Au trecut doi ani de când Rusia a invadat Ucraina, aşa că este timpul să prezint situaţia strategică aşa cum o văd eu. În februarie 2022, am spus că Rusia a invadat Ucraina în special pentru a dobândi profunzime strategică. Războaiele asupra Rusiei ale lui Napoleon şi Hitler au fost oprite de distanţele mari pe care invadatorii au fost nevoiţi să le parcurgă pentru a ajunge la Moscova – şi de o cantitate considerabilă de sânge rusesc. Această distanţă i-a epuizat pe atacatori, doborându-i până să ajungă în inima Rusiei. Evenimentele din 2022, pentru mine, nu au fost diferite: războiul a fost iniţiat pentru  a fi adăugaţi mai mulţi kilometri între Moscova şi Occident, în special NATO. Suspiciunea Rusiei a venit pe fondul revoltei Maidan din Ucraina, din 2014, care a răsturnat un lider pro-rus şi a instalat un guvern pro-occidental şi pentru care Moscova crede că Washingtonul este responsabil.

În opinia mea, intenţiile Americii nu a fost să lanseze o eventuală invazie a Rusiei, deşi avea un interes mic în limitarea influenţei Rusiei. Informaţiile ruse sunt competente şi este puţin probabil ca Moscova să fi primit rapoarte despre planuri de invazie americane înainte de războiul din Ucraina.

Dar, în domeniul guvernamental, intenţia este pur şi simplu măcăitul raţelor. Intenţiile se pot schimba în câteva minute. Lucrurile cărora Rusia le-a acordat mai multă atenţie au fost capacităţile. Oricare ar fi intenţiile lor, SUA şi NATO nu au fost în poziţia de a invada Rusia. Cu toate acestea, Rusia se temea că intenţiile lor s-ar putea schimba, la fel ca şi capacităţile lor. Un război ar trebui să înceapă atunci când inamicul nu are intenţia de a lupta şi are capacitatea limitată.

Acest calcul a determinat Rusia să invadeze Ucraina şi, astfel, să vrea să dobândească o „zonă tampon” mare în faţa incursiunii americane, dacă SUA şi-ar schimba, la un moment dat, poziţia. Atacul asupra Ucrainei a fost un eşec. Moscova intenţiona în mod clar să depăşească rapid forţele ucrainene, înainte ca SUA sau NATO să se alăture luptei. În schimb, Rusia a suferit un număr semnificativ de victime, o tentativă de lovitură de stat din partea unui grup militar privat, pierderi economice semnificative şi o confruntare cu propriile probleme demografice.

Rusia nu a reuşit nici să surprindă. Fără îndoială, a crezut că ameninţarea invaziei ruseşti ar putea să provoace teamă şi răscoală în Ucraina. Campania de propagandă a durat luni de zile şi a convins SUA, prin informaţii cu privire la capabilităţile Rusiei, că Rusia urma să atace. Acest lucru a împins Washingtonul să ajute Kievul cu arme şi planificări comune. Imperativul SUA a fost că nu va avea loc un atac rusesc care ar putea duce la prăbuşirea Ucrainei şi la crearea unei graniţe ruseşti cu NATO. Americanilor nu le era clar ce s-ar întâmpla dacă Rusia ar ocupa Ucraina – şi, cel mai probabil, nici ruşilor – însă capabilităţile, nu intenţia, trebuie să contureze deciziile.

Semnalul că Rusia ar putea invada însemna că Rusia nu poate distruge Ucraina dintr-o singură lovitură. Armata a trebuit, astfel, să-şi schimbe planurile, să-şi reorganizeze forţele şi să vină cu un sistem logistic care să susţină o ofensivă terestră. La acea vreme, existau neînţelegeri între forţele ruseşti şi o bătălie între Grupul Wagner şi statul major rusesc care a dus la lovitura de stat anterior menţionată. Mai mult decât atât, prin indicarea invaziei, Rusia a oferit Ucrainei timp să-şi dezvolte o strategie defensivă solidă şi Statelor Unite le-au dat timp să livreze sisteme de arme avansate.

Ultimii doi ani au produs pagube enorme pentru ruşi şi mai multe pentru ucraineni. Rusia nu a luptat şi nici nu s-a organizat bine, însă s-a descurcat să aducă acest conflict în punctul în care angajamentul SUA este acum în pericol, însă şi să provoace o strategie care a făcut ca Moscova să intre într-un fel de război în care nu se aştepta să fie. Acea retragere strategică este punctul pe care Rusia trebuia să îl atingă – iar acel moment pare să se apropie.

Dacă Rusia vrea să ocupe toată Ucraina întrebarea care este fundamentală pentru acest război este care va fi următoarea mişcare a Rusiei. Putin a fost clar când a zis că el crede că Ucraina este parte din Rusia, aşa cum sunt şi alte state din regiune. Intenţiile sunt irelevante, dar dacă Rusia ocupă Ucraina şi apoi vrea să „împingă” NATO, atunci intenţiile ar putea să fie egalate de capabilităţi.

SUA, cel mai probabil, vor mai trimite arme, însă Rusia a intrat prea mult în Ucraina să fie oprită de orice, mai puţin de o forţă copleşitoare. SUA au luptat în cel de-Al Doilea Război Mondial şi în Războiul Rece pentru a preveni controlarea şi conducerea Europei de către o singură putere. Resursele inerente ale Europei reprezintă o posibilă ameninţare.  Preşedintele Woodraw Wilson a observat acest lucru. Blocarea Germaniei şi Rusiei au fost principiile fundamentale ale politicii străine ale SUA – nu exclusiv pentru propriul beneficiu, dar în mod fundamental pentru propriile interese.

Războiul din Ucraina este continuarea unei politici externe a SUA care datează de la începutul secolului trecut. Însă ce se întâmplă în Ucraina va afecta ceea ce se întâmplă în restul Europei. Cele două războaie mondiale costă mai mult decât ar fi costat dacă SUA ar fi luat măsuri mai devreme. Întrebarea este acum dacă SUA vor confrunta Rusia – care are propriile interese, aşa cum au toate statele – mai devreme sau mai târziu. Răspunsul la acea întrebare implică Europa. Războiul Rece a fost o alianţă adevărată. Acest război este mai dificil din acest punct de vedere. Adevărul este că Europa are cele mai multe lucruri în joc şi trebuie să investească şi să susţină cel mai mult Ucraina.

Situaţia pe continent a ajuns în punctul în care trebuie să se ia decizii şi toate deciziile au un preţ. Este uşor să spui că Ucraina nu este importantă pentru SUA, dar strămoşii noştri ne pot arăta foarte multe despre cum dorinţele Filipinelor şi Africii de Nord nu înseamnă prea mult pentru noi. Ei şi-au plătit preţul, aşa cum au făcut-o şi europenii. Acum ce urmează? (GEORGE FRIEDMAN).