Sunt câteva lucruri simple dar esențiale care nu se discută despre războiul din Ucraina în România, la fel cum nu se discută nici în Occident. Armata rusă a „ocupat” în Ucraina doar regiuni locuite majoritar de ruși sau de rusofoni: Crimeea, Donetsk, Lugansk, Zaparojia și Herson.

Începând cu 2014, guvernul central de la Kiev a agresat neîntrerupt aceste populații. Au fost peste 14 000 de morți doar în Donbas, ca urmare a bombardamentelor armatei ucrainiene. Limba rusă a fost interzisă în școli și în instituțiile statului. La fel s-a întâmplat și cu celelalte limbi ale minorităților, între care și limba română. Creștinii ortodocși, între care și cei români, sunt supuși persecuțiilor. Partide politice și instituții de presă aparținând minoritățiilor au fost interzise, scoase în afara legii.

Actuala Ucraină, moștenitoarea Republicii Sovietice Socialiste Ucraina, e un stat compozit născut din bunul plac al liderilor comuniști Lenin, Stalin și Hrusciov (vezi Crimeea). Teritorii rusești, poloneze, românești, maghiare au fost atribuite arbitrar RSS Ucraineană de dictatorii comuniști și de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice defuncte.

Bucovina de Nord, cu orașul Cernăuți, capitala Bucovinei, unde a învățat carte Mihai Eminescu cu Aron Pumnul, Hotinul, Basarabia istorică (cu județele Cahul, Bolgrad și Ismail), ținutul Herța, Trancarpatia românească sau Maramureșul de Nord sunt teritorii românești luate cu japca de I.V. Stalin și atribuite Ucrainei.

Armata rusă nu a ocupat, după februarie 2022, regiunile și orașele din vestul Ucrainei care au aparținut Poloniei, României și Ungariei. Deocamdată aceste țări nu și-au exprimat oficial dorința de a recupera teritoriile și populațiile care le-au aparținut istoric. Această atitudine bizară se explică prin apartenența lor la NATO care e condusă de SUA, principalul protector al Ucrainei. Rusia, în schimb, și-a manifestat prin reprezentanți oficiali intenția de a „elibera” și alte regiuni din Ucraina locuite majoritar sau în bună parte de ruși și de vorbitori de limbă rusă. Pentru Rusia deocamdată limita pare a fi fixată la fluviul Nipru.

Recentul ajutor american votat în Congresul SUA, cu voturi bipartite, democrate și republicane, și cu acordul fostului președinte Donald Trump, care conduce „trumpiștii extremiști” din Congres, are ca scop evident prelungirea războiului din Ucraina. Alți morți, alte distrugeri. SUA, se găsesc în an electoral și nu pot recunoaște în acest moment victoria rusă din Ucraina și eșecul Occidentului (din care face parte și SUA) și al NATO, organzație politică și militară care a fost puternic implicată în război.

Ajutorul pentru Ucraina „cumpără” timp până în noiembrie anul acesta când se va decide viitorul președinte al SUA. Deocamdată candidații sunt actualul președinte Joe Biden, fostul președinte Donald Trump și Robert Kennedy jr., nepotul fostului președinte J. F. Kennedy și fiul fostului ministru al Justiției Robert Kennedy, el însuși candidat la președenția SUA și asasinat în timpul campaniei electorale.

Sumele votate în Congres par colosale dar ele trebuie explicate, nuanțate: „Care este bilanțul noului program de ajutor american de 60,75 miliarde de dolari? El cuprinde 23,2 miliarde de dolari destinați să reconstituie stocurile de arme americane, 13,8 miliarde de dolari pentru cumpărarea de sisteme de arme avansate pentru Ucraina și 11,3 miliarde de dolari pentru «operațiuni militare americane în curs în regiune». Cu alte cuvinte, ajutorul militar direct pentru Ucraina se ridică în realitate la 13,8 miliarde de dolari până la sfârșiutul anului 2024. Experții ruși estimează că această alocare exclude o nouă contraofensivă ucraineană. Adică, dacă mărirea fluxului de arme americane va întări capacitatea ucraineană de a rezista la ofensiva rusă, ea nu o să poată modifica fundamental echilibrul de forțe pe front” (M. K. Bhadrakumar – Ucraina. Statele Unite măresc miza dar Rusia rămâne calmă, 22 aprilie 2024, Indian Punchline)

Celebrul diplomat indian M. K. Bhadrakumar își continuă analiza și arată care este noutatea acestui ajutor militar: „Din punct de vedere militar, interesul proiectului de lege rezidă în faptul că deschide calea transferului către Ucraina a sistemului de rachete tactice [ATACMS] capabile să atingă ținte până la 300 km, și care pun Crimeea în câmpul lor de acțiune. Președintele Putin a declarat că ATACMS «nu sunt deloc în măsură să schimbe situația pe linia de contact… dar că ele pot produce pagube și constituie o amenințare suplimentară»” (M. K. Brandrakumar, op. cit.)

Ce a reușit SUA, Occidentul și NATO în cei peste doi ani de război din Ucraina? Douglas Macgregor, militar american și geostrateg cunoscut explică: „Strategia Washingtonului față de Moscova, dacă putem vorbi de strategie, a constat în organizarea de măsuri coercitive împreună cu ansamblul alianței atlantice – economice, diplomatice și militare – cu scopul de a reuși o lovitură fatală Rusiei și de a destabiliza guvernul său. Maniera irealistă a Washintonului a eșuat și NATO, care a fost cadrul prin care s-a pus în operă, este astăzi fatal slăbit, și nu Rusia. În consecință, imaginea publică a Washingtonului a fost grav diminuată. Convingerea Whashingtonului că prin puterea combinată a dotării științifice-industriale a NATO, ar putea să obțină o victorie strategică asupra Rusiei, înarmându-i pe ucrainieni pentru ca ei să lupte în locul lor s-a întors împotriva SUA” (Douglas Macgregor – Game, set și meci pentru Moscova?, 23 aprilie 2024, The American Conservative)

Când Volodimir Zelenski și Occidentul Colectiv vorbesc de eliberarea teritoriilor ucrainiene ocupate de ruși, vorbesc de fapt de restabilirea hărților arbitrare datorate lui Lenin, Stalin și Hrușciov și de readucerea la Ucraina a unor regiuni locuite majoritar de ruși. Ce fel de „eliberare” este aceasta? Cine are dreptate? Putin și Rusia sau Zelenski și Occidentul? Și cu teritoriile poloneze, românești și maghiare anexate de Ucraina cum va rămâne până la urmă?

PS Liov, Lvov, Lwow, Lemberg, capitala Galiției, a fost un oraș rus (cneazul Daniil Romanovici), polonez, a aparținut imperiului austriac. Ion Budai Deleanu, românul transilvănean a fost judecător în acest oraș, începând din 1796. În 1919, Lwow era locuit în cea mai mare parte de polonezi.

Petru Romoșan