Featured
Proiectul ”Caravana fără bariere ” a început pe 1 aprilie, de ziua păcălelilor, și nu a fost decât o păcăleală, deoarece este o campanie electorală mascată, marca PSD.
Proiectul ”Anul European al Tineretului Generaţia fără bariere – Suntem altfel”, finanțat prin Grantul Erasmus+ are ca obiect prevenirea consumului de droguri şi promovarea sănătăţii mintale și prevede o serie de acțiuni care se vor desfășura pe parcursul lunii aprilie în 20 de centre universitare.
(Preluare – Anchetatorii.ro):
Campania de informare a fost conferinţa de training, care s-a desfășurat în perioada 1 – 3 aprilie 2024, în județul Brașov, cu scopul de a forma studenţii participanţi care vor disemina informaţiile dobândite în cadrul celui de-al doilea eveniment, respectiv Caravana, care a avut loc în perioada 4-26 aprilie 2024, în 20 de centre universitare din România: Suceava, Iași, Bacău, Galați, Constanța, București, Ploiești, Târgoviște, Pitești, Brașov, Sibiu, Târgu Mureș, Cluj, Baia Mare, Oradea, Arad, Timișoara, Târgu Jiu, Petroșani și Craiova.
Instituțiile partenere acestui eveniment au fost: Ministerul Afacerilor Interne; Agenția Națională Antidrog; Poliția Română; Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane; Ministerul Sănătăţii; Ministerul Educației; Ministerul Justiției; Administrația Națională a Penitenciarelor; Autoritatea Națională pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție; Consiliul Național al Rectorilor; Centrul Național de Sănătate Mintală și Lupta Antidrog; Teen Challenge România; ICEU Training Group; Federațiie Studențești.
Proiectul ”Caravana fără bariere ” a început pe 1 aprilie, de ziua păcălelilor, și nu a fost decât o păcăleală, deoarece este o campanie electorală mascată, marca PSD.
Cu toate că în Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse există o direcție pentru tineret și o direcție de proiecte Erasmus, pentru aceast proiect Erasmus+ pentru tineret, manager de proiect a fost Anca Beu din cadrul altui departament.
În fapt, acest proiect nu are decât două componente: campania electorală PSD și deturnarea de fonduri europene prin programul Erasmus+.
În cadrul caravanei ”Fără bariere” – TOT adevărul despre droguri, elevilor și studenților prezenți în sală le-au vorbit foști consumatori de droguri de la centrul TeenChallenge, singurul centru privat din România care nu poate rezolva situația zecilor de tineri din țara noastră aflați în aceeași situație. Aceștia au descris experiențele pe care le-au avut, sau modul în care drogurile le-au distrus relațiile cu familia, disperarea și epuizarea părinților, dar mai ales le-auvorbit despre neputința de a renunța la droguri și despre consecințele consumului de droguri asupra sănătății.
Moderatorul acestui program s-a străduit, de fiecare dată fără succes, să animeze sala, începând cu mici glumițe la care sala nu a reacționat deloc, urmate de prezentările participanților: reprezentanții IPJ, ANA – Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, Inspectoratele Județene de Jandarmi, Centrul Național de Sănătate Mintală și nu în ultimul rând, reprezentanții locali ai PSD.
Interacțiunea cu cei din sală a fost redusă la răspunsurile la câteva întrebări anonime pe care le-ar fi adresat unii dintre cei prezenți prin scanarea codului QR de pe ecrane și pe care moderatorul le-a citit după o tabletă, în timp ce pentru două sau trei întrebări directe către sală s-au ridicat doar puține mâini, aceasta fiind toată dinamica și interacțiunea.
Totul s-a terminat rapid, la fel de rapid probabil cum au și organizat, după aproximativ o oră, cu toate că orice conferință antidrog are, de obicei, o durată de 2-3 ore.
În postarea din 19 aprilie de pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse se poate observa o fotografie în care apar cei doi șoferi ai ministerului, în speță Mitică și Nicușor, care nu știm în ce rol au avut în cadrul evenimentului: de speakeri sau de consumatori.


Interesant este că la acest eveniment au participat în afară de studenți și elevi, și nu putem să nu ne întrebăm dacă participarea elevilor la aceste evenimente a avut loc în urma unor parteneriate între Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și Inspectoratele școlare județene, sau dacă au existat acorduri ale părinților pentru postările de pe site-ul oficial al Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse pentru ca imagine acestora să fie făcută publică.


Impactul acestei campanii antidrog, după cum se poate observa pe site-ul Ministerului Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, este aproape nul, fiind un eveniment prin care nu s-a dorit decât campanie PSD și deturnare de fonduri europene prin programul Erasmus +. Mai mult, din cauza acestei așa-zise campanii pot fi puse în pericol alte campanii antidrog făcute de specialiști, deoarece așa cum s-a putut observa, pe parcursul acesteia, cu mici excepții, au vorbit doar indivizi aflați în treabă.
Exclusiv
AMNEZIE GENERALĂ ÎN CASA POPORULUI: CUM SE JOACĂ „DE-A DEBILAȚII” PARLAMENTARII CU PENSIILE MILITARE
În timp ce aleșii neamului se înghesuie la bufetul Parlamentului, proiectul PLx 540/2024 zace într-un sertar cu miros de trădare. Sindicatul „Diamantul” le bate obrazul cu Constituția, dar la partide e liniște de cimitir: se aude doar cum crește nesimțirea politică.
Dacă ar fi după viteza cu care parlamentarii români își măresc propriile privilegii, am fi deja colonizați pe Marte. Când vine vorba însă de pensiile militare și de datoria față de cei care au purtat uniforma, aleșii noștri suferă de o formă rară și convenabilă de paralizie legislativă. Potrivit unei petiții explozive emise recent de Sindicatul Polițiștilor din România „DIAMANTUL”, sub semnătura președintelui Vitalie Josanu, „crema” politicii dâmbovițene a reușit performanța de a transforma o obligație constituțională într-un exercițiu de ignoranță olimpică.
SOMNUL RAȚIUNII NAȘTE… BLOCAJE LEGISLATIVE ÎN CASCADĂ
Deși Curtea Constituțională a dat cu rigla peste degetele legiuitorilor încă din vara anului 2025 (prin celebra Decizie nr. 126/2025), trimițând legea PLx 540/2024 înapoi la „reparat”, aleșii noștri par să fi confundat Camera Deputaților cu o cameră de hibernează. Din toamna trecută și până astăzi, 1 iunie 2026, praful s-a depus pe raportul de punere în acord mai gros decât pe promisiunile electorale din campanie.
Potrivit documentului semnat de Vitalie Josanu, președintele Sindicatului „DIAMANTUL”, reexaminarea legii nu este o invitație la cafea, ci o obligație impusă de Articolul 147 din Constituție. Dar cine să mai citească Legea Fundamentală când ești ocupat cu împărțirea ciolanului prin comisii? Viciile constatate de CCR erau „reparabile”, însă pentru parlamentarul român, efortul intelectual de a îndrepta o lege pare să fie o povară mai mare decât un rucsac plin cu pietre în marș forțat.
„DIAMANTUL” ÎNFRUNTĂ CĂRBUNELE POLITIC: ÎNTREBĂRI PENTRU SURZI
Sătui să vadă cum rezerviștii militari și întreaga familie ocupațională a ordinii publice sunt lăsați la coada priorităților, polițiștii de la „DIAMANTUL” au decis să scoată partidele la tablă. Printr-o petiție adresată tuturor grupurilor parlamentare – de la „greii” PSD și PNL, până la vociferanții de la AUR, USR și UDMR – sindicatul cere un lucru elementar: Asumarea!
Întrebările puse de Vitalie Josanu sunt de o simplitate care probabil provoacă scurtcircuite în mințile politicienilor: „Susțineți sau nu deblocarea legii? Aveți de gând să faceți ceva sau doar așteptați să treacă timpul până la următoarele alegeri?” Este un test de sinceritate pe care clasa noastră politică îl pică regulat, preferând teza comodă a „proiectului nou” în locul reparării celui existent, doar-doar s-o mai amâna plata pensiilor meritate încă vreo câțiva ani.
ȘANTAJUL TRANSPARENȚEI: CINE TACE, SE FACE CĂ UITĂ
Mesajul Sindicatului „DIAMANTUL” este, de data aceasta, unul fără mănuși: tăcerea nu mai este acceptată drept răspuns. În textul petiției se specifică clar că lipsa unei poziții oficiale va fi raportată direct membrilor și opiniei publice. Cu alte cuvinte, polițiștii le transmit aleșilor: „Vă urmărim și vă vom spune pe nume!”
Rămâne de văzut dacă liderii de grup din Camera Deputaților vor avea curajul să iasă din buncărul de indiferență sau dacă vor continua să joace „leapșa” cu drepturile celor care asigură securitatea națională. Până atunci, PLx 540/2024 rămâne monumentul suprem al incompetenței și al lipsei de respect față de uniformă, într-o țară în care legea e doar o sugestie, iar pensia militară – un lux pe care politicienii îl promit doar la televizor. (Cerasela N.).
Sursa: Petiția nr. 31/01.06.2026 emisă de SPR „DIAMANTUL”
Exclusiv
Permisul de conducere, „zălog” pentru amenzile neplătite: Noua regulă care ar putea lăsa zeci de mii de români fără dreptul de a sofa
O schimbare radicală de paradigmă în legislația rutieră și fiscală din România se pregătește să intre în vigoare, vizând direct buzunarele și libertatea de mișcare a șoferilor indisciplinați. Un proiect de Hotărâre de Guvern, aflat în prezent în transparență decizională pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne, introduce un mecanism coercitiv fără precedent: suspendarea automată a permisului de conducere pentru neplata amenzilor rutiere. Potrivit unei analize publicate de Sindicatul Europol, măsura este concepută să elimine portițele prin care contravenienții evitau până acum plata sancțiunilor.
Algoritmul suspendării: 50 de lei neachitați sunt egali cu o zi de „pieton”
Conform noilor reglementări introduse prin OUG nr. 7/2026, șoferii au la dispoziție un termen de 90 de zile de la comunicarea procesului-verbal pentru a-și achita integral amenzile. În caz contrar, dreptul de a conduce este suspendat de drept, printr-un calcul matematic strict: o zi de suspendare pentru fiecare 50 de lei rămași neachitați.
Sursa citată precizează că procesul începe cu o somație obligatorie emisă de organele fiscale locale în termen de maximum 30 de zile de la înregistrarea amenzii. Acest document reprezintă ultimul avertisment oficial înainte ca mecanismul de suspendare să se activeze automat la ora 00:00 a celei de-a treia zi lucrătoare de la expirarea termenului de plată.
„PatrimVen”, brațul digital al statului: Adio, erori umane sau intervenții „pilelor”
Noutatea absolută a acestui proiect constă în automatizarea completă a procesului prin intermediul sistemului informatic „PatrimVen”. Această platformă va asigura comunicarea instantanee între autoritățile fiscale locale și Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări (DGPCI).
Datele șoferilor datornici — de la codul numeric personal și seria procesului-verbal, până la perioada exactă de suspendare — vor fi introduse în sistem în termen de două zile de la expirarea termenului de plată. Din acel moment, suspendarea devine activă în baza de date a Poliției, fără a mai fi necesară intervenția unui agent constatator sau a unui factor uman care ar putea genera erori sau întârzieri.
Colectare forțată sub masca disciplinei rutiere
Miza acestui pachet legislativ este dublă, vizând atât creșterea gradului de conformare a șoferilor la regulile de circulație, cât și alimentarea bugetelor locale. Sindicatul Europol subliniază că măsura este menită să crească „capacitatea financiară a unităților administrativ-teritoriale”, transformând permisul de conducere într-un instrument de presiune fiscală eficient.
Pentru șoferii care decid să plătească datoria în timpul perioadei de suspendare, legislația prevede o rază de speranță: datele sunt actualizate imediat în sistem, iar dreptul de a conduce poate fi redobândit în cel mult două zile lucrătoare de la stingerea obligațiilor de plată. Totuși, până la plata ultimului leu, șoferii care ignoră somațiile vor fi nevoiți să privească mașina din postura de pietoni, într-o tentativă a statului de a impune ordinea prin forța tehnologiei digitale. (Irinel I.).
Exclusiv
Sărbătoare încheiată în spatele gratiilor: Drumul spre casă al unui șofer băut s-a oprit în arestul poliției
O seară care trebuia să fie marcată de liniștea sărbătorii de Rusalii s-a transformat într-o cauză penală pentru un bărbat din județul Mehedinți. Ceea ce trebuia să fie un simplu drum spre casă a devenit o cursă periculoasă, întreruptă brutal de un accident rutier și de intervenția fermă a oamenilor legii. Incidentul subliniază încă o dată riscurile majore la care sunt expuși participanții la trafic atunci când responsabilitatea la volan este înlocuită de consumul de alcool.
Alcool la volan de Rusalii: Accident provocat la miezul nopții în Gura Văii
Evenimentul a avut loc în data de 31 mai 2026, în jurul orei 23:25, când liniștea localității Gura Văii a fost tulburată de un accident rutier. Un bărbat, aflat la volanul autoturismului propriu, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, izbindu-se și provocând pagube materiale însemnate.
Sursa informațiilor, reprezentată de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Mehedinți, precizează că echipajele Biroului Rutier din Drobeta-Turnu Severin au ajuns imediat la fața locului. Testarea cu aparatul etilotest a scos la iveală o realitate alarmantă: o concentrație de 0,85 mg/l alcool pur în aerul expirat, valoare care indică o stare de ebrietate avansată și un pericol iminent pentru siguranța publică.
Refuzul recoltării de probe și cătușele: Șoferul, reținut pentru 24 de ore
Situația juridică a bărbatului s-a complicat în momentul în care acesta a ales să refuze recoltarea probelor biologice necesare pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei. În fața acestei atitudini și a probatoriului existent, polițiștii rutieri au acționat fără ezitare.
Conform procedurilor legale, pe numele conducătorului auto a fost întocmit un dosar penal. Mai mult, polițiștii au dispus măsura reținerii pentru 24 de ore, bărbatul fiind introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Mehedinți. Această măsură privativă de libertate servește drept avertisment dur pentru toți cei care consideră că legile rutiere pot fi ignorate sub influența băuturilor alcoolice.
Zero toleranță pentru alcool: „O singură clipă de inconștiență poate distruge vieți”
Succesul acestei intervenții rapide a fost salutat de conducerea poliției, fiind evidențiat profesionalismul agenților care au prevenit o posibilă tragedie umană. Mesajul transmis de autorități după acest incident este unul de o fermitate absolută: siguranța rutieră nu este negociabilă.
Polițiștii mehedințeni reiterează apelul către toți șoferii să aleagă alternative sigure — taxiuri sau mijloace de transport în comun — în cazul în care au consumat alcool. Intervenția de la Gura Văii demonstrează că vigilența poliției rămâne constantă, indiferent de oră sau sărbătoare, cu scopul clar de a transforma șoselele într-un spațiu sigur pentru toți cetățenii. (Paul D.).
-
Exclusivacum 3 zileJUSTIȚIA A TRAS APA PESTE DECIZIILE ANP: MIRCEA DECU REVINE LA PENITENCIARUL TÂRGȘOR, IAR GUNOIUL ABUZURILOR RĂMÂNE ÎN OGRADA „ȘEFERIMII” DE LA BUCUREȘTI!
-
Exclusivacum 3 zileIPJ Prahova: Gara de Nord a Poliției Române, unde șefii vin cu bilet de peron și pleacă înainte să-și facă nod la cravată
-
Exclusivacum 2 zileMĂRGINENI: PUȘCĂRIA UNDE ȘEFII SE CRED PE PLANTAȚIE ȘI POLIȚIȘTII SUNT „MUTAȚI” DUPĂ TOANELE VĂTAFILOR!
-
Exclusivacum 4 zileLegea salarizării, trecută pe după gard: din „transparență decizională” direct în „comunicate de presă”
-
Exclusivacum o ziFESTIVALUL „RÂSUL-PLÂSUL” PE CERUL PRAHOVEI – ANTIGRINDINA: 21 DE ANI DE RACHETE OARBE ȘI UN DIVORȚ DE 103.000 DE HECTARE
-
Exclusivacum o ziPLx 540/2024: Mortul viu din sertarele Camerei Deputaților și marea „pitulușă” constituțională a aleșilor
-
Exclusivacum 4 zileO nouă democrație la Cotroceni: Nicușor Dan și ședința națională de influențare „legitimă”
-
Exclusivacum 4 zileO nouă performanță la IPJ Brăila: patru ani de șefi provizorii și un singur alcooltest serios



