Administratie
Laboratorul unde se află simulatorul RT 3
La Regimentul 74 PATRIOT, laboratorul unde se află simulatorul RT 3 este locul în care este instruit personalul în operarea și mentenanța sistemului. În acest laborator are loc prima etapă a instruirii oamenilor, el permițând simularea consolelor care se află în cabina de control a angajărilor. De asemenea, acesta permite instruirea în ceea ce privește asigurarea mentenanței sistemului.
Antrenamentele pe simulator îi ajută să evite eventuale incidente tehnice atunci când se antrenează pe un sistem de miliarde de euro. Militarii vin aici, se instruiesc în mod simulat și, astfel, știu ce au de făcut când vor urma antrenamentele reale. Doar după ce trec toate testele și evaluările, la finalul pregătirii pe simulator, pot să manevreze tehnica reală. Totodată, antrenamentul pe simulator oferă și avantajul de a face economii. Până la urmă, una e să pornești un calculator și alta un grup electrogen care consumă foarte mult, spune colonelul Virgil Toșa, comandantul regimentului.
Acesta spune că, permanent, sunt oameni care fac pregătire la simulator, pentru că, după ce își însușesc cunoașterea tehnicii și mentenanța, se intră în partea de tactică și scenarii de luptă, cu un nivel de complexitate mult mai mare. E mult mai greu să simulezi o situație de luptă în poligon decât aici. În simulator putem introduce foarte multe ținte care de care mai dificile, iar echipa și sistemul se pot antrena în cele mai dificile și complexe condiții, spune Toșa.
Toți cei care deservesc tehnica se pregătesc la simulator de cel puțin două ori pe săptămână. Există și momente în care acest lucru nu este posibil, pentru că militarii sunt în exerciții de antrenament în teren, dar câtă vreme sunt în unitate, se folosește simulatorul intensiv. În permanență, softul este upgradat de compania producătoare cu cele mai noi modificări, introducând cele mai noi amenințări care apar, astfel încât militarii să fie la curent cu ceea ce se întâmplă în lume. Practic, simulatorul acesta este la cel mai înalt nivel de tehnicitate, fiind permanent upgradat cu softurile cele mai actuale, continuă colonelul Toșa.
Aflu că sistemul de simulare este atât de avansat, încât nimeni nu poate trece la următorul nivel dacă face greșeli. La un moment dat, de exemplu, dacă nu respecți niște pași obligatorii de protecția muncii, cum ar fi trecerea pe sub lansator, sistemul te descalifică. Sistemul nu te iartă, te descalifică. În felul acesta se formează abilități și deprinderi ale oamenilor, astfel încât ei să nu greșească atunci când se află la tehnica reală, încheie colonelul Virgil Toșa.
Sergent-major Cristinel-Simion Moldoveanu, subofițer specialist, realizează accesul în RT 3, asigurând funcționarea în parametri optimi a consolelor. Cunosc foarte bine aplicațiile, eu le upgradez de fiecare dată când le primim de la producătorul american. Nu face parte din grupul militarilor care lucrează cu tehnica de luptă, în schimb, când se fac cursuri cu un instructor poate participa alături de ceilalți colegi. Cel mai interesant la această funcție este că-mi permite să asimilez toate informațiile despre acest sistem nou. Evident, mai am de acumulat, nimeni nu le știe pe toate.
Maistrul militar clasa a IV-a Radu Iulian este specialist mentenanță, iar antrenamentul la simulator îl introduce, pe zi ce trece, în mediul de lucru de la centrul de mentenanță. A urmat un curs de mentenanță și remediere în Statele Unite. Acolo totul este foarte bine organizat, instructorii au fost cu adevărat profesioniști. Ne-au explicat pas cu pas ce avem de făcut, astfel că am revenit cu un bagaj solid de cunoștințe pe care am șansa să le pun în practică aici.

Îmi spune că, la simulator, dacă urmezi corect toți pașii, devine foarte ușor să-ți îndeplinești misiunea ce-ți va fi repartizată. În schimb, dacă omiți anumite etape, primești un semnal de atenționare, fiind avertizat, de exemplu, că ești deja electrocutat. Fiecare pas greșit ne obligă să reluăm tot procesul de la capăt. Reîncepem de la zero până totul iese perfect, întrucât simulatorul nu ne iartă greșelile. Suntem conștienți că altfel nu se poate, pentru că, în viața reală, dacă am face asemenea greșeli am putea chiar muri.
Îi lansez provocarea de a presupune că n-ar exista acest simulator. Ar fi foarte greu procesul de învățare, mai ales pentru aceia care vin din promoție și n-au urmat un curs de perfecționare. Cine a fost pasionat de jocurile video, nu va avea mari probleme în a se descurca cu simulatorul. Da, și pentru mine este un fel de centru de jocuri video. Apar situații noi periodic, pentru noi fiind foarte antrenante și provocatoare. Îmi oferă și un exemplu de situație ipotetică pe care ar avea-o de rezolvat. Să spunem că rămânem fără curent la generator. Trebuie să luăm toți pașii, verificăm cablurile. Uneori problema este de la acestea, altă dată din generator. Schimbăm acea componentă, iar problema este rezolvată.
Locotenent Bogdan Țuțueanu, comandant de baterie, spune că între sistemul de simulare și sistemul real PATRIOT există unele diferențe extrem de mici. La sistemul de la simulator, totul copiază fidel realitatea, însă riscul este minim aici deoarece nu există pericolul de a te lovi atunci când operezi tehnica, însă situația este redată. Toate problemele sau erorile pe care le face operatorul în cadrul simulatorului sunt penalizate. Sunt semnalizate și penalizate, pentru ca atunci când pleacă de aici și merge la tehnica reală să nu le facă, pentru că acolo riscurile sunt foarte mari.

Rolul său este de a-i testa pe militari în teren, unde totul se compară cu ceea ce s-a executat la simulator. Ies în câmp și fac aceleași activități pe care le-au efectuat și la RT 3, iar antrenamentele desfășurate cu ajutorul acestuia transformă mediul de instrucție reală în unul mult mai sigur. Ei știu deja cum se operează sistemul. Dacă, de pildă, constatat că ceva le-a scăpat, eu sau comandanți de plutoane care urmăresc îndeaproape activitatea lor, analizez situația și ofer un feedback. Eventual, îi retrimit la simulator unde mai trec prin acel proces ratat în câmp. (L. Anghel).
Administratie
Mădălina Doroiman, campioană națională și deținătoare a Cardului PRO
Polițista de frontieră din Mehedinți a obținut locul I la categoria Wellness
Performanță de excepție pentru Mădălina Doroiman, membră a Sindicatului EUROPOL și polițistă de frontieră în cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Mehedinți.
În zilele de 4 și 5 septembrie, Mădălina a participat la Campionatul Național organizat la București de Federația INBA. După luni de pregătire intensă, disciplină și efort susținut, sportiva a reușit să se impună în competiția feminină de Wellness, la care au participat șapte concurente.
Mădălina a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului și a devenit campioană națională.
Un nou pas în cariera sportivă
Pe lângă medalia de aur, rezultatul obținut i-a adus și mult râvnitul Card PRO. Astfel, Mădălina face oficial pasul către categoria profesioniștilor din culturismul natural.
Obținerea Cardului PRO reprezintă o realizare importantă și deschide un nou capitol în parcursul său sportiv.
Performanță obținută prin muncă și sacrificii
În spatele câtorva minute petrecute pe scena competiției se află luni de antrenamente solicitante, sacrificii și o disciplină riguroasă.
Performanța este cu atât mai remarcabilă cu cât Mădălina își împarte timpul între responsabilitățile profesionale de polițistă de frontieră și pregătirea sportivă de nivel înalt. Activitatea desfășurată în cadrul S.T.P.F. Mehedinți nu a împiedicat-o să obțină rezultate importante în sport, demonstrând că determinarea și organizarea pot transforma obiectivele ambițioase în reușite.
Campionatul European, următoarea provocare
Titlul național nu reprezintă punctul final pentru Mădălina Doroiman. După competiția de la București, sportiva a revenit la antrenamente și își concentrează acum întreaga energie asupra Campionatului European, programat pentru luna viitoare.
Sindicatul EUROPOL i-a transmis felicitări pentru titlul obținut, pentru câștigarea Cardului PRO și, mai ales, pentru munca depusă în spatele acestor rezultate.
„Felicitări, Mădălina! Îți dorim să urci cât mai multe trepte ale podiumului și să duci aceeași determinare și pe scena europeană. Mult succes la Campionatul European!” (Paul D.).
Administratie
Integritatea nu are preț. Doi polițiști din Arad au refuzat o mită și au sesizat tentativa
Agenții au oprit în trafic un autoturism înmatriculat în Franța
Agentul de poliție Covasan Simon și agentul de poliție Onila Giulia, din cadrul structurilor de poliție din Arad, sunt felicitați de Sindicatul Europol pentru integritatea și profesionalismul de care au dat dovadă în timpul unei intervenții desfășurate pe Bulevardul Revoluției din municipiu.
Potrivit sindicatului, cei doi polițiști desfășurau o acțiune de supraveghere și control al traficului rutier atunci când au oprit un autoturism înmatriculat în Franța. Mașina a fost trasă pe dreapta după ce conducătorul auto nu ar fi acordat prioritate de trecere într-o intersecție.
Șoferul ar fi încercat să ofere bani pentru a evita sancțiunile
Polițiștii i-ar fi comunicat conducătorului auto că urmează să fie sancționat contravențional și că permisul de conducere îi va fi reținut pentru o perioadă de 60 de zile.
În acest context, șoferul ar fi încercat să le ofere agenților o sumă considerabilă de bani pentru a nu aplica măsurile prevăzute de lege.
Cei doi polițiști au refuzat oferta și au demarat imediat procedurile legale pentru sesizarea unei posibile infracțiuni de dare de mită.
Intervenția a fost înregistrată cu ajutorul camerelor video
Întreaga intervenție a fost înregistrată audio-video cu ajutorul dispozitivelor de tip body-worn camera, potrivit informațiilor transmise de Sindicatul Europol.
În paralel, agenții au sesizat structurile competente, care urmează să continue cercetările și demersurile legale în acest caz.
Sindicatul Europol: „Legea și corectitudinea nu sunt negociabile”
Sindicatul Europol le-a transmis celor doi polițiști mulțumiri pentru modul în care și-au îndeplinit atribuțiile.
„Simon, Giulia, noi, echipa Sindicatului Europol, vă adresăm mulțumiri pentru integritatea și profesionalismul de care ați dat dovadă. Ne-ați arătat, încă o dată, faptul că nu faceți rabat de la valorile esențiale care ne guvernează activitatea”, au transmis reprezentanții organizației sindicale.
Cazul este prezentat de sindicat drept un exemplu de profesionalism și de fermitate în aplicarea legii, într-un domeniu în care corectitudinea și responsabilitatea nu pot fi negociate. (Sava N.).
Administratie
România și Israel cooperează pentru siguranța pelerinilor aflați în tranzit spre Uman
Autoritățile române și israeliene colaborează pentru gestionarea fluxurilor de pelerini care tranzitează România în drum spre localitatea Uman. Operațiunea urmărește asigurarea unui parcurs organizat, sigur și eficient pentru toți călătorii.
Coordonare între autoritățile române și cele israeliene
Structurile din cadrul Ministerului Afacerilor Interne mențin o cooperare strânsă cu oficialii israelieni pentru coordonarea deplasării grupurilor de pelerini.
Parteneriatul include schimb de informații, gestionarea fluxurilor de persoane și acordarea de sprijin logistic pe teritoriul României. Măsurile sunt menite să reducă timpii de așteptare și să faciliteze desfășurarea ordonată a tranzitului.
Sprijin pentru pelerini pe durata deplasării
Autoritățile implicate acordă o atenție specială sprijinului oferit pelerinilor pe parcursul călătoriei. Echipele operative urmăresc ca deplasarea să se desfășoare în condiții cât mai bune și intervin pentru soluționarea eventualelor situații apărute pe traseu.
Cooperarea vizează, de asemenea, menținerea unui contact permanent între instituțiile responsabile, astfel încât informațiile să fie transmise rapid, iar fluxurile de călători să poată fi gestionate eficient.
Siguranța și prevenirea incidentelor, prioritare
Obiectivul principal al operațiunii este prevenirea incidentelor și asigurarea unui tranzit fără probleme prin România. Autoritățile acordă prioritate măsurilor de siguranță, monitorizării deplasărilor și sprijinului oferit grupurilor de pelerini.
Coordonarea dintre România și Israel reflectă preocuparea comună pentru protejarea călătorilor și pentru menținerea unui cadru sigur pe întreaga durată a tranzitului către Uman. (Paul D.).
-
Exclusivacum 2 zile„IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”, episodul 57: „Subcomisar-șef” de analfabetism funcțional la comanda IPJ Prahova
-
Exclusivacum 4 zileMinistrul Darău, lovit în față cu propriul proiect – Când Ministerul Justiției îți spune, politicos-juridic: „Așa ceva nu se face nici măcar într-un guvern demis”
-
Exclusivacum 3 zileMEDAT, TRANSFORMAT ÎN „MINISTERUL ȘMENULUI NAȚIONAL” – Cum a ajuns strategia de stat pe mâna unui trio cu dosar, ORNISS la ghici și Constituția făcută sul
-
Exclusivacum 4 zile„Lanțul de aur al incompatibilității”: cum a legat MAI polițistul de caloriferul birocrației până la ONU și Frontex
-
Exclusivacum 4 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae Comisionaru’. De la cai dopați la „organigrama cu chiloți”, falsuri în acte și teroare pe banii ploieștenilor Pamflet jurnalistic (cu acte oficiale și probe audio la dosar)
-
Exclusivacum 3 zileTCE Ploiești – Feuda lui Nae, cu organigramă în chiloți și bețivi la butoane
-
Exclusivacum o ziCum se prăjește dreptatea între DNA Ploiești, executorii „de casă” și culoarele serviciilor – De la microferma procurorului Lefter la justiția cu epoleți în dosarul Ivanof
-
Administratieacum 4 zileComplexul „Trestioreanu” din Ariceștii Rahtivani, investiție de 8 milioane de euro pentru educație, sport și comunitate



