De aproape un deceniu, de când Donald Trump a coborât scara rulantă aurie de la Trump Tower pe 16 iunie 2015, analiștii se întreabă dacă fostul președinte republican are o viziune coerentă în politica externă. Zece ani mai târziu, dilema persistă. Totuși, abordarea sa în emisfera vestică pare să facă excepție, conturând o fuziune hibridă între Doctrina Monroe din 1823 și Corolarul Roosevelt din 1904. Obiectivul rămâne neschimbat: menținerea dominației Statelor Unite prin împiedicarea puterilor rivale de a se implica în sfera de influență americană.

Putere deschisă, fără eufemisme democrate

Diferența fundamentală constă în motivație. În timp ce administrațiile americane anterioare își justificau acțiunile prin apărarea democrației sau sporirea stabilității, Trump este ghidat, fără scrupule, de puterea pură. Nu contează dacă o țară are un bilanț discutabil în privința drepturilor omului sau practici democratice șubrede, atâta timp cât se aliniază Washingtonului pe marile teme geopolitice. Pe scurt, în ceea ce privește „vecinătatea imediată” a Americii, Trump se profilează ca un primatist clasic. Această viziune susține că Statele Unite au dreptul și obligația de a-și impune voința pentru a-și menține poziția dominantă în ierarhia globală.

Adversari precum Cuba și Venezuela sunt vizați cu sancțiuni și amenințări militare; aliați precum Canada sunt supuși presiunilor intense; iar parteneri precum Brazilia și Mexic sunt așteptați să se conformeze cerințelor SUA, indiferent de politica lor internă sau interesele naționale de securitate. Liderii cooperanți sunt recompensați cu vizite la Casa Albă și împrumuturi substanțiale; cei recalcitranți sunt sancționați.

Costurile hegemoniei agresive: Alienarea partenerilor cheie

O astfel de strategie, însă, nu este lipsită de costuri pe termen lung pentru Statele Unite. Prin utilizarea incessantă a forței și prin tratarea altor țări ca simple piese de șah în marele joc geopolitic al Washingtonului, SUA riscă să-și alieneze chiar partenerii regionali de care are nevoie pentru a menține un echilibru de putere favorabil. Tacticile de presiune au, de asemenea, repercusiuni negative imediate, în special în privința celor două probleme – drogurile și migrația – considerate priorități de top de către administrația Trump.

Venezuela: Un butoi cu pulbere sub presiune americană

Tendințele rooseveltiane ale lui Trump sunt vizibile cel mai pregnant în Venezuela. Dacă există o figură în regiune care sfidează Washingtonul, acela este Nicolás Maduro, care conduce țara sud-americană din 2013 printr-o combinație de represiune politică, nepotism și corupție de stat. Trump l-a considerat de mult timp pe Maduro un perturbator, subminând constant poziția SUA în America Latină prin susținerea Cubei cu petrol brut subvenționat masiv, parteneriate cu organizații de trafic de droguri și cultivarea unei relații militare cu Rusia.

Statele Unite au răspuns cu o demonstrație deschisă de forță. Bombardiere B-1 și B-52 americane au zburat în apropierea coastei venezuelene, probabil pentru a-i face pe membrii cercului intim al lui Maduro să dezerteze. Oficialii americani folosesc termeni precum „traficant de droguri” și „lider de cartel” pentru a-l delegitima pe Maduro și a justifica ceea ce ar putea duce la o operațiune americană de schimbare a regimului la Caracas. Cel puțin 20 de ambarcațiuni suspectate că transportau droguri au fost distruse în urma atacurilor aeriene americane de la începutul lunii septembrie, cu peste 80 de persoane ucise. Marina SUA se laudă acum cu cea mai puternică prezență în Caraibe de la Criza Rachetelor din Cuba din 1962 – inclusiv portavionul USS Gerald Ford, care a intrat recent în teatru. Adăugați flirtul lui Trump cu lovirea țintelor terestre din Venezuela și ordinul său ca CIA să efectueze operațiuni sub acoperire, iar mesajul către Maduro pare clar: capitulează sau înfruntă războiul.

Columbia: De la aliat la tintă pe agenda antidrog

Și Columbia se află sub o presiune americană semnificativă. Impulsionată de creșterea cultivării de coca în țară, precum și de politica de stânga a președintelui Gustavo Petro, Columbia, în mod tradițional cel mai puternic aliat al SUA în America de Sud, este tot mai mult catalogată, alături de Venezuela, ca un stat traficant de droguri. Administrația Trump a desemnat Columbia ca o țară majoră producătoare de droguri ilicite, i-a retras lui Petro viza pentru SUA și i-a impus sancțiuni pentru că ar fi permis „înflorirea cartelurilor de droguri”.

Victorii tactice, infrângeri strategice: Un bilant 

Ar fi dezinformare să spunem că strategia dură a lui Trump nu a adus Washingtonului niciun rezultat. În urma amenințărilor lui Trump de a prelua controlul Canalului Panama, Panama își revizuiește acum relația cu China și s-a retras din inițiativa Beijingului „Centura și Drumul”. Mexicul este mult mai agresiv în combaterea cartelurilor de pe teritoriul său decât în trecut, o schimbare notabilă impulsionată parțial de amenințările lui Trump cu tarife la importurile mexicane. Iar, cu excepția Nicaraguai, America Centrală cooperează în mare măsură cu politicile de deportare ale administrației Trump.

Pericolele Primatului: De ce partenerii se indreaptă spre Beijing

Dar beneficiile pe termen scurt nu se transformă neapărat în câștiguri pe termen lung pentru Statele Unite, și nu fiecare țară se supune dictatelor americane. Aici se află problema: cu cât administrația Trump își implementează mai mult agenda primatistă, cu atât este mai probabil ca alte țări din regiune, chiar și partenerii tradiționali de securitate ai SUA, să înceapă să se irite de intruziunile în suveranitatea lor. Cu o putere hegemonică autoritară în nord, reticentă în a-și chestiona propriile presupuneri și mai mult decât fericită să-și folosească puterea economică pentru a impune conformitatea, alte mari puteri non-hemisferice, precum China, ar putea începe brusc să pară alternative viabile. Pe scurt, prin propriile acțiuni, Statele Unite riscă să faciliteze munca Beijingului mai mult decât ar fi în mod normal.

Această evoluție se produce deja într-o anumită măsură. În iulie, administrația Trump a instituit un tarif de 50% pe Brazilia ca pedeapsă pentru ceea ce a numit procesul motivat politic al lui Jair Bolsonaro, un fost președinte brazilian și aliat al lui Trump. Dar dacă Washingtonul spera că Brazilia va capitula pur și simplu, s-a înșelat amarnic. Nu numai că procesul lui Bolsonaro a continuat neîngrădit, dar președintele brazilian Lula da Silva a folosit tarifele SUA pentru a-și consolida popularitatea internă. Mai mult, pentru brazilieni, tacticile de presiune ale lui Trump sunt doar o confirmare că politica lor externă de ani de zile de menținere a relațiilor pozitive cu toate marile puteri ale lumii a fost cea corectă. Brazilia, cea mai mare economie din America Latină, se diversifică spre piețe alternative și își intensifică comerțul cu China ca modalitate de a limita impactul tarifelor SUA, exact opusul a ceea ce dorea Casa Albă.

Petro din Columbia, de asemenea, rezistă presiunii americane. Pe 11 noiembrie, Bogotá a anunțat că toată împărțirea de informații în domeniul antidrog va fi suspendată până când administrația Trump va opri atacurile unilaterale asupra ambarcațiunilor din Caraibe. (Deși ministrul columbian al apărării a retractat ulterior o parte din această declarație, faptul că această declarație a fost făcută deloc arată cât de turbulentă a devenit această relație strategică, în mod normal apropiată.) Îngrijorat de a fi implicat în posibile încălcări ale dreptului internațional, Regatul Unit, cel mai apropiat partener de informații al Washingtonului, limitează, de asemenea, cantitatea de informații privind traficul de droguri pe care o transmite autorităților americane. Rezultatul final va fi mai puține interdicții de droguri, mai puțini criminali prinși și mai puține condamnări.

China, între timp, folosește natura impredictibilă a lui Trump pentru a-și consolida argumentul de lungă durată că SUA nu sunt de încredere. Acest lucru nu ar trebui subestimat: China este deja cel mai mare partener comercial pentru majoritatea economiilor din America Latină, iar liderii chinezi nu și-ar dori nimic mai mult decât să-și sporească influența Beijingului în „curtea din spate” a Americii, autoproclamată de SUA, pentru a contracara prezența avansată a Washingtonului în Asia de Est.

Autoritarismul lui Trump de până acum completează ironic munca Beijingului în acest sens. Confruntați cu presiunea SUA, fără o cale de ieșire acceptabilă, puteri medii precum Brazilia, Mexic și Peru vor continua probabil să curteze China ca o strategie de hedging, nu din simpatie ideologică, ci ca o imperativă strategică pentru a reduce dependența de Washington și a-și oferi un spațiu de operare mai mare.

Diplomația subtilă: O alternativă la pumnul de fier

Există o lecție în toate acestea: deși primatul poate părea atractiv la suprafață, este în cele din urmă cel mai mare dușman al său. Statele nu le place să fie împinse de la spate și, în timp, vor alege să se asocieze cu alții care împărtășesc percepții similare asupra amenințărilor.

În loc să folosească forța la fiecare ocazie, Trump ar fi mai bine să-și valorifice instinctele de negociator. Aceasta înseamnă să utilizeze arta persuasiunii și să ofere liderilor din regiune acorduri echitabile, reciproc avantajoase. Dacă Washingtonul dorește ca Brazilia, Columbia și Argentina să-și limiteze relația strategică cu China – eliminarea ei completă este o sarcină inutilă – atunci ar trebui să ofere o alternativă sub forma unor investiții americane mai mari și a unor legături de informații mai profunde în chestiuni de interes reciproc. Trump ar face bine, de asemenea, să înțeleagă mai bine politica internă a statelor latino-americane cruciale, cum ar fi Columbia, care, din motive interne sau strategice, ar putea să nu poată coopera cu războiul literal al Washingtonului împotriva drogurilor. Refuzul de a accepta realitățile politice de pe teren nu va face decât să creeze mai multe probleme.