TCE Ploiești în ajun de AGA: Organigrama „chilotel” și sindicatul de buzunar

Mâine, 31 august, la TCE Ploiești nu e doar o ședință AGA. E examenul final: se decide dacă orașul își asumă oficial „organigrama chilotel” – manualul de feudalism corporatist – sau dacă cineva mai are coloană vertebrală.

De o parte, clanul care a confiscat instituția: rude, fini, verișoare, foști „colaboratori” la Sinaia, deplasări, comisioane, combinații. De cealaltă parte, salariații: șoferi, mecanici, muncitori de pe traseu, oameni care cară în spinare ani de pierderi provocate de alții.

Și la mijloc, un decor sinistru: Consiliu de Administrație, Directorat, Primărie, AGA și sindicat – toate legate prin aceeași „organigramă de familie”, în care competența e opțională, dar loialitatea față de șef e obligatorie.

Consiliul de Administrație: Scutul perfect pentru „Nae”

Consiliul de Administrație a devenit umbrela sub care s-a cimentat tot abuzul.

• Când au apărut rapoartele de control, în loc să ceară demiteri și plângeri penale, CA a produs „Decizia 12” – o capodoperă de paseu birocratic: trimite neregulile la verificat exact către departamente controlate de rubedenii.
• Când s-a desenat „organigrama chilotel”, CA a găsit de cuviință să spună „da, să trăiți”, cu o nonșalanță de parcă ar vota meniul zilei, nu distrugerea unei companii publice.

Pe scurt: CA nu mai e un filtru de responsabilitate. E zidul de protecție al clanului.

Organigrama „chilotel”: Manual de epurare și clientelism

Oficial, noua organigramă „optimizează structura”. Neoficial, „organigrama chilotel”:

• taie posturi incomode,
• mută oamenii incomozi pe „margine”,
• îngrașă birouri inutile conduse de prieteni și rude,
• blindează pozițiile-cheie cu personaje absolut loiale.

Nu e o organigramă de eficiență. E o hartă de control.
Nu e o reformă. E o epurare.

Iar salariaților li se spune, cu cinism: „Nu vă agitați, AGA o aprobă mâine. Nu are ce să se întâmple.”

Sindicatul de buzunar: „Stați liniștiți, nu se întâmplă nimic”

Sindicatul, care în mod normal ar fi trebuit să fie scutul oamenilor, joacă rol de amortizor pentru clan.

Liderii sindicali nu mobilizează salariații pentru AGA. Nu cer public respingerea organigramei. Nu bat cu pumnul în masă pentru aplicarea rapoartelor de control.

Mesajul lor este altul, perfect aliniat cu interesul șefilor:

• „N-are rost, Nae conduce, e susținut politic.”
• „CA și AGA sunt cu el.”
• „Directorul general și primarul sunt cu el.”
• „Stați liniștiți, nu-i face nimeni nimic.”

Asta nu e reprezentare sindicală. E sedare colectivă.
Așa arată un sindicat de buzunar: trăiește din cotizațiile oamenilor, dar își apără spatele față de șefi.

Sindicatul în ceață: întrebări multe, răspunsuri cu „stați liniștiți”

La TCE, nemulțumirile unor salariați par să se lovească de un zid de formule liniștitoare, dar fără prea multe explicații concrete. În discuțiile relatate de angajați, numele lui Nae este invocat ca o garanție că lucrurile nu se vor schimba, indiferent de întrebările ridicate din interiorul societății.

Potrivit relatărilor transmise publicației Incisiv de Prahova, răspunsul vehiculat în rândul membrilor ar fi că Nae ar beneficia de sprijin în structurile de conducere ale societății, inclusiv la nivelul Consiliului de Administrație și al AGA. Aceste afirmații necesită, însă, confirmări oficiale și documente verificabile.

Vicepreședintele, între rol sindical și întrebările membrilor

În centrul discuțiilor este plasat Laurențiu Stanciu, vicepreședinte al sindicatului, pe care unii salariați îl percep drept un susținător constant al actualei conduceri. De aici apare și întrebarea legitimă: cine apără, în mod real, interesele angajaților — conducerea sindicală sau conducerea executivă?

O filmare pusă la dispoziția redactiei Incisiv de Prahova arată adevarata fata a acetul lider de sindicat Lurentiu Stanciu.

Povestea „prins la pescuit” – cu filmări, cu „proba” – e relevantă nu pentru că lumea ar trebui să stea cu lupa pe hobby-urile unui om, ci pentru că descrie perfect un tip de mentalitate:

• regulile sunt pentru fraieri,
• ce e al tuturor se poate transforma lejer în ce e „al meu”,
• când ești prins, zâmbești, minimizezi, bagi gluma și te prefaci că nu e mare lucru.

Aceeași morală dublă se vede azi în TCE:

• bani publici, dar folosiți ca și cum ar fi contul personal al clanului;
• posturi publice, dar oferite ca recompensă de gașcă;
• responsabilități publice, dar tratate ca simple formalități.

De aceea, povestea „pescuitului” nu e doar o anecdotă. E oglinda morală a unui sistem întreg.

AGA 31 august 2026: Ziua în care se decide dacă TCE mai e al orașului

Toată această construcție – CA, Directorat, sindicat de buzunar, organigramă chilotel – ajunge mâine la momentul adevărului: ședința AGA.

Reprezentanții în AGA au de ales:

• Fie ridică mâna și validează „organigrama chilotel”, consfințind oficial feuda de la TCE.
• Fie opresc tăvălugul și trimit organigrama înapoi, cerând audit extern, anchete reale și responsabilitate.

Nu mai există scuze.
Nu mai merge cu „n-am știut”, „nu mi-am dat seama”, „am avut încredere”.

Rapoartele există. Plângerile există. Presa există. Salariații știu.
De mâine, vina nu mai poate fi pusă doar pe „Nae și ai lui”. Vina se va așeza, cu nume și funcții, și pe umerii celor din AGA care aleg să închidă ochii.

Ce pot face salariații acum?

Chiar și în fața unui sindicat capturat și a unei conduceri confiscate, salariații nu sunt complet fără putere:

• pot trimite în masă adrese scrise către AGA, cerând respingerea organigramei;
• pot semna liste colective de poziționare, arhivate și făcute publice;
• pot continua să furnizeze documente, rapoarte, dovezi către presă, pentru a rupe tăcerea;
• pot nota cine și cum îi amenință sau le spune să „stea liniștiți”.

Frica merge doar până în ziua în care îți dai seama că tăcerea te costă locul de muncă, sănătatea și demnitatea. (Cristina T.).

În atenția pensionarilor militari: cifrele reci, furia caldă. Sindicatul „Diamantul” pune lupa pe bani

Sindicatul Diamantul, prin Emil Pascuț, rupe perdeaua de fum de pe tema pensiilor militare și arată cum fiecare întâlnire a rezerviștilor cu politicienii este, de fapt, o întâlnire ratată. O oportunitate aruncată la coș, în care marile întrebări financiare sunt înlocuite cu vorbe goale și gesturi teatrale.

În loc să pună pe masă cifrele care contează, niște domni plini de importanța gradelor și a asociațiilor de rezerviști militari pe care le reprezintă s-au dus din nou cu jalba la Miruță. Fără arsenal financiar, fără strategie, doar cu speranța că „se va rezolva”.

Delegatia „cu epoleți, fără cifre”: nepregătiți la poarta lui Miruță

De ani întregi este clar că refuzul de a repara problema pensiilor militare nu ține doar de rea‑voință, ci și de un pretext perfect: „nu avem de unde, nu avem surse, nu sunt bani”.

Exact aici trebuiau loviți: în cifre. În loc de asta, delegația rezerviștilor s-a prezentat nepregătită, deși toată discuția se învârte în jurul sumelor care trebuie identificate și alocate.

De partea cealaltă, Miruță nu stătea singur pe scaunul puterii. Îi aștepta cu propriile frustrări și așteptări, flancat de contabilii „cu suflete negre” care otrăvesc existența MApN exact cum o otrăvesc și la MAI: cu rapoarte reci, excel-uri reci și inimă zero.

Miruță le dă cu oglinda în față: „V-ați lipit de partidele care v-au nenorocit”

În relatarea publică, Miruță le-ar fi reproșat direct reprezentanților rezerviștilor că au rămas în siajul unor partide „pe care le-ați aplaudat și ați fost de acord cu ele”.

Aici, cinic, omul are dreptate. Rezerviștii militari s-au dovedit, în mare parte, fidelizați de două curente:

• PSD, partidul care le-a măcelărit pensiile;
• suveraniștii de prin colțurile scenei politice, care le vând iluzia „apărării demnității”, dar n-au nicio treabă reală cu pensiile lor.

PSD – chirurgul cinic al pensiilor militare: Dragnea, Olguța și brelocul PNL

Cine a apăsat butonul „distruge” asupra pensiilor militare în 2017? PSD. Cu Liviu Dragnea în frunte și cu Lia Olguța Vasilescu la bisturiu legislativ, partidul a zdrobit, efectiv, pensiile militare.

La operațiune a asistat conștiincios și „brelocul PNL”, care a servit de suport, nu de opoziție.

Abia odată cu Bolojan, PNL a încercat să se mai rupă pentru o vreme de jugul PSD, dar pentru rezerviști pagubele erau deja făcute:

• din 2017 încoace, PSD a călcat în picioare pensiile militare „adânc și apăsat”;
• iar când se află la putere, PSD privește rezerviștii ca pe o cheltuială;
• când ajunge în opoziție, îi caută disperat pentru sprijin, pozați frumos în „eroi ai neamului”.

AUR: voturi de la rezerviști, tăcere pentru pensiile lor

AUR nu se lasă mai prejos în ipocrizie. În afară de Ramona Bruynseels, care mai aduce ocazional în discuție tema rezerviștilor militari, restul partidului pare complet lipsit de interes.

George Simion și secunzii lui n-au nicio poziție publică fermă în sprijinul pensionarilor militari, deși au cules o droaie de voturi fix din această zonă.

Detaliul cinic:

• AUR are parlamentari rezerviști militari;
• are șefi de organizații teritoriale proveniți din structurile militare;
• și totuși, activitatea lor pe tema pensiilor militare este egală cu zero.

Nu le sunt trecute numele aici, dar, cum spune Emil Pascuț de la Sindicatul Diamantul, „se știu ei care sunt”.

USR și „Mita biciclista”: când disprețul politic împinge rezerviștii la suveraniști

La menținerea rezerviștilor în siajul PSD și AUR au contribuit și colegii de partid ai lui Miruță, adică USR – adunătura de corporatiști necopți și arogant-convinși că, dacă trag cu tunul în fiecare zi în rezerviști și în pensiile militare, „îi va vota toată planeta”.

Episodul „Mita biciclista” și merdeneaua de la Amzei nu e doar o glumă urbană. E o metaforă perfectă: exact așa a procedat USR, împingând un electorat pe care îl disprețuia și îl hăituia, direct în brațele „merdenelelor” politice – partidele suveraniste.

„Le-am zis-o noi, dom’le!” – eroismul de comunicat și lipsa cifrelor grele

Din comunicatul atribuit lt. col. (r) Dragoș Icleanu, prezentat public, reiese că reprezentanții rezerviștilor ar fi răspuns „prompt, tăios, uneori dur” la observațiile lui Miruță.

Sună a autoeroizare post-factum:

• „i-am zis-o noi”;
• „nu ne-am lăsat călcați în picioare”;
• „am răspuns dur”.

Însă, dincolo de aceste formulări, lipsește exact ce doare cel mai tare ministerul și Tezaurul statului: tablele cu cifre. Același lucru semnalat public de Sindicatul Diamantul.

Miruță cere soluții. Generalul propune „ciupeli mărunte”

Miruță le-ar fi cerut soluții concrete. La apel ar fi răspuns generalul Constantin Năstase (presupus fost șef al financiarului MApN, trecut de 70 de ani), indicând anumite surse de bani.

Doar că, după cum reiese din comunicatul vehiculat în spațiul public, nu aflăm exact care sunt aceste surse. Probabil, „ciupeli mărunte”, economii cosmetice, nimic din ceea ce poate întoarce cu adevărat sistemul la normalitate.

Ceea ce a fost ignorat complet: Soluția nr. 1, clară și masivă, explicată încă din 2019 de Emil Pascuț – Sindicatul Diamantul.

Soluția nr. 1: miliardul CIBS – banii militarilor, duși la bugetul mare și flămând

Nimic nu este mai simplu și mai puternic financiar decât contribuția individuală la bugetul statului (CIB) de 25% din venitul lunar, reținută de la aproximativ 200.000 de polițiști și militari.

O singură teză, clară, ușor de explicat oricărui politician:

• Această contribuție nu este o „mică taxă”, ci o râvnă uriașă de bani care se varsă disciplinat în bugetul mare și flămând al statului.

Conform datelor sintetizate de Sindicatul Diamantul, pentru personalul MApN:

• în 2023, statul a încasat din CIB 275.742.432 euro, în timp ce a plătit indemnizații de veteran de 59.505.519 euro;
• în 2024, CIB-ul încasat a fost de 382.727.621 euro, iar indemnizațiile de veteran au însumat 59.168.670 euro;
• în 2025, din CIB au intrat la buget 446.987.949 euro, față de 58.364.402 euro plătiți ca indemnizații de veteran;
• în perioada ianuarie–iunie 2026, CIB-ul încasat a fost de 218.577.846 euro, iar indemnizațiile plătite, 28.469.271 euro.

Totalul, pe intervalul 2023 – iunie 2026:

• CIB încasat: 1.324.035.848 euro;
• indemnizații de veteran plătite: 205.507.863 euro;
• raportul dintre ce ia statul și ce dă înapoi sub forma acestor indemnizații este, în medie, de 6,5 ori.

Cu alte cuvinte, pentru fiecare 1 euro plătit ca indemnizație de veteran, statul a încasat, în aceeași perioadă, circa 6,5 euro din contribuția individuală a personalului militar.

Iar dacă raportul se uită pe ani, creșterea este și mai scandalos de clară:

• 4,6 ori în 2023;
• 6,5 ori în 2024;
• 7,7 ori în 2025;
• 7,7 ori în primele șase luni din 2026.

Militarii pompează bani în stat, iar statul le explică senin că „nu sunt resurse” pentru pensiile lor.

Dacă acest CIBS ar fi fost direcționat într-un fond unic, dedicat exclusiv plății corecte și actualizate a pensiilor militare (asemenea modulului în care CAS este folosit pentru sănătate), am vorbi despre o sursă stabilă, clară, transparentă.

În aceste condiții, nu ar mai fi nevoie de niciun alt artificiu. Dar, pentru a închide gura contabililor cu suflete negre, Emil Pascuț enumeră și alte variante.

Soluția nr. 2: indemnizațiile de veteran – 200 de euro pe viață după 4 luni de misiune?

A doua întrebare incomodă:
Este justificat ca un militar care a acumulat doar 4 luni de misiune externă să primească 200 de euro pe viață, cu titlu de indemnizație de veteran în teatrele de operații?

Datele prezentate pentru MApN sunt grăitoare:

• în 2025, MApN a plătit 58.364.402 euro indemnizații de veteran;
• în perioada ianuarie–iunie 2026, încă 28.469.271 euro;
• numărul beneficiarilor la MApN este de aproximativ 30.000 de persoane – o cifră uriașă;
• la MAI, numărul beneficiarilor este de circa 1.700 (aproximativ 800 polițiști și 970 militari).

Dacă pragul minim pentru acordarea acestei indemnizații ar fi ridicat măcar la 6 luni de misiune, s-ar elibera, anual, zeci de milioane de euro numai la MApN. Bani care ar putea fi reorientați spre repararea pensiilor militare, nu spre o distribuție foarte generoasă, în unele cazuri discutabile, a statutului de „veteran”.

Soluția nr. 3: trebuie chiar toți din MApN și MAI să aibă drept de pensie militară?

A treia linie de reflecție, ridicată de Emil Pascuț și Sindicatul Diamantul, este la fel de neconfortabilă:

Chiar este necesar ca absolut toți salariații din MApN și MAI să fie încadrați pe funcții care le oferă dreptul la pensie militară?

Extinderea fără discernământ a acestui privilegiu:

• umflă artificial masa de beneficiari;
• apasă bugetul de pensii până la limita colapsului;
• furnizează muniție tuturor celor care cer, populist, „reforma” prin tăiere.

Fără o separare clară între funcțiile de risc, operative, și cele pur birocratice, sistemul devine, inevitabil, o țintă ușoară pentru „reformatorii” cu foarfeca în mână.

Concluzie: jalba la Miruță, merdenelele politice și miliardul ignorat

Rezerviștii militari se află, astăzi, în situația grotescă de a finanța, prin CIB, bugetul statului cu peste 1,3 miliarde de euro în doar trei ani și jumătate, în timp ce se roagă de aceiași politicieni să le arunce firimituri sub formă de pensii „reparate”.

În același timp:

• PSD, artizanul distrugerii din 2017, pozează în salvator când e în opoziție;
• AUR adună voturi din rândul rezerviștilor, dar păstrează un liniștit „dolce far niente” pe tema pensiilor militare;
• USR își permite luxul de a-i disprețui public și de a-i împinge direct în brațele suveraniștilor;
• Miruță le bate obrazul rezerviștilor că au aplaudat partidele greșite, dar nu rupe zidul pus în jurul miliardului din CIB;
• contabilii cu suflete negre continuă nestingheriți să calculeze cum să scoată mai mult de 7 euro din fiecare euro dat înapoi sub formă de indemnizație.

Iar reprezentanții rezerviștilor se întorc, după fiecare întâlnire, cu aceeași jalbă, cu aceleași comunicate eroice și cu același rezultat: nimic.

Conform datelor prezentate de Sindicatul Diamantul și de Emil Pascuț, cifrele sunt incontestabile. Întrebarea nu mai este „există bani?”, ci:

Cine are curajul să spună, răspicat, că miliardul militarilor trebuie să se întoarcă la militari – și nu la gaura neagră a bugetului flămând? (Cerasela N.).

În timp ce salariile se duc în rate, dotările lipsesc, turele se fac pe stomacul gol și oamenii ard psihic în uniformă, cineva, undeva, a decis că prioritatea absolută este… fusta din stofă bleumarin. Autoritate, stil și rafinament – că de demnitate, condiții de muncă și respect real nu se ocupă nimeni.

Esența eleganței în… lipsa de contact cu realitatea

„Esența eleganței în uniformă pentru doamnele din sistemul administrației penitenciare care fac din profesionalism o a doua natură.”

Traducere liberă:
Doamnelor, nu contează că lucrați cu deficit de personal, cu stres, cu risc, cu salarii care nu țin pasul cu inflația. Important este să aveți o „esență a eleganței”. Să străluciți în bleumarin, ca să nu se vadă cât de întunecat e sistemul din spate.

Profesionalismul vostru e „a doua natură”? Perfect, prima natură trebuie să fie, evident, estetica Unipol. Cine mai are timp de sănătate, siguranță, proceduri clare și protecție juridică, când putem discuta doct despre linia fustei?

Croială impecabilă, sistem anchilozat

„O croială impecabilă care impune respect și oferă un confort absolut.”

Respectul în sistemul penitenciar, în viziunea comercianților de iluzii textile, nu se câștigă prin:

• condiții decente de muncă,
• recunoașterea riscurilor,
• plata corectă a orelor suplimentare,
• protecție reală a personalului.

Nu. Se câștigă prin croială impecabilă.
Te respectă deținutul? Nu. Te respectă șeful? Nici atât. Te respectă statul? Nici vorbă. Dar fii liniștită: fusta ta „impune respect”. Așa scrie la descriere.

Confort absolut? Sigur: în timp ce tu numeri zilele până la burnout, măcar să nu te strângă fusta în talie. Sistemul te presează din toate părțile, dar talia – niciodată!

Două găici, zero soluții

„Detalii inteligente – Sistemul cu două găici permite accesorizarea atât cu o curea fină, cât și cu una lată, adaptându-se stilului tău.”

Două găici inteligente, într-un sistem condus de decidenți mai puțin inteligenți.
Se pare că singura „flexibilitate” reală pe care o mai prindeți în sistem este la… curea.

• Nu există flexibilitate la program – dar există la lățimea curelei.
• Nu există flexibilitate la negocieri salariale serioase – dar poți alege între curea fină și curea lată.
• Nu există flexibilitate la buget – dar pentru marketing textil se găsesc mereu cuvinte pompoase.

„Adaptându-se stilului tău.” Într-un mediu unde stilul de management este: „Taci, execută și poartă ce ți se dă”.

Versatilitate absolută într-un sistem blocat

„Versatilitate absolută – Arată spectaculos și asigură o ținută impecabilă de la prima oră a dimineții până la finalul programului, fie că o porți cu pantofi eleganți cu toc sau cu o opțiune fără toc.”

Versatile sunteți voi, nu fusta.
Voi faceți:

• și pază,
• și raportări,
• și hârțogăraie,
• și mediere de conflicte,
• și psiholog neoficial,
• și parașoc între șefi și realitate.

Să spui „versatilitate absolută” despre o fustă într-un sistem în care oamenii sunt storși de resurse, asta e aproape insultător.

„Arată spectaculos…” – Pentru cine? Pentru camerele de supraveghere? Pentru șefii care se mândresc cu „imaginea instituției”, dar nu știu în ce condiții lucrează oamenii? Pentru pliantul de promovare?

Când tot ce mai poți vinde într-un sistem obosit e „spectacolul” unei fuste bleumarin, înseamnă că ai cam epuizat ideile.

Stofă premium, preț pe nervii angajaților

„Stofă premium – Un material dens și rafinat, gândit special pentru prestanță și lejeritate.”

Stofă premium pentru un sistem low-cost la capitolul grijă față de oameni.

• Material dens și rafinat – în timp ce atmosfera de lucru e densă de tensiuni, lipsă de respect și presiuni.
• Prestigiu textil, prestanță de vitrină – în spate, rapoarte, ture, burnout, lipsă de personal.
• Lejeritate? Singurul lucru „lejer” e modul în care se aruncă slogane peste realitate.

Dacă s-ar investi în oameni măcar jumătate cât se investește în limbajul de reclamă, poate că nu ar mai fi nevoie ca fusta să compenseze rușinea altora.

„Uniforma ta are o nouă piesă-vedetă.” Sistemul are aceeași piesă proastă

„Uniforma ta are o nouă piesă-vedetă.”

Da, uniforma. Nu tu. Nu munca ta. Nu riscul. Nu viața ta personală sacrificată.
Vedetă e fusta. Tu ești doar „suportul” ei uman, modelul care respiră, transpira și își rupe sănătatea la muncă, dar trebuie să dea bine în bleumarin.

Ești tratată ca un umeraș cu puls, pe care se agață „piese-vedetă”.
Ești omul care ține sistemul în viață, dar în discursul oficial și comercial contează cum „cade linia pe șold”.

Comandă eleganța. Respectul nu e în stoc

„Comandă eleganța care îți dictează prezența!”

Prezența ta ar trebui să fie dictată de:

• competență,
• experiență,
• curaj,
• demnitate profesională.

În schimb, ți se sugerează că prezența ți-o dictează… o fustă din stofă.
Nu drepturile, nu statutul, nu condițiile, nu securitatea ta la locul de muncă. O piesă de garderobă.

Poate ar fi fost cinstit să încheie așa:

„Comandă acum fusta care acoperă cu bleumarin toate problemele pe care nimeni nu vrea să le vadă. Sistemul îți mulțumește: arăți bine în poze și taci frumos în uniformă.” (Irinel I.).