Sub conducerea preşedintelui Vladimir Putin, Rusia a invadat Ucraina presupunând că înfrângerea ţării va fi rapidă şi completă şi că va aduce Rusia la graniţa de est a NATO. Rusia nu a reuşit să-şi atingă obiectivele, desigur, interpretând greşit informaţiile despre apărarea Ucrainei şi subestimând intenţiile Statelor Unite şi ale Germaniei, despre care Moscova a presupus că vor veni cu un un fel de rezoluţie atunci când petrolul rusesc ar înceta să mai ajungă la alte state. În schimb, SUA au trimis cantităţi masive de arme la Kiev, Germania s-a descurcat cu lipsa energiei ruseşti, iar Ucraina a continuat să deţină cea mai mare parte a teritoriul său.

Problema esenţială a fost că armata rusă nu era pregătită să ducă războiul. Din acest motiv, Putin a adus Grupul Wagner, organizaţia privată de apărare în cadrul căreia a părut avea mai multă încredere decât în proprii săi comandanţi. Grupul Wagner şi personalul superior rusesc s-au implicat în bătălii progresiv de intense privind strategia şi alocarea proviziilor, culminând cu o insurecţie şi, mai târziu, un accident aviatic care l-a ucis pe comandantul Wagner. De atunci, Putin a fost nevoit să se bazeze pe comanda armatei convenţionale, ceea ce a dus la incapacitatea de a impune o victorie decisivă.

Există multe speculaţii cu privire la motivele pentru care nu a reuşit să facă acest lucru. Teoria mea este că lui Putin i-au lipsit persoanele competente de schimb. Cu toate acestea, în ultima săptămână, a început să scoată din funcţie mai multe persoane, fie concediind, fie demiţând oficiali ai apărării sau comandanţi militari, în timp ce îi înlocuia pe cei din armată şi domeniul apărării cu oameni cu experienţă în economie.

O parte dintre cei de la vârful de comandă au fost arestaţi sub acuzaţii de corupţie. Putin a explicat că războiul din Ucraina a fost o chestiune economică la fel de mult ca şi una militară, iar scutirea de aceşti lideri nu a fost cauzată de eşecul lor, ci de nevoia de expertiză economică. El i-a concediat cu asigurarea că sunt în continuare în măsură să ghideze armata. A fost o ciudăţenie de situaţie care mi-a amintit de concedierea unor directori de afaceri prin plasarea lor în funcţii importante, poziţii importante, permiţându-le să salveze aparenţele şi, în mod ideal, să prevină represaliile.

Raţionamentul din spatele remanierii a devenit mai clar la sfârşitul săptămânii trecute, când Putin a oferit un acord de pace bazat pe împărţirea Ucrainei de-a lungul actualelor linii de front. (Propunerea a venit prin intermediul unor surse de la Reuters, mai degrabă decât prin canale diplomatice, oferindu-i lui Putin şansa de a o nega oficial). Aceasta a fost urmată de o ofensivă asupra Harkovului.

Cu alte cuvinte, Putin a propus pacea, dar a omis să menţioneze că va folosi timpul necesar Occidentului pentru evaluarea planului pentru a ataca sau muta linia frontului. De asemenea, el s-a întâlnit cu preşedintele chinez Xi Jinping înainte de propunere, probabil pentru a cere un ajutor material sau ofensiv – o strategie menită să distragă atenţia Washingtonului. China a înconjurat pentru scurt timp Taiwanul cu nave, dar de atunci le-a rechemat la bază. Astfel a luat sfârşit „ameninţarea” Chinei de a deschide un al doilea front.

Ceea ce este interesant la propunerea lui Putin este că, deşi atractivă pentru duşmanii săi, ea nu rezolvă în mod esenţial problema de profunzime strategică a Rusiei. Ea ar pune capăt unui război care aduce costuri uriaşe Ucrainei şi statelor aliate, lăsând o mare parte din Ucraina intactă, dar războiul s-ar încheia la fel. Nici ar realiza prea multe în plan personal pentru Putin, care trebuie să iasă dintr-un fiasco de doi ani cu mai multe lucruri de arătat decât tentative de insurecţie, atacuri teroriste la Moscova şi conducerea ucraineană încă în funcţie.

În acest moment, Putin se luptă pentru propria credibilitate şi, prin urmare, pentru moştenirea sa. El a trebuit să facă un gest faţă de ţara sa obosită de război – atractiv în sine, dar deocamdată doar conceptual. Următorul pas trebuie să fie stabilirea unui front stabil pe care să lucreze. Ceea ce pare să se întâmple este că Putin recunoaşte slăbiciunea armatei sale şi încearcă să îşi limiteze responsabilitatea pentru insuficienţele acesteia printr-o remaniere ciudată a personalului. De asemenea, el încearcă să forţeze SUA să accepte reguli vagi pe fondul epuizării publicului din cauza războiului. Există o opoziţie faţă de război, dar nu a fost suficient de puternică pentru a forţa mâna SUA. Şi, probabil, speră că războiul dintre Hamas şi Israel va deturna proviziile americane. Pe scurt, el caută acum o ieşire dintr-un război pe care l-a început, dar pe care nu-şi poate permite să-l ducă până la capăt. (GEORGE FRIEDMAN).