Administratie
Acțiune de combatere a traficului de droguri în Brăila: Două persoane reținute
Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Brăila, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Biroul Teritorial Brăila, au documentat activitatea infracțională a două persoane, de 38 și 31 de ani, cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, în formă continuată.
Din cercetările efectuate a reieșit că, în perioada iunie 2023 – septembrie 2024, una dintre cele două persoane ar fi procurat, deținut și vândut droguri de mare risc (3-CMC, cunoscut sub denumirea generică de cristal și cocaină) către consumatori din județul Brăila. Aceasta a fost prinsă în flagrant delict pe 13 septembrie 2024, în timp ce tranzacționa 10 doze de cristal (3-CMC).
Cea de-a doua persoană cercetată a fost prinsă, de asemenea, în flagrant delict, în aceleași timp, în momentul în care ar fi vândut aproximativ 100 de grame de drog de mare risc (3-CMC).
În urma celor 5 percheziții domiciliare efectuate în județul Brăila, au fost descoperite și ridicate aproximativ 60 de grame de 3-CMC (drog de mare risc), parte porționate în 38 de doze, sume de bani în lei și euro, un cântar de precizie, un pistol cu bile, precum și alte mijloace de probă.
La data de 14 septembrie a.c., procurorii D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Brăila au dispus reținerea celor două persoane pentru 24 de ore. Tot în cursul aceleași zile, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Brăila a dispus arestarea preventivă a acestora pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate pentru această acțiune a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul I.G.P.R. și a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Galați, Inspectoratului de Poliție Județean Brăila și jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brăila.
Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție. (Paul D.).
Administratie
Alertă internațională la Tulcea: Poliția de Frontieră interceptează un autoturism căutat de autoritățile germane
Administratie
Scut juridic impotriva abuzurilor: România vine cu legea anti-SLAPP pentru protejarea vocilor publice
Administratie
Revoluție în sănătate: Spitalul Regional de Urgență Iași, la un pas de inceperea lucrărilor efective – Peste 3,2 miliarde de lei pentru viitorul medicinei românești
-
Exclusivacum 4 zileEXCLUSIV/Cutremur la Externe: Curtea de Conturi confirma haosul! Milioane de lei sifonate, conturi fantomă și o diplomație la limita absurdului
-
Exclusivacum 4 zileRomânia, paradis fiscal pentru pușcăriași: Marmeladă, prezervative cu arome de banane și piepteni de 20.000 de euro, pe banii tăi!
-
Exclusivacum 2 zilePrimaria Vărbilău, SRL-ul familiei Cărbunaru: Curtea de Conturi descoperă haos, realitatea depășește orice ficțiune!
-
Exclusivacum o ziMinistrul USR al Apărării, Radu Miruță: De la „reforma” pensiilor la trupe românești… pe sania lui Moș Crăciun în Groenlanda!
-
Exclusivacum 4 zileGIURGIU, MORMÂNTUL JUSTIȚIEI: DE PATRU ORI REVOCAT, DE PATRU ORI ÎNAPOI, SUB BAGHETA (PENALĂ) A LUI FULGA!
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, orașul mut: City managerul „expert” în tăcere și interimate fără număr – O cronică usturătoare a incompetenței perpetuate!
-
Exclusivacum 3 zileCIRCUL „S.R.I. & Co”: Când Președintele joacă „de-a vrăjeala” cu partidele, iar „bătrânul marinar” rânjește malefic
-
Exclusivacum 2 zileFabrica Coca-Cola HBC – Sucursala Ploiesti, bancomatul personal al lui Dragoș Nan: Un an nou, aceeași veche ciumă!



