Administratie
Ursula von der Leyen obține un nou mandat la conducerea Comisiei Europene: Priorități și angajamente pentru viitorul UE
Parlamentul European a votat-o pe Ursula von der Leyen pentru un al doilea mandat în fruntea Comisiei Europene, obținând 401 voturi pentru și 284 voturi împotrivă, în timp ce 15 europarlamentari s-au abținut. Am votat în favoarea candidaturii sale, ținând cont de programul prezentat în fața Parlamentului European și de faptul că reprezintă PPE, partidul cu cele mai multe voturi din partea cetățenilor UE, din care face parte și PNL.
Printre prioritățile Ursulei von der Leyen, prezentate în Parlamentul European, se numără:
- Reducerea prețurilor la energie.
- Extinderea UE.
- Susținerea fermierilor.
- Combaterea crizei locuințelor.
- Creșterea competitivității UE.
- Reducerea birocrației.
- Sprijinirea IMM-urilor.
Ursula von der Leyen a declarat că fiecare comisar va urmări reducerea birocrației în domeniul său și că un vicepreședinte va fi numit pentru a coordona acest efort. Politicile ecologice ale UE vor continua, iar un nou Acord Industrial Ecologic urmează să fie lansat în primele 100 de zile ale noului său mandat.
De asemenea, Ursula von der Leyen a anunțat înființarea unui fond european pentru competitivitate, pentru stimularea inovării, dezvoltării producției și creării de noi tehnologii în Europa. Totodată, se va continua Dialogul strategic pentru agricultură și se va pune accent pe combaterea crizei locuințelor.
În contextul războiului din Ucraina, Ursula von der Leyen a pledat pentru o Uniune Europeană a apărării și a propus proiecte de apărare de interes comun european, precum un scut aerian european și apărare cibernetică, a precizat Dan Motreanu, prim-vicepreședinte și europarlamentar PNL.
Administratie
Peste 17.000 de parfumuri suspectate că sunt contrafăcute, depistate la Calafat
Polițiștii de frontieră au găsit produsele într-un camion înmatriculat în Bulgaria. Marfa, evaluată la aproximativ 4,3 milioane de lei la prețul unor produse originale, a fost ridicată pentru cercetări.
Control în parcarea de lângă podul Calafat–Vidin
O acțiune de control desfășurată de polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Calafat a dus la descoperirea a 17.274 de flacoane de parfum care purtau însemnele unor mărci cunoscute și erau susceptibile să fie contrafăcute.
Potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, verificarea a avut loc în parcarea din apropierea stației de taxare a podului Calafat–Vidin, pe DN 56, pe sensul de intrare în România dinspre Bulgaria. Acțiunea s-a desfășurat în cadrul planului instituțional de reducere a riscurilor la frontieră.
Parfumurile erau ascunse printre bunurile transportate
În urma analizei de risc, polițiștii au selectat pentru control un autocamion înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar în vârstă de 45 de ani. Vehiculul transporta diverse bunuri în regim de coletărie.
În compartimentul de marfă, printre celelalte produse, au fost găsiți zece paleți cu cutii de carton. În interiorul acestora se aflau flacoanele de parfum inscripționate cu numele unor mărci cunoscute.
Conform informațiilor transmise de instituție, șoferul nu a putut prezenta documente care să ateste proveniența bunurilor și nici acordul titularilor mărcilor pentru comercializarea produselor.
Bunurile au fost ridicate. Cercetările continuă
Valoarea estimată a parfumurilor este de aproximativ 4.318.000 de lei, calculată prin raportare la prețul unor produse comercializate ca fiind de marcă. Întreaga cantitate a fost ridicată pentru continuarea cercetărilor.
Polițiștii de frontieră investighează cazul sub aspectul punerii în circulație a unor produse care poartă o marcă identică sau similară cu una înregistrată pentru produse identice ori similare și care poate prejudicia titularul mărcii. La încheierea cercetărilor, urmează să fie înaintate propuneri legale către unitatea de parchet.
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu precizează că desfășoară permanent acțiuni, împreună cu instituțiile partenere, pentru prevenirea faptelor ilegale, protejarea frontierelor și apărarea drepturilor de proprietate intelectuală. (Sava N.).
Administratie
MAI avertizează asupra apelurilor la violență distribuite online
Ministerul Afacerilor Interne face apel la calm și le recomandă cetățenilor să verifice informațiile înainte de a le distribui, în contextul unor mesaje care ar îndemna la confruntări cu forțele de ordine.
Conturi false sau recent create, în centrul atenției
Ministerul Afacerilor Interne (MAI) anunță că pe rețelele sociale au apărut mesaje prin care cetățenii ar fi îndemnați să provoace confruntări cu forțele de ordine. Potrivit instituției, majoritatea conturilor care distribuie astfel de conținuturi sunt false sau au fost create recent, aspect pe care ministerul îl consideră un indiciu al unei acțiuni coordonate.
MAI precizează că dreptul la liberă exprimare și la protest pașnic trebuie respectat, însă violența și instigarea la violență nu reprezintă forme de exercitare a acestor drepturi. Structurile ministerului sunt mobilizate pentru siguranța cetățenilor, transmite instituția.
Apel la verificarea informațiilor
În perioadele în care au loc evenimente publice cu participare numeroasă, informațiile se răspândesc rapid, mai ales în mediul online. Ministerul avertizează că unele mesaje pot urmări să provoace panică, să amplifice tensiunile sau să incite la violență.
Pentru a limita răspândirea dezinformării, MAI le recomandă cetățenilor să verifice informațiile înainte de a le distribui, să nu redistribuie zvonuri sau mesaje alarmiste și să se informeze din surse oficiale. De asemenea, instituția îi îndeamnă să evite reacțiile impulsive la provocările online și să sesizeze autoritățile în cazul mesajelor care conțin amenințări ori apeluri la acte violente.
„Un mesaj distribuit fără verificare poate amplifica panica. Un gest responsabil poate preveni un incident”, transmite Ministerul Afacerilor Interne, îndemnând publicul să nu răspândească panică și să nu încurajeze violența. (Paul D.).
Administratie
A fugit de polițiști după ce radarul l-a surprins cu viteză peste limită
Un șofer a ignorat semnalele de oprire pe DE581, în județul Vaslui, a părăsit drumul și a continuat să fugă pe jos după ce și-a abandonat mașina. Sindicatul Europol a relatat incidentul.
A accelerat și a intrat pe un teren viran
Polițiștii rutieri din cadrul Biroului Drumuri Naționale și Europene al IPJ Vaslui au surprins cu radarul un conducător auto care circula cu viteză peste limita legală, pe DE581.
Potrivit Sindicatului Europol, în momentul în care a observat că este vizat de control, șoferul nu a respectat semnalele regulamentare de oprire. Acesta ar fi accelerat, ar fi părăsit drumul și ar fi continuat deplasarea pe un teren viran, pe o distanță de aproximativ un kilometru.
A abandonat autoturismul și a fugit pe jos
După ce a oprit și a abandonat mașina, conducătorul auto a încercat să scape fugind pe jos. Polițiștii au pornit în urmărirea lui și l-au prins în apropierea râului Bârlad, relatează Sindicatul Europol. (Sava N.).
-
Exclusivacum 2 zileIPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
-
Exclusivacum 4 zileComuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
-
Exclusivacum 2 zileTribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
-
Exclusivacum 3 zileDirectorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
-
Exclusivacum 4 zilePolițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
-
Exclusivacum 4 zileParadisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești
-
Exclusivacum 4 zileRepublica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
-
Ancheteacum 3 zileCoincidențe la Ploiești: când „doar ne uitam” devine fir roșu




