După decenii de declin, industria de muniție a Statelor Unite se află într-o perioadă de expansiune, revitalizată de investiții masive și de lecțiile învățate din războiul din Ucraina, conform unui oficial de rang înalt al Armatei SUA.

Miliarde de dolari pentru revitalizarea producției

Noi unități de producție apar în întreaga țară, pe măsură ce cele 5,5 miliarde de dolari alocate în ultimii trei ani ca răspuns la invazia Rusiei în Ucraina încep să își facă simțită prezența prin procesul de contractare, a declarat generalul-maior John Reim, șeful executiv al programului comun pentru armament și muniție (JPEO-A&A).

„Am avut privilegiul de a participa la nouă ceremonii de tăiere a panglicii în ultimul an”, a declarat Reim la conferința Asociației Armatei SUA. „Aducem noi capacități online, înlocuim metodele de producție moștenite. Majoritatea instalațiilor noastre datează din al doilea război mondial.”

Prioritate obuzele de 155 mm, dar flexibilitatea rămâne o provocare

Vestea proastă este că noile instalații, mai flexibile, abia încep să funcționeze la capacitate maximă, iar cele existente se concentrează în mod covârșitor pe un singur tip de muniție: obuzele de obuzier de 155 mm, care s-au dovedit cruciale în fazele incipiente ale războiului din Ucraina. Producția acestor proiectile de artilerie a crescut de la 14.000 de proiectile pe lună la începutul anului 2022, cantitate suficientă doar pentru a acoperi ceea ce Armata și Corpul Marin cheltuiau de obicei în timpul antrenamentelor, la 40.000 pe lună până la sfârșitul anului 2024. Aceasta este încă departe de obiectivul Armatei de 100.000 pe lună.

„Aceste instalații abia acum devin operaționale. Abia acum atingem ritmul de producție”, a declarat Reim în timpul discuției de la AUSA. „Probabil 95% din banii care ne-au fost alocați au fost direcționați către obuzele de 155 mm. Suntem concentrați pe artilerie.”

Între timp, alte tipuri de muniție, de la proiectile de mortier la proiectile de tanc, nu beneficiază de aceeași investiție. O excepție parțială o reprezintă două noi instalații pentru fabricarea proiectilelor de pușcă de 6,8 mm pentru noua pușcă de generație următoare M-7 a Armatei și mitraliera ușoară M250.

Dincolo de 155 mm: Necesitatea unei producții flexibile

În timp ce SUA își intensifică producția de muniție de 155 mm, Reim a avertizat că natura războiului se schimbă continuu, subliniind noua omniprezență a dronelor de atac mici pe liniile de front din Ucraina.

Când vine vorba de prezicerea nevoilor conflictelor viitoare, Reim a spus că „Armata a greșit 100% din timp”.

Acesta este motivul pentru care națiunea are nevoie nu doar de o capacitate mai mare de producție de muniție, ci și de instalații mai flexibile, a subliniat Reim într-o conversație separată după discuția de la AUSA.

Majoritatea infrastructurii datează încă din al doilea război mondial, când eficiența însemna construirea de fabrici specializate în producerea unui anumit produs în cantități uluitoare. Conflictul modern se schimbă prea repede pentru această abordare, a argumentat Reim. Din fericire, tehnologia modernă de producție se poate adapta suficient de repede pentru a ține pasul cu acesta.

„În prezent, avem instalații existente optimizate pentru a produce la scară, astfel încât, atunci când nu producem la scară, ele sunt foarte ineficiente”, a declarat Reim pentru Breaking Defense. „Avem nevoie de această capacitate de producție modulară și flexibilă care să poată susține o creștere bruscă.”

Universal Artillery Project Lines (UAPL): Un concept revoluționar, cu provocări

Un punct de referință pentru această nouă abordare este instalația Universal Artillery Project Lines (UAPL) deschisă oficial în Mesquite, Texas, anul trecut, care se concentrează inițial pe fabricarea pieselor metalice pentru obuzele de 155 mm, dar care, teoretic, poate trece la mortiere de 60 mm sau la orice calibru intermediar.

Din păcate, tehnologia UAPL s-a dovedit la fel de ambițioasă ca și numele său, iar contractantul General Dynamics s-a străduit să pună în funcțiune toate cele trei linii în mod corespunzător. Problema a devenit atât de acută încât, în iunie, Armata a trimis o scrisoare oficială de „justificare” prin care avertiza compania că va „lua în considerare rezilierea” contractului GD de funcționare a UAPL, dacă nu se va îmbunătăți imediat.

„În Mesquite, ne confruntăm cu unele provocări și cu o oprire a lucrărilor”, a recunoscut Reim. „Dar avem o echipă care lucrează pentru a stabili unde ne aflăm astăzi și ce trebuie făcut pentru a face acest lucru operațional.”

O dificultate recurentă la noile instalații, a spus Reim, este necesitatea de a importa echipamente cruciale de la producători specializați cu o capacitate limitată și cu întârzieri mari.

„La Mesquite, există o mulțime de echipamente turcești, în special tehnologie de formare liberă – spuneți asta de trei ori repede”, a glumit Reim. „Nu mai fabricăm multe lucruri în SUA. Când ne uităm la echipamentele care intră în aceste instalații, nu stau pe un raft la Costco, nu-i așa? Sunt articole cu termen lung de livrare.”

Provocări în lanțul de aprovizionare și dependența de importuri

Unele dintre noile instalații sunt situate chiar și în străinătate, în Canada. Reim a declarat recent că „am trecut prin primele teste de articol la IMT în Ingersoll, Canada.” Tăierea panglicii pentru Ingersoll a avut loc în urmă cu un an, dar complexitatea procesului industrial, în special necesitatea unor teste riguroase de siguranță și performanță, înseamnă că încă lucrează pentru a ajunge la producția de masă.

Ingersoll se concentrează pe obuzele de 155 mm, în prezent modelul mai vechi M795, dar are capacitatea de a trece la M1128 cu rază mai lungă de acțiune pe care Armata dorește să îl transforme în noul său standard.

Chiar și în timp ce încearcă să își modernizeze artileria, Armata a reluat și producția a cel puțin un tip mai vechi de muniție, deoarece s-a confruntat cu întârzieri în intensificarea producției versiunii mai noi, a spus Reim. Din nou, problema a fost necesitatea de a importa consumabile cheie, în acest caz nitroceluloză de înaltă calitate pentru a conține „încărcătura de propulsare” cu pulbere care lansează obuzul de artilerie de 155 mm din obuzier.

„În timp ce încercăm să ajungem la 100.000 de proiectile pe lună, factorul limitativ a devenit rapid încărcăturile de propulsare”, a declarat Reim. „Astăzi, nu avem capacitatea de a produce gradul de nitroceluloză de care avem nevoie, așa că importăm din Franța, din Republica Cehă, din Coreea și din GD Valleyfield, în Canada. Așa că am readus vechea pungă roșie M119 care folosește un grad diferit de nitroceluloză, astfel încât să nu concureze cu același lanț de aprovizionare, și am deschis două noi unități de producție, una în Marion, Illinois, și una în Perry, Florida.”

„Se întâmplă multe lucruri”, a spus Reim. „Este istoric și nu am mai văzut acest nivel de investiții de la al doilea război mondial.”