Connect with us

Exclusiv

Managementul în Poliția de Frontieră versus haosul din I.G.P.R.: o analiză critică a conducătorilor instituțiilor de supraveghere

Publicat

pe

Sindicatul „Diamantul” cuprinde un segment important de polițiști din cadrul Poliției de Frontieră Române, ceea ce ne determină să ne concentrăm preocupările și asupra acestora, oferindu-le suportul necesar în întâmpinarea problemelor generale și specifice. Această realitate ne confruntă adesea cu comparații inevitabile între modul de organizare și comunicare a managementului din I.G.P.R. și cel din I.G.P.F.R., bazându-ne pe materialele puse la dispoziție de cele două instituții publice.

Începând cu începutul anului, am realizat câteva analize pe baza răspunsurilor primite, analize care au stârnit suficiente nemulțumiri la I.G.P.R., încât aceasta să lanseze o acuză ambiguă, sugerând că „aș fi dat din casă”, uitând probabil că am lucrat „cu materialul clientului”, în forma sa brută, și că deficiențele lor nu reflectă decât neîndeplinirea sarcinilor. Le-am demonstrat, cu cifrele furnizate de ei, că pensionările din Poliția Română sunt rezultatul unei politici de cadre dezastruoase și a demotivării personalului. Am evidențiat pe hartă criza de personal și perspectivele unei aprofundări continue a acestei crize, care se însoțește de deprofesionalizare și de scăderea standardelor de recrutare. Aceste teme sunt și foarte sensibile pentru managementul superior, suficient pentru a motiva un guvern responsabil să implementeze schimbări necesare, înainte de a fi prea târziu.

Acest tip de muncă sindicală, capabil să evidențieze pe cifre concrete toate trăsăturile unui management ineficient la conducerea Poliției Române în ultimele 13 ani, prefigurează Circulara întâlnită recent, care încearcă descurajarea întregii mișcări sindicale din Poliția Română. Înainte de emiterea acestei Circulare, am realizat o postare intitulată „Ultrajul și Corupția – Poliția Română Tot în Aer”, în care arătam cât de superficial s-a manifestat conducerea I.G.P.R. în ultimii 13 ani în ceea ce privește aceste subiecte de interes major, care generează frecvent directive menite să prevină și să descurajeze. Ar fi fost firesc ca ei să cunoască îndeaproape problema și să construiască soluții, dar, din contră, au ales să prezinte o imagine distorsionată, fără să se raporteze la un tablou clar.

Unii dintre colaboratorii mei mărturisesc că le este greu să creadă că I.G.P.R. este atât de nepregătit pe această temă. Totuși, strângerea din umeri, așa cum se reflectă în răspunsul lor, este o alternativă de reacție considerabil mai devalorizatoare decât orice reportare de cifre. Prin urmare, este evident că nu dispun de aceste date; sunt „la furat”!

Observăm că nu au fost capabili să centralizeze informațiile chiar și despre calificarea profesională a polițiștilor, cursurile de instruire pe care le-au urmat recent. Faptul că un demers de acest gen nu este imposibil este demonstrat de răspunsul primit de la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră, la care am solicitat informații similare. Chiar dacă nu au o situație detaliată legată de corupție, ceea ce le-ar putea constitui un defect semnificativ, totuși ne-au furnizat un tabel cu datele legate de ultraje, organizat exemplar. Nu știu dacă aveau deja temele faite, dar este clar că nu au tratat cu superficialitate un subiect atât de important.

De asemenea, trebuie să evidențiem că Inspectoratul General al Poliției de Frontieră are o înțelegere clară nu doar a cursurilor de pregătire profesională la care participă angajații săi, ci și a dimensiunii numerice a celor care au avut succes în etapele de perfecționare profesională.

Deși Poliția de Frontieră nu este lipsită de probleme, inclusiv situațiile de hărțuire și mobbing profesional — care, deși la fel de intense ca în Poliția Națională, par a fi cu mult mai primitive în conținut — este important să observăm, strict pe baza materialelor lor, că, în comparație cu chestorul Ivașcu Victor-Ștefan de la Poliția de Frontieră, prestația managerială a chestorului Benone Matei la Poliția Națională este mult inferiorară.

Prin urmare, este evident că există un contrast semnificativ între modul în care managementul celor două instituții abordează problemele și cum reușesc să gestioneze informațiile și resursele. Acest tip de analiză servește nu doar ca un apel la responsabilitate, ci și ca o oportunitate pentru o reformă necesară în cadrul Poliției Române, pentru a îmbunătăți eficiența și profesionalismul în rândul personalului.

Vitalie Josanu de la Sindicatul „Diamantul” subliniază aceste aspecte pentru a evidenția nevoia de schimbare și de adaptare la cerințele actuale ale siguranței naționale și ale comunității în general. (Irinel I.).

Exclusiv

IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”, Episodul 50. Mocanu Horia – manelistul cu epoleți, drogatul cu grade și șantajistul cu interpuși

Publicat

pe

De

Serialul „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” continuă.
Dacă până acum am vorbit despre lăutarul cu epoleți, despre petrecerile lui cu bani la negru și dosare penale pe fundal de manele, în episodul 50 ridicăm cortina și mai sus.

Acum vorbim despre Mocanu Horia – șantajistul, despre cariera de drogat cu grade, despre băiatul „de casă” al sistemului, salvat la timp de prieteni din BCCO, „doi și-un sfert” și șefi de prin birouri.

„Mocanu Horia – șantajistul”: când manelistul cu epoleți dă cu fecale prin interpuși

După dezvăluirile publicate până acum, interlopul cu uniformă, cunoscut în IPJ Prahova ca manelistul cu epoleți, a înțeles un singur lucru: nu poate opri adevărul, dar poate încerca să-l înece în noroi.

Așa că, potrivit informațiilor pe care le deținem, în loc să-și asume faptele, Mocanu a apelat la metoda clasică de „băiat tare” de mahala:

  • n-a avut curajul să reacționeze direct;
  • și-a pus un șantajist de profesie să arunce cu fecale în presă;
  • a ales un agarici din partidul AUR, vechi cunoscut al soției manelistului, adică al „paznicei de pe la primărie”, să se ocupe cu denigrarea reprezentanților ziarului.

Schema e simplă și penibilă:

  1. Manelistul cu epoleți se simte strâns cu ușa de dezvăluiri.
  2. De frică să nu iasă la lumină și mai multe mizerii, bagă la înaintare un interpus.
  3. Interpusul încearcă să sperie, să intimideze, să compromită presa, prin aceleași „porcării” pe care le-am mai văzut, ani la rând, la alte grupări.

Noi am mai trecut prin asta.
Ani de zile am fost ținta unor atacuri aproape trase la indigo:

  • aceleași calomnii,
  • aceleași tentative de șantaj,
  • aceleași metode de „băieți deștepți”.

Rezultatul?
Astăzi, membrii acelei grupări de criminalitate economico-financiară au dosare penale pe rol, inclusiv pentru șantaj, fix pentru prostiile pe care le reîncălzește acum Mocanu prin „șantajistul de serviciu”.

Dacă manelistul cu epoleți crede că ne sperie, greșește grav.
Ne-a „speriat” atât de tare, încât, începând cu acest episod, începem să detaliem cariera lui de drogat și de fiu „model”. Să vadă toată țara ce „valoare” ajunge adjunct la Poliția Băicoi.

Cu zece ani în urmă: manelistul, drogatul și fiul care își încătușează propriul tată

Să rebobinăm filmul cu vreo 10 ani în urmă.
Nu vorbim despre „imagine”, nu vorbim despre manele, vorbim despre caracter.

Conform relatărilor din interior:

  • Mocanu Horia, pe atunci deja „lautar polițist & drogat”, își bate propriul tată;
  • îi pune cătușe părintelui său;
  • și îl duce la Spitalul de Psihiatrie Voila.

Așa arăta deja, acum un deceniu, „materialul uman” din care IPJ Prahova avea să facă ofițer cu funcție de conducere.

În aceea perioadă:

  • manelistul-drogat era cuplat cu o doctoriță „M” de la Spitalul Voila;
  • se vorbea despre consum de droguri, ieșiri violente și un comportament de interlop cu insignă, nu de polițist.

Testat de BCCO Prahova – pozitiv. Filat de „Doi și-un sfert”. Și totuși promovat

Nu vorbim doar de bârfe de birou.
La vremea respectivă, Mocanu a intrat în atenția structurilor specializate.

Conform informațiilor:

  • a fost testat de BCCO Prahova pentru consum de droguri;
  • testul ar fi ieșit pozitiv;
  • a fost filat de celebra structură 0215 („Doi și-un sfert”), actualul DGIPI.

Nu vorbim de „polițiști de scara blocului”.
În operațiune ar fi fost implicați:

  • Crețu Marian,
  • Rotaru George,

foști ofițeri activi pe Control Intern – oameni cu reputație de profesioniști, formați la Băneasa, „școala serioasă de cadre”, nu grădinița de azi.

Și totuși, ce se întâmplă cu dosarul?

Cum se „sting” drogurile când ești manelist cu epoleți

În mod normal, oricine altcineva, prins pozitiv la droguri, cu un asemenea profil, ar fi dispărut din sistem în 24 de ore.

Dar Mocanu nu este „oricine”.
Este manelistul cu epoleți, băiatul „de sistem”, protejatul „grădiniței de cadre”.

Potrivit informațiilor:

  • în stingerea dosarului BCCO ar fi intervenit Zabava, fostul șef al Poliției Băicoi;
  • alături de el, un „Iepure”, un șef de la 0215, mare maestru în „rezolvări” discrete.

Rezultatul?

  • Un polițist filat, testat pozitiv, cu un trecut de violență chiar împotriva propriului tată,
  • nu numai că nu dispare din sistem, dar…
  • ajunge în funcții de conducere, cu epoleți lustruiți și cu protecție beton.

Asta nu mai e „greșeală”. Asta e complicitate instituțională.

De zece ani se știa, în cercurile care trebuie să știe, că:

  • Mocanu e interlop ascuns în haine de polițist,
  • manelist cu bani negri,
  • cu episoade de consum de droguri,
  • cu ieșiri violente inclusiv în familie,
  • cu dosar BCCO „rezolvat” pe filiera Zabava – Iepurele – 0215.

Și cu toate acestea, omul e adjunct la Poliția Băicoi.
Halal poliție. Halal IPJ Prahova.

De la „drogat filat” la șantajist cu interpuși

Acum, când adevărul începe să iasă la iveală, reacția lui Mocanu este perfect „în linie” cu trecutul său:

  • nu răspunde transparent,
  • nu cere anchetă,
  • nu-l interesează imaginea instituției.

Ce face în schimb?

  • apeleză la un șantajist de partid,
  • îl pune să denigreze presa,
  • speră că, dacă aruncă destul noroi, lumea nu va mai vedea mizeria de sub epoleți.

Este același tipar de „interlop cu uniformă”:

  • când îl prind structurile specializate – se rezolvă;
  • când îl prinde presa – se încearcă șantajul;
  • când nu mai are argumente – se trece la calomnie și intimidare.

„Stați aproape, că nici nu știți ce pierdeți”

Dacă cineva mai crede că episodul cu drogurile și dosarul BCCO a fost un accident izolat, să nu se grăbească.

Potrivit informațiilor noastre, nu a fost singura dată când numele lui Mocanu a apărut în context de:

  • droguri,
  • filaj,
  • schelete scoase (sau băgate la loc) din dulap.

Despre asta, însă, în episoadele viitoare.

Până atunci, rămân câteva întrebări pentru IPJ Prahova, DGA, DGIPI și pentru toți cei care se fac că nu văd:

  • Cum a ajuns un om testat pozitiv, filat, cu trecut de violență în familie, în conducerea unei unități de poliție?
  • Cine răspunde pentru stingerea unor dosare care, la vremea lor, ar fi trebuit să însemne sfârșitul carierei lui Mocanu în uniformă?
  • Câte astfel de „Mocanu” mai ascunde Grădinița de cadre prin birouri, cu epoleți bine lustruiți și cu trecutul măturat sub preș?

Noi nu ne oprim.
Dacă manelistul cu epoleți crede că ne poate închide gura cu șantajiști de partid și cu „paznice de primărie” aruncate în față, se înșală amarnic.

Abia am început să vorbim despre cariera lui de drogat și de interlop cu grade.
Restul – în episoadele următoare. (Cristina T.).

Citeste in continuare

Exclusiv

Digitalizare cu pixul și hârtia. Cronica unei „revoluții digitale” blocate la Direcția Rutieră

Publicat

pe

De

Tabletă la poză, pix la treabă

De peste doi ani, polițiștii rutieri se chinuie cu aceeași problemă pe care Sindicatul Europol a semnalat-o insistent conducerii Poliției Române: tabletele „de ultimă generație” din dotare nu pot fi folosite pentru aplicarea tuturor sancțiunilor contravenționale.

În timp ce la vârf se vorbește emfatic despre „digitalizare”, „eficientizare” și „echipamente moderne”, în stradă polițistul se întoarce, umil, la vechiul trident birocratic: pix, hârtie și răbdare.

Tehnologia există. Tablete există. Legislație există. Problema? Sistemele informatice refuză să țină pasul cu realitatea din teren, iar Direcția Rutieră din IGPR pare să fi băgat subiectul la sertarul cu „se rezolvă… cândva”.

Lista rușinii digitale: legi pe care tableta nu le „înțelege”

Polițiștii rutieri se lovesc în continuare de imposibilitatea de a aplica sancțiuni prin intermediul tabletelor pentru o serie de acte normative perfect clare din punct de vedere legal, dar invizibile pentru aplicațiile oficiale. În aceste cazuri, polițistul este obligat să revină la procedura clasică, pe hârtie, inclusiv pentru:

  • Legea nr. 132/2017 – asigurarea obligatorie RCA;
  • OG nr. 37/2007 – perioadele de conducere, pauzele și odihna conducătorilor auto, plus tahografele;
  • HG nr. 1317/2023 – condițiile pentru ocuparea ocupației de operator de transport rutier;
  • Legea nr. 38/2003 – transportul în regim de taxi și în regim de închiriere;
  • OG nr. 49/2019 – transportul alternativ cu autoturism și conducător auto.

Ironia atinge cote absurde când, în alte comunicate publice, inclusiv într-un anunț IGPR din iunie 2025, se laudă „mii de sancțiuni” aplicate în baza OG nr. 37/2007. Deci sancțiuni se pot aplica, dar nu cu tableta „miraculoasă” a digitalizării, ci cu foaia și pixul din alt secol.

Nu legea lipsește. Lipsește funcționalitatea. Și curajul de a-și asuma eșecul.

Cadrul legal există, competențele polițiștilor există. Ceea ce lipsește este funcționalitatea și adaptarea instrumentelor informatice la realitatea din teren.

După mai bine de doi ani de sesizări, întrebarea nu mai este „se poate rezolva tehnic?”, ci „vrea cineva, cu adevărat, să o rezolve?”. Sau este doar un subiect bun de împins de la o ședință la alta, până iese din agenda publică?

Când o problemă rămâne blocată atâta timp, nu mai vorbim despre o mică sincopă tehnică, ci despre:

  • management care tolerează blocajul,
  • lipsă de asumare reală,
  • dezinteres față de polițistul care muncește efectiv în stradă.

„Digitalizare” de comunicat: pe teren, se scrie cu plombagină

Poliția Română se prezintă drept o instituție „tot mai digitalizată”. În practică însă, polițistul rutier este pus să facă jonglerii între tableta neconfigurată și formularul clasic, tocmai acolo unde tehnologia ar trebui să îl ajute cel mai mult: în constatarea și sancționarea contravențiilor.

Digitalizarea nu înseamnă să cumperi tablete și să ții conferințe de presă. Digitalizarea înseamnă ca polițistul:

  • să poată finaliza întreaga procedură contravențională, de la fața locului;
  • să aibă în aplicație toate actele normative pentru care are competență;
  • să nu fie obligat să revină la formulare scrise de mână pentru că „sistemul nu știe legea”.

Altfel, avem o Poliție Română digitalizată în comunicate și analogică în teren. Cu aplicații „în perspectivă” și procese-verbale redactate cu pixul, pe foi care încă mai poartă amprenta plombaginei.

Întrebarea pe care Direcția Rutieră refuză să și-o pună cu voce tare

Având în vedere viteza de melc cu care Direcția Rutieră pare să trateze această problemă, întrebarea ridicată de Sindicatul Europol devine perfect legitimă și tăioasă:

Câți ani mai sunt necesari până când polițiștii rutieri vor putea aplica sancțiuni contravenționale prin intermediul tabletelor pentru toate actele normative din competența lor?

Dacă după mai bine de doi ani nu avem o soluție funcțională, nu mai putem vorbi nici de „complexitate tehnică”, nici de „detalii de implementare”. Vorbim despre respect – sau lipsa acestuia – față de polițist și față de cetățean.

Promisiuni „în perspectivă”, probleme în prezent

În loc de soluții, polițiștii primesc formulări pompoase și vagi. În răspunsul oficial al IGPR din 07.05.2025, cu privire la această problemă, se vorbește despre:

„perspectiva de dezvoltare a aplicației «Abateri Mobile» privind procesul de configurare și gestionare a altor acte normative”.

Tradus în limbajul realității: aplicația poate, cândva, să fie dezvoltată. Când? Nu se știe. De ce nu este deja? Nu se spune. Cine răspunde pentru întârziere? Nimeni.

Între timp:

  • polițiștii își fac treaba cu instrumente frânte;
  • cetățenii aud la televizor despre „digitalizare exemplară”;
  • conducerea bifează, liniștită, încă un raport despre „perspective”.

Polițiștii nu cer promisiuni, cer tablete care chiar funcționează

Polițiștii rutieri și cetățenii nu au nevoie de încă o prezentare PowerPoint despre cât de „modernă” este Poliția Română. Au nevoie de:

  • tablete funcționale, nu doar de poză în comunicate;
  • aplicații actualizate cu TOATE actele normative pentru care polițistul poate constata și aplica sancțiuni;
  • probleme semnalate – de Sindicatul Europol și de oamenii din teren – care să fie rezolvate, nu arhivate.

Altfel, vom continua să avem o Poliție „digitalizată” în statistici, dar legată de mâini în stradă. Iar acolo unde instituția refuză să recunoască și să repare, nu mai vorbim doar de o eroare tehnică. Vorbim de un eșec de management, de asumare și de respect. (Cerasela N.).

Citeste in continuare

Exclusiv

IPJ-ul cu papadia-n dotare: lecția de management „doi proști bat un deștept”

Publicat

pe

De

Papadia – noul instrument de lucru în Poliția Română

Într-o scenă demnă de un sketch de comedie, relatată de Sindicatul Diamantul, un șef de inspectorat de poliție (IPJ) a găsit de cuviință să testeze „capacitățile” subordonaților punându-i să sufle… în păpădie. Nu metaforic, nu la vreun test psihologic, ci la propriu: doi angajați au primit misiunea „de serviciu” de a se ocupa de floricica pufulită. Au suflat, conștiincioși, toate păpădiile, după care au rămas cuminți în așteptarea noilor dispoziții.

Conform informațiilor dezvăluite de Sindicatul Diamantul, întâmplarea nu este o glumă, ci radiografia sumbră și ridicolă a felului în care se înțelege „managementul resurselor umane” în anumite structuri de poliție.

„Cum, chiar nu găsim deștepți?” – șeful descoperă brusc inteligența

La un moment dat, șeful IPJ, aparent brusc iluminat, ar fi izbucnit revoltat: „Cum, chiar nu găsim deștepți?”
Sătul, pesemne, de eficiența celor doi executanți de păpădie, decide să facă ceea ce fac instituțiile când simt nevoia de imagine: organizează concurs. Și, surpriză, reușește să angajeze un om considerat „deștept”.

Noul venit nu se apucă să sufle în flori, nici să aștepte ordine absurde. În loc de asta, își face temele ca la carte: deschide fișa postului, consultă Regulamentul de Organizare și Funcționare (ROF), Regulamentul de Ordine Interioară (ROI), cântărește dispozițiile, le compară cu legea și constată, culmea, că șeful nu e buricul regulamentelor, ci mai degrabă exemplul viu de „așa nu”.

Deșteptul greșit: când citești regulamentele, devii pericol public

În loc să fie premiat pentru că își cunoaște drepturile și obligațiile, „deșteptul” face greșeala fatală în orice sistem care se bazează pe obediență oarbă: își reclamă șeful pentru abateri.
Nu se mai mulțumește cu suflat în păpădie, vrea să sufle praful de pe regulamente. Iar asta, în logica unor astfel de șefi, e crimă de lez-majestate.

Potrivit relatărilor Sindicatului Diamantul, reclamațiile și insistența noului angajat de a se respecta legea duc, în final, la o consecință aproape neverosimilă: șeful IPJ „este forțat să se pensioneze”. Nu pe motiv de rezultate deosebite, ci pentru că un subordonat a îndrăznit să citească, să gândească și să aplice legea.

Concluzia șefului: „Decât cu un deștept, mai bine cu doi proști”

Morala trist-comică a întregii povești vine chiar de la protagonistul căzut în propria capcană. Lecția pe care și-o însușește, potrivit narațiunii prezentate de Sindicatul Diamantul, este halucinantă prin sinceritatea ei brutală:
„Decât cu un deștept, mai bine cu doi proști.”

Tradus în limbaj instituțional, mesajul este simplu:

  • Deșteptul citește regulamentele, pune întrebări, face sesizări, demască abuzuri.
  • Prostul suflă în păpădie, execută orice ordin, nu deranjează pe nimeni.

Iar pentru un anumit tip de șef, liniștea prostului este mai valoroasă decât luciditatea deșteptului.

IPJ-ul de carton: când papadia e mai importantă decât legea

Această întâmplare, povestită public de Sindicatul Diamantul, nu este doar o anecdotă absurdă. Este radiografia unui sistem în care:

  • competența este tratată ca o amenințare;
  • obediența este ridicată la rang de calitate profesională;
  • regulamentul e bun doar atâta timp cât nu îl citește nimeni serios.

Cât timp se preferă „doi proști cuminți” în locul unui om care gândește, păpădia va rămâne, simbolic, principalul instrument de management: se suflă în ea, se împrăștie puful, dar nu crește nimic serios.

Iar întrebarea care rămâne, după această scenă de un grotesc perfect, este simplă:
Câți „deștepți” mai trebuie alungați ca să rămânem definitiv conduși de cei care cred că papadia e test de loialitate și prostia – criteriu de promovare? (Cristina T.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv5 ore ago

IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”, Episodul 50. Mocanu Horia – manelistul cu epoleți, drogatul cu grade și șantajistul cu interpuși

Serialul „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” continuă. Dacă până acum am vorbit despre lăutarul cu epoleți, despre petrecerile lui...

Exclusiv5 ore ago

Digitalizare cu pixul și hârtia. Cronica unei „revoluții digitale” blocate la Direcția Rutieră

Tabletă la poză, pix la treabă De peste doi ani, polițiștii rutieri se chinuie cu aceeași problemă pe care Sindicatul...

Exclusiv5 ore ago

IPJ-ul cu papadia-n dotare: lecția de management „doi proști bat un deștept”

Papadia – noul instrument de lucru în Poliția Română Într-o scenă demnă de un sketch de comedie, relatată de Sindicatul...

Exclusiv5 ore ago

Adjunctul inspectoratului a uitat de polițiștii ultragiați?

Întrebări privind reacția conducerii IPJ Bacău după incidentul de la Buhuși Polițiștii agresați și amenințați în timpul unei intervenții la...

Exclusivo zi ago

IPJ Prahova – „Grădinița de cadre” – Episodul 49: Manelistul cu epoleți s-a ofilit, proxeneta cu insignă se ascunde, iar ofițerul făcut cu șpagă își ia examenele la plic

EPISODUL 49 din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” „Mocanu, manelistul cu epoleți, s-a ofilit; Iolanda, proxeneta cu insignă,...

Exclusivo zi ago

Organigrama cu chiloți de la TCE: Nae Comisionaru’ își mută imperiul pe banii fraierilor de la capăt de linie

În Ploieștiul anului 2026, caii sunt dopați, troleele decapitate, mecanicii dorm beți în vestiar, iar juriștii sunt vânați ca dăunătorii....

Exclusivo zi ago

De la cizmarul cu patru clase la dactilografa cu ștampilă: cum resuscită MAI secretomania lui Ceaușescu în 2026

Statul cu bocanci: atunci și acum Pe vremuri, când România era ținută sub bocancul unui regim dictatorial condus de cizmarul...

Exclusiv2 zile ago

Episodul 48 – IPJ Prahova – „Grădinița de cadre”. „Troaca de aur” – TCE Ploiești: „Nae Comisionaru”, boxeri pe bani publici, mecanici beți și polițiști cu fini la butoane

Cai dopați, trolee decapitate, mecanici care dorm beți în vestiar, juriști vânați în C.A., boxeri decontați pe firmă de stat...

Exclusiv2 zile ago

Ministerul Economiei și „Digitalizării” își taie singur internetul la cap – cum să faci praf o direcție strategică cu un simplu proiect de HG

Ministerul reorganizării pe genunchi Un document intern adresat ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, pune pe jar întreaga...

Exclusiv2 zile ago

Polițist în concediu medical? Perfect, îți tăiem sporul de neuro! Ordinul secret S7/2018 lovește în oamenii în uniformă

Știați că boala nu doare… doar la salariu?…de la Sindicatul Diamantul aflăm încă o șmecherie „la secret” „Ești bolnav? Perfect,...

Exclusiv2 zile ago

Excepțional, nu ilegal!” – pamflet despre cum IPJ Arad se spală pe mâini, iar Sindicatul Europol spală adevărul de vopsea instituțională

Când „excepționalul” devine regulă, iar legea devine opțională Urmare a materialului publicat pe pagina proprie de internet cu privire la...

Exclusiv2 zile ago

Când legea își face treaba

Lecție de civilizație la capătul unui spray lacrimogen Acesta este rezultatul atunci când, în trafic, cineva alege să ignore o...

Exclusiv3 zile ago

Episodul 47 – I.P.J. Prahova – „Grădinița de cadre”: Manelistul Mocanu își șterge pozele, Iolanda filmează la șliț, iar Iacob „evadează” cu foliile pe spate

Episodul 47 – „Grădinița de cadre” IPJ Prahova: De la „Pinochio bolnav cu girofar” și „Sifonul-șef” la proxenți, funcții la...

Exclusiv3 zile ago

Operațiunea „Reorganizarea”: cum vrea MEDAT să taie statul în felii și să-l servească intereselor de partid

În ministerul care ar trebui să aibă grijă de economie, digitalizare, antreprenoriat și turism se coace, potrivit criticilor proiectului, o...

Exclusiv3 zile ago

MEDAT își face reorganizarea cu toporul: DINA dispare, CSAT-ul află din ziar

Când „eficientizarea” miroase a demolare strategică Proiectul de Hotărâre a Guvernului privind modificarea HG nr. 189/2025, pus în transparență publică...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Top Articole Incisiv