Într-un peisaj aspru, bătut de vânturi puternice, pe vechea bază aeriană islandeză pe care Statele Unite au închis-o acum două decenii, ecourile Războiului Rece par mai prezente ca niciodată. Adăposturile gri, fortificate, din beton, pentru aeronave, conferă un sentiment acut de „Război Rece 2.0”, subliniind tensiunile crescânde într-o regiune de importanță strategică crucială. Aici, șase avioane de vânătoare suedeze JAS 39 Gripen C, desfășurate pentru misiuni de poliție aeriană în Arctica, au rămas la sol timp de două zile din cauza condițiilor meteorologice extreme, o decizie care, paradoxal, nu a vizat aeronavele, ci siguranța piloților.

Provocările patrulării arctice: Vânturile ingheață operațiunile, nu hotărârea

„Să atârni într-o parașută și să te prăbușești la sol în vânturi de 45 de noduri – nu aș recomanda asta”, a declarat locotenent-colonelul Robin Arvidsson, pilot de vânătoare și comandant de escadrilă în Forțele Aeriene Suedeze, ilustrând riscurile inerente ale operațiunilor în Arctica. Baza aeriană Keflavík, construită în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și folosită ca bază militară americană până în 2006, a găzduit sporadic misiuni de poliție aeriană ale NATO începând cu 2008.

Acum, Aripa Skaraborg (F7) a Forțelor Aeriene Suedeze are dislocate aici avioane de vânătoare și peste 100 de militari, unele dintre aeronave fiind echipate cu rachete aer-aer cu rază scurtă de acțiune IRIS-T. Suedia își asumă responsabilitatea principală pentru securizarea spațiului aerian arctic timp de două luni, ca parte a misiunii NATO „Arctic Sentry” – o premieră pentru Forțele Aeriene Suedeze.

Mesaj dublu la Kremlin și Washington: NATO iși consolidează prezența nordică

Această rotație subliniază hotărârea alianței de a apăra Arctica, trimițând un semnal dublu atât președintelui american Donald Trump, care și-a exprimat îngrijorarea cu privire la apărarea arctică, cât și Kremlinului, ale cărui bombardiere strategice și submarine operează în Peninsula Kola, aflată în apropiere.

„Rusia stabilește noi operațiuni și noi baze, iar noi trebuie să fim prezenți în Arctica”, a afirmat generalul-maior Jonas Wikman, comandantul Forțelor Aeriene Suedeze. Acesta a adăugat că Suedia are „o bună cunoaștere a ceea ce se întâmplă în zonă și suntem pregătiți să acționăm. Până acum, nu am avut niciun motiv pentru ceea ce numim o alertă de tip alfa pentru a proteja spațiul aerian.”

Reconfigurarea comandamentului NATO: O nouă ierarhie pentru Atlanticul de Nord

Începând cu decembrie 2025, toți aliații nordici au trecut sub comandamentul Forței Întrunite a NATO Norfolk (JFC Norfolk). Această zonă de responsabilitate se extinde din America de Nord, traversând Atlanticul, până la granițele Rusiei cu Finlanda și Norvegia, acoperind regiunea arctică și legătura transatlantică critică dintre America de Nord și Europa.

Cu aproximativ o lună în urmă, NATO a anunțat un plan de restructurare a comandamentului, prin care Statele Unite vor preda conducerea a două comenzi operaționale cheie aliaților europeni: JFC Norfolk către Regatul Unit și JFC Napoli către Italia. Oficialii NATO au indicat că aliații europeni, inclusiv cei mai noi membri, „vor juca un rol mai proeminent” în posturile de conducere. Cu toate acestea, schimbările concrete nu sunt încă vizibile, dar se anticipează o creștere a numărului de ofițeri britanici odată cu preluarea funcției de către un general sau amiral britanic.

„După schimbare, toate aceste ajustări se vor întâmpla incremental. Când șeful meu va părăsi postul, un general sau amiral britanic va prelua. Acesta este planul”, a confirmat generalul-maior Frode Arnfinn Kristoffersen, șeful adjunct al operațiunilor JFC Norfolk.

Islanda, de la neutralitate la strategie de apărare: Un pion neașteptat în jocul geopolitic

Aproape simultan cu sosirea Forțelor Aeriene Suedeze pentru poliția aeriană arctică, parlamentul Islandei, Althing, a adoptat prima Strategie Națională de Apărare (SNA) a țării, la 3 februarie, în ciuda faptului că este membră NATO din 1949. Fiind un membru fondator al NATO, Islanda nu a menținut niciodată forțe armate, o alegere deliberată în ciuda absenței barierelor legale. Noua strategie afirmă că țara va rămâne un „stat demilitarizat” în timp ce își va „proteja activ suveranitatea”.

După plecarea forțelor de apărare americane în 2006, Islanda și Statele Unite au încheiat un acord privind „angajamentele reciproce” pentru a garanta protecția continuă. Oficialii islandezi au preluat apoi controlul asupra zonelor cheie de apărare și a Aeroportului Keflavík, cu active NATO precum rețeaua de apărare aeriană, situri radar și de comunicații, și centrul de comandă în perimetrul securizat al aeroportului. Apărarea aeriană a Islandei se bazează în prezent pe patru stații radar care monitorizează spațiul aerian pentru a identifica și urmări mișcările aeronavelor, poliția aeriană a NATO având scopul de a securiza flancul nordic prin supraveghere continuă, în timp real.

Submarine rusești și cabluri submarine: Amenințarea nevăzută din adâncuri

SNA a Islandei avertizează că navele rusești „navighează regulat în zonele unde se află infrastructura subacvatică” din Atlanticul de Nord, iar Rusia are capacitatea de a „perturba sau chiar întrerupe conexiunile țării cu lumea exterioară prin cabluri subacvatice”. În plus, autoritățile chineze au manifestat „un interes considerabil” pentru Înalta Nord de ceva timp, iar forțele navale și aeriene ale Rusiei și Chinei și-au intensificat cooperarea în ultimii ani.

Cu toate acestea, Forțele Aeriene Suedeze declară că nu au observat o activitate aeriană rusă semnificativă în timpul primei luni de poliție aeriană. Strategia Islandei anticipează tentative ale Flotei Nordice a Rusiei din Peninsula Kola de „a perturba transportul maritim și mișcările de trupe, de a distruge infrastructura și capacitățile Alianței prin acțiuni militare limitate, submarine sau operațiuni hibride”. De asemenea, subliniază că controlul asupra zonei maritime dintre Groenlanda, Islanda și Regatul Unit (breșa GIUK) „este decisiv pentru apărarea submarină a NATO, deoarece submarinele Flotei Nordice Ruse trebuie să treacă prin această breșă pentru a ajunge în Atlanticul de Sud.”

În prezent, Statele Unite au un detașament de aeronave P-8 Poseidon de război antisubmarin în Islanda pentru patrulare maritimă și recunoaștere, „urmărind submarinele rusești din apele care înconjoară Islanda”, a precizat locotenent-colonelul Johan Legardt, comandantul detașamentului Forțelor Aeriene Suedeze. Numărul de P-8-uri americane variază zilnic, ajungând de la unu la opt, în prezent fiind două. Responsabil pentru detașamentul suedez, Legardt a declarat că bombardierele rusești cu rază lungă de acțiune din Peninsula Kola reprezintă „cea mai probabilă amenințare… Din când în când, ele apar.” Bombardierele rusești decolează de la bazele lor din Murmansk și sunt detectate de radarele finlandeze și norvegiene, asigurând astfel o „conștientizare situațională foarte bună”.

Dominanța americană în Atlanticul de Nord și contribuția europeană ascendentă

În ciuda unei tendințe europene de a reduce dependența de Washington, prima Strategie Națională de Apărare a Islandei concluzionează că Statele Unite „este singura țară cu capacitatea de a asigura în mod adecvat securitatea în Atlanticul de Nord.” Există aproximativ 200-300 de militari americani în Islanda, în funcție de numărul aeronavelor care operează acolo, a declarat directorul general Jónas G. Allansson, șeful apărării Islandei. „Așadar, lucrăm foarte strâns cu SUA în acest sens.”

El a subliniat că o mare parte a activității la baza aeriană a fost dezvoltată pentru a sprijini misiunea de război antisubmarin (ASW). „Nu este vorba doar de SUA. Avem avioane norvegiene care vin. Marea Britanie este o prezență obișnuită aici. Germania tocmai a investit în noi P-8. Așadar, dorim să facem parte din ecosistemul ASW care se dezvoltă în Atlanticul de Nord”, a explicat Allansson.

Deși nu are o armată și este scutită în mod tradițional de obiectivele standard de cheltuieli pentru apărare ale NATO, Islanda „nu poate fi scutită de cerințele Alianței de a crește finanțarea”, se arată în SNA. Națiunea, care se descrie ca o zonă demilitarizată, afirmă că „trebuie să îndeplinească” reperul NATO de 1,5% pentru „cheltuieli legate de apărare”. Cu toate acestea, nici parlamentul, nici guvernul nu au menționat un termen pentru atingerea acestui obiectiv și nici nu au precizat cum s-ar putea raporta Islanda la obiectivul NATO de 3,5% din cheltuielile de apărare de bază în viitor.

Dincolo de NATO: Islanda iși diversifică parteneriatele de securitate

În schimb, această mică națiune arctică și-a intensificat legăturile de apărare cu Forța Expediționară Comună condusă de Regatul Unit, al cărei sediu se află în Northwood, precum și cooperarea bilaterală cu vecini cheie precum Danemarca, Finlanda, Franța, Canada, Norvegia și Suedia. Acorduri similare cu Germania și Uniunea Europeană sunt în curs de pregătire, în timp ce pactele existente cu Suedia, Norvegia și Canada urmează să fie actualizate în contextul mediului de securitate în evoluție, concluzionează SNA.