Administratie
Determinarea face diferența între un luptător FOS și restul lumii.
O mână de tineri, majoritatea sergenți și sublocotenenți proaspăt ieșiți din școală, au un vis: să devină parte din ceva special. Calificarea ca operator de Forțe pentru Operații Speciale, FOS, le asigură apartenența la un grup restrâns de luptători ale căror calități militare îi transformă în legende.

Au început cursul duminică, poate ca să înțeleagă de la început că ceea ce se întâmplă în viața unui luptător FOS nu are legătură cu obișnuitul vieții.

Au avut o oră la dispoziție în care să-și mai regleze treburile acasă și apoi au încetat contactul cu realitatea și au intrat în programul de evaluare și selecție pentru forțe speciale.

Hell Week, săptămâna iadului, le testează rezistența fizică, rezistența psihică, toleranța la durere și la frig, munca în echipă, atitudinea și capacitatea de a lucra în condiții de stres fizic și psihic ridicat și de lipsă de somn.

Lipsa somnului asta ne-a pus capac multora și efortul fizic prelungit, însă ne-am ambiționat. Ne-am motivat pentru că fizicul te duce până într-un punct, de acolo psihicul preia controlul și voința te face să termini treaba pe care ai început-o, îmi spune unul dintre cursanți, deși ideea a fost exprimată de toți cei cu care am discutat.

Mai mult decât orice, determinarea și dorința de a face parte din FOS le este testată pe tot parcursul programului de selecție, pentru a-i departaja pe cei care pot duce până la capăt cele 11 luni cât durează toată perioada de formare a
unui operator FOS de cei care participă doar pentru a-și încerca puterile și a vedea care-i treaba cu această armă.

A doua săptămână a fost dedicată orientării topografice, de zi și de noapte. Orientare clasică, cu hartă și busolă, pentru că Garminul poate să nu funcționeze, îmi spune un instructor și misiunea trebuie îndeplinită, indiferent de condiții.

Asta implică și condițiile atmosferice, pentru că săptămâna a doua a fost udată din belșug de ploi, dar nici apa, nici frigul n-au părut să fie factori care să-i influențeze în vreun fel pe instructori în a-și continua programul.

Aflați în permanență lângă cursanți, instructorii, toți luptători FOS, împreună cu cei trei psihologi ai Școlii de Instruire a Forțelor pentru Operații Speciale „Burebista” monitorizează și evaluează încontinuu prestația participanților.

Le testăm adaptabilitatea, inteligența, reacția la stres, timpul de reacție, lucrul în echipă, atenția, nivelul percepției atunci când sunt supuși la lipsuri – hrană, somn, dacă sunt sinceri și-și asumă greșelile…, îmi explică unul din psihologi calitățile de care trebuie să dea dovadă un viitor membru al FOS.

Luptătorii trebuie să fie un tot, nu să exceleze la ceva și să dea rateu la altceva.
A treia și ultima săptămână a programului de evaluare și selecție urmărește capacitatea militarilor de a lucra în echipă, pentru că deși sunt extrem de bine pregătiți individual, luptătorii nu acționează niciodată singuri, grupul este cel mai important.

Adaptându-se în permanență pentru a rezolva situații născute din experiența reală a FOS, candidații trebuie să demonstreze și că sunt capabili să-i pună pe ceilalți membri ai grupului înaintea propriei lor persoane.

Sunt obosiți psihic și fizic, pentru că efortul lor este gradat pe parcursul celor trei săptămâni, și tot ceea ce se întâmplă este imprevizibil, deoarece ei trebuie să vadă, și noi trebuie să vedem, cum reacționează în momentul în care sunt supuși unui stres care nu are o constanță, care nu este previzibil, care nu seamănă cu absolut nimic din ceea ce au făcut până acum, aflu de la instructorul Geo, care-mi explică și filosofia întregii evaluări.

Pe parcursul cursului vrem să facem militari profesioniști, care sunt stăpâni pe lucrurile de bază; după ce termină acest curs vor trece la activități mult mai avansate, exerciții mult mai avansate și cursuri mult mai avansate.

Dar în primul rând, asta este ceea ce le cerem noi să știe, să facă un lucru foarte, foarte bine, la modul de expert, iar satisfacția vine din a putea face ceea ce îți place. (B. Oproiu).
Administratie
RO Wallet, disponibilă din ianuarie 2027: documentele de identitate, pe telefon
Cetățenii vor putea păstra pe telefon documente de identitate în aplicația RO Wallet, care urmează să fie lansată în ianuarie 2027. Utilizarea va fi gratuită și opțională, iar actele fizice vor rămâne valabile.
Accesul va fi introdus în două etape
Potrivit informațiilor transmise despre aplicație, din ianuarie 2027 se vor putea înrola titularii cărții electronice de identitate. Pentru deținătorii cărții de identitate clasice, accesul este prevăzut începând cu trimestrul al treilea din 2027.
Înrolarea: prin NFC sau verificare în persoană
În prima etapă, utilizatorii cu carte electronică de identitate vor putea să se înroleze direct de pe telefon. Procesul presupune citirea cipului documentului prin NFC și introducerea PIN-ului. Pentru cei care au carte de identitate clasică, verificarea identității se va face în prezență.
Aplicația nu înlocuiește obligativitatea actelor fizice
RO Wallet va putea fi folosită la alegere și nu va avea costuri pentru cetățeni. Documentele fizice își păstrează valabilitatea, iar aplicația le va permite utilizatorilor să gestioneze informațiile și datele pe care aleg să le prezinte. (Sava N.).
Administratie
Poliția Română își prezintă activitatea la Salonul Auto București & Accesorii 2026
Vizitatorii Salonului Auto București & Accesorii 2026 pot afla, până pe 11 octombrie, cum acționează polițiștii și ce mijloace folosesc în misiunile lor. Poliția Română îi așteaptă la ROMEXPO pentru întâlniri cu specialiști din mai multe structuri ale instituției.
Dincolo de uniformă: întâlniri cu polițiștii
Potrivit unui anunț publicat de Poliția Română, publicul va putea discuta cu specialiști din diferite structuri și va afla mai multe despre activitatea desfășurată de aceștia. Reprezentanții instituției vor prezenta și mijloacele utilizate în intervenții și în celelalte misiuni operative.
ROMEXPO, locul întâlnirii cu publicul
Prezența Poliției Române la eveniment le oferă vizitatorilor ocazia de a descoperi ce presupune munca polițiștilor dincolo de uniformă și cum contribuie activitatea lor la siguranța cetățenilor. Salonul Auto București & Accesorii 2026 se desfășoară la ROMEXPO până pe 11 octombrie (Paul D.).
Administratie
Alertă de răpire în Teleorman: poliția caută o fată de 12 ani
Polițiștii au declanșat mecanismul „Alertă răpire copil” după dispariția unei minore din comuna Poroschia, județul Teleorman. Potrivit Poliției Române, fata ar fi fost luată cu forța într-un autoturism, care s-ar fi îndreptat spre Alexandria.
Minora ar fi fost urcată cu forța într-o mașină
Sesizarea privind dispariția fetei, identificată de autorități drept Tănase-Petre Angela, în vârstă de 12 ani, a fost făcută pe 9 octombrie. În jurul orei 16:45, cazul a fost transmis Inspectoratului de Poliție Județean Teleorman.
Din primele verificări, polițiștii au stabilit că, în jurul orei 12:50, minora se afla pe o stradă din Poroschia când ar fi fost urcată împotriva voinței sale într-un autoturism în care s-ar fi aflat trei persoane. Mașina ar fi pornit în direcția Alexandriei.
Polițiștii au identificat unul dintre bărbați

Autoturismul a fost dat în atenția echipajelor, iar polițiștii au început verificările în zonă. A fost constituită o celulă de criză, iar autoritățile au identificat unul dintre bărbații care s-ar fi aflat în mașină. Căutările pentru găsirea fetei și identificarea tuturor persoanelor implicate continuă.
În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru lipsire de libertate.
Semnalmente și apel pentru informații
Minora are aproximativ 1,65 metri înălțime, ochi albaștri, față ovală și păr șaten. La momentul dispariției purta un tricou negru, o fustă cu imprimeu maro și adidași maro.
Persoanele care dețin informații ce pot ajuta la găsirea fetei sunt rugate să sune la 112. Potrivit Poliției Române, mesajul este difuzat în cadrul mecanismului „Alertă răpire copil”, cu sprijinul partenerilor publici și privați. (Paul D.).
Sursa: Poliția Română.
-
Exclusivacum 4 zileCASA DE PENSII A MAI, KNOCK-OUT LA CURTE: CUM A VRUT SĂ IA BANII UNUI POLIȚIST ȘI A PLECAT CU… CHELTUIELI DE JUDECATĂ
-
Exclusivacum 4 zileStația‑fantomă de la Corlătești își dă arama pe față: „ape uzuale” direct în Pârâul Dâmbu, sub nasul lui Diaconu și al Gărzii de Mediu adormite. Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 4
-
Exclusivacum 4 zileDosarul Antigrindină – Partea a IX‑a – Republica rachetelor antigrindina: cum a fost însămânțată România cu minciuni, plumb și abuz de serviciu
-
Exclusivacum 3 zileCATASTROFELE ECOLOGICE DIN PRAHOVA – Sub ocrotirea directorului–dictator Florin Diaconu (APM Prahova) și a „Gărzii lui” de Mediu – Florin Diaconu – Directorul din borcanul cu mercur. Episodul 5
-
Exclusivacum 3 zileIncompatibilități cu capul în nisip: Cum pasează M.A.I. cartoful fierbinte către ANI, iar polițiștii din Europol, CEPOL și Frontex stau agățați între două legi și zero răspunsuri
-
Exclusivacum 2 zileRepublica sinecurilor unite: Mega-tunul de la IAR Brașov și caracatița politică de la MEAT
-
Featuredacum 4 zilePULS își alege conducerea și își stabilește direcțiile politice la Alba Iulia – „România are PULS – în țară și în Diaspora”
-
Exclusivacum 2 zileDosarul Antigrindină – Partea a X‑a – Republica rachetelor fără autorizație: cum au ajuns Diaconu (APM Prahova) și Garda de Mediu scutul mafiei antigrindină




