Featured
Inființarea a opt centre regionale de dezintoxicare pentru victimele consumului de droguri
„Propunerea legislativă pentru înființarea a opt centre regionale de dezintoxicare pentru victimele consumului de droguri, pe care am inițiat-o anul trecut, a fost adoptată astăzi în Camera Deputaților, for decizional, și urmează să fie trimisă spre promulgare. Motivația de bază pentru lansarea acestui proiect a fost nevoia de a acționa în mod responsabil și integrat în privința prevenirii, combaterii și asistenței acordate persoanelor afectate de consumul de droguri.
Această inițiativă se concentrează pe furnizarea de asistență, includând finanțarea construcției și funcționării acestor centre din surse naționale și europene, implicând și autoritățile locale interesate. Consider că este crucial să implicăm un număr cât mai mare de actori instituționali și neguvernamentali în acest efort, care ar trebui să fie unul național și apolitic.
Astfel de acțiuni sunt vitale și necesare pentru a depăși stigmatizarea victimelor. Am încredere că acest proiect reprezintă un prim pas esențial în crearea unei infrastructuri adecvate pentru tratamentul dependenței de droguri în România. Statul român are mult de recuperat în acest domeniu, motiv pentru care orice inițiativă dedicată combaterii acestei probleme urgente contribuie la salvarea unor vieți.
Este imperativ să conștientizăm că combaterea consumului de droguri nu reprezintă doar o chestiune de aplicare a legii, ci și implică aspecte legate de educație și sănătate publică. Rezolvarea acestei probleme majore reprezintă o provocare crucială pentru întreaga societate românească în prezent.” – Lucian Bode, secretar general PNL.
Administratie
Virgiliu Nanu impune reforme urgente la Hidro-Prahova: “Rezolvați problemele apei sau plecați acasă!”
Criza apei potabile: O situație alarmantă pentru localitățile din Prahova
Reamintim că ziarul nostru a dezvăluit în data de 23.09.2024 incompetența Hidro Prahova în articolul „Problemele infrastructurii de apă: Primarul Bogdan Novac critică Hidro Prahova pentru nepăsare și incompetență” (aici).
Iată că din nou ziarul Incisiv de Prahova a avut dreptate: Mii de reclamații au fost depuse, în ultimii ani, de abonații afectați de lipsa apei atât la sediul Hidro Prahova, cât și la Prefectura și la fosta conducere a Consiliului Județean.
Ca urmare a sesizărilor primite de la prahoveni, în această săptămână, a avut loc o întâlnire între noul președinte al Consiliului Județean, Virgiliu Nanu, prefectul Emil Drăganescu, reprezentanții Hidro-Prahova și primarii localităților afectate.
Critica adusă Hidro-Prahova: Nevoie de acțiune imediată
Discuțiile au vizat problemele grave legate de calitatea slabă a serviciilor de distribuire și furnizare a apei potabile către populație.
În urma întâlnirii, președintele Consiliului Județean, Virgiliu Nanu, a transmis un mesaj ferm conducerii Hidro-Prahova, solicitând o reformare urgentă a societății și măsuri concrete pentru rezolvarea problemelor de furnizare a apei potabile.
„Este absolut inadmisibil ca în anul 2024 să avem încă localități din județul Prahova unde apa potabilă este furnizată necorespunzător sau, în unele cazuri, nu este livrată deloc. Cetățenii noștri au dreptul la un serviciu public de calitate, iar Hidro-Prahova trebuie să își asume responsabilitatea pentru deficiențele actuale. Este imperios necesar ca actuala conducere să pună în ordine lucrurile, să se reformeze la nivel de management și să terminăm odată pentru totdeauna cu toate aceste probleme care afectează direct viața prahovenilor,” a declarat Nanu.
Declarația fermă a lui Virgiliu Nanu: „Cetățenii noștri merită servicii de calitate”
Președintele Consiliului Județean a subliniat că lipsa de rezultate concrete și justificările pe care Hidro-Prahova le invocă în mod repetat nu mai sunt acceptabile.
„Cetățenii nu mai au răbdare, iar noi, ca autoritate locală, nu mai putem tolera scuze și explicații legate de factori externi precum seceta și alte astfel de motive. Am transmis ferm conducerii Hidro-Prahova că este timpul să își îndeplinească responsabilitățile sau, în caz contrar, voi dispune schimbarea tuturor celor responsabili. Apa potabilă este o necesitate de bază, iar calitatea acestui serviciu nu este negociabilă,” a adăugat președintele CJ Prahova.
Responsabilitatea Hidro-Prahova: Toleranța s-a încheiat
Virgiliu Nanu a mai declarat că va monitoriza îndeaproape măsurile care vor fi implementate și va solicita un raport periodic din partea conducerii Hidro-Prahova, pentru a se asigura că soluțiile propuse sunt și puse în practică. Totodată, Nanu a subliniat că va continua să colaboreze strâns cu prefectura și primarii localităților afectate, pentru a urmări evoluția situației și a interveni acolo unde este necesar.
Exclusiv
Trădarea lui Mirițescu: O rețea de corupție și politică în interiorul Poliției Române
Eduard Mirițescu: Presiuni și minciuni în demersul obținerii conducerii DGA Prahova
Controverse în cadrul Poliției
În articolul „EXCLUSIV Adevărul în pânza minciunilor: ce îi spune Mirițescu lui Predoiu?”, publicat de ziarul nostru Incisiv de Prahova pe 21 octombrie 2024, întrebam: „Mirițescu, îi mai spui minciuni domnului Ministru Predoiu?”(aici).
Între timp, pe 4 noiembrie 2024, Eduard Mirițescu a întreprins o acțiune tip „combinatie”, pretinzând că are acordul ministrului Cătălin Predoiu pentru a face presiuni asupra șefului Direcției Generale Anticorupție (DGA) în vederea numirii pupilei sale, Bălan Marcel, la conducerea DGA Prahova.
Această numire era programată pentru 6 noiembrie 2024, dar acțiunile subversive ale lui Mirițescu au fost descoperite de cei de la DGIPI, care au informat rapid Ministerul Afacerilor Interne. În loc să obțină numirea dorită, chestorul Eduard Mirițescu s-a confruntat cu o „sapuneală” zdravănă.
Dincolo de reguli (aici)
Ne întrebăm ce mai caută un astfel de personaj toxic în Poliția Română, dat fiind că a refuzat să accepte „propunerea” voalat de a se pensiona.
Presiuni politice în DGA Prahova: Mirițescu și planurile de numire a lui Bălan
Recent, reținerea și inculparea primarului Volosevici, a lui Stavri și a interlopului Claudiu Belu au creat frisoane în rândul lui Mirițescu, determinându-l să facă presiuni pentru a impune numirea lui Marcel Bălan la conducerea DGA Prahova. Acest demers ar putea avea scopul de a bloca anumite dosare aflate în lucru, inclusiv cele legate de sora sa, evidențiind astfel teama de repercusiuni din partea justiției
Strategii de presiune: Volosevici, Mirițescu și tentativa de blocare a anchetelor penale
În fapt, Andrei Volosevici a început să colaboreze cu procurorii, iar Mirițescu încearcă, prin numirea lui Bălan la conducerea DGA Prahova, să-l șantajeze pe Volosevici pentru a-l determina să își închidă gura în legătură cu implicarea sa si a surorii sale santajand cu alte dosare penale aflate în lucru în această instituție, pe care Mirițescu vrea să le blocheze.
Reamintim ca, cu ceva timp în urmă, domnul Mihai Anastasescu, o figură influentă datorită relațiilor sale personale, a avut ideea să solicite numirea lui Marcel Bălan, un polițist necunoscut pe atunci, în funcția de șef al Biroului Investigații Criminale din Câmpina. Deși Bălan nu se evidenția pe cale profesională, avea o legătură de dependență față de Anastasescu, care îl putea ajuta să avanseze în carieră.
După o scurtă perioadă în Poliția Municipiului Câmpina, Bălan a fost promovat de Mirițescu la conducerea Poliției Ploiești, o mutare privită de Anastasescu și Mirițescu ca o rampă de lansare pentru funcția de inspector șef. Planurile lor au fost însă deturnate de numirea comisarului șef Manuc ca inspector șef, lăsându-l pe Bălan să conducă Serviciul de Investigații Criminale al IJP Prahova, cu promisiunea unei viitoare avansări.
Trecut intunecat și corupție
În 2023, Bălan s-a văzut în postura de a deschide ușa pentru Anastasescu, demonstrând o servilitate care a șocat colegii săi. Anastasescu, un businessman cu afaceri dubioase în trecut, a reușit să evite dosarele penale datorită unei rețele obscure de influență. Timp de ani, România a fost afectată de activități ilegale în domeniul alcoolului, estimându-se pierderi de sute de milioane de euro la bugetul de stat.
Investigațiile au scos la iveală conexiuni cu oameni de afaceri controversați și corupție instituționalizată. Planurile politice de promovare a lui Bălan și Preda au fost complicate de intrigile interne și de teama unor posibile denunțuri venite din partea foștilor colaboratori.
Îngrijorări și perspective
Precipitarea și presiunea ridică semne de întrebare cu privire la legitimitatea numirii lui Bălan Marcel la conducerea DGA Prahova și la influențele politice care ar putea sta la baza acestei decizii. Se pare că, după o încercare anterioară de a-l numi pe Bălan la comanda Biroului Investigații Criminale din Câmpina, unde a fost promovat de Mihai Anastasescu, acest nou plan este susținut de o rețea de interese care include extrapolarea influenței PSD.
Pe fondul unei atmosfere de neîncredere, Mirițescu s-a aflat în mijlocul unor manevre politice prin care se dorea numirea lui Bălan ca inspector șef în DGA. Aceasta s-ar fi realizat printr-un aranjament cu Ginel Preda, ceea ce ar fi periclitat anchetele în curs, inclusiv dosarul nr. 4621/P/2023, care ar putea fi mușamalizat astfel.
Dezvăluirile despre legăturile lui Anastasescu, un om de afaceri influent care a navigat prin procese juridice controversate, subliniază complexitatea situației. Conexiunile sale cu rețelele de putere sugerează un joc politic subtil, în care Mirițescu ar putea fi presat să aleagă între loialitatea față de partenerii săi și obligațiile față de Ministerul Afacerilor Interne.
Această situație este alimentată de frica de repercusiuni legate de reîntoarcerea suspectei Matei Tatiana, care ar putea aduce la lumină detalii compromițătoare pentru mai multe persoane implicate în actualele manevre. În acest context, întrebarea rămâne: Mirițescu va spune adevărul ministrului Predoiu despre influențele externe care îi afectează deciziile sau va rămâne tăcut, lăsându-se influențat de cei care îl susțin în acest joc politic periculos? Un lucru este cert—jocurile de putere din DGA Prahova continuă să atragă atenția și necesită o atenție sporită din partea autorităților competente.
Exclusiv
Riscuri mari pentru sporul Bayraktar din cauza reputatiei controversate a Directorului ANP
Sindicaliștii din Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP) au tras un semnal de alarmă referitor la posibilele pierderi financiare ce ar putea afecta polițiștii de penitenciare, în absența modificării ordinului de ministru referitor la sporul Bayraktar. Președintele Federației Sindicatelor din ANP, Cosmin Dorobanțu, a declarat că, fără aceste modificări, angajații ar putea pierde aproximativ 1000 de lei din salariu începând cu 1 ianuarie 2025.
În cadrul unei recente întâlniri cu conducerea ANP, directorul general Dan Halchin a promis modificarea ordinului până la 15 decembrie 2024. Totuși, Federația a contestat acest termen, considerându-l prea îndepărtat și solicitând ANP să emită proiectul de ordin în maxim 7 zile, conform cerințelor legale.
Dorobanțu a exprimat îngrijorări referitoare la incertitudinea datei stabilite, având în vedere contextul socio-politic din România, marcat de alegeri și schimbări guvernamentale. El a subliniat că reputația lui Dan Halchin, despre care ziarul Incisiv de Prahova a publicat numeroase investigații (aici), etc, afectează încrederea sindicaliștilor în promisiunile acestuia.
În acest context, FSANP face apel către celelalte organizații sindicale, SNPP și FSSP, să se alăture cererii de a solicita ANP-ului un termen rezonabil pentru elaborarea ordinului. „Riscăm ca sporul Bayraktar să nu fie acordat de la 1 ianuarie 2025, iar 7 zile sunt suficiente pentru ca ANP să finalizeze proiectul și să-l trimită Ministerului Justiției,” a adăugat Dorobanțu. (Cristina T.).
-
Exclusivacum o zi
Pensia medie în sistemul militar: Sumarul informațiilor de la Casa de Pensii Sectorială a M.A.I.
-
Exclusivacum 4 zile
Soc si groaza/Pseudo-jurnalistul spagar si santajist, impreuna cu soata si interlopul Belu Claudiu la parchet pentru instituirea sechestrului
-
Exclusivacum 13 ore
Pensionarii militari în pericol: Acuzații de colaborare politică în contextul modificărilor legii pensiilor
-
Exclusivacum 2 zile
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor acuză ANP de corupție și mușamalizare
-
Exclusivacum 3 zile
OUG 26/2024: Actualizarea salariilor și soldei de grad profesional
-
Exclusivacum 3 zile
Corupția la vârf: Eduard Mirițescu și structura criminală din Poliție
-
Exclusivacum 13 ore
Riscuri mari pentru sporul Bayraktar din cauza reputatiei controversate a Directorului ANP
-
Exclusivacum 2 zile
Sindicatul Diamantul critică modul în care IGPR a gestionat majorările salariale