Birourile de informare-recrutare organizează mereu vizite în școli și licee pentru a promova sistemul militar, deschizând orizonturile tinerilor spre noi opțiuni profesionale.

În rândurile de mai jos, vă vom prezenta unul din acești tineri.

O să-i spunem Mihai, din cauza specialității restrictive în privința apariției în spațiul public, tânăr ofițer din Batalionul 32 Cercetare-Supraveghere Mircea.

Povestea lui spre o carieră în uniformă a început înainte de liceu. Deși tatăl lui nu este militar, era bine informat în ceea ce privește opțiunile pe care le are la dispoziție un tânăr absolvent de gimnaziu.

El m-a îndreptat către opțiunea liceului militar. Pe lângă sfatul lui, am avut în școală și vizite de prezentare a sistemului, care au reprezentat primul contact adevărat cu subiectul, povestește ofițerul.

I-a surâs ideea de a-și încerca talentele într-un sistem militar, astfel că a ales, din județul lui din vestul țării, să meargă la Colegiul Național Militar Mihai Viteazul din Alba-Iulia.

Perioada celor patru ani spune că n-a simțit-o ca fiind grea, deși, privind retrospectiv, își dă seama că nu a fost chiar floare la ureche.

Am ajuns acolo vreo 12 băieți în cameră. Tineri care, cu bune, cu rele, au mers înainte, astfel că n-am simțit greutatea atunci pe moment. Fiind în colectivitate și având un program încărcat cu rigurozitate și controlat din toate puncte de vedere, am trecut peste toate cu brio, povestește Mihai.

În liceu s-a schimbat, la final nu mai era același tânăr care a intrat pe poarta instituției de învățământ militar cu patru ani înainte. Cea mai mare schimbare a fost în ceea ce privește atașamentul față de familie. Am pierdut puțin contactul cu familia, am început să devin mai independent. Liceul mi-a oferit disciplina de a mă putea descurca singur.

În momentul absolvirii, avea deja un set nou de opțiuni deschise în față. Recunoaște că inițial a încercat admiterea la Academia Forțelor Aeriene din Brașov. Când nu a reușit să ajungă la piloți, și-a îndreptat atenția spre Forțele Terestre.

În mintea mea aveam mai multe cursuri de acțiune, mai multe variante. Nu știam foarte bine cu ce se „mănâncă” fiecare, dar din povești, din auzite, am încercat să-mi fac un „film” și să văd ce mi se potrivește mai bine, își aduce aminte ofițerul.

În liceu venea fiecare structură de forțe și ne prezenta toate armele și calitățile lor, mai spune el și recunoaște că pe-atunci era cu gândul la alte lucruri, iar viitorul încă părea destul de îndepărtat încât să-și amâne alegerea. Când a venit timpul, a fost destul de greu să decid.

La Academia Forțelor Terestre Nicolae Bălcescu a ales arma Infanterie, specialitatea Cercetare, pentru că și-a amintit de o prezentare la care au participat parașutiști militari și cercetași.

Mi-au plăcut poveștile din spatele experiențele lor, adică aplicațiile pe care le-au avut, taberele, exercițiile. Mi-au plăcut ei ca oameni și felul în care s-au format. Când a absolvit academia, a prins repartiție în Batalionul 528 Cercetare din Brăila, actualul Regiment 528 ISR Vlad Ţepeş.

Fiind prima funcție, adaptarea a fost destul de dificilă. Totuși, spune că a prins un mediul adecvat pentru a se dezvolta profesional.

Adaptarea e mai ușoară dacă ai un mediu adecvat și acolo, la Brăila, am prins un mediu foarte productiv și care m-a susținut în dezvoltarea carierei. Inițial, am avut, în pluton, subordonați de toate vârstele și din toate zonele, care m-au ajutat și mi-au dat încrederea necesară. Și, cu ajutorul comandanților, experiența a fost ok, afirmă ofițerul.

Povestește despre specificul cercetașilor, care lucrează mereu la relația de încredere foarte strânsă și apropiată, din cauza timpului îndelungat pe care îl petrec la instrucție, în zone greu accesibile.

În condițiile în care pe durata unui an cercetașii sunt plecați cel puțin jumătate din an, se creează foarte multe conexiuni, ca într-o familie, care dăinuiesc în timp. Este o relație de omenie, de camaraderie și una profesională, bineînțeles.

Mai spune că din exterior, unii ar putea vedea o asemenea relație între comandanți și subordonați drept o piedică în buna desfășurare a misiunilor, însă nu este de acord cu această părere.

Tocmai faptul că e o relație foarte apropiată, partea profesională devine mult mai ușor de practicat. Când am ajuns la Brăila, în primele luni, văzând legăturile între categoriile de personal, mi-am dat seama că relația creată la greu și coeziunea puternică aduc un plus profesionistului atunci când trebuie să fie profesionist, mărturisește cercetașul.

După câțiva ani la Brăila, s-a mutat mai aproape de casă, la Timișoara. În prezent, este încadrat în Batalionul 32 Cercetare-Supraveghere Mircea și vorbește cu evidentă satisfacție despre specificul cercetașilor.

Pentru că sunt mereu în față, sunt ochii și urechile din teren, caracterul cercetașilor este construit altfel, poate mai călit la lipsuri, greutăți și provocări neașteptate.

Un bun cercetaș trebuie să aibă multe calități. Trebuie să-și dorească să fie implicat, să fie mereu activ, să fie și un bun militar, și bun înotător, și alpinist, și schior, și chiar parașutist, în unele cazuri.

Multitudinea de sarcini pe care trebuie să le îndeplinească pentru a sprijini decizia și expunerea pe care o are în teren necesită un grad ridicat de încredere în sine.

Și un tupeu mai mare, o atitudine mai puternică. Pentru că este senzorul din teren, echipamentul pe care nu-l ai de fapt, ar trebui să fie multifuncțional. Pe lângă asta, ar trebui să fie și puțin viclean și șiret, explică Mihai.

Toate acestea ar trebuie dozate potrivit, iar proporțiile, pentru fiecare, pot fi descoperite doar prin instrucție riguroasă.

Dacă ar avea în față un tânăr, aflat la o răscruce de drumuri – cum a fost și el la absolvirea liceului militar –, i-ar recomanda specialitatea Cercetare din mai multe motive, deși fiecare trebuie mai întâi să cântărească foarte bine dacă are talentele și aptitudinile necesare.

În calitate de cercetași, ar beneficia de relații interumane foarte bune, create tocmai în misiunile foarte specifice, și ar putea să crească într-un mediu sănătos și în care ar putea să se dezvolte pe multe paliere.

De asemenea, ar avea ocazia să se instruiască alături de parteneri străini, așa cum a avut prilejul și el, în Germania, de exemplu, și ulterior, dacă și-ar dori, ar putea face pasul spre provocări chiar mai mari, cum sunt forțele pentru operații speciale. (D. Luca).