Featured
Războiul din adâncuri: Cum noua generație de geamanduri sonar rescrie regulile dominației maritime
Sub presiunea amenințărilor tot mai sofisticate din Indo-Pacific, tehnologia de detectare a submarinelor trece printr-o revoluție digitală. Într-o eră în care flotele Rusiei și Chinei devin „invizibile”, senzorii avansați și arhitecturile deschise devin noile arme strategice ale supremației subacvatice.
Tăcerea adversarului: O provocare de 30 de kilograme
Contextul de securitate global actual este definit de o cursă a înarmării sub apă, unde miza este detectarea submarinelor inamice, din ce în ce mai greu de reperat. Dacă în ultimele decenii forțele navale occidentale au beneficiat de un avantaj clar, astăzi, progresele tehnologice ale Rusiei și Chinei au redus drastic amprenta sonoră a submersibilelor acestora. Răspunsul la această „tăcere” amenințătoare cântărește aproximativ 15 kilograme și este încapsulat într-un tub de lansare: geamandura sonar (sonobuoy).
Aceste dispozitive, care la prima vedere par simple tuburi din PVC lansate din aeronave de patrulare precum P-8 Poseidon, sunt în realitate concentrate de inovație. Capabile să reziste unui impact cu apa echivalent cu o forță de 100G, aceste sisteme se transformă instantaneu din proiectile în stații complexe de emisie-recepție, esențiale pentru menținerea controlului în apele contestate.
Revoluția „Open Buoy”: Flexibilitate de tip lego în teatrul de operațiuni
Spre deosebire de sistemele analogice din trecut, noua generație de senzori maritimi mizează pe digitalizare și interoperabilitate. Inovația majoră o reprezintă conceptul de „Open Buoy” – o arhitectură modulară care permite actualizarea rapidă a capacităților de detectare fără a fi necesară reproiectarea întregului sistem.
Această abordare, comparabilă cu structura unor piese Lego, permite integrarea unor sarcini utile diverse – de la senzori de război electronic la sisteme de supraveghere și recunoaștere – într-o structură deja omologată. Rezultatul este o reducere drastică a timpului de livrare către flotă: ceea ce înainte dura ani de zile pentru certificare, acum poate fi implementat în doar câteva luni.
Automatizarea și viitorul luptei antisubmarin
Pentru a face față cererii masive de senzori în punctele fierbinți ale globului, procesele de producție au fost radical transformate prin automatizare și Machine Learning. Accentul este pus pe eficientizarea sarcinilor repetitive și periculoase, permițând forței de muncă specializate să se concentreze pe asamblările de înaltă precizie.
Eficiența este vizibilă în cifre: procese care durau anterior peste un minut pentru o singură unitate sunt acum realizate în paralel pentru 42 de unități, în doar trei minute. Această reziliență industrială este coloana vertebrală a strategiei de apărare, asigurând că flota este dotată permanent cu tehnologie capabilă să depășească avansul tehnologic al adversarilor.
Dincolo de sonar: Un ecosistem maritim integrat
Viitorul dominației maritime nu se mai limitează doar la detectarea sunetului. Evoluția vizează transformarea geamandurilor în noduri ale unei rețele complexe de date, care comunică cu platforme nesupravegheate și sisteme subacvatice autonome. Prin această integrare digitală, câmpul de luptă subacvatic devine transparent, asigurând superioritatea tactică într-un mediu tot mai imprevizibil.
Exclusiv
Împărăția mutărilor strategice la COCA-COLA PLOIEȘTI: Cum se spală păcatele la Grup, în timp ce fabrica fierbe la Ploiești
De la „problemă internă” la „promovare la Grup” – sport extrem în corporație
Unde se termină ignoranța și începe complicitatea? Unde se trage linia între „n-am știut” și „am acoperit elegant”?
Seria de dezvăluiri despre combinațiile, relațiile de influență și încrengăturile din interiorul Coca-Cola HBC România (vezi, între altele, materialele publicate de Incisiv de Prahova:
https://www.incisivdeprahova.ro/2026/03/11/coca-cola-ploiesti-raul-de-bani-murdari-si-bule-vandute-scump-cum-a-transformat-nan-fericirea-in-fecale-legale-si-toxicologie-de-lux/
https://www.incisivdeprahova.ro/2026/03/30/nan-maestrul-forajelor-fantoma-coca-cola-ploiesti-o-fabrica-de-cosmaruri-cu-apa-neconforma-si-autoritati-conforme-cu-spaga/
https://www.incisivdeprahova.ro/2026/05/08/tic-tac-ul-disperarii-baronul-nan-si-reteaua-de-la-coca-cola-ploiesti-au-inceput-numaratoarea-inversa-spre-beciul-domnesc/ )
pare să fi început să zgâlțâie, măcar la nivel de imagine, imperiul de sticlă.
Oficial, nimeni nu recunoaște nimic. Neoficial, unele personaje „incoveniente” sunt brusc avansate la misteriosul „Grup”, în ceea ce este servit ca „promovare” și „recunoaștere a meritelor”. În traducere liberă de corporație: problema nu se rezolvă, se mută. Dintr-un birou în altul, dintr-o structură în alta, cu speranța că obosește lumea întrebând.
Schema e clasică: când devii prea vizibil, nu ești aruncat pe geam, ești suit la etaj. Cu titlu mai pompos, responsabilități vagi și așteptarea discretă că, la un moment dat, vei pleca singur. Sau vei deveni suficient de „diluat” în Grup, încât să nu mai deranjezi.
„Exilați” la Grup, dar cu cafeaua, mașina și comoditățile din România
Articolele de investigație despre Coca-Cola HBC România au arătat o parte din încrengături. După aceste dezvăluiri, unele nume grele nu mai apar, oficial, pe statele de plată din România. Dar, potrivit informațiilor din interior, culmea: oamenii respectivi continuă să lucreze… tot din birourile companiei din România.
Aceiași „transferați la Grup” beau în continuare cafeaua plătită de firma din România, folosesc mașinile puse la dispoziție aici, beneficiază de aceleași facilități, ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat, în afară de titulatură și codul de cost.
Întrebarea, inevitabilă, sare în aer fără să mai aștepte răspuns:
Oare instituțiile statului – în special ANAF – observă această jonglerie? E normal ca persoane care, teoretic, nu mai activează în entitatea din România să se bucure, practic, în continuare de resursele și infrastructura ei?
Sau, poate, la nivel de formular și bilanț, totul e „aliniat”, iar realitatea din teren e doar un detaliu colateral?
Rețeta influenței: pleci, dar îți lași oamenii în priză
Mutarea la Grup nu rupe, de fapt, controlul. Potrivit informațiilor din interior, cei promovați „în sus” își lasă în urmă oamenii de încredere, loiali până la slugărnicie, gata să execute orice ordin venit „de sus”, chiar și atunci când „susul” nu mai e, formal, în organigramă.
Metoda seamănă izbitor cu ce vedem de ani de zile în sistemul public: șefuțul e promovat, dar își lasă locul „rezervat”, prin intermediul succesorului, ales nu pentru competență, ci pentru docilitate.
Dacă mutarea la Grup nu iese cum trebuie, drumul de întoarcere e deja pavat: oamenii tăi sunt acolo, controlează butoanele, păzesc scaunul cald.
Așa se explică de ce mulți angajați percep aceste transferuri nu ca pe o epurare, ci ca pe o „rotire de cadre” de inspirație vechi-regim: toți aceiași, doar birourile și laptopurile se schimbă.
Cazul Dragoș Nan Antim: de la „moșier de fabrici” la „îngrijitor de active” la Grup
Un exemplu emblematic este Dragoș Nan Antim, descris în presa locală ca „mare moșier de fabrici” la Coca-Cola Ploiești (vezi și:
https://www.incisivdeprahova.ro/2025/06/25/coca-cola-imperiu-al-mizeriei-de-ce-ne-asfixiaza-ploiestiul-cu-miros-de-plastic-ars-bomba-e-gata-sa-explodeze/
https://www.incisivdeprahova.ro/2025/06/30/coca-cola-ploiesti-paradisul-infractorilor-cu-diploma-si-garda-de-mediu-pe-post-de-majordom/
https://www.incisivdeprahova.ro/2025/07/03/coca-cola-ploiesti-panica-la-imperiu-controale-inopinate-descopera-mizeria-directorul-suna-disperat-la-politicieni/ ).
Timp de 14 ani, Nan a fost, conform relatărilor, un fel de stăpân absolut peste fabrică și împrejurimi, înmulțindu-și proprietățile aproape miraculos, „ca Harap Alb”, în paralel cu „grija” față de moșia Coca-Cola și față de moșiile proprii și personale.
Acum, povestea continuă cu o „promovare” la Grup, pe funcția de Group Asset Care Manager – un titlu care sună a ceva între „îngrijitor de fabrici” de lux și gardian filosof al activelor strategice.
Dincolo de limbajul lucios, realitatea pare să fie următoarea: omul care a știut să-și gestioneze foarte bine propriile resurse a ajuns să gestioneze… alte resurse, dar cu sigla Grupului lipită deasupra.
În limbaj corporatist, moșiile devin „portofolii”, aranjamentele devin „experiență în administrare de active”, iar trecutul se rescrie frumos în PowerPoint. Nu mai contează ce ai făcut, ci cum îți botezi funcția: dacă sună a strategie globală, restul detaliilor se pierd în traducere.
Basme cu gaz, subordonați și salarii „cu dedicație”

Potrivit informațiilor primite din interior, oamenii par să fi prins curaj și au început să vorbească. Se povestește, de exemplu, că la una dintre proprietățile sale, Dragoș Nan s-ar fi racordat la gaz cu ajutorul propriilor angajați, trimiși să rezolve „cazul”. O folosire „creativă” a resursei umane, dacă aceste relatări se confirmă.
Mai mult, chiar și după plecare, ar fi lăsat în urmă reguli nescrise, dar respectate „cu litera de lege”: măriri salariale doar pentru „ai lui”, nu pentru toți angajații, cum ar fi firesc într-o companie care se pretinde modernă. Un fel de feudă contemporană, în care vasalii credincioși sunt recompensați, iar restul privesc de pe margine.
Și când ne aducem aminte câți oameni – rude, apropiați, „ai casei” – au fost aduși în fabrică de-a lungul timpului, întrebarea devine și mai apăsată: câți muncesc, de fapt, pentru fabrică și câți servesc, în realitate, alte interese?
„Securistul” de serviciu și arta de a masca tot
În acest tablou, apare un alt personaj, pomenit în relatările din interior: Ionuț Cristian Popescu, prezentat de surse ca un fel de „securist” al sistemului intern, omul care ar ști să mascheze, să acopere, să dreagă aparențele.
Dacă acuzațiile sunt reale, rolul său ar fi nu de a clarifica, ci de a acoperi urmele: să nu se vadă cine muncește unde, cine folosește ce, cine e plătit de cine și, mai ales, de ce.
Scaunul lui Nan, ținut cald: intră în scenă Adrian Coman
Ca orice „moșier” corporatist bun, Dragoș Nan nu a plecat lăsând tronul gol. Și-a lăsat, susțin sursele, un înlocuitor de încredere: Adrian Coman.
Coman a renunțat la poziția de Director de Operațiuni la o multinațională de detergenți din zonă pentru a veni Director de Fabrică la Coca-Cola Ploiești. În termeni galanți, un pas lateral strategic; în termeni cinici, a dat „pasărea din mână” pe „pasărea de pe gard”, dar cu misiunea clară: să curețe și să spele urmele moșierului Nan.
Scaunul trebuie să rămână cald, nu gol. Iar cine vine după „baron” nu vine să reformeze sistemul, ci să nu dărâme decorul.
Forajul numărul 3: „miracolul” prin care apa devine, poate, legală
În tot acest timp, la Ploiești se așteaptă finalizarea construcției noului foraj numărul 3, care vine să îl înlocuiască pe fostul foraj numărul 3 – o numerotare demnă de un banc cu ingineri – pentru ca, în sfârșit, exploatarea apei să poată intra în legalitate, inclusiv în ceea ce privește potabilitatea.
Subiectul forajelor și al apei neconforme de la Coca-Cola Ploiești a fost deja disecat amplu în investigațiile Incisiv de Prahova (vezi:
https://www.incisivdeprahova.ro/2026/03/30/nan-maestrul-forajelor-fantoma-coca-cola-ploiesti-o-fabrica-de-cosmaruri-cu-apa-neconforma-si-autoritati-conforme-cu-spaga/ ).
Rămâne de văzut dacă noul foraj este o revenire la legalitate sau doar o nouă perdea de fum tehnică, pentru ca povestea „apei cu probleme” să fie îngropată în hârtii și avize.
Doamna Hasineți (Nan) Valentina și miracolul programului de 8 ore
În tot acest decor de promoții strategice și foraje miraculoase, se ridică și o întrebare colaterală, dar de bun-simț:
Va începe, în sfârșit, doamna Hasineți (Nan) Valentina să vină la muncă 8 ore pe zi, așa cum vin toți angajații de la Sanel?
Acum, când soțul nu mai este director la fabrica din Ploiești, poate fi un test simplu pentru normalitate: fără umbrela funcției de „domn director”, se aplică regulile pentru toți sau există, în continuare, un regim special pentru „ai casei”?

Concluzie: promovare, acoperire sau complicitate?
Mutările de la Coca-Cola HBC România și de la Ploiești, în special transferurile la Grup ale unor personaje-cheie, ridică o întrebare dificilă și incomodă:
Suntem în fața unui început de curățenie reală sau doar în următorul capitol al aceluiași joc de influență, în care nimeni nu pleacă cu adevărat, ci doar își schimbă eticheta?
Deocamdată, un lucru este vizibil: presiunea publică și investigațiile de presă – inclusiv seria de pamflete-investigații de pe Incisiv de Prahova
https://www.incisivdeprahova.ro/2025/06/25/coca-cola-imperiu-al-mizeriei-de-ce-ne-asfixiaza-ploiestiul-cu-miros-de-plastic-ars-bomba-e-gata-sa-explodeze/
https://www.incisivdeprahova.ro/2025/06/30/coca-cola-ploiesti-paradisul-infractorilor-cu-diploma-si-garda-de-mediu-pe-post-de-majordom/
https://www.incisivdeprahova.ro/2025/07/03/coca-cola-ploiesti-panica-la-imperiu-controale-inopinate-descopera-mizeria-directorul-suna-disperat-la-politicieni/
https://www.incisivdeprahova.ro/2026/03/11/coca-cola-ploiesti-raul-de-bani-murdari-si-bule-vandute-scump-cum-a-transformat-nan-fericirea-in-fecale-legale-si-toxicologie-de-lux/
https://www.incisivdeprahova.ro/2026/03/30/nan-maestrul-forajelor-fantoma-coca-cola-ploiesti-o-fabrica-de-cosmaruri-cu-apa-neconforma-si-autoritati-conforme-cu-spaga/
https://www.incisivdeprahova.ro/2026/05/08/tic-tac-ul-disperarii-baronul-nan-si-reteaua-de-la-coca-cola-ploiesti-au-inceput-numaratoarea-inversa-spre-beciul-domnesc/
– au început să producă reacții. Doar că aceste reacții poartă, încă, marca „promovării” și a „reorganizării”, nu a responsabilizării.
Până când instituțiile statului vor considera că e momentul să întrebe serios „cine, ce, unde, pe banii cui?”, rămânem în zona gri dintre ignorare, dispreț, complicitate și acoperire. Iar „Grupul” rămâne, convenabil, cimitirul de elefanți unde problemele nu se rezolvă, doar se îmbracă mai frumos. (Cerasela N.).
Featured
„Useriștii pun CFR Călători pe butuci?” – buget blocat, CCM sub asediu, risc de oprire a trenurilor de la 1 iulie
Cotidianul Național, într-un articol semnat de jurnalista Claudia Marcu, acuză USR că pregătește „dezafectarea” companiei CFR Călători, printr-o succesiune de decizii și inițiative legislative care ar putea lăsa angajații fără baza legală de plată a salariilor și ar împinge operatorul feroviar de stat spre blocaj sau chiar dispariție.
Buget respins, negocierile pentru noul CCM blocate
Potrivit informațiilor prezentate de Cotidianul Național, primul pas în destabilizarea companiei ar fi fost făcut de ministrul interimar al Transporturilor, useristul Radu Miruță. Acesta ar fi respins „în mod suspect” proiectul bugetului de venituri și cheltuieli al CFR Călători, ceea ce a blocat automat și începerea negocierilor pentru noul contract colectiv de muncă (CCM).
În lipsa bugetului aprobat, discuțiile pentru noul CCM – în baza căruia salariații își primesc drepturile – nu pot începe, atrag atenția sindicaliștii.
Ținta: articolul care menține drepturile după expirarea contractului
Legea 195/2020 privind statutul personalului feroviar prevede că, dacă un contract colectiv de muncă expiră și nu a fost încă încheiat unul nou, drepturile stabilite prin vechiul CCM se mențin până la semnarea următorului document. Această continuitate asigură faptul că salariații nu rămân descoperiți.
Conform articolului din Cotidianul Național, parlamentarii USR au trecut la „al doilea val” al atacului: un proiect de lege prin care urmăresc abrogarea dispoziției ce permite prelungirea efectelor CCM până la semnarea unuia nou.
Inițiativa legislativă este semnată, între alții, de fostul ministru al Transporturilor, deputatul USR Cătălin Drulă. Useriștii susțin, în expunerea de motive, că actuala reglementare ar contraveni Legii 367/2022 privind dialogul social, care limitează durata unui contract colectiv la maximum 24 de luni, cu o singură posibilă prelungire de cel mult 12 luni.
Argumentul USR: „eternizarea” contractelor și blocajul financiar
Parlamentarii USR vorbesc despre o „eternizare” a efectelor juridice ale unor CCM expirate, situație care, în opinia lor, ar crea un blocaj: angajatorul ar fi obligat să plătească drepturi financiare stabilite într-un alt context economic, fără ca sindicatele să aibă un stimulent real de a finaliza negocierea unui nou acord.
În expunerea de motive, semnatarii mai arată că, în perioade de criză sau scădere economică, actuala prevedere ar împiedica adaptarea costurilor de personal, în condițiile în care denunțarea unilaterală a CCM este interzisă de Legea 367/2022. Singura soluție rămasă, spun useriștii, ar fi concedierea colectivă – cu costuri mari pentru angajator și consecințe grave pentru salariați – ceea ce ar putea împinge la insolvență atât operatorii feroviari de stat, cât și pe cei privați.
Jurnaliștii de la Cotidianul Național contrapun acestei viziuni perspectiva sindicatelor, care atrag atenția că ele se luptă, de fapt, să negocieze noi contracte colective tocmai pentru a compensa inflația și scăderea puterii de cumpărare.
Sindicatele CFR: „Vor să închidă compania de la 1 iulie”
Reacția sindicatelor de la CFR Călători este extrem de dură. Rodrigo Maxim, președintele Federației Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România, avertizează – citat de Cotidianul Național – că abrogarea articolului 11 alin. (3) din Legea 195/2020 ar însemna, practic, oprirea companiei de la 1 iulie, data la care expiră actualul contract colectiv de muncă.
„Dacă se abrogă articolul 11.(3) înseamnă că, atunci când rămâi fără CCM, nu mai există baza legală ca să fii plătit. Deci, de la 1 iulie, trenurile CFR Călători nu vor mai circula, iar activitatea va fi preluată de operatorii privați, pentru că asta se și urmărește”, afirmă liderul sindical.
Mesajul sindicatelor este limpede: nimeni nu va lucra fără să fie plătit, iar anularea continuității drepturilor salariale ar avea ca efect direct oprirea activității la CFR Călători și transferul pieței către operatori privați.
Acuzații de „atac concertat” asupra operatorului feroviar de stat
Din perspectiva prezentată de Cotidianul Național, respingerea bugetului CFR Călători de către ministrul interimar Radu Miruță și proiectul legislativ inițiat de deputații USR formează un „atac concertat” asupra companiei de stat.
Blocarea bugetului, amânarea negocierilor pentru noul CCM și tentativa de a elimina prelungirea efectelor contractelor colective după expirare sunt descrise ca elemente ale unei strategii prin care operatorul feroviar public ar putea fi împins spre colaps, deschizând drumul unei preluări masive a serviciilor de transport feroviar de călători de către sectorul privat.
Anchete
Judecătoare de la Curtea de Apel Galați răspunde „campaniei de ură”: un singur dosar – 47 de volume, 9.400 de file
Criticile la adresa magistraților, intensificate în ultima perioadă în discursul politic și mediatic, sunt contrazise de realitatea volumului de muncă din instanțe. Publicația Lumea Justiției atrage atenția asupra unei postări devenite virale, semnate de judecătoarea Magdalena Hanu de la Curtea de Apel Galați, care a ales să arate concret ce înseamnă, în cifre, munca unui judecător.
Un dosar „monstru”: 47 de volume, 9.400 de file
Într-o postare făcută joi, 21 mai 2026, pe Facebook, judecătoarea Magdalena Hanu a prezentat un exemplu de dosar ajuns pe rolul Curții de Apel Galați: o cauză veche de 12 ani, soluționată în primă instanță de Tribunalul Galați (instanță cu indicativul 121), care a ajuns la apel cu nu mai puțin de 47 de volume.
Magistrata detaliază: fiecare volum are câte 200 de file, ceea ce înseamnă un total de 9.400 de file doar pentru acest singur dosar. Iar acesta este doar unul dintre cele aproximativ 50 de dosare programate într-o ședință săptămânală de judecată.
Replica unei judecătoare la etichetele de „îmbuibați” și „corupți”
În mesajul citat de Lumea Justiției, judecătoarea Magdalena Hanu descrie astfel situația:
„Pentru cei curioși despre munca judecătorilor și câte volume poate avea numai un dosar din cele aproximativ 50 de dosare dintr-o ședință săptămânală de judecată.
Până acum acest dosar are 47 de volume a câte 200 de file fiecare volum, adică 47×200=9.400 file numai un singur dosar!!!”
În continuare, magistrata răspunde direct campaniei de denigrare la adresa judecătorilor, vorbind despre modul în care sunt etichetați în spațiul public:
„Asta citește un ‘îmbuibat’ și ‘corupt’ sau cum ne mai numea nesimțitul ăla cocoțat foarte sus, chiar prea sus pentru nivelul lui moral și intelectual!”
Context politic tensionat: acuzații de „campanie de ură” împotriva judecătorilor
Postarea judecătoarei vine pe fondul unei retorici tot mai agresive la adresa magistraților, atribuită de Lumea Justiției „regimului Bolojan”, despre care publicația afirmă că întreține o „campanie de ură” împotriva judecătorilor.
În acest context, exemplul concret oferit de judecătoarea Magdalena Hanu – 9.400 de file de studiat într-un singur dosar, într-o instanță unde fiecare judecător are zeci de cauze pe ședință – este prezentat ca un contraargument la percepția publică alimentată de atacuri politice și mediatice.
Mesajul magistratei, preluat și comentat de Lumea Justiției, scoate în evidență discrepanța dintre etichetele de „îmbuibați” și „corupți” lipite judecătorilor și realitatea unei munci birocratice și intelectuale de mare volum, desfășurată sub presiunea timpului și a responsabilității deciziei judiciare. (Irinel I.).
-
Exclusivacum 4 zileAcademia de Cămătărie „Semnătura Falsă”. Cum se „albesc” milioanele sub uniformele de gală din IPJ Prahova
-
Administratieacum 3 zileFenomenul din Prahova: Dominic Alexandru Pop, micul campion care a transformat disciplina de fier în eleganță pe ringul de dans
-
Exclusivacum 4 zileIPJ PRAHOVA SAU „ACADEMIA DE DICTARE” PORTOCALĂ: Când uniforma de polițist devine costum de scenarist pentru fabricarea de dosare penale-fanteziste
-
Exclusivacum o ziPRELUARE OSTILĂ SUB ACOPERIREA STATULUI: Cum a fost lovit Complexul Hotelier „Scoica” de rețeaua Niță – Donciu, cu sprijinul unui fost șef din MAI
-
Exclusivacum 4 zileMarea „curățenie” la Coca-Cola PLOIEȘTI: Cum se reciclează șefii controversați în „exilul aurit” de la Grup
-
Exclusivacum 23 de oreIPJ PRAHOVA, CU NERVII LA MAXIM: De la „Academia de dictare Portocală” la seminarul de incompetenta generalizata
-
Exclusivacum 3 zileSingurătate la malul mării: Cum a transformat SNPP un Consiliu Național într-o sesiune de plâns colectiv sub fereastra ANP
-
Exclusivacum 2 zileEvadare cu sprijin de la stat: cum a sărit deținutul gardul, iar Ministerul Justiției a sărit adevărul




Notice: Undefined variable: user_ID in /home/incisivdeprahova/public_html/wp-content/themes/zox-news/comments.php on line 48
You must be logged in to post a comment Login