Pe fondul unor noi runde de discuții de pace ruso-ucrainene, care ar urma să aibă loc la Abu Dhabi sub egida administrației Trump, o problemă majoră persistă și domină agenda negocierilor: soarta regiunii Donețk. De luni de zile, oficialii ruși au semnalat că Moscova nu va ceda în fața presiunilor până când Ucraina nu va renunța la cei 2.082 de kilometri pătrați din Donețk, o fâșie de teritoriu ce se află încă sub controlul Kievului. Această insistență ridică o întrebare esențială: de ce președintele rus Vladimir Putin este atât de preocupat de acest teritoriu anume, ignorând alte zone revendicate anterior?

Punctul fierbinte al negocierilor: Un teritoriu mic, o miză uriașă

Recent, senatorul american Marco Rubio a subliniat că problema regiunii Donețk a devenit „singurul punct rămas” în negocierile de pace, descriind-o ca pe „un prag pe care nu l-am trecut încă”. Deși Moscova a contestat ulterior această afirmație prin vocea consilierului Kremlinului pentru politică externă, Iuri Ușakov, invocând și alte chestiuni precum garanțiile de securitate occidentale pentru Ucraina, este incontestabil că fâșia de teritoriu din Donețk, mai mică decât statul american Delaware, se află în centrul discuțiilor. Miza este mult mai mare decât suprafața sa.

Leagănul „Primăverii Ruse” și nevoia de victorie a Kremlinului

Donețkul a reprezentat, încă din 2014, epicentrul eforturilor Moscovei de a destabiliza și ulterior de a anexa regiunea industrială din estul Ucrainei, o zonă majoritar vorbitoare de limbă rusă, pe care Kremlinul o numește „istoric rusească”. Propaganda de stat rusă s-a construit pe ideea „salvării” populației din Donețk și Luhansk, cunoscute sub numele de Donbas. După ce a preluat controlul complet asupra regiunii Luhansk și a anunțat anexarea celor patru regiuni ucrainene (Luhansk, Donețk, Herson și Zaporojie) la sfârșitul anului 2022, Rusia a renunțat la pretențiile asupra zonelor din Herson și Zaporojie pe care nu le controlează efectiv.

Menținerea controlului ucrainean asupra unei părți semnificative din Donețk ar reprezenta o lovitură dură pentru imaginea lui Putin, riscând să amplifice criticile naționaliștilor pro-război din propria-i bază de susținători. Porțiunea aflată încă sub control ucrainean include orașul Sloviansk, locul unde, în 2014, Moscova a declanșat o așa-zisă revoltă „separatistă” pro-rusă. Un eșec în cucerirea acestui oraș, descris de propaganda rusă drept leagănul „Primăverii Ruse”, după atâția ani de eforturi, ar submina narațiunea victoriei pe care Putin o caută cu disperare. Preluarea întregii regiuni Donețk ar permite, în schimb, liderului rus să construiască o poveste a triumfului.

O „bombă cu ceas” sub unitatea Ucrainei?

Alexander Gabuev, director al think tank-ului Carnegie Russia Eurasia Center din Berlin, subliniază că o eventuală cedare teritorială obținută la masa negocierilor, și nu prin forță militară, ar putea schimba fundamental percepția asupra victoriei și înfrângerii în acest conflict. „Nu va mai exista, probabil, o modalitate credibilă de a susține că a fost o înfrângere strategică a Rusiei și o victorie pentru Ucraina”, a declarat Gabuev. El avertizează că o decizie a Kievului de a ceda acest teritoriu ar fi extrem de controversată în Ucraina. „Oamenii au vărsat sânge pentru asta. Multe familii i-au pierdut pe cei dragi în luptele din Donbas. Iar acum renunți la teritoriu? Este o bombă cu ceas sub unitatea Ucrainei”, a adăugat acesta.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a reiterat că este dispus să facă compromisuri pentru a pune capăt războiului, dar nu și pe cele care ar afecta integritatea teritorială a țării. În decembrie, Zelenski a propus o retragere a trupelor ucrainene din partea regiunii Donețk controlată de Kiev, transformând zona într-un teritoriu demilitarizat, dar cu condiția ca Rusia să-și retragă forțele dintr-o porțiune echivalentă a regiunii Donețk.

Enigma „Formulei Anchorage”: Schimburi teritoriale și refuzul Kievului

Vara trecută, pe măsură ce eforturile președintelui american Donald Trump de a intermedia pacea ajungeau într-un impas, administrația sa a avansat ideea unui schimb de teritorii care să includă Donețkul, în speranța de a relansa discuțiile cu Kremlinul. Propunerea a fost întâmpinată cu o contraofertă din partea lui Putin, ceea ce a condus la summitul din Alaska. Deși detaliile exacte ale acordului discutat atunci de Trump și Putin nu au fost făcute publice, liderii ruși au început să insiste că orice acord de pace trebuie să respecte „spiritul de la Anchorage” sau „formula Anchorage”. Aceasta este, în general, interpretată ca o prescurtare a unui acord acceptat de Putin în Alaska: Rusia ar opri războiul dacă Ucraina ar ceda restul regiunii Donețk și ar accepta alte cerințe non-teritoriale.

Zelenski a refuzat categoric o astfel de înțelegere, invocând Constituția Ucrainei, care interzice concesiile teritoriale fără un referendum național. Ulterior, problema a reapărut sub o nouă formă, într-un plan în 28 de puncte elaborat toamna trecută de negociatorii americani, cu contribuția trimisului special al lui Putin. Planul propunea retragerea forțelor ucrainene din Donețkul sub controlul lor și crearea unei „zone-tampon demilitarizate”. Deși teritoriul ar fi fost recunoscut internațional ca aparținând Rusiei, trupele ruse nu ar fi avut voie să fie staționate acolo. Întrucât Putin a acceptat această ofertă în discuțiile cu Trump din Alaska, orice abatere de la ea ar fi percepută drept un acord dezavantajos pentru Rusia. Problema centrală rămâne, însă, faptul că Ucraina nu a fost niciodată de acord cu aceste propuneri.

Fortăreața strategică: Apa, apărarea și vulnerabilitatea viitoare

Porțiunea din regiunea Donețk aflată încă sub control ucrainean nu are doar o importanță simbolică, ci și una strategică crucială. Este una dintre cele mai fortificate zone ale frontului, sistemele de apărare datând din 2014, anterior invaziei la scară largă din 2022. Pierderea acestor fortificații ar lăsa Ucraina vulnerabilă în fața unor eventuale atacuri rusești viitoare, oferind Moscovei o poziție favorabilă pentru o nouă invazie dacă acordul de pace ar eșua.

Un alt aspect vital este controlul asupra resurselor de apă. Orașul Donețk, capitala regională sub ocupație rusă, s-a confruntat anul trecut cu o criză gravă de apă. Canalul Siverski Doneț–Donbas, principala sursă de alimentare cu apă a regiunii, a fost distrus la începutul invaziei din 2022. Acesta își are originea la nord-est de Sloviansk, pe un teritoriu aflat încă sub control ucrainean. Întrebat despre lipsa apei, Vladimir Putin a explicat că principala sursă de alimentare se află pe un teritoriu „care, din păcate, este încă controlat de inamic”. Liderul rus a concluzionat că problema ar putea fi „rezolvată fundamental” odată ce „acest teritoriu va fi sub controlul forțelor noastre armate”, consolidând astfel importanța strategică a acestei zone pentru Moscova.