Totuși, acest lucru nu înseamnă că noi, ca țară, ar trebui să adoptăm o politică prin care să acceptăm orice și oricum, așa cum nici vreun alt stat membru al UE nu admite într-o manieră docilă dictatele UE. Clasa politică românească nu se bazează pe sprijinul electoratului românesc, ci pe sprijinul pe care îl primește din diferite structuri ale UE. Tocmai acesta este motivul pentru care se acceptă cu o atât de mare ușurință anumite măsuri aberante sau nepotrivite pentru România.

Ar trebui să se creeze anumite instrumente de negociere între România și UE. Actualul grup de europarlamentari este cu totul și cu totul lipsit de putere și de importanță, pentru că nu a avut niciun rezultat notabil în acest plan. Echipa care ar trebui să lucreze pentru România la Bruxelles este foarte slab pregătită, este politizată, este formată prin relații de prietenie sau chiar rudenie, unii chiar votează, pe față, împotriva României. Guvernul român, la rândul său, negociază foarte rar și foarte slab. Un exemplu recent este negocierea recompensei României pentru că a primit în țară tone de grâu ucrainean.

Se fac fel de fel de concesii, pe care nu ar trebui să le facem, pentru a obține o poziție mai bună pentru fel de fel de personaje din România. Acestea dezavantajează România și pe cetățenii ei. Politicienii ajunși în funcții la Bruxelles prin astfel de concesii își văd de propriile interese și chiar ajung să lucreze în slujba Europei, evitând să voteze măsuri care ar fi benefice pentru România de teama de a nu fi catalogați drept partizani ai țării de proveniență. Din punct de vedere instituțional sau material nu există niciun avantaj al mandatelor acestor persoane pentru țară. Așadar, toată reprezentarea noastră externă la toate nivelurile este de prisos, inutilă și doar consumă resurse importante fără a apăra vreun interes al României.

Una dintre cele mai grave greșeli săvârșite de reprezentanții noștri, cu bună știință sau din incompetență, este graba cu care adoptăm anumite măsuri, fără a judeca posibilele consecințe. România este prima și singura țară (momentan) care a aplicat ad literam programul de decarbonare Green Deal al Europei, deși este un proiect profund greșit. Așa s-a ajuns ca România să aibă cel mai mare cost la energie.

Creșterea economiei românești nu are niciun efect, pentru că deficitele structurale pe care le avem, ca țară, exportă în afara țării creșterea economică. Deși UE ne-a ajutat mult în dezvoltarea noastră pe toate planurile, nu reușim să fructificăm suficient această alianță și nici să ne afirmăm mai mult în cadrul ei. De altfel, ritmul de creștere economică al României este unul foarte lent, lipsit de „sclipiri” și de performanțe cu adevărat admirabile, spre deosebire de vecinii noștri mult mai dezavantajați din punct de vedere geografic și nu numai.

România trăiește pe datorie, iar cel mai mult au de suferit cetățenii de rând. Acest fapt se datorează inclusiv politicii de reducere a ponderii capitalului național. În perioada Statului Paralel s-a desfășurat o luptă permanentă împotriva capitalului autohton, ceea ce a generat diminuarea puterii acestuia. Pe de altă parte, incapacitatea profesională a unora care conduc astăzi politica financiară a țării, incapacitatea de a crea valoare adăugată prin propria economie face ca țara să alunece pe panta impozitării, care duce, până la urmă, la reducerea activității economice. În România, îngrijorător de multe societăți comerciale sau afaceri dispar, pentru că nu mai pot susține povara economică și fiscală pusă pe umerii lor.

Neputând să alimentăm bugetul din surse interne, suntem forțați să ne împrumutăm la nesfârșit. Creșterea economică în România este mai înceată decât rata de îndatorare. Creșterea de investiții din perioada recentă este datorată achiziționării de armament, dar nu aduce plus valoare. Creșterea pe care România o are se datorează creșterii calității activității de management din sectorul privat (care s-a adaptat la condițiile vitrege și rezistă, în pofida pierderilor) și împrumuturilor. Ritmul de împrumutare va continua până când sumele vor fi atât de mari încât nu le vom mai putea susține, caz în care România va trebui să apeleze la împrumuturile ieftine ale FMI, situație extrem de periculoasă pentru țară. În acest caz, se va instala astfel o perioadă de austeritate cu adevărat dură și România va fi nevoită să tranzacționeze active ale statului.

E foarte complicat să ai o soluție economică internă, pentru că asta ar însemna să faci o reformă foarte costisitoare, care va cere acordul populației și nu știu dacă se va obține, pentru că oamenii și-au pierdut încrederea în cei care conduc. Există, însă, un factor de speranță, care este, paradoxal, războiul. Faptul că România devine un reper foarte important în zona asta care se încălzește, Marea Neagră – Orient, faptul că vom avea una dintre cele mai importante baze NATO, în special americane, în România va face ca partenerii noștri strategici să nu lase România să cadă, pentru că nu au niciun interes să aibă o destabilizare politică aici, nu vor să repete istoria Iranului cu șahul, dar vor învăța ceva din istoria Turciei, care, având bazele militare americane acolo, cunoaște o dezvoltare industrială fantastică, chiar dacă din punctul de vedere al condițiilor de trai lucrurile sunt mai puțin satisfăcătoare. Deci noi am putea să avem investiții importante în viitor, în viitorul apropiat chiar.

Mircea Coșea