Connect with us

Actualitate

Agenția Europeană pentru Siguranță Alimentară nu a spus că trebuie să mâncăm insecte, ci doar că acele insecte sunt comestibile

Publicat

pe

Autoritatea Europeană pen­tru Siguranță Alimentară (EFSA) a analizat câteva insecte și a stabilit că patru din­tre acestea sunt potrivite pentru consum uman, iar producătorii le pot comercializa, indicând clar pe etichetă conținutul. Este im­portant de precizat că Agenția Europeană pentru Siguranță Alimentară nu a spus că trebuie să mâncăm insecte, ci doar că acele insecte sunt comestibile. European Digital Media Observatory (EDMO), după o cercetare efectuată la nivel european, a anunțat că, proba­bil, cea mai răspândită teorie conspiraționistă, susține că cetățenii UE vor mânca insecte chiar și împotriva voinței lor, de­oarece insectele vor fi ascunse în produse fără etichetare corectă.

Mai mult, Comisia Europea­nă a recomandat etichetarea produselor care conțin diverse făinuri din insecte, întrucât anumiți consumatori pot fi alergici la acest tip de produse. Astfel, când vrei să verifici dacă un aliment conține pudră de insecte, va trebui să cauți pe etichetă fie termenul Alphitobius diaperinus (viermele de făină), Tenebrio Molitor (gândac de bălegar), Locusta migratoria (lăcusta migratoare), Acheta domesticus (greierele de casă).

Cu ochii-n patru și cu mintea la diabolica proteină spike din vaccinuri sau la dârele chimi­ce lăsate de avioane pe cer, detectivii post-pandemie sunt permanent în căutarea desci­frării planurilor întunecate ale numai ei știu cui, inundând periodic rețelele sociale cu rezultatele investigațiilor lor.

Una dintre acestea a vizat și desci­frarea modului în care, treptat și subtil, făinurile de insecte vor fi introduse în tot ceea ce mâncăm, fără să fim atenționați  prin etichetare. Sau, dacă totuși va fi pusă o etichetă pentru a nu încălca legea, comercianții vor susține că, de fapt, aceasta are cu totul alt rol.

Astfel a ajuns un simbol, denumit generic broasca de la Lidl, în mijlocul unei adevărate furtuni internautice, în straturile căreia și-a făcut loc un noian de avertizări de genul v-am spus, ăștia nu se lasă până nu ne nimicesc! Dacă un astfel de ochi fin care scanează zilnic internetul în căutarea unor tipare care să-i confirme convingerile găsește ceva, să fim siguri că nimic nu-l va convinge de contrariu.

El, un oarecare, e țintit nociv de Bill Gates și ai lui, dar, în ciuda lor, reușește performanța să le demaște planurile. Nu doar că a scăpat cu viață din această încleștare, dar le-a demantelat uneltirile sinistre. Cum să nu-ți dea o asemenea performanță putere de muncă și dorința acer­bă de a merge mai departe!

O simplă etichetă care înfățișează o broască, aplicată pe unele produse descoperite în magazinele Lidl și nu doar, i-a dus pe unii cu gândul la o stratagemă folosită de produ­cătorii care deja au început să introducă în alimentație făinuri de greieri și gândaci. Dacă, la în­ceputul furtunii conspiraționiste, scepticii acuzau că produsele astfel etichetate conțin arome și făină din gândaci, că modifică orientarea sexuală, iar fabrican­tul susține alimentația și afaceri­le cu insecte, mai nou atenția s-a deplasat către familia Bill Gates, acuzată că vrea să otrăvească populația globului.

 

Dacă tot nu a reușit cu vaccinuri, încearcă prin alte metode, spun detectivii. Legătura cu vaccinurile ARNm a fost făcută rapid, semn că este o iluzie să credem că, odată cu finalul pandemiei și eșecul vaccinării în masă, puteam sta liniștiți. FROG este creația lui Bill Gates și marchează materiale contaminate cu ARNm ( otrava din vaccin), scrie pe Facebook Cristian Papane.

O anume Corina Cernat ne atenționează, pe pagina sa de Facebook, că aceste insecte ne vor oferi o mulțime de floră parazită (rea). Chityna este învelișul exte­rior dur pentru insecte și distruge organele interne provocând boli. Insectele sunt un rezervor de floră parazită și patogenă care para­lizează treptat organele umane. Nu poți scoate acești paraziți din corpul tău.

Alcora Marinescu, din a cărei poză de profil reiese că ar fi rudă cu Iisus, ne spune că broasca de pe etichete arată că produsele respective conțin o substanță numită atrazină, provenită de la un erbicid folosit în cultivarea arborilor de cacao și cafea. Bill Gates, psihopa­tul păpușar, și fundația lui au introdus-o în alimente, în special în dulciuri. Această substanță transformă încet tinerii bărbați în femei, scăzând testosteronul bărbaților.

Înțelegem că cel care vrea să efemineze bărbații nu doar că nu o face subtil, ci în gura mare, plasând o etichetă cu tâlc pe anumite produse. De fapt, ar spune dacii liberi, chiar e o etichetă cu cifru, întrucât puțini sunt capabili să înțeleagă că e un mesaj criptat pentru elita globalistă. Observăm că, pe mă­sura trecerii timpului, paleta de nenorociri puse în cârca broaștei de la Lidl se lărgește tot mai mult.

Factual.ro scrie că logo-ul broscuței de pe etichetele mai multor produse alimentare aparține asociației nonprofit Ra­inforest Alliance, ai cărei membri încearcă să reducă impactul pe care îl are societatea de consum asupra ecosistemului și muncito­rilor din domeniu. Programul de certificare, prin care producătorii pot obține ștampila Rainforest Alliance, este unul complex și riguros: membrii asociației, care are filiale în 70 de țări, trebuie să se convingă că procesul prin care alimentul este obținut res­pectă regulile unei economii cu cât mai puține emisii de carbon, fără pesticide, dar și că angajații sunt respectați și plătiți cores­punzător. Simbolul e folosit de peste 35 de ani și sugerează că produsul e obținut în mod suste­nabil pentru mediu și respectând demnitatea umană.

Ei spun că au ales imaginea unei broaște pentru a eticheta produsele prietenoase cu mediul înconjurător pentru că acești amfibieni sunt considerați de oamenii de știință bioindicatori, ceea ce înseamnă că o populație sănătoasă de broaște indică un mediu sănătos. Fiind o asociație nonprofit, Rainforest Alliance a primit diverse granturi de-a lungul timpului, inclusiv cinci milioane de dolari de la fundația Bill și Melinda Gates, în 2007. Conform raportului anual din 2022 al ONG-ului, peste 8.000 de persoane și 6.000 de companii s-au aflat pe lista donatorilor. (L. Anghel).

Actualitate

Israel și Grecia încheie un acord de 3,4 miliarde de dolari pentru un scut antiaerian integrat

Publicat

pe

De

Israelul și Grecia au semnat astăzi, la sediul Ministerului israelian al Apărării din Tel Aviv, un contract în valoare de 3,4 miliarde de dolari, echivalentul a aproximativ 3 miliarde de euro, pentru furnizarea unor sisteme avansate de apărare aeriană.

„Scutul lui Ahile”, noua arhitectură defensivă a Greciei

Sistemul, denumit în Grecia „Scutul lui Ahile”, este conceput ca o rețea multistratificată, capabilă să răspundă unei game largi de amenințări, de la rachete balistice până la drone de mici dimensiuni.

Acordul este considerat un pas major în extinderea cooperării industriale dintre cele două țări și în consolidarea lanțurilor de aprovizionare din domeniul apărării. Încheierea contractului era anticipată de mai multe luni.

Ministrul grec al Apărării Naționale, Nikos Dendias, a descris proiectul drept o componentă esențială a reformei forțelor armate elene și un răspuns necesar la provocările geopolitice și tehnologice actuale.

„Scutul lui Ahile” va funcționa ca un sistem integrat de descurajare, în care navele, aeronavele, vehiculele terestre, platformele autonome și sateliții vor fi conectate printr-o arhitectură unică, centrată pe rețea. Toate aceste componente vor putea utiliza în comun datele furnizate de senzori.

Israelul livrează pentru prima dată un sistem defensiv complet

Pentru Israel, acordul reprezintă o premieră: este prima dată când țara furnizează unui partener extern o arhitectură completă de apărare, capabilă să contracareze simultan mai multe categorii de amenințări.

Sistemul grec va fi alcătuit exclusiv din tehnologii israeliene și va beneficia de experiența operațională acumulată de industria și structurile de apărare ale Israelului în timpul conflictelor recente.

Pachetul include sistemul de interceptare cu rază medie David’s Sling, dezvoltat de Rafael Advanced Defense Systems cu sprijin american. Sistemul a realizat prima interceptare într-o situație de luptă în 2023 și a fost exportat, de asemenea, în Finlanda.

Grecia va primi și sistemul Barak MX, produs de Israel Aerospace Industries, care a fost deja vândut mai multor clienți internaționali. Din contract face parte și sistemul de apărare aeriană Spyder, fabricat de Rafael și achiziționat recent și de România, într-un acord evaluat la câteva miliarde de dolari.

Radare israeliene pentru supravegherea spațiului aerian

Pe lângă sistemele de interceptare, Grecia va achiziționa și radare MMR produse de Elta, subsidiară a Israel Aerospace Industries.

Tehnologii radar similare sunt utilizate deja de Cehia și Slovacia, ceea ce consolidează prezența sistemelor israeliene în arhitectura de apărare a mai multor state europene.

Cel mai mare contract militar dintre Israel și Grecia

Contractul semnat la Tel Aviv este cea mai importantă tranzacție din istoria cooperării militare dintre Israel și Grecia.

Acordul prevede și transferuri de cunoștințe și tehnologie către industria elenă, cu scopul de a extinde colaborarea industrială și de a dezvolta capacități locale în domeniul apărării.

Companiile israeliene au derulat și alte proiecte majore în Grecia. Printre acestea se numără dezvoltarea unui centru internațional de pregătire pentru piloți militari la Kalamata, realizat de Elbit Systems.

Cooperarea dintre cele două state, inclusiv exercițiile militare comune, s-a intensificat în ultimii ani. Israelul consideră Grecia un partener strategic în regiunea estică a Mediteranei.

Exporturile de apărare, instrument strategic pentru Israel

Directorul general al Ministerului israelian al Apărării, general-maiorul Amir Baram, a declarat că acordul reflectă strategia instituției de a transforma exporturile militare într-un motor al dezvoltării forțelor armate israeliene, al influenței externe a țării și al consolidării industriei și economiei naționale.

Contractul ar urma să contribuie și la extinderea liniilor de producție din Israel și la creșterea stocurilor de armament. Ambele obiective au devenit prioritare pentru statele occidentale, afectate de presiunile asupra capacităților industriale și a rezervelor militare în contextul războiului din Ucraina și al confruntărilor cu Iranul.

Israel Aerospace Industries își consolidează poziția în Europa

Președintele Israel Aerospace Industries, Boaz Levy, a subliniat că acordul cu Grecia vine după mai mulți ani în care compania și-a extins activitatea pe piața elenă, în colaborare cu parteneri locali.

Levy a afirmat că sistemele operaționale de apărare aeriană ale companiei și-au demonstrat eficiența în confruntările recente cu Iranul și grupările sprijinite de Teheran, interceptând cu succes mai multe tipuri de amenințări, inclusiv rachete balistice exoatmosferice.

Alegerea făcută de Grecia consolidează și activitatea companiei în Europa. Israel Aerospace Industries a încheiat anterior cu Germania un contract în valoare de 6,5 miliarde de dolari pentru furnizarea sistemului de apărare antirachetă Arrow.

Citeste in continuare

Actualitate

Tehnologiile spațiale și sistemele antirachetă, în centrul atenției la Huntsville

Publicat

pe

De

Industria de apărare își dispută contractele pentru „Golden Dome”

Simpozionul anual dedicat apărării spațiale și antirachetă a început la Huntsville, în statul Alabama, reunind oficiali militari, reprezentanți ai industriei de apărare și specialiști în tehnologii spațiale.

Evenimentul are loc într-un moment în care Statele Unite accelerează dezvoltarea unor proiecte majore pentru spațiu și apărare antirachetă, inclusiv inițiativa „Golden Dome”. Companiile americane și internaționale își expun cele mai noi sisteme și echipamente, încercând să obțină o parte din finanțările alocate acestor programe.

Oficiali militari și lideri ai industriei, față în față

Participanții la ediția din 2026 a simpozionului au asistat la discursurile inaugurale și la prezentările dedicate evoluției tehnologiilor de apărare. Evenimentul oferă un cadru pentru dezbateri privind viitorul operațiunilor spațiale, protecția împotriva rachetelor și integrarea noilor sisteme în arhitectura militară americană.

Printre personalitățile prezente s-a numărat generalul Mike Guetlein, coordonatorul programului „Golden Dome”, surprins în discuții cu generalul-locotenent în rezervă Dan Karbler, fost oficial de rang înalt al armatei americane.

Roboți, muniții inteligente și interceptori de ultimă generație

Zona expozițională a reunit sisteme militare complexe, dar și proiecte demonstrative cu o componentă mai puțin convențională. Echipa de robotică Browncoats, din Huntsville, a prezentat robotul „Vera”, conceput pentru competiții tehnice și capabil să lanseze mingi din plastic.

În același spațiu au fost expuse și echipamente destinate direct operațiunilor militare. Compania L3Harris a prezentat muniția Red Wolf, un sistem proiectat pentru misiuni de atac de precizie și lovirea unor ținte aflate la distanță.

Senzori și interceptori pentru apărarea antiaeriană

Raytheon a adus la Huntsville două dintre sistemele sale importante pentru apărarea antiaeriană și antirachetă. În prim-plan s-a aflat LTAMDS, senzorul Lower Tier Air and Missile Defense Sensor, destinat detectării și urmăririi amenințărilor aeriene și balistice.

În spatele acestuia a fost prezentat interceptorul SM-3, utilizat în arhitectura americană de apărare împotriva rachetelor balistice. Sistemul este proiectat pentru interceptarea țintelor în afara atmosferei sau în faze avansate ale traiectoriei acestora.

Răspunsul la amenințarea rachetelor hipersonice

Northrop Grumman a expus interceptorul Glide Phase Interceptor, cunoscut sub acronimul GPI. Sistemul este conceput pentru apărarea stratificată împotriva rachetelor hipersonice, în special în etapa de planare a zborului.

Dezvoltarea unor asemenea interceptori reprezintă una dintre principalele direcții ale apărării antirachetă americane, în condițiile în care armele hipersonice pot schimba traiectoria, pot zbura la viteze extrem de mari și pot reduce timpul disponibil pentru detectare și reacție.

PAC-3 și THAAD, în centrul expoziției Lockheed Martin

Lockheed Martin a prezentat două dintre cele mai cunoscute sisteme ale sale: racheta PAC-3 și interceptorul THAAD.

PAC-3 este destinat combaterii rachetelor balistice tactice și a altor amenințări aeriene, în timp ce THAAD oferă apărare împotriva rachetelor balistice în faza finală a zborului, atât în atmosferă, cât și în afara acesteia.

Prezența celor două sisteme subliniază accentul pus pe apărarea stratificată, în care mai multe tipuri de senzori și interceptori sunt conectate pentru a proteja obiectivele militare și infrastructura critică.

Huntsville, punct de întâlnire pentru viitorul apărării spațiale

Deschiderea simpozionului a transformat Huntsville într-un punct de întâlnire pentru principalii actori ai sectorului spațial și antirachetă. Pe durata evenimentului, oficialii și companiile de apărare analizează evoluția amenințărilor, noile soluții tehnologice și modul în care acestea pot fi integrate în proiectele strategice ale Statelor Unite.

Expoziția din prima zi a oferit o imagine asupra direcțiilor care domină în prezent domeniul: detectarea rapidă, interceptarea rachetelor hipersonice, mobilitatea sistemelor, munițiile de precizie și dezvoltarea unor rețele capabile să lege apărarea terestră de operațiunile spațiale.

Citeste in continuare

Actualitate

Armata SUA vrea o „dublură digitală” a rețelelor pentru a testa inteligența artificială în războiul cibernetic

Publicat

pe

De

O replică virtuală a întregii infrastructuri informatice

Pentru a valorifica pe deplin potențialul inteligenței artificiale, Armata Statelor Unite intenționează să creeze o simulare complexă a propriilor rețele informatice — un așa-numit „geamăn digital”.

Modelul ar reproduce în detaliu infrastructura reală și ar fi alimentat permanent cu date despre modul în care aceasta funcționează. Într-un astfel de mediu, militarii ar putea antrena atât algoritmii de inteligență artificială, cât și operatorii umani care îi folosesc.

General-maiorul Jacqueline Denise McPhail, șefa Army Network Command (NETCOM), a recunoscut că un asemenea proiect ar fi extrem de dificil de realizat. Cu toate acestea, ea i-a îndemnat pe reprezentanții industriei de apărare să înceapă dezvoltarea lui, considerând că beneficiile ar justifica efortul și amploarea investiției.

Un poligon virtual pentru atacuri cibernetice

Un geamăn digital al rețelelor armatei ar putea deveni un spațiu de antrenament extrem de realist pentru operatorii de rețea, specialiștii în apărare cibernetică și sistemele bazate pe inteligență artificială.

Aceștia ar putea studia modul în care funcționează infrastructura, ar testa reacția acesteia la atacuri și ar identifica metode pentru menținerea operaționalității chiar și în condiții de presiune extremă.

Armata americană se confruntă cu aproximativ 1,2 milioane de atacuri cibernetice în fiecare zi, iar amenințările devin tot mai sofisticate. Atacurile nu mai sunt dominate de metode ușor de recunoscut, precum blocarea masivă a serviciilor prin atacuri distribuite de tip DDoS.

De la atacuri evidente la comportamente suspecte

În prezent, apărarea cibernetică trebuie să detecteze modificări subtile în comportamentul rețelei. Specialiștii sunt nevoiți să analizeze volume uriașe de date pentru a face diferența dintre traficul obișnuit, zgomotul informațional și semnalele care indică o activitate ostilă.

Întrebarea esențială nu mai este doar dacă sistemul a fost atacat, ci ce comportament s-a modificat și de ce.

Inteligența artificială ar putea avea un rol decisiv în această analiză. Un model digital al rețelei DoDIN-A — Departamentul de Rețele Informatice al Apărării pentru componenta terestră — ar permite identificarea vulnerabilităților, a zonelor insuficient protejate și a componentelor care demonstrează reziliență.

Un proiect uriaș, care ar putea începe la scară redusă

McPhail a admis că realizarea unei asemenea replici virtuale reprezintă un obiectiv de proporții.

„Este o solicitare majoră. Știu că este un efort de mare amploare. Cred că trebuie să începem cu o componentă restrânsă și să dezvoltăm treptat sistemul”, a transmis șefa NETCOM.

Strategia ar presupune construirea progresivă a modelului, prin adăugarea succesivă a unor segmente de rețea, a unor fluxuri de date și a unor scenarii de atac.

Ce înseamnă, de fapt, un geamăn digital

În doctrina Pentagonului, un geamăn digital este definit drept o reprezentare computerizată — formată dintr-un ansamblu integrat de modele — care funcționează ca echivalent digital, în timp real, al unui obiect sau proces fizic.

În mediul militar, astfel de modele pot reproduce aeronave, lanțuri logistice sau chiar pacienți virtuali utilizați pentru pregătirea personalului medical.

Scopul este ca fiecare componentă și interacțiune să fie simulate cu suficientă precizie încât replica virtuală să reacționeze la fel ca sistemul real în orice situație dată.

Teste imposibile în lumea reală

Un asemenea model ar permite armatei să supună rețeaua unor teste extreme, fără riscul de a afecta infrastructura operațională. Specialiștii ar putea simula atacuri, testa configurații noi, evalua modernizări și analiza consecințele unor modificări înainte ca acestea să fie aplicate în sistemele reale.

Geamănul digital ar putea fi folosit inclusiv pentru anticiparea incidentelor și identificarea unor soluții preventive.

În cazul rețelei militare, avantajul este cu atât mai important cu cât cea mai mare parte a activității care trebuie analizată se desfășoară la nivel software, chiar dacă infrastructura are la bază echipamente fizice precum procesoare, cabluri de fibră optică, routere și centre de date.

Rețeaua trebuie protejată fără a fi destabilizată

Obiectivul nu este doar descoperirea componentelor defecte. La fel de important este ca armata să înțeleagă ce funcționează corect, pentru a evita ca o intervenție sau o actualizare să provoace noi probleme.

În logica proiectului, geamănul digital ar deveni un instrument permanent de verificare: ar arăta ce trebuie reparat, dar și ce trebuie păstrat intact pentru ca reziliența rețelei să nu fie compromisă.

Citeste in continuare

Aveți un PONT?

Cel mai complet ziar de investigații dedicat cititorilor din România. Aveți un pont despre fapte de corupție la nivel local și/sau național? Garantăm confidențialitatea! Scrie-ne la Whatsapp: 0735.085.503 Sau la adresa: incisiv.anticoruptie@gmail.com Departament Investigații - Secția Anticorupție

Știri calde

Exclusiv16 ore ago

Concursul de la Dinamo, făcut praf: tragere la sorți cu grile la vedere și comisie pe ‘românește’

Ofițer principal I la Resurse Umane sau ofițer principal I la „Bătaie de Joc”? Sindicatul Sidepol dezvăluie o posibilă fraudă...

Exclusivo zi ago

Famiglia Teoroc, lovită din interior: “Ajunge!” – Directorul general al ANP confirmă mafia sindicală din penitenciare

23 de ani de sistem vs. 22 de ani de Famiglie: Burcu explodează public Când șeful Administrației Naționale a Penitenciarelor...

Exclusiv2 zile ago

„IPJ Prahova – Grădinița de cadre”, episodul 54: Noaptea, ca hoții. Subcomisarul fără numere și fără rușine

SUBCOMISAR FĂRĂ RCA, DAR CU TUPEU – Episod din serialul „IPJ Prahova – Grădinița de Cadre”  Când șeful de poliție...

Exclusiv2 zile ago

Vesta antiînjunghiere și logica înjunghiată

Se ia o instituție obosită, câțiva șefi care confundă managementul cu dresajul și se adaugă o vestă antiînjunghiere. Se amestecă...

Exclusiv2 zile ago

CÂȚI POLIȚIȘTI MAI TREBUIE BATJOCORIȚI CA SĂ ÎNȚELEGĂ STATUL CĂ PATRULA CU DOUĂ SUFLETE NU E SCUTUL ROMÂNIEI?

Faraoani, republica alcoolului: doi polițiști vs. „elita” de la cârciumă Faraoani, județul Bacău. Nu, nu e scenă dintr-un film prost,...

Exclusiv2 zile ago

Sindicatele, bau-baul securistului rebranduit: cazul Iulian Fota

„Structura internă de securist”: când lumea veche nu vrea să moară Uitându-te la discursurile lui Iulian Fota, ai senzația că...

Exclusiv3 zile ago

TCE Ploiești în ajun de AGA: De la organigrama „chilotel” la liderul de sindicat prins la furat de pește – probitate morală la conservă (VIDEO)

TCE Ploiești în ajun de AGA: Organigrama „chilotel” și sindicatul de buzunar Mâine, 31 august, la TCE Ploiești nu e...

Exclusiv3 zile ago

Miliardul care se scurge din buzunarul militarilor: jalba la Miruță, tăcerea PSD–AUR și merdenelele politice ale rezerviștilor

În atenția pensionarilor militari: cifrele reci, furia caldă. Sindicatul „Diamantul” pune lupa pe bani Sindicatul Diamantul, prin Emil Pascuț, rupe...

Exclusiv3 zile ago

Când nu poți repara sistemul, vinzi fuste: eleganță bleumarin peste burnout și umilință

În timp ce salariile se duc în rate, dotările lipsesc, turele se fac pe stomacul gol și oamenii ard psihic...

Exclusiv4 zile ago

Mătura onoarei: cum a trebuit să fie dat IPJ Brăila în judecată ca să descopere că există firme de curățenie

Polițist cu epoleti, nu cu mopul în brațe Știați că la IPJ Brăila, ca să se facă, în sfârșit, curățenie...

Exclusiv4 zile ago

Urmărire în Chiajna după ce un motociclist a refuzat să oprească la semnalele polițiștilor

Bărbatul conducea o motocicletă fără număr de înmatriculare O intervenție de rutină a polițiștilor din cadrul Poliției Orașului Chitila –...

Exclusiv5 zile ago

Episodul 53 din serialul nostru  „IPJ Prahova – Grădinița de cadre”: Nașul de la Rutieră, finul de pe folii negre și „plavanul” mutat de la criminal de căruțași la Protecția Animalelor

Serialul nostru „IPJ Prahova – Grădinița de cadre” merge mai departe. După ce v-am prezentat „Academia de Cămătărie” (CAR), „Iuda”...

Exclusiv5 zile ago

TCE Ploiești: Consiliul de administrație, captiv clanului lui Nae Comisionaru’. Doar AGA și salariații mai pot opri dezastrul

Organigrama rușinii – proba finală a complicității: CA-ul a ales tabăra „zdrențelor”  – (aici), (aici), (aici), (aici), (aici), etc. Nu mai...

Exclusiv5 zile ago

Cum fac aleșii locali dintr-un om nevinovat țap ispășitor, ca să nu recunoască ce-au votat ieri

Consiliul Local Ploiești: fabrică de haos, nu de ordine publică În iulie, în Consiliul Local Ploiești, s-a jucat un vodevil...

Exclusiv6 zile ago

TCE Ploiești – Minunea de luni și groaznicul coșmar al clanului Nae: AGA de pe 31 sau ziua eliberării din robie?

Luni, 31: Ziua în care unii așteaptă o minune, iar alții își rod unghiile până la cot În timp ce...

Partener media exclusiv

stiri actualizate Raspandacul

Parteneri

Taxi Heathrow London

www.softpas.com

Top Articole Incisiv