Featured
„ A new push for European democracy”
În mandatul Comisie Europene conduse de către Jean Claude Juncker, 2014- 2019, Uniunea Europeană a avut o creștere economică medie de 2,2%, cu un vârf de 2,8% în anul 2017. În cei cinci ani ai Comisiei conduse de către Ursula von der Leyen, UE va atinge o creștere economică medie de 1,02%, incluzând o creștere prognozată de 0,9% în anul 2024.
Cu alte cuvinte, Ursula von der Leyen a reușit marea performanță de a înjumătăți creșterea economică europeană. Motiv pentru care își dorește cu ardoare un nou mandat de președinte al Comisiei. Parcă ar fi sora politicienilor noștri care, pe măsură ce devin mai lipsiți de argumente se încrâncenează și mai tare să rămână pe scaunele puterii. O să îmi spuneți că a fost o pandemie de COVID care a generat o criză globală. Așa o fi, numai că principalii competitori ai UE par că trăiesc în altă lume, ceva mai bună: americanii vor avea în aceiași 5 ani o creștere medie de 2,14%, cu o prognoză de +2,7% pentru 2024.
Creșterea medie economiei chineze va fi, tot în perioada 2019-2024 de 4,4%, de patru ori mai mare decât cea a sărmanului nostru continent, cu o prognoză de 4,8% pentru 2024. Cu o rată medie de 2,17% va fi crescut în aceeași perioadă economia coreeană (2,2% este prognoza pentru 2024) și cu 0,5% cea japoneză, singura mai puțin performantă decât economia noastră europeană. Cu rate de creștere cel puțin duble față de cea europeană se pot mândri și canadienii, dar și australienii. Iată, deci că lipsa de performanță a economiei europene nu are defel legătură cu criza pandemică, ci este în întregime „meritul” celei mai catastrofale Comisii Europene de până astăzi. Motiv pentru care putem trage concluzia că, în mandatul von der Leyen, ponderea economiei europene în ansamblul global s-a redus de la 15,31% la 14,34% și, mai mult, s-au pus bazele unei comprimări ulterioare până la 13,65% în 2028.
Este momentul să facem câțiva pași în istorie și să ne aducem aminte de promisiunile făcute la înscăunarea sa, în 2019, de către actualul președinte al Comisiei. Să începem cu locul Uniunii în lume, care ni se promitea atunci că va deveni și mai proeminent, sub lozinca „A stronger Europe in the world” . Vorbe goale am zice astăzi, după ce am văzut diminuarea ponderii economiei noastre din economia globală cu 7% în doar cinci ani.
Dar, dacă tot am ajuns să răsfoim programul din 2019 al Ursulei von der Leyen, să spunem că pe primul plan era pusă inițiativa numită Green Deal prin care ni se promitea reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră cu 55% (față de 1990) până în 2030 și atingerea neutralității climatice până în 2050. De aici a plecat drama economiei europene și de aici s-au generat politicile de reprimare a industriilor de pe continent. În primul rând, putem să observăm că ținta de reducere cu 55% până în 2030 a ajuns astăzi să fie considerată nerealistă chiar de către instituțiile europene care prognozau, în octombrie 2023, o reducere de 48% a respectivelor emisii de gaze, după ce nivelul de reducere atins la finele anului 2022 era de doar 31%. Și vedem iarăși o asemănare majoră cu politicienii de la noi, care stau toți sub umbra devizei „o să facem”. Când „o să facem”? Păi atunci când vor fi alții la putere și actualii lideri nu vor mai putea fi întrebați nimic de nimeni. Deocamdată scăderea emisiilor de gaze este mai mică de 1,5% pe an.
Oricum, ideea este că politica Green Deal a făcut ca ponderea UE în totalul mondial al emisiilor de gaze cu efect de seră a scăzut în timpul mandatului actualei Comisii de la 9% la 7%! Este momentul să ne întrebăm: oare cum va fi mai curat aerul planetei dacă se străduiesc să îl purifice doar cei care produc abia a 15-a parte din poluarea planetei? Nu cumva fixarea acestor ținte nerealiste și draconice ne fac pe toți să plătim un preț prea mare pentru ideile fanteziste ale unei mâini de oameni? Acum, pentru a avea dimensiunea exactă a inadecvării actualei Comisii Europene, să spunem că în 2023, emisiile globale de gaze cu efect de seră au crescut cu 1,5% față de nivelul din 2019, ceea ce indică fără dubii că europenii de sub sceptrul Ursulei se cam chinuie singuri cu ambițiosul obiectiv de a purifica planeta comună. Pentru a fi și mai clar: dacă din 1990 până acum statele UE și-au redus emisiile poluante cu peste 30%, pe ansamblul planetei avem o creștere a acestora de 8,3%! Și o scădere pe măsură a amprentei economiei europene…
Și pentru a transforma totul într-o tragedie a neputinței, ambiția Comisiei von der Leyen de e polua mai puțin s-a transformat într-o reducere masivă a producției energetice, siderurgice și chimice ( toate trei aflate la baza economiei continentale), simultan cu dorința de a reduce dependența de Rusia și China. Adică vrem să producem mai puțin, dar, în același timp, vrem să și importăm mai puțin și să consumăm mai mult. Din această dilemă nu va putea ieși nimeni vreodată, dar conducerea continentului continuă să propage aceleași lozinci. Ba mai mult, acum ar vrea să fabrice mai mult armament și mai multă muniție. Oare s-o putea face asta fără energie și fără oțel?
Pentru a ne face o idee despre consecințele politicii Green Deal asupra industriei europene, să spunem că, în 2022, UE abia mai producea 9,4% din oțelul produs în lume (136 de milioane de tone dintr-un total de 1,89 miliarde de tone), cu o scădere a producției continentale de 11% doar față de nivelul din 2021! Și tot așa, să râdem un pic de lozinca rezilienței, să spunem că peste 1 miliard de tone din totalul mondial s-a produs în China. Bravo, Ursula von der Leyen!
Veți crede, poate, că nu mai producem oțel pentru că am început să excelăm în programare și comunicații. Ei bine, v-ați înșela amarnic. Ponderea sectorului IT& Comunicații în economia europeană este de 5,5%, departe de nivelurile atinse în SUA ( 6,3%), în China (aproape 9%), în Japonia (9,1%) sau Coreea (13%!!!). Contribuția europeană la sectorul mondial de IT&Comunicații a scăzut, în timpul mandatului von der Leyen de la 19% în 2019 la 11,8% în 2023:
Ați fi surprinși să aflați că a treia mare promisiune din programul din 2019 al președintelui Comisiei se intitula „A Europe fit for the digital age” . În graficul de mai sus aveți o dovadă clară a eșecului digital al doamnei președinte. Începe parcă să semene cu celebrul Ali Comicul doamna președinte, nu credeți?
Să mai răsfoim un pic promisiunile Ursulei von der Leyen din 2019 și să ajungem la al doilea cel mai important punct din programul ei, intitulat pompos „An economy that works for people”, adică o economie care lucrează în favoarea poporului. Un loc de cinste aici îl avea promisiunea de a promova întreprinderile mici și mijlocii. Ei bine, din 2019 până acum, valoarea adăugată datorată IMM-urilor a crescut cu 10,3% în valori nominale, cu o cincime sub rata de creștere a valorii adăugate datorată companiilor mari (12,4%). Dacă mai luăm în calcul și inflația, valoarea adăugată de către IMM-uri a scăzut cu 2,5%, de trei ori mai rapid decât scăderea valorii adăugate a companiilor mari (0,7%). Deci mai bifăm o „măreață realizare” a mandatului von der Leyen!
Am lăsat la final partea cea mai savuroasă din programul politic al actualului președinte al Comisiei Europene: a patra promisiune, intitulată „Protecting our European way of life „. Care va să zică „protejarea stilului de viață european”, care începea cu o odă adresată „domniei legii”. Ei bine nu aveau să treacă decât câteva luni până când doamna von der Leyen ne-a dat un strălucit exemplu de „domnie a legii”: a comandat un număr de 4,65 de miliarde de doze de vaccin anti-COVID pentru o populație europeană de mai puțin de 450 de milioane de oameni. Adică câte 10 doze de vaccin pe cap de european. Cu de la sine putere, Ursula von der Leyen a semnat inițial contracte pentru livrarea a 2,4 miliarde de doze (câte șase pentru fiecare european), după care a lansat comenzi de încă 2,2 miliarde de doze. 2,4 miliarde de doze au fost comandate doar de la Pfizer:
Informația nu face deloc parte din vreo savantă teorie a conspirației, ci apare chiar în raportul special al Curții Europene de Conturi elaborat în anul 2022. Achiziția de vaccinuri după pofta inimii stăpânei Europei a ajuns să fie cercetată chiar de către procurorii europeni, care investighează „acuzații de infracțiuni în legătură cu negocierile privind vaccinurile dintre președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și directorul general al Pfizer, Albert Bourla”.
Revenind la modul de viață european „protejat” de către Comisia Europeană, ar fi extrem de util de observat că acesta include, în viziunea nemțoaicei von der Leyen, o dietă bazată pe insecte, cu doar două porții de carne pe săptămână, dar și clănțănitul dinților de frig în casă la o temperatură de 18-19 grade Celsius. Cine știe, o fi vreo formă sofisticată de promovare a cabinetelor stomatologice? Mai include modul de viață european protejat de ursuza doamnă de la cârma continentului și promovarea intensă a minorităților sexuale, chiar dacă sunt inexistente, promovarea masturbării încă din anii de grădiniță, precum și negarea oricărei identități creștine a europenilor. De asemenea, doamna cu privire tăioasă mai include în „modul de viață european” orașul de 15 minute, bazat pe suprimarea libertății de mișcare a cetățenilor. Ei bine, nu înțeleg de ce nu intră în „modul de viață european” și Inchiziția sau ororile din lagărele naziste, dacă tot vrem să adunăm ce este mai rău în istoria continentală?
La fel de ridicol este și punctul al șaselea de pe lista promisiunilor din 2019, „ A new push for European democracy”, adică un fel de nou impuls pentru democrația europeană. Ar fi de râs dacă nu ar fi de plâns, dar democrația europeană cu pricina a produs în Parlamentul european o coaliția în care intră cam 80% dintre aleși, nefiind clar dacă mai avem nevoie și de opoziție. Deh, ce să-i faci, e o democrație lipsită de opoziție, un fel de democrație originală a lui Ion Iliescu…
În concluzie, îndrăznesc să pun și eu, dragilor, o întrebare retorică liderilor partidului Popular European: măi, oameni buni, de ce mai aveți nevoie de încă un mandat al Ursulei von der Leyen? Nu v-au ajuns toate contraperformanțele evidente ale acesteia? Nu v-a ajuns cât de jos a scăzut competitivitatea economiei europene? Nu v-ați săturat de minciuni? Oare marii „conservatori” de pe-aici, gen Rareș Bogdan sau Ciucă cel cu frică să nu moară neîmpărtășit sau Eugen Tomac nu s-or fi săturat să curețe scamele de pe taiorul unei doamne care a făcut atâta rău continentului nostru?
Petrișor Peiu
Exclusiv
„Apreciem că ne facem că muncim”: cum a îngropat Ministerul de Interne un ordin secret într-un cerc vicios cu ștampilă
Justiție cu frâna de mână trasă: doi ani ca să primești un „apreciem”
Doi ani. Atât i-a trebuit Ministerului Afacerilor Interne să răspundă, în esență, cu un „mulțumim pentru interes, dar nu”. Povestea începe cu un polițist de frontieră care a avut tupeul suprem într-un stat „democratic”: a vrut să vadă actul după care e obligat să își facă permanența de acasă. Și de aici începe circul birocratic cu iz de farsă de prost gust, descris pe larg de Sindicatul Polițiștilor și Personalului Contractual „Diamantul”.
Agentul-șef principal de poliție Sebastian-Alin Rusu, de la Sectorul Poliției de Frontieră Siret, a fost sancționat cu „mustrare scrisă” pentru că nu s-a prezentat la chemare în timpul unei permanențe făcute de acasă, în afara programului. Adică nu a răspuns la un ordin secret, emis în baza unui alt ordin secret, despre care nu avea voie să știe prea multe, dar era obligat să-l respecte.
Omul a făcut ce scrie în manualul de bun-simț juridic: a cerut să vadă ordinul. A contestat clasificarea la minister în noiembrie 2024, a cerut declasificarea Ordinului MAI nr. S/108/2011 – actul care reglementează serviciul de permanență și accesul în unitățile ministerului, inclusiv permanența de acasă. În loc de transparență, a primit… ping-pong instituțional.
Ordinul fantomă: sancționăm după el, dar nu ți-l arătăm
Ordinul ministrului afacerilor interne nr. S/108/2011 este clasificat „secret de serviciu”. Cu alte cuvinte: după el se fac planificări, se dau sarcini, se dau sancțiuni, dar când întrebi „ce scrie acolo?”, ți se răspunde cu aer superior: „Nu e pentru ochii tăi, dar e pentru timpul tău liber.”
În noiembrie 2024, polițistul contestă clasificarea la minister. Ministerul face ce știe mai bine: pasează problema. Direcția Secretariat General, condusă atunci de chestorul de poliție Marius Tache, trimite cererea la Inspectoratul General al Poliției de Frontieră. Iar Poliția de Frontieră, prin inspectorul general Cornel-Laurian Stoica, îi comunică polițistului, cu o gravitate birocratică impecabilă, că poate face… contestație „la autoritatea care a clasificat informația”. Adică exact acolo unde depusese deja cererea.
Nu e refuz, e doar comedie administrativă repetată.
Judecătoarea descrie „cercul vicios”, apoi îl reînnoiește cu ștampilă
Sătul să fie plimbat ca o hârtie între departamente, Rusu dă în judecată ministerul. În mai 2025 ajunge la Curtea de Apel Suceava, unde dosarul e judecat de Cristina-Daniela Dănilă. Și aici se întâmplă ceva rar: instanța scrie negru pe alb ceea ce toți simt pe pielea lor.
Judecătoarea constată că ministerul a refuzat nejustificat să-i soluționeze cererea, că a pasat-o altor instituții „fără a o analiza pe fond”, și că a invocat secretul fără să verifice dacă secretul se mai justifică, „ermetizând cercul vicios al refuzului”. Adică ministerul își apără secretele prin simplul fapt că refuză să le mai analizeze. Perfect rotund, perfect absurd.
Normalitatea ar fi fost ca instanța să rupă acest cerc: să se uite ea însăși pe ordin, să vadă dacă are ce căuta la „secret de serviciu” și să decidă dacă trebuie declasificat sau nu.
Numai că, după ce descrie impecabil cercul, judecătoarea se așază cumințelă în el.
„Nu e treaba noastră, e treaba lor”: cum se spală pe mâini puterea judecătorească
În loc să judece fondul, instanța decide că „aprecierea îndeplinirii condițiilor de fond asupra clasificării constituie exclusiv atributul pârâtului”. Cu alte cuvinte: doar ministerul care a pus ștampila pe „secret” poate aprecia dacă ștampila mai are sens. Orice altă abordare ar însemna, spune instanța, „interferarea în atribuțiile administrației, cu depășirea prerogativelor puterii judecătorești”.
Rezultatul? Ministerul este obligat doar „să soluționeze” petiția reclamantului, nu să declasifice, nu să justifice serios, nu să producă un act de decizie verificabil. Cercul vicios pe care sentința îl descrie este repornit fix prin sentință. Elegant, legalist, steril.
În traducere liberă: „Da, refuzul e nejustificat. Da, ministerul a greșit. Dar tot ministerul trebuie să-și verifice singur propria greșeală, iar noi stăm pe margine și așteptăm să vedem dacă se răzgândește.”
Ministerul, varianta copy–paste: aceeași poveste, același refuz, alt „apreciem”
Partea cea mai cinică apare după ce sentința rămâne definitivă, în octombrie 2026. Ministerul e obligat de instanță să „soluționeze” cererea de declasificare. Ce face?
Pe 11 noiembrie 2026, la mai puțin de o lună după ce sentința a devenit definitivă, Direcția Secretariat General emite o adresă nouă. Nu de la ministru, nu de la cineva cu responsabilitate politică, ci „p. Director”, semnată de comisarul-șef de poliție Andreea Teodorescu. Adresa e rezultatul – ni se spune – „consultării structurilor de specialitate”, evident nenumite.
Conținutul? O reluare aproape la indigo a argumentelor din întâmpinarea depusă în proces în iulie 2025:
– clasificarea „a fost atribuită de persoana împuternicită prin lege”;
– „termenul de clasificare nu a expirat”;
– polițistul nu se încadrează în cazurile de declasificare din Standardele HG 585/2002;
Și, la final, lovitura de grație birocratică:
„apreciem ca nu se impune declasificarea ordinului”.
Nu se indică niciun act formal de decizie, cu număr și dată, pe care un judecător să-l poată verifica. Doar un „apreciem” aruncat cu o nonșalanță administrativă care sfidează și legea contenciosului, și hotărârea judecătorească. Judecata e înlocuită cu „apreciem”, iar responsabilitatea – cu parafa secretariatului.
Justiție pe două viteze: la Suceava – „pas”, la București – „declasificați!”
În timp ce la Suceava instanța s-a ferit să deranjeze prea tare ministerul, la București același ordin S/108/2011 a ajuns la Curtea de Apel, într-o acțiune deschisă de S.P.R. „Diamantul”, în paralel cu procesul lui Rusu.
Dosarul a ajuns la judecătorul Amer Jabre – cunoscut deja publicului după ce, în 2021, a constatat inexistența unor hotărâri „de pandemie” ale CNSU, pentru că nu fuseseră publicate în Monitorul Oficial, deși îngrădeau libertatea de circulație. Adică un judecător obișnuit să se uite și la fond, nu doar la formă.
În noiembrie 2025, la doar 13 zile după sentința de la Suceava, Jabre citește efectiv ordinul S/108/2011, în compartimentul de documente clasificate al instanței. Constată că are „un conținut cvasiidentic cu cel al reglementărilor anterioare, neclasificate” – adică nu e nimic acolo care să justifice teatrul cu „secret de serviciu”. Și obligă ministerul să-l declasifice. Sentința nu e definitivă, dar mesajul e clar: prerogativa administrativă nu poate anula controlul judecătoresc asupra legalității clasificării.
Înalta Curte spusese deja, cu câteva săptămâni înainte, că nu poți ascunde la infinit în spatele „e secret, avem noi grijă”. Dar la Suceava, aceleași principii au fost păstrate în sertar.
Cronologia absurdului: doi ani de pași laterali
Povestea declasificării OMAI S/108/2011, așa cum o reconstituie Sindicatul „Diamantul”, arată ca un manual de obstrucție legalizată:
- 4 noiembrie 2024 – polițistul contestă clasificarea ordinului și cere declasificarea la minister;
- 2 decembrie 2024 – Poliția de Frontieră, căreia cererea fusese pasată, îl trimite înapoi… la minister;
- 22 mai 2025 – acțiune în instanță, la Curtea de Apel Suceava;
- iulie 2025 – ministerul, prin Direcția Generală Juridică (Viorel Tatu), își apără clasificarea pe fond, în întâmpinare;
- 9 decembrie 2025 – sentința de la Suceava: refuzul e nejustificat, dar ministerul e doar obligat „să soluționeze”;
- 22 decembrie 2025 – la București, alt complet obligă ministerul să declasifice același ordin (sentință nedefinitivă);
- 16 octombrie 2026 – sentința de la Suceava rămâne definitivă;
- 11 noiembrie 2026 – ministerul transmite celebra adresă: „apreciem ca nu se impune declasificarea ordinului”.
Doi ani pentru același refuz, ambalat de două ori: o dată ca tăcere, a doua oară ca „apreciere”.
Când „apreciem” ține loc de lege: nou proces, aceeași miză
În loc să clarifice ceva, toată această înșiruire de contestații, pasări, procese și adrese a produs doar un lucru sigur: polițistul o ia de la capăt. Rusu a deschis o nouă acțiune, prin care cere din nou instanței să oblige ministerul să declasifice ordinul, cu fond și recurs, ca și cum primii doi ani n-ar fi existat.
În același dosar, a ridicat și o excepție de neconstituționalitate a textelor din Legea nr. 182/2002 pe care se sprijină adresa din noiembrie 2026. Separat, a cerut instanței să constate că sentința de la Suceava nu a fost executată și să aplice ministerului amenda prevăzută de Legea contenciosului: 20% din salariul minim brut pe zi de întârziere. Și a cerut declanșarea cercetării disciplinare pentru cei care au produs, cu seninătate, un „apreciem” în loc de un act de decizie.
Prețul concret al secretului absurd: permanență la ordinul-fantomă
Poate părea un exercițiu juridic steril. Nu este. Pentru polițiștii care fac permanență de acasă, prelungirea acestei farse are un preț foarte concret: în tot acest timp, pot fi planificați și sancționați în baza unui ordin pe care nu îl pot pune pe masă în fața judecătorului. Adică răspund disciplinar după reguli secrete, dar trebuie să se apere pe baza unor principii abstracte, nu pe textul efectiv al regulii.
Stat de drept cu parolă la intrare: „secret de serviciu”.
Concluzie: în România, unele secrete nu apără siguranța națională, ci rușinea instituțională
Cazul Ordinului MAI nr. S/108/2011, așa cum a fost documentat de S.P.R. „Diamantul”, nu vorbește doar despre un act administrativ. Vorbește despre un reflex: acela de a transforma orice abuz într-un „secret de serviciu” și orice control într-un „apreciem că nu e cazul”.
Când o instanță recunoaște un cerc vicios și apoi îl întărește, când un minister își bate joc de o hotărâre judecătorească prin copy–paste birocratic, iar polițiștii sunt ținuți sub un ordin-fantomă care le atinge direct timpul liber și banii, nu mai vorbim de protecția informațiilor clasificate. Vorbim de protecția opacității.
Iar până când cineva va avea curajul – și competența – să spună limpede „declasificați și asumați”, România va rămâne țara în care justiția se face, uneori, cu formule politicoase de genul:
„Apreciem că nu se impune… stat de drept pe bune.” (Cristina T.).
Leadership la postare: când conduci ANP din newsfeed
Federația Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor le transmite un mesaj direct celor din vârful Administrației Naționale a Penitenciarelor:
mai puține lecții de leadership pe Facebook, mai multe rezultate în spatele gratiilor.
În ultimele zile, conducerea ANP pare să fi descoperit brusc miracolul „principiilor” – desigur, nu în rapoarte oficiale, nu în indicatori de performanță, ci în postări motivaționale pe rețelele sociale. Din online aflăm ce valori au. Din teren știm ce au făcut cu ele în ultimul an și jumătate.
Principii la vedere, rezultate la secret
De pe Facebook aflăm, cu litere mari, despre viziune, responsabilitate, integritate, reformă și alte cuvinte frumoase, numai bune de pus în grafice colorate. În penitenciare, însă, aceleași principii se dizolvă în lipsă de personal, infrastructură prăbușită și improvizații la limita suportabilului.
Federația întreabă, pe bună dreptate: dacă sunteți atât de plini de principii, unde se văd în realitate? În ultimul an și jumătate, oamenii din sistem au văzut altceva: promisiuni în cascadă, poze aranjate, comunicate lucioase – și foarte puține schimbări palpabile.
Planuri de mâine, nu lozinci de ieri
Sindicaliștii pun acum întrebările pe care conducerea ANP le evită cu eleganța unui scroll în jos:
- Ce faceți concret săptămâna viitoare?
- Ce schimbați luna viitoare?
- Ce veți îndrepta, măcar pe hârtie, anul viitor?
Nu în citate inspiraționale, nu în „stories”, nu în postări cu filtre. Ci în decizii, în proceduri, în bugete, în condițiile reale din penitenciare.
Mesajul din interior: mai puțină poză, mai multă treabă
Practic, Federația le spune celor din conducerea ANP, fără ocolișuri:
ajunge cu leadership-ul predat pe Facebook, e timpul pentru leadership exersat în penitenciare.
Nu mai impresionați pe nimeni cu fraze frumoase dacă ele nu se traduc în schimbări reale pentru angajați și deținuți deopotrivă. Sistemul penitenciar nu se repară cu like-uri, share-uri și citate inspiraționale, ci cu muncă serioasă, asumare și rezultate care se văd dincolo de ecran. (Cerasela N.).
(Sursa: mesaj public al Federației Sindicatelor din Administrația Națională a Penitenciarelor, adresat conducerii ANP.)
Anchete
Șoferul „atlet” cu 1,00 la suflet: cum a încercat un vasluian beat să fugă de radar cu off-road și vorbe dulci
Cursa de „raliu” pe DE581: de la asfalt la off-road, cu frâna ruptă la bun-simț
Aventura din 10 noiembrie 2026, petrecută pe drumul european DE581, pe raza județului Vaslui, arată încă o dată cum unii șoferi cred că legislația rutieră e opțională, dar norocul obligatoriu. Potrivit relatărilor făcute publice de Sindicatul Europol, un bărbat de 43 de ani, din Bârlad, a decis să transforme șoseaua în pistă de fugă și câmpul în traseu off-road, totul cu o alcoolemie demnă de manualul „Așa nu”.
După ce a ignorat semnalele polițiștilor, șoferul a apăsat cu entuziasm pedala de accelerație și a improvizat aproximativ un kilometru de traseu pe coclauri, ca și cum se pregătea pentru un raliu de amatori, nu pentru încă un dosar penal. Când și-a dat seama că motorul nu-l mai poate ajuta, a trecut la „planul B”: a abandonat mașina și a încercat să-și demonstreze calitățile atletice… pe jos. Din păcate pentru el, probele de fugă nu se dau după regulile lui.
„Nu ne știm de undeva?” – ultima redută a șoferului disperat
După eșecul subit la capitolele viteză și condiție fizică, bărbatul a trecut la faza de „negociere sentimentală”. A încercat să-i convingă pe polițiști că îi cunoaște, că, cine știe, poate au mai stat la povești, s-au întâlnit pe undeva, au avut vreo legătură vagă în trecut. Poate, poate, o presupusă „cunoștință” ar fi putut cântări mai greu decât cifrele reci de pe aparate și decât litera legii.
Realitatea din teren a fost însă mult mai puțin romantică. În loc de „Ce mai faci, prietene?”, polițiștii au avut în față un rezultat de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, conform testării cu aparatul etilotest, așa cum a fost făcut public de Sindicatul Europol. Analizele toxicologice ulterioare au confirmat, elegant și sec, că bărbatul depășise serios limita legală. Prietenia, reală sau imaginară, nu mai avea loc la masa discuțiilor.
Atletism de carton: fugă prin câmp, dar fără medalie, doar cătușe
Scenariul complet arată ca o parodie prost regizată:
– a ignorat semnalele polițiștilor;
– a accelerat;
– a sărit de pe asfalt pe câmp, într-un off-road improvizat;
– și-a abandonat mașina;
– a luat-o la fugă pe jos, ca într-un film ieftin de acțiune;
– și, când totul a eșuat, a mai scos din joben și „arma secretă”: apelul la presupusa „prietenie” cu oamenii legii.
Problema majoră: nici fuga, nici poveștile despre „ne știm noi de undeva” nu țin loc de carnet, de lege și mai ales de bun-simț. Când conduci cu alcoolemie peste limită și pui în pericol toți participanții la trafic, ultimul lucru la care ar trebui să te gândești este dacă polițistul te place sau nu.
Strategia „de socializare” a picat testul de realitate
Din păcate pentru el – dar din fericire pentru normalitate – polițiștii nu s-au lăsat impresionați de această tentativă de „socializare spontană”. Nici „hai că ne știm”, nici „poate rezolvăm” nu au reușit să îndoaie vreun articol de lege.
La 11 noiembrie, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore și urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, pentru dispunerea unei măsuri preventive. De la „prietene, nu ne știm?” la „inculpatul se prezintă în fața procurorului” a fost doar un pas – unul foarte scurt și inevitabil.
Polițiștii – profesioniști, șoferul – exemplu negativ de manual
În tot acest tablou grotesc, singura parte serioasă și sănătoasă este reacția polițiștilor. Conform relatării Sindicatului Europol, agenții au urmat procedurile, au documentat întreaga activitate infracțională și au acționat exact așa cum trebuie atunci când un șofer beat decide să transforme drumul public în pistă personală de evadare.
Agent șef principal Stăncescu Sabin, agent principal Dănilă Marian și agent șef Ghețău Laurențiu merită felicitați pentru profesionalismul cu care au intervenit, punând legea și siguranța rutieră mai presus de tentativele jenante de „negociere” ale unui conducător auto care a ales să pună în pericol viețile celorlalți.
Concluzie: cu 1,00 mg/l nu-ți faci prieteni, îți faci dosar
Povestea acestui șofer din Bârlad este lecția perfectă despre cum să nu procedezi: nu fugi de poliție, nu sari cu mașina pe câmp, nu abandonezi vehiculul, nu joci rolul de atlet ratat și, mai ales, nu încerci să cumperi indulgență la „magazinul de prietenii inventate”.
Radarul nu uită, alcooltestul nu minte, iar legea nu se îmblânzește cu „Nu ne știm noi de undeva?”. În schimb, dosarul penal te așteaptă, punctual, la fiecare asemenea „aventură”. (Irinel I.).
„Apreciem că ne facem că muncim”: cum a îngropat Ministerul de Interne un ordin secret într-un cerc vicios cu ștampilă
Justiție cu frâna de mână trasă: doi ani ca să primești un „apreciem” Doi ani. Atât i-a trebuit Ministerului Afacerilor...
M.A.I. – Weekendul, premiu pentru sănătoși. Bolnavii, la colț! Cronica unui șef cu stetoscop imaginar
În Poliția Română s-a inventat, în sfârșit, o politică de sănătate publică: dacă îndrăznești să te îmbolnăvești, îți taie weekendurile....
IPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
Conducerea IPJ Prahova: cine le mai ține „palma” și „trena”? IPJ Prahova pare un serial de proastă calitate, dar cu...
M.A.I. – Fișa postului: „Du-te la casierie după 1,5 lei și vino la sediu după o hârtie pe care ți-o puteam trimite pe mail”
Birocrația la minut: mail cu ștampilă, dar fișa postului doar la ghișeu În România anului 2026, statul digitalizat funcționează așa:...
Tribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
Un raport de audit de conformitate ad‑hoc al Curții de Conturi a României, Camera de Conturi Prahova, desenează un tablou...
Ministrul care pune apa în mișcare: Florin Barbu, omul fermierilor după 1990
Sub titlul simplu, dar devastator pentru indiferența de până acum – „Dați-ne apă pe canale și restul facem noi!” –...
Directorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
Biroul unde mediul moare cu ștampilă Oficial, pe siglă scrie „Agenția pentru Protecția Mediului Prahova” și „Garda Națională de Mediu...
Pensiile militare, înghețate la cuptor: Guvernul promite 7,3%, dar scoate tava cu mâna înapoi
Promisiunea de An Nou – „Luați de aici… dacă mai rămâne ceva” De la 1 ianuarie 2027, pensiile militare de...
Șeful ‘perfect’ al Poliției Arad: 8 luni la butoane, apoi declarat inapt psihologic. Restul e liniște în minister
„Omul de nădejde” al chestorului: 8 luni șef, apoi picat la psihologic În România, țara unde „merge și-așa” e politică...
IPJ Prahova, girofarul și izul de alcool: polițiști din Boldești-Scăeni, opriri pe DN1
„Pișior” și „Mănuță”, în control pe șosea Pe 11 noiembrie 2026, doi polițiști din Boldești-Scăeni au circulat cu autospeciala pe...
Comuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
Comuna care nu-și încasează propriile taxe: „Republica Drăgănești”, unde Codul Fiscal e opțional Primăria care funcționează pe încredere, nu pe...
Republica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
Comuna în care banii publici sunt o specie protejată: nu se ating, nu se încasează Potrivit Curții de Conturi a...
Gherghița – Prahova, campioană la „bugetul invizibil”: taxe uitate, datorii prescrise și acte dispărute din arhivă – I – (DOCUMENTE)
La Primăria Gherghița, veniturile locale par să fi avut parte de un tratament special: unele au fost calculate prea timid,...
Paradisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești
În plină „situație dificilă”, fabrica Coca‑Cola Ploiești reușește, culmea, să fie din ce în ce mai „inovatoare”. Nu neapărat datorită...
Polițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
Cine e, de fapt, „șoferul primarului” Vlăduț nu e nici șoferul personal al primarului, nici bodyguardul lui de campanie și...
-
Exclusivacum 2 zile
IPJ Prahova, sezon nou, aceeași mizerie. Agent rutier cu permisul suspendat trimis să păzească… la volanul autospecialei
-
Exclusivacum 4 zile
Comuna Drăgănești (Prahova) – paradis fiscal pentru șmecheri, iad pentru prostul care plătește (I) – DOCUMENTE
-
Exclusivacum 2 zile
Tribună fantomă, buget ninja și excursii exotice: cum arată „buna guvernanță” la Brebu – Prahova, văzută prin lupa Curții de Conturi
-
Exclusivacum 3 zile
Directorul din borcanul cu mercur și Generalul Gărzii de Fum – Cum s-au transformat APM Prahova și Garda de Mediu în firmă de pază pentru mafia deșeurilor
-
Exclusivacum 4 zile
Polițistul Vlăduț, făcut «șoferul primarului». În realitate își făcea treaba. Restul e politică ieftină
-
Exclusivacum 4 zile
Paradisul fiscal și deșeurile „de lux” de la Coca‑Cola Ploiești
-
Exclusivacum 4 zile
Republica Ceptura – Prahova: canalizare pe hârtie, milionul la sertar și salariul mai mare ca la viceprimar (I) -DOCUMENTE
-
Ancheteacum 3 zileCoincidențe la Ploiești: când „doar ne uitam” devine fir roșu