Administratie
Succes românesc la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială 2025: Opt medalii!
Echipele României au obținut un rezultat remarcabil la Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială 2025, desfășurată la Beijing, China, reușind să cucerească opt medalii.
Performanță excepțională la a doua ediție a olimpiadei
Elevii români au demonstrat un nivel înalt de pregătire și cunoștințe în domeniul inteligenței artificiale, aducând acasă medalii de aur, argint și bronz.
Componența echipelor medaliate:
Echipa 1:
- Mihai-Adrian Mocanu, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București: Medalie de Argint
- Roland Petrean, Colegiul Național „Silvania”, Zalău: Medalie de Argint
- Mircea Maxim Rebengiuc, Colegiul Național de Informatică “Tudor Vianu”, București: Medalie de Bronz
- Ștefan-Alexandru Asandei, Colegiul National Iași: Medalie de Bronz
Echipa 2:
- Tudor-Ștefan Mușat, Colegiul Național de Informatică „Tudor Vianu”, București: Medalie de Aur
- Ștefan-Alexandru Dumitrașcu, Liceul Teoretic „Grigore Moisil”, Timișoara: Medalie de Argint
- Tudor Morariu, Colegiul Național „Emil Racoviță”, Cluj-Napoca: Medalie de Argint
- Simon Slănină, Colegiul Național „I.L. Caragiale”, București: Medalie de Bronz
Profesorii insoțitori și reprezentarea României în comitetul de organizare
Elevii români au fost însoțiți de Nan Mihai (Universitatea Națională de Știință și Tehnologie POLITEHNICA București), Miron Alexandru-Bogdan (Universitatea Babeș Bolyai Cluj-Napoca) și Popa Daniel (Colegiul Național „Aurel Vlaicu”, Orăștie, Hunedoara).
Țara noastră este reprezentată și la nivelul comitetului de organizare a Olimpiadei Internaționale prin Prof. Univ. Habil. Dr. Radu Ionescu și Asist. Univ. Dr. Miruna Zăvelcă, de la Universitatea din București.
Participare globală: 310 elevi din 63 de tări
Olimpiada Internațională de Inteligență Artificială a reunit 310 elevi din 63 de țări, în perioada 2-9 august 2025.
Felicitări și recunoștință
Ministerul Educației și Cercetării și întreaga comunitate educațională transmit felicitări elevilor, profesorilor lor, liderilor implicați și tuturor celor ce au contribuit la această performanță.
Recunoștință este adresată și Universității București și universităților partenere din Cluj, Iași, Timișoara, precum și Asociației Uniunea Profesorilor de Informatică din România, care a organizat și susținut toate edițiile începând din 2024. Componenta organizatorică a fost asigurată de reprezentanți ai Ministerului Educației și Cercetării.
Administratie
De la sursă la robinet: traseul apei potabile
Apa care ajunge în locuințe parcurge un sistem amplu, proiectat să o transporte și să o pregătească pentru consum în condiții de siguranță. Procesul presupune mai multe etape, iar fiecare dintre ele contribuie la continuitatea serviciului.
Conductele aduc apa către tratare
Mai întâi, conductele de aducțiune transportă apa de la sursă către stațiile de tratare. Acolo, aceasta trece prin procesele necesare pentru a deveni potrivită consumului.
Tratarea și pomparea mențin fluxul
După tratare, apa este pompată prin sistem, iar clorinarea contribuie la dezinfectarea ei. Aceste operațiuni ajută la menținerea calității apei pe traseul către consumatori.
Rezervoarele și rețelele duc apa în comunități
Rezervoarele asigură înmagazinarea apei, iar rețelele de distribuție o transportă mai departe, până la robinetele consumatorilor.
Potrivit informațiilor prezentate de Hidro Prahova, fiecare verigă a acestui lanț are un rol esențial în furnizarea unui serviciu indispensabil vieții de zi cu zi.
Administratie
Rogobete: „Pacienții au nevoie de medicamente, nu de explicații”. Ministerul Sănătății pregătește măsuri pentru prevenirea sincopelelor în aprovizionare
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, anunță primele măsuri discutate cu reprezentanții producătorilor și distribuitorilor de medicamente, după ce presiunea financiară din ultimele luni a scos în evidență vulnerabilitățile sistemului. Printre soluțiile avute în vedere se numără monitorizarea săptămânală a consumului și stocurilor, identificarea punctelor critice din aprovizionarea spitalelor și creșterea rezervelor naționale de medicamente esențiale.
„Pacienții au nevoie de medicamente, nu de explicații”, a transmis ministrul, subliniind că accesul la tratament nu trebuie să depindă de spitalul la care ajunge pacientul sau de capacitatea acestuia de a căuta medicamente în mai multe unități medicale.
Finanțarea și nevoile reale ale spitalelor
Presiunea financiară acumulată în ultimele luni a evidențiat cât de vulnerabil poate deveni sistemul atunci când resursele disponibile nu țin pasul cu necesitățile reale ale spitalelor și ale pacienților, potrivit declarației ministrului.
În acest context, Alexandru Rogobete s-a întâlnit cu reprezentanții producătorilor și distribuitorilor de medicamente, inclusiv cu cei ai Asociației Române a Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM) și ai Asociației Producătorilor de Medicamente Generice din România (APMGR).
Ministrul a cerut colaborarea industriei pentru prevenirea întreruperilor în aprovizionare și pentru identificarea unor soluții care să sprijine continuitatea tratamentelor.
Raportare săptămânală a consumului și stocurilor
Una dintre măsurile discutate este transmiterea săptămânală către Ministerul Sănătății a datelor privind consumul și stocurile medicamentelor utilizate în cadrul programelor naționale de sănătate.
O astfel de monitorizare ar urma să ofere o imagine mai clară asupra disponibilității medicamentelor și a evoluției necesarului. Datele ar putea ajuta autoritățile să identifice din timp situațiile în care aprovizionarea devine dificilă și să intervină înainte ca pacienții să fie afectați.
Atenție sporită la tratamentele pentru boli grave
Discuțiile au vizat și identificarea punctelor vulnerabile din aprovizionarea spitalelor, cu accent pe medicamentele necesare pentru pacienții oncologici, pentru cei cu boli cardiovasculare și pentru persoanele care suferă de boli rare.
Potrivit ministrului, identificarea acestor blocaje este esențială pentru ca autoritățile și furnizorii să poată anticipa dificultățile și să găsească soluții înainte ca acestea să ducă la sincope în tratament.
Rezerve pentru intervenții rapide
O altă direcție avută în vedere este creșterea stocurilor naționale de medicamente critice. Aceste rezerve ar permite o reacție mai rapidă atunci când un spital se confruntă cu lipsuri, inclusiv prin redistribuirea medicamentelor către unitățile medicale care au nevoie de ele.
Obiectivul, a transmis Alexandru Rogobete, este ca pacienții să nu fie nevoiți să caute tratamentul de la un spital la altul. „Ministerul Sănătății trebuie să se asigure că medicamentele ajung la pacienți”, a afirmat ministrul.
„Responsabilitatea statului este să își protejeze pacienții”
Alexandru Rogobete le-a mulțumit producătorilor și distribuitorilor care și-au exprimat disponibilitatea de a contribui la găsirea unor soluții. Ministrul a subliniat că efortul comun trebuie să urmărească protejarea pacienților și continuitatea tratamentelor.
În mesajul său, acesta a insistat că efectele dezechilibrelor financiare nu trebuie transferate asupra persoanelor care depind de medicamente și de serviciile spitalicești.
„Statul român are responsabilitatea să își protejeze pacienții, nu să transfere asupra lor consecințele dezechilibrelor financiare”, a transmis ministrul Sănătății.
Administratie
Ajutorul pentru fermierii afectați de secetă: proiectul clarifică modul de calcul
Ministerul Agriculturii a publicat în consultare publică un proiect de modificare a HG nr. 751/2026, care reglementează sprijinul financiar de urgență pentru culturile de porumb și floarea-soarelui afectate de seceta pedologică din 2025. Proiectul definește indicatorul „grad de afectare” și propune folosirea suprafețelor confirmate de APIA la calcularea plăților.
Potrivit informării privind proiectul, baza de calcul va fi suprafața determinată în urma controalelor oficiale realizate de APIA pentru anul 2025, raportată la suprafața declarată de fermier în cererea de plată. Măsura urmărește să aplice o formulă unitară și să reducă diferențele care pot apărea între suprafețele înscrise inițial în procesele-verbale și cele confirmate prin verificări în teren.
Proiectul introduce și o definiție explicită a indicatorului de calamitate „grad de afectare”, exprimat ca valoare procentuală în documentele oficiale.
Cererile depuse rămân valabile
Conform anunțului, cererile de sprijin depuse până în prezent nu trebuie refăcute. Dacă proiectul va fi adoptat, sumele vor fi calculate și plătite potrivit noii formule, pe baza suprafețelor verificate.
Scopul declarat al modificărilor este compensarea pierderilor de venit rezultate direct din daunele provocate culturilor de porumb și floarea-soarelui de seceta pedologică manifestată în 2025.
Cum pot fi transmise propuneri
Cetățenii și instituțiile interesate pot trimite opinii, propuneri sau sugestii în scris, în termen de 10 zile de la data publicării proiectului, la adresa politici.agricole@madr.ro.
Expeditorii trebuie să indice articolul sau articolele la care se referă observațiile, data transmiterii și datele lor de contact.
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – În Băicoi, „legea” se cântă la ureche. Grădinița de cadre: „Curva”, lăutarul, Wetterbestul și „Pulea” Rozin
-
Exclusivacum 3 zileArhitectura dezmatului (III). Polițeanu o intimidează pe Rădună, o protejează pe Pandele: manual de abuz urbanistic la Primăria Ploiești
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)
-
Exclusivacum 3 zile„Nu trage, că-s polițist, nu hoț… de rând!” – Cum s-a tras cu pușca în polițiști la Slatina, iar legea a clipit
-
Exclusivacum 3 zileM.A.I. si beția de impunitate: cum a parcat DNA dosarul în șanț și a pus sindicatele să plătească benzina
-
Exclusivacum 4 zileBine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time
-
Exclusivacum 4 zileIGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește
-
Exclusivacum o ziI.P.J. Prahova – Cascadorii „girofarului” – sezonul III: BMW-ul zburat, Renaultul kamikaze și Dacia-cazan cu folie de bezmetic de la Politia Baicoi




