(Preluare Inpolitics):

De regulă, interviu electoral interesant e o contradicție în termeni, dar uneori apar și excepții. Cazul interviului acordat de un candidat AUR la europarlamentare ziaristei Anca Alexandrescu, la Realitatea Plus, l-am numit pe prof.univ.dr. Radu Baltasiu, unui dintre cei mai apreciați sociologi ai momentului, colaborator al Academiei române. Un interviu din care prezentăm cîteva fragmente, despre legătura dintre suveranism și Dumnezeu, despre dezastrul din educația tinerilor de azi, ori despre motivele pentru care ei îmbrățișează tot mai mult tezele comuniste.

”America e singura care ne poate scoate din relația aceasta toxică germano-rusă în care am încăput”

– A.A. Dle profesor, de ce AUR?

– R.B. Pentru că în momentul de față nu există, prin momentul de față înțelegând deja de acum 4 ani, o alternativă politică care să își asume dimensiunea suveranistă. Acum, mie mi s-a propus să candidez, nu eu m-am cerut, ca să zic așa, în virtutea faptului că am fost cu sufletul și cu fapta alături de Asociația 2012, condusă de George Simion și de gruparea pro-unionistă din jurul său. Este o relație veche între mine și el, între mine și mișcarea unionistă din România și din Basarabia.

– Am văzut, să vă mărturisesc, în weekend, o manifestare care mi-a arătat că AUR parcă e mai apropiat de americani decât toate celelalte partide la un loc.

– A fi suveranist nu înseamnă a nu fi apropiat de americani. O politică inteligentă nu înseamnă să fii cu capul sub nisip. Dimpotrivă, America este superputerea, sau singura superputere, care ne poate scoate din relația aceasta toxică germano-rusă în care am încăput de multă vreme.

– Ce ați făcut dumneavoastră până acum?

– Cred că am scris suficient de multe lucruri pe dimensiunea națională. Cred că ofer o educație „particulară” studenților mei. Chiar superiorii mei ierarhici din facultate au recunoscut acest lucru și nu o dată. Nu mi-a fost cel mai bine, în sensul că mi s-au limitat din cursuri din acest motiv. Că am o atitudine incorectă politic la cursuri.

– Ce n-ați respectat? Ce i-a deranjat?

– În momentul în care vorbești despre masculinitate și feminitate, vorbind despre suprapunerea masculinității cu bărbăția și a feminității cu femeia deja începi să deranjezi. În momentul în care vorbești despre moștenirea culturală interbelică, și mă refer la sociologia românească, deja nu e un subiect foarte confortabil pentru că… Prefer să fiu mai puțin la modă, știți? Și atunci sunt tolerat. Nu am nicio jenă să spun asta colegilor mei din facultate care mă aud. Suntem de prea mulți ani, ne știm deja de prea mulți ani, de 30 de ani în facultate, dar e cazul să știe că eu știu că sunt nu chiar marginalizat, dar nici foarte departe.

Am rugat un student să-mi facă portretul lui Iorga și s-a apucat să mi-l deseneze

– Aveți succes cu acest discurs la studenți? Pentru că se spune că noua generație este mai degrabă înclinată către celălalt tip de abordare.

– Nu foarte mult. Conform cercetărilor pe care eu însumi le-am făcut acum un an, cam 10% dintre studenți mai au o capacitate de a judeca suficient de abstract și de național în același timp. Pentru că odată cu pierderea capacității de a gândi abstract, pierzi și capacitatea de a ”gândi” statul, societatea și în momentul acela nu mai e loc să gândești în termeni naționali. Nu pentru că n-ai fi patriot, ci pentru că nu mai poți să gândești la nivel categorial aceste lucruri. Iar facultatea în ziua de azi nu mai este cea de acum 5 ani, 10 ani, nemaivorbind de cea de acum 30 de ani.

– Cum vin studenții pregătiți din liceu? Pentru că am auzit tot felul de povești.

– Catastrofal. Acum 3 ani l-am rugat pe un student să-mi facă portretul lui Iorga, ca să ia o notă de trecere și omul a început să deseneze. Să-l deseneze pe Iorga. Și acum, nu demult, tot vorbeam despre Înalta Poartă, s-a nimerit să vorbesc despre Imperiul Otoman într-un curs de istorie socială, și o studență foarte ingenuă – nici nu te puteai supăra pe ea – m-a întrerupt și m-a întrebat, domnule profesor, dar ce tot spuneți, ce e poarta aceea? Deci, ăsta este nivelul a peste 80% dintre ei. Asta este România educată.

– Mi-ați spus că nu sunteți politician. Dar ce sunteți?

– Sociolog, un om de știință, sunt și manager. Am decis să-i ajut pe tinerii din această mișcare (AUR n.n.), pentru că eu le-am spus că trebuie să aibă în vedere că nu sunt atât un partid, cât o mișcare. Încă este o diferență majoră între partid și mișcare. Partidul este o grupare de interese și interesele până la urmă pot să deturneze obiectivele inițiale, în timp ce mișcarea reprezintă un crez.

– La înființarea partidului AUR, George Simion a spus că nici o persoană de la partidele aflate la guvernare nu va fi primită în AUR. Ce s-a întâmplat acum de găsim o grămadă de oameni veniți totuși la AUR?

– Sunt două părți ale acestui răspuns. Probabil că a căutat să recruteze pe cei mai competenți. Eu însumi am observat că vechile partide, PSD și PNL, au o masă de profesioniști care se simte insuficient utilizată în interesul național sau deloc. PSD-ul e cel mai bine cotat din acest punct de vedere. Și în al doilea rând lumea se mai răzgândește, mai și greșește. Probabil că dacă ar recunoaște treaba asta, inclusiv George Simion, lucrurile ar fi mai ușoare.

Eminescu ar fi dat cu noi azi de toți pereții. Trăim în ”O scrisoare pierdută”

– Dacă Eminescu ar fi trăit astăzi, s-ar fi aventurat în politică și dacă da, cu ce partid credeți că ar fi rezonat și de ce?

– Cred că ar fi dat cu noi de toți pereții, în primul rând. Și ne-ar fi fost greu să suportăm criticile lui, acei dintre noi care mai avem capacitatea sau dorința de a ne mai și privi în oglindă. Nu doar pentru cum arătăm, ci și ca să vedem concordanța dintre cuvinte și fapte. Și probabil ne-am mai putea îndrepta ținând cont de scrierile lui; și trebuie să ținem cont de scrierile lui. Noi suntem într-o Scrisoare pierdută acum, ar trebui pusă eticheta „Agamița Dandanache” pe cine trebuie.

– Cum vi se pare că a evoluat relația dintre români și maghiarii din Ardeal în ultimele două decenii? Se apropie sau se îndepărtează unii de alții?

– Este foarte complicată această chestiune, pentru că Viktor Orban a avut grijă să inventeze o comunitate maghiară acolo, sub umbrela unei mitologii a Ungariei Mari. Și discriminarea dintre români și maghiari, în sensul că românii sunt discriminați, dacă nu cunosc limba maghiară, nu au dreptul de facto, deși de iure au, să ocupe funcții. Oamenii se înțeleg în continuare între ei, dar formal sunt probleme majore în Transilvania în această chestiune.

Cancel culture e o prostie, ideile nu pot fi arestate

– Cum vi se pare ideea de cancel culture în cazul unor intelectuali care au susținut cauza legionară, fascistă, sovietică sau, mai nou, rusă? Merită ca opera lor să fie marginalizată din cauza viziunilor politice?

– În general, cultura nu poate fi arestată. Sigur, poți să arestezi oameni, dar ideile n-ai cum să le arestezi. Deci, negru pe alb, v-aș spune că este o prostie, o inutilitate. Până la urmă, ideea va ieși mai puternică la suprafață.

Pandemia, un experiment pentru guvernare prin frică

– A fost pandemia o apocalipsă planificată?

– După toate datele pe care le avem în ultima vreme, nu știu dacă cineva chiar a vrut să facă o apocalipsă, dar e clar că s-a „jucat”, s-a dat cu bățul prin gard, s-au jucat de-a Dumnezeu…

– A fost un experiment?

– Este clar că a fost un experiment. Chiar cu câteva luni înainte de COVID-19 s-au întâlnit, au făcut în SUA, într-un oraș, o simulare, unde virusul chiar venea din China. Toate lucrurile au fost pregătite dinainte.

– Există și o parte sociologică a acestui experiment?

– Da, este cea mai mare…

– Au vrut să testeze ceva?

– Au vrut să testeze cum pot guvernele să controleze prin intermediul unei frici la scară globală.

= Și poate cum să ne facă să renunțăm foarte ușor la drepturile noastre?

– Da, inclusiv asta. Libertatea este sub asediu, de altfel generația Z este generația care crede cel mai puțin în libertate dintre toate generațiile de până acum.

Dacă tinerii nu mai au credință, nu mai știu ce este libertatea

– Asta simțiți la studenții dumneavoastră?

– Nu, dar sunt cifre. Arată că o bună parte dintre ei, deși n-au trecut prin comunism, regretă comunismul. În Statele Unite aproape jumătate dintre ei ar fi dispuși să renunțe la libertățile lor individuale pentru un mai bun control, nu e clar al ce. Deci ne îndreptăm benevol către o situație de control social.

– De ce tezele comuniste încep să prindă tot mai mult la tinerii occidentali?

– Pentru că nu mai au credință. Și dacă nu mai au credință, nu mai știu ce este libertatea și pentru că nu mai vor să știe ce e libertatea, sunt inculți. În general cu cât gradul de incultură este mai mare, pe fond de lipsă de credință, cu atat esti mai aproape de stanga. Desi tu poti sa te crezi de dreapta, cum sunt unii pe la noi care își spun de dreapta. Ei sunt, de fapt, neomarxiști, dar spun că sunt de dreapta. Credința în neam, în Dumnezeu e direct proporțională cu capacitatea de a gîndi în abstract, metafizic, pentru că Dumnezeu nu este un Moș Crăciun pe care să-l pui într-o vitrină.