Featured
Verde de minciună, alb de ipocrizie: Adevărul gol-goluț despre „tranziția ecologică” a României!
București, orizontul eșecului energetic – Pregătiți-vă pentru o doză zdravănă de cinism și realitate amară! În timp ce guvernanții ne predică despre virtutea „tranziției verzi” și despre un viitor utopic pe baterii și hidrogen, jurnalista Claudia Marcu, în Cotidianul Național, smulge masca verde și dezvăluie adevăratul motor al acestei goane ecologice: nu mai avem, de fapt, resurse de combustibili fosili! Ați auzit bine. Nu e vorba de salvarea planetei, ci de salvarea… fundurilor proprii de la frig și întuneric.
Verde de spaimă, nu de iarbă: Guvernul recunoaște panica energetică!
Mascarada este la fel de transparentă precum aerul poluat din București. Executivul, într-o criză de originalitate și, se pare, de petrol, s-a hotărât să „accelereze” implementarea punctelor de reîncărcare. Pentru cine, vă întrebați? Pentru cele 70.000 de amărâte de mașini electrice din România (adică un insignifiant 1% din total!) și pentru fantasticul zero vehicule pe hidrogen!
În culisele acestei strategii „vizionare”, Guvernul a scăpat porumbelul (și, probabil, și o lacrimă de gaz): tranziția la electric și hidrogen este o necesitate disperată, impusă de „riscurile de întreruperi majore în aprovizionarea cu combustibili fosili”. Adică, nu ne-am făcut noi sfinți peste noapte, ci ne este pur și simplu frică de factura la energie și de lipsa ei. „Securitatea energetică” este noul cuvânt de cod pentru „am rămas fără opțiuni și ne e groază de ce-o să urmeze”.
Fantomă pe patru roți: Flota „ecologică” a României și „viziunea” de la Guvern
Să fim clari: în timp ce în Europa „apetitul” pentru mașini electrice este în cădere liberă, iar noi abia adunăm 70.000 de vehicule „curate” (și zero pe hidrogen!), Guvernul nostru de genii strategice propune o abordare similară cu construirea unei autostrăzi către lună, înainte de a avea măcar o rachetă. Infrastructură fără mașini, viziune fără realitate, eficiență fără… sens!
Executivul ne flutură în față, ca pe un morcov, ideea că „România trebuie să accelereze tranziția către un sistem de transport mai puțin dependent de combustibilii fosili importați”. Sună bine, nu? Doar că acest „instrument de mediu” a devenit brusc un „instrument esențial pentru securitatea energetică națională”. De la conștiința ecologică la pragmatismul de supraviețuire e doar un pas. Un pas mare și ipocrit.
Adevăratul motor al „tranziției”: Nu bunăstarea, ci… sancțiunile UE!
Iar apogeul farsei? Nu este bunăstarea cetățenilor, nu este aerul mai curat, nu este independența energetică reală. Nu! Adevăratul motor al acestei „tranziții verzi” forțate este frica de sancțiuni! Guvernul o spune negru pe alb (sau, mă rog, verde pe gri): „Neadoptarea acestei măsuri ar însemna întârzierea în îndeplinirea obiectivelor de mediu ale UE, care presupune aplicarea sancțiunilor financiare statelor membre (…) precum și pierderea de fonduri europene.”
Așadar, cetățeni, dragi români! Vă băgăm pe gât mașini electrice și hidrogen, nu pentru că ne pasă de plămânii voștri sau de buzunarele voastre pe termen lung (prețurile astronomice ale vehiculelor electrice și lipsa subvențiilor eficiente sunt doar detalii!), ci pentru că ne e frică de „amenzi pentru nerespectarea țintelor de emisii”!
Echitate socială, povești verzi pentru fraieri: Cine plătește plăcerea de a fi „curat”?
Și cireașa de pe tortul penibil: „echitatea socială”! Guvernul ne asigură, cu o seninătate de-a dreptul halucinantă, că „implementarea infrastructurii (…) va avea un efect pozitiv asupra echității sociale, asigurând accesul uniform la surse energetice moderne și curate, atât în zonele urbane, cât și în cele rurale.”
Adică, vom avea borne de încărcare ultra-moderne în satele uitate de lume, unde oamenii nu au apă curentă, dar vor putea să-și încarce… ce? Căruțele electrice? Cine își permite o mașină electrică în „zonele rurale”, unde prețurile pentru o astfel de bijuterie tehnologică sunt un lux suprem? Este o promisiune goală, o momeală pentru naivi, care maschează adevărata urgență: evitarea penalizărilor de la Bruxelles.
Concluzie: Verde de disperare, nu de speranță!
Adevărul este că „tranziția verde” în România este, în acest moment, o farsă tristă și scumpă. Nu este o viziune inspirată pentru un viitor mai bun, ci o reacție panicată la o lipsă de resurse și la amenințarea amenzilor europene. Guvernul ne vinde iluzii ecologice pentru a-și acoperi incompetența strategică și teama de a plăti. Și, ca de obicei, nota de plată, la propriu și la figurat, o va achita tot cetățeanul de rând, cel care va rămâne cu facturile mari și, probabil, tot cu mașina veche pe benzină, așteptând să vadă cine aprinde ultimul bec.
Administratie
Prahova pe două roți: traseul Cornu – Câmpina – Barajul Paltinu, promovat de șeful CJ
43 de kilometri de efort și peisaj
Președintele Consiliului Județean Prahova și lider al PSD Prahova, Virgiliu Daniel Nanu, a ales bicicleta pentru a descoperi, din nou, județul pe care îl administrează. Traseul parcurs: Cornu – Câmpina – Barajul Paltinu, un drum de aproximativ 43 de kilometri, cu porțiuni de urcare solicitante, aer curat și priveliști care reamintesc cât de valoroase sunt locurile aflate la doar câțiva pași de noi.
Un județ cu potențial pentru sport și turism
Potrivit lui Virgiliu Daniel Nanu, Prahova are un potențial deosebit pentru mișcare, sport și turism, iar traseele cicloturistice precum cel spre Barajul Paltinu ar trebui descoperite și promovate mult mai intens. Oficialul prahovean subliniază că astfel de rute nu sunt doar o invitație la activitate fizică, ci și o ocazie de a redescoperi frumusețea naturală a județului.
Administratie
Un număr care poate salva o viață: 17 mai, Ziua Internațională a Telefonului Copilului
Dincolo de ecran: frica pe care nu o vede nimeni
În fiecare zi, există un moment în care un copil închide telefonul și rămâne singur. Singur cu frica. Cu amenințările. Cu umilința. Cu șantajul.
În spatele unui ecran, durerea nu se vede, dar ea continuă să existe, tăcută, adâncă, greu de rostit.
116111 – linia la care suferința capătă glas
De Ziua Internațională a Telefonului Copilului, marcată anual la 17 mai, este readusă în prim-plan importanța unei linii de sprijin care, pentru mulți copii, este singura punte către ajutor.
Asociația Telefonul Copilului, prin numărul 116111, oferă consiliere, ascultare și intervenție atunci când un copil are nevoie de cineva care să îl audă la timp, înainte ca frica să se transforme în tragedie.
Un apel care poate schimba destinul
Uneori, un singur apel nu schimbă doar cursul unei zile. Poate schimba un destin. Poate salva o viață.
Ziua Internațională a Telefonului Copilului devine astfel nu doar o dată în calendar, ci un moment de recunoaștere pentru munca nevăzută a specialiștilor care răspund la 116111 și un apel public la responsabilitate față de protecția copilului.
La mulți ani Telefonului Copilului și Asociației Telefonul Copilului – și cât mai multe vieți auzite la timp!
📞 116111 – Telefonul Copilului (Asociația Telefonul Copilului)
Exclusiv
Olimpia Bin Go: plătești ca la Bingo, trăiești ca la groapa de gunoi
„Olimpia gunoiului”: la Sala Sporturilor din Ploiești, campion e doar coșul care se uită neputincios la mizeria de pe lângă el
Olimpia nu mai e sală de sport, e sală de expoziție a eșecului la salubritate

Sala Sporturilor Olimpia, situată pe strada Mărășești- Ploiesti, azi, 17.05.2026, orele 16.00
Sala Sporturilor „Olimpia”, de pe strada Mărășești din Ploiești, ar trebui să fie templul mișcării, al fair-play-ului și al respectului pentru comunitate. În realitate, zona arată ca un decor de antrenament pentru echipa națională de aruncat gunoiul „pe lângă coș”.
Imaginea din jurul sălii spune tot: un coș de gunoi verde, singur, copleșit, iar pe jos – ambalaje, pahare, resturi de mâncare, șervețele îmbibate, cutii, de parcă orașul și-ar fi făcut încălzirea la capitolul nesimțire, nu la capitolul sport.
Banca din apropiere veghează scena ca un martor mut la falimentul unui oraș care plătește „ca la lux” (după cum reiese din dezvăluirile Incisiv de Prahova privind tarifele la salubritate), dar trăiește – vizual, olfactiv și moral – ca la groapa de gunoi.
De la „Olimpia” la „Coșimia”: coșul stă în picioare, dar logica administrației e la pământ
Fotografia e simplă și devastatoare:
- coșul e gol sau aproape gol;
- gunoiul e pe jos, în jur;
- iar aleea, într-un oraș care se laudă cu „strategii” și „contracte”, arată ca o intrare laterală la un tomberon, nu la o sală de sport.
Aici se vede, fără raport de audit și fără tabele stufoase, „rezultatul final” al combinației letale dintre:
- tarife la salubritate stabilite ca la cazinou, după cum a arătat Incisiv de Prahova în analiza despre Bin Go Solutions;
- administrație locală paralizată;
- cetățeni obișnuiți să arunce „un pic pe lângă”, că „nu se vede”.
Ce nu se vede în poză, dar se simte la fiecare factură: ploieșteanul plătește, oficial, pentru un serviciu de salubritate care, în teren, se traduce prin mizerie „de patrimoniu” lângă una dintre cele mai cunoscute locații sportive ale orașului.
„Ruletă Bin Go”: tarife premium, peisaj de ligă inferioară
În timp ce la facturi se joacă fin cu zecimale și diferențe de câțiva lei pe persoană între casă, bloc și chiar bloc vs. bloc, realitatea de lângă Sala Sporturilor „Olimpia” e brutal de simplă:
- gunoaiele sunt „la comun”;
- peisajul e „standard”: ambalaje aruncate pe jos, resturi împrăștiate, coș umilit de propria inutilitate;
- singurul element „personalizat” rămâne suma de plată de pe factură.
Același operator, același oraș, același tip de deșeu, dar, după cum arăta Incisiv de Prahova, tarife diferite – 23,73 lei, 24,51 lei, 25,95 lei/persoană. În schimb, la Sala „Olimpia”, tariful psihologic e unic: „bătaie de joc inclusă”.
Când pui alături:
- mormanele de gunoi dintre blocuri,
- tarifele „coafate” din listele de întreținere,
- și acum imaginea de pe strada Mărășești, lângă Sala Sporturilor,
tabolul e clar: Ploieștiul a reușit performanța de a transforma întreg orașul într-o sală uriașă de sport pentru gândaci, șobolani și bacterii.
Olimpia „disciplinei” administrative: primarul tace, coșul „vorbește” în mizerie
Primarul, altădată extrem de vocal pe tema „jafului din salubritate”, a ajuns acum să privească același film în reluare, dar cu sonorul dat la zero.
În timp ce Incisiv de Prahova documentează în rapoarte și analize modul în care s-au scurs bani pe tarife, bunuri de retur și contracte, administrația locală oferă, la Sala Sporturilor, o demonstrație practică de:
- lipsă de control;
- lipsă de întreținere a spațiilor publice;
- lipsă de rușine.
Sala „Olimpia” ar fi trebuit să fie un reper vizual al orașului. A devenit, prin mizeria tolerată lângă ea, un panou publicitar al eșecului comun: instituții + operator + parte dintre cetățeni.
Campioni la aruncat pe jos, codași la bun simț
Nu poți da vina doar pe Bin Go pentru farfuriile de plastic, paharele și resturile alimentare vărsate sub ochii coșului de gunoi. Acolo e și:
- nesimțirea unor ploieșteni care aruncă intenționat pe jos;
- absența patrulelor de control;
- indiferența autorităților care nu înțeleg că o sală de sport murdară la exterior trimite un mesaj clar la interior: „nu există reguli, doar improvizație”.
În loc ca „Olimpia” să fie locul în care copiii învață despre disciplină, respect și ordine, aceștia trec pe lângă munți de mizerie și învață, involuntar, lecția reală a orașului:
- gunoiul se aruncă pe jos, că „oricum nu pățești nimic”;
- tarifele cresc, dar spațiile publice decad;
- nimeni nu răspunde pentru nimic.
Ploiești – orașul în care sala de sport arată ca un vestiar după meciul cu bunul simț
Imaginea de pe strada Mărășești nu e un accident, e o concluzie.
Concluzia anilor în care:
- tarifele la gunoi au fost jonglate ca fisele pe masa de ruletă;
- bunurile de retur au dispărut „în ceață”;
- administrația a preferat comunicate în loc de controale;
- iar o parte din cetățeni au acceptat să trăiască printre gunoaie, atâta timp cât coșul „nu le vorbește”.
Sala Sporturilor „Olimpia”, simbol al mișcării, a fost transformată într-un fundal perfect pentru un oraș blocat într-o mocirlă de neglijență și aroganță administrativă.
Concluzie: la Ploiești, sportul oficial e „aruncatul la coș… pe lângă coș”
Până când Primăria Ploiești, ADI Prahova și operatorul de salubritate nu vor fi obligați să explice, la leu și la imagine, de ce:
- ploieșteanul plătește tarife „de oraș civilizat”;
- dar primește, la Sala Olimpia și nu numai, peisaje „de mahala abandonată”;
Ploieștiul va rămâne capitala unui singur tip de performanță:
- performanța de a transforma fiecare coș de gunoi într-un monument al neputinței,
- și fiecare sală de sport într-o vitrină rușinoasă a bătaiei de joc față de cetățeni.
Olimpia nu mai e doar o sală. E diagnoza unui oraș care continuă să înoate în gunoi, dar se laudă că face „înot de performanță” în acte și strategii.
Vom reveni. (Cerasela N.).
-
Exclusivacum 5 zileREPUBLICA „LENTILEI UNSE” : Cum s-a transformat MEDAT în bancomat de familie, iar IOR în „El Dorado” de 51.850 lei
-
Exclusivacum 2 zileȘAH MAT LA CARACATIȚA DIN PENITENCIARE: CUM S-A ÎNECAT „FAMIGLIA” TEOROC LA MALUL ADMINISTRAȚIEI NAȚIONALE A PENITENCIARELOR
-
Exclusivacum 5 zileEpoleți cu miros de clor: La IPJ Prahova, „Siguranța și Încrederea” se livrează la pachet cu mopul și găleata
-
Exclusivacum 5 zilePLOIEȘTI, CAPITALA GUNOIULUI PE DATORIE – Ruleta Bin Go lovește din nou: Incisiv de Prahova a avut dreptate, primarul ține în brațe un operator îngropat în datorii
-
Exclusivacum 4 zileJustiția dă verdictul în cazul „Luptătorul vs. Sistemul”: Internarea forțată la psihiatrie, folosită ca armă de represiune în Poliția Română
-
Exclusivacum 4 zileRăzboi total în Ministerul de Interne: Sindicatul „Diamantul” dă șah-mat sistemului prin „avalanșa” de procese câștigate
-
Exclusivacum 3 zileMAFIA CAZANELOR ȘI REȚETA SUCCESULUI „DUPĂ GRATII”: CUM A DEVENIT ISCIR PLOIEȘTI FEUDA UNUI PUȘCĂRIAȘ ȘI A PROTECTORILOR SĂI DIN MINISTER
-
Exclusivacum 3 zileMASACRUL INTEGRITĂȚII LA FRONTIERĂ: Cum să execuți un polițist incomod prin „metoda asfixierii” financiare



