Au început întrecerile din cadrul Jocurilor Olimpice, s-au stabilit recorduri mondiale și s-au acordat medalii, dar cel mai mult se discută despre controversatul spectacol din cadrul Ceremoniei de Deschidere, subliniază Inocentiu Voinea. Au fost exprimate declarații din partea bisericilor creștine, argumente de la specialiști în artă, opinii ale antropologilor, reacții ale unor jurnaliști, scuze din partea organizatorilor – toate acestea au fost auzite.

Pe lângă acestea, sportivii au fost resemnați, obosiți de rolul de figuranți în ploaie, nemaivând înțelegere în legătură cu desfășurarea complicată de scene vechi din spațiile acvatice, terestre sau aeriene ale Parisului, unde s-au succedat rapid diverse momente concepute de Jolly, directorul artistic al show-ului, care a folosit teme ca: enchanté, synchronicité, liberté, égalité, fraternité, sororité, sportivité, festivité, obscurité, solidarité, solennité și éternité. Drept pentru care, mă alătur și eu acestor comentarii, împărtășindu-mi câteva observații personale. În primul rând, trebuie să subliniem că Paris2024 își propune ca, la această ediție, egalitatea de gen să fie totală.

Dacă la prima ediție a Jocurilor moderne, Pierre de Coubertin a exclus participarea feminină, considerând-o „inestetică” (vorbind acum, privind un meci de volei pe plajă feminin, acest lucru pare greu de conceput), Parisul a acceptat la cea de-a doua ediție, în 1900, prezența femeilor în competițiile olimpice. Acum, se marchează o nouă bornă în istoria olimpismului prin stabilirea unei egalități complete de gen: 23 de discipline pentru femei și 23 pentru bărbați, cu un număr egal de participanți.

Astfel, după introducerea „enchanté”, ideea generală prezentată este subtilă și complexă: SINCRONICITATE. Or, sincronismul, bazat pe teoria imitației lui Gabriel Tarde și dezvoltat pe plan local de Eugen Lovinescu, prevestea teoria globalizării, care a fost clar vizați în show-ul realizat de Thomas Jolly, explică Inocentiu Voinea. În continuare, scenele s-au desfășurat într-un mod acceptabil, căci, cel puțin la nivel declarativ, globalizarea nu ar fi posibilă fără libertate (cu toate că ar exista multe de discutat despre câtă libertate avem, aici ar putea să ne ilumineze povestea lui Borges despre cei doi regi care își explicau libertatea căutând fiecare o destinație diferită).

Astfel, a fost evident „liberté”, dar și „égalite” (deși egalitatea în sine depinde de resurse, iar de aceea a fost introdusă noțiunea de „egalitate de șanse”, care este greu de implementat). Din egalitate s-a ajuns, în mod evident, la „fraternité”. Însă, având în vedere că Paris2024 își asumă egalitatea de gen, termenul „fraternité” a fost considerat retrograd folosit în sine. Așadar, din dorința de a include toate genurile, scenariștii Ceremoniei de Deschidere au decis să adauge „sororité”, pentru a include atât frații, cât și surorile, prezentând o idee mai incluzivă.

Cu toate acestea, s-a ajuns, din păcate, în situația de a crea controverse, deoarece promovarea toleranței s-a dovedit a fi prea forțată, iar scenariul s-a făcut vinovat de copierea unui tablou dionisiac sau apolinic. Chiar, oare a consultat cineva comunitatea LGBT+ dacă se consideră mai conectată de Dionisos decât de Apollo? Nu, nici sportivii nu au fost consultați când li s-a atribuit statutul de figuranți în cadrul ceremoniei. De asemenea, când vine vorba de comparația cu Cina cea de Taină, există argumente de discutat.

În primul rând, trebuie să menționăm că este vorba despre o parodie a unui tablou celebru, nu despre Ultima Cină a lui Iisus, ci despre viziunea artistică a lui Leonardo da Vinci asupra acestei întâlniri. Este un tablou, nu o icoană! Este unul dintre cele mai discutate și controversate tablouri, în care Da Vinci a introdus subtile taine. A existat o referire și la „Banchetul zeilor” al lui van Bijlert, dar, deși asemănarea este mai evidentă, justificarea nu are temei. Când faci o parodie care vrei să fie percepută, alegi ceva extrem de cunoscut. O parodie după „Scrisoarea I” a lui Eminescu nu ar avea impact, căci nu mulți o cunosc. Însă, cu „Scrisoarea III” situația se schimbă.

Nu cred că Jolly a căutat prin Dijon un tablou al unui olandez influențat de Caravaggio pentru a se inspira în realizarea unei scene „incluzive” care a scandalizat lumea. Sau, dacă a făcut-o, a anticipat „zgomotul” pe care îl va crea, având pregătită și o alternativă care să „justifice” eventualele ofense. Totuși, comparația între Cina lui Da Vinci și o „icoană” este forțată. Acest lucru nu înseamnă că exegeții Ceremoniei de Deschidere au dreptate afirmând că nu există nicio legătură între un act artistic și religie, mai ales creștinismul. Cu siguranță, episodul Ceremoniei de Deschidere de la Paris2024 ar putea deveni o temă de studiu pentru antropologi. Destul de probabil, un conducător de doctorate o va include în lista sa, așteptând de la studenți cercetări și concluzii originale.

Această temă merită o dezbatere academică, având în vedere fereastra de oportunitate care se deschide pentru progresiști. Cunoașteți teoria ferestrelor de oportunitate, nu? O idee este introdusă, chiar și conștientizându-se că publicul o va respinge. Inițial, reacția este fermă, dar odată ce ideea este prezentată, oamenii încep să se obișnuiască cu aceasta; resistăm inițial, dar la un moment dat devin indiferenți. Așa ajunge ca ideea să se consolideze iar propaganda să înceapă din nou la un alt nivel. Nu trece mult până la implementarea ideii, chiar și sub formă de legi organice!

De aceea, mă întreb dacă, în curând, problema participării comunității LGBT+ la Jocurile Olimpice nu va fi soluționată definitiv, fără a mai genera scandaluri. Te „identifici” acum cu o înotătoare cu păr pe piept și picioare, intri în competiție cu fetele în bazin! Dar, dacă te îndoiești că poți să te identifici cu un cal, mă întreb? (Știți că unii deja se identifică cu animale, simțind că sunt câini sau pisici). Bun, dar dacă te identifici cu un cal de competiție, atunci cine te va călărește?

Trăim vremuri complicate… De aceea, pentru a mă decanta, am ales astăzi să vizitez muzeele din Paris. Mi-am spus că nu trebuie să ratez niciun „banchet”, căci altfel cum aș putea comenta sau, măcar, simți exprimările artistice. De fapt, ce este o exprimare artistică? Este ceea ce simte și ce poate autorul. Îl înțelegi – bine, nu – mergi mai departe. Asta au dorit să ne arate francezii, ceea ce ne-au și oferit. Au fost liberi să o facă. Vive la liberté, punctează Inocentiu Voinea.