Connect with us

Exclusiv

„Republica Banana” de Văleni: Unde toporul e lege și justiția, o farsă sângeroasă!

Publicat

pe

Credeam că vremurile de tristă pomină din așa-numita „Republică Vălenii de Munte” s-au mai domolit odată cu plecarea unor piese grele de la judecătorie și poliție. Ei bine, am crezut greșit! Sub „nemijlocita coordonare a unor militieni”, un scenariu demn de un film de prost gust și corupție a continuat să se deruleze, transformând viața unui cetățean într-un coșmar kafkaian. Iată povestea, pe scurt, dar usturător de lungă.

Focul de la coș: Bun venit în „Republica” Corupției!

Era 9 decembrie, anul de grație 2025. O zi crucială la judecătorie, cu dosare grele pe rol, implicând nume sonore din poliția locală: Popescu Valentin, Cârstocea Mădălina, Blendea Ionuț, Alina Mihai, Ciobanu Gheorghe și Stan Ana Maria. Exact în zorii acestei zile „sfinte”, la orele 4:20, cineva a decis să „ureze” bună dimineața reclamantului (a cărui identitate o vom respecta, căci se apără singur) printr-un incendiu! Un foc pus intenționat la coșul casei din Malu Vânăt, exact a celui care avusese tupeul să conteste deciziile „Iepurilă” – personaj-cheie în această telenovelă judiciară. Doar providența (sau o găleată cu apă la îndemână) a făcut ca flăcările să nu înghită și restul locuinței. Sursa acestor informații șocante? Chiar victima, domnul Palanițe Mihai, care documentează, cu o perseverență demnă de o cauză mai bună, tot derularea evenimentelor.

Cutitul insângerat: Cadou de crăciun de la „autorități”?

Dacă incidentul cu focul nu era suficient de „festiv”, iată că de Crăciun, în noaptea de 25 spre 26 decembrie 2025, un cadou macabru a apărut în poarta omului: un cuțit murdar de sânge! A chemat imediat poliția, evident, pentru amprente, pentru o investigație serioasă. Ce credeți că s-a întâmplat? Nimic. Un mare, glorios, NIMIC! Din contră, i s-a transmis voalat că „omul deranjase prea mult” și că „trebuia să primească o lecție”. O lecție, desigur, de genul „taci și înghite, cetățeanule!”

Ancheta cetățeanului: Când statul e chior, românul pune mâna pe CCTV

Enervat de lentoarea (sau complicitatea?) organelor de drept, domnul Palanițe Mihai s-a transformat în detectiv particular. Zile întregi a vizionat imagini, iar în cele din urmă, a identificat mașina și șoferul care aruncase cuțitul. Cu poliția în „stand-by” total, omul nostru a decis să acționeze. A „desfășurat o anchetă fulger” și în mai puțin de două ore a găsit și mașina, și individul. A urmat o întâlnire, aranjată sub un pretext fals, chiar în fața frizeriei pe care suspectul o deținea în Vălenii de Munte.

Justiția la topor: Spectacolul violenței, poliția râde în haimanale

Ce a urmat pe 15 ianuarie 2026 a fost o scenă de o violență șocantă. Suspectul, flancat de „interlopi” veniți în trei mașini, a coborât dintr-un autoturism cu un topor în mână, strigând amenințător: „Te omor! Te omor!”. Domnul Palanițe Mihai a fost lovit cu capul în figură, în timp ce toporul a fost „salvat” de un complice și dispărut în grabă. Soția victimei, Sandu Daniela Luminița (conform solicitării depuse la STS), a sunat la 112, iar pe fundalul apelului se auzeau amenințările cu moartea.

Și poliția? O, dragilor, poliția a venit! Dar greu, foarte greu, deși de la locul incidentului până la secție erau doar opt-nouă sute de metri. Și când, în sfârșit, au apărut, un agent a fost tras de mânecă de „cel cu toporul”, iar apoi, după o mică ședință privată, s-a întors… să batjocorească victimele: „ce doamnă, vreți bani cu camătă?” și „am venit la intervenție!”. Când ai parte de așa intervenție, mai bine stai acasă!

Ordin de protecție? Doar dacă ai noroc la Ploiești, nu în „Republica Banana”

După acest incident brutal, „musamalizarea pusă la cale de polițiști, procurori și judecători” a atins cote paroxistice, acuză domnul Palanițe Mihai. Zeci de camere de supraveghere în zona agresiunii? Polițiștii au declarat că „nu prezintă zona de interes” și au plecat! Ordin de protecție cerut de soția victimei în 19 decembrie? Respins de instanță, la „cererea vehementă a procurorului din sală”, cu o judecătoare care respinsese pe bandă rulantă contestații la adresa polițiștilor. Nici măcar imaginile cu agresorul cu topor nu au convins instanța să emită un ordin, tot la „cererea vehementă” a procurorului! Individul? „Liber ca pasărea cerului!”

De ce spunem și judecători? Pentru că atunci când soția a cerut instanței un ordin de protecție, acesta a fost respins la cererea procurorului, iar probele nu au fost administrate. Apoi, la un al doilea ordin de protecție, deși au fost prezentate fotografii clare cu agresorul și toporul, judecătoarea a refuzat din nou, tot la „vehemența procurorului”. Culmea ironiei, avocata de „casă”, Trica Mariana, a fost trimisă să debiteze „minciuni, minciuni” la apel, dar instanța de la apel a cerut probe. Și, surpriză! Un ordin de protecție a fost emis la Ploiești, demonstrând că „în Republica Vălenii de Munte [bananieră] nu se vrea” dreptate, dar în altă parte, se poate!

Poliția dă din colț în colț: Arta manipulării probelor

Și dacă credeți că lucrurile nu puteau fi mai absurde, ele s-au complicat. Domnul Palanițe Mihai semnalează discrepanțe flagrante în documentele oficiale: adrese Sameday trimise abia pe 21 ianuarie, deși se declara 17 ianuarie; declarații datate 21 și 28 ianuarie, deși poliția afirmase 16 ianuarie. Toate astea orchestrate de „domnul” Duca Flavian, agentul care declarase, cu un cinism demn de un Oscar, că imaginile de pe camerele de supraveghere „nu prezintă zonă de interes”!

Mai mult, acest Duca Flavian, „forțat de sus”, hărțuiește victimele în loc să cerceteze. Infractorii? Nici măcar audiați! Unul dintre ei, care aruncase cuțitul murdar de sânge, a fost chiar „învățat” de poliție să declare în instanță că „e posibil să fi avut cuțitul pe plafonul mașinii și acesta a căzut”. O farsă, o mascaradă, o rușine pentru haina statului!

Droguri, frizerii și demnitari: Rețeta succesului în Văleni

De ce atâta abuz? De ce atâta mușamalizare? Domnul Palanițe Mihai oferă o explicație care, dacă e adevărată, aruncă o umbră groaznică asupra întregului sistem: „trafic de droguri sub pretextul unei banale frizerii unde sunt implicați polițiști, procurori și judecători!” Salariile mici, jeep-urile luxoase și fabricile de BMW-uri ale „Iepurilă” din spatele casei, toate alimentate de suferința oamenilor. Procurorii primesc „ordine”. Cei care încalcă legea sunt liberi, folosiți pentru a intimida pe cei care caută dreptatea.

Domnul Palanițe Mihai solicită „arestarea individului pentru tentativă de omor cu premeditare” și cere ca dosarul să fie tratat cu seriozitate, înainte ca un topor să curme viața cuiva, așa cum s-a întâmplat tragic în alte cazuri. Căci, nu-i așa, „aici, Doamne ferește, te omoară cu toporul… și nu face nimeni nimic, sunt ai lor!”

Acest pamflet, bazat pe sesizările și plângerile penale depuse de domnul Palanițe Mihai și doamna Sandu Daniela Luminița la Inspectoratul de Poliție Prahova, Poliția Orașului Vălenii de Munte (Dosar 120/286/P/2026) și STS, este un strigăt de disperare. Un strigăt împotriva unui sistem care pare să-și fi pierdut busola morală, transformând justiția într-un circ privat . E timpul ca „Republica Banana de Văleni” să fie adusă cu forța în statul de drept, iar vinovații să plătească! (Cerasela N.).

Exclusiv

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine

Publicat

pe

De

SUBCOMISAR FĂRĂ RCA, DAR CU TUPEU – Episod din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”

 Când șeful de poliție e șoferul perfect… de dosar penal

În serialul nostru despre IPJ Prahova – devenit între timp „Grădinița de Cadre” și „Inspectoratul de Protecție al Jmecherului” – credeam că le-am văzut pe toate:

  • CAR transformat în „Academie de Cămătărie”;
  • prădători sexuali în uniformă spălați la imagine;
  • SIPI-iști beți cu legitimația în dinți;
  • HR condus de secretare și amante reciclatoare de cariere.

Și totuși, nu. Vine Episodul Joița. Subcomisarul Joița Alexandru, șeful Poliției Plopeni, fost rutierist și fost „sclav de serviciu” la BDNE, a decis să demonstreze, practic, cum arată manualul complet de „AȘA NU” în materie de aplicare a legii rutiere.

Pentru cine nu crede că „Grădinița de Cadre” există, cazul ăsta e proba!

Șeful rutierist care descoperă RCA-ul abia în dosar penal

Locul acțiunii: comuna Păulești. Timpul: recent, noaptea.
Distribuția:

  • la volan: soția;
  • pe scaunul din dreapta: subcomisarul Joița Alexandru, șef de poliție, fost rutierist, ușor „afumat”;
  • în față: un echipaj de poliție pe bune, nu din „Grădinița de Cadre”.

Urmează un banal control de rutină. Agenții verifică actele, dau o răsfoire prin „viața de mașină” și… surpriză:

  • RCA: lipsă totală.

Nu expirat cu o zi. Nu „vai, dom’le, am uitat să-l reînnoiesc acum două ore”. ZERO. NIMIC. GOL.

Șef de poliție rutier, cu decenii de „experiență” și pretenții, care își plimbă soția și mașina prin trafic exact ca ultimul inconștient.

Agenții – probabil neatinși încă de virusul „Grădiniței de Cadre” – ce fac?

  • rețin plăcuțele de înmatriculare;
  • rețin talonul;
  • imobilizează mașina, conform legii;
  • dau sancțiunea.

Fix „ca la carte”. Cartea de lege, nu „caietul de combinații” de la IPJ. Pentru orice cetățean normal, aici se încheia telenovela: cu rușine, amendă și – eventual – o platformă chemată cu ea de gât. Dar noi suntem la Prahova, la I.P.J. Prahova!
Și personajul e șef.

Noaptea, ca hoții. Sau: Subcomisarul fără numere

După ce se încheie controlul, iar echipajul își vede de drum, se întâmplă magia specifică „Grădiniței de Cadre”:

  • mașina e fără plăcuțe, fără RCA, legal moartă pe loc;
  • dar subcomisarul Joița și doamna Joița decid că legea e doar pentru proști.

Potrivit informațiilor din interiorul I.P.J Prahova (mai mult de trei surse):

  1. Așteaptă să treacă timpul și să se lase bine întunericul.
  2. Se urcă frumos în mașina fără numere, fără RCA, fără nicio jenă.
  3. Conduc PE RÂND până acasă.

Adică iau o măsură legală – imobilizarea mașinii – și o transformă într-un decor de glumă. Dacă mașina asta lovea pe cineva, tot „fraierul din stradă” era de vină, nu zeii fără RCA.

Asta nu mai e neglijență. Este sfidare premeditată. Și, mai grav, sfidare din partea unuia care ar trebui să știe codul rutier mai bine decât știe codul PIN la card.

Agenții cu coloană – specia pe cale de dispariție

Doar că scenariul „merge și-așa” a dat de un obstacol neprevăzut în manualul șmecherului de Prahova:
niște polițiști care CHIAR își fac treaba.

Agenții observă că mașina „imobilizată” nu mai e unde a fost lăsată.
Nu spun „asta e, șefu-i șef”.
Nu dau din umeri.

Fac ce scrie în lege:

  • se sesizează din oficiu;
  • întocmesc dosar penal pentru ambii soți – și pentru șef, și pentru doamna;
  • procedează la suspendarea dreptului de a conduce până la hotărârea instanței.

Cu alte cuvinte, tratează șeful de poliție ca pe orice alt infractor rutier.
Adică exact cum ar fi fost tratat un om obișnuit, fără epoleți și fără spate.

Aici e partea care doare cel mai tare în „Grădinița de Cadre”:
nu infracțiunea în sine, ci faptul că niște subordonați au avut tupeul să aplice legea și la un șef.

Drăgălașul reflex de clan – „Nu se face așa între noi!”

Și acum, cireșele de pe tortul fără RCA.

În loc să își asume rușinea și să stea în banca lui, subcomisarul Joița:

  • se plânge că „nu se face așa între colegi”;
  • invocă scuza clasică: „n-au știut că sunt polițist”;
  • se uită nu la ce a făcut el, ci la cine „a îndrăznit” să-l prindă;
  • se vorbește deja de reclamații la BCI, de plângeri și presiuni asupra agenților.

Tradus din limba „Grădiniței de Cadre”:

„Nu contează că am greșit eu. Contează că voi ați avut curajul să mă tratați ca pe un om normal.”

Este reflexul tipic al IPJ Prahova, așa cum l-am prezentat episod cu episod în paginile Incisiv de Prahova:

  • Nu fapta e problemă.
  • Problema e cine a avut curajul să o constate.

Portret de subcomisar „model” pentru Grădinița de Cadre

Dacă am face un poster cu „Absolvent de onoare al Grădiniței de Cadre”, subcomisarul Joița ar bifa, lejer:

  • fost rutierist, dar prins fără RCA;
  • șef de poliție, dar circulând noaptea cu mașina fără plăcuțe;
  • „om al legii”, dar sfidând o măsură legală ca ultimul golan de cartier;
  • soț grijuliu: își bagă și nevasta în ilegalitate, ca să nu fie singur în dosar;
  • șef sensibil: în loc să zică „mulțumesc că m-ați trezit la realitate”, vrea să-i toace disciplinar pe cei care au îndrăznit să aplice legea.

Este rezumatul perfect al sistemului descris în serialul nostru despre IPJ Prahova – Grădinița de Cadre:

  • Legea, pentru plebe.
  • Excepțiile, pentru „dom’ șef”.
  • Rușinea, pentru nimeni.

De ce contează cazul Joița mai mult decât pare

Unii ar putea spune: „E, ce mare lucru, un RCA, un număr, o mașină…”.

NU.
Cazul Joița este IMPORTANT pentru că arată, în miniatură, tot ce este stricat în IPJ Prahova:

               Dublu standard oficializat

    • Când un amărât e prins fără RCA – îl rupe legea.
    • Când un șef este prins fără RCA, fără plăcuțe, conducând noaptea – vrea să rupă agenții.
    • Uniforma ca imunitate, nu ca responsabilitate
      Subcomisarul nu pricepe că uniforma nu îți dă dreptul să calci legea, ci îți pune o răspundere mai mare pe umeri.
      El o folosește ca pe o cartelă VIP de la club: „între noi, nu ne facem d-astea”.
    • Sistemul care își devorează oamenii cinstiți
      Agenții care și-au făcut treaba la Păulești riscă să fie târâți prin comisii disciplinare.
      Ăsta e semnalul clar pentru restul:
      „Data viitoare, închideți ochii când vedeți că șefu’ e în dreapta.”
    • Continuitatea serialului IPJ Prahova – Grădinița de Cadre
      Cazul Joița nu e izolat. E doar episodul 54 din același film în care:

      • CAR-ul fură bani cu pixul;
      • prădătorii sexuali sunt protejați;
      • SIPI apără bețivi cu legitimație;
      • HR umilește profesioniști și promovează pile.

      Joița este versiunea rutieră a aceleiași boli cronice.

În loc de final: un subcomisar, două permise suspendate și o întrebare simplă

Rezumat sec, fără pamflet:

  • Șef de poliție, subcomisar, fost rutierist.
  • Mașină fără RCA, oprită în trafic.
  • Plăcuțe și talon reținute, mașină imobilizată.
  • Noaptea, mașina pleacă „pe șest”, fără numere, fără asigurare.
  • Soț și soție – ambii cu dosar penal, ambii cu drept de a conduce suspendat.
  • Șeful se supără nu pe sine, ci pe agenții care au aplicat legea.

Întrebarea e simplă, pentru toți cei care încă se prefac că nu văd nimic:

Câți subcomisari Joița mai trebuie să apară, ca să recunoaștem oficial că IPJ Prahova nu mai e inspectorat, ci o grădiniță de zei fără RCA?

Incisiv de Prahova va continua serialul. „Grădinița de Cadre” are, din păcate, destui copii mari de prezentat. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Vesta antiînjunghiere și logica înjunghiată

Publicat

pe

De

Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă bine până dispare orice urmă de logică și se servește la pachet polițiștilor din București, obligați să poarte echipamentul opt ore pe tură, la 40 de grade, ca să nu cumva să fie atinsă demnitatea de birou a vreunui „strateg” în uniformă.

Exact asta descrie Sindicatul Europol în legătură cu Poliția Capitalei: nu o politică de protecție a polițistului, ci un exercițiu de putere făcut de oameni care n-au purtat în viața lor altceva greu decât ecusonul de la intrarea în birou.

„Pericolul poate apărea oricând” – slogan bun pentru un afiș, prost pentru o dispoziție

Poliția Capitalei ne explică doct, în punctul ei de vedere, că portul vestei antiînjunghiere are caracter „preventiv, nu reactiv” și că echipamentul trebuie „să fie disponibil și purtat înainte de apariția unui pericol concret”.

La prima vedere, pentru publicul care nu a văzut în viața lui o tură de polițist decât în filme, sună bine. Desigur, apelurile la 112 pot fi incomplete, o intervenție banală se poate transforma în câteva secunde în agresiune, iar polițistul nu poate fugi la autospecială fix când sare cuțitul.

Până aici, nimic de zis. Doar că, de la un punct încolo, logica sare pe geam, fără vestă.

Dacă pericolul este imprevizibil „oricând, oriunde”, așa cum ne vând șefii în comunicate, atunci de ce nu se aplică aceeași regulă și la polițiștii rutieri? Ei sunt scutiți, ni se spune, „având în vedere specificul activității lor”.

Adică pericolul este imprevizibil selectiv. Într-o intersecție nu poate apărea un dement cu cuțitul, doar în fața unui bloc? La un control în trafic nu poate escalate o situație în câteva secunde, doar la o intervenție la scandal în scara blocului? Evident că poate. Dar, brusc, „imprevizibilul” devine brici de ras pentru textul comunicatului, nu criteriu real pentru măsură.

„Specificul activității”: când nu ai argumente, dar ai ștampilă

Poliția Capitalei invocă „specificul activității” pentru a-i excepta pe rutieri de la purtarea obligatorie a vestei. Perfect, spun cei de la Sindicatul Europol. Doar că exact acest argument lovește direct în dispozițiile idioate pe care aceeași instituție le-a dat pentru polițiștii de ordine publică.

Dacă „specificul activității” contează, atunci nu poți băga în aceeași oală:

  • polițistul care scrie documente într-un birou improvizat în autospecială;
  • polițistul care așteaptă repartizarea unei lucrări;
  • polițistul care se plimbă cu autospeciala între două locații;
  • și polițistul care intră într-un apartament după un apel care anunță o persoană violentă.

Să le spui tuturor, mecanic, „port permanent al vestei, opt ore, indiferent ce faci” nu e strategie de protecție, e lene intelectuală combinată cu abuz administrativ. E genul de gândire a șefului care crede că „a conduce” înseamnă să dea ordine cât mai absurde, nu să gândească riscurile și efectele reale asupra oamenilor din subordine.

Vesta – echipament de protecție sau lesă birocratică?

Ideea de bază e atât de simplă încât devine jenant că trebuie explicată unor oameni cu grade pe umeri:

  • echipamentul de protecție se poartă în funcție de riscul activității;
  • nu devine accesoriu permanent doar pentru că „oricând se poate întâmpla ceva”.

Medicul nu umblă toată ziua în combinezon de izolare, în halatul de bloc operator, doar pentru că poate intra un pacient contagios pe ușă.
Pompierul nu stă opt ore complet echipat, cu butelia în spate, doar pentru că „oricând poate suna alarma”.
Electricianul nu poartă permanent echipament pentru lucrul sub tensiune atunci când bate o adresă la calculator.

Dar, în logica de birou a Poliției Capitalei, polițistul trebuie să fie un soi de pom de Crăciun încărcat non-stop: vesta pe el la condus, vesta pe el la completat acte, vesta pe el la așteptat în curte, vesta pe el la orice – nu cumva să se supere hârtia din fișet.

Rezultatul? Reacții adverse pe piele, disconfort termic, mobilitate redusă, oboseală inutilă. Iar când chiar ai nevoie de polițist într-o intervenție de risc maxim, te alegi cu un om surmenat, coclit în propria transpirație, dar bifat frumos la rubrica „echipat conform dispozițiilor”.

Prevenție versus prostie administrativă

Sindicatul Europol nu cere mai puțină protecție, dimpotrivă: cere protecție inteligentă.

Adică:

  • vesta să fie disponibilă imediat;
  • polițistul să o poarte la intervenții operative, acolo unde nivelul de risc o impune;
  • să existe o evaluare reală a activităților: când are sens să porți vesta și când nu.

Între „vesta trebuie să fie disponibilă imediat” și „vesta trebuie purtată opt ore, nu ne interesează ce faci” e o diferență colosală. Prima înseamnă grijă reală pentru siguranța polițistului. A doua înseamnă doar un automatism birocratic, fără logică, fără empatie, fără contact cu realitatea.

Și exact asta demască Europol: o conducere care confundă prevenția cu un regulament prost scris, și protecția cu bifa pe hârtie.

Polițistul real vs. șeful de laborator de idei sterile

Din birou, cu aer condiționat, e simplu să redactezi un „punct de vedere” în care să explici doct cum „pericolul poate apărea oricând”, cum „măsura are caracter preventiv”, cum „specificul activității” justifică orice ai chef să decizi.

Dar în stradă, opt ore:

  • simți greutatea vestei;
  • simți căldura și disconfortul;
  • simți cum mobilitatea scade;
  • simți cum pielea cedează.

Și apoi vine același șef, care n-a stat o zi în stradă cu tot echipamentul pe el, și îți explică paternalist că toate astea sunt „irelevante”, pentru că „pericolul poate apărea oricând”.

Asta nu mai e protecție, e dispreț. E exact divorțul clasic dintre cei care conduc după Excel și cei care muncesc pe teren.

Concluzie: vesta nu trebuie să compenseze lipsa de judecată

Sindicatul Europol spune clar: problema nu este vesta, ci felul în care o transformă șefii în instrument de control și acoperire birocratică.

  • Un polițist protejat nu este un polițist cărat de echipament de dimineață până seara.
  • Un polițist protejat este cel echipat corect, la momentul potrivit, în funcție de misiune și riscul real.
  • „Specificul activității” nu poate fi invocat selectiv: ca să scutești rutierii, dar să lovești cu ciocanul în ordine publică, fără nicio diferențiere internă.

Dacă „mințile luminate” din Poliția Capitalei chiar cred în propriul argument cu „specificul activității”, atunci:

  • să-l aplice până la capăt, nu doar când le convine;
  • să diferențieze clar momentele în care vesta e obligatorie de cele în care nu are niciun sens;
  • și, eventual, înainte de a mai scoate comunicate rupte de realitate, să îmbrace și ei vesta măcar un schimb de opt ore, în soare, în mașină, în tura de noapte – și abia apoi să mai vorbească despre „prevenție”.

Până atunci, ceea ce a demontat Sindicatul Europol nu e doar o dispoziție aberantă, ci o mentalitate de cazarmă birocratică în care vesta antiînjunghiere nu apără polițistul, ci orgoliul șefului. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

CÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?

Publicat

pe

De

Faraoani, republica alcoolului: doi polițiști vs. „elita” de la cârciumă

Faraoani, județul Bacău. Nu, nu e scenă dintr-un film prost, e România de azi. La bar, „cetățeni de seamă” ai comunei își îneacă grijile în alcool, iar când paharul se golește, se umple curajul. Scandalul pornește clasic: gălăgie, înjurături, haos. Apoi se mută afară, în stradă, că doar nu se face circ în liniște.

Polițiștii sunt chemați să intervină. Vin, cum vin de obicei, două suflete cu o mașină hodorogită și un pistol la brâu – statul român în teren. Unul dintre bețivi decide că e seara lui de glorie și își bate joc de polițiști, dând date false la identificare. Când oamenii legii încearcă să-l ducă la secție, se întâmplă inevitabilul: nu mai e singur. Apar „vitejii de pahar”, încolonat sprijin logistic alcoolic: prieteni, neamuri, cunoscuți, toți inflamați.

Rezultatul? Cei doi polițiști se trezesc, în plină intervenție, față în față cu o gloată agresivă. Oameni lovesc, urlă, amenință. România profundă își dă cu pumnul în piept și cu piciorul în polițist.

Și, surpriză: pentru a nu pleca de acolo pe targă sau în sac negru, polițiștii sunt nevoiți să facă uz de armamentul din dotare. Adică exact de mijlocul letal pe care toată lumea „vrea” să nu-l vadă folosit, dar nici nu oferă vreo alternativă între „bătaie corp la corp” și „foc de armă”.

Statul: „TASER e periculos”. Dar gloanțele, nu?

SIDEPOL spune clar în comunicat: de ani de zile cer introducerea TASER-ului ca dotare standard pentru polițiștii operativi. Răspunsul oficial? TASER ar fi „prea periculos”, încadrat pe undeva prin legislații străine ca „less lethal”, așa, cu aer de mare pericol.

Logica statului român:

  • Contact fizic direct cu indivizi beți, violenți, în haită – acceptabil.
  • Să tragi cu pistolul, armă letală – „în anumite condiții, da, dacă chiar nu se mai poate”.
  • Un mijloc intermediar, controlat, non-letal, care să oprească rapid un agresor – vai, nu, „prea periculos”.

Așa arată, în practică, gândirea decidenților: nu dăm polițistului un instrument de mijloc, îl lăsăm să aleagă între a fi sac de box pentru infractori sau a trage cu pistolul și a fi apoi crucificat la televizor, în presa „indignată” și în anchete interminabile.

Doi polițiști contra unei gloate: sistemul „lasă-i, că se descurcă ei”

Imaginile apărute ulterior arată clar ce s-a întâmplat la Faraoani: cei doi polițiști au fost înconjurați, loviți, amenințați și chiar mușcați. Da, mușcați. Ca în junglă, nu ca într-un stat european în secolul XXI.

În mod normal, o asemenea situație – grup agresiv, persoane băute, ultraj în desfășurare – ar trebui să declanșeze automat intervenția unor structuri specializate. Numai că România lucrează, de ani de zile, pe principiul: „Lasă, merg doi din patrulă, să vedem dacă scapă”.

SIDEPOL spune ce ar fi trebuit să existe:

  • D.M.I.O.P. – Detașamente Mobile pentru Intervenții de Ordine Publică, adică echipe antrenate, pregătite să intervină rapid la astfel de scandaluri, nu doar patrule lăsate de izbeliște.
  • Structuri capabile să gestioneze grupuri agresive, acte de ultraj, situații cu risc ridicat.

Dar nu, statul preferă să privească incident după incident:

  • Doi polițiști singuri.
  • Nicio rezervă de sprijin real.
  • Nicio forță mobilă specializată.
  • Multă „indignare” după ce curge sânge.

După incident, curajul revine: „să se facă dreptate!”

Doi dintre agresori au fost identificați și reținuți pentru 24 de ore. Vor fi cercetați pentru infracțiuni împotriva polițiștilor și a ordinii publice. Clasic: după bătaie, statul se trezește. După ce gloanțele au fost trase, după ce polițiștii riscă dosare penale și ani de explicații, vine solemn: „Vor răspunde conform legii!”.

Dar întrebarea reală este: de ce trebuie să ajungi la foc de armă ca să iei în serios o intervenție? De ce nu se previne?

SIDEPOL o spune apăsat:

  • Astfel de incidente NU mai sunt excepții.
  • Ele devin aproape rutină în activitatea de zi cu zi a polițiștilor.
  • Iar soluțiile – TASER și D.M.I.O.P. – sunt cerute de ani de zile și, sistematic, amânate.

TASER și D.M.I.O.P.: două cuvinte simple, o reformă pe care nimeni nu vrea s-o asume

În loc să recunoască realitatea – că patrulele se confruntă tot mai des cu gloate agresive – factorii de decizie se ascund în spatele formulărilor sterile: „analizăm”, „evaluăm”, „vom constitui un grup de lucru”. Între timp, în stradă:

  • Polițiști bătuți, loviți, scuipați, mușcați.
  • Intervenții filmate cu telefoane, comentate de „experți” de pe Facebook.
  • Oameni ai legii care trebuie să aleagă, în câteva secunde, între a fi victime sau a folosi pistolul.

SIDEPOL rezumă perfect necesarul minim:

  • TASER – ca mijloc de intervenție non-letal, eficient, între pumni și glonț.
  • D.M.I.O.P. – detașamente mobile de intervenție, care să vină în ajutorul patrulelor când situația explodează.

Nu mâine, nu „după analiză”. Acum.

Protecția polițistului nu începe la Urgențe și la Parchet

„Protecția polițistului trebuie să înceapă înainte de intervenție, nu după ultraj”, subliniază SIDEPOL. Traducere din limbaj sindical în limbaj simplu:

  • Nu e normal ca apărarea reală a polițistului să înceapă abia după ce ajunge la spital sau la Parchet să dea declarații.
  • Nu e normal să-i dai arma de foc, dar să refuzi constant un mijloc intermediar.
  • Nu e normal să-l trimiți în patrulă ca pe carne de tun, într-o societate tot mai agresivă, cu tot mai puțin respect pentru uniformă.

Fiecare astfel de incident ar trebui să fie un semnal de alarmă, nu încă un episod de știri de seară trecut mai departe după 30 de secunde.

Câte imagini mai trebuie să vedem?

Întrebarea pe care o pune SIDEPOL este devastatoare: CÂTE ASTFEL DE IMAGINI MAI TREBUIE SĂ VEDEM?

  • Câți polițiști bătuți în stradă?
  • Câte gloate înjurând și scuipând uniforma?
  • Câte focuri de armă trase la limită, în ultimul moment?

Până când cineva cu putere de decizie va avea curajul să spună:

  • Da, dotăm polițiștii cu TASER.
  • Da, înființăm și operaționalizăm D.M.I.O.P.
  • Da, punem siguranța celor care apără legea deasupra confortului birocratic și al fricii de asumare.

Până atunci, România va continua să joace aceeași piesă absurdă:

  • În stradă – violență, haos, polițiști încolțiți.
  • La televizor – „șocant, scandalos, cum e posibil?”.
  • În birouri – tăcere, comisii, hârtii.

Iar întrebarea rămâne: câte astfel de imagini mai trebuie să vedem, ca să priceapă cineva că fără TASER și D.M.I.O.P., patrula e doar țapul ispășitor al unui stat care nu-și apără propriii oameni? (Cerasela N.).

(sursă: comunicat SIDEPOL despre incidentul de la Faraoani, jud. Bacău)

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv17 minute ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine

SUBCOMISAR FĂRĂ RCA, DAR CU TUPEU – Episod din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”  Când șeful de poliție...

Exclusiv17 minute ago

Vesta antiînjunghiere și logica înjunghiată

Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă...

Exclusiv17 minute ago

CÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?

Faraoani, republica alcoolului: doi polițiști vs. „elita” de la cârciumă Faraoani, județul Bacău. Nu, nu e scenă dintr-un film prost,...

Exclusiv18 minute ago

Sindicatele, bau-baul securistului rebranduit: cazul Iulian Fota

„Structura internă de securist”: când lumea veche nu vrea să moară Uitându-te la discursurile lui Iulian Fota, ai senzația că...

Exclusiv19 ore ago

TCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)

TCE Ploiești în ajun de AGA: Organigrama „chilotel” și sindicatul de buzunar Mâine, 31 august, la TCE Ploiești nu e...

Exclusiv19 ore ago

Miliardul care se scurge din buzunarul militarilor: jalba la Miruță, tăcerea PSD–AUR și merdenelele politice ale rezerviștilor

În atenția pensionarilor militari: cifrele reci, furia caldă. Sindicatul „Diamantul” pune lupa pe bani Sindicatul Diamantul, prin Emil Pascuț, rupe...

Exclusiv19 ore ago

Când nu poți repara sistemul, vinzi fuste: eleganță bleumarin peste burnout și umilință

În timp ce salariile se duc în rate, dotările lipsesc, turele se fac pe stomacul gol și oamenii ard psihic...

Exclusiv2 zile ago

Mătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie

Polițist cu epoleti, nu cu mopul în brațe Știați că la IPJ Brăila, ca să se facă, în sfârșit, curățenie...

Exclusiv2 zile ago

Urmărire în Chiajna după ce un motociclist a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Bărbatul conducea o motocicletă fără număr de înmatriculare O intervenție de rutină a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Chitila –...

Exclusiv3 zile ago

Episodul 53 din serialul nostru  „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor

Serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” merge mai departe. După ce v-am prezentat „Academia de Cămătărie” (CAR), „Iuda”...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul

Organigrama rușinii – proba finală a complicității: CA-ul a ales tabăra „zdrențelor”  – (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc. Nu mai...

Exclusiv3 zile ago

Cum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri

Consiliul Local Ploiești: fabrică de haos, nu de ordine publică În iulie, în Consiliul Local Ploiești, s-a jucat un vodevil...

Exclusiv4 zile ago

TCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?

Luni, 31: Ziua în care unii așteaptă o minune, iar alții își rod unghiile până la cot În timp ce...

Exclusiv4 zile ago

IGPR, angajatorul-fantomă: salariile polițiștilor, plătite după ureche, fără acte și fără rușine

De lene administrativă: IGPR pasează salariile la alții În loc să-și asume rolul de angajator și să-și plătească propriii oameni,...

Exclusiv4 zile ago

IPJ Arad descoperă invenția „muștiucului”. Minune administrativă: 30 de bucăți în 30 de minute!

Într-o țară în care lipsurile sunt sport național, IPJ Arad tocmai a bifat o performanță istorică: după ce Sindicatul Europol...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv