Diverse
10 Pași pentru redresarea economică a României
Câteva idei de program de acțiune pentru o Românie mai bună, din care românii să nu mai plece forțați de situația economică și în care cei plecați să revină cu drag. Articol scris de Marius Bostan, pentru newsweek.ro.
Într-un moment în care deficitul bugetar amenință stabilitatea financiară a României, este nevoie de mai mult decât ajustări contabile. Avem nevoie de încredere, viziune strategică, curaj politic și soluții inteligente, ancorate în bune practici internaționale.
Ilie Bolojan și Nicușor Dan reprezintă două figuri care au demonstrat că reforma, eficiența și prioritizarea investițiilor publice sunt posibile. Este timpul să extindem această abordare la scară națională, într-un guvern care are în centrul său interesul național, interesul pe termen lung al României.
Prezint mai mai jos un ansamblu de 10 pași, care poate reduce semnificativ deficitul bugetar, atrage investiții, stimulează competitivitatea și întărește încrederea cetățenilor și investitorilor. Acest cadru nu este suficient dar cred că este necesar în aceste momente când măsurile pe termen scurt pot determina semnificativ ce se întâmplă în următorii 3 ani. Consider de la sine înțeles că orice măsuri economice este important să fie însoțite de o comunicare de încredere și de un mesaj de unirea românilor și respingere a narațiunilor care atacă interesul național.
- Reducerea cheltuielilor publice cu minim 10% poate fi făcută fără a afecta semnificativ buna desfășurare vieții publice
Prin prioritizarea investițiilor, eliminarea risipei, eficientizarea achizițiilor publice și reevaluarea programelor cu eficiență scăzută, guvernul poate economisi ușor 15–18 miliarde lei anual, fără a afecta veniturile populației. Adoptarea unor soluții tehnologice noi, mai eficiente pentru construirea de drumuri și pentru investițiile publice ar duce la reducerea unor cheltuieli fără ca rezultatele să fie afectate. Estimez că această sumă poate fi economisită doar cu un management bun și în acest an.
- Creșterea temporară a TVA cu 2 puncte procentuale pentru a da un semnal de încredere pentru creditori și rezolvarea rapidă a deficitului pe termen scurt
Pare o măsură nepopulară, dar necesară pentru îmbunătățirea ratingului de țară. În esență o creștere cu doar 2% va fi absorbită ușor de consumatorii finali. Efectul în inflație poate fi diminuat prin alte măsuri conexe cu scopul dea domoli inflația. Cu o colectare netă estimată la 13–15 miliarde lei anual, această creștere poate acoperi rapid o treime din deficit.
Dacă măsurile de reformă dau roade, TVA-ul poate reveni la nivelul actual peste 3 ani – un angajament transparent, condiționat de performanță.
- Reforma administrației publice locale: simplificare, digitalizare, externalizare
Prin simplificare, eliminarea redundanțelor, digitalizarea serviciilor locale și externalizarea unor activități către sectorul privat, România poate economisi peste 3–5 miliarde lei anual, cu servicii mai bune și mai rapide pentru cetățeni.
- Închirierea,vânzarea sau concesionarea activelor nefolosite sau prea puțin folosite din proprietatea publică și privată a Statului și Autorităților Locale și Județene
Clădiri abandonate, terenuri, institute și spații industriale care zac în paragină pot fi reintroduse în circuitul economic prin: închirieri, concesiuni pe termen lung, parteneriate public-private, vânzări transparente și alte măsuri de atragere de venituri suplimentare la bugetele publice.
Estimare conservatoare: 20–25 miliarde lei pot fi obținute în următorii 3 ani.
Sunt Companii unde Statul este acționar, Institute, Regii Autonome, Ministere și Autorități care nu folosesc aceste active și nu aduc venituri de pe urma lor ci aduc numai costuri. Ele ar trebui identificate rapid și fiecare responsabil să prezinte un posibil plan de utilizarea a acestor resurse nefolosite.
- Licențiere transparentă și eficientă a resurselor naturale
România are rezerve importante de ape minerale, nămoluri sapropelice, gaze naturale, litiu, cupru, aur și alte resurse sau chiar alte minerale critice cu potențial. Prin licitații publice transparente, contracte moderne și redevențe competitive, statul poate atrage: investiții de miliarde în exploatare și procesare și venituri constante din redevențe și taxe.
Resursele noastre trebuie să lucreze pentru România, nu să zacă sub pământ.
În următorii 3 ani se pot obține cel puțin 15-20 miliarde de lei suplimentar.
- Privatizări parțiale și listarea de companii profitabile la bursă
Statul poate păstra controlul strategic și totuși obține lichiditate prin: listarea unor pachete minoritare din companii profitabile și atragerea capitalului privat pentru modernizare.
Impact estimat: 15 miliarde lei în 3 ani, plus disciplină managerială crescută în companiile de stat.
- Conectarea rapidă a 10.000 de antreprenori din afara granițelor cu România
Forța românească de inovare și de a face afaceri din Republica Moldova, din Statele Unite, Marea Britaniei, Europa și de oriunde din lume este necesar să fie conectată rapid printr-un proiect strategic.
Românii de pretutindeni pot aduce capital privat nou în patria mamă (estimare: 3– 4 miliarde de Euro), know-how occidental în digitalizare, producție și export și pot aduce rețele internaționale de business care să ajute produsele și serviciile românești să penetreze piețele globale și să echilibreze balanța comercială.
Valoarea adăugată a celor care au construit afaceri în Vest este aur pentru economia României. Este nevoie de chemarea de încredere a Președintelui Nicușor Dan și a Primului Ministru Ilie Bolojan.
Apelul către medici, ingineri, manageri, profesori, artiști și către toți românii talentați să se reconecteze cu Patria Mamă în aceste momente va fi determinant. Acest apel trebuie declinat și transmis de către toți românii din țară către frații de peste graniță. Repatriot depune un efort susținut și pregătește premisele ca acest apel să ajungă în inimile și mințile tuturor și să fie unul care unește românii oriunde s-ar afla. Un exemplu: https://www.repatriot.ro/despre/misiune/
- Româniapoate deveni o Elveție a datelor prin atragerea centrelor de date de mari dimensiuni
România are o oportunitate strategică unică de a deveni hub regional pentru centre de date, într-o eră în care AI și cloud-ul sunt infrastructură critică. Avem avantaje care merită exploatate: energie relativ ieftină cu un mix bun, poziție geografică excelentă și resurse umane bine pregătite în domeniu.
Cu o politică proactivă, putem atrage investiții de peste 10 miliarde EUR în următorii 5 ani.
- Îmbunătățirea ratingului de țară și reducerea costului cu datoria publică
Odată ce mixul de măsuri reduce deficitul și crește încrederea, România poate obține un rating mai bun, refinanța datoria la dobânzi mai mici și poate aloca resurse economisite către investiții.
Managementul eficient al datoriei publice, reducerea costurilor cu dobânzile poate aduce economii de peste 3 miliarde lei anual.
- Program național pentru performanță și excelență în organizații – inspirat de modelul Baldrige
România are nevoie de un salt de competitivitate, atât în sectorul public, cât și în cel privat. Un program inspirat din modelul american Baldrige Excellence Framework poate introduce: evaluări anuale ale performanței instituțiilor și companiilor, standarde de guvernanță, client service și inovație, culturi organizaționale bazate pe principii și valori solide, orientate spre rezultate.
Un exemplu: https://fntm.ro/romanian-performance-excellence-program-inspirat-de-malcolm-baldrige-national-quality-award/
Fără un upgrade al modului în care funcționează instituțiile noastre, orice reformă este limitată. Performanța este cel mai bun scut împotriva risipei.

Concluzie: Redarea încrederii prin competență și acțiune
Un astfel de plan de măsuri aplicat poate reduce deficitul actual cu peste 60% în primii 2 ani, fără sacrificii sociale majore, cu menținerea unei alocări însemnate pentru apărare și poate pune România pe o traiectorie de echilibru bugetar sustenabil în 3–4 ani, cu potențial de scădere a TVA-ului înapoi la 19% după stabilizare.
România are potențial, dar are nevoie de un nou contract de încredere între cetățeni, mediul de afaceri și guvern. Ilie Bolojan și Nicușor Dan au demonstrat că se poate construi eficient, fără scandal, cu rezultate vizibile. Acest măsuri nu sunt utopice utopic – sunt puncte pentru o foaie de parcurs realistă și necesară.
Românii nu mai așteaptă promisiuni, ci semnale clare că viitorul se poate construi cu minte, muncă și măsură.
Marius Bostan este un antreprenor în serie, investitor în mai multe companii românești, dublu licențiat în matematica-informatică și management, cu o experiență vastă de management, finanțe, structurare de produse financiare care au finanțat proiecte de dezvoltare publice și private și este implicat în susținerea unor proiecte generoase ale Fundației Naționale a Tinerilor Manageri, a Romanian Business Leaders și a altor organizații non-profit.
Marius Bostan a deținut și poziția de Ministru al Comunicațiilor și pentru Societatea Informațională în guvernul de profesioniști din 2015-2016 și s-a remarcat ca un promotor al ideilor conservatoare de tip occidental dar și al tehnologiilor moderne. În anii 1997-2000 a fost implicat în elaborarea cadrului de reformă pentru companiile de stat și administrația publică locală lucrând îndeaproape cu miniștrii Ulm Spineanu, Ilie Șerbănescu și Vlad Roșca.
Marius Bostan este antreprenor și liderul RePatriot.
Diverse
Cât rezistă o coroană dentară și ce influențează durata?
Puține întrebări primesc la cabinet răspunsuri atât de diferite ca aceasta: cât va ține coroana nouă. Se întâmplă adesea când o lucrare veche trebuie refăcută, după ce gingia s-a retras și a lăsat la vedere limita dintre coroană și dinte, iar pacientul vrea să știe ce material să aleagă de data aceasta și ce durată poate aștepta, realist. Răspunsul ține mai puțin de o cifră fixă și mai mult de o combinație între material, poziția dintelui în gură și obiceiurile de zi cu zi.
Ca reper general, o coroană dentară durează în medie între 5 și 15 ani, iar cu îngrijire bună poate depăși 30 de ani, potrivit informațiilor publicate de Cleveland Clinic. A doua cifră trebuie citită cu prudență, mai ales atunci când este atribuită unui material anume. Afirmațiile potrivit cărora o coroană din zirconiu ține „toată viața” nu au acoperire în studiile clinice, care urmăresc pacienții, în general, pe intervale de 5-15 ani, așa că nu pot descrie cum arată o astfel de lucrare după trei decenii. Ca la orice material, comportamentul zirconiului în timp depinde și de felul în care este realizată lucrarea, de dintele pe care stă și de modul în care este îngrijită.
Igiena, scrâșnitul dinților și gingia: factorii care scurtează viața unei coroane
Factorii asociați cu o durată mai scurtă sunt, în mare parte, aceiași pentru toate materialele. O igienă orală deficitară, retragerea gingiei, consumul frecvent de alimente foarte tari sau lipicioase și scrâșnitul dinților se numără printre cei mai des invocați în practica stomatologică. Contează și motivul pentru care s-a pus coroana, pentru că situația dintelui de la care se pornește diferă mult de la un caz la altul și influențează cât de bine își poate îndeplini lucrarea rolul. Alegerea materialului intră în această ecuație, însă nu poate compensa singură lipsa îngrijirii zilnice sau o problemă netratată.
Bruxismul, adică scrâșnitul sau încleștarea involuntară a dinților, supune coroana unor forțe repetate, adesea în timpul nopții, când pacientul nu le poate controla și uneori nici nu știe că există. Obiceiul merită luat în calcul încă de la începutul planului de tratament, înainte ca noua lucrare să fie solicitată ani la rând de presiuni pe care nimeni nu le-a anticipat. Pentru acești pacienți, clinica DentAllFine realizează și gutiere de bruxism, astfel încât protecția pe timpul nopții poate fi planificată odată cu noua coroană, în loc să fie discutată abia după prima ciobire.
Zirconiu, disilicat de litiu și metalo-ceramică după primii cinci ani
Pentru coroanele puse pe dinți naturali, diferențele dintre materialele moderne sunt mici în primii ani: la cinci ani, coroanele din zirconiu și cele din disilicat de litiu rezistă la fel de bine ca cele metalo-ceramice, potrivit unei meta-analize publicate în 2026 de Pjetursson și colaboratorii săi. Proporțiile de coroane încă prezente în gură la acest interval sunt apropiate: 98,5% pentru disilicatul de litiu monolitic, 97,3% pentru zirconiul placat cu ceramică, 97,1% pentru metalo-ceramică și 96,8% pentru zirconiul monolitic.
Aceste valori nu reprezintă o durată de viață garantată. Ele arată ce parte dintre coroanele urmărite în studii clinice pe adulți mai era în gură după cinci ani, fără să indice cât va rezista lucrarea unui anumit pacient. O diferență de un punct procentual între două materiale spune puțin despre un caz individual, în care contează la fel de mult igiena, felul în care se închid dinții și starea dintelui de sprijin. Cifrele privesc, în plus, doar coroanele fixate pe dinți naturali, iar datele raportate pentru coroanele pe implant nu se pot transfera direct asupra lor.
Pe molari și premolari, zirconiul monolitic față de cel placat cu ceramică
Pe dinții din spate, care preiau cea mai mare parte a efortului de masticație, zirconiul monolitic, realizat dintr-o singură bucată, a avut rezultate mai bune decât cel placat cu un strat de ceramică. Într-un studiu retrospectiv de cohortă limitat la molari și premolari, publicat în Journal of Prosthetic Dentistry în 2025, coroanele monolitice au avut o supraviețuire de 86,0% la zece ani, față de 71,0% pentru cele placate. Diferența dintre grupuri nu a fost însă semnificativă statistic, așa că rezultatul indică o tendință favorabilă variantei monolitice, nu o superioritate demonstrată. Fiind retrospectiv, studiul descrie evoluția unor lucrări deja realizate, fără să dovedească faptul că materialul în sine a produs diferența.
La coroanele placate, cea mai frecventă problemă tehnică descrisă în literatura de specialitate este ciobirea ceramicii de placare, stratul aplicat peste structura de zirconiu pentru un aspect mai apropiat de cel al dintelui natural. Din acest motiv, formulări de tipul „zirconiul nu se sparge niciodată” sunt înșelătoare: structura de bază poate rămâne intactă, în timp ce stratul de suprafață se ciobește. Coroana monolitică nu are un astfel de strat separat care să se poată desprinde, motiv pentru care merită luată în discuție pe dinții supuși unor forțe mari.
Poziția dintelui, tipul de zirconiu și semnele de bruxism, de lămurit cu medicul
Discuția devine mai utilă atunci când pornește de la poziția dintelui. Pentru un dinte frontal, aspectul estetic cântărește mult, iar la cinci ani coroanele din disilicat de litiu și cele din zirconiu au rezultate apropiate, ceea ce lasă loc preferințelor estetice ale pacientului. Pentru un molar, merită întrebat explicit dacă zirconiul propus este monolitic sau placat, având în vedere tendința observată pe dinții posteriori și riscul de ciobire a ceramicii de placare. La fel de relevant este dacă medicul observă semne de bruxism, de retragere a gingiei sau alte situații care pot scurta durata lucrării, pentru că acestea se pot discuta și trata în paralel cu alegerea coroanei. Sunt întrebări firești, iar evaluarea făcută înainte de tratament este momentul potrivit pentru ca pacientul să primească răspunsuri adaptate propriului caz.
Cifrele pe termen lung au și o latură pe care pacienții o observă rar: chiar și în grupul cu cele mai bune rezultate din studiul pe dinții posteriori, aproximativ una din șapte coroane monolitice nu mai era în gură după zece ani. Controalele periodice stabilite de medic după montare permit ca o retragere a gingiei sau o mică ciobire a placajului să fie observate devreme, când există mai multe variante de rezolvare decât în momentul în care pacientul simte singur o problemă.
Surse
Pjetursson et al., „A Systematic Review and Meta-analysis… Tooth-Supported Single Crowns, Part 1”, 2026, https://pubmed.ncbi.nlm.nih.gov/41489982/
„Long-term clinical outcomes of posterior monolithic and porcelain-fused zirconia crowns”, Journal of Prosthetic Dentistry, 2025, https://www.thejpd.org/article/S0022-3913(25)00072-1/fulltext
Cleveland Clinic, „Dental Crowns”, 2025, https://my.clevelandclinic.org/health/treatments/10923-dental-crowns
Diverse
Cele mai importante caracteristici de verificat înainte de a încerca un slot online nou
Colecțiile de sloturi video găzduite de platformele de cazinou licențiate în România cuprind o mare varietate de titluri de la unii dintre cei mai cunoscuți producători internaționali. Jocurile disponibile se diferențiază prin tematică, mecanici, funcții speciale, RTP și niveluri variate de volatilitate.
Pentru cei care au printre pasiuni distracția la cazino online, alegerea unui titlu nou nu ar trebui să se bazeze exclusiv pe grafică, pe aparențe legate de imagine sau pe popularitatea de moment. Înțelegerea caracteristicilor tehnice și a regulilor de funcționare poate contribui la formarea unor așteptări realiste și la o experiență de divertisment mai plăcută.
RTP și volatilitatea: două criterii fundamentale
Unul dintre primii indicatori care merită verificați la orice slot online se numește RTP (Return to Player), cunoscut drept rata de returnare a fondurilor către jucător. Acesta exprimă valoarea procentuală teoretică din totalul mizelor care ar reveni jucătorilor pe termen lung, conform modelului matematic al jocului.
De exemplu, un RTP menționat la nivelul de 96% indică o returnare estimată de 96 de unități pentru fiecare 100 de unități mizate, calculată pe un volum foarte mare de joc. Nu înseamnă că un utilizator va recupera 96% din banii jucați într-o sesiune individuală, căci rezultatele efective pot varia considerabil, iar RTP-ul nu garantează premii.
La nivelul unei sesiuni individuale sau chiar la nivelul unei experiențe personale, un jucător poate consemna un nivel al RTP-ului semnificativ mai redus sau semnificativ mai ridicat (chiar și peste 100% în cazul în care norocul este puternic de partea sa).
Volatilitatea descrie, în termeni generali, modul în care sunt distribuite rezultatele. Un anumit nivel de volatilitate nu garantează un rezultat favorabil, ci doar este o observație valabilă la nivel statistic.
Funcțiile speciale și mecanica unui slot online
Un alt criteriu important de selecție a jocurilor slots este reprezentat de funcțiile care diferențiază un titlu de altele. Unele sloturi video se bazează pe mecanici clasice, cu role și linii de plată fixe, în timp ce altele includ simboluri speciale, multiplicatori, funcții de colectare sau runde bonus.
Evident, sunt de interes și noile titluri lansate pe piață, așa cum sunt cele de pe platforma TopBet cazino (L1254520W001667 ONJN, 18+) – categoria „Nou”, acolo unde sunt grupate cele mai fresh jocuri de la furnizori licențiați.
Înainte de a încerca un joc nou, poate fi util să se verifice:
- liniile de plată sau modalitățile de premiere
- simbolurile speciale, inclusiv rolul simbolurilor wild și Scatter
- rundele bonus – condiții de activare și reguli ale funcțiilor suplimentare
- modul în care multiplicatorii influențează valoarea unui premiu, dacă sunt disponibili
- miza minimă și maximă acceptate în joc
Este demn de reținut faptul că regulile de desfășurare a acțiunii diferă de la un joc la altul, inclusiv între titluri care au teme vizuale asemănătoare. Consultarea tabelului de plăți și a instrucțiunilor furnizate de dezvoltator este o procedură utilă recomandată de jucătorii experimentați.

Tema vizuală, sunetul și interfața
Nimeni nu poate spune că imaginea este lipsită de importanță, cu atât mai mult în sectorul de divertisment! Aspectul unui slot online este relevant, chiar dacă nu este criteriul esențial de selecție. Unele titluri folosesc teme inspirate din mitologie, aventură sau lumi fantastice, în timp ce altele se concentrează pe simboluri tradiționale și interfețe minimaliste.
Grafica, animațiile și efectele sonore contribuie la atmosfera generală. Interfața merită de asemenea evaluată înainte de utilizare: instrucțiunile ar trebui să fie ușor de găsit, informațiile despre premii să fie lizibile, iar comenzile principale să funcționeze corect atât pe desktop și laptop, cât și pe dispozitive mobile.
Un design intuitiv poate simplifica navigarea, însă efectele vizuale elaborate nu reprezintă un indicator al unor șanse mai mari de declanșare a unor rezultate favorabile. Este important ca utilizatorii să facă diferența între experiența estetică și mecanismele de ordin matematic ce determină rezultatele aleatorii, cu software-ul RNG în prim-plan.
Bugetul și instrumentele de joc responsabil
Dincolo de caracteristicile referitoare efectiv la titlurile slots, setarea unui buget reprezintă o etapă importantă înainte de utilizarea oricărui joc de cazino online. Pentru o abordare ce respectă conceptul de joc responsabil, utilizatorii pot să-și stabilească o anumită sumă pe care își permit să o cheltuiască, precum și durata sesiunii.
Instrumentele de limitare a depunerilor, notificările privind timpul petrecut pe platforma iGaming și opțiunile de pauză pot sprijini respectarea acestor limite raționale. În final, ceea ce contează este distracția sustenabilă, cea care permite experiențe reușite în timpul liber, fără regrete ulterioare.
Jocurile de noroc pot crea dependență. Joacă responsabil și doar cu sume pe care ți le permiți. Accesul persoanelor sub 18 ani este interzis.
Diverse
Pariază mai ușor ponturi de la experți cu Bet Slip-ul de la biletu-zilei.com
Piața pariurilor sportive este foarte dezvoltată în România, iar cei mai mulți dintre pasionați au migrat în online, datorită avantajelor față de agențiile clasice de cartier.
Viteza și digitalizarea sunt două dintre ele, iar pornind de la acestea, biletu-zilei.com a implementat o funcție valoroasă, și anume Bet Slip, prin care îți poți construi și paria biletul direct de pe site. În continuare îți explic pas cu pas cum funcționează și cu ce te ajută Bet Slip de la BZC.
Ce este Bet Slip-ul de pe biletu-zilei.com și cu ce te ajută
Noul Bet Slip care a fost implementat pe biletu-zilei.com reprezintă efectiv un widget inteligent, care îndeplinește funcția de bilet virtual. Mai exact, îți permite să adaugi pronosticuri direct din analizele experților și să formezi un bilet, pe care apoi îl joci direct la casa de pariuri.
Este interesant faptul că Bet Slip nu te limitează să pariezi doar recomandarea tipsterului care face o analiză. Această funcție îți permite să adaugi pe bilet și alte pronosticuri, deoarece are integrate și mai multe piețe de pariere.
Cu ce te ajută? În primul rând, salvează timp, deoarece folosind Bet Slip-ul vei salva automat pronosticurile pe bilet și, prin câteva clicuri, le joci direct la casa de pariuri. Astfel, nu mai pierzi timp notând separat ponturile experților și căutându-le apoi cotele pe site-ul agenției.
De asemenea, Bet Slip-ul de ajută să ai o experiență fluidă și mult mai organizată, deoarece fiecare pronostic se salvează pe bilet și rămâne acolo indiferent de câte avancronici deschizi sau câte ponturi selectezi. Poți deschide 20 de analize, de exemplu, iar Bet Slip-ul se va deschide în fiecare pagină, cu pronosticurile selectate anterior și cotele lor reale.
Cum folosești funcția de Bet Slip
Bet Slip-ul de pe biletu-zilei.com nu este doar util, ci și foarte ușor de folosit. Îți arăt în continuare pas cu pas cum folosești această funcție atunci când faci biletele la pariuri sportive.
Intră pe pagina cu ponturi
După ce deschizi site-ul biletu-zilei.com, pe telefon sau de la PC, vei vedea în meniul principal pagina cu ponturi și analize. De acolo nu trebuie decât să dai un click pe butonul cu denumirea „Vezi Pont” din dreptul fiecărui meci.
Vei ajunge apoi la analiza respectivei partide, unde poți citi pronosticul propus de expert și argumentele care au stat la baza selecției.
Selectarea pronosticului dorit și adăugarea pe Bet Slip
Dacă îți place pariul propus de expertul biletu-zilei.com, îl poți adăuga rapid pe biletul virtual, apăsând butonul situat sub pontul din analiză. Selecția va fi automat salvată pe Bet Slip și vei putea merge la alte meciuri dacă vrei să faci un bilet multiplu.
În cazul în care preferi un alt pronostic la meciul analizat de expert, sub butonul de adăugare a pariului propus vei găsi alte piețe de pariere, pe care le poți consulta pentru a identifica o altă predicție.
Parierea bet slip-ului
După ce ai adăugat pronosticurile preferate pe biletul virtual, trebuie să pariezi biletul construit cu Bet Slip. După cum spuneam, nu vei mai pierde timp să intri separat la casa de pariuri și să faci un nou bilet cu aceleași meciuri. Bet Slip-ul o face pentru tine imediat.
Tu doar introduci miza biletului direct în căsuța dedicată din Bet Slip (vezi imaginea de mai jos), după care apeși butonul „Alege operatorul și deschide biletul”. Mai departe, îți selectezi casa de pariuri la care vrei să joci biletul și cu un singur click vei fi direcționat către ea, cu selecțiile deja pregătite și încărcate pe bilet.
Tot ce îți rămâne de făcut este confirmarea pariului din contul tău pe respectiva platformă de jocuri. Îți spun din propria experiență că acest proces nu durează mai mult de 30 de secunde. Acesta este marele avantaj al funcției Bet Slip.
La ce agenții poți paria direct de pe Bet Slip?
Site-ul biletu-zilei.com colaborează doar cu operatorii de pariuri legali în România, care au licență din partea ONJN. În acest moment, poți paria direct biletul de pe Bet Slip la 5 dintre cele mai bune case de pariuri online din țara noastră: Superbet, Betano, Fortuna, Casa Pariurilor și Netbet.
Fiind vorba doar despre agenții licențiate, asta înseamnă că nu vei avea probleme de securitate și activitatea de pariere se va desfășura conform legislației în vigoare.
În funcție de evoluția pieței, site-ul poate adăuga pe viitor și alți operatori care să fie disponibili pentru Bet Slip. De aceea, îți recomand să verifici informațiile afișate pe biletu-zilei.com înainte de a utiliza această funcție.
Avantajele de a folosi bet slip-ul BZC
Bet Slip-ul de la site-ul BZC este o funcție valoroasă pentru pariori, care aduce avantaje majore. Iată care sunt cele mai importante dintre ele:
- Nu mai pierzi timp util – cu Bet Slip nu mai trebuie să cauți manual ponturile experților pe site-ul casei de pariuri, biletul putând fi pariat direct de pe biletu-zilei.com.
- Eviți scăderea cotelor – la pariuri sportive cotele se schimbă rapid, iar faptul că nu mai pierzi timp util te ajută de multe ori să pariezi biletul înainte să scadă cotele. În plus, Bet Slip iți și compară cotele oferite de agențiile disponibile.
- Joci doar la agenții legale – Bet Slip-ul este conectat doar cu operatorii de jocuri licențiați în România și nu te va trimite niciodată la case de pariuri ilegale.
- UX îmbunătățit – experiența de utilizare este mai simplă, mai clară și mult mai comodă folosind această funcție de la BZC.
Cine este biletu-zilei.com?
Biletu-zilei.com este unul dintre cele mai vechi și respectate site-uri utile pentru comunitatea de pariori din România. Are licență din partea ONJN pentru segmentul de ponturi și analize. Publică în fiecare zi avancronici detaliate și pronosticuri la meciuri din cele mai populare sporturi.
Reține că BZC nu este o casă de pariuri. Vorbim despre un site de analize și predicții, al cărui scop este de a oferi pariorilor conținut util și profesionist. Are în spate o echipă de experți din domeniul jocurilor de noroc, care nu oferă doar ponturi la pariuri, ci și argumente pentru recomandări.
Așadar, noul Bet Slip de pe biletu-zilei.com este unealta potrivită pentru orice parior, indiferent de nivelul de experiență. Adaugă și tu ponturile direct din analize, fă-ți biletul direct de pe site și pariază-l inteligent la operatorul de jocuri preferat. Dacă nu ai folosit până acum Bet Slip-ul, cu siguranță este cazul să îl descoperi!
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 2 zileProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”




