Connect with us

Actualitate

Europenii au tendința de a-i lua pe americani de simpliști, chiar de proști

Publicat

pe

După foarte importanta victorie a armatei ruse de la Avdiivka, Occidentul a intrat în panică. Marea fortăreață avansată ucrainiană, construită între 2014 și 2021, era cea care ținea frontul pe loc și care le crea mari probleme locuitorilor din Donbas, mai ales din orașul Donețk. De acum armata rusă poate înainta în Ucraina cât dorește. Armata ucrainiană în mare lipsă de combatanți și de muniție și, în general, de toate cele nu mai poate opri armata rusă. Și, într-adevăr, după mai mulți observatori calificați, Rusia ar mai fi interesată să ocupe încă trei sau patru regiuni ucrainiene: Harkov, Dnipropetrovsk, Nicolaev și, mai puțin probabil, Odesa.După aceiași observatori occidentali avizați, mai ales americani, Ucraina se găsește azi într-o situație cu adevărat tragică. Se avansează cifra de 500 000 de morți și de trei ori mai mulți răniți, destui foarte grav și dintre care unii vor fi și ei contabilizați la morți în timpul următor. Populația reală a Ucrainei, după o cifră avansată foarte recent, ar fi doar de ceva peste douăzeci de milioane. În 2022 era de patruzeci și unu de milioane. Aproape un sfert din teritoriu a trecut deja la Rusia. Cele patru regiuni, Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie au votat la alegerile prezidențiale din martie 2024. Refugiații ucrainieni s-au răspândit în toată Europa, în America de Nord și mai departe. Mai multe milioane de ucrainieni s-ar fi refugiat în Federația Rusă și în fostele țări ale Ununii Sovietice.Pentru a face mai simple și de înțeles lucrurile, deci pentru a înțelege cum s-a ajuns la războiul din Ucraina, trebuie să ne întoarcem la teoriile lui Zbiegniew Brzezinski, polono-american, un foarte important strateg, consilierul pe securitate națională a lui Jimmy Carter (1977-1981), membru al Comisiei trilaterale, al Council on Foreign Relations, Atlantic Council, Național Endowment for Democracy etc., etc.

Brzezinski a fost atașat Partidului Democrat, și pe lângă Jimmy Carter i-a consiliat și pe Bill Clinton, Barak Obama sau Joe Biden, a fost un relativ adversar al lui Henry Kissinger, consilierul și secretarul de stat al președinților republicani Richard Nixon și Gerald Ford. Henry Kissinger l-a precedat într-un anume fel pe Zbiegniev Brzezinski.

„În 1997, The Grand Chessboard a geopoliticianului Zbigniew Brzezinski (1928-2017) identifică cele trei pârghii (leviere) care ar permite Statelor Unite să-și conserve primul rol în afacerile mondiale în secolul XXI: să oprească ascensiunea Chinei, ceea ce e lucid; să urmărească în continuare divizarea europenilor, obiectiv constant din 1945 încoace; să taie legăturile dintre Rusia și Ucraina, pentru că subordonarea Ucrainei Rusiei îi dă acesteia din urmă posibilitatea de a juca un rol mondial. Astăzi această carte ne permite să sesizăm mizele războiului din Ucraina provocat de invazia militară rusă din 24 februarie 2022″ (Philippe Boulanger – Zbigniew Brzezinski et la guerre en Ukraine – www.revuedesdeuxmonde.fr)

„Brzezinski califică Ucraina de «pivot geopolitic». Fără Ucraina, Rusia încetează să mai fie un imperiu euroasiatic. Dimpotrivă, dacă Rusia recuperează controlul Ucrainei, cu cei 52 de milioane de locuitori (în 1996), cu resursele sale naturale (cărbune, minereuri, etc.) și accesul său la Marea Neagră devine un puternic stat imperial întinzându-se din Europa până în Asia” (Phillippe Boulanger – articol citat).

Războiul din Ucraina s-a reaprins cu putere sporită. Rușii (Peskov, purtătorul de cuvânt al lui Putin) nu mai vorbesc de operațiunea militară specială ci de război. Emmanuel Macron insistă că va trimite trupe în Ucraina. După ultimele informații, 2000 de militari francezi vor ajunge în regiunea Odesa, la frontiera Republicii Moldova și a României. Despre negocieri de pace nu este vorba deloc în acest moment. Toată lumea amenință pe toată lumea.

Deși învingătoare până azi, Rusia nu va mai putea prelua controlul unei țări europene foarte întinse, cu o populație numeroasă și cu resurse bogate cum era Ucraina până în 2021. Economia Ucrainei este distrusă iar populația ei e împrăștiată în patru zări. Deci, după teoria lui Zbiegniev Brzezinski, Rusia nu va putea redeveni, pentru mulți ani, un imperiu euroasiatic.

La încheierea războiului cu Ucraina, NATO, SUA și UE, Rusia nu se va mai putea înstăpâni peste toată Ucraina pentru ca să refacă Uniunea Sovietică și Imperiul țarist. Foarte probabil, mari părți din Ucraina se vor întoarce la Polonia, România și Ungaria. Prin imensul ei teritoriu, prin enormele ei resurse naturale, în primul rând gaz și petrol, Rusia va continua să fie un important jucător mondial, dar nu va mai fi o putere globală. Depășită de marele său vecin, China, de Statele Unite și nu peste mulți ani de India, Rusia va trebui să-și restrângă ambițiile globale. În orice caz, nu va mai putea să se poziționeze în adversar aproape egal al SUA. O mare problemă a Rusiei este astăzi natalitatea foarte scăzută: 1,4-1,5, după un interviu recent cu Vladimir Putin.

A reușit Zbiegniew Brzezinski, post mortem, să-l atragă într-o nouă capcană pe Vladimir Putin, cu a sa „operațiune miltară specială”? Să ne reamintim că același strateg de geniu polono-american a atras, în timpul președenției Carter, Uniunea Sovietică în capcana fatală, Afganistanul, prin înarmarea mujahedinilor, capcană care a contribuit decisiv la prăbușirea Ununii Sovietice. Sau, dimpotrivă, a căzut imperiul american în obsesiile antirusești și anticomuniste ale genialului polonez? Istoria Poloniei în confruntările ei cu Rusia și istoria familială accidentată a lui Brzezinski sunt o explicație suficientă. Tată său, diplomat polonez, a defectat în Occident în 1939.

Europenii au tendința de a-i lua pe americani de simpliști, chiar de proști. Și totuși, Statele Unite au devenit după primul război mondial, prima economie a lumii. Lucru confirmat cu asupra de măsură după cel de-al doilea război mondial. Cu toate datoriile faraonice care le grevează azi bugetul, 35 000 de miliarde de dolari cu dobânzile aferente care depăsesc cheltuielile militare, SUA nu au pierdut supremația mondială. Dar o gravă criză economică se vede la orizont, poate chiar în acest an. La fel ca Uniunea Sovietică, SUA nu pot fi învinse decât din interior, printr-o implozie neanunțată.

Războiul din Ucraina a început să fie pregătit de cele două părți, SUA prin Ucraina interpusă și Rusia, imediat după evenimentele din 2014, Maidanul etc. Dar războiul a fost întârziat cu cel puțin patru ani de succesul surprinzător din 2016 al lui Trump. Era de fapt proiectul democraților și al „neoconservatorilor” care nu aveau nici o încredere în Donald Trump. Negocierile ratate dintre ruși și americani din 2021 anunțau clar războiul. Rusia a câștigat o parte din Ucraina, Statele Unite au reușit să separe Rusia de Europa, au adus-o în criză economică pe Germania (Nord Stream) și au divizat Europa. Rămâne de văzut dacă Rusia își mai poate redobândi puterea pe care a avut-o cândva Uniunea Sovietică sau Imperiul țarilor.

Petru Romoșan

Actualitate

Noua arhitectură a apărării SUA: De la scutul „Golden Dome” la revoluția sistemelor autonome

Publicat

pe

De

Modernizarea arsenalului defensiv american trece printr-o fază de transformare profundă, în care noile tehnologii digitale și tacticile de război cibernetic sunt integrate rapid în structurile de comandă. Eforturile actuale vizează atât securizarea infrastructurilor critice existente, cât și crearea unei noi forțe dedicate războiului autonom, cu scopul de a menține superioritatea pe câmpul de luptă al viitorului.

Scutul „Golden Dome” își securizează perimetrul cibernetic

Forța operativă JTF-Gold, creată de Comandamentul de Nord al SUA (NORTHCOM), a primit misiuni critice extinse pentru a gestiona complexitatea apărării aeriene și antirachetă „Golden Dome”. Recent, această structură a fost însărcinată cu dezvoltarea unor capabilități robuste de apărare cibernetică. Această nouă direcție strategică este concepută exclusiv pentru a proteja activele „Golden Dome” împotriva atacurilor inamice, eliminând orice componentă ofensivă din spectrul acțiunilor sale.

Înființată la începutul acestui an pentru a prelua și optimiza responsabilitățile fostului Comandament Component pentru Apărare Antirachetă Integrată, JTF-Gold se află în plin proces de definire a rolurilor. Cu un personal de aproximativ 100 de membri, unitatea supraveghează deja siturile operaționale, precum cel de la Fort Story, și organizează sesiuni intense de planificare pentru a delimita clar responsabilitățile operaționale între centrele de comandă din Colorado și Florida.

AUTOWARCOM: Pasul către supremația autonomă

În paralel cu întărirea scutului antirachetă, Pentagonul accelerează implementarea unei strategii ambițioase de integrare a sistemelor autonome și robotice. În cadrul recentei conferințe anuale a Asociației Armatei SUA, liderii militari și civili au prezentat planurile pentru înființarea „Autonomous Warfare Command” (AUTOWARCOM). Această nouă structură este concepută să opereze cu autorități extinse, similare celor ale forțelor armate tradiționale, pentru a scala rapid tehnologiile autonome în rândul tuturor forțelor întrunite.

Pentru a facilita această tranziție, Departamentul Apărării a demarat deja „Proiectul Agincourt”, o inițiativă umbrelă menită să coordoneze eforturile tehnologice în domeniu. De asemenea, Grupul de Lucru Autonom de Apărare (DAWG), creat inițial pentru stimularea producției de drone, a fost integrat sub o nouă forță operativă specializată în cadrul Comandamentului pentru Operațiuni Speciale (SOCOM), asigurând astfel continuitatea inovației.

Investiții masive și provocări legislative

Transformarea radicală a capabilităților militare necesită resurse financiare considerabile. Pentagonul a avansat planuri de alocare a aproape 55 de miliarde de dolari pentru eforturile de dezvoltare a sistemelor autonome. Această investiție, descrisă drept una generațională, este văzută ca un element esențial pentru a schimba paradigma tehnologică a departamentului.

Cu toate acestea, succesul acestui proiect depinde critic de aprobarea Congresului SUA. Deși climatul politic complică procesul legislativ, liderii apărării insistă că finanțarea este imperativă pentru a reacționa la schimbările rapide din mediul global de securitate. Într-un context în care inovația trebuie să țină pasul cu necesitățile combatanților, oficialii militari subliniază că investițiile făcute acum vor avea un impact decisiv pentru deceniile care vor urma.

Citeste in continuare

Actualitate

Trei sisteme noi, trei răspunsuri la amenințările de pe câmpul de luptă

Publicat

pe

De

Israel Aerospace Industries (IAI) a prezentat la conferința anuală AUSA trei sisteme noi, construite în jurul unor tehnologii existente, dar adaptate la amenințările emergente. Printre acestea se numără un radar mobil montat pe un aerostat, un interceptor antidronă fără încărcătură explozivă și o dronă înarmată cu o mitralieră M250, dezvoltată împreună cu Sig Sauer.

Radarul Point@Air: un aerostat care nu rămâne pe loc

Sistemul Point@Air combină un aerostat — o platformă de tip balon sau dirijabil — cu un radar cu antenă activă cu baleiaj electronic. Potrivit lui Dror Bar, vicepreședinte executiv al IAI și director general al Elta Systems, radarul poate detecta o gamă largă de ținte: de la avioane de vânătoare și drone de mari dimensiuni până la rachete de croazieră și ținte maritime.

Aerostatele sunt folosite de multă vreme pentru supraveghere, însă infrastructura lor statică le poate face vulnerabile la atacuri cu drone. Point@Air este conceput să funcționeze fără infrastructură fixă și să poată fi mutat într-o nouă locație în câteva ore. Platforma are aproximativ 70 de metri lungime.

Mobilitatea ar putea reduce riscul ca adversarii să localizeze aerostatul și să-l atace cu drone kamikaze. Bar a invocat experiența recentă a Israelului, unde Hezbollah a vizat un aerostat de mari dimensiuni din nordul țării. El a descris un scenariu în care sistemul este strâns la lăsarea serii și mutat pe un alt deal, astfel încât să nu mai fie în aceeași poziție dimineața.

IAI vede posibile utilizări ale sistemului atât în misiuni de securitate internă, cât și pentru Comandamentul Central al SUA și alte comandamente militare. Tehnologia de bază este dezvoltată, însă Point@Air se află încă în faza de demonstrație. IAI lucrează cu compania americană TCOM pentru ajustarea dimensiunilor și configurației platformei. TCOM este principalul contractant pentru platformele aerostatice ale Armatei SUA.

HawkGuard: interceptare fără explozibili

IAI a prezentat la AUSA și sistemul HawkGuard, destinat combaterii dronelor. Bar a descris apărarea antidronă drept una dintre cele mai dificile provocări pentru companiile din domeniul apărării, aflate în căutarea unor interceptori cu costuri foarte reduse.

HawkGuard folosește un interceptor inert, echipat cu o plasă în locul unui focos exploziv. Radarul și senzorii optici contribuie la ghidarea interceptorului către țintă, într-un sistem pe care Bar l-a descris drept unul cu buclă închisă. Absența explozibililor ar putea face soluția potrivită pentru zone populate sau pentru protejarea unor obiective sensibile, precum instalațiile care depozitează combustibil ori materiale explozive.

Potrivit lui Bar, sistemul a fost testat pe scară largă împotriva mai multor tipuri de amenințări și este deja utilizat de câțiva clienți. El poate intercepta mai multe categorii de drone, inclusiv aparate care nu folosesc legături de comunicații. Sistemul combină radarul, senzorii electro-optici și tehnologia de comandă și control pentru detectarea, urmărirea și ghidarea interceptorului.

HawkGuard are o rază de acțiune relativ scurtă, însă IAI nu a făcut publică distanța exactă. Compania îl consideră un nivel suplimentar de apărare, nu o soluție independentă. Bar a subliniat că experiența războiului din Ucraina arată că nu există un singur sistem capabil să neutralizeze toate dronele. IAI estimează că HawkGuard ar putea avea potențial și în America de Nord, inclusiv pentru protejarea bazelor militare americane.

Fire Storm 250: dronă echipată cu mitralieră

Al treilea sistem, Fire Storm 250, a fost dezvoltat de IAI împreună cu Sig Sauer. Este o configurație tactică a dronei APUS, echipată cu o stație de armament telecomandată Microlight (RCWS) produsă de Sig Sauer și cu o mitralieră M250.

Companiile au anunțat finalizarea unui test de tragere în care drona a rămas în zbor deasupra unui câmp de luptă simulat și a deschis focul asupra unor ținte. Potrivit comunicatului comun, tragerile au fost efectuate de la distanțe și altitudini diferite, pentru a demonstra flexibilitatea operațională, siguranța integrată și precizia sistemului în condiții variate.

Nu a fost precizată cantitatea de muniție pe care drona o poate transporta. Sistemul folosește un motor cu ardere internă, compatibil cu mai multe tipuri de combustibil și realimentabil în teren cu combustibili disponibili în mod obișnuit. Astfel, el nu depinde de cicluri îndelungate de încărcare a bateriilor sau de infrastructură specializată.

Potrivit companiilor, testul a demonstrat capacitatea dronei de a combina supravegherea aeriană, identificarea țintelor și utilizarea precisă a armamentului într-un scenariu realist. Reprezentanții IAI au prezentat integrarea armelor cu aeronavele fără echipaj drept o direcție cu potențial operațional, iar viitoarele sisteme fără pilot ar urma să îmbine mai eficient senzorii, luarea deciziilor și acțiunea în mediul de luptă.

Sig Sauer a evidențiat, la rândul său, caracterul alimentat cu bandă al mitralierei M250 și avantajele sale în privința razei de acțiune și a greutății față de sisteme mai vechi. Potrivit companiei, reducerea greutății poate aduce beneficii la nivelul echipei de infanterie și poate facilita integrarea armamentului pe drone.

Citeste in continuare

Actualitate

Drone, sisteme antiaeriene și vehicule electrice: imagini din prima zi a expoziției AUSA 2026

Publicat

pe

De

Companii internaționale din industria de apărare au adus la Centrul de Convenții Walter E. Washington, din centrul capitalei americane, o gamă variată de vehicule aeriene și terestre pentru ediția din acest an a conferinței Asociației Armatei SUA.

Cel mai mare târg anual de profil din Statele Unite atrage mii de participanți. La ediția din 2026, exponatele includ numeroase drone și tehnologii anti-drone, alături de echipamente militare de mari dimensiuni. Iată câteva dintre momentele surprinse în prima zi a expoziției.

Un câine de asistență întâmpină vizitatorii

Patriot, câine aflat în pregătire pentru a fi repartizat unui veteran rănit după încheierea antrenamentului, îi întâmpină pe participanți în fața standului Shield AI.

Brawlr: lansator reconfigurabil pentru apărare antiaeriană

Sierra Nevada a prezentat sistemul de apărare antiaeriană Brawlr — lansator reconfigurabil de armament, cu mecanism rotativ pe baterii. Expoziția a inclus atât sistemul, cât și o muniție prezentată în detaliu.

Vehicule electrice și muniție de artilerie

Oshkosh a expus un vehicul electric Joint Light Tactical Vehicle. Hanwha Defense USA a prezentat, la rândul său, proiectile de artilerie de 155 mm.

Supraveghere și drone cu decolare verticală

AEO Night Hawk Systems a adus un ansamblu de supraveghere ale cărui senzori urmăreau persoanele aflate în apropiere pe podeaua expoziției.

Deasupra vizitatorilor a fost suspendată și aeronava fără pilot VAPOR, produsă de AeroVironment. Sistemul este un elicopter fără pilot, cu un singur rotor, propulsie complet electrică și decolare și aterizare verticală.

Anvelope pentru Lună și optică pentru arme

Goodyear a expus o anvelopă robustă, cu un design neobișnuit, destinată explorării lunare.

Standul Colt Optics a atras numeroși participanți, care au privit un panou cu zeci de puști de asalt echipate cu sisteme optice specializate.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv8 ore ago

Dosarul antigrindină, partea a XIII‑a. CSAT spune: siguranță națională! Garda de Mediu și APM Prahova spun: ascundeți gunoiul sub preș

Republica Antigrindină: cum a tras statul Român cu rachete în cer, cu iodură în câmp și cu legea în gard...

Exclusiv8 ore ago

I.P.J. Prahova – „Boala alzheimer” în uniformă (Episodul 2). Agentul „Spray-Picioruș” versus propriul body-cam: când te dă pe mâna Parchetului chiar filmarea ta

În manualele de poliție scrie că body-cam-ul e pentru „protejarea agentului”. La Boldești-Scăeni, body-cam-ul lui Picior Florin-Alexandru pare să fie...

Exclusiv8 ore ago

Urbanismul din Ploiești, între control și „salvare” privată: cine pune piedica și cine oferă firma? Arhitectura dezmatului (II)

Revenirea Veronicăi Rădună în urma procesului câștigat cu municipalitatea readuce în atenție funcționarea Urbanismului ploieștean. Incisiv de Prahova continuă prezentarea...

Exclusiv8 ore ago

IPJ Prahova, „filiala” Băicoi: Agresorul lovește, poliția ridică tonul, victima strânge traume

Republicii 296 – Academia de bătaie, umilință și like-uri Lecții de parcare aplicată: „Dau cu palma, deci exist” Ora 10...

Exclusiv8 ore ago

Specialiști în destituire după o ședință și un proces-verbal. Manualul secret al Poliției Române: cum să judeci un coleg fără să fi învățat nimic

Justiție disciplinară în regim fast-food Intră polițistul pe ușă, iese cariera pe ușă În România, polițistul care poate fi dat...

Exclusiv8 ore ago

„Solidaritatea” lor, factura noastră. Pamflet dur despre programul de guvernare al cabinetului Luca Marinescu

„Consolidare solidară”: când statul își pune cagula pe față A apărut, în fine, și programul de guvernare 2026–2026, cu ștampilă...

Exclusivo zi ago

I.P.J. Prahova – „Cascadorii girofarului” – episodul „mita uitată până a doua zi”: cum devine Poliția Rutieră Ploiești propriul serial de comedie neagră

În timp ce autospecialele IPJ Prahova se fac praf pe șosele și dosarele se plimbă între colegi anchetatori ai propriilor...

Exclusivo zi ago

Arhitectura dezmatului: Cum a daramat Curtea de Apel castelul ARBY & CO din Primaria Ploiesti (I)

Justitia bate combinatiile: Veronica Raduna revine, recursul Primariei cade in cap Cronica unui abuz administrativ se incheie spectaculos la Curtea...

Exclusivo zi ago

IPJ Neamț, regulament pentru epoca de piatră: „Nu vă mai omorâți psihic colegii. restul, vedem noi”

Hărțuirea sexuală nu există în regulamentul IPJ Neamț. Există doar în lege, în metodologia Guvernului și, eventual, în realitate. În...

Exclusivo zi ago

ÎCCJ inventează „poșta zombie”: scrisorile mor, dar obligațiile șoferilor bântuie mai departe

Când nu ridici plicul, plicul te ridică pe tine Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ) a hotărât, prin Decizia...

Exclusiv2 zile ago

Batman (procurorul Eduard Stasie), creta dispărută și placa de OSB ruptă: cum a ajuns IPJ Prahova să explice cu „drafturi”/FALSURI dispariția probelor chiar din Camera de Corpuri Delicte (I)

Investigatie propie Incisiv de Prahova –  bazată pe documente judiciare.  Un dosar cu patru expertize și nicio probă “întreagă” În...

Exclusiv2 zile ago

IPJ Prahova, campion la recursuri pierdute: concediul polițistului nu e pauză de drepturi

IPJ Prahova, campion la procese pierdute: cum a aflat Poliția că și polițiștii au drepturi în concediu IPJ Prahova, din...

Exclusiv2 zile ago

Republica Mocirlei Penitenciare: ANP se scufundă, MJ numără broaștele, iar unii își lustruiesc epoletul de „chestor de carton”

Poliția Penitenciară, de la gardieni ai legii la subiect de bârfă online Poliția Penitenciară nu mai e de mult o...

Exclusiv2 zile ago

ANI le dă voie „combatanților în concediu”: polițiștii pot dispărea în misiuni externe, dar cu Statutul la purtător

Legea 180/2026, bau-baul inventat de birocrați speriați de Europa În timp ce unii visează să blocheze polițiștii în birouri prăfuite...

Exclusiv3 zile ago

Dosarul antigrindină, partea a XII‑a: Florin Diaconu, APM Prahova și Garda de Mediu Prahova – când paznicii mediului dau cu iodură în aer

Există un moment, în orice anchetă serioasă, când îți dai seama că nu grindina e problema, ci „apărătorii mediului” care...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

Depozit Otel Bucuresti

Top Articole Incisiv