Când legea bate pas de defilare peste libertatea presei

Inspectoratul Județean de Poliție Prahova a decis, în 2026, că Europa, CEDO, Regulamentul european privind libertatea presei (EMFA) și bunul-simț sunt niște detalii enervante, care pot fi puse frumos la dosar, la „și altele”. Într-o adresă oficială trimisă ziarului de investigații Incisiv de Prahova, conducerea IJP a reușit performanța de a cere exact ce nu are voie să ceară: divulgarea surselor jurnalistice.

Potrivit scrisorii deschise semnate de ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul de Resurse Juridice, CeRe și alte organizații importante din media și societatea civilă, această măsură este abuzivă și incompatibilă cu legislația europeană și românească. Mai mult, acestea solicită tragerea la răspundere a celor care au semnat această adresă oficială.

„Operațiunea «Spune-mi sursa, că nu-ți fac nimic»”

Pe 19 mai 2026, conducerea IJP Prahova a transmis redacției Incisiv de Prahova un document prin care cere nici mai mult, nici mai puțin decât numele persoanelor care au furnizat informațiile folosite într-un articol de presă.

Articolul respectiv, publicat în decembrie 2025, relata despre un accident rutier petrecut în Ploiești, în care a fost implicată și o mașină a Poliției Prahova. Cu alte cuvinte, nu vorbim despre planurile secrete ale NATO, ci despre un accident cu o autospecială a poliției, subiect de interes public, nu „dosar de stat paralel”.

Cererea de divulgare a surselor vine la pachet cu un dosar penal (nr. 10/283/P/2026), deschis pentru infracțiunea de „divulgare a informațiilor secrete de serviciu sau nepublice” (art. 304 alin. 2 Cod Penal). Formula clasică: dacă nu ne convine ce a scris presa, poate găsim un articol de lege să îi închidem gura.

Europa zice „Protejați sursele”, IJP Prahova aude „Predați sursele”

Regulamentul UE 2024/1083 privind libertatea mass-mediei (EMFA) este în vigoare din august 2025. Nu e boală, e lege. Și în acea lege scrie negru pe alb că jurnaliștii și furnizorii de servicii media au dreptul la protecția surselor, iar statele membre – inclusiv România – NU au voie să-i oblige să le divulge.

Scrisoarea deschisă semnată de ActiveWatch și celelalte organizații reamintește explicit că:

• EMFA garantează protecția surselor și a comunicărilor confidențiale;
• statele nu au voie să oblige redacțiile sau jurnaliștii să spună cine le-a dat informații;
• protecția se extinde inclusiv asupra persoanelor aflate în relații profesionale cu presa, care ar putea deține astfel de informații (Art. 4 EMFA).

Cu alte cuvinte, Bruxelles-ul spune „nu umblați la surse”, în timp ce IJP Prahova întreabă cu un aer ofuscat: „Bine, dar nu se poate măcar puțin?”.

„Motiv imperativ de interes public” nu înseamnă „ne deranjează articolul”

Regulamentul EMFA e clar: doar în situații rare și bine justificate poate fi limitat dreptul la protecția surselor jurnalistice. Este nevoie de:

• un „motiv imperativ de interes public”,
• o măsură proporțională,
• și o autorizare prealabilă din partea unei autorități judiciare sau a unei autorități independente și imparțiale.

Exact această logică este reluată și în jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului (CEDO), invocată în scrisoarea deschisă, inclusiv prin ghidurile Consiliului Europei (Guide on Article 10 of the European Convention on Human Rights – 2022, A handbook for legal practitioners – 2017).

Organizațiile semnatare arată limpede: simplul fapt că există un dosar penal deschis nu transformă, ca prin minune, orice cerere a poliției într-un act legitim. O etichetă de „dosar penal” lipită pe o adresă abuzivă nu o spală de ilegalitate.

 Când cei care trebuie să aplice legea se împiedică în ea

Din analiza prezentată în scrisoarea deschisă reiese că solicitarea IJP Prahova (aici) nu respectă standardele europene și românești privind protecția surselor. Organizațiile semnatare consideră situația „inacceptabilă”: instituțiile care ar trebui să apere legea par să nu o cunoască sau, mai grav, să o ignore.

Și aici lovitura este directă: ActiveWatch, Centrul pentru Inovare Publică, CeRe – Centrul de Resurse pentru participare publică, Centrul pentru Jurnalism Independent, ApTI, Asociația Rădăuțiul Civic, Centrul FILIA și Centrul de Resurse Juridice cer explicit anchetarea situației de către IGPR și luarea de măsuri împotriva cadrelor MAI responsabile de această adresă abuzivă.

Cu alte cuvinte, societatea civilă întreabă: cine răspunde pentru această tentativă de a îngropa protecția surselor jurnalistice sub preșul unei corespondențe „nesescret” cu antet frumos?

 Când presa e la interogatoriu, democrația e la percheziție

Cazul Incisiv de Prahova nu este doar un episod local, de „mic scandal la Prahova”. Este un test: cât de departe își permit instituțiile de forță să meargă împotriva presei, în ciuda legislației europene și a jurisprudenței CEDO?

Faptul că organizații cu reputație solidă în domeniul drepturilor omului, jurnalismului și participării publice – precum ActiveWatch, Centrul pentru Jurnalism Independent, Centrul de Resurse Juridice sau CeRe – sar public în apărarea redacției Incisiv de Prahova arată dimensiunea problemei. Nu e vorba doar despre un articol și un accident cu o mașină de poliție, ci despre un principiu fundamental: presa nu este oficiu de declarații pentru poliție.

Concluzie: Sursele nu se predau la ghișeul poliției

Când un inspectorat județean de poliție cere unei redacții să își livreze sursele „la pachet, cu nume și prenume”, nu asistăm la un simplu derapaj birocratic. Vedem un atac frontal la adresa libertății presei, comis exact de cei care ar trebui să garanteze respectarea legii.

În timp ce EMFA, CEDO și legislația internă urlă „protejați sursele jurnalistice!”, adresa oficială trimisă Incisiv de Prahova pare să spună relaxat: „Da, dar noi am vrea să le știm, totuși…”.

Răspunsul ferm al organizațiilor de media și al societății civile arată că astfel de practici nu pot trece sub tăcere. Dacă cei care cer surse abuziv nu sunt trași la răspundere, următorul pas este să vedem jurnaliști invitați „prietenește” să-și aducă și laptopul, și carnetul de notițe, și, eventual, conștiința, direct la sediu.

Iar asta nu mai e doar pamflet – e scenariu sumbru pentru orice democrație care se respectă. (Cristina T.).

Panouri cu tupeu pe DN1: „STOP VEXLER”, START HALUCINAȚII. Băicoiul doarme, extremismul clipește din panou

„Stop Vexler”, start spectacol: când panoul face legea, iar legea stă pe marginea drumului

Pe DN1, la Băicoi, între Forja Neptun și viitorul pasaj rutier spre strada Înfrățirii, șoferii nu mai văd doar gropi și nervi, ci și panouri cu mesajul mare cât frustrarea unora: „STOP VEXLER”.
Adică, altfel spus: „STOP lege adoptată, promulgată, în vigoare, dar noi vrem să ne jucăm de-a statul paralel pe panou”.

Potrivit surselor locale, în spatele acestui curaj cât un carton tipărit ar sta Cristina Mihaela Ilie, personaj politic local plimbat prin AUR, SOS și, mai nou, ACT – un fel de abonament la toate versiunile de „anti-sistem”, cu update-uri frecvente, dar fără manual de utilizare.

Legea Vexler: statul zice „da”, panoul zice „nu”

Mesajul „STOP VEXLER” nu e vreo poezie de bordură, ci o bătaie cu palma peste ce numim, teoretic, stat de drept.
Ținta este legea inițiată de deputatul Silviu Vexler, privind combaterea antisemitismului, xenofobiei și promovării ideologiilor extremiste – lege trecută prin Parlament, promulgată de președinte și deja parte din legislația în vigoare.

Cu alte cuvinte:

• Statul român spune, oficial: „Nu vrem antisemitism, nu vrem xenofobie, nu vrem fascism, legionarism, rasism, extremism”.
• Panoul de la Băicoi răspunde: „STOP VEXLER”, cu subînțelesul „Stop lege împotriva extremismului, că ne deranjează la narativ”.

Legea, cunoscută public drept „Legea Vexler”, a fost promovată, potrivit Digi24, tocmai pentru a întări instrumentele legale împotriva antisemitismului, xenofobiei și promovării organizațiilor, simbolurilor și materialelor cu caracter fascist, legionar, rasist sau xenofob.
Forma finală a actului normativ poate fi consultată pe Digi24, pentru cine mai știe să citească altceva decât sloganuri pe fundal colorat.

Panoul de Băicoi, noua tribună a „curajului anonimizat”

Demersul Cristinei Ilie se înscrie perfect în categoria clasică românească: „nu-mi place o lege, nu o contest constituțional, nu o atac legal, o scuip pe panou pe DN1”.
Un fel de referendum personal cu LED împotriva unei legi a statului român care combate extremismul.

În loc să discute argumentat conținutul legii, să propună amendamente, să organizeze dezbateri, să vină cu alternative, se preferă metoda „STOP VEXLER” – un slogan vag, suficient de ambiguu încât să adune aplauze de la oricine n-a citit legea, dar e gata să fie indignat la comandă.

Autoritățile: „Ne-am deplasat, ne-am uitat, ne-am întors. Mulțumim, la revedere”

Potrivit unor surse locale, problema ar fi ajuns și la urechile autorităților. Reprezentanți ai Poliției Locale s-ar fi deplasat până la Primăria Băicoi, probabil să se asigure că panourile nu fug singure de acolo.

Rezultatul?

• Nicio măsură clară de îndepărtare a afișajului, până în prezent.
• Nicio comunicare publică serioasă despre concluziile vreunei verificări.
• Doar tăcere administrativă, acoperită de sloganuri tipărite frumos, cu font mare.

Când e vorba de taxe locale, instituțiile se mișcă rapid. Când e vorba de panouri care lovesc frontal într-o lege ce combate antisemitismul și extremismul, brusc se intră în modul „observăm, analizăm, amânăm”.

Băicoiul, laboratorul civic: legea e opțională, panoul e obligatoriu

Mai mulți membri ai comunității cer ca organele abilitate să verifice dacă afișajul respectă legislația – nu doar cea privind publicitatea stradală, ci și legislația privind incitarea, propaganda sau campaniile publice împotriva unor legi destinate combaterii extremismului.

Întrebarea e simplă:

• În România anului 2026, oricine are bani de panou poate să facă „campanie” împotriva unei legi care apără minorități și ține în frâu extremismul?
• Sau mai există totuși o linie roșie între libertatea de expresie și sabotarea, la nivel simbolic, a unui cadru legal creat tocmai pentru a preveni derapajele periculoase?

Deocamdată, la Băicoi, concluzia este amar-comică:
„Legea Vexler” apără statul de extremism, dar statul nu se apără nici măcar de niște panouri cu tupeu. (Cristina T.).