Ziduri groase, tăcere și o evadare care nu dă pace

În spatele zidurilor de la Penitenciarul Mărgineni nu se mai aude zăngănit de lanțuri, ci bâzâit de camere video. Lanțurile s-au dus, posturile de pază fizice s-au subțiat, iar „modernizarea” a venit la pachet cu o evadare de toată frumusețea.

Conform relatărilor de presă, ultima evadare de la Penitenciarul Mărgineni (județul Dâmbovița) a avut loc în seara de 12 august 2025: un deținut de 32 de ani, condamnat la 5 ani și 10 luni pentru act sexual cu un minor, a fugit de la punctul de lucru din INTERIORUL unității. A fost prins după aproape 18 ore de alergătură prin Dâmbovița și Prahova. 18 ore în care „sistemul de securitate” s-a făcut de râs cu tot cu camerele lui.

Presa a relatat că evadarea s-a produs în contextul desființării unor posturi de pază fizice, înlocuite cu supraveghere video. Pe românește: s-au dat oamenii afară din foișor și s-au pus televizorul în loc. Și, surpriză, imaginea n-a ținut loc de pază.

INCISIV de Prahova bate la ușă: „Deschideți arhiva, nu doar porțile!”

În fața acestui spectacol strălucitor de management „modern”, redacția INCISIV de Prahova a hotărât să nu se mulțumească cu zvonuri și comunicate parfumate și a înaintat, în baza Legii 544/2001, o solicitare oficială de informații către Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), vizând strict activitatea Penitenciarului Mărgineni în perioada 2023–prezent.

Altfel spus: dacă tot scapă deținuții, măcar să nu scape și cifrele.

Solicitarea a fost trimisă directorului ANP, comisar-șef de poliție penitenciară Geo Bogdan Burcu, cu Ministerul Justiției pus „la curent” la rubrica „spre știință”. Nu de alta, dar e bine ca toată lumea să fie informată când sistemul se face că doarme.

O întrebare incomodă: câte ore suplimentare trebuie să faci ca să scape un deținut?

Primul capitol din întrebările INCISIV de Prahova lovește direct în inima problemei: resursa umană, adică oamenii care ar trebui să păzească zidurile, nu să doarmă pe ele.

Redacția cere, negru pe alb:

• câte ore suplimentare au făcut polițiștii de penitenciare în 2023, 2024, 2025 și în 2026 până în prezent;
• câte au fost compensate cu timp liber;
• câte au fost plătite efectiv;
• și, desigur, cât a costat tot acest dans al „suplimentarelor”.

Traducere: se vrea aflat dacă evadările se produc pe fond de oboseală, de subdimensionare a schemelor de personal sau pur și simplu pe fond de indiferență bine remunerată. Când oamenii lucrează la foc continuu, cu zeci de ore peste program, nu mai vezi deținutul care iese pe ușă, pentru că tu numeri zilele de concediu neefectuat.

Concediile – mit urban sau drept legal?

A doua temă: concediile de odihnă. Adică acea legendă urbană cu care sunt hrăniți angajații din sistemul public, dar pe care mulți o văd doar în Codul Muncii, nu și în viața reală.

INCISIV de Prahova cere:

• numărul total de zile de concediu neefectuate;
• numărul de angajați cu concedii restante;
• vechimea acestor concedii (din ce ani datează).

Dacă răspunsul oficial va arăta sute sau mii de zile de concediu neefectuate, atunci nu mai vorbim despre un penitenciar, ci despre un lagăr de lucru pentru angajați, în care pauza de odihnă e un fel de ficțiune birocratică. Dacă, dimpotrivă, totul e roz și concediile sunt la zi, înseamnă fie că unitatea e model, fie că realitatea de pe teren nu se aseamănă cu hârtiile.

Spital sau penitenciar? Epidemia de concedii medicale

Un alt punct dureros vizează absenteismul medical. Redacția solicită:

• numărul total de zile de concediu medical în perioada 2023–prezent;
• impactul financiar aferent.

Dacă personalul se îmbolnăvește pe bandă rulantă, fie avem o problemă cu condițiile de muncă, fie cu nervii oamenilor, fie cu amândouă. Un climat profesional toxic produce mai multă boală decât un virus respirator. Iar când jumătate din efectiv e pe rețetă, cealaltă jumătate trebuie să acopere ture, posturi și „camere video” care nu păzesc singure.

Munca deținuților: cine muncește, cine încasează?

Un subiect sensibil, atins în solicitarea INCISIV de Prahova, privește punctele de lucru exterioare ale unității:

• ce puncte de lucru există în prezent;
• unde sunt ele situate;
• câți deținuți muncesc în medie acolo.

Apoi vine întrebarea care ustură: ce venituri au fost obținute din activitatea acestor puncte în perioada 2023–prezent și ce sume au intrat efectiv în conturile unității?

Să ne înțelegem: vorbim de munca unor persoane private de libertate, supravegheate de personal public, în baza unor contracte. E legitim ca opinia publică să știe dacă banii ăștia se văd în condițiile de muncă și de detenție sau se pierd, miraculos, în ceața sistemului. Cine face profit din munca deținuților și ce primește în schimb penitenciarul? Din nou, cifrele au cuvântul – dacă vor fi comunicate.

Investiții pentru oameni sau pentru ciment?

INCISIV de Prahova solicită, în mod expres, valoarea totală a investițiilor realizate, în perioada 2023–prezent, în două direcții:

• îmbunătățirea condițiilor de muncă ale polițiștilor de penitenciare;
• îmbunătățirea condițiilor de detenție ale deținuților.

Aici se decide dacă Mărgineni e o închisoare a secolului XXI sau un depozit de oameni, cosmetizat cu două camere și un strat de var. Dacă banii s-au dus pe betoane, garduri și fier, iar oamenii – personal și deținuți – rămân în condiții mizerabile, atunci avem o problemă structurală: sistemul investește în ziduri, nu în siguranță reală.

Inventarul marelui secret: ce s-a cumpărat, pentru cine și cu cât?

Redacția mai vrea să afle și:

• ce obiecte de inventar și mijloace fixe au fost achiziționate între 2023 și prezent;
• și, mai ales, care este valoarea lor.

În mod normal, fiecare scaun, fiecare calculator, fiecare aparat de supraveghere ar trebui să aibă o explicație: cui folosește, ce problemă rezolvă, cum îmbunătățește activitatea. Când însă se cumpără „tehnică” doar ca să se bifeze modernizarea pe hârtie, ajungem la situația ridicolă în care avem zeci de camere video, dar un deținut tot reușește să își ia lumea în cap din interiorul unității.

Vocea personalului: plângeri multe sau frică multă?

Poate cea mai delicată zonă atinsă de solicitarea INCISIV de Prahova este aceea a petițiilor, sesizărilor și reclamațiilor formulate de personal în perioada 2023–prezent privind condițiile de muncă.

Surse din sistem, citate de INCISIV de Prahova, vorbesc despre:

• nemulțumiri serioase în rândul angajaților;
• presiuni administrative;
• un climat profesional tensionat;
• teama unora de a-și exprima oficial problemele, de frica repercusiunilor profesionale.

Dacă numărul sesizărilor este mare, înseamnă că personalul a început să nu mai suporte și strigă, instituțional, după ajutor. Dacă numărul este mic sau inexistent, în timp ce sursele spun altceva, înseamnă că frica e mai puternică decât realitatea oficială. Oricum ar fi, datele vor vorbi – sau tăcerea lor îi va trăda.

Controale „pe hârtie” sau măsuri reale?

Nu în ultimul rând, INCISIV de Prahova cere:

• numărul controalelor făcute de structurile ANP sau de alte instituții de control în perioada 2023–prezent;
• principalele măsuri dispuse în urma acestor controale.

Aici se vede dacă sistemul se verifică pe bune sau doar își face inspecții de curtoazie. Dacă la Mărgineni s-au făcut controale după evadare, iar rezultatul concret a fost un teanc de hârtii și nici o schimbare în teren, înseamnă că rolul lor e doar de decor. Pe de altă parte, dacă au existat măsuri clare, sancțiuni, reorganizări, atunci opinia publică merită să afle ce s-a schimbat efectiv ca o nouă evadare să nu fie doar „o chestiune de timp”.

Mărgineni: laborator de zvonuri sau caz-școală de management eșuat?

Întrebarea centrală, ridicată de demersul INCISIV de Prahova, e simplă și tăioasă:
sunt problemele de la Mărgineni doar zvonuri alimentate de gura lumii sau indicii clare ale unor disfuncționalități administrative care trebuie investigate serios?

Nivelul orelor suplimentare, concediile restante, absenteismul medical, veniturile din munca deținuților, investițiile reale în oameni, numărul sesizărilor și efectele controalelor – toate acestea, puse cap la cap, vor arăta dacă Penitenciarul Mărgineni este:

• o unitate care funcționează la limită, susținută de oboseala și frustrarea personalului;
• sau o instituție „model” doar în comunicate, unde problemele sunt ascunse sub covor până când, din când în când, câte un deținut scoate covorul pe ușă.

Transparență sau opacitate cu circuit închis?

INCISIV de Prahova a anunțat că va publica integral răspunsurile primite de la Administrația Națională a Penitenciarelor și de la instituțiile implicate și va continua să monitorizeze situația de la Penitenciarul Mărgineni.

Într-un stat care se pretinde european, transparența în administrarea unei închisori nu e un moft, ci o obligație:

• față de contribuabilii care plătesc sistemul;
• față de personalul care lucrează în condiții, adesea, de uzură psihică și fizică;
• față de deținuți, care sunt în grija statului, nu în custodia întâmplării.

Până când ANP va răspunde la întrebările precise ale redacției INCISIV de Prahova, rămâne o singură certitudine: zidurile de la Mărgineni sunt groase, dar nu atât de groase încât să mai poată ascunde la nesfârșit ceea ce camerele de supraveghere „uita” să vadă și ce rapoartele interne „uită” să scrie. (Cerasela N.).

O judecătoare își recunoaște opinia „preformată”. Sistemul o lasă să judece mai departe

La Tribunalul Iași, se joacă un experiment judiciar pe viu, cu un om destituit, fără salariu, fără vechime, fără asigurare de sănătate, dar cu „onoarea” de a fi judecat de o judecătoare care a admis, negru pe alb, că are deja o opinie asupra întregului dosar.

Este vorba despre dosarul liderului de sindicat SPR „Diamantul”, Josanu Vitalie, care urmează să fie rejudecat chiar de judecătoarea Cojocaru Petronela-Roxana. Aceeași care, într-o declarație de abținere, a scris că:

• opinia ei inițială „nu este eronată și este în continuare valabilă”;
• argumentele din încheierea casată reprezintă „o opinie preformată (…) asupra litigiului în întregul lui”;
• se consideră „incompatibilă (…) de a soluționa cauza”, fiind necesară „cel puțin asigurarea aparenței de imparțialitate”.

Cu toate acestea, pe 8 iunie 2026, cererea de recuzare a acestei judecătoare a fost respinsă. Faptele care urmează sunt reconstituite exclusiv din actele dosarului, inclusiv din decizia Curții de Apel Iași nr. 230/01.04.2026 și din înscrisurile depuse de SPR „Diamantul”.

Suspendarea – drept pentru unii, poveste pentru alții

Punctul de pornire: dosarul nr. 3868/99/2025. Josanu Vitalie a contestat două dispoziții ale Șefului IPJ Neamț prin care a fost destituit din Poliție:

• Dispoziția nr. S/485461/19.02.2025 – sancțiune disciplinară secretă, necomunicată;
• Dispoziția nr. 262463/25.04.2025 – încetarea raporturilor de serviciu.

A cerut, ca măsură provizorie, suspendarea executării acestor acte. Nu să fie declarat nevinovat pe loc, ci să i se oprească, temporar, căderea în gol.

Pe 4 februarie 2026, judecătoarea Cojocaru respinge cererile de suspendare. Nu pentru că nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 (caz bine justificat + pagubă iminentă). Nici nu ajunge acolo. Judecătoarea inventează un filtru: actul trebuie să nu fie „deja executat”. Cum destituirea „s-ar fi produs deja”, suspendarea nu mai are ce căuta.

În aceeași încheiere: excepțiile de neconstituționalitate sunt trimise la Curtea Constituțională, iar judecata cauzei este suspendată – ceea ce, tradus în viața reală, poate însemna ani de blocaj.

Pentru un lider sindical destituit pentru activitate sindicală, lovit simultan în salariu, vechime și sănătate, protecția provizorie pe care i-o dă legea este trecută la „și altele”. Suspendarea devine un moft, nu un drept.

„Secret de stat”: două petiții și o emisiune la TV locală

Cine vrea să înțeleagă miza trebuie să vadă ce a stat la baza acestei destituiri. În cursul procesului, IGPR a declasificat, cu mare zgârcenie și multă întârziere, o notă-raport a Direcției Control Intern, inițial clasificată „secret de serviciu” și aprobată chiar de Inspectorul General al Poliției Române. Documentul acesta – depus la dosar – arată ce a pus în mișcare întreaga procedură disciplinară.

Premisa notei spune totul despre reflexul de Securitate al aparatului: sub „paravanul exercitării îndatoririlor sindicale”, ofițerul ar fi emis „opinii și analize personale cu privire la mediul politic”, care ar compromite „imaginea, personalul și misiunile structurilor M.A.I.”.

Traducerea în limba română comună: nu ai voie să deranjezi politicul, nici măcar când vorbești despre pensiile și condițiile de muncă ale polițiștilor.

Faptele „grave” imputate:

• două articole publicate pe pagina sindicatului și pe sprd.ro, cu analize și petiții adresate PSD și PNL privind pensiile și condițiile de muncă ale polițiștilor și militarilor;
• participarea la o emisiune Radar TV intitulată „Dezastrul din MAI nu poate fi salvat cu majorarea salariului de grad”.

Atât. Două petiții sindicale și o emisiune TV locală. Pentru asta se pornește o cercetare care se termină cu destituirea din Poliție.

Și totuși, actele de bază lipsesc. Sesizarea inițială a DGPI – clasificată „secret de stat”. Planul de Verificare al Direcției Control Intern din IGPR – „secret de serviciu” nr. S/605959/IAS/10.07.2024. Niciunul declasificat. Niciunul depus la dosar. Nici măcar în faza de judecată.

Cu alte cuvinte: omul e destituit fără să vadă acuzațiile în forma lor completă, fără să aibă acces la actele fondatoare. Instanța – judecătoarea Cojocaru – nu le are nici ea în față. Principiul nemijlocirii (judecătorul să vadă direct probele) e păstrat la nivel de frază în manual, nu de practică în dosar.

Concluzia: două petiții sindicale către PSD și PNL despre venituri și o emisiune la un post local ajung, în România anului 2024–2026, la nivel de „secret de stat”. Nu mai vorbim despre securitate națională, ci despre utilizarea aparatului de securitate al statului împotriva unui lider sindical incomod. Sindicatul „Diamantul” are dreptate când constată – prin documentele depuse – că metoda seamănă izbitor cu represiunea de tip comunist: același mecanism, alt antet pe hârtie.

Curtea de Apel Iași: raționamentul primei instanțe – desființat, nu „corectat”

Recursul schimbă scena. Prin Decizia nr. 230/01.04.2026, definitivă, Curtea de Apel Iași admite recursul și casează în parte încheierea din 4 februarie.

Curtea constată explicit că „condiția” inventată de judecătoarea fondului – ca actul să nu fi fost „deja executat” pentru a putea fi suspendat – este:

„o adăugare la dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, operată nelegal de către judecătorul fondului.”

Nu mai este vorba de „interpretare”, ci de adăugare la lege.

Curtea mai reține că judecătoarea Cojocaru „a refuzat să analizeze pe fond” condițiile legale ale suspendării, iar limitarea suspendării la actele neexecutate:

„constituie o încălcare flagrantă a dispozițiilor constituționale (art. 52 din Constituție), a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, precum și a dreptului de acces la o instanță.”

Cu alte cuvinte, nu avem doar o eroare de apreciere, ci un refuz de a aplica legea în forma ei corectă și un blocaj direct al accesului la justiție. Raționamentul care a ținut pe bară cererea unui lider sindical destituit este desființat din temelii.

Același IPJ, aceeași lege, alt judecător: când dreptatea funcționează

Că suspendarea destituirii unui lider sindical nu este science-fiction, ci litera legii, o arată un caz aproape identic, tot la IPJ Neamț.

Polițistul Cănărău Ioan, și el lider sindical, este destituit pentru afirmații publice critice, făcute în exercitarea mandatului sindical. Prin Decizia nr. 519/R/02.09.2025, definitivă, Curtea de Apel Galați îi admite recursul și dispune suspendarea. Instanța reține că:

• „destituirea unui lider sindical pentru activitatea de reprezentare contravine dispozițiilor imperative ale Legii dialogului social”;
• există „o legătură directă, cel puțin aparentă, între actele reținute ca motive ale destituirii și exercitarea mandatului sindical”.

Această decizie fusese depusă la dosarul lui Josanu, ca practică judiciară relevantă, înainte de pronunțarea încheierii din 4 februarie 2026. Tribunalul Iași o ignoră.

Așadar: aceeași instituție (IPJ Neamț), aceeași lege, situație aproape trasă la indigo. Pentru un lider sindical – suspendare admisă. Pentru altul – suspendare refuzată fără analiză, blocaj pe excepții, raționament desființat ulterior ca nelegal și neconstituțional.

Diferența nu stă în lege. Stă în nivelul profesional și moral al judecătorului care o aplică. Unii judecători văd în lege o protecție pentru omul zdrobit de abuz. Alții văd în ea o saltea juridică pentru deciziile administrative.

Judecătoarea își scrie singură portretul: „opinie preformată asupra litigiului în întregul lui”

După casare, pe 23 aprilie 2026, judecătoarea Cojocaru formulează o declarație de abținere.

Textul, așa cum reiese din actele dosarului, este halucinant pentru orice om de bun simț.

• Mai întâi, judecătoarea afirmă că opinia din încheierea casată rămâne valabilă:
  „în considerentele încheierii casată în parte am expus deja opinia subsemnatei cu privire la cererile de suspendare trimise la rejudecare (…), opinia inițială nefiind emisă, din punctul meu de vedere, eronat și este în continuare valabilă”.
• Apoi, admite că rejudecarea de către ea însăși poate atrage incompatibilitatea:
  „rejudecarea, de către același judecător, a acelorași cereri pe care le-a respins pentru anumite considerente, consider că poate întruni condițiile art. 41 al. 1 CPC”.
• Mergând mai departe, recunoaște că nu e vorba doar de suspendare, ci de întregul dosar:
  „argumentele expuse în Încheierea casată pot fi considerate și ca o opinie preformată a subsemnatei asupra litigiului în întregul lui, sens în care pot fi considerate întrunite și condițiile art. 42 al. 1 pct. 13 Cod procedură civilă”.
• Concluzia propriei sale declarații:
  „există suficiente argumente pentru a fi considerată subsemnata incompatibilă a rejudeca cererile de suspendare, respectiv de a soluționa cauza, fiind necesară cel puțin asigurarea aparenței de imparțialitate edictată de normele indicate”.

Nu partea reclamantă o acuză de lipsă de imparțialitate. Judecătoarea însăși semnează că e incompatibilă, că are opinia preformată asupra litigiului în întregul lui și că trebuie înlăturată pentru a salva măcar aparența de imparțialitate.

Lectură selectivă: când „opinie preformată” devine „detaliu nesemnificativ”

Pe 30 aprilie 2026, prin Încheierea nr. 84, judecătorul Cristian Nicolae Luca respinge abținerea. Fără cale de atac.

Argumentul: judecătoarea Cojocaru nu ar fi analizat niciodată pe fond condițiile suspendării; mențiunea că opinia ei rămâne valabilă „nu poate conduce, prin ea însăși, la admiterea abținerii”, pentru că ar viza doar „premisa juridică prealabilă” (problema executării actului), nu chestiunea de fond.

Doar că această lectură este în răspăr cu propriile cuvinte ale judecătoarei Cojocaru. Ea vorbește despre:

• „o opinie preformată (…) asupra litigiului în întregul lui”;
• incompatibilitate „de a soluționa cauza”.

Judecătorul Luca citește declarat îngust ce este formulat explicit larg. Când autoarea își descrie propriul text ca afectând „litigiul în întregul lui”, instanța care îi judecă abținerea alege să vadă doar un detaliu: premisa juridică anterioară.

Dintre cele două interpretări posibile ale aceleiași declarații, este reținută tocmai interpretarea care o păstrează pe judecătoare în dosar, contrar chiar autodiagnozei făcute de aceasta.

Recuzare respinsă: încredere oarbă într-o imparțialitate declarată strâmbă

Pe 7 iunie 2026, Josanu Vitalie formulează cerere de recuzare întemeiată pe art. 42 alin. 1 pct. 13 Cod procedură civilă, în subsidiar pe pct. 1. Nu invocă incompatibilitatea obiectivă clasică (art. 41), ci un element suplimentar: declarația personală, expresă și actuală a judecătoarei.

Un magistrat care:

• a fost casat pentru raționament nelegal;
• declară că opinia lui rămâne valabilă;
• recunoaște „opinie preformată asupra litigiului în întregul lui”;

nu oferă, în mod obiectiv, garanția unei judecăți deschise, nepregătite dinainte.

Standardul invocat este cel al CEDO (Kyprianou c. Cipru, Micallef c. Malta, Piersack c. Belgia): nu se cere dovada unei părtiniri efective, ci doar existența unor elemente verificabile, de natură să nască îndoieli legitime în mintea unui observator rezonabil.

Pe 8 iunie 2026, prin Încheierea nr. 117, tot judecătorul Luca respinge și recuzarea, cu același raționament: chestiunea „premisei” a fost deja tranșată prin casare, nu mai poate fi repusă în discuție (art. 501 C.proc.civ.), iar opinia menținută de judecătoare se referă la ceva deja desființat, nu la soluția viitoare.

Cu alte cuvinte, partea trebuie să aibă încredere că judecătoarea:

• va respecta casarea;
• își va abandona convingerea „în continuare valabilă”;
• va reuși să se desprindă de „opinie preformată asupra litigiului în întregul lui”.

Toate acestea, deși magistratul însuși a simțit nevoia să scrie că este incompatibil și să ceară să fie înlăturat. Garanția cerută de parte este înlocuită cu o prezumție de viitor, nesusținută de niciun gest concret al judecătoarei.

Încheierea nu poate fi atacată separat. Doar împreună cu fondul. Adică, întâi ești judecat de persoana cu opinia recunoscută ca preformată. Apoi, dacă mai reziști, te plângi.

În loc de tehnică juridică: o întrebare de bun simț

Rămân faptele, fără ornamente:

• Un lider sindical este destituit pe baza unor acte clasificate, pentru petiții și o emisiune TV.
• IGPR și DGPI ridică două petiții și o emisiune la rang de „secret de stat”, după cum rezultă din notele declasificate depuse la dosar.
• Judecătoarea refuză suspendarea fără să analizeze condițiile legale, raționament desființat de Curtea de Apel Iași ca nelegal, neconstituțional și contrar accesului la justiție.
• Într-un caz aproape identic, cu același IPJ Neamț, un alt lider sindical (Cănărău Ioan) primește suspendarea, în baza aceleiași legi, prin decizia definitivă a Curții de Apel Galați.
• Aceeași judecătoare Cojocaru își face singură autodenunțul: are opinia „în continuare valabilă”, „preformată asupra litigiului în întregul lui” și se consideră incompatibilă să judece cauza.
• Instanța refuză abținerea și respinge și recuzarea, mizând pe o promisiune tacită că judecătoarea își va depăși propria convingere recunoscută în scris.

Întrebarea nu mai este de drept, ci de bun simț:

Pe ce ar trebui să își întemeieze încrederea un om ca Josanu Vitalie – destituit pentru activitate sindicală, lovit de acte secrete, cu două instanțe superioare (Iași și Galați) care arată clar ce înseamnă protecția legală a liderului sindical – că, pe 9 iunie, aceeași judecătoare cu „opinie preformată asupra litigiului în întregul lui” va judeca brusc corect, deschis și nepregătit dinainte?

Ce miracol procedural s-ar produce între recunoașterea „opiniilor preformate” și ziua de 9 iunie, încât un magistrat care se declară incompatibil să devină, peste noapte, model de imparțialitate?

Aceasta nu mai este doar cauza lui Josanu. Este proba de stres a sistemului judiciar: poate justiția română să se ridice, măcar o dată, deasupra propriilor reflexe de a-și acoperi greșelile?

SPR „Diamantul” a pus documentele pe masă. Restul îl va spune, foarte curând, hotărârea pe care o va pronunța judecătoarea care a recunoscut deja, în scris, că a judecat înainte să judece. Vom reveni. (Cristina T.).