Administratie
Începând cu 31 martie 2024, polițiștii de frontieră din cadrul aeroporturilor și porturilor maritime nu mai efectuează controlul de frontieră pentru persoanele care călătoresc spre și dinspre state din spațiul Schengen
Totuși, polițiștii de frontieră, împreună cu colegi de la poliție, imigrări și jandarmerie, efectuează acțiuni polițienești punctuale și inopinate pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale. Pentru operativitate, structurile Ministerului Afacerilor Interne utilizează dispozitive mobile care folosesc aplicația eDAC, conectată la bazele de date ale autorităților române și a celor din Spațiul Schengen.
În săptămână trecuta, polițiștii de frontieră au efectuat 20.599 de verificări în aplicația eDAC, pentru stabilirea valabilității condițiilor de călătorie și a documentelor de călătorie ale persoanelor.
Una dintre cele mai recente situatii a fost pe Aeroportul Henri Coandă București, în data de 05.04.2024, la ora 18.10, când o echipă mixtă formată dintr-un polițist de frontieră din cadrul PPF Henri Coandă și un lucrător din cadrul Inspectoratului General pentru Imigrări a oprit pentru verificări o persoană de sex masculin. Acesta s-a legitimat cu un pașaport pakistanez și un permis de ședere emis de România.
Totodată, acesta a prezentat un boarding-pass în direcția Bologna. În urma verificărilor făcute în bazele de date ale IGI și din discuția cu angajatorul s-a constatat faptul că cel în cauză nu s-a mai prezentat la locul de muncă de peste 90 de zile, astfel că s-a întocmit un proces-verbal de depistare, iar persoana a fost preluată de o echipă operativă a IGI, precizeaza sursa citata. (Sava N.).
Administratie
Marea Neagră, scut european: Comisia UE susține inființarea Centrului de Securitate Maritimă – Un triumf al inițiativei românești
Administratie
Găuri negre în economia de stat: 185 de companii produc pierderi de 14 miliarde lei – Guvernul pregătește tăierea ramurilor uscate
Administratie
Ziua Culturii Naționale 2026: România se desfășoară într-un fast cultural fără precedent, de la București la Roma
-
Exclusivacum 3 zileEXCLUSIV/Cutremur la Externe: Curtea de Conturi confirma haosul! Milioane de lei sifonate, conturi fantomă și o diplomație la limita absurdului
-
Exclusivacum 4 zileGroapa de gunoi a justiției: Corpul de Control confirmă dezvăluirile ziarului Incisiv de Prahova privind abuzurile cronice din ANP! Șobolanii politici, demascați!
-
Exclusivacum 3 zileRomânia, paradis fiscal pentru pușcăriași: Marmeladă, prezervative cu arome de banane și piepteni de 20.000 de euro, pe banii tăi!
-
Exclusivacum o ziPrimaria Vărbilău, SRL-ul familiei Cărbunaru: Curtea de Conturi descoperă haos, realitatea depășește orice ficțiune!
-
Exclusivacum 3 zileGIURGIU, MORMÂNTUL JUSTIȚIEI: DE PATRU ORI REVOCAT, DE PATRU ORI ÎNAPOI, SUB BAGHETA (PENALĂ) A LUI FULGA!
-
Exclusivacum 9 oreMinistrul USR al Apărării, Radu Miruță: De la „reforma” pensiilor la trupe românești… pe sania lui Moș Crăciun în Groenlanda!
-
Exclusivacum 4 zilePloiești, orașul mut: City managerul „expert” în tăcere și interimate fără număr – O cronică usturătoare a incompetenței perpetuate!
-
Exclusivacum 2 zileCIRCUL „S.R.I. & Co”: Când Președintele joacă „de-a vrăjeala” cu partidele, iar „bătrânul marinar” rânjește malefic



