Connect with us

Uncategorized

Heights Accommodation Unirii – Apartamente moderne la un click distanta

Publicat

pe

Bucureștiul este cu siguranță una dintre cele mai vizitate destinații din România, atrăgând anual milioane de turiști, oameni de afaceri sau persoane care călătoresc pentru evenimente, studii sau tratamente medicale.

Găsirea unei locații potrivite pentru cazare pe termen scurt, mediu sau lung poate influența întreaga experiență, iar zona Piața Unirii a fost, este și va rămâne una dintre cele mai apreciate zone, datorită poziției sale centrale și accesului rapid către principalele atracții ale capitalei României.

Dacă îți dorești și ai nevoie de confort, intimitate sau acces facil către toate punctele importante ale Capitalei, zona Unirii, o alegere inspirată.

Apartamentele moderne oferă mai mult spațiu decât o cameră de hotel și sunt ideale atât pentru sejururi scurte, cât și pentru perioade mai lungi de timp.

Heights Accommodation
Unirii

O locație de cazare în centrul Bucureștiului trebuie să ofere confort, liniște și toate facilitățile necesare pentru ca fiecare zi petrecută în oraș să fie cât mai plăcută.

Apartamentele din zona Unirii sunt apreciate pentru poziționarea lor excelentă și pentru faptul că permit accesul rapid către cele mai importante puncte de interes din București.

În doar câteva minute poți ajunge în Centrul Vechi, la Palatul Parlamentului, pe Calea Victoriei, la Universitate/Magheru sau la numeroase restaurante, cafenele sau centre comerciale.

În plus, stațiile de metrou și principalele linii de transport public îți oferă libertatea de a explora orașul fără grija traficului sau a parcării unei mașini.

O locație excelentă în centrul Capitalei

Zona Piața Unirii este unul dintre cele mai importante noduri de transport din București. Din această locație poți ajunge rapid în orice cartier al orașului folosind metroul, autobuzele, troleibuzele sau tramvaiele.

În apropiere vei găsi numeroase obiective turistice, printre care:

  • Centrul Vechi;
  • Hanul lui Manuc;
  • Palatul
    Parlamentului;
  • Biserica
    Stavropoleos;
  • Curtea Veche;
  • Muzeul Național
    de Istorie;
  • Parcul
    Tineretului;
  • Biblioteca
    Națională.

Dacă preferi plimbările, multe dintre aceste atracții pot fi vizitate pe jos, fără să fie nevoie să folosești mijloacele de transport.

Potrivit atât pentru turiști, studenți străini, cât și pentru călătorii de afaceri

Bucureștiul este cel mai important centru economic al României, iar multe companii organizează aici conferințe, întâlniri și evenimente pe tot parcursul anului.

Din acest motiv, tot mai multe persoane aleg apartamente în locul hotelurilor clasice. Acestea oferă mai multă intimitate, spațiu suplimentar și posibilitatea de a lucra într-un mediu liniștit.

Pentru studenții străini, apartamentele reprezintă o soluție excelentă deoarece oferă suficient spațiu pentru pregătire și studiu.

Descoperă Bucureștiul fără
griji

Un sejur în centrul vechi al Capitalei îți permite să profiți la maximum de timpul petrecut în oraș. Dimineața poți savura cafeaua în liniște într-una dintre numeroasele cafenele din apropiere, iar apoi poți vizita cele mai importante obiective turistice din zonă.

Seara, Centrul Vechi se animă și devine unul dintre cele mai vibrante locuri din București, cu restaurante, terase, cluburi și localuri pentru toate preferințele.

Sfaturi pentru rezervarea
apartamentului potrivit

Pentru a avea parte de cea mai bună experiență, este recomandat să faci verificari din timp, în special în perioadele aglomerate.

Verifică:

  • Facilitățile și
    dotările incluse;
  • Poziționarea și
    adresa exactă;
  • Fotografii ale
    apartamentului;
  • Recenziile
    clienților, dacă există;
  • Accesul la
    transportul public;
  • Perioada minimă
    de închiriere.

Aceste informații te vor ajuta să alegi apartamentul care răspunde cel mai bine nevoilor tale.

De ce să alegi Bucharest Appartements?

Bucharestappartements.ro pune la dispoziția clienților apartamente moderne, curate și complet echipate, amplasate în unele dintre cele mai căutate zone ale Bucureștiului.

Accentul este pus pe confort, flexibilitate și servicii de calitate, astfel încât fiecare client să se simtă ca acasă.

Rezervând prin Bucharest Appartements, ai avantajul unei cazări premium, într-una dintre cele mai apreciate zone ale Bucureștiului.

Exclusiv

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea

Publicat

pe

De

Grădinița de cadre – ediția Baicoi: bătaie, botezuri și băi de „apă vie” la Poliția lui Pinochio & prietenii (aici)

Grădinița de cadre, sezonul Baicoi: când „domnii” se bat, legea stă în genunchi

Seria „Grădinița de Cadre” a IPJ Prahova, documentată de Incisiv de Prahova, părea deja un serial complet:

  • Plutonierul devenit peste noapte „domn comisar”, Stoican Bogdan zis „Pinochio de Băicoi”, cu 5 dosare disciplinare în brațe și o pensie de urgență (05.09.2026) ca paravan;
  • „Subcomisarul-șef de poliție”, grad inexistent, inventat cu nonșalanță pe site-ul Poliției Orașului Băicoi pentru doamna comandant Elena-Laura Bulei, apoi șters pe furiș;
  • Conducerea IPJ Prahova cu Marcel Bălan, ținut bine în funcție prin concursuri opace, cu înscriere „la șoaptă”, ca să nu se deranjeze liniștea sistemului;
  • Rețeaua Diaconu & Ciorobea, cu piață, tarabe și „produse bio” în Câmpina, exact cât să devină incompatibili cu statutul, dar foarte compatibili cu protecția șefilor.

Acum, în acest tablou de nepotism, șmen și simulacre de disciplină, intră în scenă bătaia de Băicoi, un episod care leagă perfect „păpușile” de la vârful IPJ Prahova de micile lor feude locale.

Bătaia de Băicoi: când „băiatul bun” al sistemului lovește femei, iar Poliția se uită în altă parte

Cazul femeii bătute în Băicoi de către I. B. nu este, în contextul „Grădiniței de Cadre”, un simplu incident. Este rezultatul direct al „educației” promovate ani la rând de această rețea: cine e de-al lor, e intangibil.

Conform investigațiilor si informatiilor intrate în posesia Incisiv de Prahova:

  • I. B. este fratele fostului patron al Wetterbest;
  • Soția lui, I. O., este directorul Spitalului Băicoi;
  • Cei doi au avut mereu „o relație bună” cu Poliția – adică acea relație în care tu lovești, iar ei se fac că nu văd.

Nu vorbim despre o ceartă domestică, nu despre „o neînțelegere”. Vorbim despre:

  • o femeie pălmuită în public,
  • împinsă,
  • insultată,
  • și apoi umilită chiar în incinta Poliției, în fața a trei agenți, de către comandantul Poliției Orașului Băicoi, Elena-Laura Bulei, potrivit relatărilor victimei și informațiilor oferite Incisiv de Prahova.

În locul în care legea trebuia să o protejeze, a fost înfipt ultimul cui în demnitatea ei.

Nunta, botezul și bătaia: rețeaua de cumetrii a lui Pinochio

În lumea „Grădiniței de cadre”, nimic nu este întâmplător. Cine cu cine se pozează la nuntă și la botez valorează mai mult decât orice Cod Penal.

Din informațiile transmise Incisiv de Prahova reiese că:

  • I. B., soția lui I. O. și copilul lor au fost invitați la nunta fiicei lui Stoican Bogdan „Pinochio”;
  • La rândul său, Stoican Bogdan a fost prezent la botezul nepotului lui I. B., copilul băiatului acestuia.

Adică:

  • când e nuntă, sunt toți la masă,
  • când e botez, e „familia extinsă” la poză,
  • când e bătaie în public, Poliția Baicoi intră în modul „nu vedem, nu auzim, nu știm”.

„O mână spală pe alta” nu mai e proverb, e regulament intern nescris al Poliției Băicoi și, prin extensie, al IPJ Prahova.

Doamna comandant Bulei: de la „subcomisar-șef” inventat la „urlător-șef” în fața victimei

Actuala șefă a Poliției Orașului Băicoi, Elena-Laura Bulei, nu este un personaj întâmplător.

  • A fost prezentată pe site-ul oficial al Poliției cu un grad inexistent în legislație – „subcomisar-șef de poliție”, fapt devoalat de Incisiv de Prahova;
  • După scandal, titulatura a fost ștearsă pe furiș, ca și cum nu ar fi existat niciodată;
  • Este percepută, în interior, drept protejata adjunctului IPJ Prahova, Marcel Bălan, același Bălan legat de episodul „păpușii gonflabile”.

În noul episod, doamna comandant nu se rezumă la titluri inventate.

Victima agresiunii povestește, în exclusivitate pentru Incisiv de Prahova, că, în loc să fie ascultată și protejată, a fost practic agresată verbal și psihologic chiar în sediul Poliției:

„Nu este normal. Nu există să pălmuiești o femeie, s-o împingi și nu mai zic injuriile… În public? Fără să o cunoască? Fără să comit nicio iregularitate? Să fiu umilită în poliție în fața a 3 agenți? Exclus! Aceasta doamnă nouă comandant trebuie trasă la răspundere, să scoată camere de luat vederi din incintă, cum a putut țipa la persoana vătămată într-un hal fără de hal… Tremuram, plângeam, nu vedeam nici seria din buletin s-o pun la plângere, efectiv nu puteam scrie plângerea…”

Mai departe, victima relatează pentru Incisiv de Prahova:

„Mi-a țipat că n-am voie să pun mâna pe telefon? Aveam copilul acasă, vroiam să-l anunț că întârzii puțin. N-am avut drept la replică, la a deschide gura. Păi eu, bătută, victima, distrusă, dar tot eu luată la șuturi?”

Aceasta nu mai este doar incompetență. Este abuz de autoritate, transformarea unei secții de poliție în sală de interogatoriu pentru victime, nu pentru agresori.

Pinochio, Bălan & co.: sistemul care scoate oamenii pe bandă rulantă din răspundere

Nu trebuie uitat „contextul educațional” al acestei „Grădinițe de Cadre”:

  • Stoican Bogdan, Pinochio de Băicoi, cercetat în 5 dosare disciplinare, nu este dat exemplu în comunicatele IPJ, ci este lăsat să plece „de urgență” la pensie, într-o manevră clasică de evadare din răspundere;
  • Diaconu Daniel și soția sa Florentina, cu afaceri în piața din Câmpina și „produse bio” pentru șefi, sunt verificați de SIPI și ANI, dar sistemul îi tolerează ani întregi, până când devine imposibil să mai fie apărați;
  • Structura IPJ Prahova, cu Marcel Bălan adjunct, se menține confortabil prin concursuri „cu ușile închise” și înscrieri discrete, foarte discrete.

Tot acest sistem transmite un mesaj clar în teritoriu:

  • Cine e „de-al nostru” are pensie de urgență, protecție, cumetrii și poze de nuntă;
  • Cine e victimă, mai ales femeie, are parte de țipete în sediu, interdicție de a pune mâna pe telefon și umilire în fața agenților.

Când camerele de luat vederi devin „probe indezirabile”

Unul dintre cele mai grave aspecte semnalate de victimă, în exclusivitate pentru Incisiv de Prahova, este tocmai cererea ca Poliția Baicoi să prezinte imaginile de pe camerele de supraveghere.

Victima cere „să se scoată camerele de luat vederi din incintă”, adică să fie analizate, pentru a demonstra cum a fost tratată în sediul Poliției:

  • cum comandantul ar fi țipat la ea;
  • cum abia putea să-și vadă actul de identitate;
  • cum tremura și plângea, incapabilă să-și scrie plângerea.

Într-un stat normal, imaginile ar fi fost primul lucru verificat. În „Grădinița de Cadre”, imaginile sunt tratate ca o problemă: pot confirma că „doamna comandant” nu este modelul de echilibru și profesionalism cu care IPJ Prahova vrea să dea bine în fața presei.

„Nu este normal”: strigătul victimei, radiografia unui județ blocat de rețele

Cuvintele victimei – „Nu este normal” – sunt mai mult decât o simplă exclamare. Sunt diagnosticul corect pus unui întreg sistem:

  • Nu este normal să fii bătută în public și agresorul să se plimbe liniștit în „relație bună” cu Poliția;
  • Nu este normal să fii umilită în sediul Poliției, în fața a trei agenți, pentru că ai avut ghinionul să fii victima „unuia de-al casei”;
  • Noi, cei de la Incisiv de Prahova continuam…..
  • Nu este normal ca o comandantă suspectată de comportament abuziv să fie percepută ca protejată a adjunctului IPJ;
  • Nu este normal ca rețeaua de nunți, botezuri și „produse bio” să bată orice litera a legii. Oare, chiar DGA Prahova a adormit de tot?

Dar, în IPJ Prahova, exact asta este „normalul”. Asta este „Grădinița de cadre”:

  • cu Pinochio pensionat strategic,
  • cu grade inventate și șterse „la secret”,
  • cu protejați și protejați ai protejaților,
  • cu victime transformate în vinovați chiar în sediul poliției.

Epilog: Grădinița de cadre sau manualul practic de cum să NU faci poliție

Cazul femeii bătute în Băicoi de I. B., conexiunile lui de cumetrie cu Stoican Bogdan „Pinochio” și modul în care Poliția Orașului Băicoi, sub conducerea Elenei-Laura Bulei, a gestionat situația nu sunt accidente izolate. Sunt consecința firească a unei poliții de județ transformată în sistem de protecție pentru ai lor.

Incisiv de Prahova a documentat, pas cu pas, această „Grădiniță de cadre”:

  • cum se inventează grade;
  • cum se maschează dosare;
  • cum se câștigă concursuri „la secret”;
  • cum o mână spală pe alta, iar toate la un loc murdăresc complet uniforma de polițist.

Iar la capătul acestui lanț, rămâne imaginea unei femei care, după ce a fost bătută în public, intră în sediul Poliției sperând să găsească dreptate și iese de acolo mai umilită decât a intrat.

Asta este, astăzi, adevărata „siguranță și încredere” livrată de IPJ Prahova prin Grădinița sa de cadre.

Restul sunt poze de la nuntă și botez. Vom reveni. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Featured

M.A.I. taci și plătește avocatul: sindicatele la penal, breasla la onorarii

Publicat

pe

De

Legea robei unice: Cum își votează avocații monopolul, iar sindicatele sunt trecute la „și alții”

Parlamentul, filială UNBR. Sindicatele, „deranjul de la subsol”

Pe 14 octombrie 2026, zece parlamentari s‑au apucat să facă „ordine” în justiție. Ordinea cui?
Răspunsul e chiar în actele lor: proiectul de lege B563/2026 rescrie Legea avocaților și Codul civil exact cum a decis Congresul Avocaților 2026. Președintele UNBR, Traian Briciu, o spune senin: proiectul „dă expresie legislativă rezoluțiilor Congresului Avocaților”. Adică nu Parlamentul a fost inspirat de societate, ci societatea trebuie să se conformeze Congresului unei bresle.

Primul semnatar? Senatorul Cătălin‑Daniel Fenechiu, avocat și vicepreședinte UNBR.
Din cei zece inițiatori, șapte sunt avocați sau foști avocați, restul juriști. Majoritatea stau exact în comisiile care decid pe asemenea legi: Comisia juridică, Comisia de constituționalitate, Comisia de „cercetarea abuzurilor, combaterea corupției și petiții” – adică fix locul unde ar trebui să te plângi când o breaslă își votează privilegiile.

Pe scurt:

  • UNBR scrie proiectul;
  • Avocații din Parlament îl semnează;
  • Tot ei îl dezbat, eventual „în procedură de urgență”.

Sindicatele unde sunt în schema asta? Nicăieri. Decât la capitolul „victime colaterale”.

Contractul tău, problema lor: „sub semnătură privată, dar numai cu avocat la masă”

Proiectul introduce un nou alineat în Codul civil (art. 1241):
dacă legea cere formă scrisă pentru un contract, actul trebuie „întocmit de avocat”.

Nu se anulează contractul dacă nu îl scrie avocatul – ar fi fost prea strident. Dar se întâmplă altceva, mai fin:

  • redactarea acestor contracte e trecută în lista activităților rezervate avocatului;
  • iar „exercitarea fără drept” a ORICĂREI activități de avocat e infracțiune (art. 25 din Legea 51 + art. 348 Cod penal: 3 luni – 1 an sau amendă).

Cine intră la risc?

  • contabilul care face un act adițional;
  • agentul imobiliar care scrie un antecontract;
  • firma de HR care redactează contracte de muncă;
  • societatea de recuperări creanțe…

Și, în bună măsură, tot ce înseamnă contract scris peste 250 de lei, după analiza fostului judecător Adrian Toni Neacșu: acte constitutive, cesiuni de părți sociale, garanții, credite, contracte comerciale banale.

Nu e o obligație pentru avocat, e o plasă penală pentru ceilalți. Onorariul devine varianta „sigură”, restul devine joc la ruletă cu dosarul penal.

Consultanță „indiferent de tehnologie”: de la sindicate la AI, toți la cheremul baroului

Proiectul definește pentru prima dată „consultanța juridică”: răspuns personalizat, pe o situație concretă.
Apoi adaugă un alineat otrăvit: este consultanță juridică „indiferent de mijlocul sau tehnologia utilizată”.

Expunerea de motive îi arată direct cu degetul pe:

  • platformele LegalTech,
  • inteligența artificială,
  • și, prin ricoșeu, pe orice site sindical care oferă ghiduri personalizate, modele de cereri completate, generatoare de acțiuni.

Ca să fie treaba completă, se introduce și o procedură specială pentru UNBR (art. 25¹):

  • primul termen în 5 zile;
  • hotărâre executorie;
  • apel în alte 5 zile.

Cu alte cuvinte: UNBR poate cere pe repede‑nainte blocarea unor servicii online care „încalcă legea”. Cine decide granița dintre „informare” și „consultantă juridică penală”? Exact cei care au scris legea, prin instanțele puse pe program scurt.

Două cuvinte schimbate, mii de oameni trimiși în zona gri penală

Până azi, legea spunea: activitățile avocatului „se exercită numai de avocat, dacă legea nu prevede altfel”.
Adică orice lege care dă competență cuiva (sindicat, asociație, altă meserie) era o excepție.

Proiectul schimbă formula în:
„numai de avocat, cu excepția celor stabilite în mod expres prin lege și în competența altor profesii juridice”.

Diferența?

  • În excepție mai intră doar notarii, executorii, consilierii juridici etc.
  • Din excepție ies contabilii, băncile, arbitrii fără robă, executorii testamentari „civili”, și – în plin centrul țintei – sindicatele.

Sindicatul nu e „profesie juridică”.
Juristul sindicatului are prin lege (514/2003) drept să reprezinte doar sindicatul ca persoană juridică, nu fiecare membru individ.
Când apără un polițist în instanță sau îi scrie o contestație, el iese din zona sa de protecție și intră în monopolul avocaților.

Mesajul proiectului:

  • „Ce ați făcut voi, sindicate, de zeci de ani – consultanță, contestații, acțiuni colective – a fost o greșeală de istorie. De azi înainte, avocat sau nimic.”

Sindicatul – „infractorul perfect”: dacă îți ajuți colegul, riști dosar

Munca zilnică a unui sindicat de polițiști, după cum arată chiar analiza S.P.R. „Diamantul”:

  • răspunde membrilor: ce drepturi au, cum contestă o sancțiune, cum cer un spor;
  • redactează contestații, plângeri, acțiuni;
  • îi asistă în fața comisiilor de disciplină;
  • îi reprezintă în instanță;
  • face ghiduri, modele de cereri, instrumente online.

Toate acestea sunt, în noul art. 3, „activități specifice profesiei de avocat”.

Legea avocaturii pedepsește exercitarea oricărei astfel de activități fără drept, fără să ceară:

  • să fie făcută contra cost,
  • să fie făcută „în mod obișnuit”,
  • să fie un business.

Cu aceeași măsură este tratat:

  • un pseudo‑avocat care ia bani la negru de la 20 de clienți,
    și
  • un jurist de sindicat sau un polițist voluntar care scrie, gratuit, contestația unui coleg de tură.

Diferența? Nu interesează legea.
Textul penal nu face nicio distincție. Iar proiectul B563 nu introduce niciuna. Doar lungește lista activităților „rezervate”.

Franța, Germania, Italia, Olanda: sindicatele ajută, legea le protejează.

România: sindicatele ajută, legea le incriminează.

Autorii proiectului se laudă că s‑au inspirat din:

  • Germania (RDG);
  • Franța (Legea 71-1130/1971);
  • Italia (Legea 247/2012);
  • Olanda (Codul de procedură civilă).

Ce „uită” să spună:

  • Germania permite serviciile juridice gratuite; sindicatele și asociațiile profesionale pot consilia și reprezenta membrii, cu condiția unor minime garanții. Sancțiunile sunt contravenționale, nu penale.
  • Franța rezervă consultanța și redactarea de acte DOAR când sunt făcute „în mod obișnuit și remunerat”. Ajutorul gratuit al sindicatelor pentru propriii membri e expres protejat. Cotizația NU e considerată onorariu.
  • Italia rezervă avocaților consultanța extrajudiciară doar când e legată de procese și făcută „continuativ, sistematic și organizat” ca profesie. Asociațiile cu rol social pot consilia membrii în limitele competenței lor.
    -landa nici nu rezervă consultanța juridică. În litigiile de muncă, te poate reprezenta inclusiv sindicatul, fără avocat.

În toate aceste țări, linia clară este:

  • se protejează cetățeanul de afaceri juridice făcute la negru și pe bani,
  • dar NU se lovește în solidaritatea gratuită: sindicate, asociații, voluntari juriști.

România, prin proiectul B563/2026, face invers:

  • bagă sub penal ajutorul colegial și sindical,
  • nu diferențiază între business și voluntariat,
  • și ignoră complet soluțiile clare, testate, din țările pe care pretinde că le urmează.

Avocat obligatoriu la divorț cu copii: 18.000 de familii pe an, un nou „fond de clientelă”

Printre „mărunțișurile” strecurate în proiect:

  • la orice divorț cu copii minori, „indiferent de calea procedurală aleasă” (instanță, notar, stare civilă), soții trebuie asistați de avocat.

Fostul judecător Neacșu estimează: până la 18.000 de onorarii pe an, doar din acest mic alineat.

Curtea Constituțională a mai declarat neconstituționale obligații asemănătoare (obligația de avocat la recurs), tocmai pentru că nu există o protecție reală pentru cei fără bani. Proiectul aruncă, formal, la „ajutor public judiciar”, fără să modifice pragurile de venit. Adică exact familiile care nu își permit avocat vor fi înghesuite să plătească sau să renunțe.

Dar important e că se mai pune un furtun la „rețeaua de alimentare” a onorariilor.

Polițistul cu diplomă în drept – bun de făcut dosare, dar „prea periculos” să își ajute colegii

Cazul sindicatelor din poliție arată absurdul la milimetru.

  • Mulți polițiști sunt licențiați în drept; altfel nici n‑ar primi aviz de poliție judiciară.
  • Fac zilnic muncă juridică: cercetare penală, aplicarea Codului penal și a Codului de procedură penală.
  • Când unul dintre ei devine lider sindical, are toate cunoștințele ca să își sfătuiască colegii în disciplinar, în salarizare, în litigii.

Proiectul îi transmite așa:

„Ca polițist, poți întocmi acte penale ce pot trimite pe cineva la închisoare.
Ca lider sindical, nu poți scrie o contestație la o sancțiune sau o cerere de chemare în judecată pentru un coleg. Pentru asta îți trebuie… avocat.”

Munca juridică a polițistului:

  • nu contează ca vechime pentru barou (nu e în lista favorizaților din Legea 51);
  • apare în lege doar când trebuie restrânsă: art. 20 alin. (8) îi interzice să dea asistență juridică la unitatea unde a lucrat, timp de 5 ani.

Acum, același polițist riscă să devină „practicant ilegal al avocaturii” dacă își folosește, gratuit, cunoștințele de jurist în activitatea sindicală.

Cum arată „protecția clientului” în practică:

mai multe dosare, mai multe onorarii, mai puțină libertate de alegere

În teorie, expunerea de motive plânge de mila „clientului vulnerabil”.
În practică:

  • nu se face testul de proporționalitate cerut de Directiva serviciilor și de Legea 245/2020;
  • nu se calculează costurile pentru firme și familii;
  • nu se atinge deloc articolul care rupe acțiunile colective ale sindicatelor în zeci și sute de dosare separate – deși asta umflă facturile avocaților și aglomerează instanțele.

Un exemplu dat chiar de S.P.R. „Diamantul”:

  • 33 de acțiuni colective din 2022–2026 au fost „rupte” în 151 de dosare, la 35 de tribunale;
  • onorariul minim recomandat de UNBR pentru o fază procesuală: 3.550 lei;
  • fiecare dosar nou = un nou potențial onorariu.

Proiectul B563 nu se atinge de această „mină de aur normativă”.
Dar găsește timp și energie să:

  • incrimineze juristul voluntar;
  • bage sindicatele în zona gri;
  • oblige familii la avocat pentru divorț cu minori;
  • dea UNBR o procedură rapidă împotriva serviciilor online.

„Protecția clientului” riscă să fie doar numele politicos al protecției onorariilor.

Ce ar însemna o lege decentă – și de ce B563, așa cum e, trebuie respins sau amputat radical

Analiza S.P.R. „Diamantul” arată foarte clar că soluțiile există și sunt simple. Pentru ca legea să fie ce pretinde că e – o clarificare, nu o lovitură de cartel – ar fi nevoie de cel puțin:

  1. Păstrarea formulei actuale la art. 3 alin. (2):
    „dacă legea nu prevede altfel”,
    nu „doar pentru alte profesii juridice”.
  2. Eliminarea sau limitarea obligației de avocat la contracte (noul art. 1241 alin. 2 Cod civil)
    – cel mult pentru contracte unde forma scrisă este cerută sub sancțiunea nulității, nu pentru orice hârtie de peste 250 lei.
  3. O excepție expresă pentru sindicate și asociații profesionale, după modelul Franței, Germaniei și Italiei:
    • să poată consilia juridic și redacta acte pentru membrii lor, în legătură cu obiectul de activitate,
    • fără să fie tratați ca infractori, mai ales când lucrează gratuit.
  4. Diferențiere clară în penal între business și voluntariat:
    • sancțiune pentru cei care practică avocatura fără drept „în mod obișnuit și remunerat”;
    • excluderea ajutorului gratuit, sindical sau asociativ, din zona penală.
  5. Un test de proporționalitate real, public, conform Legii 245/2020:
    • ce riscuri reale există pentru cetățeni;
    • de ce nu sunt suficiente soluțiile deja folosite în alte state;
    • care va fi impactul financiar pentru familii, firme mici și sindicate.

Ce rămâne de făcut: dacă sindicatele tac, roba decide pentru toți

Polițiștii nu au voie să fie în partide, nu pot candida.
Sindicatele sunt singura lor voce formală.

Proiectul B563/2026 lovește exact în această voce, transformând:

  • consilierea juridică a membrilor,
  • redactarea de contestații și acțiuni,
  • folosirea unor instrumente online pentru ghidaj juridic

într‑un teren minat penal, controlat de o singură breaslă.

De aceea, apelul S.P.R. „Diamantul” este mai mult decât justificat:

  • trimiterea de observații scrise la Senat, cât timp proiectul e în consultare publică;
  • sesizarea directă a parlamentarilor, indiferent de partid, cu argumente clare: Constituția (art. 9 și art. 40), Convenția OIM nr. 87, practica Franței, Germaniei, Italiei, Olandei;
  • solidarizarea tuturor sindicatelor, nu doar a celor din poliție pentru că mâine același mecanism poate fi folosit împotriva oricărei forme de auto‑organizare profesională.

Dacă o lege scrisă de avocați, pentru avocați, trece în forma asta, vom afla repede ce înseamnă „stat de drept” în versiunea Robei Unice:

  • tu plătești,
  • ei îți traduc legea,
  • iar sindicatul tău, dacă mai mișcă în front, o face cu sabia dosarului penal deasupra capului.

Asta nu mai e protecția justițiabilului.
E protecția unei caste, scrisă negru pe alb și îmbrăcată, pudic, în toga „interesului public”. (Cerasela N.).

N.R – Pamflet sindical despre proiectul de lege B563/2026, scris pentru avocați, de avocați, pe banii și liniștea tuturor celorlalți.

Citeste in continuare

Administratie

Sinaia: întrerupere programată a apei pe 19 octombrie. Ce zone sunt afectate

Publicat

pe

De

HIDRO PRAHOVA S.A. anunță o sistare temporară a furnizării apei potabile luni, între orele 09:00 și 15:00, pentru conectarea unei conducte noi la rețeaua existentă. În cartierele Izvor și Platou Izvor, apa va fi furnizată la presiune redusă.

Lucrări pe strada Platou Izvor

Intervenția este programată pentru luni, 19 octombrie 2026, și va avea loc pe strada Platou Izvor. Echipele vor realiza cuplarea unei conducte noi la rețeaua existentă, o lucrare necesară pentru continuarea modernizării infrastructurii de apă și canalizare din zonă.

Străzile unde apa va fi oprită temporar

Pe durata lucrărilor, furnizarea apei potabile va fi întreruptă pe:

  • Calea București;
  • strada Voluntari;
  • Aleea Cocora.

Locuitorii din cartierele Izvor și Platou Izvor pot resimți o presiune redusă a apei în același interval.

Intervenția face parte dintr-un proiect de modernizare

Lucrările sunt desfășurate în cadrul Contractului PH-CL-02, care vizează modernizarea și extinderea rețelelor de apă și canalizare. Cuplarea conductei la infrastructura existentă reprezintă o etapă a acestui demers.

Reluarea alimentării se va face treptat

Intervalul anunțat, 09:00–15:00, poate fi prelungit în funcție de evoluția lucrărilor. După încheierea intervenției, furnizarea apei va fi reluată treptat.

HIDRO PRAHOVA S.A. le mulțumește abonaților pentru înțelegere și își cere scuze pentru disconfortul creat pe durata lucrărilor.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv5 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Exclusiv5 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu

După ce i-am trecut prin bisturiu pe: Picior Florin-Alexandru – agentul-spray prins de propriul body-cam, Mataiche Marian – Rambo de...

Exclusiv5 ore ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea

Grădinița de cadre – ediția Baicoi: bătaie, botezuri și băi de „apă vie” la Poliția lui Pinochio & prietenii (aici)...

Exclusiv5 ore ago

I.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA

SRPCIV Prahova, structură care ar trebui să fie un pilon al siguranței rutiere, funcționează, potrivit relatărilor interne și investigatiilor Incisiv...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii

După ce i-am așezat pe masa de disecție pe: agentul-spray Picior Florin-Alexandru (Episodul 2), „Rambo” de serviciu Mataiche Marian (Episodul...

Exclusivo zi ago

Ploiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”

În Ploiești, cetățeanul care respectă legea este, oficial, fraier. Actele o spun, nu pamfletarul. Hârtii cu ștampilă, semnături, dispoziții și...

Exclusivo zi ago

Articolul 10 – Sindromul «Să moară și capra judecătorului din provincie». Legea contenciosului administrativ, cancer procedural în 151 de dosare din M.A.I.

Când legea nu mai apără drepturi, ci protejează oboseala instanțelor din București În România juridică, statul de drept are o...

Exclusiv2 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIV‑a. Republica Iodurată S.A. – Manual de furat cu racheta, securizat cu ICEWOLFS, DARK STONE, LEGENDARY & mopul de la TERRA CLEAN

Într-un colț de Europă unde ploile fug, grâul crapă și fermierii își vând vaca să mai plătească un credit, statul...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 3). Mataiche „Rambo” Marian – eroul de hârtie care se bate doar în declarații

Dacă în Episodul 2  (aici) l-am disecat pe agentul Picior Florin-Alexandru, omul cu sprayul care s-a împiedicat în propriul body-cam,...

Exclusiv2 zile ago

M.A.I. – 12,5% anticorupție – marea majorare care se acordă doar în teorie și se taie la practică

Cum a ajuns Decizia nr. 60/2024 a Înaltei Curți să fie palma financiară peste fața celor care previn corupția, dar...

Exclusiv2 zile ago

Polițist la facultate: ai uitat de concediu în anul I? Nu-i nimic, vine MAI cu scutirea!

Studenți pe șest, cu bocancul în bibliotecă Sindicatul Europol a întrebat, politicos și la obiect, Ministerul Afacerilor Interne: „Ce facem...

Exclusiv2 zile ago

Guvernarea prin FARAise: România, vândută la Washington și taxată la ghișeu

În timp ce românului i se predică austeritate de la tribuna Parlamentului, în birourile de la București și în firmele...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv3 zile ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv