Connect with us

Exclusiv

Farsa de 25 martie: Cum si-au ingropat sefii Poliției Române propria istorie sub un steag de mătase!

Publicat

pe

Dezinteresul, blazon de onoare al sefului Poliției Române

E o realitate usturătoare, confirmată de Sindicatul Diamantul, că șefimea Poliției Române a cultivat un dezinteres cronic, aproape patologic, față de propriul trecut. De la birourile călduțe ale instituției, unde, probabil, istoria este confundată cu fișa postului (și aia preluată copy-paste), nu s-a clintit un deget pentru a finanța cercetări academice serioase. De ce? Probabil pentru că înțelesul continuu al funcției polițienești, de la 1400 încoace, ar tulbura somnul lin al „strategilor” din dotare. Păcat! Căci o simplă răsfoire prin letopisețe, condici de judecată și tratate de drept vechi ar demonta, cu brutalitate, mitul recent al unei instituții născute peste noapte, ca dintr-o eroare de sistem.

Analfabeți cu stele: Când istoria e un moft, nu o materie de examen

Cine mai crede, în acest secol al vitezei și al informației, că Poliția Română s-a născut la 1822? Ei bine, aproape toți! De la „șefu'” suprem și până la „împuternicitul” de la colțul județului, în fiecare an, pe 25 martie, se repetă aceeași litanie istorică, secă, semidoctă, un „copy-paste” obosit preluat, fără crâcnire, și de o presă autohtonă… lipsită de pretenții. Articolul 50 din Legea nr. 218 din 2002 a dictat, arbitrar, ziua de 25 martie ca Zi a Poliției. Arbitrar? Un eufemism dulceag. Practic, s-a ales un episod istoric minor, ca o bomboană pe colivă, pentru a-l transforma în actul de naștere al Poliției în spațiul românesc. Halal geneză!

Motivația oficială? În 1822, domnitorul Grigore Dimitrie Ghica i-a înmânat Marelui Agă Mihăiță Filipescu (un soi de șef de Poliție a Capitalei, cu funcții mai mult administrative) un steag. Un steag! De mătase galben-crem, cu o acvilă cruciată, tuiuri, buzdugane și, culmea ironiei pentru o instituție ce pare să fi uitat să judece, o balanță. Pe cealaltă parte, icoana Maicii Domnului și a Arhanghelului Gavriil, simbolizând Buna Vestire.

Buna Vestire a mășilor: Sau cum să fugi când iți bate poliția la ușă

Acum, să fim serioși: suprapunerea Zilei Poliției cu Buna Vestire, o sărbătoare creștină a speranței și a veștilor bune, este o glumă proastă, de un cinism amar. Nimeni, dar absolut nimeni, nu se bucură când îi bate Poliția la ușă, fie ea și cu „Buna Vestire”. Nu e o veste bună să găsești în poartă „mașina” Poliției, ori să-ți bată mascații la ușă – chiar dacă ar veni cu o floare de 8 Martie, cum se poartă mai nou în anumite cercuri polițienești.

Și nici umplerea funcțiilor de la vârful instituției cu „pleava socială amorală, analfabetă funcțional și coruptă în principii și valori” nu prevestește nimic bun. Oare Micul Agă Mihăiță Filipescu ar fi recunoscut în „șefii” de azi vreun urmaș demn de drapelul său? Probabil ar fi cerut o falangă, pentru a le arăta istoria pe pielea lor. Abordarea oficială este clară: e nevoie, cu orice preț, de o dată de început „curată”, o spălare de imagine forțată, o igienizare moral-religioasă pe un fond de… puroi istoric. E mai comod să te naști sub semnul „Bunei Vestiri” decât să îți asumi o tradiție milenară, mult mai complexă și, adesea, mult mai brutală.

Din temnițele evului mediu, cu dragoste! O scurtă introducere în rafinamentul represiv românesc

Ignoranța șefilor, dezvăluită de Sindicatul Diamantul, e cu atât mai gravă cu cât „conceptul de ordine și coerciție” în statul medieval românesc era mult mai avansat și, uneori, diabolic de eficient. Istoricii dreptului Valentin Al. Georgescu și Petre Strihan, în lucrarea „Judecata Domnească în Țara Românească şi Moldova (1611-1831)”, arată că nu exista o separare „democratică” a puterilor. Justiția, administrația și poliția erau o pastă vâscoasă sub autoritatea domnitorului, delegată apoi prin dregători.

Tabelul rușinii sefilor de azi: Pilonii represiunii de odinioară

Aceștia sunt pilonii pe care s-a clădit „siguranța publică”, piloni ignorați cu obstinație de „șefii” de azi:

Dregătoria Sfera de competență teritorială / socială Principalele atribuții de poliție și coerciție
Marele Armaş Nivel central / Infracţiuni de maximă gravitate Paza şi administrarea temniţelor („grosul armășiei”), instrucţia penală a suspecților (cu „chinuri și bătăi”), utilizarea torturii judiciare, executarea pedepselor capitale, capturarea boierilor fugari și a marilor tâlhari.
Marele Agă Nivel urban (Capitalele Bucureşti şi Iaşi) Poliţia economică (controlul mărfurilor, combaterea speculei – matrapaslac), poliția moravurilor (cârciumi, prostituție), paza oraşului pe timp de noapte, aplicarea pedepselor corporale în piețe publice (falanga!).
Marele Spătar Mahalale urbane, periferii și drumuri comerciale Comanda „breslei spătăreşti” (poterași, seimeni), menținerea ordinii la periferia orașelor, judecarea infracțiunilor penale minore (furturi mici, bătăi) în instanța proprie.
Ispravnicii Nivel teritorial (Județe în Ț.R., ținuturi în Moldova) Reprezentarea autorității centrale în teritoriu, putere deplină de arestare, anchetă şi judecată (fără pedeapsa cu moartea), administrarea închisorilor județene („grosul isprăvniciei”), coordonarea zapciilor. Sursă de abuzuri și îmbogățire rapidă.
Vătaful de Aprozi Curtea Domnească și nivel național Rol de executor judecătoresc și polițist de curte; aducerea forțată (manu militari) a suspecților la judecată, punerea în executare a sentințelor domnești și urmărirea debitorilor rău-platnici.

Marele Armaş: Bunicul nostru sadic, dar onest. Fără „mandat”, nu te scoți!

Cea mai crasă omisiune din istoriografia oficială a Poliției Române moderne este Marele Armaş – strămoșul direct al poliției judiciare și al sistemului penitenciar. Pe vremea lui, nu era loc de „negocieri” sau „pile”. Marele Armaş era garantul că, odată acuzat, ajungeai în fața domniei și-ți ispășeai pedeapsa. Răspundea cu capul pe tavă pentru pază, iar „grosul armășiei” (temnița) era raiul său. Aparatul birocratic era atât de complex, încât avea chiar un „condicar de temniță” – un fel de precursor al evidenței operative și al… cazierului. Sună cunoscut? Cam ca șeful de la arest care se prezintă, regulat, în fața șefului de IPJ cu raportul. Diferența? Armaşul știa istorie.

  • Tortura, o „proba regina”: Fără criminalistică, „dovada supremă” era mărturisirea. Iar pentru a o obține, armașii erau autorizați să aplice „chinuri și bătăi”. Tortura nu era un sadism ieftin, ci un mecanism procedural, integrat. Valentin Al. Georgescu notează termeni ca „strânsoare”, „munci”, „cazne”, „trudiri” – comenzi directe de la domnie pentru aflarea „adevărului”.
  • Armășeii: SPP-ul evului mediu: Trupa de 60 de agenți profesioniști, echivalentul forțelor de intervenție de azi. Prindeau hoți, tâlhari, dar mai ales boieri trădători. Totul cu o „carte de volnicie” – mandatul de arestare de azi.

Abia spre finalul secolului XVIII, când iluminismul a început să strecoare timid niște idei prin Principate, puterile absolute ale Armaşului au fost ciuntite. Păcat că spiritul său a supraviețuit multor „reforme” moderne.

Agă, bătăi la tălpi și morala urbană: Precursorii „bulevardierilor” de azi?

Marele Agă, de la care a plecat, chipurile, „tradiția” de la 1822, este de fapt o dregătorie mult mai veche. „Agă” vine din turcă, desemnând comandantul pedeştrilor care păzeau orașul. Ulterior, a devenit un veritabil Director sau Ministru al Poliției, un oficial omniprezent.

  • Poliția economică, cu falanga inclusa: Controla târgurile, combate specula (matrapaslîc), verifica calitatea alimentelor. Justiția Agăi? Sumară, publică și… dureroasă. Negustorii prinși cu falsuri erau bătuți la tălpi cu falanga, în piața publică. Un spectacol educativ, nu glumă!
  • Poliția moravurilor și a nopții: Controla cârciumile, „femeile de moravuri ușoare” și asigura patrularea „zi și noapte” pentru stârpirea hoților și a vagabonzilor. Dar, atenție! Marele Agă nu avea voie să intre în „casele cele cinstite” – adică la boieri. Legea era, ca și azi, oarbă… doar la ochiul potrivit.

Ispravnicii: Cum să faci bani frumoși din „moralitatea” femeilor, o rețetă veche de secole

În afara Bucureștiului și Iașilor, domneau Ispravnicii. Adevărați suverani locali, aveau „toată puterea divanului” în teritoriile lor. Arestau, anchetau, judecau. Cu o singură excepție: nu dădeau pedeapsa capitală. Și cum puterea absolută corupe absolut, Ispravnicii și-au transformat funcția într-o mașină de tocat bani.

  • „Șugubina”, sau Jecmăneala Legalizată: Cea mai notorie metodă era „șugubina”, o amendă pentru infracțiuni de moralitate, care a devenit un pretext perfect pentru șantaj, mai ales împotriva femeilor vulnerabile. Un flagel atât de mare încât domnitorul Matei Ghica, în 1754, a fost nevoit să intervină printr-un hrisov, interzicând direct încasarea șugubinei. O primă tentativă de „reformă polițienească” pentru a proteja cetățenii de propriii paznici. Dar, evident, „rețeta” a supraviețuit sub alte forme până în zilele noastre.

De la cronicari erudiți la „copy-paste” cu brevet: Evoluția genialității în Poliția Română

Dacă azi șefii de Poliție se pierd în teren sau sunt, conform Sindicatului Diamantul, „analfabeți sadea”, în trecut, dregătorii cu atribuții polițienești erau… intelectuali de calibru!

  • Miron Costin, autorul „Letopisețului Țării Moldovei”, școlit la iezuiți, a fost Vornic al Țării de Jos.
  • Grigore Ureche, alt colos, a deținut aceeași funcție.
  • Ion Neculce însuși, în cronica sa, consemnează: „eram tînăr și fusesem mai înainte agă”. Așadar, marele cronicar a coordonat patrulele de noapte, combătut specula, menținut ordinea urbană. Mai mult, a fost Mare Spătar și Hatman! Un om de ordine care, din interior, a descris corupția sistemică și mecanismele represive. Acum, comparați cu un comunicat de presă stufos, dar gol de sens.

Mavrocordat: Un domnitor fanariot cu mai mult cap decât zeci de sefi post-decembriști

Între 1739 și 1749, domnitorul fanariot Constantin Mavrocordat, un om cu o cultură preiluministă vastă, a făcut ce azi pare science-fiction: a reformat societatea. A înțeles criza profundă a justiției și a poliției, sufocate de „abuzuri nesfârșite și de nestăvilit”.

  • Laicizarea forțată a Poliției: În 1741, prin „Constituția” sa, a interzis protopopilor să mai dețină închisori private și să priveze oameni de libertate în schimbul unor „sume de bani”. O lovitură directă pentru corupția clericală și o primă afirmare a monopolului statului asupra violenței legitime.
  • Salarizarea funcționarilor: O utopie atunci, un vis spulberat azi: Pentru a eradica flagelul mitei, Mavrocordat a instituit salarizarea. Ispravnicii și boierii judecători urmau să fie plătiți de stat. O acțiune sistemică de profesionalizare, care, din păcate, n-a prins rădăcini adânci nici până azi. A cerut chiar prezența obligatorie a ispravnicilor la sediu, „pentru a curma anarhia și întârzierile” – un concept SF pentru mulți dintre șefii noștri etern absenți.

Cronologia reformelor polițienești (1741-1822): O istorie pe care nimeni nu o citește

Iată adevărata cronologie a evoluției poliției, nu basmul cu steagul:

Etapa / Domnitorul Măsura reformatoare de Poliție și Ordine Publică
1741 (Const. Mavrocordat) Interzicerea închisorilor administrate de biserică (protopopi); salarizarea funcționarilor de ordine publică de la vistieria statului.
1754 (Matei Ghica) Retragerea dreptului ispravnicilor de a încasa direct amenzi din infracțiuni de moravuri (șugubina), oprind astfel extorcarea femeilor.
1780 (Alexandru Ipsilanti) Promulgarea Pravilniceștii Condici. Instituirea procedurii scrise, limitarea puterilor Agăi și reglementarea arestărilor de către zapcii.
Aprox. 1789 Înființarea Departamentului Criminalicesc. Centralizarea anchetelor penale grave și scoaterea instrucției penale de sub arbitrariul Armaş.
1806 (Mihai Șuțu) Oficializarea denumirii generice de „POLIŢIE” pentru organele de pază și ordine din Capitale. Primele acte de identitate și portul de armă.
1822 (Grigore D. Ghica) Înmânarea primului drapel al Marii Agii către Mihăiță Filipescu (25 martie), act care avea să fie adoptat târziu ca Zi a Poliției Române, din motive de imagine, nu de substanță.

1822: Anul zero al istoriei, sau cum să inventezi tradiția Când nu ai chef să o cauți

După o asemenea odisee istorică, întrebarea e legitimă și tăioasă: de ce, domnilor legiuitori și șefi de Poliție de azi, ați decretat ziua de 25 martie ca Zi a Poliției Române?

Răspunsul e simplu, banal și profund dezamăgitor: PR și igienizare instituțională! 1822 a marcat sfârșitul fanarioților și revenirea la domniile pământene, după revoluția lui Tudor Vladimirescu. Noul domnitor, Ghica, avea nevoie să-și legitimeze puterea, să consolideze organele de ordine loiale, curățate de influențele străine. Înmânarea unui steag a fost un act politic, de restabilire a prestigiului, o imagine frumoasă. Faptul că pe steag era și Buna Vestire a oferit o binecuvântare divină, o aură de sfințenie, pentru o instituție ce avea să-și continue drumul, adesea, prin noroi.

Istoria a continuat: Agia a devenit Poliție prin Regulamentele Organice (1831), apoi a venit „Cronica polițienească” a lui Ghica Vodă (1850), legile lui Cuza (1860), Lascăr (1903), și cea din 1929. Regimul comunist a șters tot, înlocuind Poliția cu Miliția, o pată neagră abia „ștearsă” în 1989. Dar chiar și așa, drumul a fost lung și sinuos, plin de reforme și abuzuri, de la „brațul represiv al voinței domnești” la „instituția zilelor noastre”.

Concluzie tristă, adevăr crud: Istoria nu se face cu comunicări de presă!

Istoria, dragi șefi, nu iartă ignoranța. Adevărul nu se supune convențiilor de imagine publică, oricât de strălucitoare ar fi steagul de mătase. O instituție de anvergura Poliției Române nu are nevoie să-și cosmetizeze trecutul, ascunzându-se în spatele unui drapel din 1822 și a unei sărbători religioase picate întâmplător. Cercetarea exhaustivă, așa cum o cere dr. Vitalie Josanu de la Sindicatul Diamantul, demonstrează că fixarea zilei de 25 martie ca „început absolut” e o decizie pur arbitrară, o „comoditate funcționărească”. Un dezinteres profund pentru explorarea academică a originilor reale.

Poliția Română, cu adevărat mândră și sigură pe identitatea sa, ar trebui să arunce la gunoi narațiunea simplificatoare din 1822. Ar trebui să-și asume, cu maturitate și fără rușine, întreaga tradiție multiseculară, cu toate abuzurile (și au fost multe!), cu toate reformele, brutalitățile și parcursul de la brațul represiv al domniei la instituția care, teoretic, protejează azi siguranța cetățeanului. Până atunci, 25 Martie rămâne o farsă tristă, o zi în care ignoranța se felicită singură, sub ochii blânzi (și probabil ironici) ai Bunei Vestiri. (Cerasela N.).

Exclusiv

Consiliul care doar «ia act»: Cum îl spală C.A.-ul pe Nae Comisionaru’ la TCE, după ce-a dopat hipodromul și a jumulit transportul public

Publicat

pe

De

„Breaking news” la TCE: Consiliul de Administrație a descoperit… amânarea

După ce trei articole au radiografiat, pe rând:

  • dopajul grotesc de la Hipodromul Ploiești (cazul VIJELIE STI, comisia mărită cu oamenii „Stimatu’”, Decizia ANZ 554/11.08.2026 care desființează combinațiile lui Nae);
  • jaful de la Transport Călători Express S.A. Ploiești (Raportul 1729/05.11.2025, cu pierderi de zeci de milioane, datorii fiscale cu iz penal, achiziții aberante și control intern sabotat);
  • hărțuirea controlorilor financiari care au îndrăznit să spună că „nu iese la bani”;

vine „noutatea”: Decizia nr. 11/11.08.2026 a Consiliului de Administrație TCE.

Pe scurt: după tot ce a ieșit la iveală, după sesizări, raport de audit, scandaluri, amenințări în birouri, combinații cu motorină și cai dopați, C.A.-ul TCE se adună, își suflecă mânecile și… prorogă.

Nu sancționează. Nu demite. Nu face plângeri penale.
Prorogă. Ia act. Avizează. Solicită. Reanalizează.

Un fel de „Excel al nepăsării instituționalizate”.

Anatomia unei decizii care nu decide nimic

Să vedem „capodopera” birocratică, punct cu punct, ca să înțelegem cum arată un scut oficial pentru Nae Comisionaru’.

Art. 1 – Marii reformatori… amână reforma

„Prorogă analiza privind eficientizarea structurii organizatorice a societății… și dispune elaborarea unei note de fundamentare…”

Traducere în limba română:

  • știm că organigrama e umflată, că sunt posturi inventate pentru clientelă, că raportul 1729 striga „pierderi, datorii, jaf”;
  • știm că „Nae Comisionaru’” a modelat TCE după chipul și asemănarea combinatorilor din cai și motorină;
  • dar, în loc să cureți acum, să tai posturi de paradă, să oprești hemoragia de bani, cere o „notă de fundamentare”.

Când?
Termen: 20.08.2026.
Adică încă o săptămână de buget care sângerează, ca să aibă timp Nae & Co. să-și repoziționeze oamenii în noua organigramă „eficientizată”.

Art. 2 – „Strategia de redresare”: încă un pdf care nu supără pe nimeni

„Prorogă analiza… Strategiei de redresare, eficientizare și creștere a performanței operaționale…”

Se cere:

  • completarea cu „observațiile din ședință”;
  • transmiterea într-o formă „finală, structurată și verificată”;
  • cu toate modificările „marcate distinct”.

Nu se spune:

  • ce nu merge,
  • cine e responsabil,
  • ce măsuri concrete ia conducerea,
  • cum se oprește jaful descris în Raportul 1729.

Și, mai ales, nu se spune un cuvânt despre:

  • hărțuirea controlorilor financiari care au sesizat neregulile către C.A.;
  • amenințările cu linșaj în birouri, atribuite lui Nae și altor șefi.

Nu există un articol despre protecția avertizorilor.
Nu există o măsură de stopare a hărțuirii.
Nu există o solicitare de cercetare disciplinară.
Doar… „strategie”, „structurare”, „verificare”.

Instituțional, victimele sunt invizibile. Neregulile, la fel.

Art. 3–5 – Ritualul „luatului la cunoștință”

„Ia act de Informarea nr. API 10751/14.07.2026…
Avizează Raportul misiunii de audit…
Ia act de Planul de acțiune…”

Cuvinte-cheie: „ia act”, „avizează”.
Responsabil: —
Termen: —

Când vezi așa ceva într-o decizie a unui C.A. după raport de audit și sesizări grave, ai în față certificatul de vaccinare cu Birocraxit împotriva Răspunderii.

Când fiscul bate la ușă, C.A.-ul „solicită actualizarea materialului”

Art. 6 – Contabilitatea creativă, pusă la punct… pe hârtie

„Ia act de Adresa nr. DF 11570/27.07.2026 și solicită actualizarea materialului privind execuția bugetară… în conformitate cu Legea 82/1991, Legea 227/2015, Ordinul 1802/2014.”

Pe românește:

  • TCE are probleme grave la înregistrările contabile și fiscale, exact cum spunea și Raportul 1729, cu risc de Legea 241/2005 – evaziune fiscală;
  • în loc să vedem o evaluare a răspunderii persoanelor care au semnat actele, un demers către organele penale,
  • se cere doar „actualizarea materialului”.

Concluzie:
Nu problema e ilegală, ci prezentarea e neactualizată.

Art. 10 – Se cer „declarații rectificative”. Atât.

„…solicită verificarea înregistrărilor contabile și fiscale semnalate în ședință… precum și întocmirea declarațiilor rectificative aferente trimestrelor I și II.”

Deci:

  • au fost făcute înregistrări contabile/fiscale greșite;
  • se recunoaște implicit că trebuie corectate retroactiv;
  • dar nu apare niciun cuvânt despre cine a greșit, dacă a fost rea-credință, dacă s-au produs prejudicii, dacă există risc penal.

Classic TCE:
„Băgăm o rectificativă și gata, s-a spălat păcatul.”
Ca la hipodrom: „băgăm o comisie nouă, două semnături, și poate scapă VIJELIE STI de descalificare”.

 Episod special: „Cine-l întreabă pe TCE, primește… o analiză de oportunitate”

Art. 7 – Cetățeanul deranjant: tratat ca problemă, nu ca avertizor

„Ia act de solicitarea domnului Bunea Sergiu (…) și dispune reprezentantului legal (…) evaluarea oportunității formulării unui răspuns…”

Nu: „răspundeți în termenul legal, clar și complet”.
Nu: „clarificați public problemele semnalate”.

Ci: „evaluați oportunitatea de a răspunde”.

Cu alte cuvinte:

  • dacă întreabă „neica nimeni”, poate îl ignorați;
  • dacă întrebarea pune degetul prea adânc în rană, poate tăcem;
  • dacă insistă, vedem noi cum îl facem „trol”, „calomniator”, „hater politic”.

Este mentalitatea clasică a feudelor publice:
cetățeanul nu e beneficiar al serviciilor TCE, ci un supus care cere prea mult.

Indicatorii de performanță: să fie clar cine ia banii, nu cine muncește

Art. 8 – KPI cu dedicație

„…dispune reanalizarea și refacerea indicatorilor de performanță ai directorilor executivi, cu delimitarea acestora față de indicatorii aferenți Consiliului de Administrație…”

Tradus:

  • Primăria (acționarul) trimite Adresa nr. 12121/06.08.2026 și cere clarificări la performanță;
  • C.A.-ul se concentrează, în plin scandal financiar, pe tehnică de KPI:
    • ce indicatori pentru directori,
    • ce indicatori pentru C.A.,
    • cine bifează ce.

Nu sunt indicatori de genul:

  • „scăderea pierderilor cu X milioane”;
  • „recuperarea creanțelor Y”;
  • „reducerea datoriilor la stat sub pragul penal”;
  • „zero cazuri de hărțuire a avertizorilor și salariaților”.

Sunt indicatori ca la hipodrom:
„Să iasă cursa cum trebuie, nu adevărul.”

Partea care doare cel mai tare: TCE e creditor, dar noi plătim jaful

Art. 11 – Când TCE își recuperează banii, „Nae” își păstrează scaunul

„Dispune conducerii executive notificarea Primăriei Municipiului Ploiești pentru plata facturilor restante în maximum 5 rate (…) și continuarea cu celeritate a (…) demersurilor (…) pentru recuperarea creanțelor societății.”

Aici aflăm, negru pe alb, că:

  • Primăria are facturi restante către TCE (adică TCE e creditor, nu doar gaură neagră);
  • se negociază plata în 5 rate, pe perioada august–decembrie 2026.

Ce NU vedem:

  • un plan clar: „cum stopăm scurgerile de bani din interior”;
  • cum se leagă aceste creanțe de datoriile istorice, de contractele umflate, de consumul de combustibil, de piesele inutile cumpărate pe stoc;
  • cum se aliniază totul la Raportul 1729/05.11.2025 care cerea, practic, un seism la vârful TCE.

Se face presiune pe bugetul local să plătească, dar nu se face curățenie în propria ogradă.

Și hărțuirea? Și amenințările cu linșaj? Invizibile în Decizia 11.

Cel mai grav: în tot documentul nu apare nici cel mai mic semn că:

  • C.A.-ul a luat în serios sesizarea controlorilor financiari (11.08.2026) privind presiunile și amenințările din partea lui Nae și a altor șefi;
  • există o anchetă internă serioasă;
  • cineva e protejat ca avertizor de integritate;
  • cineva și-a pus problema răspunderii penale și disciplinare a autorilor hărțuirii.

Ziua de 11.08.2026 e dublu simbolică:

  • ANZ desființează minciuna de la Hipodrom (Decizia 554/11.08.2026), punând la zid comisia „umflată” pentru VIJELIE STI, în care Nae și prietenii încercaseră să scape de descalificare;
  • C.A.-ul TCE adoptă Decizia 11/11.08.2026, un document perfect pentru a nu deranja sistemul Nae-Comisionaru.

În aceeași zi, un organism extern (ANZ) pune ordine într-un dosar de abuz și combinații,
iar o instituție locală (C.A. TCE) își face că plouă peste abuzuri și hărțuire.

Nae Comisionaru’: de la caii dopați la autobuze gripate

Profilul se leagă perfect:

  • la Hipodrom: comisie mărită cu oamenii potriviți, decizie blândă, fără descalificare, până când vine ANZ și răstoarnă totul;
  • la TCE: organigramă umflată, raport de control devastator, control intern sabotat, datoriile la stat lăsate să explodeze, iar când cineva ridică vocea – amenințări.

Decizia 11/11.08.2026:

  • nu menționează numele lui Alexandri Nicolae;
  • nu pomenește despre presiunile făcute în birouri;
  • nu respiră niciun strop de indignare față de faptul că datoriile fiscale pot intra în sfera penală.

În schimb:

  • îl protejează pe „Nae Comisionaru’” prin amânări, reformulări, „note de fundamentare”, „analize de oportunitate”;
  • creează aparența de activitate, fără să schimbe nimic din mecanismele reale ale jafului.

„Abuzuri peste abuzuri”: tabloul complet

Cu cele patru surse puse laolaltă (cele trei articole anterioare + Decizia nr. 11):

  1. Hipodromul Ploiești
    • Cazul VIJELIE STI arată cum se falsifică sportul ca să câștige cine trebuie.
    • Intervenția ANZ demonstrează că abuzul era atât de grosolan, încât nici „ai lor” nu l-au mai putut acoperi.
  2. TCE Ploiești
    • Raportul 1729/05.11.2025 descrie un jaf metodic, cu datorii la stat, achiziții ilogice, control sabotat.
    • Hărțuirea avertizorilor – semn clar că sistemul știe ce face și își apără jaful.
  3. Decizia 11/11.08.2026 a C.A. TCE
    • este piesa lipsă: dovada că structura de guvernanță nu vrea să curețe, ci să cosmetizeze;
    • arată cum se reacționează oficial după ce totul a ieșit la iveală:
      • se amână,
      • se „ia act”,
      • se „avizează”,
      • se „reanalizează”,
      • se fac „declarații rectificative”,
      • se restructurează indicatorii de performanță,
      • se evaluează „oportunitatea” de a răspunde unui cetățean.

Pe fundal, Nae Comisionaru’ rămâne, liniștit, în pozițiile lui.
Caii au fost descalificați, dar combinatorul a rămas în șa.

Concluzie pamfletară: România în varianta „Prorogată S.A.”

Dacă ar fi să rezumăm într-o singură imagine:

  • pe pista Hipodromului, VIJELIE STI alergă dopați,
  • în autobuzele TCE, călătorii se clatină pe niște rable cumpărate la supra-preț,
  • în birourile de la etaj, Nae Comisionaru’ explică foarte serios cum „totul e legal și verificat”,
  • iar în sala de ședințe a C.A., cinci oameni serioși semnează o decizie prin care „prorogă”, „ia act” și „solicită actualizarea materialelor”.

Abuzuri peste abuzuri,
dar cu formulări perfecte și semnătură la sfârșit:

Decizia nr.11 – FMT VB

Președinte – Cătălin Dobrescu
Membri – Cristinel Șchiopu, Florin Mădălin Țaboi, Viorica Băcanu, Florentina Pantazi.

Când se va prăbuși totul, vom ști exact cine „a luat act”, dar nu a făcut nimic. Vom reveni. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Gradul de chestor, noul abonament „family & friends” în Poliția Penitenciară?

Publicat

pe

De

Când uniforma e opțională, dar relațiile de familie sunt obligatorii

Pamflet – ton foarte serios, dar râzi ca să nu urli

Dacă ar fi după polițiștii de penitenciare, gradul de chestor ar trebui câștigat cu ani de nopți nedormite, scandaluri cu deținuți, lipsă de personal, rapoarte, controale și dosare cât zidul de la Jilava.

Dacă ar fi după realitatea din sistem… pare că se poate și altfel: un pic de soț sindicalist, un strop de fost director general adjunct în familie, un naș prin conducerea ANP, ceva „context instituțional favorabil” și, brusc, ți se potrivește epoletele de chestor ca turnate.

Desigur, oficial, nimeni nu recunoaște nimic. Toți au „respectat procedurile”. Unele proceduri atât de elastice că, dacă le tragi un pic, ajung până la masa de tăiat tortul de botez.

„Merit” vs. „merităm noi între noi”

Întrebarea de pe buzele polițiștilor de penitenciare e simplă și crudă:

Gradul de chestor se dă pe:

  • criterii de merit,
    sau
  • criterii de „merităm noi între noi”?

Când vezi combinația:

  • soție cu grad de chestor,
  • soț lider sindical de top,
  • fost director general adjunct în familie,
  • naș-fin prin conducere,
    începi să te întrebi dacă nu cumva în loc de Ordin al ministrului Justiției avem, de fapt, „Ordinul de zi pe familie”.

Sigur, nimeni nu spune negru pe alb că asta a decis avansarea. Dar întrebarea nu mai e dacă miroase a aranjament, ci doar CÂT DE TARE.

Chestor de penitenciare sau chestor de relații publice?

Când FSANP (nu vreun blog anonim) spune public că regulile propuse pentru avansarea la chestor sunt atât de vagi încât încap prin ele toate pilele patriei, poate că nu mai vorbim de „riscuri teoretice”.

Să ne înțelegem:
Chestorul, în mintea polițistului de penitenciare din tură, ar trebui să fie:

  • ăla care a condus ani de zile unități grele,
  • a gestionat regimuri de maximă siguranță,
  • a dus în spate decizii care nu se iau cu „hai să vedem cum dă bine la familie”.

În schimb, ce vedem?
Un tablou în care întrebările sunt mai numeroase decât deținuții pe o secție suprapopulată:

  • ce unitate s-a condus, efectiv?
  • ce regimuri erau acolo, în perioada relevantă?
  • cu ce complexitate, ce responsabilitate REALĂ, nu de vitrină?
  • cine a propus, cine a avizat, cine a spus „da, merită chestor”?

Dacă meritele nu pot fi explicate clar, dar arborele genealogic da, atunci problema nu mai este doar de percepție.

ANP – Administrația Nașilor din Penitenciare?

În tot acest tablou, apare și „bonusul” de relații personale în vârful ANP:

  • conducere cu echipă gen Halchin – Romanu,
  • informații privind relații de tip naș–fin cu persoana vizată,
  • în același timp, avansări la cel mai înalt grad.

Nu, nu spunem că nașul semnează epoleții la botez.
Dar dacă într-un sistem PUBLIC, la GRADUL MAXIM, ai:

  • soție, soț, fost director adjunct din familie,
  • plus o relație de naș–fin prin conducere,
    iar totul pare „perfect legal”, atunci ori legea e făcută cu pixul pe genunchi la chef, ori cineva exploatează la maximum toate umbrele.

Și da, aici nu mai vorbim de morală. Vorbim de APARENȚA de imparțialitate, care în drept valorează cât jumătate de probatoriu. În penitenciare, însă, pare să valoreze cât un șervețel de la protocol.

„Avansat pe merit”. Care merit, mai exact?

Hai să traducem, pe înțelesul oamenilor din schimbul 2:

Dacă tu, simplu polițist de penitenciar, vrei:

  • avansare,
  • funcție,
  • grad mai mare,

ți se va spune:

  • criterii obiective,
  • vechime,
  • funcție de conducere relevantă,
  • complexitate,
  • regimuri grele,
  • zero abateri.

Dacă însă ești:

  • parte din „familia potrivită”,
  • cu conexiunile potrivite,
  • într-un context instituțional „cald”,

atunci pare că:

  • Penitenciarul tău, oricare ar fi el, devine brusc „suficient de complex”;
  • experiența, oricare ar fi ea, „bifează toate criteriile”;
  • și toată lumea semnează cu un entuziasm demn de o ridicare în grad, nu de o verificare.

De-aia spuneau oamenii din sistem:
„Trebuie insistat tare pe gradul ăsta de chestor. La mijloc sigur e ceva necurat.”

Când oamenii din interior spun asta, nu mai e pamflet. Pamfletul doar pune oglinda.

Ministerul Justiției: „Dacă totul e legal, de ce vă feriți de transparență?”

Cererea e atât de simplă, încât devine suspect faptul că trebuie repetată cu litere de-o șchioapă:

  • arătați CRITERIILE aplicate,
  • arătați CINE a propus,
  • arătați CINE a avizat,
  • arătați CE funcție concretă se exercita și CU CE responsabilități,
  • arătați CUM s-au tratat alți ofițeri aflați în situații similare.

Dacă totul a fost legal, verificarea ar trebui să fie o simplă formalitate, încheiată cu:

  • „Uitați, totul e în regulă, iată actele, iată comparațiile, iată motivele”.

Dacă însă:

  • apar eschive,
  • răspunsurile sunt în stil „perdea de fum”,
  • se ascund documente după paravanul limbajului de lemn,

atunci suspicionarea devine reflex de autoapărare, nu răutate sindicală.

Meritocrație cu două măsuri: una pentru tură, una pentru „aleși”

În Poliția Penitenciară, lucrurile se văd așa:

Pentru polițistul simplu:

  • abatere minoră? Ești zdrobit în comisii.
  • ai îndrăznit să înfrunți șefii? Nu mai vezi avansare 10 ani.
  • nu ai „spatele” potrivit? Stagnezi pe post, indiferent cât muncești.

Pentru cei „cu grad și cu relații”:

  • relații de familie în vârf? „Nu e probă de favoritism, e coincidență.”
  • relație de naș–fin în conducere? „Nu înseamnă nimic, așa e în România.”
  • avansări la vârful piramidei, în context discutabil? „Totul e legal, mergeți mai departe, nu e nimic de văzut.”

Meritocrația cu două măsuri arată așa:

  • pentru unii: cod, regulamente, comisii;
  • pentru alții: „lasă că știm noi cum se face”.

Chestorul – vârf de carieră sau vârf de rețea?

Gradul de chestor AR TREBUI să fie:

  • încununarea unei cariere ireproșabile,
  • semn de prestigiu autentic,
  • simbolul responsabilității maxime pentru sistem.

În percepția tot mai multor polițiști de penitenciare, însă, riscă să devină:

  • simbolul unei combinații reușite,
  • semn că „ai nimerit în familia bună”,
  • dovada că deciziile se iau mai degrabă în cercuri mici, nu în comisii mari.

Iar când gradul suprem ajunge să fie asociat mai mult cu „relații” decât cu „merit”, mesajul transmis celor din subordine este devastator:

  • „muncește, dar să nu crezi că asta te va duce în vârf; acolo se ajunge altfel”.

Final: cine nu are un chestor în familie, să-și caute naș?

Pamfletul nu condamnă definitiv pe nimeni. Dar pune întrebări pe care oamenii simpli din sistem le șoptesc pe holuri și prin ture de noapte:

  • Cum se ajunge, EXACT, la gradul de chestor în Poliția Penitenciară?
  • Cât contează munca și cât contează cine îți este soț, rudă, naș sau fin?
  • De ce există atâtea coincidențe de familie în preajma celor mai înalte grade?
  • De ce trebuie să strige sindicatele și nu se autosesizează sistemul însuși?

Dacă Ministerul Justiției și ANP vor să demonstreze că gradul de chestor e pe bune, nu pe neamuri, nu e complicat:

  • fac o verificare SERIOASĂ,
  • compară situații SIMILARE,
  • publică concluzii CLARE.

Dacă după toate astea reiese că totul e curat, cu atât mai bine pentru toți.
Dacă nu… atunci gradul de chestor n-o să mai fie, în ochii oamenilor, semnul excelenței profesionale, ci doar ecusonul perfect pentru un nou brand cinic de sistem:

„Poliția Penitenciară – unde legea e pentru fraieri, iar chestorii sunt pentru familie.” (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

COMITETUL FANTOMĂ AL POLIȚIEI ROMÂNE: SE ÎNTRUNEȘTE PE HÂRTIE, DOAR CA SĂ BIFEZE PROSTIA

Publicat

pe

De

Cum a reușit Ministerul Afacerilor Interne să inventeze comitetul de securitate și sănătate în muncă care nu apără pe nimeni, nu controlează nimic și există doar ca decor administrativ – după cum arată, negru pe alb, documentele strânse de Sindicatul Polițiștilor „Diamantul”

Comitetul de carton: instituția care există doar în Word

Dacă Dante ar fi coborât în infernul birocratic al Ministerului de Interne, ar fi scris un cânt special pentru comitetele de securitate și sănătate în muncă din poliție. Și probabil ar fi păstrat replica celebră: „Să nu vorbim de ei; privește-i și treci.”

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, prin președintele Vitalie Josanu, a pornit în 2026 o serie de petiții oficiale, în baza Legii nr. 544/2001, către inspectoratele de poliție județene, Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, inspectorate de jandarmi și Ministerul Afacerilor Interne. Scopul: să vadă, concret, cum funcționează comitetele de securitate și sănătate în muncă (C.S.S.M.) în aceste structuri.

Rezultatul nu este o listă de nereguli. Este radiografia unei minciuni instituționalizate: o structură care pe hârtie ar trebui să apere sănătatea polițiștilor, iar în realitate apără doar confortul șefilor.

România copiază cu succes: 25 de inspectorate, un singur creier

Petiția nr. 40/JV din 14 martie 2026 a fost trimisă către inspectoratele de poliție județene, întrebând simplu: cum vă organizați securitatea și sănătatea în muncă și cine face parte din comitet?

Au răspuns 30 de unități de poliție. Doar că, „surpriză”: răspunsurile nu seamănă între ele. Sunt identice.

Inspectorate aflate la sute de kilometri distanță – Sălaj, Suceava, Satu Mare, Ialomița, Mehedinți, Caraș-Severin, Tulcea, Timiș, Prahova, Hunedoara și altele – trimit același text, în aceeași ordine, cu aceleași citate legale, aceeași „consultare directă”, aceeași frază despre „la latitudinea angajatorului”, aceleași omisiuni.

Nu avem puncte de vedere. Avem un șablon. Un „copy-paste național” livrat, semnat, ștampilat.

Dovada?

– Inspectoratul de Poliție Județean Satu Mare, într-o adresă din altă campanie, scrie senin că „la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava sunt îndeplinite obligațiile legale”.
Satu Mare vorbește în numele Sucevei, într-un act oficial.

– Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara trimite o adresă cu antet „Deva” și începe: „Activitatea de securitate și sănătate în muncă la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Iași…”. Hunedoara, în numele Iașului.

Deci nu mai vorbim de impresii. Vorbim de text-tip distribuit central, copiat mecanic, nici măcar recitit.

Comitetul, în viziunea legii: locul unde șefu’ trebuie să dea socoteală

Legea nr. 319/2006 și Normele aprobate prin H.G. nr. 1425/2006 au avut, culmea, o idee bună: comitetul de securitate și sănătate în muncă ar trebui să fie un fel de „parlament intern” al salariaților, în fața căruia șeful unității e obligat să dea explicații scrise când nu acceptă propunerile lor (art. 73).

Comitetul, în teorie:

  • analizează și face propuneri pentru politica de securitate și sănătate;
  • verifică aplicarea instrucțiunilor de lucru;
  • dezbate raportul anual privind securitatea și sănătatea în muncă;
  • se întrunește cel puțin o dată pe trimestru;
  • e format paritar: același număr de reprezentanți ai lucrătorilor și ai angajatorului;
  • reprezentanții lucrătorilor sunt aleși de către și dintre lucrători;
  • aceștia trebuie să facă un curs de minimum 40 de ore;
  • medicul de medicină a muncii face parte obligatoriu din comitet.

Pe hârtie, avem democrație internă. În realitate, avem o mascaradă perfect organizată.

„La latitudinea angajatorului”: cum a fost înlocuită legea cu șmecheria

Fraza magică, regăsită copy-paste în răspunsurile inspectoratelor, sună așa:

„Legislația aplicabilă stabilește principiul conform căruia reprezentanții lucrătorilor sunt aleși de către lucrători, fără a impune o procedură sub forma unei metodologii interne distincte, lăsând la latitudinea angajatorului și a colectivului de lucrători modalitatea concretă de organizare a procesului de desemnare.”

Traducere: „legea nu ne obligă să avem o procedură clară, facem cum vrem noi”.

Doar că acest lucru este pur și simplu fals. Normele aprobate prin H.G. nr. 1425/2006 sunt extrem de clare:

  • Art. 52: reprezentanții lucrătorilor „sunt aleși de către și dintre lucrătorii din întreprindere și/sau unitate, conform celor stabilite prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare și funcționare”.
  • Art. 60 alin. (1): „Modalitatea de desemnare a reprezentanților lucrătorilor […] va fi stabilită prin contractul colectiv de muncă, regulamentul intern sau regulamentul de organizare și funcționare.”

Adică exact invers: nu e „la latitudinea angajatorului”. E la litera regulamentului. Scris. Cunoscibil. Opozabil.

Și acum lovitura: Ministerul Afacerilor Interne însuși, prin adresa nr. 705368 din 25 mai 2026, recunoaște negru pe alb exact ceea ce inspectoratele neagă. Ministerul citează articolele și admite că modalitatea de desemnare „este stabilită” prin contract colectiv, regulament intern sau regulament de organizare și funcționare.

Cu alte cuvinte:

  • la nivel central se recunoaște că trebuie procedură scrisă;
  • la nivelul inspectoratelor se semnează șablonul „nu trebuie procedură, e la latitudinea angajatorului”.

Aceeași instituție, două poziții opuse, la o lună și jumătate distanță.

„Consultarea directă”: alegeri fără urnă, fără reguli, fără nimic

În lipsa procedurii cerute de lege, inspectoratele au inventat o formulare comodă: reprezentanții lucrătorilor sunt desemnați „în urma unui proces de consultare directă desfășurat la nivelul unității”.

Nu există:

  • regulament clar privind cine votează, cum, când, cu ce cvorum;
  • mandat cu durată fixă gestionat corect (deși art. 59 alin. (1) vorbește de 2 ani);
  • două etape distincte, cum cere legea (mai întâi alegerea reprezentanților cu răspunderi specifice, apoi desemnarea celor din comitet).

Există doar o „consultare” organizată de exact oamenii în fața cărora acești „reprezentanți” ar trebui să stea și să pună întrebări.

Și, ca să fie batjocura completă, în unele inspectorate regulamentul de organizare și funcționare există (cum recunoaște I.P.J. Sălaj), dar ori nu conține procedura, ori este pur și simplu ignorat. În ambele variante, legea este călcată în picioare.

Cine îi reprezintă pe polițiști? Exact cei de care ar trebui să se apere

Singurul inspectorat care a avut curajul (sau neatenția) să spună pe față cine sunt reprezentanții lucrătorilor este I.P.J. Suceava.

Lista celor cinci „reprezentanți ai angajaților”:

  • șeful Biroului Control Intern;
  • șeful Serviciului Criminalistic;
  • un agent principal de la Serviciul Acțiuni Speciale;
  • un ofițer de la Structura de Securitate;
  • șeful Biroului Juridic.

Adică:

  • omul care anchetează plângerile polițiștilor, îi „reprezintă” în comitet;
  • omul care scrie apărările juridice ale angajatorului în instanță, îi „apără” în comitet.

În Sălaj e și mai grotesc:

  • reprezentanții angajatorului sunt șefi de servicii (Resurse Umane, Ordine Publică, Financiar, Pregătire Profesională, Secție Rurală);
  • reprezentanții „lucrătorilor” sunt angajați din exact aceleași structuri, în aceeași ordine.

Comitet paritar, varianta M.A.I.: de o parte șefii, de cealaltă parte subalternii direcți, fiecare angajat „reprezentându-l” pe șeful lui.

La Satu Mare, 7 unități din 10 refuză să spună nume, invocând art. 12 din Legea nr. 544/2001 și declară componența „date cu caracter personal”. Fix aceeași frază în 23 de unități, de la Arad la Vrancea.

În același timp, art. 63 din normele H.G. nr. 1425/2006 spune clar că membrii comitetului sunt nominalizați prin decizie scrisă, „iar componența comitetului va fi adusă la cunoștință tuturor lucrătorilor”.

Deci: polițistul simplu trebuie să știe cine îl reprezintă, dar sindicatului lui nu i se pot spune aceste nume, că-s „date personale”.

Un organism care trebuie să fie PUBLIC în interiorul unității devine BRUSC „confidențial” când este întrebat cine stă acolo.

Locurile în comitet, împărțite ca o pradă între organizații

La I.P.J. Tulcea, farsa e la vedere:

Reprezentanții lucrătorilor sunt descriși nu prin funcții, nu prin competențe, ci așa:

  • 2 membri S.N.P.P.C.;
  • 1 membru C.N.P.;
  • 1 membru C.S. DELTA POL.

Locurile în comitet sunt tratate ca „cote pe organizații”: două pentru un sindicat, una pentru altă structură, una pentru Corpul Național al Polițiștilor. Ceea ce legea nu prevede nicăieri.

La I.P.J. Vâlcea e și mai plastic:

  • reprezentanții lucrătorilor sunt „lucrători care dețin calitatea de reprezentanți ai organizațiilor sindicale (EUROPOL, SIDEPOL, S.N.P.P.C.)”, plus un lucrător din Biroul Control Intern.
    Adică exact aceeași structură care a apărut și la Suceava ca „reprezentant al salariaților”.

Legea vorbește de reprezentanți aleși de către lucrători. Practica M.A.I. vorbește de locuri împărțite „la pachet” pe organizații, puse la dispoziție de șefi.

Corpul Național al Polițiștilor: nu e sindicat, dar ia locul sindicatelor

La I.P.J. Ialomița, printre reprezentanții lucrătorilor apare textual: „președintele Biroului Teritorial Ialomița al Corpului Național al Polițiștilor”.

Și aici trebuie subliniat cu markerul roșu:

  • Corpul Național al Polițiștilor (CNP) NU este sindicat;
  • este „formă de organizare pe criteriu profesional, autonomă, apolitică și nonprofit”, persoană juridică de drept public, înființată prin lege (art. 49 din Legea nr. 360/2002);
  • se organizează pe principiul „ierarhiei structurilor de conducere”.

Deci nu avem reprezentant al salariaților, avem reprezentant al unei structuri ierarhizate, care îi cuprinde și pe șefi, și pe subordonați.

Mai mult:

  • art. 39 alin. (2) din Legea nr. 360/2002 prevede că programul de lucru al polițiștilor se stabilește prin ordin al ministrului „după consultarea Corpului Național al Polițiștilor”;
  • aceeași structură care e consultată la stabilirea regulilor de program ajunge să „reprezinte” lucrătorii în comitetul care ar trebui să controleze aplicarea acelor reguli.

Sindicatele?

I.P.J. Ialomița spune clar: organizațiile sindicale nu au fost nici măcar consultate pentru desemnarea reprezentanților lucrătorilor, pentru că „normele nu instituie o obligație expresă în acest sens”.

Când legea nu spune expres „trebuie să întrebați sindicatele”, inspectoratul își spală mâinile: „nu putem fundamenta”.

În schimb, acolo unde legea spune clar „trebuie să faceți curs de 40 de ore” sau „trebuie să aveți medic de medicină a muncii”, brusc devine „recomandare, nu condiție”.

Cursul de 40 de ore: lux opțional pentru unii, obligație doar pe hârtie

Art. 55 din H.G. nr. 1425/2006 spune clar: reprezentanții lucrătorilor cu răspunderi specifice „trebuie să urmeze” un program de pregătire de minimum 40 de ore, iar absolvirea se atestă prin document.

Ce răspunde I.P.J. Ialomița?

  • că acest articol „reglementează formarea profesională” fără a condiționa „desemnarea sau exercitarea calității de reprezentant”;
  • și că, în prezent, doar 1 membru din 4 ai comitetului îndeplinește condiția de absolvire.

I.P.J. Suceava dă cifre similare: la circa 1.250 de lucrători, comitetul are 5 reprezentanți ai angajaților, dintre care 2 au făcut cursul de 40 de ore.

Total: din 9 reprezentanți despre care avem date, 6 nu au pregătirea cerută imperativ de lege.

Adică majoritatea celor care ar trebui să pună întrebări incomode n-au primit nici măcar manualul. Responsabilitatea pregătirii? Clar în lege:

  • timpul de formare se acordă în timpul programului,
  • pe cheltuiala unității (art. 61),
  • nu e hobby în concediu.

Deci, când reprezentanții nu sunt instruiți, nu sunt „vag leneși”, ci pur și simplu victimele refuzului angajatorului de a respecta legea.

Medicul de medicina muncii, înlocuit cu „doctorul de serviciu”

Legea spune negru pe alb (art. 58 alin. (1) lit. d) din H.G. nr. 1425/2006) că din comitet trebuie să facă parte medicul de medicina muncii.

În practică, din 29 de unități de poliție analizate:

  • 22 trec în componență „medicul de unitate”, nu medicul de medicina muncii;
  • doar 3 (Hunedoara, Prahova, Vaslui) respectă norma și includ medicul de medicina muncii.

I.P.J. Neamț are medic de medicina muncii… la Centrul Medical Județean Brașov, la 300 de kilometri distanță.

Iar Ialomița spune direct că participarea medicului de medicina muncii la ședințe ar fi „irealizabilă din cauza dificultăților administrative”, așa că îl înlocuiesc cu medicul de unitate.

Ministerul Afacerilor Interne recunoaște, prin aceeași adresă nr. 705368/25.05.2026, că doar anumite atribuții ale medicului de medicina muncii pot fi preluate de medicul de unitate, nu și stabilirea aptitudinii de muncă – și cu atât mai puțin locul din comitet.

Dar în sistemul M.A.I., lipsa de medici nu duce la angajări, ci la improvizații birocratice: „nu putem, deci schimbăm legea prin adresă internă”.

Comitetul trimestrial care se întrunește bianual

Legea: comitetul trebuie să se întrunească cel puțin o dată la 3 luni (art. 66).

Realitatea: I.P.J. Ialomița recunoaște că în perioada 2024–2025 au avut loc 4 ședințe. În doi ani. Adică la jumătate din frecvența minimă prevăzută de lege.

Un comitet care se întrunește o dată la 6 luni nu mai controlează nimic. El doar ia act, cu întârziere, de ce s-a decis fără el. E un fel de „cronicar întârziat al abuzului”.

Ca bonus de absurd:

  • ordinea de zi și procesele-verbale trebuie trimise la inspectoratul teritorial de muncă;
  • dar Inspecția Muncii NU are competență asupra structurilor M.A.I. (art. 47 și art. 50 din Legea nr. 319/2006).

Adică documentele se trimit, frumos, către o instituție care, legal, nu are voie să facă absolut nimic cu ele.

În schimb, controlul real este asigurat de „inspecția muncii internă”, amplasată – comod – în structurile de resurse umane ale M.A.I. Concluzia e simplă: se controlează singuri, între ei.

Când ceri explicații, răspund instantaneu. Când ceri documente, nu mai răspunde nimeni

Sindicatul „Diamantul” a făcut două tipuri de petiții:

  1. „Cum e organizat comitetul?” – descrieri frumoase, șabloane, texte identice.
  2. „Dați-ne documentele și instrucțiunile proprii” – liniște sau refuz în bloc.

Când s-au cerut descrieri (martie 2026), multe inspectorate au răspuns chiar în ziua petiției (Botoșani, Vaslui).
Când s-au cerut instrucțiunile proprii de securitate și sănătate în muncă (petiția nr. 268/VJ din 22 iulie 2026):

  • la 15 august 2026 au venit 10 răspunsuri din 43 de unități;
  • două treimi au tăcut;
  • toate cele 10 care au răspuns au REFUZAT să comunice instrucțiunile proprii, invocând că sunt „documente interne”.

Mai mult:

  • nimeni nu a indicat numărul și data actelor de aprobare pentru aceste instrucțiuni;
  • tuturor li s-a „scăpat” că în 2023, I.P.J. Galați a transmis aceleași instrucțiuni în fotocopie, cu număr și dată, către același sindicat.

În 2023: instrucțiunile se comunică.
În 2026: aceleași instrucțiuni devin „documente interne, protejate”.

Ce s-a schimbat? Nu legea. S-a schimbat doar cinismul.

Comitetul care trebuie să verifice instrucțiunile nu vede instrucțiunile

Normele spun că C.S.S.M. trebuie să efectueze verificări proprii privind aplicarea instrucțiunilor proprii (art. 67 lit. k) din H.G. nr. 1425/2006).

În paralel, inspectoratele refuză să comunice aceste instrucțiuni chiar și la cerere scrisă a sindicatului, în virtutea aceleiași legislații a transparenței.

Dacă sindicatului nu i se arată documentele, cât de realist crede cineva că „reprezentanții lucrătorilor” – șefi, subordonați ai șefilor sau membri CNP fără curs – primesc și verifică ei aceste instrucțiuni în profunzime?

Comitetul „avizează”, dar nu în cunoștință de cauză. Avizează în orb. Ceea ce în drept se traduce printr-un singur cuvânt: nulitate morală.

Concluzie amară: nu comitet slab, ci comitet construit să fie inutil

Punând toate piesele la un loc:

  • reprezentanții lucrătorilor sunt, în majoritate, șefi sau subordonați direcți ai șefilor;
  • desemnarea se face prin „consultare directă” organizată de comandă, fără procedură clară;
  • sindicatele sunt ocolite sistematic;
  • CNP, o structură ierarhizată, ia locul sindicatelor;
  • pregătirea de 40 de ore pentru reprezentanți e ignorată;
  • medicul de medicina muncii lipsește în 8 din 10 cazuri;
  • comitetul se întrunește la jumătatea frecvenței legale;
  • documentele i se trimit unei Inspecții a Muncii care nu are competență;
  • instrucțiunile proprii, pe care comitetul trebuie să le verifice, sunt ascunse chiar când sunt solicitate legal.

Nu e vorba de un comitet „slab”, „nefuncțional din greșeală”.
Este vorba de un comitet proiectat, prin practică administrativă, să nu funcționeze.

Când mecanismul singurului organism intern care ar putea apăra polițistul de abuzurile de program e golit conștient de conținut, rezultatul nu este o întâmplare. Este o decizie.

Târgu Neamț: când comitetul doarme, polițistul muncește 56 de ore în 4 zile

Toată această construcție de carton nu e doar teorie. Are carne și oase, are nume de oraș, are zile și ore.

La Poliția orașului Târgu Neamț, Sindicatul „Diamantul” a semnalat în 29 mai 2026 o situație halucinantă:

  • doi agenți țin în spate atribuțiile a șapte posturi;
  • servicii de 24 și 30 de ore la dispecerat;
  • aproximativ 300 de ore suplimentare necompensate pentru un singur polițist.

După 69 de zile și două eșaloane de „control”, Direcția Control Intern a I.G.P.R. recunoaște oficial, prin adresa nr. 915.935 din 10 august 2026, o singură situație „problematică”:

  • un polițist care a lucrat 20 de ore într-o zi, urmate de trei zile consecutive de câte 12 ore (1–4 iulie 2025);
  • total: 56 de ore de serviciu în patru zile.

Concluzia I.G.P.R.:

  • nicio răspundere disciplinară;
  • măsură: „informare și îmbunătățire”.

Art. 115 alin. (2) din Codul muncii, care spune clar că după 12 ore de muncă trebuie 24 de ore de repaus, nu pare să fi încăput în grila de verificare.

Legea privind combaterea hărțuirii morale la locul de muncă (Legea nr. 167/2020, care modifică O.G. nr. 137/2000) spune clar că:

  • epuizarea fizică și stresul sistematic pot constitui hărțuire morală;
  • intenția de a prejudicia nici măcar nu trebuie dovedită;
  • sarcina probei aparține angajatorului.

Dar pentru structurile de control ale M.A.I., 56 de ore în 4 zile, la doi oameni în loc de șapte, nu reprezintă nici abuz, nici hărțuire, nici încălcare gravă a normelor de securitate. Doar „informare și îmbunătățire”.

Final: comitetul care „privește și trece”

Sindicatul „Diamantul” a sesizat M.A.I., Instituția Prefectului, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, Avocatul Poporului. A cerut:

  • corectarea Ordinului m.a.i. nr. 577/2008 în raport cu Codul muncii;
  • verificarea reală a timpului de muncă;
  • clarificarea modului în care se aleg reprezentanții lucrătorilor;
  • verificarea existenței cursului de 40 de ore;
  • analiza hărțuirii morale prin supraîncărcarea cu serviciu.

Până acum, componența comitetelor nu s-a schimbat. Cei care ar fi trebuit să tragă semnalul de alarmă în comitet au tăcut. Fie pentru că nu știu ce drepturi au, fie pentru că depind direct de șefii pe care ar trebui să-i întrebe, fie pentru că întreg mecanismul a fost gândit tocmai pentru a nu deranja.

Cele 56 de ore de serviciu în patru zile nu sunt un accident. Sunt produsul unui sistem în care singura structură creată să apere polițistul a fost transformată, metodic, în ficțiune birocratică.

Comitetul a privit.
Și a trecut. (Cerasela N.).

 

Sursa datelor, actelor și corespondenței oficiale: petițiile și documentele obținute de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, semnate și analizate de Vitalie Josanu, în baza Legii nr. 544/2001 și a legislației privind securitatea și sănătatea în muncă. 

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv22 de ore ago

Consiliul care doar «ia act»: Cum îl spală C.A.-ul pe Nae Comisionaru’ la TCE, după ce-a dopat hipodromul și a jumulit transportul public

„Breaking news” la TCE: Consiliul de Administrație a descoperit… amânarea După ce trei articole au radiografiat, pe rând: dopajul grotesc...

Exclusiv23 de ore ago

Gradul de chestor, noul abonament „family & friends” în Poliția Penitenciară?

Când uniforma e opțională, dar relațiile de familie sunt obligatorii Pamflet – ton foarte serios, dar râzi ca să nu...

Exclusiv23 de ore ago

COMITETUL FANTOMĂ AL POLIȚIEI ROMÂNE: SE ÎNTRUNEȘTE PE HÂRTIE, DOAR CA SĂ BIFEZE PROSTIA

Cum a reușit Ministerul Afacerilor Interne să inventeze comitetul de securitate și sănătate în muncă care nu apără pe nimeni,...

Exclusiv2 zile ago

Io no soi Marinero, soi… „el general” Despescu

Dacă tot am avut Ziua Marinei, la malul mării nu mai adia briza, adia… regulamentul, dar doar pe la „amărâți”,...

Exclusiv2 zile ago

Sclipiri de geniu la IPJ Călărași: e-mailul, acest abuz de drept procedural

Cum a reinventat Inspectoratul de Poliție Județean Călărași transparența: dacă ceri un document pe e-mail, ești excesiv. Dezvăluie Sindicatul Diamantul....

Exclusiv2 zile ago

„Stat de drept, dar să nu supărăm derbedeii” – pamflet despre România în care polițistul plătește din buzunar pentru că aplică legea

Polițistul român, dușmanul public nr. 1: a îndrăznit să aplice legea În România anului 2026, dacă ai nenorocul să fii...

Exclusiv3 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre, episodul 42″: De la „Pinochio” la „Linge-Folie”. Cum se fabrică „investigatorii” la Băicoi

În episodul 42 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, după cazurile CAR-ului „Academiei de Cămătărie” (Matei Tatiana, Neacșu...

Exclusiv3 zile ago

România secretelor de serviciu: statul cu două legislații – una oficială și una pentru fraieri

Barbaria legislativă la nivel de minister: norme secrete, salarii pe ghicite În anul 2026, România reușește performanța rușinoasă de a...

Exclusiv4 zile ago

IPJ PRAHOVA – GRĂDINIȚA DE CADRE, SEZONUL XLI (41): „MAI 62487 – CĂRUȚA CU GIROFAR ȘI CREIER PE AVARII” (POZE SI VIDEO)

În episodul 41 al telenovelei „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, producătorii de prostie instituțională ne oferă un nou moment...

Exclusiv4 zile ago

O nouă operațiune la Poliția de Frontieră: „Un frigider pentru domnul chestor cu 20.000 de lei pe lună”

O nouă misiune la granița bunului-simț: salvarea cărnii domnului chestor Poliția de Frontieră Română pare să fi primit, pe lângă...

Exclusiv5 zile ago

Republica rachetei vs. republica cerului liber: Incisiv de Prahova dă șah mat Ministerului Mediului. Când pamfletul ajunge probă oficială, iar precauția lipsește din fișa postului

O nouă investigație Incisiv de Prahova, confirmată oficial: din „pamfletari sub presiune” în acuza­tori legitimi ai statului român Incisiv de...

Exclusiv5 zile ago

Triatlonul lui Alexandri Nicolae, zis „Nae Comisionaru’”:  Dopaj la trap, jaf la TCE și amenințări la poartă. Hărțuirea în direct la TCE. DEMISIA!

„Nae Comisionaru’” și seringa pe patru roți: de la cai „intact dopați” la autobuze îngropate și controlori hărțuiți Ținutul Vinului,...

Exclusiv5 zile ago

Magazia de nesimțire a MAI: Îți vând vechime la promoție, apoi îți iau pensia cu executorul

Statul-petardă: „Plătește, tataie, că-ți dăm vechime beton!” Bun venit în România profundă, ediția MAI – unde statul te unge cu...

Exclusiv5 zile ago

Minunea de la IGPR: după ani de blocaj, polițiștii descoperă că se poate și PROMOVA, nu doar munci pe gratis

Promovările, scoase de la naftalină: IGPR își amintește brusc că are polițiști, nu voluntari Într-o străfulgerare administrativă demnă de o...

Exclusiv5 zile ago

Alexandri Nicolae – Nae Comisionarul care a încercat să rescrie legea trapului. ANZ îl contrazice: decizie ilegală, cal descalificat, scandal cu tentă penală (DOCUMENTE)

Hipodromul rușinii: ANZ îi face KO pe „Nae Comisionaru’” și pe „Stimatu’ cu caii dopabili”. De la dopaj protejat la...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv