Administratie
Ce a reușit SUA, Occidentul și NATO în cei peste doi ani de război din Ucraina?
Sunt câteva lucruri simple dar esențiale care nu se discută despre războiul din Ucraina în România, la fel cum nu se discută nici în Occident. Armata rusă a „ocupat” în Ucraina doar regiuni locuite majoritar de ruși sau de rusofoni: Crimeea, Donetsk, Lugansk, Zaparojia și Herson.
Începând cu 2014, guvernul central de la Kiev a agresat neîntrerupt aceste populații. Au fost peste 14 000 de morți doar în Donbas, ca urmare a bombardamentelor armatei ucrainiene. Limba rusă a fost interzisă în școli și în instituțiile statului. La fel s-a întâmplat și cu celelalte limbi ale minorităților, între care și limba română. Creștinii ortodocși, între care și cei români, sunt supuși persecuțiilor. Partide politice și instituții de presă aparținând minoritățiilor au fost interzise, scoase în afara legii.
Actuala Ucraină, moștenitoarea Republicii Sovietice Socialiste Ucraina, e un stat compozit născut din bunul plac al liderilor comuniști Lenin, Stalin și Hrusciov (vezi Crimeea). Teritorii rusești, poloneze, românești, maghiare au fost atribuite arbitrar RSS Ucraineană de dictatorii comuniști și de Partidul Comunist al Uniunii Sovietice defuncte.
Bucovina de Nord, cu orașul Cernăuți, capitala Bucovinei, unde a învățat carte Mihai Eminescu cu Aron Pumnul, Hotinul, Basarabia istorică (cu județele Cahul, Bolgrad și Ismail), ținutul Herța, Trancarpatia românească sau Maramureșul de Nord sunt teritorii românești luate cu japca de I.V. Stalin și atribuite Ucrainei.
Armata rusă nu a ocupat, după februarie 2022, regiunile și orașele din vestul Ucrainei care au aparținut Poloniei, României și Ungariei. Deocamdată aceste țări nu și-au exprimat oficial dorința de a recupera teritoriile și populațiile care le-au aparținut istoric. Această atitudine bizară se explică prin apartenența lor la NATO care e condusă de SUA, principalul protector al Ucrainei. Rusia, în schimb, și-a manifestat prin reprezentanți oficiali intenția de a „elibera” și alte regiuni din Ucraina locuite majoritar sau în bună parte de ruși și de vorbitori de limbă rusă. Pentru Rusia deocamdată limita pare a fi fixată la fluviul Nipru.
Recentul ajutor american votat în Congresul SUA, cu voturi bipartite, democrate și republicane, și cu acordul fostului președinte Donald Trump, care conduce „trumpiștii extremiști” din Congres, are ca scop evident prelungirea războiului din Ucraina. Alți morți, alte distrugeri. SUA, se găsesc în an electoral și nu pot recunoaște în acest moment victoria rusă din Ucraina și eșecul Occidentului (din care face parte și SUA) și al NATO, organzație politică și militară care a fost puternic implicată în război.
Ajutorul pentru Ucraina „cumpără” timp până în noiembrie anul acesta când se va decide viitorul președinte al SUA. Deocamdată candidații sunt actualul președinte Joe Biden, fostul președinte Donald Trump și Robert Kennedy jr., nepotul fostului președinte J. F. Kennedy și fiul fostului ministru al Justiției Robert Kennedy, el însuși candidat la președenția SUA și asasinat în timpul campaniei electorale.
Sumele votate în Congres par colosale dar ele trebuie explicate, nuanțate: „Care este bilanțul noului program de ajutor american de 60,75 miliarde de dolari? El cuprinde 23,2 miliarde de dolari destinați să reconstituie stocurile de arme americane, 13,8 miliarde de dolari pentru cumpărarea de sisteme de arme avansate pentru Ucraina și 11,3 miliarde de dolari pentru «operațiuni militare americane în curs în regiune». Cu alte cuvinte, ajutorul militar direct pentru Ucraina se ridică în realitate la 13,8 miliarde de dolari până la sfârșiutul anului 2024. Experții ruși estimează că această alocare exclude o nouă contraofensivă ucraineană. Adică, dacă mărirea fluxului de arme americane va întări capacitatea ucraineană de a rezista la ofensiva rusă, ea nu o să poată modifica fundamental echilibrul de forțe pe front” (M. K. Bhadrakumar – Ucraina. Statele Unite măresc miza dar Rusia rămâne calmă, 22 aprilie 2024, Indian Punchline)
Celebrul diplomat indian M. K. Bhadrakumar își continuă analiza și arată care este noutatea acestui ajutor militar: „Din punct de vedere militar, interesul proiectului de lege rezidă în faptul că deschide calea transferului către Ucraina a sistemului de rachete tactice [ATACMS] capabile să atingă ținte până la 300 km, și care pun Crimeea în câmpul lor de acțiune. Președintele Putin a declarat că ATACMS «nu sunt deloc în măsură să schimbe situația pe linia de contact… dar că ele pot produce pagube și constituie o amenințare suplimentară»” (M. K. Brandrakumar, op. cit.)
Ce a reușit SUA, Occidentul și NATO în cei peste doi ani de război din Ucraina? Douglas Macgregor, militar american și geostrateg cunoscut explică: „Strategia Washingtonului față de Moscova, dacă putem vorbi de strategie, a constat în organizarea de măsuri coercitive împreună cu ansamblul alianței atlantice – economice, diplomatice și militare – cu scopul de a reuși o lovitură fatală Rusiei și de a destabiliza guvernul său. Maniera irealistă a Washintonului a eșuat și NATO, care a fost cadrul prin care s-a pus în operă, este astăzi fatal slăbit, și nu Rusia. În consecință, imaginea publică a Washingtonului a fost grav diminuată. Convingerea Whashingtonului că prin puterea combinată a dotării științifice-industriale a NATO, ar putea să obțină o victorie strategică asupra Rusiei, înarmându-i pe ucrainieni pentru ca ei să lupte în locul lor s-a întors împotriva SUA” (Douglas Macgregor – Game, set și meci pentru Moscova?, 23 aprilie 2024, The American Conservative)
Când Volodimir Zelenski și Occidentul Colectiv vorbesc de eliberarea teritoriilor ucrainiene ocupate de ruși, vorbesc de fapt de restabilirea hărților arbitrare datorate lui Lenin, Stalin și Hrușciov și de readucerea la Ucraina a unor regiuni locuite majoritar de ruși. Ce fel de „eliberare” este aceasta? Cine are dreptate? Putin și Rusia sau Zelenski și Occidentul? Și cu teritoriile poloneze, românești și maghiare anexate de Ucraina cum va rămâne până la urmă?
PS Liov, Lvov, Lwow, Lemberg, capitala Galiției, a fost un oraș rus (cneazul Daniil Romanovici), polonez, a aparținut imperiului austriac. Ion Budai Deleanu, românul transilvănean a fost judecător în acest oraș, începând din 1796. În 1919, Lwow era locuit în cea mai mare parte de polonezi.
Petru Romoșan
Administratie
Două instanțe dau dreptate polițiștilor în disputa privind sporul pentru condiții grele în concediul de odihnă
Sindicatul „Diamantul” anunță două hotărâri favorabile polițiștilor ale căror indemnizații de concediu au fost calculate fără sporul pentru condiții grele de muncă. Una dintre decizii este definitivă, iar cealaltă poate fi atacată cu recurs.
Sporul, plătit la muncă, dar exclus din indemnizația de concediu
Problema îi afectează pe polițiștii care primesc lunar spor pentru condiții grele de muncă, dar constată că acesta nu este inclus în calculul indemnizației de concediu. Potrivit Sindicatului „Diamantul”, astfel, zilele de odihnă ajung să le reducă veniturile.
Pe 21 octombrie, două instanțe au pronunțat soluții favorabile în acțiuni prin care s-a cerut recalcularea indemnizațiilor cu includerea sporului.
Curtea de Apel Iași: decizie definitivă în dosarul unui membru al sindicatului
În dosarul nr. 287/89/2026, Curtea de Apel Iași a respins ca nefondat recursul Inspectoratului General al Poliției Române. Hotărârea este definitivă.
Anterior, Tribunalul Vaslui, prin Sentința nr. 177 din 30 aprilie 2026, obligase I.G.P.R. să recalculeze indemnizația de concediu a unui membru al sindicatului, incluzând sporul pentru condiții grele de muncă.
Recalcularea vizează perioada 1 iulie 2025 – 11 februarie 2026, precum și concediile viitoare. Diferențele trebuie actualizate cu inflația și achitate cu dobândă legală penalizatoare, calculată de la scadența fiecărei indemnizații până la plata efectivă.
Tribunalul Dolj: acțiune admisă pentru un polițist de la Imigrări
În dosarul nr. 3949/63/2026, Tribunalul Dolj a admis în întregime acțiunea formulată pentru un polițist al Inspectoratului General pentru Imigrări.
Instanța a obligat I.G.I. să recalculeze indemnizațiile de concediu pentru perioada 24 iunie 2023 – 21 octombrie 2026, incluzând sporul de care polițistul beneficia înainte de concediu. Pe viitor, indemnizațiile urmează să fie calculate în același mod, atât timp cât acesta lucrează în condițiile care îi dau dreptul la spor.
Diferențele trebuie actualizate cu inflația și poartă dobândă legală penalizatoare. Sentința nu este definitivă: I.G.I. poate declara recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Sindicatul anunță sprijin pentru alți membri
Ambele acțiuni au fost formulate de S.P.R. „Diamantul” în numele membrilor săi, în baza Legii nr. 367/2022 a dialogului social.
Sindicatul le transmite membrilor care primesc spor pentru condiții grele și au avut, în ultimii trei ani, concedii plătite fără includerea acestuia că se pot adresa organizației pentru a solicita sprijin în demersuri judiciare. (Sava N.).
Administratie
Sindicatul Europol face apel la solidaritate pentru Raluca, o fetiță de 6 ani care are nevoie de sprijin
O intervenție chirurgicală în Polonia i-ar putea îmbunătăți mobilitatea mâinilor și i-ar putea aduce mai multă independență. Pentru ca tratamentul să poată fi realizat, familia mai are nevoie de 129.000 de euro.
Gesturile simple, o provocare pentru Raluca
Să ținem pe cineva de mână, să ne îmbrăcăm singuri, să ne jucăm sau să îmbrățișăm o persoană dragă — sunt gesturi pe care mulți dintre noi le facem fără să ne gândim. Pentru Raluca, fiica în vârstă de numai 6 ani a colegei noastre Andreea Buțan, acestea pot însemna însă provocări importante, transmite Sindicatul Europol.
La vârsta la care copilăria ar trebui să fie despre joacă și descoperire, Raluca se confruntă cu o luptă dificilă. Ea are nevoie de intervenții chirurgicale în Polonia, care i-ar putea îmbunătăți mobilitatea mâinilor și i-ar putea oferi șansa la mai multă independență.
Mai sunt necesari 129.000 de euro
Pentru ca intervențiile să poată avea loc, familia trebuie să strângă încă 129.000 de euro. Este o sumă considerabilă, dar fiecare donație poate contribui la apropierea de obiectiv și la șansa Ralucăi de a trăi mai ușor momentele simple ale copilăriei.
Sindicatul Europol face apel la cei care pot să sprijine familia printr-o contribuție, indiferent de valoare. Cei care nu pot dona sunt încurajați să distribuie povestea fetiței, astfel încât aceasta să ajungă la cât mai mulți oameni.
Cum poate fi ajutată Raluca
Transfer bancar – lei (RON)
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
IBAN: RO80BTRLRONCRT0541420401
Transfer bancar – euro (EUR)
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
IBAN: RO30BTRLEURCRT0541420401
Revolut
Beneficiar: Buțan Maria Andreea
Cont RON/EUR/USD: RO84REVO0000158677003496
SWIFT/BIC: REVOROBB
Telefon: +40 770 720 589
Revtag: @andreemofn
PayPal: iliescuandreea1991@gmail.com
„Uneori, cele mai mari schimbări încep cu un gest mic”, transmite Sindicatul Europol, invitând publicul să fie alături de Raluca și familia sa. (Paul D.).
Administratie
Polițiști și reprezentanți ai structurilor de ordine publică s-au întrecut la „Cupa Poliției Române la Șah”
Clubul Dinamo a găzduit competiția dedicată pasionaților de șah din structurile de ordine și siguranță publică. Evenimentul a fost organizat de Poliția Română în colaborare cu Federația Română de Șah, iar pe lista invitaților s-au numărat lideri și campioni ai sportului românesc.
Competiție cu strategii și fair-play
„Cupa Poliției Române la Șah” a reunit participanți din structurile de ordine și siguranță publică, într-o întrecere în care concentrarea, strategia și fair-play-ul au fost în prim-plan.
Potrivit Poliției Române, Federația Română de Șah a oferit sprijin logistic pentru desfășurarea evenimentului. Reprezentanții instituției au evidențiat rolul sportului în rândul personalului și au felicitat participanții pentru implicare și performanță.
Campioni și lideri ai sportului, printre invitați
La eveniment au fost prezenți Mihai Covaliu, președintele Comitetului Olimpic și Sportiv Român, înotătorul David Popovici și campionul la polo Dragoș Stoenescu.
Federația Română de Șah a fost reprezentată de președintele Vlad Ardeleanu și de secretarul general Gabriel Grecescu. Poliția Română a transmis mulțumiri tuturor invitaților pentru susținere și participare.
Răzvan Gabriel Oprișor, câștigătorul competiției
Podiumul a fost ocupat de trei reprezentanți ai structurilor de ordine publică:
- Locul I: Răzvan Gabriel Oprișor, Inspectoratul de Poliție Județean Prahova
- Locul al II-lea: Claudiu Ciobanu, Inspectoratul General al Jandarmeriei Române
- Locul al III-lea: Ștefan Toma, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău
Poliția Română i-a felicitat pe toți cei care au luat parte la competiție și le-a urat participanților „cât mai multe mutări câștigătoare”. (Paul D.).
Articol realizat pe baza comunicării Poliției Române.
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova? MITREA, „DOAMNA TREABA MARE”, LA COMANDĂ: CUM SE FABRICĂ HAOSUL LA SRPCIV PRAHOVA
-
Exclusivacum 4 zileIPJ Prahova, „filiala” Băicoi (II). Comandanta care urlă la victime: Elena-Laura Bulei, șefa Poliției Băicoi cu gura mai mare decât legea
-
Exclusivacum 4 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 5). Dumitrache & Stanciu – corul „așa zice șefu’, așa declar și eu
-
Exclusivacum 2 zileProtejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!
-
Exclusivacum 5 zileI.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 4). Achim Petronel – șeful care ține lacătul pe ușa legii
-
Exclusivacum 2 zileI.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”
-
Exclusivacum 5 zilePloiești, orașul în care barierele ilegale rezistă mai mult decât legea. IPJ Prahova, TCE și Bariera Omnia – anatomia unui oraș ținut în șantaj de „pile”




