Connect with us

Exclusiv

IPJ Constanța: Academia de hărțuire, sub umbra epoleților grei!

Publicat

pe

În cel mai recent episod al serialului „Poliția Română: Oglinda Societății”, difuzat fără audiență dar cu un impact devastator, se pare că scenariul abuzului de putere este încă rețeta de succes, mai ales la Inspectoratul de Poliție Județean Constanța. O știre care nu mai șochează pe nimeni, decât, poate, pe cei naivi, dezvăluie sindicatul Europol: cultura umilinței, a intimidării și a „căprăriei” nu doar că persistă, dar pare să prospere, chiar și în prag de 2025. Pregătiți-vă pentru o porție zdravănă de cinism, pentru că realitatea depășește, de departe, orice pamflet.

Pământul promis al abuzului: Unde raportul e gunoi, iar respectul e o farsă

Imaginați-vă scena: un tânăr agent de poliție, proaspăt ieșit de pe băncile școlii, plin de idealism (sau cel puțin așa ar trebui să fie), își depune raportul. Și ce primește în schimb? O replică demnă de un film cu gangsteri de mâna a doua: „Vrei să te joci cu mine?”. Da, ați auzit bine! Nu e o amenințare într-un gang de cartier, ci o întrebare rostită de un șef cu epoleți, din cadrul IPJ Constanța. Conform dezvăluirilor Sindicatului Europol, se pare că ruperea raportului în fața subalternului a devenit o artă, o demonstrație de forță brută, un ritual de inițiere în „mecanismele” poliției române.

„Ai făcut fals!”, îi urlă „superiorul”, pentru că bietul agent a greșit o dată pe hârtie. Un detaliu minor transformat în pretext pentru o tiradă de intimidare: „Iei o coală și un pix și te apuci de scris!”. Ce atitudine demnă de un… bine, știm cu toții ce. Și nu e vorba de un șef oarecare, ci de însuși șeful Biroului Rutier Medgidia, cel care demonstrează cu brio că Poliția Română, în anul de grație 2025, încă trăiește în epoca feudală a „șefului absolut”.

Tutelă? Tortură asistată de stat!

Tânărul agent, un absolvent din vara aceasta, se află în perioada de tutelă. Perioadă care, în mod normal, ar trebui să însemne ghidare, sprijin, încurajare. Dar la Constanța, „tutela” se traduce prin amenințări, presiune și batjocură. Un fel de „botez” cu picioarele în cap. I se impune un singur lucru: să aplice cât mai multe amenzi. Nu pentru siguranța cetățeanului, nu pentru prevenție, ci pentru ca șeful să-și justifice „gradele și recompensele”. E o logică distorsionată, pe care o pricepe orice absolvent de grădiniță, dar, se pare, nu și „elita” poliției rutiere.

Și culmea ironiei negre: tutorele desemnat nici măcar nu e planificat în serviciu cu el! Practic, juniorul e aruncat în gura lupului, fără busolă, fără ghid, dar cu cerințe absurde și amenințări la fiecare colț de stradă. „De ce nu ai aplicat sancțiuni?”, răsună reproșul abuziv. Evident, pentru că singura școală pe care șefii o cunosc este cea a „cotizației” prin numărul de amenzi.

Filosofia „amenda-i viața”: De la vinișoare la tragedii asfaltate

Această mentalitate de „manager rutier”, obsedat de cifre și statistici de sancțiuni, nu face decât să ne mențină pe primul loc în Europa la numărul de morți pe șosele. Căci, nu-i așa, prevenția e pentru fraieri, educația e pentru școli, iar rolul polițistului e să umple bugetul de „amenzi la hectar”. Ei știu doar de amendă, multă amendă, pentru orice. Logica e simplă: „nu știi ce-i bine? Plătește!”

Și atunci, mai are rost să ne amintim de tragedia de la 2 Mai? Aceeași tragedie care a început cu o oprire rutieră, unde șeful de serviciu rutier a închis ochii, pentru că „tatăl era în dreapta”? O „mică” abatere, fără consecințe reale, nu-i așa? Dimpotrivă, inspectorul-șef Glugă, cel care l-a protejat pe șeful serviciului rutier, a fost ulterior promovat consul! Semn că în România, dacă ești „șmecher” și protejezi pe cine trebuie, chiar și peste cadavre, ești răsplătit din plin.

De ce nimeni nu mai vrea uniforma? O intrebare retorică, un răspuns dureros

În acest context, să ne mai mire că tinerii fug de meseria de polițist ca de ciumă? Cine ar vrea să se alăture unui sistem unde ești umilit, hărțuit și tratat ca un gunoi de către propriii tăi superiori? Ce părinte ar visa ca fiul sau fiica lui să devină un instrument în mâna unor frustrați, care au uitat ce înseamnă onoarea și demnitatea uniformei? Răspunsul e clar: nimeni!

Așteptăm cu o doză consistentă de sarcasm și un strop de speranță (foarte mică) să vedem dacă „onorabila” conducere a Poliției Române va scoate capul din nisip și va reacționa la acest „bullying” și la această hărțuire instituționalizată. Sau, mai degrabă, vor scoate un comunicat de presă plin de clișee și promisiuni deșarte, în timp ce tinerii agenți continuă să fie călcați în picioare. La Constanța, se pare că legea junglei se aplică, dar uniforma e obligatorie. O adevărată capodoperă a absurdului românesc! (Cerasela N.).

Exclusiv

DOSARELE I.P.J. Prahova  „GRĂDINIȚA DE CADRE” – SEZONUL XXXII. Împăratul” fără coroană al xanaxului: Cum a rămas incompatibilul Marcel Bălan cu buza umflată și cu DGIPI-ul la ușă

Publicat

pe

De

Republica de la Ploiești tremură sub pașii „Doi și-un sfert”, în timp ce visul de mărire al comisarului șef Marcel Bălan s-a amânat pentru o dată incertă, lăsându-l doar cu ștampila de incompatibil de la ANI și cu umbra cătușelor DIICOT deasupra capului.

Prahova, acest județ unde legea se scrie cu „Xanax” și se semnează pe contracte de împrumut false, a fost la un pas de a-și vedea „zeul” înscăunat oficial. La sediul IPJ Prahova se pregătea o mascaradă cu titlu de concurs pentru șefia instituției. Singurul gladiator intrat în arenă? Nimeni altul decât celebrul comisar șef Marcel Bălan, cel care se vedea deja stăpân peste destinele polițiștilor prahoveni. Ginel Preda, actualul interimar, a făcut un pas lateral, lăsând drum liber „caracatiței”. Dar, ce să vezi? Când șampania era deja la rece, a intervenit „serviciul de curățenie” al M.A.I.

DGIPI a tras frâna de mână: Concursul s-a amânat, „dosariada” a început

Lovitura de teatru a venit chiar de unde Bălan se credea mai protejat. DGIPI a intrat cu bocancii în scenariul de parvenire al comisarului, reușind să stopeze și să amâne concursul până la jumătatea lunii august 2026. În timp ce acoltii săi din SICE și SIPI aruncau deja pe piață fumigene despre „dosare penale” fabricate contestatarilor pentru a-i intimida, realitatea din teren arată o imagine mult mai sumbră pentru „clanul nod în papură”.

Surse bine informate confirmă că DGIPI și-a făcut treaba profesional, iar norii grei care s-au abătut asupra acestei caracatițe nu sunt doar de ploaie, ci de „furtună” judiciară. Pe fir au intrat structuri grele de la București, inclusiv DIICOT, care au deschis dosare pe numele celor care se credeau intangibili sub „bagheta” lui Bălan.

Incompatibilitatea cu ștampilă: Când nevasta e subalternă și legea e opțională

După ani de zile în care ziarul de investigații Incisiv de Prahova a urlat în pustiu despre anomalia de la vârful IPJ, Agenția Națională de Integritate (ANI) a pus punctul pe „i” la data de 09.03.2026. Verdictul este devastator: Marcel Bălan este oficial incompatibil! Articolul 79 din Codul Administrativ a fost călcat în picioare cu o nonșalanță demnă de o cauză mai bună.

Să ne înțelegem: domnul comisar șef o coordona (si o coordoneaza, cu tupeu) direct pe doamna Carmen Bălan, soția sa, într-o simbioză administrativă care ar face geloasă orice afacere de familie. În timp ce „Doamna Nod în Papură” vâna polițiști incomozi prin secții, soțul veghea ca sistemul să rămână etanș. Totul sub ochii îngăduitori ai unei conduceri care a ignorat petrecerile cu interlopi la care Marcel Bălan participa vesel, în timp ce soția sa, teoretic, îi ancheta pe respectivii „clienți”.

Cum se fabrică infractori la SICE

Dacă schema incompatibilității e doar o „găinărie” administrativă, metodele de lucru de la SICE Prahova, sub oblăduirea lui Bălan, frizează patologicul.

Acesta este stilul „școlii Bălan”: presiune, cinism și vânătoare de „Oscaruri” profesionale (acele sporuri de 50%) pe spatele unor destine frânte. Comisarul Mateescu Ruxandra, un „produs exemplar” al acestui sistem, a învățat bine lecția: nu contează adevărul, ci „cât trebuie să iasă” la calculul final pentru a raporta succesul.

Țambalul CAR: 1,7 milioane de lei furați cu pixul și protejați cu tăcerea

Nu putem uita nici de „Caracatița White Tower” și de dosarul penal 4621/P/2023, unde Incisiv de Prahova și, ulterior, Mediasud (la 9 mai 2026), au arătat cum polițiștii prahoveni s-au transformat în cămătari cu epoleți. Schema „giranților proști” a îngropat zeci de oameni în datorii, cu un prejudiciu de 1,7 milioane lei, în timp ce autorii, polițiști „deștepți”, au ieșit liniștiți la pensie.

În timp ce DGA se laudă cu prinderea unor agenți care iau 200 de lei șpagă, la IPJ Prahova batista e pusă ferm pe țambalul de peste un milion și jumătate de lei. Nicio percheziție, niciun document ridicat, doar mult praf depus pe dosarele care ar fi trebuit să curețe sistemul de „delfinii” corupției.

„Grădinița de cadre” se transformă în curtea DIICOT

Finalul serialului de impunitate se apropie însă cu pași repezi. Amanarea concursului până în august 2026 (la jumatatea lunii) este semnalul clar că „Grădinița de Cadre” de la IPJ Prahova, așa cum a fost botezată în investigațiile Incisiv de Prahova, este acum sub microscopul autorităților centrale.

Marcel Bălan, cel care visa să devină Inspector Șef pe cadavrele morale ale subalternilor, se trezește acum că „supravegherea totală” a DGIPI nu era doar o legendă de hol. Urgia vine, iar de data aceasta nicio influență de familie (nici macar aia din „Campina”!) nu mai pot opri tsunami-ul de dosare penale care se scurg de la București spre Ploiești. Dreptatea nu se mai cântă la țambal, ci se scrie cu litere de tipar în rechizitoriile DIICOT. Stați aproape, căci „Grădinița” tocmai a rămas fără educatori! Vom reveni, cu mare placere! (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Protejat: DOSARELE I.P.J. Prahova  „GRĂDINIȚA DE CADRE” – SEZONUL XXXI. EDIȚIE SPECIALĂ:– ZOOTEHNIE PENALĂ ȘI TRĂDARE LA BĂICOI 

Publicat

pe

De

Acest conținut este protejat cu parolă. Pentru a-l vedea, te rog să introduci parola mai jos:

Citeste in continuare

Exclusiv

Procurorul (ex) „Portocală” la prânz, cu justiția la desert: Fostul procuror-fabrică de dosare se plimbă cu Mercedes-ul pe cazul „viața bună”

Publicat

pe

De

După ce a primit a doua excludere din magistratură pentru dosarul „Tigăile lui Ghiță”, eroul nostru pare să aibă o problemă mai presantă: traficul din București de luni dimineață.

Iată-l, Doamne-ajută, pe băiatul nostru! După ce Înalta Curte de Casație și Justiție i-a dat,  al doilea șut în fund definitiv din sistem – să nu uităm, pentru fabricarea dosarului „Tigăile lui Ghiță” – Mircea Negulescu, alias „Portocală”, pare că și-a găsit o nouă vocație: șofer de ride-sharing de lux pentru el însuși.

De la „Unitatea de elită (DNA ST Ploiesti)” la unitatea de elită automobilistică: de la dosare praf la cauciucuri premium.

Căci, în timp ce completul de cinci judecători supremi – Mariana Constantinescu, Elena-Carmen Popoiag, Ionel Barbă, Mărioara Isailă și Cristina Truțescu – îi dădeau cu ciocanul pe masă și îi întârziau cu încă trei ani orice vis umed de revenire în profesie, „Portocala” făcea naveta. Nu la tribunal, ci spre capitală. Luni, la 7:30, ochiul nostru investigativ l-a prins la volanul unei limuzine Mercedes E Class, penultimul model, culoare maro/cafea cu lapte, cu numărul de înmatriculare făcând un omagiu sistemului pe care l-a părăsit forțat: PH 71 JUD.

Slab, îmbătrânit, dar cu gravitație și o mașină care nu glumește. Doar dosarele lui erau de glumă.

Un interviu nu a putut fi luat, dar la geam se vedea clar: ochi de vedere pe nas, fizic slăbit, îmbătrânit.

Efectele excluderii, probabil. Dar, să nu ne lăsăm păcăliți de aparențe! „Slab, slab dar tot îi merge bine la bunăstarea pe care o arată”, notează reporterul nostru. Adevărul e că Mercedes-ul acela, pe sensul de mers spre Piața Presei Libere (dinspre Ploiești spre București), chiar lângă Fântâna Miorița, spune mai multe decât o mie de sentințe. Spune că, deși fabricarea de probe a fost o „gravă neglijență” (cum scrie frumos în art. 99 lit. t din Legea 303/2004) și deși a dat în vileag secretul anchetei (art. 99 lit. j), fabricarea de bani pentru o mașină de 50.000 de euro pare să-i meargă impecabil.

Savu plătește cu 20% din salariu, Onea cu spălătura definitivă, Portocala plătește cu benzină premium.

Să ne amintim pedepsele colegilor săi din aceeași „afacere” care a făcut praf justiția română: Alfred Savu, fostul executant, a luat doar o tăiere de salariu cu 20% pentru 6 luni – pentru că a făcut puține acte de urmărire penală în dosarul fabricat. O pedeapsă de cățel cuminte. Lucian Onea, fostul șef, și-a luat spălătura definitivă de la CSM, menținută și de ICCJ. Dar Portocala? Portocala, autorul principal, cel care a transformat ancheta într-o comedie neagră, pare să plătească cu nervii la volan în traficul de dimineață. Excluderea din magistratură (art. 100 lit. e) îi dă, totuși, timp liber să se plimbe. Poate căută inspirație pentru un nou dosar? „Tigăile lui Ghiță 2: Răzbunarea Mercedes-ului”?

Minuta ICCJ spune „definitivă”. Viața de luni dimineață spune „Mercedes”.

Iată paradoxul suprem, mai comic decât orice pamflet: în timp ce Minuta Înaltei Curţi nr. 24/2026 pomenește grav despre „reaua credință incompatibilă cu garanțiile funcției judiciare”, cetățeanul Negulescu demonstrează o credință de fier în altceva: piața auto second-hand de lux. Dosarul 113/P/2016 s-a sfârșit în clasare și rușine națională. Dar mașina cu numărul PH71JUD merge înainte, un monument ambulant al unei epoci în care „elita” justiției făcea dosare pe bandă rulantă și, se pare, își lua mașini pe banda rapidă.

Concluzie: Când justiția dă excludere, viața dă Mercedes. Doar să ai tupeu.

Așadar, dragă cititorule, data viitoare când vezi un Mercedes maro în trafic, cu număr de PH și JUD, uită-te bine. S-ar putea să fie o lecție vie în mișcare: cum să transformi o carieră naufragiată în justiție într-un sejur confortabil pe autostrăzile bunăstării personale. Doar să nu cauți, te rog, „gravă neglijență” în mecanism. Ăla, la fel ca și dosarele lui, s-ar putea să fie fabricat. (Irinel I.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv21 de ore ago

DOSARELE I.P.J. Prahova  „GRĂDINIȚA DE CADRE” – SEZONUL XXXII. Împăratul” fără coroană al xanaxului: Cum a rămas incompatibilul Marcel Bălan cu buza umflată și cu DGIPI-ul la ușă

Republica de la Ploiești tremură sub pașii „Doi și-un sfert”, în timp ce visul de mărire al comisarului șef Marcel...

Exclusiv21 de ore ago

Protejat: DOSARELE I.P.J. Prahova  „GRĂDINIȚA DE CADRE” – SEZONUL XXXI. EDIȚIE SPECIALĂ:– ZOOTEHNIE PENALĂ ȘI TRĂDARE LA BĂICOI 

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv21 de ore ago

Procurorul (ex) „Portocală” la prânz, cu justiția la desert: Fostul procuror-fabrică de dosare se plimbă cu Mercedes-ul pe cazul „viața bună”

După ce a primit a doua excludere din magistratură pentru dosarul „Tigăile lui Ghiță”, eroul nostru pare să aibă o...

Exclusiv21 de ore ago

FEUDA LUI GRECU: MAISAL, SECHESTRAT ÎN CHILOȚII CONTABILITĂȚII MAI, ÎN TIMP CE POLIȚIȘTII SUNT UMILIȚI PRIN TRIBUNALE

În timp ce România se pretinde stat de drept, la vârful Ministerului Afacerilor Interne (MAI), legea se oprește brusc la...

Exclusiv2 zile ago

„Jos labele de pe Ministrul Barbu!”: Fermierii prahoveni rup tăcerea și îi fac „pe genunchi” pe rachetiștii mafiei antigrindină

Într-o țară în care miniștrii Agriculturii au trecut de-a lungul anilor prin minister ca gâsca prin apă, Florin Barbu pare...

Exclusiv2 zile ago

Racheta de aur în fondul de ten al Guvernului: Cum să toci 100 de milioane păzind norii, în timp ce „mafia antigrindină” bombardează doar bugetul de stat

România a reușit imposibilul: a inventat „Șomajul Tehnic de Lux pentru Obiecte Zburătoare”. În timp ce fermierii își numără boabele...

Exclusiv2 zile ago

Marea impostură salarială din Poliție: Cum sunt „furați” legal mii de agenți printr-o grilă fantomă, înghețată de 16 ani

O investigație explozivă publicată de Sindicatul S.P.R. „Diamantul”, sub semnătura liderului sindical Emil Pășcuț, scoate la iveală un mecanism diabolic...

Exclusiv2 zile ago

Tăcerea ordinei: Când ierarhia în MAI devine scuză pentru abuz

Ierarhie, disciplină, impunere — și o cultură a tăcerii Potrivit Fundației Friedrich‑Ebert (FES) România, primul studiu național dedicat hărțuirii sexuale...

Exclusiv3 zile ago

Republica Rachetei, desființată de cerul liber: fermierii, Curtea de Conturi și Forumul APPR pun „mafia antigrindină” la zid

Când cerul face ce n‑au făcut miniștrii: doi ani fără rachete, doi ani cu adevărul în câmp Două lucruri nu...

Exclusiv3 zile ago

De la cai „intact dopați” la autobuze îngropate în datorii: Imperiul lui Nae de pe hipodrom și din TCE

Cum se face mișto de lege, de cai și de ploieșteni, cu același personaj la butoane ȚINUTUL VINULUI, ȚINUTUL DOPAJULUI,...

Exclusiv3 zile ago

Garda de Mediu Prahova – „Bodycam pe mute și nasul înfundat”. Tudorache, Diaconu și parfumul rusesc de Lukoil (I)

Interimat etern, competență terminală Garda de Mediu Prahova a ajuns o instituție care trăiește din improvizații, interimate și telefonul „șefului...

Exclusiv3 zile ago

Grădina spiritelor cu băncuțe: Cum a votat consiliul în transă și a plătit Câmpina nota (I)

Când “proiectul de suflet” devine gaură la buget Câmpina, capitala națională a ședințelor cu spirite, își anunță noul sezon: Parcul...

Exclusiv3 zile ago

Cum a devenit o pensie militară manual de jaf „legal” și corecție rușinoasă pentru MAI

„Grecu v-a furat, eu v-am dat!” – cu această frază tăioasă rezumă Emil Pascut, de la Sindicatul Diamantul, ceea ce...

Exclusiv3 zile ago

După un an de amânări, MAI „trage pe dreapta” polițiștii tineri: cum își sabotează statul propriii oameni

De la „eroi în criză” la „marfă perisabilă”: polițiști folosiți și abandonați la termen de expirare Sindicatul Europol atrage din...

Exclusiv4 zile ago

Doi ani fără rachete, doi ani cu adevărul pe câmp: cum i‑a obligat cerul pe Tánczos & „mafia antigrindină” să recunoască ce scriau Incisiv de Prahova și fermierii de la început

CÂND CERUL FACE CE N‑AU FĂCUT MINISTRELE, SENATORII ȘI DIRECTORII CU RACHETA ÎN BUZUNAR Două lucruri nu pot fi mituite:...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv