Guvernul României, această formațiune de acrobați ai limbajului, tocmai a mai bifat un număr de circ: oficial „apărăm fermierii români”, neoficial „poftiți, domnilor ucraineni, luați tot coridorul, trenurile, porturile și, dacă se poate, și o zi întreagă de canal Sulina doar pentru dumneavoastră”.

Totul pornește de la articolul din Cotidianul Național, semnat de Claudia Marcu, care pune pe masă o întrebare simplă și devastatoare: respingerea sprijinului suplimentar pentru cerealele din Ucraina a fost decizie sau decor? Adică politică sau scenografie?

Două Românii într-o singură zi

Pe 5 octombrie avem, practic, două Românii paralele:

1. România de fațadă
   Aici iese la rampă Tánczos Barna, ministrul Agriculturii, în rolul de protector al fermierului român asuprit:
   • „Prioritatea noastră este să le asigurăm fermierilor români capacitatea de transport…”
   • întâlniri cu fermierii, sector vegetal, Portul Constanța, căi ferate, toți în jurul aceleiași mese;
   • se promite „eliminarea blocajelor administrative” și fluidizarea exporturilor românești.

   Fermierul român, sătul de minciuni și motorină scumpă, mai înghite o dată povestea: „vă vedem, sunteți în centrul atenției, stați liniștiți, lucrăm pentru voi”. Slogan perfect de campanie, livrat însă de un guvern „interimar”. Adică: nu știm dacă mai stăm, dar promitem ca și cum am fi veșnici.

2. România reală, varianta Kiev
   În aceeași zi, aceeași țară, dar alt film:
   • ministrul Reconstrucției, Infrastructurii și Transporturilor din Ucraina, Mykola Kalashnyk, vine la Constanța;
   • în port, se întâlnește cu secretarul de stat Ionel Scrioșteanu;
   • se discută „seturi de soluții”:
     • creșterea capacităților logistice pe Dunăre,
     • mai multe trenuri de marfă spre Constanța,
     • dezvoltarea punctelor de control la graniță,
     • noi proiecte de infrastructură.

   Și, ca să nu existe dubii, Centrul pentru Transporturi Strategice din Ucraina iese public și spune clar:

   • România e pregătită să mărească numărul trenurilor de marfă la 10 perechi pe zi către Constanța;
   • se discută folosirea suplimentară a porturilor Galați și Brăila;
   • se pune pe masă „trecerea prioritară a mărfurilor ucrainene”;
   • se pregătește un instrument informatic comun ca să se coordoneze și mai bine fluxul ucrainean.

Pe scurt: pentru publicul intern, „nu, nu, n-am extins coridoarele pentru cerealele ucrainene, stați calmi, dragii noștri fermieri”.
Pentru Kiev, în schimb: „sigur că da, sporim trenurile, prioritizăm mărfurile voastre, ba vă dăm și o zi întreagă de canal, dacă se adună destule nave”.

Prioritate românească: ultimul la rând

Cireașa de pe colivă vine cu Canalul Sulina.

Mykola Kalashnyk explică, pe site-ul oficial ucrainean:

• nevoia Ucrainei: minimum 10 nave la intrare și 10 la ieșire pe zi;
• partea română urmează să trimită o invitație pentru Administrația Porturilor Maritime din Ucraina, pentru „trimiterea în comun a navelor”;
• dacă se adună prea multe nave ucrainene în așteptare, România va aloca… o zi întreagă doar pentru ele, „în mod excepțional”.

Excepțional, dar repetabil, desigur.

În plus:

• se acceptă însoțiri nocturne pe canal pentru navele care au apucat să intre înainte de lăsarea întunericului;
• totul „conform cerințelor de siguranță”.

Tradus pentru fermierul român:

• ziua ta de recoltă devine „ziua lor de prioritate”;
• canalul pe care sperai să-ți miști marfa devine coridor umanitar–comercial intensiv, dar nu pentru tine;
• tu rămâi cu declarația de la televizor – „ești prioritar” – și cu TIR-urile parcate în noroi.

Politica „de fațadă”: noi spunem nu, dar de fapt da

Scenografia e aproape perfectă:

• în Europa rulează știrea: „România și Polonia au respins extinderea coridoarelor pentru cerealele ucrainene”;
• la București, guvernul interimar se umflă în pene: „am ținut piept presiunilor, ne apărăm fermierii!”;
• între timp, în porturi, la căi ferate și la Canalul Sulina se fac aranjamente „excepționale” pentru fluxul ucrainean.

Pamfletar vorbind, e ca și cum:

• la nuntă, mireasa jură iubire mirelui,
• dar în parcare, deja negociază luna de miere cu amantul.

România oficială: „nu vrem să extindem coridoarele ucrainene, avem grijă de ai noștri”.
România reală, în documentele ucrainene: „suntem gata să sporim trenurile, să vă prioritizăm marfa, să folosim și alte porturi pentru voi, să vă dăm și zi specială pe Sulina”.

Diferența? La noi, se joacă pentru voturi. La Kiev, pentru tone.

Fermierul, figurant în propriul film

Cei care plătesc nota finală sunt, evident, fermierii români:

• li se spune că vor fi „prioritari” pe transport și logistică;
• în realitate, aceeași infrastructură – deja subdimensionată – e încărcată cu noi volume din Ucraina;
• „blocajele administrative” ce trebuiau eliminate riscă să fie înlocuite cu blocaje fizice, de trenuri, vagoane, vapoare.

Fermierii sunt chemați la „consultări”, li se promit „soluții”, se fac poze la mese rotunde. În paralel, adevăratele decizii se iau cu delegațiile străine, în porturi și la ministere, departe de camerele TV care transmit „grija pentru agricultorul român”.

De fapt, prioritatea nu e nici românească, nici ucraineană. Prioritatea e imaginea:

• Bruxelles să fie mulțumit,
• Kiev-ul să fie mulțumit,
• iar fermierul român să fie suficient de obosit și confuz ca să mai rabde o campanie electorală.

România cu două fețe: una pentru fermieri, una pentru parteneri

Situația asta definește perfect clasa politică românească:

• pentru electorat: poză cu tractorul, glumă cu plugul, promisiune de infrastructură;
• pentru parteneri: semnătură discretă pe acorduri, „dialog” despre prioritizare a fluxurilor, coridoare dedicate.

Se respinge sprijinul suplimentar pentru Ucraina „doar de ochii lumii”, cum remarcă articolul, iar apoi Kiev-ul iese senin și spune:
„România e pregătită să mărească numărul trenurilor de marfă, discutăm despre trecere prioritară, explorăm capacitățile Galați și Brăila, avem planuri pentru Canalul Sulina.”

Și cine minte?

• Oficial, nimeni.
• Practic, toți.

Pentru că:

• Guvernul nu spune direct „nu vă spunem tot”;
• Ucraina nu are niciun motiv să ascundă faptul că a obținut avantaje;
• presa românească se împarte: o parte tace, o parte urlă, dar fermierul oricum nu are timp să citească, e ocupat să-și scoată marfa din câmp.

Final: România, furnizor oficial de iluzii

În povestea asta, România nu mai e doar coridor de transport. Devine coridor psihologic:

• printr-o poartă intră promisiunile pentru fermierii români,
• prin cealaltă ies, la export, realitățile negociate cu Kiev-ul.

Care e produsul principal de export?

• Cereale? Da, dar nu doar.
• Mai exportăm și altceva: credibilitate. La kilogram, la tonă, cum o fi.

Și, până la urmă, ce am aflat?

• Că România a spus „nu” extinderii sprijinului pentru Ucraina… ca să dea bine în poze.
• Că, în același timp, a pregătit „da”-ul logistic, cu trenuri, porturi și zile speciale de canal.
• Că fermierul român continuă să fie prioritar doar în fraze, nu pe șine și nu pe apă.

Pamfletar vorbind, rămânem aceeași țară în care guvernul îți spune în față:
„Tu ești pe primul loc”,
în timp ce, pe la spate, scrie cu grijă:
„Prioritate – marfă ucraineană”.

De la dosar penal la contravenție: ai praf? Primești doar o amendă, ca la parcare

Parlamentarii USR și PNL s-au trezit brusc preocupați de soarta consumatorilor de droguri. Nu, nu de viața lor, de familiile lor, de cartierele distruse. Ci de cazierul lor. Conform unui proiect de lege depus la Senat, dosarul penal pentru deținere și consum de droguri trebuie să devină o simplă contravenție.

Argumentele? Clasice pentru România anului 2026: Poliția Română cheltuie prea mult, DIICOT e prea obosit, pușcăriile sunt prea pline, iar pedepsele penale „nu descurajează consumul”. Cu alte cuvinte: nu putem, nu știm, ne depășește problema, hai mai bine s-o declarăm „ok-ish”. Și, pentru cine are dubii, se aruncă și o comparație: „prin alte țări, pedepsele nu descurajează consumul”. Mai întrebați și prin Singapore, dar nu prea tare, că acolo nu merge cu „amenzi de 1.000 de lei”.

USR și PNL jură că nu legalizează drogurile. Doar le scot din penal, așa, de finețe

Într-o demonstrație de acrobație politică, USR și PNL ne asigură solemn că proiectul lor „nu este despre legalizarea consumului de droguri”. Nu, nici vorbă! Este doar despre dezincriminarea deținerii și consumului, indiferent dacă vorbim de droguri de risc sau de mare risc.

Cu o mână țin discursul responsabilității și grijii față de „problema de sănătate publică”, iar cu cealaltă mână scot din penal tot ce se poate, ca să devină simplă contravenție. În esență: ce nu putem controla, măcar să nu mai fie infracțiune. Cifrele din expunerea de motive sunt alarmante, spun inițiatorii. Corect. Doar că soluția lor seamănă cu reacția clasică: „Ne arde casa, hai să o declarăm oficial saună, ca să nu mai pară incendiu”.

Mii de oameni, mii de cazuri, mii de probleme. Soluția: schimbăm eticheta, nu sistemul

Anul trecut, peste 6.500 de persoane au fost duse la poliție pentru substanțe psihoactive, dintre care aproape 500 minori. Peste 1.100 de persoane au fost arestate preventiv pentru infracțiuni la regimul drogurilor, cu o durată medie a arestului de 73 de zile. Consumul a crescut cu 70%, urgențele medicale gravitează în jurul a 3.000 de cazuri pe an.

Acesta e tabloul sumbru prezentat chiar de parlamentarii USR și PNL. Și după ce îți arată incendiul, bomba, prăpastia, concluzia lor este: „Pedepsele penale nu funcționează, hai să le înlocuim cu amenzi”. Nimic despre prevenție reală, programe serioase de tratament, finanțări consistente, educație, rețele de trafic destructurate profesionist. Nu. Amendă. Ca la traversat pe roșu.

DIICOT îngropat în dosare: consumatorii, vinovați că sistemul nu știe să facă triere

În 2026, aproape 78% din toată activitatea DIICOT înseamnă dosare cu droguri. 37.419 cauze în 2025, dintre care cam 22.000 restante. Iar aproximativ 80% dintre cei cercetați sunt simpli consumatori sau deținători pentru consum propriu.

Aici e momentul în care, în loc să reformăm serios modul în care e structurată ancheta, să diferențiem ferm traficanții grei de consumatorii simpli, să mutăm resursele spre „peștii mari”, vine soluția magică: scoatem consumatorul din penal, îl lăsăm cu o amendă și gata, DIICOT „respiră”. Nu prin reorganizare și eficiență, ci prin redefinirea problemei.

Condamnările consumatorilor bat recorduri an de an. Aresturile poliției sunt pline de consumatori, centrele de tratament sunt puține și subfinanțate. Răspunsul clasic de România: în loc să întărim tratamentul, să creștem capacitatea, să lucrăm integrat poliție–sănătate–educație, schimbăm codul și bifăm „reformă”.

Penitenciare pline, bugete sparte. Politicienii: dați-le amendă și să se descurce acasă

Penitenciarele pentru consumatori de droguri funcționează la peste 116% din capacitate. Procentul deținuților pentru infracțiuni la regimul drogurilor s-a dublat în cinci ani. Cheltuielile Poliției Române pentru activități legate de substanțe psihoactive au explodat, ajungând la peste 271 de milioane de lei – de 51 de ori mai mult decât banii dați pentru prevenire și tratament.

Când vezi această asimetrie, un stat serios spune: am greșit radical strategia, mutăm banul public în prevenție, tratament, centre specializate, echipe mixte, monitorizare serioasă. România, prin USR și PNL, spune: problema este că îi tratăm penal, nu că nu avem politici coerente.

Explicația inițiatorilor este de manual de seminarii „cum să pasezi responsabilitatea”: „incriminarea consumatorilor înrăutățește viața consumatorului”. Corect – dacă îl arunci în sistemul penal fără sprijin real. Dar dacă nu ai construit nimic în loc, transformarea în contravenție riscă să înrăutățească viața tuturor celorlalți, de la familie la comunitate.

Drogurile ies din Codul penal și intră în Codul contravențiilor: preț fix la ‘libertate

Proiectul prevede scoaterea din penal a tuturor faptelor pentru consum propriu: cultivare, producere, fabricare, experimentare, extragere, preparare, transformare, deținere. Toate devin contravenții. Amenzi între 1.000 și 3.000 de lei, în funcție de categoria de drog (risc sau mare risc).

Mai mult, nici trecerea frontierei cu droguri pentru consum propriu nu mai sare direct la traficul internațional de droguri, ci e tratată iar ca o contravenție, cu amenzi între 1.500 și 3.500 de lei, dacă se constată că e „doar pentru el”. Un fel de abonament la risc: îți permiți amenda, îți permiți și „hobby-ul”.

În loc să vii cu un sistem clar de diferențiere, cu praguri, cu verificări, cu consiliere obligatorie, cu programe serioase de tratament integrate în deciziile instanțelor, vii cu tarife. România devine astfel țara unde, pentru tot mai multe lucruri grave, nu mai e nevoie de rușine sau frică de lege – ajunge să ai cardul pregătit.

Camera liniștită a dependenței: spitale transformate în zone de ‘consum supravegheat

Cireașa de pe tort: USR și PNL cer ca în spitalele publice să fie prevăzute spații speciale pentru consumatorii dependenți, unde aceștia să se poată droga „în condiții de siguranță”, sub supraveghere, ca să se prevină supradozele. Nu spitalele primesc drogurile, nu le furnizează, doar oferă „decorul” și monitorizarea.

Pe hârtie, măsura se inspiră din modelele occidentale de „consum supravegheat” pentru a salva vieți și a reduce mortalitatea. În România, însă, unde secțiile de urgență se prăbușesc sub lipsa de medici, unde pacienții stau pe holuri, unde n-ai asistenți suficienți pentru bolnavii cronici, imaginea devine grotescă: nu avem paturi pentru oamenii cu boli grave, dar facem camere speciale pentru consum în liniște.

Teoretic, măsura ar trebui să vină la pachet cu rețele solide de sprijin psihologic, consiliere, programe de ieșire din dependență, reabilitare socială. Practic, în România, riști să obții doar un colț oficializat pentru „drogat civilizat”, într-un spital unde restul pacienților stau la coadă la pansamente.

USR și PNL au descoperit soluția: dacă problema e prea mare, micșorăm legea, nu dezastrul

În loc să avem o dezbatere serioasă, matură, cu specialiști în sănătate mintală, adicții, criminalitate, poliție, procurori, judecători și ONG-uri reale de teren, ne alegem cu un proiect-pamflet legislativ: taie din penal, pune amendă, promite „cameră de consum” și declară că ai făcut reformă.

Drogurile rămân. Rețelele rămân. Dependenții rămân. Familiile distruse rămân. Cartierele prăbușite rămân. Ce dispare? Dosarul penal pentru consum.

În țara în care statul nu e în stare să asigure nici măcar minimul pentru bolnavi obișnuiți, USR și PNL visează spitale cu camere speciale pentru „consum supravegheat” și o Românie în care, pentru droguri, nu mai ai cazier, doar factură.

Viitorul, așa cum îl văd inițiatorii: mai puține dosare, mai multe amenzi, mai multe droguri, dar totul „uman” și „depolitizat”. Iar dacă cifrele vor arăta și mai rău peste câțiva ani, se va găsi desigur o nouă scuză științifică. În definitiv, de ce să repari o casă care arde, când o poți declara, cu lege în mână, „proprietate aflată într-un proces inovator de încălzire”?