Pe măsură ce forțele armate americane se confruntă cu intensitatea conflictului din Iran, atenția publică și a oficialilor se concentrează adesea pe stocurile de muniție. Însă, experții avertizează că o constrângere poate mai puțin evidentă, dar la fel de critică, se profilează la orizont: logistica. Capacitatea forțelor armate de a asigura transportul aerian și realimentarea în aer – servicii predominant oferite de Forțele Aeriene – nu este o problemă nouă, dar a fost reevidențiată dramatic de atacurile din vara anului 2025, îndreptate asupra instalațiilor nucleare iraniene.

Eroii necunoscuți: Criza avioanelor-cisternă

„Avioanele-cisternă și capacitatea de transport aerian reprezintă un gol major,” a declarat Maiorul Claire Randolph, șefa departamentului de arme și tactici la Air Forces Central, în cadrul unui eveniment organizat de Mitchell Institute în ianuarie. Ea a subliniat că, dacă ar fi să alcătuiască o listă de priorități pentru achiziții, „probabil primele 100 de lucruri de pe acea listă ar fi avioanele-cisternă.”

Randolph a adăugat că, din cauza faptului că „nu sunt sexy, nu sunt arme, nu sunt avioane de luptă și nu sunt bombardiere, avioanele-cisternă sunt adesea lăsate în afara acestei conversații.” Această neglijență o îngrijorează profund în ceea ce privește pregătirea pentru operațiuni majore de luptă (MCO), mai ales în contextul operațiunilor susținute de realimentare și transport aerian.

„Operațiunea Furia Epică”: Testul suprem pentru flota de mobilitate

Operațiunile de luptă la scară largă din Iran, denumite „Operațiunea Furia Epică”, ar putea pune o presiune proaspătă asupra flotelor de mobilitate ale Forțelor Aeriene, compuse în mare parte din aeronave precum C-17 Globemaster, vechi de decenii, sau KC-135 Stratotanker, datând din era Eisenhower.

Stacie Pettyjohn, directorul programului de apărare la Center for a New American Security, a evidențiat avioanele-cisternă ca fiind „cel mai probabil factor limitator.” Ea a explicat că, dacă Iranul continuă să lanseze rachete și drone asupra bazelor din Golf, avioanele de luptă ale Forțelor Aeriene SUA ar putea fi nevoite să efectueze misiuni prelungite din Iordania, Israel sau chiar sudul Europei. Aceste misiuni consumă mult mai mult combustibil și necesită un sprijin mult mai mare de la avioanele-cisternă pe fiecare ieșire. În același timp, flota de transport aerian s-ar confrunta cu o presiune crescândă pentru a realimenta continuu locațiile de operare dispersate cu muniții, piese de schimb și alte materiale.

Pettyjohn a adăugat că, luând în considerare și sprijinul pentru Forțele Aeriene Israeliene – care operează o flotă relativ mică de realimentare în aer – „ritmul combinat” ce impune o cerere mai mare asupra activelor americane de realimentare „ar putea fi picătura care rupe spatele flotei de avioane-cisternă.”

Cifre crude și echipaje la limită

Tim Walton, senior fellow la Hudson Institute, a declarat că „Operațiunea Furia Epică a demonstrat importanța realimentării aeriene în a permite armatei americane să se desfășoare rapid în regiune și să execute atacuri la scară mare într-un timp scurt.” Acesta a mai arătat că sunt necesare „aeronave de realimentare aeriană cu rază lungă de acțiune și capacitate mare chiar și atunci când forțele americane au acces la aerodromuri prietenoase, apropiate în Europa și Orientul Mijlociu.”

Walton a menționat că „capacitatea de realimentare aeriană a fost istoric o constrângere majoră asupra ritmului operațiilor și este probabil cazul și astăzi,” adăugând că „disponibilitatea echipajelor de avioane-cisternă ar putea reduce ratele de ieșire” în mijlocul unei campanii militare continue.

Cercetările anterioare au stabilit că sunt disponibile 119 echipaje de avioane-cisternă gata de misiune pentru „operațiuni susținute,” un număr care ar putea fi crescut la 169 de echipaje „pentru o perioadă limitată de timp” în timpul operațiunilor la nivel de pace. Până la 865 de echipaje ar putea fi disponibile la mobilizarea completă pentru război, conform unui studiu din 2021 co-scris de Walton.

Similar, operațiunile zilnice implică aproximativ 119 aeronave, care ar putea fi mărite la 169 dacă este necesar. În total, 368 de avioane-cisternă ar putea fi disponibile în timp de război. Pe baza informațiilor din surse deschise, peste 100 de aeronave de realimentare aeriană – constând din KC-135 și noul KC-46 Pegasus – au fost desfășurate pentru operațiunile actuale împotriva Iranului.

Rezerviștii și Garda Națională: Sprijinul esențial

Utilizarea intensivă a acestor aeronave solicită nu doar structura acestora, ci și personalul. „Pentru a genera mai multe echipaje pe o bază susținută, Forțele Aeriene ar trebui să mobilizeze Componenta de Rezervă a Forțelor Aeriene și unitățile Gărzii Naționale,” a adăugat Walton, subliniind că aproximativ 56% din unitățile de avioane-cisternă aparțin fie rezervelor, fie Gărzii Naționale.

Se pare că o parte dintre aceste forțe au fost deja activate. Într-un briefing de presă de luni dimineață, discutând despre „Operațiunea Furia Epică,” Generalul Forțelor Aeriene Dan Caine, președintele Statului Major Interarme, a declarat că forțele de mobilitate din Gardă și Rezervă „au ieșit direct din locurile lor de muncă civile pentru a se desfășura și a proteja regiunea.” (Generalul Caine nu a specificat câte forțe din Gardă și Rezervă au fost activate).

Numindu-i „eroii necunoscuți ai războiului,” Generalul Caine a lăudat logiștii și forțele de susținere „care lucrează în liniște în fiecare zi în spatele scenei pentru a proiecta și susține puterea de luptă a Americii.”

Pentagonul a făcut referire la acest briefing de presă atunci când a fost întrebat cum atenuează armata americană limitările flotei de mobilitate.

Sustinerea luptei: O problemă mai adâncă decât cifrele

Unele dintre aeronavele de mobilitate ale Forțelor Aeriene se bucură de rate de misiune operațională mai ridicate comparativ cu alte platforme, deși situația este mixtă. C-17, de exemplu, înregistrează rate de misiune operațională în jurul a 75%, conform celor mai recente date din 2024. Între timp, avioanele-cisternă ale serviciului se situează între 60-70%. C-5 Galaxy, cel mai mare avion de transport al armatei americane, suferă de rate de operabilitate sub 50% – un fapt nu trecut cu vederea de către comandantul interimar al Air Mobility Command.

Locotenentul General Rebecca Sonkiss a declarat reporterilor pe 24 februarie, la recenta conferință AFA, că C-5 este un „instrument critic,” dar „nu performează la nivelul dorit și am cheltuit mulți bani încercând să facem asta.”

Deși insistă pentru o recapitalizare rapidă a flotei de mobilitate, generalul a recunoscut totuși că C-5 și C-17 vor trebui să opereze încă decenii. (C-5 și C-17 sunt cunoscute ca avioane de transport aerian „strategice,” în timp ce transportul aerian „tactic” este de obicei îndeplinit de platforme mai mici precum C-130.)

Pettyjohn a subliniat că tensiunile asupra forțelor de mobilitate „nu se vor materializa imediat,” dar că „cu cât operațiunea este mai lungă și mai solicitantă, cu atât este mai probabil ca disponibilitatea avioanelor-cisternă și capacitatea de transport aerian să devină constrângeri esențiale pentru întreaga campanie.” Nu este clar cât timp va continua „Furia Epică,” deși Președintele Donald Trump a declarat recent: „Suntem deja cu mult înaintea proiecțiilor noastre de timp, dar oricare ar fi timpul, este în regulă.”

Avioanele-cisternă sunt esențiale pentru prelungirea timpului petrecut în zonă și pot transporta ele însele unele încărcături, dar aeronavele de marfă – care se bazează și ele pe avioane-cisternă – ajută la susținerea unei game largi de operațiuni prin mutarea rapidă a proviziilor între locații, mai ales în comparație cu transportul maritim.

„În timp ce transportul maritim poate muta cea mai mare parte a echipamentului american, poate dura săptămâni pentru ca o navă să traverseze un ocean la 25 de noduri – în timp ce aeronavele pot livra marfă în decurs de o zi. Mai mult, o navă de marfă va trebui să acosteze într-un port și să-și descarce marfa, care trebuie apoi mutată fie pe uscat, fie pe calea aerului către destinația finală. Prin urmare, nevoile urgente și proviziile critice pentru a susține lupta se bazează pe transportul aerian – nu pe transportul maritim,” a declarat Heather Penney, directorul de studii și cercetare la Mitchell Institute.

„Transportul aerian s-a dovedit esențial în stabilirea rapidă a teatrului de operațiuni,” a spus Walton. „Transportul maritim va fi necesar pentru a susține operațiuni prelungite la scară largă, livrând combustibil în vrac, cantități mari de muniții, alte consumabile și alte forțe.”

Vulnerabilitatea mentenanței: O provocare amplificată

Operațiunile prelungite ar putea, de asemenea, să exacerbeze o problemă subiacentă: susținerea sistemelor de armament. După ani de plângeri legate de deturnarea fondurilor destinate mentenanței pentru a plăti alte priorități, conducerea Forțelor Aeriene încearcă în prezent să stimuleze fluxul de fonduri și piese de schimb. Experții consideră că aceasta va deveni o necesitate și mai stringentă în urma „Furiei Epice.”

Penney a declarat că „aeronavele desfășurate în avanpost vor fi prioritizate pentru piese de schimb,” în timp ce alte platforme „care nu se află într-o zonă de luptă vor suferi probabil o scădere a pregătirii operaționale,” pe măsură ce vor fi deprioritizate pentru susținere. Walton, la rândul său, a prezis că „Furia Epică” „va agrava probabil lacunele existente în piesele de susținere a sistemelor de armament și va exercita o presiune suplimentară asupra Forțelor Aeriene” pentru a majora finanțarea conturilor de pregătire. Astfel, logistica devine o provocare multifuncțională, ce atinge fiecare aspect al pregătirii și capacității de luptă.