Connect with us

Featured

57 % dintre francezi vor demisia lui Emmanuel Macron dacă pierde alegerile legislative anticipate de pe 30 iunie și 7 iulie.

Publicat

pe

Este rezultatul unui sondaj al Institutului CSA pentru CNEWS, Europe 1 și Journal de Dimanche.

Pentru tranșa de vârstă de 18-24 de ani, cei care așteaptă demisia după legislativele anticipate pierdute crește la 76 %. Întrebarea a fost lansată voluntar vagă, astfel că înfrângerea lui Macron poate merge de la o majoritate absolută a opoziției reprezentată de dreapta populistă RN (Ressemblement Național) până la haos sau eșecul președintelui de a obține o majoritate cu care să poată guverna. Doar cei de peste 65 de ani nu vor demisia în caz de eșec a lui Emmanuel Macron. Doar 47 % dintre cei peste 65 de ani sunt pentru o demisie în caz de eșec.

Alegerile legislative anticipate din Franța sunt cea mai importantă consecință directă a rezultatelor de la alegerile europarlamentare. Pe lângă minikrachul Bursei din Paris care a pierdut peste 6 % într-o săptămână. Aceste alegeri din Franța sunt importante și pentru restul UE și deci și pentru România: continuarea războiului din Ucraina și federalizarea Europei care ar trebui să înceapă de la 1 ianuarie 2025. Rezultatele foarte bune ale dreptei naționale populiste (așa-zisa extremă dreaptă) reprezentată de RN au fost pe larg anticipate de toate institutele de sondare. Emmanuel Macron și echipa lui știau la ce să se aștepte. Macron a recunoscut că se aștepta la o moțiune de cenzură în toamnă ce ar fi avut toate șansele să fie votată.

Într-o conferință de presă de pe 12 iunie 2024, cu 18 zile înainte de primul tur, Macron s-a explicat pe larg și le-a răspuns întrebărilor, unele foarte agresive, ale ziariștilor. Strategia sa e destul de simplă. Vrea să-și extindă majoritatea atât la dreapta, în dauna partidului LR (Les Republicaines) conservator, cât și la stânga în dauna Partidului Socialist, partid social-democrat. De altfel, când a venit la putere în 2017, Macron printr-un fals centru (smuls de la stânga) a reușit să-i prădeze atât pe conservatori cât și pe socialiști, creând o majoritate fără caracter, susținut de miliardari, de oligarhi cum sunt Bernard Arnault, Xavier Niel etc. Alegerile anticipate declanșate de președintele francez sunt o lovitură de poker comparată de mulți analiști cu o lovitură de stat.

Franța se găsește într-o foarte complicată situație economică, cu o datorie de peste 3 000 de miliarde de euro, 120 % din PIB. Macron, partidul său și miliardarii care-i susțin au fost incapabili să restabilească o creștere economică sănătoasă. Franța e pe buza recesiunii. Emmanuel Macron și partidul său prezidențial, Renaissance, au de partea lor pensionarii, locuitorii cartierelor bogate din marile orașe și sunt finanțați și susținuți prin presa pe care o dețin vreo 7-8 miliardari. Stânga și dreapta populară națională, celelalte două blocuri aproape egale cu „centrul” lui Macron, sunt votate și susținute de micile orașe, de locuitorii periferiilor și de lumea rurală. Ruptura dintre cele două lumi, dintre bogați și săraci, s-a adâncit până la explozie, cum s-a văzut cu mișcarea „vestelor galbene”, îngenunchiată de Macron și de lumea înstărită.

Pentru prima dată după 70 de ani lumea populară, dreapta populară sau stânga, care altădată îl vota pe Georges Marchais și Partidul Comunist Francez, prietenii lui Nicolae Ceaușescu, are șansa de a prelua puterea în Franța, în dauna burgheziei. Schimbarea ar fi una de mare impact european și internațional. Franța e specialistă în a provoca revoluții și pentru alții. Războiul din Ucraina, federalizarea programată a Europei și bursele vor trebui să țină cont.

În alocuțiunea și conferința sa de presă, Emmanuel Macron și-a speriat cât a putut electoratul fidel. A vorbit de mai multe ori despre pensii (mari!) și eventuala lor neplată, de exemplu. Despre pierderea avantajelor pe care cei avuți o riscă dacă vine la putere Marine Le Pen și lumea săracă pe care aceasta o reprezintă. A trecut foarte rapid peste conflictul din Ucraina. Știe că francezii nu-l urmează în delirurile lui războinice de copil îngâmfat și iresponsabil, la dispoziția marelui capital internațional. Programul său politic e unul compact burghez, europeist și ultraliberal. „Macron nu e reprezentantul celor bogați ci a celor foarte bogați” – François Hollande, fostul președinte și șef al lui Macron. În alocuțiunea sa, Macron nu a scos nici un cuvânt despre totala sa aliniere la Washington și la marea finanță globală. Printre „marile” și „revoluționarele” măsuri anunțate în conferința sa de presă e și cea privind interzicerea telefonului mobil pentru cei mai mici de 11 ani.

Mai mulți specialiști în drept constituțional au depus la Consiliul Constituțional (Curtea Constituțională) o contestație asupra legalității decretului care încadrează organizarea alegerilor anticipate prin care cer anularea decretului prezidențial. Timpul prea scurt face imposibil de aplicat recomandările constituționale pentru niște alegeri de o asemenea importanță.

Petru Romoșan

Administratie

Peste 650 de școli vor primi finanțare pentru prevenirea abandonului școlar

Publicat

pe

De

Peste 650 de unități de învățământ vor beneficia de finanțare prin proiectul PRIMII – „Program pentru Reușita Învățământului Primar prin Măsuri Integrate de Intervenție”. Inițiativa urmărește să prevină analfabetismul funcțional și abandonul școlar, prin sprijin acordat elevilor din ciclul primar.

Lista finală a proiectelor selectate pentru finanțare a fost publicată. Programul se adresează școlilor în care riscul de părăsire timpurie a educației și de abandon școlar este considerat mare sau foarte mare.

Sprijin pentru elevii din școlile cu risc ridicat

În proiect vor fi incluși toți elevii de nivel primar din unitățile de învățământ selectate, atât din unitățile cu personalitate juridică, cât și din structurile arondate.

Selecția școlilor a ținut cont de încadrarea în categoriile de risc stabilite prin Mecanismul de Avertizare Timpurie în Educație (MATE) și de gradul de marginalizare comunitară, evaluat pe baza indicelui UNICEF.

Activități adaptate nevoilor elevilor

Finanțarea va putea fi folosită pentru intervenții menite să răspundă dificultăților de învățare și riscului de abandon. Printre activitățile eligibile se numără lecțiile individualizate și programele de recuperare, precum și activitățile extracurriculare și extrașcolare.

Proiectele pot acoperi și costurile pentru hrana elevilor participanți, materialele didactice și resursele educaționale necesare activităților remediale și de sprijin.

Consiliere pentru elevi și părinți

O altă componentă vizează consilierea și terapia. Sunt prevăzute servicii de consiliere și orientare școlară pentru elevi, precum și consiliere parentală.

Prin combinarea sprijinului educațional cu măsuri sociale și de consiliere, programul urmărește să îi ajute pe elevi să depășească dificultățile de învățare și să rămână în sistemul de educație.

Citeste in continuare

Administratie

„SustenAbilitate 2.0”, opțional nou pentru elevii de clasa a IX-a

Publicat

pe

De

Din anul școlar viitor, elevii de clasa a IX-a vor putea alege disciplina opțională „SustenAbilitate 2.0”, axată pe dezvoltarea durabilă și pe provocările de mediu, economice și sociale.

Trei dimensiuni ale sustenabilității

Programa propusă abordează trei direcții: protejarea resurselor naturale și a ecosistemelor, dezvoltarea unei economii echitabile și eficiente, care limitează risipa și inegalitățile, precum și consolidarea echității și coeziunii sociale. Aceasta din urmă include teme precum accesul la educație și sănătate și participarea democratică.

De la schimbări climatice la economia circulară

Printre temele opționalului se numără educația, egalitatea și justiția; mediul și schimbările climatice; nutriția, alimentația și securitatea alimentară; comunitățile durabile și energia; antreprenoriatul și economia circulară.

Cursul se va încheia cu un proiect integrator, care va include organizarea unui eveniment final și dezvoltarea de parteneriate pentru susținerea obiectivelor de dezvoltare durabilă.

Citeste in continuare

Administratie

ZoologyCon aduce la București cercetători din 26 de țări

Publicat

pe

De

Ministra Culturii, Ioana Ciocan, a participat la deschiderea celei de-a XIII-a ediții a ZoologyCon, congres internațional organizat de Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”.

Cercetare zoologică, de la biodiversitate la tehnologii moderne

Congresul are loc în perioada 4–6 noiembrie, la Biblioteca Academiei Române, și reunește 289 de participanți din 26 de țări. Programul cuprinde 163 de contribuții științifice, cu teme precum evoluția și clasificarea speciilor, ecologia animalelor, conservarea biodiversității și folosirea tehnologiilor moderne în cercetarea zoologică.

La eveniment sunt programate conferințe susținute de specialiști din România, Spania, Bulgaria, Portugalia, Ungaria și Norvegia, precum și sesiuni de postere. Două conferințe plenare vor aborda aniversarea Academiei Române și istoria științei în România.

Muzeele, între cercetare și educație

În mesajul transmis la deschiderea congresului, Ioana Ciocan a evidențiat munca cercetătorilor, muzeografilor și conservatorilor în studierea și păstrarea colecțiilor. Ministra a subliniat, de asemenea, rolul muzeului în prezentarea rezultatelor cercetării către public și în educația copiilor.

Expoziție de ilustrație științifică și timbre cu animale preistorice

Programul include vernisajul expoziției „Illustratorium.RO”, care prezintă lucrări ale ilustratoarei științifice Denitsa Peneva. Tot în cadrul congresului va fi lansată emisiunea filatelică „Animale preistorice”, realizată de Romfilatelia.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv23 de ore ago

OPERAȚIUNEA PREDATORUL: Cum a transformat IPJ Prahova amprentarea, girofarul în șanț și sigiliile false pe gaze într-o doctrină de hărțuire de stat

De la WhatsApp-ul cu buletine și dosare penale, la amprentări pe normă, sigilii false pe gaze și răfuieli amoroase cu...

Exclusivo zi ago

M.A.I. – Chestorul cu vilă și Duster de la stat: cum arată „naveta de lux” pe banii fraierilor în uniformă

Navetă cu girofar în buzunar: Dusterul instituției, taxi personal de la vilă la birou Unul dintre cei mai bine plătiți...

Exclusivo zi ago

POLIȚIA PENITENCIARĂ DE LA TÂRGȘOR, ÎN PRIMĂ LINIE FĂRĂ TRUPE: LIDERUL ADRIAN GRIGOROIU CERE GRUPĂ DE INTERVENȚIE ACUM

TÂRGȘOR SE FACE MARE, DAR STATUL DE FUNCȚII RĂMÂNE MIC. ȘI LAȘ. Liderul sindical Adrian Grigoroiu strigă „alarmă!”, Ministerul Justiției...

Exclusivo zi ago

Guvernul României – campion mondial la „temporar pe viață”. Povestea unui interimat din MAI care sfidează legea din 2017

Imaginați-vă următoarea scenă: Intră cineva într-un birou de stat și întreabă: – Bună ziua, cine e secretar general adjunct la...

Exclusiv2 zile ago

I.P.J. Prahova & „Structuri SRL”: de la girofar în șanț la amprentare abuzivă și sigiliu fals pe gaze

Cronica unui stat borfaș, în care uniforma nu mai apără cetățeanul, ci îl hărțuiește „cu acte în regulă” Când articolele...

Exclusiv2 zile ago

Statul vrea „pensia la retur”: cum îi aleargă MAI pe pensionari după banii plătiți legal

Statul face oferta vieții: plătești, te pensionezi, apoi dai totul înapoi Aproximativ 700 de foști polițiști, jandarmi, pompieri și polițiști...

Exclusiv2 zile ago

Poliția Penitenciară, trădată la vârf: 18 luni de mandat Burcu și o încredere făcută praf

Burcu, directorul-general-în-rate: 18 luni de mandat, zero loialitate, maxim tupeu! Sindicatele i-au ținut spatele, el a băgat cuțitul. Reforma Poliției...

Exclusiv3 zile ago

Regele Rex s-a mutat la MAI. Lon L. Fuller își dă cu jurisprudența de pământ în România

Regele Rex, reîncarnat în uniformă albastră În manualele de drept, povestea regelui Rex e ficțiune. În România, Ministerul Afacerilor Interne...

Exclusiv4 zile ago

Ministerul Afacerilor Interne, SRL Feudal: Legea e secretă, șefii sunt veșnici, iar plângerile se spală „în familie”

Ministerul Afacerilor Interne, manual de medievalism administrativ Sindicatul Polițiștilor S.P.R. „Diamantul” deschide ușa unui muzeu viu al despotismului administrativ: Ministerul...

Exclusiv5 zile ago

Poliția Română, prinsă cu „tombola” în școli și cu sporurile la discount. Tribunalul bate obrazul, „Diamantul” taie factura

De la telefoane „câștigate” la tombolă pentru viitori polițiști, până la sporuri calculate „din burtă” și contribuții reținute fără noimă,...

Exclusiv5 zile ago

Reforma de noapte la ANP: șefii au o săptămână, oamenii o singură noapte. Burcu vrea sindicate zombie la „dialog”

În penitenciare, lumea fierbe. Oamenii întreabă, civilizat, omenește: Unde voi lucra? Ce atribuții voi avea? Pierd drepturi? Cine își asumă...

Exclusiv5 zile ago

2 euro, dar să doară: Europa își ia „taxă de nervi” pe fiecare pachet din China

Uniunea Europeană s-a trezit, din nou, cu o idee strălucită: de la 1 noiembrie 2026, fiecare articol comandat online din...

Exclusiv6 zile ago

M.A.I. – „Funcționar public cu statut special”: prostul statului, cu normă întreagă și pensie la ofertă

De ce să nu te faci polițist în România: îți iei adio de la drepturi, îți iei țeapă la bani...

Exclusivo săptămână ago

Juriștii cameleon de la IGPR: polițiști la leafă, contabili la minte, avocați împotriva propriului salariu

Avocatul „Diavolului”? Nu, Avocatul împotriva propriului portofel Îți poți imagina un avocat care intră în sală, își drege vocea și...

Exclusivo săptămână ago

Poliția Capitalei se „reorganizează”: se taie criminalistica, se umflă organigrama și se plimbă scaunele dintr-o cameră în alta

Consiliu de conducere la DGPMB: se mișcă hârtiile, nu și străzile La sediul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv