DNA, cu motorul la ralanti: se trage tare la… lipsă de personal

Direcția Națională Anticorupție, prezentată ani la rândul ca o instituție de elită, funcționează, de fapt, pe „mod economic”: cu schema de personal șchioapă. Potrivit unei informări a CSM, prezentată de publicația Lumea Justiției, vineri, 30 octombrie 2026, parchetul condus de procurorul-șef Viorel Cerbu bifează un glorios grad de ocupare a posturilor de 83,59%.

Adică Justiția anticorupție se face cam… pe trei sferturi. Restul, probabil, din inerție și comunicate de presă.

Schema completă, instituția… nu prea

Conform datelor prezentate în documentul Consiliului Superior al Magistraturii, și preluate de Lumea Justiției, situația din DNA arată așa:

• 193 de posturi de procurori (conducere + execuție) prevăzute în schemă
• 161 de posturi ocupate
• 32 de posturi vacante, adică 32 de scaune goale care veghează eroic statul de drept.

Pe românește: organigrama e plină, birourile nu. Dar, desigur, în rapoarte, totul funcționează exemplar, „în limitele legii”.

Conducerea: mai mult șefi pe hârtie decât în birouri

La nivel de șefi, gluma devine chiar amară:

• 42 de posturi de conducere prevăzute în schemă
• 27 ocupate,
• 15 vacante – probabil rezervate pentru „când va fi mai bine” sau „când se aliniază planetele”.

Cu alte cuvinte, aproape o treime din noua „aristocrație a anticorupției” lipsește din peisaj. Instituția care ar trebui să dea tonul fermității și al eficienței funcționează cu găuri în zona de comandă.

Statul de drept se apără, dar doar când are cine semna dispoziția.

Execuția dosarelor, la fel de șubredă ca încrederea publică

Nici la execuție, adică în zona unde se muncesc efectiv dosarele, lucrurile nu arată strălucit:

• 151 de posturi de execuție prevăzute în schemă
• 134 ocupate,
• 17 vacante, adică 17 procurori care ar trebui să existe, dar nu există.

Așa se explică, poate, de ce unele dosare zac, altele dispar în ceață, iar altele apar spectaculos la televizor, fix când e nevoie de presiune publică. Când lucrezi cu mai puțini oameni decât ai nevoie, selectezi „prioritățile”. Și în România, „prioritățile” coincid suspect de des cu agenda de moment.

Statul de drept la ofertă: trei procurori la preț de cinci

Imaginea e simplă: o instituție care se vrea simbol al luptei anticorupție, dar care funcționează cu o schemă găurită ca un cașcaval ieftin.

Ne place să vorbim despre „independența procurorilor”, „lupta necruțătoare cu corupția”, „toleranță zero”. În realitate, avem:

• posturi de conducere lăsate libere,
• posturi de execuție rămase în aer,
• și o eficiență care, inevitabil, se duce în cap.

Însă la capitolul imagine, totul e impecabil: conferințe, comunicate, poze cu procurorul-șef Viorel Cerbu, diagrama de 83,59% prezentată doct în acte oficiale.

Restul de 16,41% – probabil independență, profesionalism și curaj – rămâne pentru vremuri mai bune.

„Se derulează procedura”: eterna placă de la fiecare eșec

În final, ni se spune, tot prin datele prezentate de Lumea Justiției, că este în curs o procedură de numire a procurorilor cu funcții de execuție în cadrul DNA, pentru:

• 20 de posturi de execuție,
• dintre care 12 la secțiile din structura centrală,
• și 8 la șapte servicii și birouri teritoriale.

Sună bine, tehnic, birocratic, liniștitor. Dar, dacă tragem linie, realitatea rămâne aceeași: ani la rând, statul s-a lăudat cu o structură de elită, în timp ce o ținea cu personal incomplet, dar cu pretenții maxime.

Pe românește: anticorupția la noi e ca un meci jucat cu trei jucători mai puțin pe teren, dar cu galeria urlând că „suntem cei mai buni”.

Concluzie: DNA la 83,59% – perfect pentru o „democrație” pe jumătate

Ce ne arată, de fapt, această schemă incompletă?

• Că „lupta anticorupție” dă bine în discursuri, dar șchiopătează în practică.
• Că se mizează mai mult pe spectacol decât pe consolidarea reală a instituției.
• Că responsabilii politici și administrativi sunt foarte vocali în fața camerelor, dar mult mai tăcuți când vine vorba de a asigura resurse umane complete.

Iar noi, cetățenii, suntem invitați să credem că Justiția funcționează impecabil, chiar dacă cifrele oficiale – făcute publice prin CSM și semnalate de Lumea Justiției – ne arată o instituție care lucrează cu frâna trasă.

Statul de drept există, ni se spune. Doar că, la fel ca schema DNA, pare să funcționeze cam la 83,59%. Restul e propagandă. (Irinel I.).

Cununie civilă cu bonus: procurorul de serviciu la „distracții”

Publicația Lumea Justiției relatează o scenă de antologie, de parcă ar fi scenariu prost de film românesc: la cununia civilă a unui avocat, printre invitați apare și un procuror, prieten de familie cu socrii avocatului. Nimic spectaculos până aici, doar că cei doi – avocatul și procurorul – nu se cunoșteau între ei.

Se cunosc, dau mâna, zâmbete, politicos, atmosferă festivă. Și, cum nașul spiritual al combinațiilor dubioase nu putea lipsi, procurorul deschide discuția nu cu un „multă fericire”, ci cu o invitație de colecție: hai, mă, pe la mine în oraș, să vezi ce vinuri și ce fetițe avem, ce chefuri tragem!

Cam așa se inaugurează o relație „instituțională” în anumite cercuri: nu cu codul de procedură penală, ci cu „catalogul” de petreceri.

„Să vezi ce vinuri și ce fetițe avem”: oferta specială a Parchetului vesel

Potrivit relatării din Lumea Justiției, procurorul nu se jenează deloc. Nu șoapte, nu discreție, nu „hai să vorbim după”. Omul livrează pachetul promoțional direct, ca la reclamă de supermarket:

– „Să vezi ce vinuri și ce fetițe avem – ce chefuri o să tragem!”

Nu „hai să facem schimb de contacte profesionale”, nu „poate colaborăm în dosare”, nu „ne vedem la o conferință juridică”. Nu. Vinuri și fetițe, domnule! Combo-ul clasic al unora care au înțeles „justiția” ca prelungirea cabinei de la club.

Și, ca să fie circul complet, replicile nu sunt deloc susurate conspirativ. Nu. Procurorul livrează invitația de parcă ar anunța meniul zilei.

Nuntași șocați, mireasa paralizată, procurorul în transă

Evident, dacă tot e să te faci de râs, măcar s-o faci cu audiență maximă. Procurorul vorbește tare, cu încrederea omului care e obișnuit să nu i se întâmple niciodată nimic, indiferent ce spune sau ce face.

Așa că aud conversația:

• nuntașii,
• mireasa,
• probabil și primarul,
• dacă era și vreun copil prin zonă, sigur a întrebat pe mama ce-s alea „fetițe” la ofertă cu vin.

Mireasa, șocată, scapă florile din mână. Cum să reacționezi, ca femeie, când la propria cununie auzi cum prietenul de familie al socrilor – procuror, nu vreun neica-nimeni – îți invită proaspătul soț să vină la degustare de vinuri și femei?

În loc de „Casă de piatră!”, moment solemn, urmează „Hai la chef, frate, că avem marfă bună!”

Prieten de familie sau agent de turism pentru destrăbălare?

Scena relatată de Lumea Justiției nu e doar anecdotică, e radiografia unei mentalități:
Procurorul nu se percepe ca reprezentant al legii, ci ca băiat de gașcă, cu acces la „resurse”: vinuri, fetițe, chefuri. Și nu se gândește două secunde că vorbește la o cununie civilă, în fața miresei, în fața familiei.

Ce fel de „prieten de familie” e ăsta, care la prima întâlnire cu ginerele nu îl întreabă ce planuri are de viață, ci îl ia la ofertă: „las-o pe nevastă-ta, vino să-ți arăt eu ce distracții avem la mine în oraș”?

Dacă așa se vorbește la un eveniment oficial, în public, ne putem imagina liniștiți ce se discută la mese private, la grătare, la „petreceri între prieteni”, unde nu scapă nimeni florile, dar poate mai scapă câte un dosar…

Concluzie: justiția între buchetul miresei și „fetițele” procurorului

Pățania ajunsă la urechile redacției Lumea Justiției spune mai mult decât o mie de comunicate sterile despre „integritatea magistraților”. În timp ce lumea încă mai speră la decență și profesionalism, realitatea te pocnește în față: unii reprezentanți ai sistemului se recomadă prin sticlele de vin și „fetițele” de pe inventar.

Mireasa a scăpat florile din mână.
Noi, ceilalți, am scăpat ultimele iluzii.

Și, în această poveste, cea mai mare tragedie e că replica procurorului nici măcar nu pare ceva ieșit din comun în lumea lui. (Irinel I.).

Final de mandat sau final de mit?

Laura Codruța Kovesi își încheie vineri, 30 octombrie 2026, mandatul în fruntea Parchetului European (EPPO). Momentul care, pentru fanii ei, trebuia să fie o sărbătoare cu artificii și ode, se transformă, în realitate, într-o ieșire discretă pe ușa laterală, cu un interviu anemic acordat publicației Politico, în loc de un bilanț solid, pe cifre și rezultate.

Publicația „Lumea Justiției” consemnează finalul de mandat, iar jurnalistul Bogdan Tiberiu Iacob, într-o analiză publicată pe site-ul inpolitics.ro, pune degetul pe rană: așteptările uriașe cu care a fost încoronată „zeița anticorupției” nu se mai pupă deloc cu realitatea unui mandat european încheiat în ton sumbru, defensiv și, mai ales, fără glorie.

De la „salvatoarea Europei” la campioana scuzelor

În interviul pentru Politico, Laura Codruța Kovesi nu vine cu șirul de mari victorii, așa cum ar fi normal pentru cineva care a condus, timp de șapte ani, „parchetul de elită al Europei”. Nu vedem cifre, nu vedem bani recuperați înapoi în bugetul UE, nu vedem marile dosare finalizate.

În schimb, vedem un recital de scuze, exact cum remarcă și Bogdan Tiberiu Iacob în analiza citată:

• nu sunt bani suficienți,
• cadrul legislativ nu ajută,
• politicienii pun piedici,
• și, bonus, amenințarea că EPPO ar putea fi închis după doar un mandat.

Cu alte cuvinte, toată Europa e de vină, mai puțin șefa EPPO. Sloganul inițial „nimeni nu e mai presus de lege” pare să se fi transformat într-un modest „eu aș fi făcut minuni, dar nu m-au lăsat”.

Bilanțul mare… care nu mai vine

În mod normal, la final de mandat, un procuror-șef european ar fi trebuit să iasă în față cu o listă impresionantă:

• câte dosare finalizate,
• câți bani recuperați,
• ce rețele destructurate,
• ce practici toxice curățate în statele membre.

În cazul de față, după cum observă analistul de la inpolitics.ro, bilanțul mare lipsește. Nu apar „cifrele magice” care să justifice aura de „eroină europeană a anticorupției”. Iar pe subiectul celui mai mare dosar așteptat de opinia publică – celebrul dosar al vaccinurilor Ursulei von der Leyen – avem ceea ce jurnalistul numește, pe bună dreptate, o „tăcere deplină”.

Pentru un parchet care a fost prezentat ca vârful de lance al luptei cu frauda în dauna bugetului UE, absența unor rezultate clare, comunicate transparent, nu mai poate fi ascunsă după vorbe mari și interviuri politicoase.

EPPO, „tigrul de hârtie” al Uniunii Europene

Una dintre concluziile cele mai tăioase ale analizei lui Bogdan Tiberiu Iacob este și cea mai incomodă pentru fanii lui Kovesi: impresia că EPPO nu a fost luat niciodată în serios, nici de factorii politici, nici de birocrația europeană.

În loc de un parchet temut, cu atribuții ferme și rezultate palpabile, EPPO pare să fi fost, în bună măsură, „o instituție de ochii lumii”. Adică exact ce suspectau criticii de la bun început: un decor frumos pentru discursuri europene, dar cu impact limitat în teren.

În acest tablou, mandatul Laurei Codruța Kovesi se transformă din epopeea pe care o visau susținătorii ei într-o poveste cu final amar: multe așteptări, multe promisiuni, multe declarații – și, în contrapunct, o plecare marcată de pesimism și justificări, nu de trofee.

„Zeița anticorupției” coboară în realitate

Presa care a ridicat-o pe Kovesi la rangul de icoană publică va avea, evident, dificultăți în a accepta o astfel de evaluare. Dar analiza publicată în inpolitics.ro, preluată și discutată de Lumea Justiției, ridică o oglindă necruțătoare:

• nu există un șir de succese europene comparabil cu mitologia construită în jurul ei;
• nu există transparență reală privind marile cazuri sensibile;
• există, în schimb, o serie de plângeri și avertismente privind viitorul EPPO, care sună mai degrabă a pregătire de scuză istorică decât a raport de activitate.

Așa se face că „zeița anticorupției” coboară, forțat, în realitatea rece a cifrelor lipsă și a rezultatelor neconvingătoare. Iar finalul de mandat nu mai seamănă deloc cu triumful pe care îl promitea propaganda inițială, ci cu o retragere grăbită, însoțită de un cor de explicații.

Plecare discretă, cu coada între picioare

„Cu coada între picioare – Kovesi pleacă de la EPPO pesimistă, sumbră și fără bilanț pozitiv” – așa sintetizează Bogdan Tiberiu Iacob, pe inpolitics.ro, esența acestui final de mandat.

Formularea este dură, dar, privită în contextul interviului acordat Politico și al tăcerii pe subiectele sensibile (inclusiv dosarul vaccinurilor), pare greu de contrazis doar cu lozinci și panegirice.

În loc să lase în urmă un EPPO puternic, respectat și temut, Laura Codruța Kovesi părăsește scena europeană în mijlocul unui nor de întrebări, regrete și scuze. Iar în locul mitului anticorupției imbatabile rămâne imaginea unei instituții europene care, așa cum observă critica de presă, a părut mai degrabă decor retoric decât instrument eficient de justiție.

Un lucru este sigur: istoria reală a mandatului său la Parchetul European va fi scrisă nu în sloganuri, ci în ceea ce a rămas – sau nu a rămas – în urma ei. Iar până acum, cortina cade mai degrabă peste o piesă de teatru politic decât peste o epopee a marii justiții europene. (Irinel I.).