Sindicat vs. Minister: începe războiul pe bani publici și secrete de carton

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” (CIF 19544011, cu sediul în București, Str. Corbiță nr. 39, Sector 5, corespondență la Str. Ienăchiță Văcărescu nr. 17A, Sector 4), reprezentat legal de președintele Vitalie Josanu, a decis să dea jos perdeaua de fum de peste banii polițiștilor.

În baza art. 31 din Constituția României și a Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, sindicatul a înaintat Ministerului Afacerilor Interne (M.A.I.) și Inspectoratului General al Poliției Române (I.G.P.R.) o cerere oficială, prin care pune pe masă două teme explozive:

1. Cum se împart, în realitate, banii pentru majorarea de până la 50% din salariul de funcție prevăzută de art. 15 din Anexa nr. VI la Legea-cadru nr. 153/2017 pentru perioada iulie–decembrie 2026;
2. De ce este păstrat la secret Ordinul M.A.I. nr. S/7/2018, care reglementează aceste criterii de acordare.

Totul pleacă de la adresa I.G.P.R. – Direcția Management Resurse Umane nr. 527719/30.06.2026, prin care se comunică în teritoriu cum se repartizează indicatorii pentru această majorare salarială.

70% operativ, 30% suport: cine a inventat „formula magică”?

Ce cere „Diamantul” de la I.G.P.R.

Sindicatul vrea să știe, în detaliu, cum a ajuns I.G.P.R. la „matematica” din adresa nr. 527719/30.06.2026, prin care se decide împărțirea indicatorilor pentru majorarea de până la 50%:

• Documentul sau documentele (studiu, analiză, notă de fundamentare, metodologie ori orice alt înscris) pe baza cărora a fost stabilită repartizarea indicatorilor în proporție de minimum 70% pentru structurile cu caracter operativ și maximum 30% pentru structurile suport.
  Cu alte cuvinte: unde sunt argumentele? Pe ce bază 70/30 și nu 60/40 sau 90/10?
• Fundamentarea pe baza căreia s-a decis că numărul de indicatori alocați fiecărei unități este identic cu cel din semestrul I al anului 2026. De ce copy–paste? A existat vreo analiză actualizată sau doar s-a apăsat din nou pe „print”?
• O copie integrală a adresei I.G.P.R. – DMRU nr. 527719/30.06.2026, cu toate anexele și cu „macheta de repartizare” la care face referire. Adică nu doar rezumatul convenabil, ci tot pachetul de documente.

M.A.I. și indicatorii „de rezervă”: cutia neagră a banilor pentru șefi

Ce se cere direct de la Ministerul Afacerilor Interne

În ceea ce privește repartizarea efectuată direct de conducerea M.A.I., sindicatul „Diamantul” cere să se iasă din zona de mister:

• Modul concret în care conducerea M.A.I. a stabilit și a repartizat numărul de indicatori pe care și i-a rezervat, inclusiv pentru aparatul central al ministerului. În plus, se cer regulile și criteriile de alocare stabilite în acest sens și documentul oficial (metodologie, notă de fundamentare, ordin sau dispoziție) în care sunt prevăzute.
• Documentul prin care indicatorii alocați de conducerea M.A.I. au fost distribuiți:
  • pe structuri și unități;
  • pe categorii de personal: funcții de conducere și de execuție, structuri operative și suport.
• Pentru aparatul central al M.A.I., se solicită modul concret de repartizare a indicatorilor și criteriile efectiv aplicate la acordarea majorării. Mai simplu spus: cine ia și de ce anume.

40% pentru șefi: noua „normalitate” a lucrărilor de excepție?

Întrebările incomode adresate atât M.A.I., cât și I.G.P.R.

Sindicatul merge direct la miezul problemei: cota generoasă de până la 40% din indicatori destinată funcțiilor de conducere.

De la ambele autorități se cer:

• Documentul, studiul sau analiza care stă la baza alocării unei cote de până la 40% din indicatori către funcțiile de conducere, în cadrul fiecărei categorii de personal.
• Orice date statistice, evaluări ori rapoarte din care să rezulte ponderea reală a personalului cu funcții de conducere în realizarea:
  • lucrărilor de excepție;
  • misiunilor speciale;
    care ar justifica, în mod obiectiv, o astfel de cotă.

În plus, se pune întrebarea-cheie, care demontează toată construcția:

S-a stabilit, pe bază empirică și obiectivă (studii, observații documentate, date statistice), că titularii funcțiilor de conducere săvârșesc acte de conduită excepțională, lucrări de excepție și misiuni speciale, în proporție de 40% din totalul actelor de acest fel realizate de personalul din unitățile de poliție?

Dacă da – unde sunt actele?
Dacă nu – atunci de ce 40%?

Sindicatul cere expres ca, în măsura în care o asemenea determinare empirică nu a fost efectuată, M.A.I. și I.G.P.R. să comunice clar și explicit acest fapt.

Criterii secrete pentru bani publici: când legea devine „clasificat”

Actul invocat ca „secret” și cererea de a spune exact ce și de ce e ascuns

Sindicatul cere indicarea actului care reglementează criteriile efective de acordare a majorării. Iar dacă autoritățile vin cu scuza clasică „e clasificat”, se cere:

• nivelul de clasificare;
• temeiul legal al clasificării;
• autoritatea care a dispus clasificarea.

Cu alte cuvinte, dacă se ascunde ceva, să știm exact cine și în baza a ce lege apasă butonul de „secret”.

Ordinul S/7/2018: „secret” nu pentru siguranța națională, ci pentru protejarea privilegiilor?

Sindicatul cere declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/7/2018

Pe lângă cererile de informații, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” revine – în mod oficial – la o temă deja ridicată anterior:
declasificarea Ordinului M.A.I. nr. S/7/2018.

În temeiul art. 20 și art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, se cere M.A.I.:

• declasificarea integrală a Ordinului S/7/2018;
• comunicarea conținutului acestuia.

Motivarea sindicatului, punct cu punct:

1. Nu există suport legal real pentru clasificarea ordinului.
   Criteriile de acordare a unei majorări salariale nu se încadrează în categoriile de informații care, potrivit Legii nr. 182/2002, pot constitui secret de stat sau, potrivit art. 33 din aceeași lege, secret de serviciu. Nu au legătură nici cu securitatea națională, nici cu apărarea națională. Au legătură doar cu… buzunarul polițiștilor.
2. Criteriile „secrete” sunt, de fapt, copiate dintr-un act neclasificat.
   Nucleul criteriilor de acordare a majorării pentru lucrări de excepție și misiuni speciale reprezintă o preluare a criteriilor din Ordinul M.A.I. nr. 132/2004, act care:
   • nu a avut niciodată caracter clasificat;
   • a fost doar nepublicat în Monitorul Oficial.

   Mai mult, aceleași criterii sunt aplicate astăzi prin acte cu caracter NESECRET, fapt demonstrat chiar de adresa I.G.P.R. – DMRU nr. 527719/30.06.2026, care aplică în mod deschis procedura reglementată de Ordinul S/7/2018.
   Concluzia logică: aceleași informații nu pot fi simultan „secret de stat” în ordinul de bază și „nesecrete” în actele de aplicare.

3. Clasificarea ordinului servește nu intereselor de securitate, ci camuflării privilegiilor.
   În aceste condiții, arată sindicatul, clasificarea Ordinului S/7/2018:
   • nu protejează niciun interes legitim de securitate națională;
   • servește exclusiv ascunderii criteriilor de acordare, pentru a permite:
     • introducerea unor reguli de repartizare discriminatorii între categoriile profesionale;
     • favorizarea unei „categorii de privilegiați”, prin cote generoase de indicatori.

   O asemenea clasificare este expres interzisă de art. 24 alin. (5) din Legea nr. 182/2002, care interzice:

   • clasificarea în scopul ascunderii încălcărilor legii;
   • clasificarea pentru a limita accesul la informații de interes public;
   • clasificarea pentru a restrânge ilegal exercițiul unor drepturi.

De aici rezultă cererea fermă: declasificați Ordinul S/7/2018 și faceți-l public.

Bani publici, reguli secrete: când misiunile „speciale” sunt, de fapt, împărțirea de salarii

De ce este această cerere o chestiune de interes public, nu o dispută internă

Sindicatul „Diamantul” arată limpede că majorarea de până la 50%:

• se acordă din fonduri publice;
• produce efecte patrimoniale directe asupra personalului;
• privește modul în care autoritățile publice stabilesc criteriile și repartizează indicatorii unui drept salarial finanțat din bani publici.

Prin urmare, informațiile solicitate se încadrează în definiția de „informație de interes public” prevăzută la art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001.

Adresa I.G.P.R. nr. 527719/30.06.2026:

• stabilește cote procentuale fixe – inclusiv o cotă de până la 40% destinată funcțiilor de conducere;
• nu indică niciun temei de fundamentare obiectivă a acestor proporții.

În același document, se arată că indicatorii alocați de conducerea M.A.I. ar fi destinați exclusiv personalului cu funcții de execuție care desfășoară:

• activități cu caracter operativ;
• activități cu grad ridicat de risc;
• activități în condiții extreme.

Prin prezenta cerere, sindicatul urmărește să verifice, cu documente în mână:

• dacă această repartizare a avut sau nu la bază o analiză obiectivă, documentată și verificabilă;
• dacă repartizarea reală, în special pentru aparatul central al M.A.I., corespunde sau nu destinației declarate.

Temeiul juridic: nu e doar pamflet, e și litera legii

Cererile sindicatului se sprijină pe:

• Art. 31 din Constituția României (dreptul la informație);
• Art. 1, art. 2 lit. b) și c), art. 6 alin. (1)–(3) și art. 7 din Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public;
• Pentru solicitarea de declasificare: art. 20, art. 24 alin. (5) și art. 33 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate.

M.A.I. și I.G.P.R., invitate la transparență: răspuns clar, nu fumigene juridice

Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” solicită ca răspunsul să fie comunicat:

• în termenele prevăzute de art. 7 din Legea nr. 544/2001;
• în format electronic, la adresa de e-mail: petitii.sprdiamantul@yahoo.com;
• ori, după caz, la adresa de corespondență din București, Str. Ienăchiță Văcărescu nr. 17A, Sector 4.

În plus, dacă vreo informație este considerată de M.A.I. sau I.G.P.R. ca fiind exceptată de la comunicare, sindicatul cere:

• motivarea expresă a refuzului;
• indicarea temeiului legal al exceptării pentru fiecare informație în parte.

Cu alte cuvinte:
Nu doar un „nu vă putem spune”, ci „nu vă putem spune CUTARE punct, în baza articolului CUTARE, din legea CUTARE”.

Epilog: cine face „misiuni speciale” – polițiștii din stradă sau hârtia din sertarele ministerului?

Prin această cerere oficială, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, prin președintele său, Vitalie Josanu, pune în fața Ministerului Afacerilor Interne și a Inspectoratului General al Poliției Române o oglindă neiertătoare:

• Dacă misiunile speciale sunt reale, dovediți-le cu documente.
• Dacă șefii merită 40% din indicatori, arătați studiile, datele, analizele.
• Dacă Ordinul S/7/2018 este cu adevărat o problemă de securitate națională, explicați în virtutea cărei logici salarizarea polițiștilor de rând a devenit „secret de stat”.

Până atunci, „Diamantul” întreabă în clar, în baza legii, iar opinia publică are tot dreptul să afle:
Cine sunt, în realitate, beneficiarii „lucrărilor de excepție” și ai „misiunilor speciale” – polițiștii din stradă sau cei instalați confortabil în funcții de conducere? (Cerasela N.).

Statul eșuat? Nu, statul radioactiv. România, țara în care guvernanții lasă uraniul la soare

România nu mai este doar „stat eșuat”. E nivelul următor: stat radioactiveșuat. Potrivit unui articol din Cotidianul Național, sub semnătura jurnalistei Claudia Marcu, țara se află în fața unui pericol radioactiv iminent nu din cauza rușilor, ucrainenilor sau a vreunui reactor scăpat de sub control, ci din cauza trădării și incompetenței ucigașe a propriilor guvernanți.

Curtea de Conturi – instituție de obicei plictisită de cifre și tabele – a făcut un gest fără precedent: a dat publicității o documentare care arată un dezastru cu potențial mortal, produs de autoritățile statului la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Metale şi Resurse Radioactive (ICPMRR). Institut pe care statul l-a închis forțat, într-un mod dubios, apoi a lăsat în urmă, ca un borcan cu murături uitat în beci:

• deșeuri radioactive,
• documente clasificate,
• aparatură ultraperformantă, unicat în România.

Curtea de Conturi avertizează negru pe alb: riscurile sunt atât radiologice, cât și de siguranță națională. Pe românește: nu doar că putem fi iradiați, dar putem deveni și furnizori de „material” pentru traficul nuclear internațional.

1.060 de tone de deșeuri radioactive, nepăzite. Statul le-a lăsat la „self service”

Raportul Curții de Conturi privind acțiunea de documentare la ICPMRR arată adevărata față a „statului paralel”: un stat care și-a abandonat cetățenii în fața unui pericol radioactiv mortal, în timp ce oficialii își pasează vina ca pe o minge murdară.

Deșeurile radioactive rămase de la institut au fost abandonate și lăsate fără pază, în timp ce autoritățile se joacă de-a „nu e treaba mea”. Curtea de Conturi a constatat că amplasamentele ICPMRR din Măgurele și Merișani sunt nesecurizate și nepăzite, iar autorizațiile CNCAN au expirat.

Cifrele din raport sunt de film de groază:

Aproximativ 1.060 de tone de deşeuri radioactive pot fi sustrase sau utilizate în trafic ilicit de materiale nucleare, cu impact direct asupra obligaţiilor internaţionale asumate de România faţă de AIEA (Agenția Internațională pentru Energie Atomică).
Lipsa protecţiei fizice la standardele CNCAN a fost semnalată explicit de către CNCAN încă din 2023, subliniază Curtea de Conturi.

Pe scurt: materiale radioactive de interes internațional, lăsate ca fierul vechi în curte, fără pază, fără protecție, fără responsabil.

Pământ, apă, oameni: totul la ruleta nucleară

Nu e vorba doar de traficul cu materiale radioactive. Este vorba și de sănătatea publică, mediul înconjurător și obligațiile internaționale ale României.

Curtea de Conturi avertizează că depozitele de deşeuri radioactive nedezafectate de la Staţia Pilot Merişani pot duce la:

• contaminarea solului,
• contaminarea apelor subterane,
• distrugerea ecosistemelor adiacente.

Prezența echipamentelor contaminate în incinte nesupravegheate înseamnă expunere necontrolată a persoanelor la radiaţii ionizante. Consecințele:

• posibile obligaţii de remediere în sarcina statului român, cu costuri uriașe,
• distrugerea sau sustragerea echipamentelor unicat,
• risc de încălcare a acordurilor internaţionale privind neproliferarea nucleară și controlul materialelor radioactive (AIEA, EURATOM).

Ca bonus de iresponsabilitate, Curtea de Conturi arată și:

• inventariere incompletă a documentelor clasificate,
• lipsa pazei între 30.11–19.12.2024,
  – încălcări ale Legii nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, cu potenţiale consecinţe juridice şi diplomatice.

Statul nu doar că a lăsat radiul, uraniul și toriul să „aereze”, dar a lăsat și documente clasificate de izbeliște.

Burduja, reacreditarea și „magia” notelor schimbate: din 72 de puncte în 67, până la moarte clinică

Institutul ICPMRR București avea ca obiect de activitate:

• cercetare fundamentală și aplicativă în domeniul metalelor și resurselor radioactive,
• inginerie, dezvoltare tehnologică,
• strategii și consultanță pentru ciclul combustibilului nuclear,
• elaborare de normative, standarde tehnice și economice pentru resurse de materii prime radioactive.

Cu alte cuvinte, era una dintre puținele structuri care știau ce fac în domeniul resurselor radioactive. Asta până a intrat în scenă politica.

În septembrie 2022, Ministerul Cercetării, condus atunci de Sebastian Burduja, a declanșat procedura de evaluare a institutului în vederea reacreditării. Rezultatul oficial:

• ICPMRR a obținut 67 de puncte,
• sub pragul minim de 70 de puncte cerut de art. 13 alin. (3) din Anexa la HG nr. 477/2019.

Institutul a contestat rezultatul, susținând că, potrivit raportului de evaluare întocmit la finalul prezentărilor din 09.11.2022, obținuse inițial 72 de puncte, ulterior micșorate la 67, fără justificare.

Prin adresa nr. 2385/25.11.2025, reprezentantul foştilor salariaţi a acuzat direct: pierderea acreditării a fost rezultatul manipulării procesului de evaluare de către Ministerul Cercetării.

Consecințele pierderii acreditării:

• institutul nu a mai putut accesa fonduri prin Programul Nucleu, destinat institutelor naţionale acreditate,
• au fost tăiate sursele de finanțare,
• a devenit imposibilă continuarea activităţilor de cercetare,
• într-un timp scurt, s-a ajuns la pierdera întregului personal de specialitate.

Adică: mai întâi li se ia acreditarea, apoi li se taie finanțarea, după care se constată „cu regret” că nu se mai poate continua activitatea. Iar în urma lor rămân deșeurile radioactive și haosul juridic.

ANAF, executorul nuclear: când Fiscul vinde ce nu are voie să vândă

Curtea de Conturi nu se oprește la bombă nucleară de mediu. Intră direct și în bomba juridică.

În 2018, ANAF a inițiat executarea silită pentru imobilul institutului din Bulevardul Carol I nr. 68–70, sectorul 2, București. Imobilul a fost vândut. Problema? Imobilul aparținea domeniului public al statului și nu putea fi înstrăinat.

Deci ANAF a vândut ce nu avea voie să vândă, încălcând în plin legislația referitoare la proprietatea publică.

Bunurile mobile și imobile rămase sunt:

• sechestrate,
• dar nu pot fi valorificate, deoarece, potrivit Legii nr. 111/1996, orice procedură care schimbă proprietarul (inclusiv licitație) poate produce prejudicii majore siguranţei naţionale, mai ales dacă ajung în mâna unor persoane fizice sau juridice în afara ariei de control a statului.

Pe românește: statul a băgat în proceduri de executare și vânzare bunuri radioactive și infrastructură strategică, de parcă ar fi fost garsoniere ANL, nu elemente cu risc nuclear.

Proprietatea statului făcută praf: ipoteci, exproprieri și schizofrenie juridică

La Măgurele, imobilul institutului din Șoseaua de Centură nr. 48, compus din:

• teren intravilan de 14.366 mp,
• ansamblu de construcţii pentru cercetare, depozitare și administrare,

este încadrat oficial în categoria proprietăţii private a statului.

Și totuși, în cartea funciară apar:

• ipoteci și sarcini specifice circuitului civil și bancar,
• inclusiv în favoarea unor instituţii de credit,
• ipoteci legale instituite de organele fiscale.

Curtea de Conturi spune clar: acest tratament încalcă art. 27 din OG nr. 57/2002, care:

• instituie inalienabilitatea bunurilor proprietate publică și privată a statului,
• limitează urmărirea silită doar la bunurile proprii ale institutului, nu la infrastructura strategică.

Mai mult, extrasul de carte funciară arată că imobilul se suprapune cu IE72822, alocat proiectului de lărgire a Centurii Rutiere Bucureşti Sud (km 54+700 – DN 5 km 40+000), în baza deciziei de expropriere nr. 941/17.07.2023 emisă de CNAIR.

Analiza Curții de Conturi relevă o neconcordanță juridică gravă:

• potrivit Anexei nr. 3 pct. 21 la HG nr. 399/2023, imobilul apare ca bun al domeniului public al statului,
• dar, conform HG nr. 537/2003, același imobil e încadrat ca bun al proprietăţii private a statului.

Statul nu mai știe nici măcar ce deține: azi public, mâine privat, poimâine gaj la bancă.

Expropriere cu surse radioactive în zid: „lărgim centura, vedem noi cu radiațiile”

Procedura de expropriere de la Măgurele vizează demolarea parțială a clădirii. Problema: în interiorul acelei clădiri se află surse radioactive aflate sub incidența:

• reglementărilor CNCAN,
• acordurilor AIEA.

Orice demolare ar trebui precedată de dezafectare nucleară. În realitate:

• auditorii publici externi ai Curții de Conturi au găsit o stare avansată de degradare a imobilelor;
• accesul la clădirea principală nu a mai fost posibil, pentru că gardul perimetral și cabina de pază au fost demolate odată cu avansarea lucrărilor rutiere;
• celelalte clădiri nu au putut fi inspectate integral, fiind acoperite de vegetaţie, arbori şi arbuşti, semn clar de neutilizare îndelungată.

Rezultatul: problema nu este rezolvată, iar lucrările de lărgire a Centurii Rutiere Bucureşti Sud sunt blocate. Adică statul a dat cu buldozerul în gard, s-a împiedicat de sursele radioactive și acum se uită în jur, mirat, de ce nu mai merge treaba.

Merișani: 1.060 tone de uraniu, toriu și radiu, în aer liber. „Lasă, că nu explodează… repede”

Pe amplasamentul din comuna Merişani, judeţul Argeş, deținut de ICPMRR, se află:

• instalaţii rezultate din activităţi de minerit şi preparare a minereurilor de uraniu şi toriu,
• aproximativ 1.060 tone de deşeuri radioactive cu conţinut de:
  • uraniu-238,
  • toriu-232,
  • radu-226.

Toate acestea necesită:

• dezafectare specializată,
• depozitare definitivă în siguranță.

La data încheierii misiunii de documentare, Curtea de Conturi a constatat:

• nu fusese stabilit niciun operator responsabil cu dezafectarea,
• nu fusese identificată nicio sursă de finanţare,
• nu fusese desemnat niciun amplasament pentru depozitarea definitivă.

Cu alte cuvinte, statul român a lăsat un munte de uraniu, toriu și radiu în voia sorții, exact ca pe o haldă de moloz.

Jaf organizat sau prostie criminală? Echipamente unicat, pierdute între bălării și dispariții

Printre bunurile identificate în inventarele cerute de Curtea de Conturi se află echipamente ultraperformante, unicat în România, precum:

• separator magnetic cu rolă din pământuri rare,
• moară ultra-centrifugală ZM 200,
• masă de concentrare Wilfley B 07-772,
• concasor cu fălci BB200 Retsch,
• divizor de probe Retsch,
• granulometru laser Ankeesmidt,
• moară cu cuţite SM200 Retsch,
• separator gravitaţional MGS Mozley 200,
• cuvă ultrasonică Retsch,
• uscător rapid TG 100 Retsch,
• moară cu discuri tip Fritsch,
• moară cu discuri oscilante Retsch 100,
• analizor granulometric Retsch,
• peletizor MARS DP-14 Aglo Mixer.

Curtea de Conturi trage semnalul de alarmă:

• nu există o inventariere conformă,
• nu există evidență clară a transferurilor,
• nu sunt asigurate condiții adecvate de depozitare.

Deci nu se poate confirma nici măcar existenţa și localizarea tuturor bunurilor.

Există un risc major de pierdere, sustragere sau degradare a echipamentelor, inclusiv a celor unicat.
Având în vedere specificul activităţii institutului, nu poate fi exclus nici riscul contaminării unor echipamente cu materiale radioactive, cu consecinţe grave asupra mediului, sănătăţii şi securităţii populaţiei, avertizează Curtea de Conturi.

Așadar, statul a reușit performanța de a transforma un institut strategic de cercetare nucleară într-un amestec de:

• depozit ilegal de deșeuri radioactive,
• fier vechi de mare valoare, perfect pentru dispariții „misterioase”,
• bombă ecologică și sanitară cu efect întârziat.

Concluzie: statul radioactiveșuat și cetățeanul cobai

Din tot tabloul zugrăvit de Curtea de Conturi și prezentat de Cotidianul Național reiese un singur lucru: nu avem doar un stat eșuat, avem un stat care își iradiază propriii cetățeni prin neglijență, corupție și incompetență.

• Institut strategic distrus prin joc politic și manipulare de evaluare;
• deșeuri nucleare lăsate fără pază și fără plan de dezafectare;
• imobile vândute ilegal, ipotecate, expropriate confuz;
• acorduri internaționale călcate în picioare;
• echipamente unicat și documente clasificate abandonate sau vulnerabile la jaf.

Statul și-a făcut datoria într-un singur punct:
i-a transformat pe cetățeni în cobai, iar teritoriul național într-un laborator radioactiv deschis.

Băieții cu girofar și rezervor fără fund

În mijlocul Poliției Române, acolo unde ar trebui să miroasă a lege și disciplină, pute a benzină scoasă “pe șest” din rezervoarele statului.
Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” vorbește despre un posibil sistem mafiot care ar fi funcționat chiar în inima Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR): furturi de combustibil și piese auto, cu binecuvântarea tăcerii de la vârf.

Acuzațiile nu vin de la vreun anonim, ci de la Victor Mușat, fost dispecer auto în cadrul IGPR, în prezent pensionar, care susține că a văzut, a știut și a avertizat. Dezvăluirile sale, preluate de Epoch Times România la 26.06.2026, au ajuns acum, prin demersul SPR „Diamantul”, direct pe masa premierului Ilie Bolojan, a Corpului său de Control, a conducerii IGPR și a Direcției Generale de Protecție Internă (DGPI).

De la șofer de “general” la denunțător de “combinații”

Potrivit relatărilor consemnate de Epoch Times România, Victor Mușat nu e vreun figurant periferic. El a fost șofer personal atât pentru fostul inspector general al Poliției Române, Liviu Vasilescu, cât și pentru actualul inspector general, chestor Benone‑Marian Matei. Adică a stat în preajma vârfului piramidei.

Același Mușat descrie, în declarațiile sale, un mecanism instituțional prin care cantități importante de carburanți ar fi fost sustrase din IGPR, prin:

• falsificarea foilor de parcurs,
• scurtcircuitarea sondei litrometrice,
• introducerea de apă în rezervoare înainte de casarea autovehiculelor,
• curse fictive, raportate doar pe hârtie.

Totul, spune acesta, ar fi funcționat “cu știirea și sub ochii închiși ai șefilor”.

“Nu se confirmă”: clasicul refren al instituției surprinsă cu mâna în rezervor

Înainte ca dezvăluirile lui să explodeze în presă, Mușat a ieșit pe rețelele de socializare și a povestit cu lux de amănunte cum ar funcționa această rețea infracțională în chiar centrul Poliției Române.

Reacția oficială a IGPR?
Versiunea de manual: “verificările efectuate nu au confirmat acuzațiile”.

Numai că, în timp ce IGPR cântă veșnicul “nu se confirmă”, reprezentanții SPR „Diamantul” văd tabloul din alt unghi și decid să intre în joc:

• trimit sesizări la IGPR,
• către Cancelaria Prim‑ministrului,
• și la DGPI.

Cu alte cuvinte, mută mingea din ograda “autoverificărilor” interne spre zona în care ar trebui să doară: premier, control guvernamental, protecție internă.

“Tuning” pe banii fraierului colectiv: mașina personală, reparată din bugetul IGPR

Pe lângă furturile de carburant deja semnalate în presă, site‑ul atacul.ro (sursa menționată în textul original) deține o informație care, dacă se confirmă, ridică “combinația” la nivel de manual de parazitare a bugetului public.

Conform acestor date, un număr “deloc mic” de polițiști și‑ar fi cumpărat autoturisme identice cu cele de serviciu, iar apoi:

• și‑ar fi schimbat piesele între mașina proprie și cea de la serviciu,
• ar fi făcut astfel “revizia” mașinii personale pe banii IGPR,
• folosind piese, consumabile și manoperă plătite din bugetul Inspectoratului General.

Dacă scenariul se confirmă, vorbim de hoție “la două capete”:
rezervorul statului pe post de pușculiță, iar parcul auto pe post de service personal.

WhatsApp, carburant și “un om de încredere”: când controlul se face pe chat privat

În petiția adresată Corpul de Control al premierului Bolojan, SPR „Diamantul” nu se oprește la declarații generale, ci indică și probe concrete, așa cum reies din materialul publicat de Epoch Times România:

• Sunt prezentate capturi de ecran din conversații WhatsApp, datate și atribuite nominal:
  • colonelului Poenaru Mihai (8 februarie 2022),
  • fostului inspector general Liviu Vasilescu,
  • actualului inspector general, chestor Benone‑Marian Matei.
• În aceste conversații, spune petiția:
  • cei vizați ar fi fost informați direct, cu date concrete (cantități de carburant, foi de parcurs, fotografii);
  • în loc de sesizare formală către organele de control, ar fi preferat:
    • “nu raportează”,
    • “un om de încredere care să verifice”,
    • adică o “gestionare informală” a unor posibile fapte penale.
• Comunicatul C.I.R.P. al I.G.P.R. nr. 402.298/12.05.2026 a negat realitatea acuzațiilor, sprijinindu‑se exclusiv pe clasarea altor două sesizări făcute de Mușat, fără să se pronunțe pe conținutul concret al conversațiilor WhatsApp.

Toate aceste elemente sunt, potrivit petiției, reproduse integral în documentul anexat sesizării înaintate Guvernului.

Inspectorul general, “omul premierului”: când semnătura de sus se întoarce împotrivă

SPR „Diamantul” mai lovește într‑un punct sensibil: lanțul de numire politică. În petiție se subliniază că:

• Inspectorul general al I.G.P.R., cu rang de secretar de stat, este:
  • numit prin decizie a Prim‑ministrului,
  • la propunerea ministrului Afacerilor Interne,
  • după consultarea Corpului Național al Polițiștilor.
• Actul de numire este, așadar, un act al Prim‑ministrului, iar persoana numită:
  • este direct vizată de dezvăluirile publicate la 26.06.2026,
  • prin conversațiile WhatsApp atribuite chestorului Benone‑Marian Matei și fostului inspector general Liviu Vasilescu,
  • ambii numiți în funcție prin decizii similare ale Prim‑ministrului aflat la putere la momentul respectiv.

Petiția subliniază că:

• faptele descriu un mecanism organizat, desfășurat pe cel puțin trei ani (2019–2022);
• acesta ar viza sustragerea sistematică de bunuri din patrimoniul public;
• acuzațiile sunt documentate prin comunicări scrise atribuite conducerii IGPR.

Concluzia sindicaliștilor: o acuzație de asemenea gravitate impune o reacție instituțională promptă din partea oricărei autorități legate organic de funcția vizată – în speță, Prim‑ministrul, care semnează numirea în baza art. 8 alin. (1) din Legea nr. 218/2002.

Întrebările care ard mai tare ca motorina: premierule, cine răspunde?

În consecință, Sindicatul Poliţiştilor din România „Diamantul” cere, în scris, răspunsuri punctuale la o serie de întrebări incomode, dar perfect logice:

1. A știut sau n‑a știut Guvernul?
   • A fost Cabinetul Prim‑ministrului sau Corpul de Control al Primului‑Ministru informat, pe orice cale, despre:
     • conținutul dezvăluirilor publice ale lui Victor Mușat,
     • și al conversațiilor WhatsApp publicate la 26.06.2026,
     • conversații care vizează persoana numită prin decizia Prim‑ministrului în funcția de inspector general al IGPR?
2. Semnezi și uiți sau ai obligație să verifici?
   • Consideră destinatarul că actul de numire emis în temeiul art. 8 alin. (1) din Legea nr. 218/2002:
     • generează o obligație de verificare sau informare periodică privind conduita persoanei numite,
     • distinct de procedurile disciplinare interne ale MAI și IGPR?
3. S‑a autosesizat Guvernul sau așteaptă să se stingă scandalul?
   • A fost inițiată, la nivelul aparatului de lucru al Guvernului, vreo verificare proprie cu privire la faptele semnalate?
   • Dacă nu, care este motivul pentru care o astfel de verificare nu a fost considerată necesară?
4. Cine are, concret, voie să zgâlțâie inspectorul general?
   • Cărei structuri anume – din interiorul sau exteriorul aparatului de lucru al Guvernului – i se atribuie:
     • competența de a iniția o cercetare disciplinară/administrativă față de o persoană numită prin decizie a Prim‑ministrului în funcția de inspector general al IGPR,
     • în condițiile în care Cabinetul Prim‑ministrului nu are competență proprie de cercetare disciplinară?

“Baticul pe țeavă, batista pe țambal”

Toate aceste întrebări, arată SPR „Diamantul”, ar trebui să dea de gândit celor de la Corpul de Control al premierului Ilie Bolojan și să îi oblige să se implice serios pentru clarificarea faptelor.

Clarificare care nu se poate face:

• fără analizarea, cu maximă atenție, a probelor pe care Victor Mușat spune că le deține;
• fără verificarea capturilor de ecran cu discuțiile purtate de Mușat cu diverși “capi” din Poliția Română.

Aceste capturi, potrivit relatărilor menționate în petiție și în articolul Epoch Times România, lasă senzația că principalul interes ar fi fost:

• nu să se curețe sistemul,
• ci să se oprească orice scandal din fașă,
• să se pună batista pe țambal și capac pe rezervor.

Concluzie de pamflet: când hoții de motorină sunt tot “gardienii legii”

Dacă acuzațiile consemnate de Epoch Times România, atacul.ro și înaintate oficial de SPR „Diamantul” se confirmă, imaginea este grotesc de clară:

• în timp ce polițiștii obișnuiți își pun viața în joc pe salarii de mizerie,
• unii “aleși ai sistemului” ar fi transformat:
  • rezervoarele în pușculițe personale,
  • parcul auto în service pentru mașinile lor,
  • iar WhatsApp‑ul în instrument de mușamalizare “de familie”.

Iar peste toate, semnătura liniștită a Prim‑ministrului, care numește, dar rămâne dator cu un răspuns esențial:
Ce se întâmplă când inspectorul general, omul tău, apare în mijlocul unui asemenea scandal?

Până la un răspuns serios, sistemul pare să funcționeze după o singură regulă:
“Nu se confirmă”.
Doar că, de data asta, s‑ar putea să se confirme… cu tot cu nume, cu funcții și cu rezervorul spart în fața premierului. (Cristina T.).