurați, scuipați, agresați de deținuți, care intră în secții unde tu n-ai rezista 5 minute fără să ceri transfer la birou cu flori și aer condiționat. Oamenii ăia vă plătesc, domnule Burcu, confortul de a încasa un salariu de aproximativ 20.000 lei – cu tot cu majorări de 50%, sporuri de weekend și alte bonusuri de „supraviețuit la vârf”.

În schimb, ce primesc ei?
– lipsă de transparență,
– lipsă de loialitate,
– lipsă de coloană vertebrală la vârful ANP.

Poate loialitatea dumneavoastră a rămas blocată undeva prin anticamera deținuților „speciali”, ca turcul Ataș Abdullah, condamnat la vreo 23 de ani pentru uciderea unui polițist, dar răsfățat cu permisii peste permisii, până când n-a mai catadicsit să se întoarcă la Rahova.

Dar, desigur, problema reală sunt sindicatele, nu „favorizații” sistemului.

Șef birou de Jilava, general de carton la ANP

Geo Bogdan Burcu are, în realitate, o funcție de bază: șef de birou la Penitenciarul Jilava. Sună decent și cinstit.
Numai că, între timp, omul a fost cocoțat în funcții-cheie în Poliția Penitenciară doar prin împuterniciri succesive, ca o serie nesfârșită de abonamente la putere.

De atâta stat sus, a uitat unde îi este locul.
Modelul clasic de român parvenit:
– a uitat de unde a plecat;
– s-a rupt de cei care l-au sprijinit;
– și-a construit o „echipă” care nu-l mai suportă nici pe hol.

18 luni de mandat la vârful ANP și omul nu reușește să coaguleze nici măcar trei directori generali adjuncți. Trebuie calități speciale de „manager” să nu fii în stare să faci echipă cu trei oameni plătiți regeste să fie, teoretic, de partea ta.

Reforma sâmbăta, pe șest: Poliția Penitenciară, ediția „hoții cu spor de 75%”

„Reforma” Poliției Penitenciare a fost începută într-un mod absolut emblematic: sâmbăta, pe ascuns, pe la spatele sindicatelor.

Nu o explicație, nu un dialog prealabil, nu un minim respect față de partenerii de dialog social care i-au ținut, ani de zile, spatele. Doar mișcare de culise, ca hoții, eventual cu spor de 75% pentru munca prestată în zi de weekend, dacă s-a bifat și asta.

Când aveai nevoie de sprijin, domnule Burcu, aproape plângeați după sindicate să vă apere în momentele grele ale carierei de director general.
Acum, când ați prins gustul funcției, „partenerii” pot să afle din Monitorul Oficial sau din zvonuri ce reforme le croiți deasupra capului.

Trei crize mari, zero lecții învățate

Federația amintește că ministrul Justiției, Radu Marinescu, v-a salvat, în opinia lor, spatele de cel puțin trei ori în mandatul dumneavoastră vremelnic de director general.

– Două dintre episoade sunt deja publice, când Poliția Penitenciară a ajuns de râsul țării.
– Al treilea e cunoscut doar de Geo Bogdan Burcu (GBB, pentru inițiați) și de „echipa” lui de încredere – aceeași echipă pe care nu a reușit s-o unească în niciun fel.

Cu alte cuvinte, sistemul a plătit, imaginea a fost făcută praf, dar lecțiile tot nu s-au învățat. Ba dimpotrivă: după ce ai fost scos de trei ori din groapă, te apuci să-ți sabotezi singur puținii aliați care ți-au mai rămas.

Încrederea: 18 luni să o construiești, câteva zile să o faci praf

FSANP spune limpede: încrederea se câștigă greu și se pierde ușor.
Iar dumneavoastră, domnule Burcu, ați reușit performanța să pierdeți, în câteva zile, încrederea pe care sindicatele v-au acordat-o timp de 18 luni.

În 18 luni, sindicatele au fost:
– prea înțelegătoare;
– prea răbdătoare;
– prea dispuse să creadă că se poate construi ceva decent în Poliția Penitenciară.

În câteva zile, dumneavoastră ați demonstrat contrariul.

„Încă așteptăm niște scuze, domnule Burcu!”

Când greșești, primul pas e simplu: îți ceri scuze.
Nu e nici „slăbiciune”, nici capitulare. Este minimul necesar pentru a arăta că ai înțeles că ai stricat ceva și vrei să repari.

Deocamdată, după cum transmite Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, Bogdan Burcu nici măcar nu se sinchisește să arate că a greșit.

Rămâne întrebarea, amară și foarte clară:
– Mai poate fi reparată relația dintre conducerea ANP și partenerii de dialog social?

FSANP încă așteaptă un gest minim:
– recunoașterea greșelii;
– asumarea lipsei de loialitate;
– niște scuze pe măsura disprețului afișat.

Până atunci, Geo Bogdan Burcu rămâne exact ceea ce descriu sindicatele:
un director general de împuternicire, cu mandat de supraviețuire și cu încrederea definitiv distrusă. (Cerasela N.).

Dacă n-ar fi tragic, ar fi comedie pură. Nuclearelectrica a găsit, cică, „cel mai potrivit amplasament” pentru reactoarele modulare NuScale: un teren la Doicești, care se dovedește a fi, surpriză, cocoțat pe un subsol plin de gaze. Practic, au vrut să pună reactoare nucleare pe șemineu cu gaz. Ce poate să meargă prost?

Și acum, după ce au cumpărat „amplasamentul ideal”, ies senin și ne spun:
„Stați așa, că e niște gaze pe dedesubt, facem un studiu să vedem dacă nu cumva explodăm cu totul.”

Genul acesta de management seamănă cu cineva care își cumpără apartament într-un bloc fără fundație și apoi comandă expertiza: „Să vedem dacă nu se prăbușește, așa, de curiozitate.”

Mortul din subsol și amplasamentul „ideal”

Cotidianul Național, prin jurnalista Claudia Marcu, explică limpede: gazele de la Doicești nu sunt doar „prin vecini”, scoase din puțul Soceram. Ele sunt cam peste tot. Adică nu vorbim de o bombă la gard, ci de una sub picioare.

Nuclearelectrica vorbește „în premieră” (aplaude, vă rog!) despre riscurile cauzate de emanarea gazelor naturale din zonă. Premieră absolută, de parcă gazele au apărut ieri, nu erau acolo când au semnat actele.
Și culmea absurdului: prezența gazelor era cunoscută și totuși compania a decis să cumpere terenul.

Și acum vine apogeul „logicului” românesc:
Terenul cu gaze a fost cumpărat chiar de la partenerul de afaceri din compania de proiect, Nova Power & Gas, căruia i s-au dat 50% din acțiuni doar pentru că avea acest teren.
Deci:

• Nova avea terenul „cu probleme”,
• Nuclearelectrica îl cumpără,
• Nova ia jumătate din proiect,
• după care toată lumea „descoperă” că terenul e plin de gaze.

Dacă asta nu e combinație de manual, nu mai știe nimeni ce e.

Se mai face un studiu. Când nu știi ce faci, mai faci un studiu

Rețeta clasică românească atunci când miroase a belea: nu oprești prostia, mai comanzi un studiu.
Nuclearelectrica anunță solemn că a încheiat un acord pentru o evaluare „independentă” care va analiza impactul gazelor, va identifica măsuri de monitorizare și diminuare și va stabili condițiile în care, eventual, nu sărim în aer.

Și atenție la calendar, că aici e parfumul:

• rezultate preliminare: martie 2027,
• studiu final: octombrie 2027.

Deci noi am cumpărat terenul, am făcut companie, am împărțit acțiuni, am promis lumii SMR-uri la Doicești, iar abia peste aproape un an și ceva vom afla dacă nu stăm cu reactoarele pe o butelie geologică.

Un fel de: ne-am căsătorit, am făcut copii, am luat casă, și în 2027 vedem dacă eram compatibili.

Americanii de la NuScale: „Riscuri? Nu, mulțumim. Luați niște acțiuni și tăceți”

Partea cea mai frumoasă vine de la NuScale, partenerii americani cu reactoarele modulare miraculoase, care nici măcar acum nu au un prototip funcțional. Adică vorbim de ceva între PowerPoint nuclear și machetă de laborator.

Nuclearelectrica le-a cerut, logic, un acord de împărțire a riscurilor. Americanii au zis scurt:
„Nu.”

Să-și asume riscurile? Nici vorbă. În schimb, au venit cu „ofertă strategică”:
– NuScale oferă Nuclearelectrica „dreptul” de a subscrie acțiuni la NuScale, la un preț prestabilit.

Adică, în loc să-și asume ei riscul tehnic și financiar al unui eșec, îi invită pe români să bage bani și mai adânc în firma lor. O insultă ambalată în limbaj corporatist.

Și culmea: Nuclearelectrica începe să-și pună problema că, dacă reactoarele modulare se dovedesc a fi un eșec, nici măcar condiția de returnare a banilor plătiți pe ele nu va fi respectată.
Traducere:
„Există riscul să dăm banii pe ceva ce nu funcționează și să nu-i mai vedem niciodată.”

Ce jocuri s-au făcut aici? Foarte simplu:

• Americanii vin cu tehnologia neterminată,
• românii vin cu banii, terenul cu gaze și responsabilitatea,
• iar când se discută despre cine răspunde dacă iese prost, toți se uită brusc în altă parte.

Mega-tunul de la Doicești: SMR pe gaze, bani pe apa Sâmbetei

„Mega tun” nu e metaforă.
Ai:

• teren cu probleme,
• cumpărat de la propriul partener de proiect,
• plin de gaze incompatibile cu un obiectiv nuclear,
• riscuri știute, dar „descoperite” abia după cumpărare,
• tehnologie fără prototip funcțional,
• partener străin care nu vrea să împartă riscul,
• și o companie românească gata să-i dea bani, teren, imagine și să-și asume tot.

Totul ambalat frumos: „dezvoltare strategică”, „tehnologie de vârf”, „proiect pilot în Europa”.

În realitate, pare mai degrabă: proiect pilot pentru cum să faci dintr-un amplasament mort un cimitir de bani publici.

Concluzie: România, laboratorul ideal – pentru experimente și combinații

Doicești devine simbolul perfect al „viziunii strategice” românești:

• Să faci centrale modulare pe un teren cu gaze,
• să cumperi terenul de la propriul partener de afaceri,
• să descoperi pericolul după ce ai plătit,
• să faci studii ani întregi, în timp ce partenerul nu-și asumă nimic,
• și să speri că totul va fi bine.

Nu e doar prostie. E un amestec de interes, complicitate și dispreț total față de bani publici și siguranță.
Pamfletar spus, singurul lucru modular sigur în toată povestea asta sunt combinațiile. Alea funcționează perfect, indiferent cât gaz iese la suprafață.