Administratie
Primul sistem de aeronave fără pilot (UAV), Bayraktar TB2, a intrat în dotarea Forțelor Terestre române
După recepționarea primului lot de drone, armata română va trece la efectuarea etapelor de antrenament, iar, la începutul lunii viitoare, piloții români vor face primele zboruri de instrucție.
Conform Ministerului Apărării Naționale (MapN), achiziția sistemelor de aeronave fără echipaj uman la bord (UAV) Bayraktar TB2 contribuie la realizarea obiectivelor Programului de transformare a Armatei României, până în 2040, și are în vedere implementarea țintelor de capabilități ale țării noastre în cadrul procesului NATO de planificare a apărării.
Achiziția sistemului de drone turcești Bayraktar a fost aprobată în primăvara lui 2023, valoarea achiziției fiind de 321 milioane de dolari. MApN va primi și drone Watchkeeper, după ce, la finalul lui 2022, MApN și compania Elbit Systems au semnat un contract pentru achiziția a șapte sisteme de drone Watchkeeper X. Fiecare sistem dispune de un centru de comandă și control la sol și trei drone. MApN se va dota astfel cu 21 de drone Watchkeeper X. Aceste Watchkeeper vor fi produse prin implicarea directă a industriei de apărare din România.
Prin această achiziție vor fi asigurate echipamente cu destinație militară și sisteme de armament în sprijinul unor categorii și comandamente de forțe ale armatei, pentru realizarea unor structuri de forțe flexibile, cu un spectru larg de capabilități specifice secolului al XXI-lea, cu mijloace care să îi asigure supraviețuirea în câmpul tactic, o cunoaștere extinsă a situației din teren și o putere de foc mărită, a transmis MApN.
În prezent, Batalionul 184 Senzori și Apărare Antiaeriană din Timișoara se pregătește intens pentru recepționarea și operaționalizarea acestor sisteme. La momentul actual, prin integrarea companiei Bayraktar și extinderea celorlalte capabilități, abordăm diferit problematica, dezvoltând mai mult partea de senzori. Practic, este o adaptare și a Forțelor Terestre.
Noi suntem doar un element al schimbării și în esență suntem un batalion unicat, fiindcă nu mai există unul similar cu atâtea specialități și tehnică. Ce aduce nou acest sistem este un mod inedit de a vedea lucrurile și de a lucra. Este o capabilitate achiziționată pentru sprijinul acțiunilor forțelor terestre. Aduce, practic, în punctul de comandă, imaginea pe care o vede UAV-ul, astfel încât comandanții să poată lua cea mai bună decizie, având la dispoziție imaginea câmpului de luptă în timp real, a explicat, pentru Observatorul militar, comandantul unității, locotenent-colonel Petru Berinde.
Acesta a adăugat că principalul avantaj al acestei drone este anduranța foarte mare în zbor, de până la 27 de ore, în funcție de încărcare. Totodată, poate supraveghea o zonă foarte mare datorită echipamentelor pe care le are în complet. Poate fi dislocată pentru a extinde zona de supraveghere, chiar pe întreg teritoriul național.
În viitor, infrastructura de la Timișoara va fi utilă și pentru sistemele Watchkeeper, care vor intra, de asemenea, în dotarea batalionului. Pe lângă infrastructură, operarea noilor sisteme necesită personal pregătit.
În acest sens, unitatea, cu sprijinul eșaloanelor superioare, desfășoară un amplu proces de recrutare. Batalionul 184 Senzori și Apărare Antiaeriană Timiș a recepționat primul sistem Bayraktar, urmând ca, până în primăvara anului viitor, să aibă structura integrală dotată cu tehnică nouă și personal instruit, astfel încât să poată să genereze și să operaționalizeze o capabilitate nouă pentru Forțele Terestre și Armata României, a încheiat Berinde.
Dronele Bayraktar sunt aparate de zbor fără pilot care pot atinge viteza maximă de 222 km/h. Au o rază de acțiune de 4.000 de km, pot atinge o altitudine de 7.600 de metri și dispun de o autonomie de 27 de ore de zbor. Vor fi achiziționate trei sisteme de drone, fiecare dotat cu șase aparate. În total, Armata României, va avea în dotare de 18 drone Bayraktar TB2
Drona propriu-zisă este ghidată dintr-un punct de comandă de la sol. Sistemul include un terminal de date, un terminal video pentru imagini la distanță, prin intermediul căruia soldații din teren pot vedea cum acționează aparatul fără pilot, precum și un alt post de comandă echipat cu radar. Dronele Bayraktar pot executa misiuni de supraveghere sau de atac.
Bayraktar TB2 poate fi echipată cu doua tipuri de rachete. Una de 21,5 kg, care poate distruge inclusiv tancuri sau nave de război, și una de 7 kg, eficientă împotriva blindatelor ușoare. Ambele rachete pot fi lansate de la o distanță de până la opt kilometri de țintă, timpul până la impact fiind de maximum 80 de secunde.
Dronele Bayraktar TB2 au fost considerate, la începutul conflictului din Ucraina, printre cele mai performante arme ale Kievului. (L. Anghel).
Administratie
„SustenAbilitate 2.0”, opțional nou pentru elevii de clasa a IX-a
Din anul școlar viitor, elevii de clasa a IX-a vor putea alege disciplina opțională „SustenAbilitate 2.0”, axată pe dezvoltarea durabilă și pe provocările de mediu, economice și sociale.
Trei dimensiuni ale sustenabilității
Programa propusă abordează trei direcții: protejarea resurselor naturale și a ecosistemelor, dezvoltarea unei economii echitabile și eficiente, care limitează risipa și inegalitățile, precum și consolidarea echității și coeziunii sociale. Aceasta din urmă include teme precum accesul la educație și sănătate și participarea democratică.
De la schimbări climatice la economia circulară
Printre temele opționalului se numără educația, egalitatea și justiția; mediul și schimbările climatice; nutriția, alimentația și securitatea alimentară; comunitățile durabile și energia; antreprenoriatul și economia circulară.
Cursul se va încheia cu un proiect integrator, care va include organizarea unui eveniment final și dezvoltarea de parteneriate pentru susținerea obiectivelor de dezvoltare durabilă.
Administratie
ZoologyCon aduce la București cercetători din 26 de țări
Ministra Culturii, Ioana Ciocan, a participat la deschiderea celei de-a XIII-a ediții a ZoologyCon, congres internațional organizat de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.
Cercetare zoologică, de la biodiversitate la tehnologii moderne
Congresul are loc în perioada 4–6 noiembrie, la Biblioteca Academiei Române, și reunește 289 de participanți din 26 de țări. Programul cuprinde 163 de contribuții științifice, cu teme precum evoluția și clasificarea speciilor, ecologia animalelor, conservarea biodiversității și folosirea tehnologiilor moderne în cercetarea zoologică.
La eveniment sunt programate conferințe susținute de specialiști din România, Spania, Bulgaria, Portugalia, Ungaria și Norvegia, precum și sesiuni de postere. Două conferințe plenare vor aborda aniversarea Academiei Române și istoria științei în România.
Muzeele, între cercetare și educație
În mesajul transmis la deschiderea congresului, Ioana Ciocan a evidențiat munca cercetătorilor, muzeografilor și conservatorilor în studierea și păstrarea colecțiilor. Ministra a subliniat, de asemenea, rolul muzeului în prezentarea rezultatelor cercetării către public și în educația copiilor.
Expoziție de ilustrație științifică și timbre cu animale preistorice
Programul include vernisajul expoziției „Illustratorium.RO”, care prezintă lucrări ale ilustratoarei științifice Denitsa Peneva. Tot în cadrul congresului va fi lansată emisiunea filatelică „Animale preistorice”, realizată de Romfilatelia.
Administratie
Președintele PSD Ploiești – Bogdan Toader: „Balcoanele închise nu vor aduce taxe noi și nici birocrație inutilă pentru ploieșteni”
Președintele PSD Ploiești și deputatul Bogdan Toader transmite că ploieștenii nu vor fi obligați să plătească taxe noi și nici nu vor avea impozitul majorat pentru balcoanele închise. Declarația vine în contextul îngrijorărilor apărute după adoptarea noului Cod al Urbanismului, act normativ inclus ca jalon obligatoriu în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
Toader spune că este nevoie de clarificări privind aplicarea prevederilor referitoare la intrarea în legalitate a balcoanelor închise în ultimii ani și le transmite locuitorilor că situația nu ar trebui să se transforme într-o nouă povară financiară sau administrativă.
„Nu vor exista taxe noi, iar impozitul nu se va dubla”
Potrivit deputatului, termenul prevăzut până în august 2027 oferă timpul necesar pentru examinarea problemelor apărute în aplicarea legii și pentru identificarea unor soluții. Ministrul Alexandru Stoica urmează să inventarieze aceste situații și să transmită Parlamentului o analiză tehnică, pe baza căreia cadrul legislativ ar putea fi modificat.
Bogdan Toader afirmă că eventualele intervenții trebuie să ofere mai multă claritate și predictibilitate proprietarilor, nu să genereze costuri suplimentare. „Ca deputat și președinte al PSD Ploiești, vă asigur că nu vor exista taxe noi, iar impozitul nu se va dubla”, a transmis acesta.
Fără drumuri inutile după documente vechi
Un alt aspect semnalat de președintele PSD Ploiești privește riscul ca proprietarii să fie puși să caute documente vechi sau să parcurgă proceduri administrative complicate pentru lucrări realizate cu mulți ani în urmă. Toader susține că ploieștenii nu ar trebui trimiși de la o instituție la alta pentru acte aferente unor intervenții făcute chiar și în urmă cu 15 ani.
El atrage atenția și asupra situațiilor în care balcoanele au fost închise în cadrul lucrărilor de anvelopare a blocurilor. În aceste cazuri, susține deputatul, responsabilitatea pentru autorizare și cadastrare a revenit primăriilor, nu locatarilor.
Demersuri în Parlament și la Consiliul Local
Bogdan Toader afirmă că va susține în Parlament o inițiativă legislativă menită să ofere siguranță juridică proprietarilor și să evite apariția unor obligații birocratice inutile. Acesta spune că va sprijini demersuri în același sens și la nivelul Consiliului Local al Municipiului Ploiești.
„Voi susține în Parlament o lege care aduce siguranță juridică ploieștenilor, nu birocrație. Același demers îl voi susține și la nivelul Consiliului Local al Municipiului Ploiești”, a declarat Bogdan Toader.
Mesajul său este adresat locuitorilor care au închis balcoanele și care se tem că noile prevederi ar putea duce la taxe suplimentare ori la proceduri dificile. Toader spune că soluția trebuie să țină cont de situațiile existente, să clarifice responsabilitățile autorităților și să îi protejeze pe cetățeni de costuri și formalități nejustificate.
-
Exclusivacum 2 zilePoliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze
-
Exclusivacum o ziPOLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM
-
Exclusivacum 5 zileReforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”
-
Exclusivacum 23 de oreOPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat
-
Exclusivacum 5 zilePoliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura
-
Exclusivacum o ziM.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă
-
Exclusivacum 4 zileMinisterul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”




