Connect with us

Administratie

Începând cu data de 31 martie a.c., ca de altfel și pe celelalte 16 aeroporturi, vor fi ridicate controalele de frontieră pentru cetățenii statelor Schengen.

Publicat

pe

De la această dată controalele la frontierele aeriene și maritime se elimină, iar persoanele se vor putea deplasa către sau dinspre alte state membre Schengen fără a fi supuse controalelor de frontieră.

În contextul adoptării Ordonanței de Urgență nr. 25 pentru modificarea și completarea unor acte normative în domeniul străinilor și al frontierei, începând cu 31 martie anul curent, cetățenii care călătoresc în statele din spațiul Schengen nu vor mai trebui să treacă prin controlul de frontieră. Concret, nu se vor mai opri la filtrele de control ale Poliției de Frontieră pentru a le fi verificate documentele de călătorie, aceștia urmând să meargă direct către porțile de îmbarcare. În sarcina pasagerilor nu va fi nicio obligație suplimentară.

Însă, polițiștii de frontieră vor fi în continuare prezenți în incinta aeroporturilor și vor efectua acțiuni polițienești punctuale și inopinate pentru a verifica identitatea și situația legală a persoanelor, dar și pentru a preveni și combate posibile fapte ilegale.

Acțiunile polițienești se vor efectua în baza unei analize de risc sau a unei suspiciuni rezonabile. Într-un astfel de caz, polițistul va putea face demersuri pentru a stabili identitatea persoanei și verificări în bazele de date operative. Polițiștii vor avea în dotare dispozitive mobile de control cu care vor efectua aceste verificări.

În situația în care suspiciunile nu se confirmă, persoana își poate continua călătoria. Dacă acestea se confirmă, persoanei i se va întrerupe călătoria și se vor aplica măsuri legale.

Persoanele urmărite general sau internațional vor fi reținute și predate autorităților competente, iar celor care se constată că au comis infracțiuni – dețin substanțe interzise, documente false sau falsificate, sunt migranți ilegali – li se vor întocmi actele premergătoare cercetării penale.

În ceea ce privește cetățenii români minori, ca și în cazul adulților, aceștia nu vor mai efectua controlul de frontieră și vor merge de asemenea direct către poarta de îmbarcare. Aceștia NU vor avea nevoie de niciun aviz suplimentar, putând să călătorească în spațiul Schengen cu aceleași documente ca și până în prezent.

În acest context reamintim pe scurt, care sunt documentele necesare la ieșirea din țară în cazul cetățenilor români minori, în funcție de situație:

Dacă minorul călătorește însoțit doar de un părinte sau de o terță persoană sunt necesare:

  • Document de călătorie valabil
  • Acordul celuilalt părinte dacă călătorește însoțit doar de unul dintre părinți
  • Acordul ambilor părinți când călătorește însoțit de altă persoană decât părintele
  • Doar documentul de călătorie dacă se deplasează la domiciliu/reședință și face dovada în acest sens
  • Doar acordul unuia dintre părinți când se deplasează la studii/concursuri/tratament medical și face dovada scopului declarat al călătoriei

Dacă minorul are peste 16 ani și călătorește neînsoțit va avea nevoie de:

  • Document de călătorie valabil
  • Acord din partea ambilor părinți
  • Doar document de călătorie dacă face dovada domiciliului/reședinței în țara în care călătorește

Pentru a verifica dacă cetățenii români minori și însoțitorii acestora sunt în posesia documentelor amintite, polițiștii de frontieră pot efectua verificări punctuale în incinta aeroportului. Dacă se constată că aceștia nu sunt în posesia lor, nu li se va permite ieșirea din țară.

Însoțitorii minorilor, alții decât părinții sau reprezentantul legal, nu mai sunt obligați să prezinte certificatul de cazier judiciar în format fizic, acesta este consultat electronic de către polițistul de frontieră. Însă, dacă polițistul de frontieră constată că însoțitorul minorului a săvârșit anumite infracțiuni prevăzute de lege, acestuia nu i se va permite ieșirea din țară cu minorul.

Este vorba despre următoarele infracțiuni: omor; infracțiuni contra libertății și integrității sexuale; infracțiuni privitoare la traficul și exploatarea persoanelor vulnerabile; lipsire de libertate în mod ilegal; infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori; trafic de țesuturi sau organe umane; infracțiuni de terorism.

Pentru deplasările către state non-Schengen, atât pentru adulți cât și pentru minorii români, condițiile de călătorie rămân neschimbate, iar verificarea documentelor se va face la filtrele de control ale Poliției de Frontieră.

Poliția de Frontieră Română este pregătită pentru integrarea în Spațiul Schengen pe cale aeriană și maritimă începând cu data de 31 martie. Pe lângă regândirea dispozitivului și a măsurilor de ordin organizatoric, care au ca scop protecția cetățenilor, în special a cetățenilor români minori, au fost dispuse măsuri și pentru facilitarea tranzitului frontierei de către cetățenii care călătoresc în statele non-Schengen.

Una dintre măsuri a constat în relocarea porților automate de control. Ele reprezintă o soluție modernă cu ajutorul căreia se poate procesa un număr mare de cetățeni europeni care se deplasează către state din afara spațiului Schengen într-un interval scurt de timp.

Acestea sunt de un real ajutor, având în vedere fluxul mare de călători de pe Aeroportul Internațional Henri Coandă. Numai anul trecut acesta a fost tranzitat de aproximativ 15 milioane de persoane, cu o medie de 43.000 de persoane pe zi în sezonul estival.

Acestea sunt modificările din Ordonanța de Urgență care vizează activitatea Poliției de Frontieră și modalitatea în care polițiștii de frontieră le vor pune în practică după data de 31 martie, mai comunica sursa citata. (Paul D.).

Administratie

20 de localități din Prahova, beneficiare ale unui proiect de energie verde de 42,6 milioane de lei

Publicat

pe

De

O centrală fotovoltaică planificată în zona Bărcănești–Tătărani va produce energie pentru instituțiile publice partenere. Proiectul este finanțat prin Fondul pentru Modernizare și a intrat în etapa de execuție.

Consiliul Județean Prahova a organizat, la Băicoi, prima conferință dedicată proiectului I.D.-R.E.S. 2. Întâlnirea din 19 octombrie 2026 a reunit reprezentanți ai administrațiilor locale partenere, echipa de implementare și constructorul, pentru prezentarea stadiului investiției și discutarea pașilor următori.

Potrivit comunicatului de presă al Consiliului Județean Prahova, valoarea proiectului este de 42.608.137,60 lei, iar finanțarea este asigurată prin Fondul pentru Modernizare, prin Ministerul Energiei.

Energie fotovoltaică pentru consumul instituțiilor publice

Proiectul prevede construirea unei capacități de producție a energiei electrice din surse fotovoltaice în zona Bărcănești–Tătărani. Energia va fi destinată autoconsumului instituțiilor publice din localitățile participante.

Autoritățile estimează că investiția va reduce cheltuielile cu energia, va genera economii pentru bugetele locale și va contribui la diminuarea emisiilor de carbon.

20 de comunități, un proiect comun

Alături de Consiliul Județean Prahova, în proiect sunt implicate 20 de localități: Băicoi, Bușteni, Bănești, Bărcănești, Cocorăștii Colț, Florești, Gherghița, Gorgota, Păulești, Poienarii Burchii, Provița de Jos, Provița de Sus, Puchenii Mari, Șirna, Târgșoru Vechi, Tinosu, Măgureni, Plopeni, Poiana Câmpina și Filipeștii de Pădure.

De la documentații la începerea lucrărilor

La preluarea mandatului actualei conduceri a Consiliului Județean Prahova, în noiembrie 2024, proiectul avea studiul de fezabilitate realizat și o parte dintre avize obținute, iar cererea de finanțare fusese evaluată favorabil.

Ulterior, au fost obținute avize suplimentare, au fost aprobate documentațiile urbanistice și a fost semnat contractul de finanțare, la 6 iunie 2025. A urmat contractarea serviciilor de proiectare și execuție, iar ordinul de începere a lucrărilor a fost emis la 3 decembrie 2025.

Președintele Consiliului Județean Prahova, Virgiliu-Daniel Nanu, a declarat că proiectul a fost preluat dintr-o etapă anterioară și dus mai departe până la începerea execuției. El a subliniat că investițiile trebuie continuate indiferent de administrația care le-a inițiat și le-a mulțumit primarilor parteneri și celor implicați în implementare.

Parte a unui program județean mai amplu

I.D.-R.E.S. 2 este unul dintre cele trei proiecte complementare derulate la nivelul județului. Programul reunește 55 de unități administrativ-teritoriale și aproximativ 350 de instituții și obiective publice din Prahova.

Conferința de la Băicoi le-a oferit partenerilor ocazia să discute direct cu echipa de implementare și cu constructorul despre evoluția lucrărilor și aspectele tehnice ale investiției. Potrivit comunicatului, următoarea întâlnire este programată în noiembrie, la Provița de Jos.

Consiliul Județean Prahova anunță că va monitoriza derularea proiectului, cu obiectivul de a transforma energia regenerabilă produsă în economii concrete pentru comunitățile beneficiare.

Citeste in continuare

Administratie

Bogdan Toader: „Bugetul nu s-a echilibrat”, în pofida măsurilor fiscale

Publicat

pe

De

Deputatul PSD Bogdan Toader, președintele organizației PSD Ploiești, critică efectele măsurilor economice adoptate în ultimul an și cere ca politicile de reducere a deficitului să fie evaluate în funcție de rezultate. Într-o declarație publicată de acesta, Toader invocă datele Eurostat privind deficitul României și evoluția unor indicatori economici.

România, cu cel mai mare deficit din UE în trimestrul al doilea

Potrivit cifrelor Eurostat citate de deputat, deficitul României a ajuns la 9,2% din PIB în trimestrul al doilea, pe baza datelor ajustate sezonier. Toader notează că acesta a fost cel mai ridicat nivel din Uniunea Europeană, unde media a fost de 3,5%.

El precizează că un singur trimestru nu este suficient pentru a indica o tendință, dar consideră că datele trebuie analizate în raport cu măsurile adoptate și cu costurile suportate de populație.

Taxe mai mari, consum mai slab și inflație ridicată

În declarația sa, Toader susține că măsurile din ultimul an au adus taxe mai mari, o scădere de 5,7% a vânzărilor cu amănuntul în iulie și o inflație de 6,5% în septembrie, pe care o descrie drept cea mai mare din UE.

„Ni s-a spus că măsurile din ultimul an sunt prețul pe care îl plătim ca să ajungem mai repede la echilibru”, afirmă deputatul, adăugând că bugetul nu s-a echilibrat.

Apel la măsuri evaluate prin rezultate

Toader spune că nu se opune responsabilității fiscale, dar cere ca programele de guvernare să fie fundamentate pe rezultate măsurabile, nu doar pe promisiuni. El mai susține că efortul reducerii deficitului nu ar trebui să fie suportat în mod repetat de persoanele cu venituri mici și medii.

„Un stat serios își corectează deficitul fără să-și sufoce economia”, a transmis deputatul.

Citeste in continuare

Administratie

A oferit 100 de euro pentru a facilita intrarea unui pasager în România

Publicat

pe

De

Un cetățean sârb este cercetat pentru dare de mită, după ce ar fi încercat să ofere bani unui polițist de frontieră la Punctul de Trecere a Frontierei Jimbolia. Potrivit autorităților, suma ar fi fost oferită pentru a permite intrarea în țară a unui cetățean bosniac care nu îndeplinea condițiile legale.

Unul dintre pasageri depășise perioada de ședere

Incidentul a avut loc după ce trei cetățeni străini — un sârb și doi bosniaci — s-au prezentat la intrarea în România cu un autoturism înmatriculat în Germania, care tracta o remorcă.

În urma verificării documentelor și a condițiilor de intrare, polițiștii de frontieră au constatat că unul dintre cetățenii bosniaci depășise perioada legală de ședere în spațiul Schengen.

Polițistul a refuzat banii

În acel moment, cetățeanul sârb ar fi oferit unui polițist de frontieră 100 de euro pentru a-i permite pasagerului să intre în România fără efectuarea verificărilor legale. Polițistul a refuzat suma și l-a informat pe bărbat că fapta poate constitui infracțiunea de dare de mită.

Cercetări coordonate de procuror

În urma denunțului formulat de polițiștii de frontieră din cadrul PTF Jimbolia, au fost sesizați reprezentanții Serviciului Județean Anticorupție Timiș. Cercetările se desfășoară sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale. (Sava N.).

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv15 ore ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XVI‑a –Electromecanica plânge cu lacrimi de iodură: «Nu noi, Doamne, SNACP-ul!»” (DOCUMENTE)

„Noi nu mai tragem din 2024, dar ne doare seceta fermierilor…” Electromecanica Ploiești a descoperit, brusc, suferința. În răspunsul oficial...

Exclusiv15 ore ago

Șeful Poliției de Frontieră, predică despre „slugă”: când lingușirea devine politică de personal

Liturghie cu ștampilă: polițistul de frontieră, transformat în enoriaș captiv Sindicatul Europol dezvăluie, cu o sinceritate crudă, cum arată, în...

Exclusiv15 ore ago

IGPR – „Direcția de Ordine Publică”: campioni la dat din umeri. Sindicatul muncește, Poliția Română filosofește

S.P.R. „Diamantul” a intrat în sediul IGPR cu o listă de probleme și a ieșit cu aceeași listă, plus câteva...

Exclusiv15 ore ago

Bine ați revenit, domnule ministru! Între timp, Poliția Penitenciară s-a transformat în club de selfie-uri, șefii ANP în influenceri, iar corupția a trecut la program de lucru full-time

Bine ați revenit, domnule ministru! După ce ați plecat, s-a tras cortina și a început chefuitul Bine ați revenit, domnule...

Exclusiv2 zile ago

CURTEA DE CONTURI CONFIRMĂ: BINGO–ROSAL (“BINGO PENAL”) A JEFUIT CETĂȚENII DIN PRAHOVA! INCISIV DE PRAHOVA – SINGURUL ZIAR CARE A DEZVĂLUIT, ÎN EXCLUSIVITATE, FURTUL CELOR 65.000 DE BUNURI DE RETUR! (DOCUMENTE)

INCISIV DE PRAHOVA LOVESTE DIN NOU: CURTEA DE CONTURI NE DA DREPTATE! SINGURUL ZIAR CARE A ARĂTAT, ÎN EXCLUSIVITATE, CUM...

Exclusiv2 zile ago

Arhitectura dezmatului (II). Urbanism cu scaunul în valiză: Raduna are hotărâre definitivă, Pandele și Polițeanu au de dat explicații

Primăria a proiectat îndepărtarea. Instanța i-a prăbușit construcția pe procedură Cronica unui abuz administrativ la Ploiești a ajuns în punctul...

Exclusiv2 zile ago

Strict secret: cum își ascund șefii M.A.I. abuzurile sub ștampilă

Polițistul care n-a avut voie să-și vadă propriul dosar În România anului 2026, ai voie să aperi legea, dar nu...

Exclusiv2 zile ago

Camere, tăcere și confidențialitate la kilogram: cum își filmează MAI polițiștii, iar ANSPDCP se uită în altă parte

În aproape patru ani, Ministerul Afacerilor Interne și inspectoratele din subordine au transformat camerele de supraveghere în instrument de control...

Exclusiv3 zile ago

M.A.I. – „Strict secret”: cum îți pierzi uniforma cu o notă pe care n-ai voie s-o vezi, dar trebuie s-o respecți

În România, poți fi dat afară din Poliție pentru ce-ai spus la televizor și pe site-ul sindicatului, în timp ce...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Boala Alzheimer” în uniformă (Episodul 6). Burlan Marius-Daniel – ecoul care minte în loc să clarifice

I.P.J. Prahova – Memoria de serviciu: funcționează numai în interesul echipajului Episodul 6. Burlan Marius-Daniel – ecoul cu antet și...

Exclusiv3 zile ago

Protejat: I.P.J. Prahova, „filiala” Băicoi (III): Cum se spală imaginea, se bat oameni și se servesc combinații în oraș

Nu există niciun rezumat deoarece acesta este un articol protejat.

Exclusiv3 zile ago

Cursanți pe banii lor, șefi pe banii statului. Cum a inventat M.A.I. „alocarea anterioară” ca să nu-și trimită polițiștii acasă, dar să-i trimită sigur în instanță

Bilet doar dus: spre curs, nu și spre casă Cine a spus că drumul spre „perfecționare profesională” e greu, n-a...

Exclusiv3 zile ago

I.P.J. Prahova – „Doamna Treabă Mare” își caută turnătorii: SRPCIV Prahova, de la permise la normă la vânătoare de „dușmani ai poporului”

Vânătoare de „șopârle”: după scandal, nu se caută vinovații, ci sursele ziarului Ca urmare a articolului de investigație publicat de...

Exclusiv3 zile ago

Concediu pe hard mode: polițistul la șanț, sporul la sertar, iar IPJ-ul la bătut câmpii

Curtea de Apel Târgu Mureș: „IPJ Bihor, luați loc, nota 4. Refaceți indemnizațiile!” Curtea de Apel Târgu Mureș a dat...

Exclusiv5 zile ago

Dosarul Antigrindină – Partea a XV‑a – Cum a devenit hârtia scut balistic pentru iodură. Minciunile oficiale ale „Mafiei Antigrindină”, sub protecția Gărzii de Mediu și a APM Prahova. Documente!

Investigație proprie realizată în exclusivitate de ziarul de investigații Incisiv de Prahova. În România, iodura de argint nu cade doar...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv