Poliția de Frontieră Română pare să fi primit, pe lângă sarcinile de pază a granițelor, o nouă misiune operativă: salvarea alimentelor personale ale conducerii.

Potrivit Sindicatului Europol, chestorul Dan Călinoiu, inspector general adjunct al Poliției de Frontieră Române, folosește lada frigorifică și frigiderul de la popota instituției pentru depozitarea cărnii congelate și a alimentelor aduse de acasă. Explicația oferită: frigiderul personal s-ar fi defectat. O dramă electrocasnică aproape înduioșătoare, dacă n-ar fi vorba de un înalt funcționar public cu acces la patrimoniul statului.

Fotografia realizată chiar de Sindicatul Europol, special pentru a scoate în evidență absurdul situației, îl prezintă pe chestor stând relaxat lângă două frigidere, în sediul Poliției de Frontieră:

• unul plin cu pachete etichetate „Pachet de acasă”, depozitate într-un spațiu marcat „Proprietate publică”;
• altul „tapetat” cu texte explicative ridicole: „Mic dejun de acasă”, „Masă de prânz de acasă”, „Cină de acasă”, „Gustare de acasă”, „Nevoi culinare crescute”, iar la loc de cinste, motto-ul: „Frigider de acasă stricat – chestor Dan Călinoiu”.

În colț, ca să nu existe dubii, apare și mențiunea: „Poliția de Frontieră Română – Noi veghem frontiera… de frigul din frigider”.

Apel umanitar sau comedie administrativă? Un frigider pentru domnul chestor

Înțelegem că vremurile sunt grele, inflația mușcă, prețurile cresc, iar electrocasnicele cedează fără să țină cont de funcție sau grad. Dar faptul că un demnitar cu un venit lunar de aproape 20.000 de lei ajunge să folosească frigiderele instituției pentru carnea de acasă este deja scenariu de pamflet.

Sindicatul Europol a ales exact această formă – un pamflet vizual – și a construit, în mod voit ironic, un „apel umanitar de urgență” pentru achiziționarea unui frigider destinat domnului chestor. Nu pentru că acesta n-ar avea bani, ci pentru a arăta cât de departe a ajuns confuzia dintre ce e public și ce e personal.

Textele inserate în fotografie, realizată de Sindicatul Europol, par copiate dintr-o campanie caritabilă absurdă:

„Apel umanitar de urgență! Un frigider pentru domnul chestor!
Cu doar un frigider îi puteți oferi oportunitatea de a-și păstra proviziile!
Împreună putem oferi domnului chestor o șansă la o alimentație rece!
Alătură-te acum campaniei noastre «Un frigider pentru domnul chestor».”

Iar în partea de jos, rana este apăsată direct pe cifre. Lângă mențiunea „Salariu lunar: 20.000 lei”, întrebarea este scrisă necruțător:

„La aproape 20.000 lei lunar, un frigider e un lux? Sau doar un exces de putere?”

De la patrularea frontierei la patrularea congelatorului: patrimoniul public ca extensie a bucătăriei

Dincolo de tonul satiric al Sindicatului Europol, problema este una extrem de serioasă: folosirea bunurilor și facilităților unei instituții publice pentru o nevoie strict personală.

Lada frigorifică și frigiderul de la popotă sunt destinate personalului aflat în serviciu, pentru activități legate de instituție, nu pentru depozitarea proviziilor aduse de acasă de către conducere. Când cel care recurge la o astfel de practică este inspectorul general adjunct, întrebarea nu mai e doar morală, ci administrativă și disciplinară: cât de normal este să fie transformat patrimoniul public în anexă a gospodăriei private?

În mod obișnuit, pentru un simplu polițist de frontieră există reguli, proceduri, rapoarte și răspundere disciplinară. Pentru conducere, însă, imaginea surprinsă de Sindicatul Europol trimite la un alt tip de regulă nescrisă: ce este al instituției „poate fi și pentru acasă”, dacă ai suficientă putere.

Reguli pentru subordonați, frigider pentru șefi: dublă măsură la rece

În comunicarea lor publică, cei de la Sindicatul Europol ridică întrebări simple, dar incomode: cine a aprobat această situație? Cine a decis că este acceptabil ca o problemă domestică – frigiderul stricat acasă – să fie rezolvată cu resurse ale statului?

Pentru polițistul obișnuit, abateri infinit mai mici pot însemna sancțiuni, anchete, chiar dosare disciplinare. Pentru șefi, în schimb, pare să funcționeze o logică a „înțelegerii”: „nu e mare lucru, doar niște pachete puse în congelatorul instituției”.

De aici și ironia „urnei de donații” imaginare:
„Un leu pentru frigiderul domnului chestor!”

Mesajul implicit este crud: într-un sistem în care un chestor cu aproape 20.000 de lei pe lună își rezolvă problemele de bucătărie cu logistica Poliției de Frontieră, nu mai vorbim doar despre morală, ci despre un reflex de castă – puterea ca privilegiu, nu ca responsabilitate.

Funcția publică nu înseamnă privilegii frigorifice, ci responsabilitate

Sindicatul Europol amintește limpede că instituțiile statului există pentru îndeplinirea atribuțiilor publice, nu pentru a deveni prelungirea bucătăriei personale a celor care le conduc.

Funcția publică ar trebui să însemne responsabilitate, exemplu personal, respect pentru lege și pentru bunurile plătite din bani publici. „Cazul frigiderului”, așa cum a fost pus în scenă fotografic de Sindicatul Europol, arată însă contrariul: cum un banal „frigider stricat” poate deveni pretextul unui mic abuz, cu o mare semnificație.

Dacă, la aproape 20.000 de lei pe lună, cea mai rapidă soluție găsită pentru a ține carnea la rece este folosirea frigiderelelor instituției, atunci problema nu mai este doar la compresorul aparatului de acasă. Problema reală este la „instalația” de integritate și bun-simț a celor care conduc.(Cerasela N.).

Polițiști în instanță, slugile la butoane

În timp ce polițiștii își caută dreptatea în instanță pentru recuperarea CIBS (Compensația de Încadrare la Baza de Salarizare), aparatul central al Poliției Române lucrează la ceva cu mult mai rafinat: perfecționarea jigodismului cu acoperire legală.

Au început acțiunile colective pentru recuperarea CIBS. Primele loturi de reclamanți, deja ajunse la instanță, provin de la DGPMB și IPJ Neamț. Demersurile sunt coordonate pas cu pas, fără grabă, pentru toți polițiștii care au transmis împuterniciri de reprezentare.

În timp ce polițiștii se împuternicesc, se organizează și intră în procese, slugile sistemului fac ceea ce știu mai bine: obstrucționează, plimbă hârtii, mimează prostia administrativă.

Toate aceste lucruri sunt devoalate public de Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul”, care a strâns și pus cap la cap documentele oficiale ale Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR) și ale Direcției Management Resurse Umane (DMRU).\

„Nu știm cine vă plătește cotizația, dar o reținem lunar cu religiozitate”

Într-un prim document către Sindicatul „Diamantul”, DMRU – sub semnătura chestorului Poschina Constantin și a comisarului-șef Popescu Marian – refuză să comunice informațiile cerute privind CIBS, deși polițiștii au dat împuterniciri clare sindicatului.

Motivul invocat:
– IGPR „nu cunoaște” dacă persoanele pentru care s-au depus împuterniciri sunt sau nu membri ai sindicatului.

Altfel spus, instituția care reține LUNAR cotizații sindicale din salariile polițiștilor, le virează fiecărui sindicat și are acces la sistemele salariale pretinde, cu seninătate, că nu știe cine e membru de sindicat.

Asta în timp ce:

• MAISAL conține baza de date cu apartenența sindicală a fiecărui polițist;
• fluturașii de salariu, tipăriți tot din MAISAL, arată clar reținerea cotizației;
• Sindicatul „Diamantul” primește lună de lună listinguri cu membrii pentru care se reține cotizația, inclusiv de la IGPR – exact locul unde activează nefericitul Poschina.

Concluzia nu e de inteligență artificială, ci de bun-simț:
– când e vorba să ia banii, IGPR știe exact cine e membru;
– când e vorba să dea informații ca oamenii să-și recupereze drepturile, brusc „nu are competență” și „nu deține evidențe”.

Teoria frumoasă: sindicatul are voie să reprezinte. Practica mizerabilă: nu-i dăm date

Ca să pară serios, IGPR se apucă să recite din legi și decizii:

• art. 28 alin. (2) din Legea nr. 367/2022 privind dialogul social – spune clar că sindicatul poate reprezenta în justiție membrii, pe baza unei împuterniciri scrise;
• art. 80 din Codul de procedură civilă – confirmă că oamenii își pot exercita drepturile prin reprezentanți (legali, convenționali, judiciari);
• deciziile Curții Constituționale nr. 280/2016 și nr. 467/2008 – care întăresc dreptul sindicatelor de a reprezenta membrii lor în fața instanțelor.

IGPR recunoaște, deci, negru pe alb:

• că sindicatul are dreptul să reprezinte membrii;
• că împuternicirile sunt valabile;
• că accesul la justiție trebuie facilitat, nu blocat.

Și totuși, după ce confirmă toate astea, DMRU spune, cu o seninătate de manual:

nu vă putem da datele pentru că „nu știm dacă sunt membri”.

Adică:
– ai drept de reprezentare, dar nu primești informațiile ca să-ți exerciți dreptul;
– ai împuternicire semnată de polițist, dar IGPR refuză să o ia în serios;
– totul se închide cu formula „nu e competența noastră”.

Asta nu mai e simplă incompetență. E obstrucție deliberată, ambalată în citate constituționale.

Dosarul tău trăiește 50 de ani. Drepturile tale mor la registratură

În alt document, IGPR ține să demonstreze cât de bine știe să gestioneze dosarele personale.

Conform H.G. nr. 416/2007:

• dosarele de candidat se trimit în 10 zile la unitatea de repartizare;
• la mutare, dosarul personal se trimite în maximum 5 zile la noua unitate;
• la încetarea raporturilor de serviciu, dosarul merge la unitatea de care aparțineai;
• la misiuni în străinătate sau detașări în afara MAI, dosarul se păstrează la unitatea de origine.

Apoi vin termenele de păstrare:

• 50 de ani pentru documentele principale de resurse umane;
• 10 ani pentru alte categorii;
• 5 ani pentru restul fișelor și actelor temporare.

Pe scurt:
– statul știe exact unde e dosarul tău, îl mută în 5–10 zile, îl ține în viață jumătate de secol.

Dar când vine vorba de:

• situația ta nominală de CIBS pentru 2017–2019;
• sumele exacte plătite sau neplătite;
• centralizarea pentru acțiunile colective;

brusc, aceeași instituție intră în amnazie funcțională:„nu avem competență, nu avem evidențe, întrebați la unități”.

Hârtia are mai multe drepturi decât polițistul.

Cum a inventat statul „creșterea de salariu” care nu crește nimic

Pentru a justifica actuala harababură cu CIBS, IGPR își trage muniție din Legea nr. 285/2010 privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice.

Art. 5 alin. (1) face jongleria:

• se stabilește o „sumă compensatorie cu caracter tranzitoriu”,
• care „reprezintă creșterea salarizării lunare” rezultată din:
  • majorarea coeficientului de ierarhizare;
  • majorarea contribuției la pensii;
  • majorarea contribuției la sănătate pentru militari, polițiști și funcționari cu statut special;
• dar totul se aranjează astfel încât „în anul 2011, cuantumul salariului brut să fie același cu cel de la sfârșitul anului 2010”.

Traducere:

• pe hârtie, crește coeficientul;
• în realitate, îți cresc contribuțiile;
• la final, salariul brut rămâne la fel.

O „creștere” care nu crește nimic. Doar jonglerie contabilă, căreia i s-a spus pompos „sumă compensatorie tranzitorie”.

Această schemă, consolidată cu norme comune (Ministerul Muncii, Finanțelor, Administrației și Internelor), plus Decizia CCR nr. 224/2012, a devenit azi arma juridică pentru:

• a spune că totul e „legal”;
• a îngheța de facto câștigurile;
• a relativiza pretențiile polițiștilor privind CIBS.

Polițistul plătește mai mult, dar câștigă la fel.

Când CIBS e salariu pentru taxe, dar nu e salariu când trebuie plătit

Ultimul document, semnat de Poschina Sabin Gabriel, încearcă să arate că IGPR „respectă hotărârile instanțelor”. Și chiar le citează:

• Hotărârea Tribunalului Buzău nr. 095/2020, definitivă prin Decizia Curții de Apel Ploiești nr. 708/2021 – instanța stabilește că contribuția individuală la bugetul de stat se calculează la solda lunară brută întreagă, nu doar la o parte din ea;
• Hotărârea Curții de Apel Bacău nr. 149/2020, definitivă prin Decizia ÎCCJ nr. 694/2021 – se reține expres că CIBS intră în baza de calcul a contribuțiilor sociale obligatorii, fiind venit salarial supus impozitării.

Instanțele spun clar:

• CIBS = parte din salariu;
• intră în baza de calcul pentru CAS, CASS și impozit;
• nu e o ficțiune, nu e o „schemă de hârtie”, e bani în plus care trebuie să existe efectiv.

Dar ce face IGPR cu aceste hotărâri?

• le recită;
• confirmă că CIBS e salarizare, bun de taxat;
• apoi pasează totul unităților teritoriale:
  – „revine unităților competența de a prezenta direct reclamanților situațiile nominale privind sumele acordate”;
  – atenție specială la „conservarea drepturilor bugetului general consolidat al statului”.

Așadar:

• când trebuie să ia contribuții pe CIBS – statul e prezent, vigilent, cu tot aparatul fiscal la pândă;
• când trebuie să dea CIBS-ul corect și integral – statul se transformă în pasator: „nu la noi, la unitate; nu la unitate, la finanțe; nu la finanțe, la instanță”.

Poschina, simbolul jigodiei cu funcție: nu știe cine e membru, dar știe cum se apără bugetul

Numele care se tot repetă pe documentele refuzului, amânărilor și pasărilor este același:

• POSCHINA CONSTANTIN / POSCHINA SABIN GABRIEL – împuternicit DMRU, ex-consul, șef peste Direcția Juridică și Direcția Management Resurse Umane;
• omul care:
  • refuză să comunice date sindicatului pe motiv că „nu știe” dacă polițiștii sunt membri;
  • invocă lipsa de competență a IGPR în a verifica evidența sindicală, deși instituția reține cotizații și lucrează cu MAISAL;
  • citează hotărâri care dau, în fapt, dreptate polițiștilor, dar le transformă în pretext pentru a proteja „drepturile bugetului general consolidat al statului”.

Pe fundația documentelor oficiale, Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” trage singura concluzie logică:
Aparatul Central al IGPR și al MAI nu se remarcă prin competență, ci prin nivelul adânc de jigodism în exercitarea (abuzivă) a funcției.

Final: manual complet de furt legalizat, cu ștampilă, antet și număr de înregistrare

Puse cap la cap, toate datele și actele scoase la lumină de Sindicatul „Diamantul” arată așa:

1. Polițiștii își dau împuterniciri și pornesc acțiuni colective pentru recuperarea CIBS – începând cu DGPMB și IPJ Neamț.
2. IGPR, prin DMRU, refuză să comunice datele sindicatului, invocând că „nu știe” cine e membru, deși reține cotizații sindicale lunar.
3. Se recită legi și decizii CCR care confirmă dreptul sindicatului la reprezentare, dar se blochează în fapt exercitarea lui.
4. Se arată cu mândrie cum sunt păstrate și arhivate dosarele personale timp de 50 de ani, dar se „uită” CIBS-ul omului în chiar momentul în care are nevoie de el.
5. Se invocă Legea 285/2010 și „suma compensatorie tranzitorie”, prin care „creșterile” salariale au fost neutralizate în buzunar.
6. Instanțele decid că CIBS e parte din salariu și intră în baza contribuțiilor, dar IGPR are o singură grijă: protejarea bugetului, nu a polițistului.

Aceasta nu mai e simplă birocrație. E știința furtului legalizat, ridicată la rang de politică de resurse umane, cu antet, ștampilă și semnături de chestori.

Iar Sindicatul Polițiștilor din România „Diamantul” nu face altceva decât să deschidă sertarele și să arate ce iese de acolo:
Republica Jigodiei Instituționalizate, în care drepturile polițistului sunt facultative, iar „drepturile bugetului” sunt sfinte. (Irinel I.).