O judecătoare își recunoaște opinia „preformată”. Sistemul o lasă să judece mai departe

La Tribunalul Iași, se joacă un experiment judiciar pe viu, cu un om destituit, fără salariu, fără vechime, fără asigurare de sănătate, dar cu „onoarea” de a fi judecat de o judecătoare care a admis, negru pe alb, că are deja o opinie asupra întregului dosar.

Este vorba despre dosarul liderului de sindicat SPR „Diamantul”, Josanu Vitalie, care urmează să fie rejudecat chiar de judecătoarea Cojocaru Petronela-Roxana. Aceeași care, într-o declarație de abținere, a scris că:

• opinia ei inițială „nu este eronată și este în continuare valabilă”;
• argumentele din încheierea casată reprezintă „o opinie preformată (…) asupra litigiului în întregul lui”;
• se consideră „incompatibilă (…) de a soluționa cauza”, fiind necesară „cel puțin asigurarea aparenței de imparțialitate”.

Cu toate acestea, pe 8 iunie 2026, cererea de recuzare a acestei judecătoare a fost respinsă. Faptele care urmează sunt reconstituite exclusiv din actele dosarului, inclusiv din decizia Curții de Apel Iași nr. 230/01.04.2026 și din înscrisurile depuse de SPR „Diamantul”.

Suspendarea – drept pentru unii, poveste pentru alții

Punctul de pornire: dosarul nr. 3868/99/2025. Josanu Vitalie a contestat două dispoziții ale Șefului IPJ Neamț prin care a fost destituit din Poliție:

• Dispoziția nr. S/485461/19.02.2025 – sancțiune disciplinară secretă, necomunicată;
• Dispoziția nr. 262463/25.04.2025 – încetarea raporturilor de serviciu.

A cerut, ca măsură provizorie, suspendarea executării acestor acte. Nu să fie declarat nevinovat pe loc, ci să i se oprească, temporar, căderea în gol.

Pe 4 februarie 2026, judecătoarea Cojocaru respinge cererile de suspendare. Nu pentru că nu ar fi îndeplinite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 (caz bine justificat + pagubă iminentă). Nici nu ajunge acolo. Judecătoarea inventează un filtru: actul trebuie să nu fie „deja executat”. Cum destituirea „s-ar fi produs deja”, suspendarea nu mai are ce căuta.

În aceeași încheiere: excepțiile de neconstituționalitate sunt trimise la Curtea Constituțională, iar judecata cauzei este suspendată – ceea ce, tradus în viața reală, poate însemna ani de blocaj.

Pentru un lider sindical destituit pentru activitate sindicală, lovit simultan în salariu, vechime și sănătate, protecția provizorie pe care i-o dă legea este trecută la „și altele”. Suspendarea devine un moft, nu un drept.

„Secret de stat”: două petiții și o emisiune la TV locală

Cine vrea să înțeleagă miza trebuie să vadă ce a stat la baza acestei destituiri. În cursul procesului, IGPR a declasificat, cu mare zgârcenie și multă întârziere, o notă-raport a Direcției Control Intern, inițial clasificată „secret de serviciu” și aprobată chiar de Inspectorul General al Poliției Române. Documentul acesta – depus la dosar – arată ce a pus în mișcare întreaga procedură disciplinară.

Premisa notei spune totul despre reflexul de Securitate al aparatului: sub „paravanul exercitării îndatoririlor sindicale”, ofițerul ar fi emis „opinii și analize personale cu privire la mediul politic”, care ar compromite „imaginea, personalul și misiunile structurilor M.A.I.”.

Traducerea în limba română comună: nu ai voie să deranjezi politicul, nici măcar când vorbești despre pensiile și condițiile de muncă ale polițiștilor.

Faptele „grave” imputate:

• două articole publicate pe pagina sindicatului și pe sprd.ro, cu analize și petiții adresate PSD și PNL privind pensiile și condițiile de muncă ale polițiștilor și militarilor;
• participarea la o emisiune Radar TV intitulată „Dezastrul din MAI nu poate fi salvat cu majorarea salariului de grad”.

Atât. Două petiții sindicale și o emisiune TV locală. Pentru asta se pornește o cercetare care se termină cu destituirea din Poliție.

Și totuși, actele de bază lipsesc. Sesizarea inițială a DGPI – clasificată „secret de stat”. Planul de Verificare al Direcției Control Intern din IGPR – „secret de serviciu” nr. S/605959/IAS/10.07.2024. Niciunul declasificat. Niciunul depus la dosar. Nici măcar în faza de judecată.

Cu alte cuvinte: omul e destituit fără să vadă acuzațiile în forma lor completă, fără să aibă acces la actele fondatoare. Instanța – judecătoarea Cojocaru – nu le are nici ea în față. Principiul nemijlocirii (judecătorul să vadă direct probele) e păstrat la nivel de frază în manual, nu de practică în dosar.

Concluzia: două petiții sindicale către PSD și PNL despre venituri și o emisiune la un post local ajung, în România anului 2024–2026, la nivel de „secret de stat”. Nu mai vorbim despre securitate națională, ci despre utilizarea aparatului de securitate al statului împotriva unui lider sindical incomod. Sindicatul „Diamantul” are dreptate când constată – prin documentele depuse – că metoda seamănă izbitor cu represiunea de tip comunist: același mecanism, alt antet pe hârtie.

Curtea de Apel Iași: raționamentul primei instanțe – desființat, nu „corectat”

Recursul schimbă scena. Prin Decizia nr. 230/01.04.2026, definitivă, Curtea de Apel Iași admite recursul și casează în parte încheierea din 4 februarie.

Curtea constată explicit că „condiția” inventată de judecătoarea fondului – ca actul să nu fi fost „deja executat” pentru a putea fi suspendat – este:

„o adăugare la dispozițiile art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, operată nelegal de către judecătorul fondului.”

Nu mai este vorba de „interpretare”, ci de adăugare la lege.

Curtea mai reține că judecătoarea Cojocaru „a refuzat să analizeze pe fond” condițiile legale ale suspendării, iar limitarea suspendării la actele neexecutate:

„constituie o încălcare flagrantă a dispozițiilor constituționale (art. 52 din Constituție), a dispozițiilor art. 14 alin. 1 din Legea 554/2004, precum și a dreptului de acces la o instanță.”

Cu alte cuvinte, nu avem doar o eroare de apreciere, ci un refuz de a aplica legea în forma ei corectă și un blocaj direct al accesului la justiție. Raționamentul care a ținut pe bară cererea unui lider sindical destituit este desființat din temelii.

Același IPJ, aceeași lege, alt judecător: când dreptatea funcționează

Că suspendarea destituirii unui lider sindical nu este science-fiction, ci litera legii, o arată un caz aproape identic, tot la IPJ Neamț.

Polițistul Cănărău Ioan, și el lider sindical, este destituit pentru afirmații publice critice, făcute în exercitarea mandatului sindical. Prin Decizia nr. 519/R/02.09.2025, definitivă, Curtea de Apel Galați îi admite recursul și dispune suspendarea. Instanța reține că:

• „destituirea unui lider sindical pentru activitatea de reprezentare contravine dispozițiilor imperative ale Legii dialogului social”;
• există „o legătură directă, cel puțin aparentă, între actele reținute ca motive ale destituirii și exercitarea mandatului sindical”.

Această decizie fusese depusă la dosarul lui Josanu, ca practică judiciară relevantă, înainte de pronunțarea încheierii din 4 februarie 2026. Tribunalul Iași o ignoră.

Așadar: aceeași instituție (IPJ Neamț), aceeași lege, situație aproape trasă la indigo. Pentru un lider sindical – suspendare admisă. Pentru altul – suspendare refuzată fără analiză, blocaj pe excepții, raționament desființat ulterior ca nelegal și neconstituțional.

Diferența nu stă în lege. Stă în nivelul profesional și moral al judecătorului care o aplică. Unii judecători văd în lege o protecție pentru omul zdrobit de abuz. Alții văd în ea o saltea juridică pentru deciziile administrative.

Judecătoarea își scrie singură portretul: „opinie preformată asupra litigiului în întregul lui”

După casare, pe 23 aprilie 2026, judecătoarea Cojocaru formulează o declarație de abținere.

Textul, așa cum reiese din actele dosarului, este halucinant pentru orice om de bun simț.

• Mai întâi, judecătoarea afirmă că opinia din încheierea casată rămâne valabilă:
  „în considerentele încheierii casată în parte am expus deja opinia subsemnatei cu privire la cererile de suspendare trimise la rejudecare (…), opinia inițială nefiind emisă, din punctul meu de vedere, eronat și este în continuare valabilă”.
• Apoi, admite că rejudecarea de către ea însăși poate atrage incompatibilitatea:
  „rejudecarea, de către același judecător, a acelorași cereri pe care le-a respins pentru anumite considerente, consider că poate întruni condițiile art. 41 al. 1 CPC”.
• Mergând mai departe, recunoaște că nu e vorba doar de suspendare, ci de întregul dosar:
  „argumentele expuse în Încheierea casată pot fi considerate și ca o opinie preformată a subsemnatei asupra litigiului în întregul lui, sens în care pot fi considerate întrunite și condițiile art. 42 al. 1 pct. 13 Cod procedură civilă”.
• Concluzia propriei sale declarații:
  „există suficiente argumente pentru a fi considerată subsemnata incompatibilă a rejudeca cererile de suspendare, respectiv de a soluționa cauza, fiind necesară cel puțin asigurarea aparenței de imparțialitate edictată de normele indicate”.

Nu partea reclamantă o acuză de lipsă de imparțialitate. Judecătoarea însăși semnează că e incompatibilă, că are opinia preformată asupra litigiului în întregul lui și că trebuie înlăturată pentru a salva măcar aparența de imparțialitate.

Lectură selectivă: când „opinie preformată” devine „detaliu nesemnificativ”

Pe 30 aprilie 2026, prin Încheierea nr. 84, judecătorul Cristian Nicolae Luca respinge abținerea. Fără cale de atac.

Argumentul: judecătoarea Cojocaru nu ar fi analizat niciodată pe fond condițiile suspendării; mențiunea că opinia ei rămâne valabilă „nu poate conduce, prin ea însăși, la admiterea abținerii”, pentru că ar viza doar „premisa juridică prealabilă” (problema executării actului), nu chestiunea de fond.

Doar că această lectură este în răspăr cu propriile cuvinte ale judecătoarei Cojocaru. Ea vorbește despre:

• „o opinie preformată (…) asupra litigiului în întregul lui”;
• incompatibilitate „de a soluționa cauza”.

Judecătorul Luca citește declarat îngust ce este formulat explicit larg. Când autoarea își descrie propriul text ca afectând „litigiul în întregul lui”, instanța care îi judecă abținerea alege să vadă doar un detaliu: premisa juridică anterioară.

Dintre cele două interpretări posibile ale aceleiași declarații, este reținută tocmai interpretarea care o păstrează pe judecătoare în dosar, contrar chiar autodiagnozei făcute de aceasta.

Recuzare respinsă: încredere oarbă într-o imparțialitate declarată strâmbă

Pe 7 iunie 2026, Josanu Vitalie formulează cerere de recuzare întemeiată pe art. 42 alin. 1 pct. 13 Cod procedură civilă, în subsidiar pe pct. 1. Nu invocă incompatibilitatea obiectivă clasică (art. 41), ci un element suplimentar: declarația personală, expresă și actuală a judecătoarei.

Un magistrat care:

• a fost casat pentru raționament nelegal;
• declară că opinia lui rămâne valabilă;
• recunoaște „opinie preformată asupra litigiului în întregul lui”;

nu oferă, în mod obiectiv, garanția unei judecăți deschise, nepregătite dinainte.

Standardul invocat este cel al CEDO (Kyprianou c. Cipru, Micallef c. Malta, Piersack c. Belgia): nu se cere dovada unei părtiniri efective, ci doar existența unor elemente verificabile, de natură să nască îndoieli legitime în mintea unui observator rezonabil.

Pe 8 iunie 2026, prin Încheierea nr. 117, tot judecătorul Luca respinge și recuzarea, cu același raționament: chestiunea „premisei” a fost deja tranșată prin casare, nu mai poate fi repusă în discuție (art. 501 C.proc.civ.), iar opinia menținută de judecătoare se referă la ceva deja desființat, nu la soluția viitoare.

Cu alte cuvinte, partea trebuie să aibă încredere că judecătoarea:

• va respecta casarea;
• își va abandona convingerea „în continuare valabilă”;
• va reuși să se desprindă de „opinie preformată asupra litigiului în întregul lui”.

Toate acestea, deși magistratul însuși a simțit nevoia să scrie că este incompatibil și să ceară să fie înlăturat. Garanția cerută de parte este înlocuită cu o prezumție de viitor, nesusținută de niciun gest concret al judecătoarei.

Încheierea nu poate fi atacată separat. Doar împreună cu fondul. Adică, întâi ești judecat de persoana cu opinia recunoscută ca preformată. Apoi, dacă mai reziști, te plângi.

În loc de tehnică juridică: o întrebare de bun simț

Rămân faptele, fără ornamente:

• Un lider sindical este destituit pe baza unor acte clasificate, pentru petiții și o emisiune TV.
• IGPR și DGPI ridică două petiții și o emisiune la rang de „secret de stat”, după cum rezultă din notele declasificate depuse la dosar.
• Judecătoarea refuză suspendarea fără să analizeze condițiile legale, raționament desființat de Curtea de Apel Iași ca nelegal, neconstituțional și contrar accesului la justiție.
• Într-un caz aproape identic, cu același IPJ Neamț, un alt lider sindical (Cănărău Ioan) primește suspendarea, în baza aceleiași legi, prin decizia definitivă a Curții de Apel Galați.
• Aceeași judecătoare Cojocaru își face singură autodenunțul: are opinia „în continuare valabilă”, „preformată asupra litigiului în întregul lui” și se consideră incompatibilă să judece cauza.
• Instanța refuză abținerea și respinge și recuzarea, mizând pe o promisiune tacită că judecătoarea își va depăși propria convingere recunoscută în scris.

Întrebarea nu mai este de drept, ci de bun simț:

Pe ce ar trebui să își întemeieze încrederea un om ca Josanu Vitalie – destituit pentru activitate sindicală, lovit de acte secrete, cu două instanțe superioare (Iași și Galați) care arată clar ce înseamnă protecția legală a liderului sindical – că, pe 9 iunie, aceeași judecătoare cu „opinie preformată asupra litigiului în întregul lui” va judeca brusc corect, deschis și nepregătit dinainte?

Ce miracol procedural s-ar produce între recunoașterea „opiniilor preformate” și ziua de 9 iunie, încât un magistrat care se declară incompatibil să devină, peste noapte, model de imparțialitate?

Aceasta nu mai este doar cauza lui Josanu. Este proba de stres a sistemului judiciar: poate justiția română să se ridice, măcar o dată, deasupra propriilor reflexe de a-și acoperi greșelile?

SPR „Diamantul” a pus documentele pe masă. Restul îl va spune, foarte curând, hotărârea pe care o va pronunța judecătoarea care a recunoscut deja, în scris, că a judecat înainte să judece. Vom reveni. (Cristina T.).

Când Casa de Pensii își dă singură peste mână și cere banii înapoi

Foști polițiști și militari se trezesc, după ani de zile, că statul vine peste ei cu pretenția supremă: „dă banii înapoi, că ne-am răzgândit noi, Casa de Pensii a M.A.I.”. Nu hoțul, nu escrocul, ci instituția care le-a emis, semnat și pus în plată deciziile de pensie.

Sindicatul „Diamantul” dezvăluie cum Casa de Pensii Sectorială a M.A.I. a descoperit, brusc, că nu-i mai place propria muncă și își contestă în instanță propriile decizii de pensie. Motivul? Ar fi „nelegală” valorificarea stagiului de cotizare realizat prin contract de asigurare în baza O.U.G. nr. 163/2020. Cu alte cuvinte, ce a fost bun ieri, azi devine ilegal, iar mâine trebuie restituit, cu tot cu liniștea pensionarului.

Marea invenție juridică: „nulitatea absolută” scoasă din joben

Casa de Pensii MAI a încercat șmecheria clasică:
„Nu ne place ce am făcut, hai să declarăm nul cu Codul civil în mână!”

Problema de drept e, însă, mai simplă decât ar vrea unii juriști de serviciu s-o complice:

• O decizie de pensie militară, emisă în baza Legii nr. 223/2015 și intrată în circuitul civil,
• poate fi „desființată” printr-o acțiune în constatarea nulității absolute, întemeiată pe Codul civil?
• sau trebuie urmată procedura specială a legii pensiilor militare (revizuire + recuperare)?

Casa de Pensii s-a visat mare strateg de drept comun. Numai că instanțele nu s-au lăsat impresionate de creativitatea lor juridică.

Curtea de Apel Ploiești: „Aveați legea în față, dar ați preferat să ocoliți”

Prin Decizia civilă nr. 374/05.03.2026, Curtea de Apel Ploiești a pus lucrurile la punct, nu la „interpretare creativă”:

• A respins definitiv apelul Casei de Pensii Sectoriale MAI,
• și a stabilit clar că în această materie nu se aplică dreptul comun al nulității din Codul civil,
• ci Legea nr. 223/2015 – în special art. 65 (revizuirea) și art. 114 (recuperarea sumelor).

Judecătorii au spus negru pe alb ceea ce orice jurist cinstit știa deja:
„Nimic nu o împiedica pe apelanta-reclamantă să emită o decizie de revizuire.”

Adică: aveați procedura voastră specială, făcută exact pentru astfel de situații. Dar, în loc s-o folosiți, ați preferat să dați în judecată propriul act, mimând dreptul comun ca să ocoliți termene și garanții.

Înalta Curte: „Nu e controversă, e doar literă de lege”

Ca să fie lucrurile și mai clare, Înalta Curte de Casație și Justiție a venit cu cireașa pe tort. Prin Decizia nr. 5/26.01.2026 (publicată în Monitorul Oficial nr. 209/18.03.2026), ICCJ a respins ca inadmisibilă o sesizare exact pe aceeași temă.

Motivul?

• Problema nu este controversată,
• soluția reiese direct din lege,
• iar principiul specialia generalibus derogant nu e opțional, e obligatoriu.

Traducere din limba juridică în româna simplă:
Când există o lege specială (Legea 223/2015) care îți spune clar cum revizuiești și cum recuperezi, nu ai ce căuta cu Codul civil la atacat pensii pe „nulitate absolută”. Vrei să corectezi? Folosești procedura specială. Punct.

Dreptul nu e elastic: decizia de pensie nu se rupe după nervii Casei

Concluzia de principiu, dincolo de orice caz individual, e brutală pentru mania revizuirilor după ureche:

• O decizie de pensie militară, odată intrată în circuitul civil,
• are o stabilitate protejată de lege.

Autoritatea emitentă nu poate transforma procedura de revizuire într-un topor retroactiv, cu care taie drepturi după ani de zile, doar pentru că și-a schimbat interpretarea normelor sau a dat peste o circulară nouă.

Legea specială a pus:

• termene,
• condiții,
• garanții pentru pensionari.

Casa de Pensii nu are voie să le ocolească sub pretextul „nulității absolute”. Asta nu e drept, e truc ieftin.

Valul 1: procese pe procedură greșită. Valul 2: urmează revizuirile „la bandă”

Ce urmează? După ce se termină cu respingerea pe inadmisibilitate a proceselor începute pe calea greșită (nulitate civilă în loc de revizuire), nu se termină și ofensiva.

Dimpotrivă, așa cum avertizează Sindicatul Diamantul, trebuie să ne așteptăm la faza a doua:

• Casa de Pensii MAI va începe, previzibil, să emită decizii de revizuire,
• adică, de data asta, va încerca să folosească procedura corectă,
• iar foștii polițiști și militari vor fi împinși într-un nou val de procese – de data asta, pentru contestarea acelor decizii de revizuire.

Pe românește:
Întâi au dat în judecată greșit. Au pierdut.
Acum se pregătesc să dea cu aceeași bâtă, dar pe ușa corectă. Iar pensionarii militari trebuie să fie pregătiți să-și apere în instanță nu doar drepturile, ci și bunul-simț juridic.

Statul-jongler: azi îți dă pensia, mâine ți-o cere înapoi „legal”

În tot acest spectacol, un lucru e limpede:

• nu pensionarul e problema,
• ci o instituție care nu știe sau nu vrea să respecte propria lege specială,
• dar vrea, în schimb, să-și acopere incoerența cu acțiuni în instanță împotriva propriilor acte.

Statul român, prin Casa de Pensii MAI, joacă rolul jonglerului cu mâinile legate de lege:

• aruncă în aer decizii de pensie,
• încearcă să le prindă cu „nulitate”,
• scapă proces după proces,
• și, la final, tot la legea specială ajunge.

Până atunci, mesajul pentru foștii polițiști și militari e crud, dar clar:
„V-am dat o pensie. Nu vă atașați prea tare de ea. S-ar putea să ne răzgândim și să vă chemăm în instanță… pe cheltuiala voastră.” (Cerasela N.).