Featured
Dilema scutului antiaerian: Stocurile se epuizează în timp ce amenințările se diversifică periculos
Succesul recent al sistemelor de apărare aeriană și antirachetă în conflictele din Orientul Mijlociu a scos la iveală o realitate alarmantă: deși tehnologia funcționează, capacitatea industrială de a susține un conflict prelungit este la limită. Interceptarea valurilor de rachete și drone a demonstrat eficiența sistemelor americane, însă prețul plătit — atât prin consumul de muniție rară, cât și prin uzura sau distrugerea radarelor TPY-2 — ridică semne de întrebare asupra sustenabilității apărării pe termen lung.
Cost versus valoare: Capcana economică a războiului cu drone
O problemă persistentă în dezbaterea publică este utilizarea interceptorilor de milioane de dolari, precum rachetele PAC-3, pentru a doborî drone ieftine. Totuși, realitatea operativă este mult mai simplă: un comandant nu calculează costul rachetei în raport cu drona, ci în raport cu valoarea activului protejat — fie că este vorba de o navă, o bază aeriană sau vieți omenești. Provocarea actuală nu este doar una tehnologică, ci una de capacitate. Deși eliminarea dronelor nu este „știință spațială”, dificultatea constă în detectarea, urmărirea și clasificarea lor într-un mediu saturat, unde este nevoie de o combinație între sisteme de înaltă performanță și soluții cu costuri reduse.
Criza motoarelor cu combustibil solid: Blocaje industriale și birocrație redundantă
Componentele esențiale, precum motoarele rachete cu combustibil solid (SRM), au devenit punctul critic al lanțului de aprovizionare. Industria actuală este rezultatul deciziilor guvernamentale de decenii, fiind calibrată pentru un volum de pace care acum se dovedește insuficient. Mai mult, producția este îngreunată de reglementări contradictorii între diverse agenții federale. Deși siguranța este prioritară, suprapunerea normelor de la Departamentul Apărării cu cele ale agențiilor civile creează ineficiențe care încetinesc ritmul de fabricație, chiar și în unități care funcționează la doar o fracțiune din capacitatea lor reală.
Redefinirea amenințărilor: Când o dronă devine de fapt rachetă de croazieră
O eroare de taxonomie militară complică strategia de apărare: dronele moderne, precum cele din familia Shahed, au evoluat atât de mult încât distincția față de rachetele de croazieră a devenit pur teoretică. Modele capabile să parcurgă 2.000 de kilometri și să execute manevre complexe necesită o apărare de punct extrem de precisă. Această „estompare” a spectrului de amenințări pune presiune pe rețelele de radare, care devin ținte prioritare.
Riscuri strategice: Vulnerabilitatea Pacificului în fața crizelor regionale
Relocarea activelor strategice, precum radarele TPY-2, din regiunea Pacificului sau din Europa către Orientul Mijlociu reprezintă o vulnerabilitate majoră pentru capacitatea de descurajare la nivel global. Fiecare radar pierdut sau mutat slăbește protecția în fața unor potențiali adversari de calibru mare. În absența unui semnal clar de cerere din partea statului, care să permită industriei să treacă la producția de masă pentru toate tipurile de muniție, sistemul de apărare riscă să rămână fără „gloanțe” exact când miza va fi cea mai mare.
Exclusiv
Judecătorul „culoarului negru”, promovat vicepreședinte: cum se răsplătește în Prahova călcatul în picioare al unui handicapat
De la „băiatul de sistem” SRI–Penitenciar la victima cu handicap: același judecător, aceeași semnătură, același dispreț
Există judecători care mai greșesc. Și există judecători care calcă, metodic, legea, logica și bunul-simț, ridicând aberația la rang de practică profesională. Personajul nostru face parte fără dubiu din a doua categorie: un produs clasic al „culoarelor” justiției, împins în sus nu în ciuda sentințelor sale de noaptea minții, ci exact datorită lor.
Acest magistrat s-a remarcat deja într-un dosar în care apărea un fost șef al Penitenciarului Ploiești, nimeni altul decât fiul unui ofițer SRI. Atunci, judecătorul a reușit performanța de a da o hotărâre flagrant în favoarea șefului de penitenciar, în condițiile în care petentul nu a fost informat vreodată că există dosarul. Dreptul la apărare a fost executat la întuneric, iar „justiția” s-a făcut în cerc închis, pentru „băieții de sistem”.
Acea magărie nu doar că nu l-a costat nimic, dar a fost urmată de avansarea magistratului. Și, ca să fie tabloul complet, de ieri acest judecător a fost avansat vicepreședinte al Tribunalului Prahova. Ziarul de investigații Incisiv de Prahova îi urează, desigur, „succes” în noua funcție – exact succesul pe care un astfel de traseu îl merită într-un sistem care și-a pierdut orice rușine.
Ziarul Incisiv de Prahova va prezenta pe larg cazul fostului șef al Penitenciarului Ploiești, fiu de ofițer SRI, într-un serial separat, cu toate detaliile și complicitățile aferente. Până atunci, același judecător lovește din nou, într-un alt dosar, într-un mod și mai revoltător.
Dosarul 2881/105/2024: când litigiul de muncă devine sentință împotriva unui handicapat
Pe portalul Tribunalului Prahova, dosarul nr. 2881/105/2024 pare, la prima vedere, un banal litigiu de muncă:
- Secția: I Civilă – Litigii de muncă și asigurări sociale
- Obiect: contestație decizie de concediere
- Reclamant: Bădilă Viorel Cosmin
- Pârât: SC Popas Alpin SRL
În realitate, reclamantul nu este un salariat obișnuit. Este o persoană încadrată în handicap accentuat, recunoscută oficial de stat, cu certificat, cu documente medicale, cu decizie pentru însoțitor – tot pachetul juridic care ar trebui să-l protejeze, nu să-l transforme în carne de tun pentru „creativitatea” unui judecător de culoar.
În cazul fostului șef al Penitenciarului Ploiești (fiul ofițerului SRI), judecătorul a înclinat balanța cu toată greutatea în favoarea acestuia, în absența petentului.
În cazul lui Bădilă Viorel Cosmin, aceeași balanță este folosită ca o bâtă împotriva celui mai vulnerabil.
Și, foarte important juridic: reclamantul era deja încadrat în grad de handicap (handicap accentuat), cu toate efectele legale aferente. Judecătorul NU avea cum să „dispună” o altă interpretare/încadrare a situației de handicap, nu avea cum să ignore această încadrare și să pronunțe o soluție ca și cum handicapul ar fi opțional. Admiterea acțiunii și soluția dată în aceste condiții sunt, pur și simplu, o forțare ilegală: nu poți „reîncadra” sau eluda un handicap deja stabilit legal, ca să iasă cum convine angajatorului și „rațiunii de culoar”.
Certificatul de handicap accentuat: statul recunoaște, judecătorul șterge cu buretele
Potrivit certificatului nr. 3711/24.04.2024, emis de Comisia de Evaluare a Persoanelor Adulte cu Handicap – Consiliul Județean Prahova (vezi pagina 2 din documentul oficial):

- Nume: Bădilă Viorel Cosmin
- Domiciliul: Sinaia
- Încadrare: persoană cu handicap ACCENTUAT (A)
- Valabilitate: 24.04.2024 – 30.04.2028
Adică statul român spune limpede: acest om are o afecțiune serioasă, încadrată în handicap accentuat, ceea ce atrage după sine o protecție juridică specială, inclusiv în raporturile de muncă. Handicapul nu este un moft, nu este o opinie, este o realitate constatată oficial.
Și totuși, pentru magistratul „de culoar”, acest certificat pare să aibă valoarea unui bilețel mototolit. În cazul „băiatului cu SRI în familie” și trecut de șef de penitenciar, fiecare virgulă a fost transformată în pavăză. În cazul omului cu handicap, fiecare act este tratat ca zgomot de fundal.
Repetăm punctul-cheie: reclamantul era deja încadrat în grad de handicap, cu un certificat clar, valabil până în 2028. Judecătorul nu avea cum să ignore această încadrare și să pronunțe o soluție ca și cum handicapul nu ar exista din punct de vedere juridic. Orice „dispunere” sau soluție care ocolește acest fapt este nu doar imorală, ci profund ilegală.
Primarul Sinaiei confirmă gravitatea situației. Justiția o aruncă la coș
Dispoziția nr. 127/15.05.2024 a Primarului orașului Sinaia (vezi pagina 3 din setul de documente) confirmă, încă o dată, că nu vorbim despre un moft birocratic:
- Primarul, în baza certificatului de handicap accentuat,
- Aprobă indemnizația lunară pentru însoțitorul lui Bădilă Viorel Cosmin,
- Consacră necesitatea unui asistent personal,
- Invocă temeiuri legale: Legea 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, hotărâri ale Consiliului Local, referate de specialitate,
- Stabilește aplicarea măsurii începând cu luna iunie 2024.
Cu alte cuvinte, nu doar comisia de handicap, ci și administrația locală, printr-un act oficial, recunoaște gravitatea stării persoanei și instituie măsuri concrete de protecție. Statul, prin propriile sale instituții, spune: acest om are dreptul la protecție sporită, nu la execuție.
În universul paralel al judecătorului nostru, însă, toate acestea nu mai contează. Pentru „băiatul SRI” din dosarul Penitenciarului Ploiești, s-a putut face justiție în absența petentului, în favoarea puternicului. Pentru omul cu handicap accentuat, se poate face „dreptate” în absența legii, a empatiei și a oricărei urme de morală – dar cu prezența fermă a unui pix foarte curajos când lovește în cei slabi.
Dreptul muncii explică, judecătorul „de culoar” falsifică
În documentația dosarului se regăsește și o pagină dintr-un tratat de dreptul muncii (vezi pagina 4), cu pasaje subliniate pe tema:
- Încetării contractului individual de muncă,
- Obligațiilor angajatorului,
- Condițiilor și limitărilor concedierii,
- Protecției drepturilor salariatului, în special în situații de vulnerabilitate.
Dreptul muncii este limpede:
- Concedierea trebuie să respecte proceduri stricte și clare.
- Salariatul trebuie corect informat, ascultat, protejat.
- În cazul persoanelor cu handicap, protecția NU se reduce, ci se intensifică.
Mai mult: atunci când o persoană este deja încadrată oficial într-un grad de handicap, instanța NU poate ignora acea încadrare legală ca să „reconstruiască” situația după bunul-plac sau după interesele angajatorului. Nu e negociabil: nu poți face abstracție de certificatul de handicap și de dispoziția de însoțitor, ca și cum nu ar exista, ca să-ți iasă socotelile.
Judecătorul nostru – același care, în cazul fostului șef al Penitenciarului Ploiești, fiu de ofițer SRI, a produs o sentință halucinantă, în absența petentului – pare să fi înțeles exact pe dos:
- pentru protejații sistemului, legea se îndoaie, se întinde, se mulează;
- pentru oamenii vulnerabili, legea se strivește și se aruncă la gunoi.
Două dosare, un singur „stil”: jos pălăria în fața puternicilor, bocancul pe gâtul celor slabi
- Cazul fostului șef al Penitenciarului Ploiești, fiu de ofițer SRI
- Petentul nu este informat despre existența dosarului.
- Judecătorul emite o sentință de noaptea minții, evident în favoarea șefului de penitenciar.
- Justiția se face pe întuneric, în spatele ușilor, pentru „culoare”.
- Rezultatul? Judecătorul este promovat.
- Cazul Bădilă Viorel Cosmin vs. SC Popas Alpin SRL (dosar 2881/105/2024)
- Există certificat de handicap accentuat, valabil până în 2028, emis de comisie oficială.
- Există dispoziția primarului Sinaia care confirmă nevoia de însoțitor și acordă indemnizație.
- Există doctrină solidă de dreptul muncii, subliniată, care arată clar obligațiile angajatorului și protecția salariatului vulnerabil.
- Există o încadrare de handicap deja stabilită – pe care judecătorul nu are voie să o ignore sau să o „reconfigureze” după interes.
- Și, peste toate, există un judecător cu un istoric de abuzuri „de lux”, pe filieră SRI–Penitenciar, gata să demonstreze că pentru omul bolnav și fără spate, legea e doar o iluzie.
Aceste două dosare nu sunt accidente. Sunt oglinda unui sistem în care justiția nu mai înseamnă adevăr și lege, ci relații, filiere și ascensiuni bine recompensate. Un sistem în care un judecător își permite să calce în picioare drepturi fundamentale, știind că nu doar că nu va păți nimic, dar va mai primi și o funcție de conducere – cum s-a și întâmplat: vicepreședinte la Tribunalul Prahova.
Justiția de culoar în Prahova: când ai spate SRI și Penitenciar, ești apărat; când ai handicap accentuat, ești eliminat
Portretul acestui magistrat, așa cum se conturează din fapte:
- Pentru fostul șef de Penitenciar Ploiești, fiu de ofițer SRI:
închide ochii la drepturile petentului, produce o sentință de noaptea minții, iar sistemul îl răsplătește cu promovarea. - Pentru un om cu handicap accentuat, recunoscut oficial de comisie și de primărie:
ignoră documente incontestabile, tratează încadrarea în handicap ca pe un detaliu incomod, lovește în cel vulnerabil și transformă actul de justiție într-o farsă crudă.
Judecătorul NU trebuia să admită acțiunea în condițiile unui handicap deja încadrat legal; nu avea baza legală să dispună o altă „încadrare” sau să se comporte ca și cum acest grad de handicap nu există. A făcut-o oricum. Iar pentru această „performanță”, sistemul l-a uns vicepreședinte al Tribunalului Prahova. Repetăm, cu ironia de rigoare: Incisiv de Prahova îi urează „mult succes” în continuarea acestei cariere de laborator al injustiției.
Incisiv de Prahova nu uită și nu iartă aceste cauze
Ziarul Incisiv de Prahova nu va lăsa aceste dosare să dispară pe „culoare”:
- vom documenta pe larg abuzul din cazul Penitenciarului Ploiești și al fiului de ofițer SRI;
- vom urmări pas cu pas bătaia de joc din dosarul Bădilă Viorel Cosmin, persoană cu handicap accentuat;
- vom expune lanțul de complicități care transformă astfel de magistrați în „vedete” ale unei justiții putrede.
Când un sistem își apără oamenii cu spate SRI și calcă în picioare un om cu handicap accentuat, nu mai vorbim doar despre un judecător ratat. Vorbim despre o justiție decrepită moral, care funcționează impecabil pentru cei cu relații și devine mortală pentru cei care nu au alt scut decât legea – lege pe care acest gen de magistrat o sfidează zi de zi.
Vom reveni. Cu siguranță. (Cristina T.).
Exclusiv
Penitenciarul Târgșor, noua agenție de plasare în sindicate: Șefa de secție face casting cu subalternele
Comisia de disciplină chemată să stingă „incendiul sindical” de la Târgșor
La Penitenciarul de Femei Ploiești – Târgșorul Nou, pe 18 iunie 2026, controlul de secție s-a transformat într-un control al conștiinței sindicale. Potrivit unei sesizări transmise de Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor (FSANP), inspectorul de poliție penitenciară Ștefana Olariu, șef de secție și, în aceeași zi, șef peste serviciul regim penitenciar, ar fi decis că fișa postului mai are loc de un adaos: „agent de transfer sindical”.
În timpul unui control pe Secția a V-a, în loc să verifice doar activitățile profesionale, respectarea regulilor și siguranța locului de deținere, șefa ar fi venit „echipată” și cu un formular de retragere din FSANP, completat cu tentația unei noi organizații sindicale concurente. Cererea nu a mai fost un act liber consimțit, ci un document smuls din zona libertății de alegere și împins, cu forța autorității ierarhice, direct către secretariat.
Întrebarea care arde: de când controlul de secție include și „controlul sindicatului”?
FSANP, care a sesizat Comisia de disciplină, pune pe masă întrebarea esențială:
Ce atribuție de serviciu justifică un astfel de demers?
Controlul unei secții în penitenciar înseamnă verificarea serviciului, a modului de executare a sarcinilor, a siguranței. Nu înseamnă colectarea de cereri privind apartenența sindicală a subordonaților, nu înseamnă implicarea în opțiunile personale ale unui polițist de penitenciare, nu înseamnă că șeful vine cu „formularul de ieșire din sindicat” la pachet cu pixul și cu tonul de comandă.
În clipa în care un ofițer aflat într-o poziție de autoritate ajunge să intermedieze astfel de documente, concluzia este simplă și tăioasă: funcția nu mai este folosită pentru atribuțiile postului, ci pentru o mică inginerie de influențare a opțiunilor sindicale. Pe românește, ofițerul nu mai este șef de secție, ci agent de recrutare pentru sindicatul „cel bun”.
„Semnează aici, nu te doare”: cererea zboară la secretariat, dar membra rămâne în FSANP
Conform informațiilor ajunse la FSANP, după ce documentul – cererea de retragere din FSANP și de înscriere în sindicatul concurent – a fost expediat la secretariat, polițista de penitenciare care semnase hârtiile a făcut ceea ce nu se aștepta nimeni: a gândit cu mintea ei.
Aceasta a declarat că nu are nicio nemulțumire față de organizația sindicală din care face parte, adică FSANP, și a solicitat anularea cererii. Cu alte cuvinte, „victima” operațiunii de influențare a decis să nu-și vândă libertatea sindicală pe presiunea unui control de secție.
Mai mult, polițista ar fi afirmat că nici măcar nu știa că documentul fusese deja trimis prin secretariat. Asta ridică o întrebare care lovește direct în credibilitatea întregului demers: cine avea, de fapt, interesul real ca acea hârtie să intre cât mai rapid, și posibil ilegal, în circuitul instituțional? Pentru cine se făcea atâta grabă? Pentru „binele” subalternei sau pentru cota de piață a sindicatului concurent?
Șeful, noul guru sindical: cum se transformă autoritatea în instrument de presiune
FSANP spune apăsat că niciun polițist de penitenciare nu trebuie pus în situația absurdă de a discuta despre retragerea din sindicat exact cu persoana care îl controlează, îl verifică și îl ține în lanțul de comandă. Este o linie roșie clară: șeful verifică serviciul, nu apartenența la sindicat.
Dacă faptele se confirmă, cazul Ștefana Olariu devine un manual viu despre cum nu se exercită autoritatea într-o instituție publică. Funcția de conducere nu este trambulină pentru influențarea opțiunilor sindicale ale subordonaților. Nu este un instrument de „convingere” a celor de jos să-și schimbe sindicatul după dorința celui de sus.
Astăzi vorbim de o cerere de retragere din FSANP. Miza reală este însă infinit mai gravă:
delimitarea clară dintre atribuțiile de serviciu și amestecul brutal în drepturile pe care fiecare polițist de penitenciare le are în afara lanțului de comandă.
De la „o simplă hârtie” la un caz-test pentru drepturi și abuz
Cine minimalizează situația ca fiind „doar o cerere” ignoră esența problemei: presiunea de sus în jos, transformarea controlului de secție într-un instrument de intimidare sindicală, deturnarea funcției publice spre jocuri de culise.
Astfel de practici, avertizează FSANP, trebuie oprite imediat și tăiate din rădăcină. Nu prin vorbe, ci prin anchete serioase și sancțiuni aplicate când vinovățiile se confirmă.
Comisia de disciplină: nu finalul, ci începutul filmului
Depunerea sesizării la Comisia de disciplină nu închide subiectul, ci abia îl deschide. Este doar prima scenă dintr-un film instituțional în care, de data aceasta, nu subalternele trebuie să dea explicații pentru opțiunile lor sindicale, ci cei care au crezut că pot folosi lanțul de comandă pentru a muta oameni dintr-o organizație în alta, ca pe niște dosare dintr-un raft în altul.
FSANP anunță că va continua demersurile instituționale și juridice până la stabilirea tuturor responsabilităților și aplicarea măsurilor prevăzute de lege împotriva celor care au încălcat drepturile polițiștilor de penitenciare. Cu alte cuvinte, cazul Ștefana Olariu riscă să devină exemplul „așa nu” predat la orice curs despre cum arată abuzul de autoritate în uniformă.
Până atunci, rămâne întrebarea care atârnă greu peste Penitenciarul Târgșor:
cine păzește, de fapt, gardienii când gardienii devin comis-voiajori sindicali? (Cristina T.).
Exclusiv
Asociație PRIVATĂ, coordonată de STAT: Cum își ține M.A.I. rezerviștii la căldură pe banii contribuabililor
Când un secretar de stat devine „șef de ONG”
Cine „coordonează” o asociație de drept privat? În România, răspunsul e simplu: un SECRETAR DE STAT. Nu, nu e glumă.
Din ordinele pe care Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” le-a obținut în instanță — dosarul nr. 7041/3/2024, hotărâre definitivă — răsare o relație care merită scoasă la lumină, la rubrica „așa NU”: modul în care este sprijinită, din resurse publice, Asociația Națională a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din M.A.I. (ANCMRR).
La bază stau două ordine de ministru, ambele NESECRETE (deci, teoretic, nimic de ascuns):
– OMI nr. 615/1996, semnat de ministrul Ioan-Doru Tărăcilă;
– OMI nr. 132/2001, care îl completează, semnat de ministrul Ioan Rus.
Din ele se naște o poveste de manual despre cum o asociație PRIVATĂ poate fi ținută în brațe de STAT, direct, oficial, cu bani, mașini, spații și protecție.
Asociație de drept privat „sub directa coordonare” a unui demnitar
ANCMRR este, pe hârtie, persoană juridică de drept privat, cu organe proprii, alese, în stil „democratic asociativ”.
Și totuși, art. 1 din OMI 615/1996 o așază, negru pe alb, „sub directa coordonare a secretarului de stat și șef al Departamentului Înzestrare și Logistică”.
Așadar:
– nu sub coordonarea Adunării Generale,
– nu sub coordonarea propriului Consiliu Director,
– ci „sub directa coordonare” a unui secretar de stat, demnitar politic, din minister.
Într-o lume normală, asta s-ar numi ingerință politică într-o entitate privată. La noi, se numește… ordin de ministru.
Sediu gratis, mașină la scară, diurnă la pachet
Prin același OMI 615/1996, structurile M.A.I. se transformă oficial în furnizor logistic al unei asociații private.
Ce pun la dispoziție, din bani publici?
– spații și sedii, fără taxe și fără chirie;
– decontarea cheltuielilor de transport, a diurnei de delegare și a cazării;
– autoturisme de serviciu, în limita a 3.000 moto/km pe an, atât pentru conducerea centrală, cât și pentru filiale;
– regulamente, colecții de legi, publicații, spațiu tipografic și popularizare în publicațiile ministerului;
– acces la asistență medicală, case de odihnă, cămine de garnizoană și stațiuni.
Pe românește:
– Sediu? De la minister.
– Mașină? De la minister.
– Drum, cazare, diurnă? De la minister.
– Promovare? Tot prin minister.
ANCMRR e de drept privat doar când e vorba să-și păstreze liniștea față de politic. Când e vorba de cheltuieli, devine, brusc, copil de suflet al statului.
Anul 2001: „membri plătiți” din bani publici
Dacă în 1996 logistica era generoasă, în 2001 ministerul a decis să treacă la nivelul următor: bani în mână.
OMI 132/2001 adaugă un articol nou, art. 8¹, cu următorul efect:
M.A.I. poate încheia convenții cu membri ai asociației și îi poate remunera, prin Direcția Resurse Umane și Direcția Financiară și Contabilitate.
Adică:
– ministerul coordonează o asociație privată,
– ministerul o întreține logistic,
– si, la final, ministerul poate plăti nominal membri ai ei, din fonduri publice.
Cu alte cuvinte, nu mai vorbim doar de „sprijin moral” sau „respect pentru rezerviști”, ci de canal financiar direct, legalizat prin ordin de ministru: bani publici → membri ai unei asociații private „coordonate” de stat.
Temeiul juridic, dispărut pe drum: lege abrogată, bani în continuare?
Aici începe partea care nu mai e doar scandalos-morală, ci și potențial ilegală.
OMI 132/2001 se bazează pe Legea nr. 130/1999 privind „unele măsuri de protecție a persoanelor încadrate în muncă”, lege care reglementa și convențiile civile. Problema?
Legea 130/1999 a fost abrogată.
Întrebarea firească este:
– Pe ce bază legală se mai pot încheia astfel de convenții astăzi?
– Pe ce textele de lege se întemeiază, în prezent, plata acestor membri ai unei asociații private, pe bani publici?
Dacă temeiul a murit, dar practica a rămas vie, nu vorbim doar de o „tradiție administrativă”, ci de posibile plăți fără fundament legal.
De ce ar trebui să-i pese contribuabilului?
Pentru că nu discutăm de un moft de regulament intern, ci de:
– bani publici,
– acces privilegiat,
– și tratament diferențiat față de alte structuri asociative din M.A.I.
Un polițist în activitate, membru de sindicat, trăiește alt film:
– Sindicatul nu primește sedii gratuite la cheie „prin ordin de ministru”;
– Nu are mașini de serviciu la dispoziție, cu moto/km alocați din pix;
– Nu i se decontează automat diurne și cazări doar pentru că există;
– Nu este pus „sub coordonarea directă” a unui secretar de stat — și nici n-ar accepta așa ceva.
Independența unei organizații se măsoară prin distanța față de instituția pe care, la nevoie, trebuie s-o poată critica.
O asociație de rezerviști ținută în brațe, coordonată și eventual plătită de minister nu mai e doar o structură de sprijin. Devine, în fapt, o anexă comodă a instituției.
Ce am făcut, concret
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” nu s-a oprit la indignare. A trecut la acte.
În baza Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, prin cererea nr. 10 din 18.06.2026, am solicitat M.A.I. să clarifice, în cifre și acte, nu în lozinci, următoarele:
- Ce resurse au fost puse efectiv la dispoziția ANCMRR?
– ce spații și sedii, unde, pe ce perioadă;
– ce autoturisme, cu ce consum (moto/km), pe ce ani;
– ce sume totale, defalcate pe ani, au fost alocate sau cheltuite. - Câte convenții s-au încheiat pe baza art. 8¹, cu cine și pentru ce?
– număr total de convenții încheiate;
– funcțiile/rolurile persoanelor din asociație care au fost plătite;
– cuantumul sumelor plătite, pe ani. - Pe ce temei legal se mai aplică, astăzi, aceste ordine?
– există acte noi care le preiau sau actualizează?
– s-au emis interpretări interne după abrogarea Legii nr. 130/1999?
– se mai fac plăți și facilități în baza unor dispoziții rămase „istorice” doar pe hârtie?
Răspunsul M.A.I. va lămuri dacă vorbim despre:
– un cadru mort, păstrat ca relicvă administrativă,
sau
– un canal activ de transfer de resurse publice către o structură de drept privat, formal „independentă”, dar „coordonată direct” de minister.
Ce urmează
După primirea răspunsului oficial, vom analiza:
– dacă există temei legal actual,
– dacă nu s-au depășit limitele legale privind cheltuirea banului public,
– și dacă nu cumva aceste ordine ar trebui revizuite, limitate sau abrogate.
Nu ne interesează poleiala patriotică, nici discursurile despre „respect pentru rezerviști”, ci legalitatea și corectitudinea modului în care sunt folosite resursele tuturor.
Până atunci, rămâne întrebarea incomodă:
Cât de „privată” mai e o asociație plătită, găzduită și coordonată de stat? (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 5 zileEvadare cu scandal de pe șantier, evadare pe șest din fortăreață: când sare gardul deținutul, sare și dublul standard din ANP
-
Exclusivacum 5 zileDe la „Prestij” la „Maneliadă”: fief interlop în buricul Ploieștiului, cu IPJ Prahova la butonul de mute
-
Exclusivacum 5 zileBreaking news din Prahova profundă: comuna Ariceștii Rahtivani dă peste cap handbalul românesc și învață granzii ce înseamnă ambiția la vârsta de 11-12 ani
-
Exclusivacum 5 zilePensie cu „viluță la pachet”: șeful împuternicit de la IPJ Prahova fuge din funcție, dar nu și cu mâna goală
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, fabrica de „deranjați”: de la cetățeanul care sună la 112, la polițistul care nu pupă papucul șefului. „Grădinița de cadre” IPJ Prahova (IX)
-
Exclusivacum 2 zileBreaking news pe DN1: Melcul IPJ Prahova si-a luat, in sfarsit, Loganul
-
Exclusivacum 3 zileNoaptea, ca hoții de mochete. Pamflet despre caracatița de lux din Ministerul Economiei
-
Exclusivacum 3 zileArde satul, stingem cetățeanul! Biroul Control Intern IPJ Prahova, pompier de imagine pentru polițiștii ‘deranjați’”.„Grădinița de cadre” IPJ Prahova (VIII)




Notice: Undefined variable: user_ID in /home/incisivdeprahova/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 48
You must be logged in to post a comment Login